Nullity of sale contract for illicit intent to frustrate enforcement and res judicata effects of revocatory action on land registry rectification

Şedinţa publică din data de 26 martie 2024

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

I.1 Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea formulată la data de 09 februarie 2022, înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj, secţia civilă, reclamanta SC. A. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii B., C., D., E. următoarele: constatatrea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/12.04.2019 de F. încheiat între pârâta C., în calitate de vânzătoare şi pârâta D. căsătorită cu E., în calitate de cumpărător, având ca obiect imobilul situat administrativ în Cluj-Napoca str. x Provizoriu, jud. Cluj, înscris în C.F. nr. x Cluj Napoca, A1, A1.1, nr. Cadastral x, constând în: teren în suprafaţă de 500 mp şi construcţie pe fundaţii din beton, zidărie din cărămidă si BCA, învelitoare din ţiglă compusă din parter: 1 cameră de zi, 1 dormitor, 1 baie, 1 hol, 1 bucătărie, 1 o terasă acces, 1 terasă; mansardă: scară interior acces mansardă, dormitor, 1 baie, 1 logie, 1 balcon; dispunerea rectificării înscrierilor de sub B9.1, B9.2 din C.F. nr. x Cluj-Napoca Cluj, în sensul radierii dreptului de proprietate al pârâţilor D. şi E., concomitent cu dispunerea întabulării dreptului de proprietate asupra acestui imobil situat administrativ în Cluj-Napoca, str. x Provizoriu, jud. Cluj, înscris în C.F. nr. x Cluj-Napoca, Al, Al. l, nr. cadastral x, x în favoarea foştilor soţi, B. şi C., în cote egale de 1/2 parte, cu titlul de cumpărare şi partaj bunuri comune, în vederea urmăririi cotei debitorului-pârât B. în limita creanţei reclamantei de 25.000 euro; dobânda legală aferentă acestui debit începând din 09.06.2009 şi până la plata achitării efective + cheltuieli de judecată, stabilită în titlul executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 22745/19.11.2012 a Judecătoriei Cluj-Napoca, definitivă prin anularea apelului ca netimbrat în baza deciziei civile nr. 127/A/20.02.2014 a Tribunalului Cluj; obligarea pârâţilor, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezenta cauză şi care au fost justificate la termenul legal.

I.2. Hotărârea pronunţată de Tribunalul Cluj, secţia civilă

Prin sentinţa civilă nr. 673 din data de 09 decembrie 2022 a Tribunalului Cluj, secţia civilă, pronunţată în dosar nr. x/2022, s-a admis acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii B., C., D. şi E.; s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/12.04.2019 de F. încheiat între pârâta C., în calitate de vânzătoare şi pârâta D. căsătorită cu E., în calitate de cumpărătoare, având ca obiect imobilul situat administrativ în Cluj-Napoca, str. x Provizoriu, jud. Cluj, înscris în C.F. nr. x Cluj-Napoca, de sub A1 cu nr. cadastral x - teren cu suprafaţa de 500 m.p. şi de sub A1.1 cu nr. cadastral sub x constând în construcţie pe fundaţie din beton, zidărie, din cărămidă şi BCA, învelitoare ţiglă compusă din parter: 1 cameră de zi, 1 dormitor, 1 baie, 1 hol, 1 bucătărie, 1 terasă acces, 1 terasă; mansardă: scară interior acces mansardă, dormitor, 1 baie, 1 logie, 1 balcon; s-a dispus rectificarea cărţii funciare nr. x Cluj-Napoca în sensul radierii dreptului de proprietate al pârâţilor D. şi E. din C.F. de sub B 9.1 şi B 9.2 în cotă actuală de 1/1 ca bun comun prin cumpărare dobândit prin convenţie şi înscrierea dreptului de proprietate ca bun comun al pârâţilor B. şi C. în cote egale de 1/2 parte, cu titlu de cumpărare şi partaj bunuri comune conform sentinţei civile nr. 7009/09.12.2020 a Judecătoriei Cluj-Napoca (definitivă prin decizia civilă nr. 1302/A/12.10.2021 a Curţii de Apel Cluj), concomitent cu radierea dreptului de proprietate înscris în favoarea pârâtei C. în baza Actului de partaj voluntar autentificat sub nr. x/15.11.2013 de către G.; pârâţii au fost obligaţi, în solidar, la plata sumei de 5.450,5 RON cheltuieli de judecată, în favoarea reclamantei; pârâţii au fost obligaţi, în solidar, la plata sumei de 4275,5 RON cheltuieli de judecată în favoarea statului; s-a luat act de faptul că pârâţii au solicitat cheltuieli de judecată pe cale separată.

