Forest land ownership dispute: opozability of prior land-fund judgments to state entities as third parties under res judicata
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Romania dismissed the appeals filed by the defendants, thereby upholding the Court of Appeal's decision that had previously annulled the first-instance judgment and remanded the case for re-judgment due to procedural defects in the summons of heirs; the appeal had challenged the lower court's refusal to apply the exception of res judicata and its finding that the plaintiffs were not inadmissible in filing a claim to confirm state ownership and administrative rights over 429.30 hectares of forest land, where the defendants argued that prior court decisions in a separate land fund dispute were binding and that the current action was premature because the specific property was not individually identified and the defendants did not hold possession. The Court held that the plaintiffs were third parties to the prior litigation because the entities involved in the earlier case (local and county land fund commissions) were legally distinct from the State and the National Forest Administration, thereby negating the triple identity of parties required for res judicata under Art. 431 Civil Procedure Code; instead, the prior judgments were merely opposable to the plaintiffs under Art. 435(2) Civil Procedure Code, allowing them to submit contrary evidence as a matter of the merits during re-judgment, while also clarifying that the action was admissible for comparing property titles despite the lack of possession or specific individualization, which were factual issues for the subsequent trial.
Legislator headnote
AI generatedart. 88 C. proc. civ, art. 4 din Legea nr. 220/2022, art. 154 alin. (61) C. proc. civ, art. 427 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ, art. 435 C. proc. civ; Forest land ownership dispute: opozability of prior land-fund judgments to state entities as third parties under res judicata: The Court held that the plaintiffs were third parties to the prior litigation because the entities involved in the earlier case (local and county land fund commissions) were legally distinct from the State and the National Forest Administration, thereby negating the triple identity of parties required for res judicata under Art. 431 Civil Procedure Code; instead, the prior judgments were merely opposable to the plaintiffs under Art. 435(2) Civil Procedure Code, allowing them to submit contrary evidence as a matter of the merits during re-judgment, while also clarifying that the action was admissible for comparing property titles despite the lack of possession or specific individualization, which were factual issues for the subsequent trial.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedThe procedural provision cited in the dispositive that authorizes the Court to dismiss the appeals as unfounded.
Full text
Şedinţa publică din data de 21 martie 2024
Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei.
1. Obiectul cererii de chemare în judecată.
Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu Secuiesc, la 5 aprilie 2017, sub nr. x/2017, reclamanta RNP Romsilva, prin Direcţia Silvică Covasna, în contradictoriu cu pârâţii A., B., C., D. şi intervenient forţat Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, a solicitat ca, prin sentinţa ce se va pronunţa, să se constate existenţa dreptului de administrare al RNP Romsilva - Direcţia Silvică Covasna şi dreptul de proprietate al Statului Român, prin Ministerul Finanţelor, asupra terenurilor în suprafaţă de 429,30 ha; să se constate că dreptul de proprietate al Statului Român şi, implicit, dreptul de administrare al RNP Romsilva - Direcţia Silvică Covasna este preferabil dreptului de proprietate al pârâţilor.
Prin încheierea din 30 octombrie 2017 a Judecătoriei Târgu Secuiesc, a fost scos de pe rol dosarul nr. x/2017 al Judecătoriei Târgu Secuiesc, în urma admiterii cererii de strămutare formulate de RNP Romsilva - Direcţia Silvică Covasna, prin sentinţa civilă nr. 97 din 3 octombrie 2017 a Curţii de Apel Braşov, în dosarul nr. x/2017.
Dosarul nr. x/2017 al Judecătoriei Târgu Secuiesc a fost înaintat Judecătoriei Făgăraş, fiind înregistrat la această instanţă la 2 noiembrie 2017.