I.3. Hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă

Prin decizia civilă nr. 65/A/2023 din data de 02 martie 2023, Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă a respins ca nefondat apelul declarat de B., C., D. şi E. împotriva sentinţei civile nr. 673 din 09.12.2022 şi a încheierii f.n. din 30.09.2022 ale Tribunalului Cluj pronunţate în dosar nr. x/2022, pe care le-a menţinut; a obligat pe apelanţi, în solidar, să plătească intimatei S.C. A. S.R.L. suma de 1500 RON, cheltuieli de judecată în apel.

I.4. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 65/A/2023 din data de 02 martie 2023 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă, au declarat recurs pârâţii B., C., D. şi E..

Prin cererea formulată, recurenţii-pârâţi au solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate cu consecinţa respingerii primului petit al cererii de chemare în judecată ca neîntemeiat şi respingerea celui de al doilea petit ca inadmisibil, precum şi obligarea intimatei reclamante la plata cheltuielilor de judecată.

În susţinerea recursului, au invocat drept motive de casare dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 7 şi pct. 8 C. proc. civ.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenţii-pârâţi au susţinut că instanţele de fond şi apel au analizat caracterul licit şi moral al cauzei prin raportare la domnul B., deşi acesta nu este parte în contractul de vânzare-cumpărare contestat.

Astfel, în decizia recurată s-a reţinut, în mod netemeinic şi nelegal, că frauda nu constă în neachitarea preţului, ci în împiedicarea posibilităţii executării silite şi a urmăririi bunurilor debitorului B..

Or, la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare, bunul nu aparţinea domnului B., vânzarea fiind efectuată la data de 12 aprilie 2019, cu mult înainte de data pronunţării soluţiei definitive în dosarul nr. x/2019, prin care s-a constatat că acesta şi doamna C. au dobândit bunul imobil în timpul căsătoriei, prin contribuţie egală.

Însă, în acest context, nu se poate susţine, caracterul ilicit şi imoral al cauzei contractului de vânzare-cumpărare atacat, soluţia instanţei de apel bazându-se pe prezumţii care nu pot fi aplicate în cauză, fără a avea în vedere normele dreptului material.

Dispoziţiile art. 1239 alin. (1) C. civ. reglementează o prezumţie legală relativă de existenţă şi valabilitate a cauzei, astfel că intimata-reclamantă este cea care trebuie să probeze ilicitatea şi imoralitatea cauzei.

Or, în cauza de faţă, intimata-reclamantă nu a probat ilicitatea şi imoralitatea cauzei, instanţa de fond fiind cea care a procedat la răsturnarea prezumţiei de valabilitate a cauzei, prin utilizarea prezumţiilor. Mai mult, aceste prezumţii nu au ţinut cont de succesiunea actelor juridice, fiind ignorate cu desăvârşire dispoziţiile legale care stabilesc efectele pe care le produce un act valabil încheiat, atât timp cât acesta nu este desfiinţat.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., recurenţii-pârâţi au susţinut că hotărârea recurată încalcă autoritatea de lucru judecat a sentinţei civile nr. 7009/09.12.2020 a Judecătoriei Cluj-Napoca, precum şi a deciziei civile nr. 1302A/12.10.2021 a Curţii de Apel Cluj.

Prin sentinţa civilă nr. 7009/09.12.2020, instanţa a respins ca neîntemeiat petitul privind intabularea în C.F. nr. x Cluj-Napoca a dreptului de proprietate asupra imobilului în favoarea numiţilor B. şi C., în cote de câte 1/2 fiecare, soluţie menţinută de Curtea de Apel Cluj prin decizia civilă nr. 1302/A/12.10.2021.

În motivarea hotărârii judecătoreşti instanţa fondului nu a ţinut cont de efectele acţiunii revocatorii, astfel cum sunt acestea reglementate de normele C. civ., dispunând înscrierea în cartea funciară, în calitate de coproprietari, a numiţilor B. şi C..

Conform art. 1565 alin. (2) teza a II-a C. civ. "hotărârea judecătorească de admitere a acţiunii revocatorii indisponibilizează bunul până la încetarea executării silite a creanţei pe care s-a întemeiat acţiunea, dispoziţiile privitoare la publicitatea şi efectele clauzei de inalienabilitate aplicându-se în mod corespunzător".

În raporturile dintre părţile actului fraudulos (actul de partaj), actul atacat îşi menţine valabilitatea şi continuă să producă efecte, acesta fiind motivul pentru care valoarea înstrăinată de către debitor nu se mai întoarce în patrimoniul său. Or, dat fiind acest efect, nu se poate proceda la înscrierea în cartea funciară, ca urmare a admiterii acţiunii revocatorii a debitorului B..

Astfel, instanţa nu poate dispune rectificarea înscrierii în CF nr. x Cluj-Napoca în sensul solicitat de intimata-reclamantă, în favoarea foştilor soţi, B. şi C., în cote egale de 1/2 parte, cu titlu de cumpărare şi partaj bunuri comune, chiar dacă s-ar dispune anularea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/12.04.2019 de F., efectul fiind înscrierea în CF nr. x Cluj-Napoca, în calitate de titular al dreptului de proprietate, a doamnei C..

Rectificarea înscrierii în CF nr. x Cluj-Napoca întemeindu-se pe dispoziţiile art. 908 alin. (1) pct. 1 C. civ., nu poate avea loc decât în sensul precizat anterior, contractul a cărui anulare se solicită fiind încheiat între C., în calitate de vănzător, şi D. căsătorită cu E., în calitate de cumpărător.

Pe cale de consecinţă, petitul doi al cererii introductive este inadmisibil, neputându-se dispune înscrierea în CF nr. x Cluj-Napoca a domnului B. ca urmare a anulării contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/12.04.2019 de F..

Faţă de cele expuse, recurenţii-pârâţi au solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, consecinţa fiind aceea a respingerii în tot a cererii de chemare în judecată şi obligarea intimatei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 483-502 C. proc. civ., dispoziţiile legale invocate în cuprinsul recursului, precum şi principiile de drept în care îşi are sediul materia.

În probaţiune s-a solicitat proba cu înscrisurile depuse la dosar.

I.5. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată, intimata-reclamantă a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea în tot a deciziei recurate, precum şi obligarea recurenţilor-pârâţi la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat şi a cheltuielilor de deplasare.

În prealabil, intimata-reclamantă a susţinut că, deşi recurenţii-pârâţi au solicitat casarea deciziei atacate şi respingerea cererii de chemare în judecată, singura soluţie pe care o poate pronunţa Înalta Curte este aceea de casare cu trimitere spre rejudecare, întrucât, potrivit noilor dispoziţii de procedură civilă, a fost eliminată soluţia de modificare a hotărârii de către instanţa de recurs.

De asemenea, a solicitat ca toate criticile recurenţilor-pârâţi să fie analizate prin raportare în mod exclusiv la decizia recurată, chiar dacă recurenţii se referă în mod constant la soluţiile pronunţate în cauză atât de prima instanţă, cât şi de cea de apel.

În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care recurenţii-pârâţi au susţinut că instanţa de apel a analizat greşit caracterul licit şi moral al cauzei prin raportare la recurentul B., intimata-reclamantă a susţinut că este neîntemeiat, întrucât ipotezele circumscrise acestui motiv de casare se referă la situaţiile în care instanţa aplică un act normativ care nu este incident în pricina dedusă judecăţii, dă eficienţă unei norme generale în condiţiile existenţei unei norme speciale aplicabile sau dă o interpretare greşită textului de lege aplicabil în cauză.

De asemenea, referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., intimata-reclamantă a susţinut că nu subzistă situaţia încălcării autorităţii de lucru judecat, întrucât nu este întrunită tripla identitate dintre prezentul litigiu şi cel soluţionat prin sentinţa civilă nr. 7009/2020 a Judecătoriei Cluj-Napoca, definitivă prin decizia civilă nr. 1302/A/2021 a Tribunalului Cluj, obiectul cauzelor fiind total diferit.

A mai susţinut intimata-reclamantă că instanţele de fond au soluţionat cauza cu respectarea prevederilor art. 9 alin. (2) C. proc. civ., întrucât limitele învestirii au privit nulitatea absolută a unui contract de vânzare întemeiat pe o cauză ilicită, acţiune întemeiată pe dispoziţiile art. 1238 alin. (2) C. civ., nefiind vorba de o acţiune revocatorie, acţiune care s-a soluţionat deja.

Prin urmare, instanţa de apel a constatat în mod judicios că intenţia părţilor contractante a fost aceea de diminuare a patrimoniului foştilor soţi şi de sustragere a bunului de la urmărirea acestuia de către creditoare, cauza cererii de chemare în judecată nefiind constituită de un eventual preţ fictiv, derizoriu ca motiv de ineficacitate a unui act juridic.

Prin urmare, corect s-a reţinut că actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/12.04.2019 este lovit de nulitate absolută pentru cauză ilicită conform art. 1238 alin. (2) rap. la art. 1236 alin. (2) C. civ., acesta constituind mijlocul prin care recurenţii-pârâţi au încercat să pună intimata-reclamantă în imposibilitatea de a urmări silit bunul ce a făcut obiectul contractului, tinzând şi la eludarea dispoziţiilor imperative ale art. 622 alin. (1) şi (2) C. proc. civ.