Prin sentinţa civilă nr. 51/18 ianuarie 2018, Judecătoria Făgăraş a admis excepţia de necompetenţă materială a Judecătoriei Făgăraş, invocată din oficiu, şi, în consecinţă, a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii civile formulate de reclamanta Regia Naţională a Pădurilor Romsilva, prin Direcţia Silvică Covasna, în contradictoriu cu pârâţii A., B., Veres ludit Maria, D. şi cu intervenientul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, reprezentat prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Covasna, având ca obiect constatare drept de proprietate, constatare drept de administrare, acţiune în revendicare, în favoarea Tribunalului Braşov, secţia I civilă.
2. Hotărârile pronunţate în primă instanţă.
Prin încheierea din 29 martie 2019, pronunţată de Tribunalul Braşov, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2017, au fost respinse excepţiile ce au fost invocate în cauză de către părţile pârâte, respectiv excepţia puterii lucrului judecat, excepţia lipsei calităţii procesuale active şi excepţia de inadmisibilitate a cererii de chemare în judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 197/S din 5 iulie 2022, pronunţată de Tribunalul Braşov, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2017, s-a admis cererea de chemare în judecată formulată şi precizată de reclamanta Regia Naţională a Pădurilor Romsilva - prin Direcţia Silvică Covasna, în contradictoriu cu pârâţii A., B., C., D.; s-a admis cererea de intervenţie forţată formulată de reclamanta Regia Naţională a Pădurilor Romsilva, prin Direcţia Silvică Covasna, privind chemarea în judecată, în calitate de reclamant, a Statului Român, prin Ministerul Finanţelor, reprezentat în teritoriu de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Covasna, şi, pe cale de consecinţă: s-a constatat existenţa dreptului de proprietate al reclamantului Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, asupra terenurilor forestiere în suprafaţă de 429,30 ha, reconstituită pârâţilor prin sentinţa civilă nr. 625/24.06.2008, pronunţată de Judecătoria Târgu Secuiesc în dosarul civil nr. x/2007; s-a constatat dreptul de administrare al reclamantei Regia Naţională a Pădurilor Romsilva - Direcţia Silvică Covasna asupra terenurilor forestiere în suprafaţă de 429,30 ha; au fost obligaţi pârâţii să plătească reclamantei RNP Romsilva - Direcţia Silvică Covasna suma de 15.150 RON cheltuieli de judecată (contravaloarea raportului de expertiză tehnică întocmit în cauză).
Împotriva acestei sentinţe şi a încheierii din 29 martie 2019, au declarat apel pârâţii A., B., C., D..
Prin încheierea din 17 octombrie 2022, Curtea de Apel Braşov a amânat judecarea cauzei la 12 decembrie 2022 (cu acordul tuturor părţilor), ora 10:00, dată pentru care apelanţii-pârâţi C., D. şi A., intimata reclamantă Regia Naţională a Pădurilor Romsilva - Direcţia Silvică Covasna şi intimatul intervenient Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov, au primit termenul în cunoştinţă prin reprezentanţii lor convenţionali; a constatat transmisă calitatea procesuală pasivă de la apelantul-pârât B., decedat la data de 3 decembrie 2022, către moştenitorii acestuia E., F., B., G. şi H., care vor fi citaţi cu menţiunea de a preciza în mod expres, potrivit art. 88 C. proc. civ., dacă menţin mandatul acordat domnului avocat I. de către antecesorului lor, sau dacă îl retrag; de asemenea, s-a solicitat acestora şi să indice adresele de email la care să se realizeze comunicarea actelor de procedură, potrivit art. 4 din Legea nr. 220/2022, coroborat cu art. 154 alin. (61) C. proc. civ., cu precizarea că hotărârea judecătorească ce se va pronunţa în cauză se va comunica prin poştă, conform art. 427 C. proc. civ.
Ulterior acestei încheieri, moştenitorii E., F., B., G. şi H. au formulat cereri de apel în cauză, prin care au solicitat anularea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe, având în vedere că judecata s-a făcut în lipsa unei părţi care nu a fost legal citată.