În acord cu statuările instanţelor de fond, intimata-reclamantă a considerat că prin încheierea contractului de vânzare-cumpărare în discuţie între fiică şi părinţi s-a urmărit sustragerea imobilului de la procedura executării silite, actul fiind fondat pe o cauză ilicită, având ca numitor comun reaua-credinţă a părţilor şi ca unic scop fraudarea intereselor creditoarei.

A mai susţinut că sunt incidente în cauză dispoziţiile art. 1247 alin. (2) C. civ., art. 102 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, art. 1179, art. 1235, art. 1236, art. 14 alin. (1) C. civ.

Totodată, intimata-reclamantă a învederat că la baza încheierii actului în discuţie nu a stat, contrar celor susţinute prin recurs, intenţia reală de înstrăinare a imobilului, iar părinţii recurentei cunoşteau intenţia reală, acţionând în scopul prejudicierii intimatei.

În concluzie, intimata-reclamantă a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

I.6. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la data de 10 mai 2023 şi a fost repartizat aleatoriu Completului de filtru nr. 9, astfel cum reiese din fişa Ecris şi procesul-verbal de repartizare aleatorie .

După efectuarea procedurilor de comunicare, prin rezoluţia din 19 octombrie 2023, în temeiul art. 490 alin. (2) coroborat cu art. 4711 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., s-a fixat termen de judecată la data de 05 martie 2024, cu citarea părţilor.

II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele:

Prin acţiunea dedusă judecăţii, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat să se constate nulitatea absolută pentru cauză ilicită a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între pârâtele C., în calitate de vânzătoare şi pârâta D. căsătorită cu E., în calitate de cumpărătoare, contract autentificat sub nr. x/12.04.2019 de F., având ca obiect imobilul situat în Cluj-Napoca str. x Provizoriu, jud. Cluj.

Prin aceeaşi acţiune, reclamanta a solicitat şi rectificarea înscrierilor din cartea funciară, în sensul radierii dreptului de proprietate al pârâţilor D. şi E. şi întabularea dreptului de proprietate în favoarea foştilor soţi, B. si C., în cote egale de 1/2 parte, cu titlul de cumpărare şi partaj bunuri comune.

Demersul judiciar iniţiat de reclamantă îşi are originea în situaţia litigioasă anterioară existentă între aceasta, pe de o parte, şi pârâtul B., pe de altă parte, reclamanta fiind titulara unei creanţe în valoare de 25.000 euro faţă de pârât, pe care încearcă să şi-o îndestuleze, sumă ce reprezintă valoarea de circulaţie a autovehiculului marca x cu nr. de înmatriculare x, proprietatea reclamantei, autovehicul avariat în urma evenimentului rutier din data de 28.12.2008.

Prima instanţă, reţinând că nu au fost respectate dispoziţiile legale care reglementează condiţiile de valabilitate ale unui act juridic, a admis acţiunea reclamantei şi a constatat că este lovit de nulitate pentru cauză ilicită contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/12.04.2019, întrucât pârâţii, prin acest act, au încercat să împiedice reclamanta să urmărească silit bunul ce a făcut obiectul respectivului contract, precum şi să eludeze dispoziţiile art. 622 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., potrivit cărora obligaţia stabilită prin hotărârea instanţei de judecată se aduce la îndeplinire de bună voie, iar în caz contrar prin executare silită.

Ca efect al constatării nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare ce reprezintă titlul de proprietate al pârâţilor D. şi E., instanţa fondului a admis şi capătul de cerere privind rectificarea cărţii funciare, dispunând radierea dreptului de proprietate al pârâţilor D. şi E. şi, dând eficienţă efectelor sentinţei civile nr. 7009/09.12.2020, înscrierea dreptului de proprietate în favoarea pârâţilor B. şi C. concomitent cu radierea dreptului de proprietate înscris în favoarea pârâtei C. în baza actului de partaj autentificat sub nr. x/15.11.2013, motivat de faptul că principalul efect al admiterii acţiunii revocatorii îndreptate împotriva respectivului act de partaj este acela că bunul redevine proprietatea comună a părţilor.

Soluţia instanţei de fond a fost menţinută în apel, considerentele avute în vedere de prima instanţă de control judiciar fiind, în esenţă, aceleaşi.

Pe calea prezentului recurs, recurenţii-pârâţi B., C., D. şi E. au criticat soluţia instanţei de apel, invocând cazurile de casare reglementate de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 7 şi pct. 8 C. proc. civ.

În cadrul motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenţii-pârâţi au susţinut că, din perspectiva soluţiei date capătului de cerere ce a avut ca obiect constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare pentru cauză ilicită şi imorală, decizia recurată încalcă normele de drept material cuprinse în dispoziţiile art. 1239 alin. (1) C. civ.