3. Hotărârea pronunţată în apel.
Prin decizia civilă nr. 2079/AP din 20 decembrie 2022 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă a fost admis apelul formulat de către pârâţii C., D., A., E., F., B., G. şi H. împotriva sentinţei civile nr. 197/S/5 iulie 2022 pronunţate de Tribunalul Braşov, secţia I civilă, în dosar nr. x/2017; a fost anulată sentinţa atacată şi trimisă cauza spre rejudecare instanţei de fond, Tribunalul Braşov; a fost respins apelul formulat de către pârâţii C., D., A., E., F., B., G. şi H. împotriva încheierii din 29 martie 2019 pronunţate de Tribunalul Braşov, secţia I civilă, în acelaşi dosar.
4. Recursul formulat în cauză.
Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Braşov au declarat recurs pârâţii C., D., A., precum şi pârâţii E., F., B., G. şi H..
În cuprinsul cererilor de recurs, identice ca şi conţinut, recurenţii-pârâţi au invocat, în esenţă, următoarele aspecte, întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.
Au arătat că, în cuprinsul hotărârii recurate, există o menţiune în sensul că aceasta ar fi definitivă, însă, această menţiune este inexactă, întrucât potrivit legii, în speţă, hotărârea dată în apel este supusă recursului.
Au considerat că motivarea instanţei de apel cu privire la soluţia privind excepţia puterii de lucru judecat nu îndeplineşte standardele unei motivări adecvate în sensul art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, respectiv o motivare de natură a permite părţilor să înţeleagă argumentele pe care se sprijină concluzia instanţei şi de natură a permite instanţei de control judiciar să verifice raţionamentul juridic.
În speţă, instanţa de apel nu arată motivele pentru care a înlăturat susţinerile pârâţilor cu privire la motivele pentru care hotărârile din dosarul nr. x/2007 sunt opozabile reclamantelor din prezenta cauză. De asemenea, instanţa de apel nu arată nici propriile motive pentru care consideră terţi reclamantele din prezenta cauză, ci doar stabileşte calitatea acestora de terţi fără un raţionament logico-juridic adecvat, printr-o simplă concluzie lipsită de premise.
În consecinţă, instanţa de apel a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
Au susţinut că instanţa de apel s-a pronunţat şi asupra excepţiei autorităţii de lucru judecat, deşi s-a invocat numai excepţia puterii de lucru judecat.
Astfel, în faţa primei instanţe, s-a pus în dezbaterea părţilor excepţia puterii de lucru judecat, nu excepţia autorităţii de lucru judecat.
De aceea, în mod greşit instanţa de apel a reţinut că nu ar fi întemeiată excepţia autorităţii de lucru judecat (doar excepţia puterii de lucru judecat a făcut obiectul judecăţii în faţa primei instanţe şi în faţa instanţei de apel). Aceasta (excepţia autorităţii de lucru judecat) nu a făcut obiectul cauzei nici în faţa primei instanţe şi, cu atât mai puţin, în apel.
Raportat la cele de mai sus, s-au încălcat prevederile art. 14 alin. (5) şi (6) C. proc. civ. şi art. 22 alin. (4) şi (6) din acelaşi cod.
Recurenţii au mai considerat că instanţa de apel a aplicat greşit prevederile art. 435 C. proc. civ., iar prevederile art. 435 alin. (2) nu sunt aplicabile în cauză.
În acest sens, au arătat că instanţa de apel, tranşând excepţia puterii de lucru judecat, modul de aplicare a art. 435 C. proc. civ., forţa probatorie a hotărârilor din dosarul nr. x/2007, a reţinut greşit calitatea de "terţ" a celor două entităţi (RNP Romsilva - Direcţia Silvică Covasna şi/sau Statul Român, prin Ministerul Finanţelor), cu încălcarea prevederile art. 52 alin. (2) din Legea nr. 18/1991. În lipsa acestei prevederi legale, calitatea procesuală pasivă în acţiunea ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2007 ar fi aparţinut Statului Român, prin Ministerul Finanţelor, raportat la regula instituită de art. 223 din noul C. civ. şi art. 25 din Decretul nr. 31/1954.
De aceea, raportat la cele de mai sus, Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, nu poate fi considerat terţ, în sensul art. 435 alin. (2) C. proc. civ., contrar celor reţinute de prima instanţă. În acest sens, s-a pronunţat ÎCCJ, secţia I civilă, prin decizia nr. 794 din 17 aprilie 2019.
În consecinţă, nici RNP Romsilva - Direcţia Silvică Covasna nu poate fi considerată terţ în sensul art. 435 alin. (2) C. proc. civ., aceasta justificându-şi calitatea procesuală raportat la dreptul de proprietate pretins de Statul Român, prin Ministerul Finanţelor (RN Romsilva - Direcţia Silvică Covasna este titular al dreptului de administrare, dezmembrământ al dreptului de proprietate pretins în cauză pe calea acţiunii în revendicare) şi acţionează în calitate de reprezentant al Statului Român.
Or, calitatea de parte a Statului Român nu se va schimba în funcţie de instituţia care-1 reprezintă într-un anume proces (în speţă, Romsilva şi/sau Ministerul Finanţelor şi/sau Comisiile Locale şi Judeţeană etc.).
De asemenea, prima instanţă a ignorat şi faptul că puterea de lucru judecat nu implică obligatoriu identitate de părţi.
Un alt motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., se referă la faptul că instanţa de apel nu avea dreptul să dezlege modul de aplicare a prevederilor art. 435 C. proc. civ., în mod greşit, instanţa de apel a dezlegat parţial şi esenţial fondul cauzei.
În contextul în care sentinţa a fost anulată, dispunându-se trimiterea cauzei, spre rejudecare, primei instanţe (deci, instanţa de apel nu a rejudecat fondul), totuşi instanţa de apel a prejudecat o parte (esenţială) din fondul cauzei reţinând că RNP Romsilva - Direcţia Silvică Covasna şi/sau Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, ar fi terţi în sensul art. 435 alin. (2) C. proc. civ., fiindu-le opozabilă dacă aceştia nu ar reuşi să facă dovada contrară.
Cu alte cuvinte, instanţa de apel a tranşat deja faptul că hotărârile din dosarul nr. x/2007 nu vor fi opozabile reclamantelor, dacă din probatoriul ce va fi administrat va rezulta proba contrară celor reţinute de aceste hotărâri (definitiv şi irevocabil), deşi chiar instanţa de apel a reţinut că excepţia puterii de lucru judecat este, de fapt, o apărare de fond.
Procedând astfel (tranşând excepţia puterii de lucru judecat, modul de aplicare a art. 435 C. proc. civ., calitatea de terţ a reclamantelor, forţa probatorie a hotărârilor din dosarul nr. x/2007), instanţa de apel a încălcat prevederile art. 124 alin. (1), art. 248 alin. (1), art. 431 alin. (2), art. 434 şi art. 435 C. proc. civ.
Ad absurdum, şi în ipoteza în care instanţa ar fi apreciat că, raportat la faptul că părţile din dosar (Statul Român şi Romsilva) strict formal, în citativ, nu sunt identice cu părţile din dosarul x/2007 (Comisia Locală şi Comisia Judeţeană) şi din acest motiv se impunea respingerea excepţiei puterii de lucru judecat, trebuia să lase instanţei de rejudecare (care asigură judecata fondului) posibilitatea de a analiza opozabilitatea hotărârilor din dosarul nr. x/2007, respectiv dacă poate fi făcută sau nu poate fi făcută proba contrară faţă de aceste hotărâri, nu să stabilească de plano faptul că această probă poate fi făcută, având în vedere că opozabilitatea hotărârii judecătoreşti pronunţate în dosarul nr. x/2007 este o noţiune mai largă, ce nu este limitată de noţiunea procesuală de "parte", menţionată sau nu în citativul unui dosar.