În esenţă, au arătat că instanţa de apel a analizat caracterul ilicit şi imoral al cauzei prin raportare la pârâtul B., deşi acesta nu este parte în contractul de vânzare-cumpărare în discuţie, întrucât la momentul încheierii acestuia bunul imobil nu îi aparţinea. Ca atare, nu se putea reţine caracterul ilicit şi imoral al cauzei, soluţia instanţei de apel bazându-se pe prezumţii care nu pot fi aplicate în cauză.

Recurenţii-pârâţi au mai subliniat faptul că, potrivit dispoziţiilor legale, intimata-reclamantă era cea care trebuia să probeze ilicitatea şi imoralitatea cauzei, însă instanţa a procedat la răsturnarea prezumţiei de valabilitate a cauzei prin utilizarea prezumţiilor, prezumţii ce nu au ţinut seama de succesiunea actelor juridice, fiind ignorate dispoziţiile legale care stabilesc efectele pe care le produce un act valabil încheiat, atâta vreme cât acesta nu este desfiinţat.

Aceste chestiuni nu pot fi primite de instanţa de recurs, întrucât, aşa cum se va arăta infra, determină un control de temeinicie al deciziei recurate, iar nu unul de legalitate.

Astfel, cu titlu preliminar, Înalta Curte notează că, potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (3) şi art. 488 alin. (1) C. proc. civ., o instanţă de recurs exercită un control exclusiv de legalitate asupra unei hotărâri judecătoreşti. Aceasta înseamnă că instanţa de recurs nu poate să reevalueze situaţia de fapt a cauzei, configurată de instanţa de apel în mod definitiv pe baza probelor administrate, întrucât într-o astfel de situaţie ar realiza un control al temeiniciei deciziei recurate şi nu al legalităţii acesteia. Din această perspectivă, controlul de legalitate al instanţei de recurs trebuie să se grefeze pe situaţia de fapt stabilită în mod definitiv de instanţa de apel, instanţă devolutivă a fondului cauzei, potrivit probelor administrate.

Or, în cadrul acestui motiv de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi dezvoltat prin critici de genul celor anterior expuse, recurenţii-pârâţi expun, de fapt, argumente care, în esenţă, pretind greşita apreciere a faptelor, a cauzei ilicite şi absenţa probelor, în opinia acestora prezumţiile fiind insuficiente.

Invocându-se încălcarea dispoziţiilor art. 1239 alin. (1) C. civ., recurenţii-pârâţi solicită, în realitate, instanţei de recurs să constate că actul juridic contestat nu a fost încheiat pentru a împiedica executarea silită şi urmărirea bunurilor debitorului B.. Însă această reevaluare solicitată Înaltei Curţi este una de temeinicie, de reconfigurare a situaţiei de fapt a cauzei, aspect ce excede coordonatelor controlului jurisdicţional al instanţei de recurs, delimitate potrivit celor expuse în precedent.

Nu poate fi primită nici susţinerea potrivit căreia instanţa de apel a examinat cauza ilicită prin raportare la pârâtul B., deşi acesta nu a fost parte în contractul de vânzare-cumpărare a cărui nulitate absolută s-a invocat.

Cu referire la aceasta, Înalta Curte constată, contrar susţinerilor recurenţilor-pârâţi, că instanţa de apel nu a apreciat cauza ilicită în persoana recurentului-pârât B., ci a reţinut că părţile contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/12.04.2019, (C., fosta soţie a debitorului, coproprietară a bunului, alături de părinţii săi, cumpărătorii D. şi E.) au urmărit a micşora patrimoniul comun al soţilor Agoston Palko şi a împiedica executarea silită a creanţei reclamantei asupra pârâtului B., creanţă constituită prin sentinţa civilă nr. 22745/19.11.2012 pronunţată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr. x/2009 (definitivă prin decizia civilă nr. 127/A/20.02.2014 pronunţată de Tribunalul Cluj în acelaşi dosar).

Aşadar, potrivit argumentelor expuse, nu se poate reţine incidenţa motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticile recurenţilor-pârâţi fiind nefondate.

Dintre susţinerile subsumate acestui motiv de recurs se mai pot identifica cele care privesc sarcina probei în cadrul procesului de faţă, pe care recurenţii au susţinut că instanţele de fond au răsturnat-o.

Calificând această susţinere ca o critică subsumată prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.,. deoarece ea nu poate fi analizată decât în contextul art. 249 C. proc. civ. şi nu se referă la încălcarea normelor de drept substanţial, Înalta Curte observă că încălcarea reclamată de recurenţi nu se poate reţine în speţă, neexistând o nesocotire a unor norme de procedură - prima condiţie a cazului de casare analizat.

Astfel, instanţele de fond au reţinut nulitatea absolută a actului atacat analizând în ansamblul lor probele administrate, iar în cadrul ansamblului probatoriu au avut în vedere şi prezumţiile rezultate din faptele dovedite în cauză.

Din reglementarea procesuală a prezumţiilor judiciare - art. 327 şi art. 329 C. proc. civ. - rezultă că acestea sunt mijloace de probă specifice procesului civil, a căror valoare este apreciată de instanţa învestită cu judecarea pricinii în fond, care este chemată a verifica faptele şi a constata dacă din faptul vecin şi conex dovedit rezultă ceea ce una dintre părţi a pretins în speţă.

Or, conduita subiectivă a părţilor la încheierea unui act juridic (ce conturează existenţa cauzei ilicite, respectiv a intenţiei de a frauda legea) este o chestiune de fapt ce poate fi dovedită cu orice mijloc de probă dintre cele reglementate de procesul civil, inclusiv cu prezumţii judiciare.

De aceea, nu se poate reţine, cum eronat susţin recurenţii, răsturnarea sarcinii probei şi nici reţinerea unei situaţii de fapt în absenţa unor probatorii adecvate, deoarece pe de-o parte susţinerile reclamanţilor au fost probate cu prezumţii rezultate din probele administrate în cauză - fără ca aceasta să însemne că s-a răsturnat sarcina probei, ce ar fi presupus ca instanţa să reţină că pârâţii sunt chemaţi a proba ei înşişi legalitatea actului juridic, ceea ce nu s-a întâmplat - şi pe de altă parte prezumţiile sunt mijloace de probă reglementate de lege, care pot fundamenta hotărârea judecătorească dacă sunt admisibile în cazul concret şi dacă fac parte din expunerea logico-juridică a argumentelor instanţei, iar mecanismul mai sus enunţat al naşterii lor este prezentat cu respectarea legii.

În cauză nu s-a enunţat vreo critică legată de greşita reţinere a unei anumite prezumţii, ci s-au formulat critici în sensul imposibilităţii de probare a faptelor relevante cauzei cu prezumţii, susţineri nefondate, după cum s-a arătat.

În cadrul motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., recurenţii-pârâţi au susţinut, din perspectiva soluţiei date capătului de cerere ce a avut ca obiect rectificarea cărţii funciare, că instanţa de apel a încălcat autoritatea de lucru judecat a sentinţei civile nr. 7009/09.12.2020 a Judecătoriei Cluj-Napoca, precum şi a deciziei civile nr. 1302A/12.10.2021 a Curţii de Apel Cluj.

În susţinerea acestui motiv de recurs, au arătat că instanţa de apel nu a ţinut seama de efectele acţiunii revocatorii, astfel cum acestea sunt reglementate de normele C. civ., şi a dispus înscrierea în cartea funciară, în calitate de coproprietari, a foştilor soţi B. şi C..

Au mai susţinut faptul că acţiunea revocatorie soluţionată anterior a avut ca efecte doar indisponibilizarea bunului până la realizarea creanţei, iar nu renaşterea calităţii de coproprietar devălmaş a pârâtului B..

Şi acest motiv de recurs este nefondat.

Sub un prim aspect, Înalta Curte reţine că autoritatea de lucru judecat, reglementată prin dispoziţiile art. 430-431 C. proc. civ., ca principal efect al hotărârii judecătoreşti, dar şi ca excepţie absolută, are la bază două reguli fundamentale, şi anume: o cerere nu poate fi judecată definitiv decât o singură dată, iar soluţia cuprinsă în hotărâre este prezumată a exprima adevărul şi nu trebuie să fie contrazisă de o altă hotărâre.

Aşadar, principiul autorităţii lucrului judecat împiedică nu numai judecarea din nou a unui proces terminat, având acelaşi obiect, aceeaşi cauză şi purtat între aceleaşi părţi, ci şi contrazicerile dintre două hotărâri judecătoreşti, în sensul ca drepturile recunoscute printr-o hotărâre definitivă să nu fie contrazise printr-o altă hotărâre ulterioară, dată într-un alt proces ce poartă între aceleaşi părţi.

Formele autorităţii lucrului judecat, respectiv, efectul negativ sau extinctiv şi efectul pozitiv sau normativ, în înţelesul de normă particulară, în relaţia dintre părţi, aplicabilă cauzei concrete, sunt consacrate în prevederile art. 431 C. proc. civ.

Efectul negativ sau extinctiv al lucrului judecat este de natură să împiedice o nouă judecată atunci când există identitate de calitate a părţilor, aceeaşi cauză juridică şi acelaşi obiect al cererii de chemare în judecată, fiind asigurată, astfel, lipsa de contradicţie între dispozitivele hotărârilor judecătoreşti, în timp ce efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat presupune, în temeiul art. 431 alin. (2) C. proc. civ., că oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă.

Mai reţine Înalta Curte că acţiunea revocatorie este acea acţiune prin care creditorul poate cere desfiinţarea pe cale judecătorească a actelor juridice încheiate de debitor în vederea prejudicierii sale, prejudiciere care se concretizează în faptul că prin încheierea actelor atacate debitorul îşi măreşte sau creează o stare de insolvabilitate.

În cazul admiterii acţiunii revocatorii, actul atacat, dovedit ca fiind fraudulos, este inopozabil creditorului, astfel încât acesta va putea urmări bunul care forma obiectul actului ca şi cum acesta nu ar fi ieşit niciodată din patrimoniul debitorului.

În speţa dedusă judecăţii, acţiunea revocatorie la care fac referire recurenţii-pârâţi a fost soluţionată prin sentinţa civilă nr. 500/25.09.2015, pronunţată de Tribunalul Cluj, secţia civilă în dosarul nr. x/2014, instanţa constatând inopozabilitatea faţă de S.C. A. S.R.L. a actului de partaj voluntar autentificat sub nr. x/15.11.2013 încheiat între foştii soţi B. şi C. doar în ceea ce priveşte ieşirea din indiviziune fără plata unei sulte sau altei compensaţii băneşti pentru soţul debitor B. şi în limita creanţei stabilite prin sentinţa civilă nr. 22745/19.11.2012 pronunţată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr. x/2009.

Prin decizia civilă nr. 413/A/17.02.2016 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, sentinţa civilă nr. 500/25.09.2015 a Tribunalului Cluj a rămas definitivă, instanţa reţinând faptul că actul de partaj menţionat a fost încheiat de părţi cu intenţia vădită de a sustrage bunul cu privire la care s-a încheiat actul de partaj de la o eventuală încercare a reclamantei de a-şi recupera creanţa. De asemenea, s-a reţinut că, prin încheierea respectivului act de partaj, este mai mult decât evident faptul că debitorul şi-a mărit şi agravat starea de insolvabilitate, dat fiind faptul că atribuirea întregului imobil în favoarea pârâtei, fără stabilirea vreunei sulte în favoarea sa, a dus în mod cert la micşorarea activului patrimonial al debitorului.

Ulterior acestei hotărâri judecătoreşti, reclamanta din prezenta cauză, S.C. A. S.R.L., a demarat procedura executării silite pentru recuperarea creanţei constatate prin titlul executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 22745/19.11.2012 pronunţată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr. x/2009, procedură împotriva căreia recurenta-pârâtă C., fosta soţie a debitorului B., a formulat contestaţie la executare, care a fost admisă şi anulată executarea silită pe motiv că, pentru a se putea solicita executarea părţii din bun care aparţinea debitorului, creditoarea trebuia să solicite partajarea bunului.

În cadrul considerentelor deciziei civile nr. 1205/A/28.09.2017 pronunţate de Tribunalul Cluj în dosarul nr. x/2017 (prin care a rămas definitivă sentinţa civilă nr. 3107/12.05.2017 dată în contestaţia la executare) s-a reţinut că principalul efect la sentinţei civile nr. 500/25.09.2015 pronunţate de Tribunalul Cluj în dosarul nr. x/2014, prin care a fost soluţionată acţiunea revocatorie, este acela că imobilul situat în Cluj-Napoca, strada x nr. 19A a redevenit proprietatea comună a contestatoarei C. şi a debitorului B..

Astfel, cum această chestiune litigioasă - că dreptul de proprietate a pârâtului B. asupra imobilului constituie un efect al admiterii acţiunii revocatorii - a fost dezlegată printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă între părţile din cauza pendinte, în mod corect ea a fost valorificată în prezentul litigiu, întrucât are legătură cu ceea ce s-a dedus judecăţii în speţă.

Se impune a se menţiona faptul că autoritatea de lucru judecat de care se bucură actele jurisdicţionale priveşte nu numai dispozitivul unei hotărâri, ci şi considerentele pe care se sprijină acesta, iar acest efect este recunoscut doar în privinţa considerentelor care sprijină şi explicitează soluţia adoptată (considerente decisive), precum şi a celor prin care s-au dat anumite dezlegări unor chestiuni litigioase ce au legătură cu obiectul dedus judecăţii şi care au fost dezbătute în proces (considerente decizorii).

De esenţa considerentelor decizorii este faptul că instanţa tranşează anumite aspecte ale judecăţii de o manieră incidentală, iar rezolvarea lor se reflectă în mod direct în dispozitiv, aşadar în soluţia adoptată şi redată expres în dispozitivul hotărârii. Considerentele decizorii nu pot privi însuşi obiectul cererilor formulate în proces, deoarece asupra acestora instanţa este chemată să se pronunţe în mod explicit prin dispozitiv, astfel încât considerentele care sprijină soluţia nu pot fi decât decisive.

Aşadar, odată adusă la cunoştinţa instanţei, indiferent în ce modalitate, existenţa unei judecăţi anterioare care a tranşat un aspect al litigiului având legătură cu ceea ce face obiectul noii judecăţi, instanţa nu o poate ignora, iar părţile nu se pot sustrage efectelor obligatorii ale lucrului judecat.

Ca atare, instanţa de apel în mod corect a stabilit că există o autoritate de lucru judecat generată de statuarea în sentinţa civilă nr. 3107/12.05.2017, precum şi în decizia civilă nr. 1205/A/28.09.2017, ambele pronunţate în dosarul nr. x/2017, a faptului că dreptul de proprietate al pârâtului B. asupra imobilului constituie un efect al admiterii acţiunii revocatorii îndreptate împotriva actului de partaj voluntar autentificat sub nr. x/15.11.2013, principalul efect al acesteia fiind faptul că bunul redevine proprietatea comună a soţilor, precum şi că bunul comun nu poate fi urmărit înainte de partaj de către creditorii personali ai debitorului codevălmaş, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 818 C. proc. civ., creditorii trebuind să solicite mai întâi partajul bunului comun.

De asemenea, Înalta Curte observă că în cuprinsul sentinţei civile nr. 7009/09.12.2020, pronunţate de Judecătoria Cluj-Napoca, secţia civilă în dosarul nr. x/2019, prin care a fost admisă acţiunea de partaj iniţiată de reclamanta A. S.R.L., instanţa a reţinut următoarele:

"(...) instanţa are în vedere că Actul de partaj este în fiinţă, nefiind desfiinţat, astfel că cotele de contribuţie ale soţilor la dobândirea bunului sunt cele menţionate în actul de partaj, respectiv 1/2 fiecare dintre soţi, neavând relevanţă sub acest aspect faptul că soţii au convenit ca în final bunul să-i fie atribuit pârâtei în cotă de 1/1 parte. În consecinţă, instanţa va constata că pârâţii B. şi C. au dobândit în timpul căsătoriei, prin contribuţie egală, imobilul teren înscris în CF nr. x Cluj-Napoca în suprafaţă de 500 mp A1-nr. cad. x situat în Cluj-Napoca, str. x provizoriu, judeţul Cluj, precum şi construcţia înscrisă în CF nr. x Cluj-Napoca sub A1.1, nr. cad. x."

Având în vedere aceste statuări, instanţa de apel a apreciat că prima instanţă a fondului în mod corect a dat eficienţă considerentelor redate supra, precum şi celor statuate în hotărârea prin care s-a admis contestaţia la executare (sentinţa civilă nr. 3107/12.05.2017), respectiv efectul admiterii acţiunii revocatorii - acela că bunul a redevenit proprietatea pârâtului B., sens în care în mod just a menţinut soluţia primei instanţe cu privire la rectificarea cărţii funciare, apreciind că situaţia din cartea funciară trebuie să reflecte situaţia juridică reală în raporturile dintre părţi, aşa cum a fost consacrată definitiv de hotărârile judecătoreşti pronunţate în litigiile purtate între acestea.

Aşadar, atât prima instanţă, cât şi instanţa de apel au reţinut în mod corect efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat al hotărârii prin care a fost respinsă contestaţia la executare, întrucât efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis, reglementare ce vine să asigure evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârii judecătoreşti.

Înalta Curte mai reţine că efectul pozitiv al lucrului judecat corespunde necesităţii de stabilite juridică şi ordine socială, fiind interzisă readucerea în faţa instanţelor a chestiunii litigioase deja rezolvate şi nu aduce atingere dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece dreptul de acces la justiţie nu este unul absolut, ci poate cunoaşte limitări, decurgând din aplicarea altor principii.

În considerarea acestor argumente, Înalta Curte va înlătura ca nefondată şi critica potrivit căreia instanţa a încălcat autoritatea de lucru judecat a sentinţei civile nr. 7009/2020, precum şi aceea că nu a ţinut cont de efectele acţiunii revocatorii.

În consecinţă, reţinând că nu există motive care să justifice casarea deciziei atacate, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenţii-pârâţi.

Potrivit dispoziţiilor art. 453 C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurenţii-pârâţi la plata sumei de 2000 RON către intimata-reclamantă, cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat, întrucât aceştia sunt părţile căzute în pretenţii, culpa procesuală în declanşarea şi desfăşurarea prezentei căi de atac aparţinându-le.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenţii-pârâţi B., C., D. şi E. împotriva deciziei nr. 65A din 2 martie 2023 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L..

Obligă recurenţii-pârâţi la plata sumei de 2000 RON către intimata-reclamantă, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26 martie 2024.