Astfel, chiar dacă în mod formal s-ar constata că, din motive pur formale sau procedurale, nu există identitate de părţi, aceasta nu implică lipsa opozabilităţii/obligativităţii faţă de titularul dreptului (Statul Român, indiferent prin cine este reprezentat).
Alt motiv de recurs vizează soluţia de respingere a excepţiei inadmisibilităţii/prematurităţii acţiunii, cu privire la care recurenţii au arătat că, pe de o parte, motivarea instanţei de apel este insuficientă/lipseşte, fiind incidentă ipoteza prevăzută de pct. 6 al alin. (1) al art. 488 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, hotărârea este nelegală, fiind invocat pct. 8 al aceluiaşi articol.
În contextul în care pârâţii nu deţin posesia bunului "revendicat", acţiunea în revendicare este inadmisibilă/prematură, nefiind individualizat bunul a cărui restituire s-a solicitat, acesta fiind efectul recunoscut de art. 566 C. civ. pentru o acţiune în revendicare.
De asemenea, acţiunea este fără o finalitate practică şi din perspectiva faptului că bunul revendicat încă nu este individualizat, recurenţii deţinând doar vocaţia de a fi puşi în posesie, la un moment dat, asupra unui teren forestier în suprafaţă de 429,30 ha, conform sentinţei civile nr. 625/24.06.2008, pronunţată de Judecătoria Târgu Secuiesc în dosarul nr. x/2007, a cărui locaţie urmează să fie stabilită.
Prin urmare, nu se poate analiza "titlul" reclamantului, deoarece acesta nu poate fi prezentat pentru un anume teren individualizat.
Au arătat că acţiunea formulată de intimata-reclamantă se doreşte a fi, de fapt, o cale de retractare (inadmisibilă) a sentinţei civile nr. 625/24.06.2008 pronunţată de Judecătoria Târgu Secuiesc în dosarul nr. x/2007, acesta fiind, de fapt, scopul urmărit, aspect care rezultă din ultimul paragraf al cererii de chemare în judecată, după cum apelanţii au arătat deja.
În concluzie, solicită admiterea recursului, casarea, în parte, a deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
5. Apărările formulate în cauză.
Intimata - reclamantă Regia Naţională a Pădurilor Romsilva - Direcţia Silvică Covasna a depus, în termenul legal, întâmpinare, prin care a invocat excepţiile inadmisibilităţii şi nulităţii recursurilor, pentru neîncadrarea criticilor în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., iar, în subsidiar, a solicitat respingerea recursurilor, ca nefondate.
Nu au fost depuse răspunsuri la întâmpinare.
6. Procedura de filtru.
Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 18 ianuarie 2024, completul de filtru a respins excepţiile inadmisibilităţii şi nulităţii recursurilor, invocate de intimata-reclamantă Regia Naţională a Pădurilor - Direcţia Silvică Covasna şi a admis, în principiu, recursurile declarate de pârâţii G., F., E., H., B. şi de pârâţii C., D. şi A. împotriva deciziei civile nr. 2079/Ap din 20 decembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia I civilă.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile declarate de recurenţii pârâţi C., D., A., G., F., E., H. şi B., sunt nefondate, pentru următoarele considerente:
Prin decizia recurată a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de apelanţii pârâţi C., D., A., G., F., E., H. şi B. împotriva încheierii de şedinţă din data de 29.03.2019, fiind menţinută soluţia pronunţată de prima instanţă în sensul respingerii, ca neîntemeiate, a excepţiilor invocate de pârâţi, respectiv excepţia puterii de lucru judecat, excepţia lipsei calităţii procesuale active şi excepţia inadmisibilităţii. Totodată, a fost admis apelul formulat de aceeaşi apelanţi pârâţi împotriva hotărârii pronunţate de prima instanţă în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, fiind anulată sentinţa apelată şi cauza fiind trimisă spre rejudecare instanţei de fond. În esenţă, instanţa de apel a reţinut că este corectă soluţia pronunţată asupra excepţiei puterii lucrului judecat deoarece nu există triplă identitate de părţi, obiect şi cauză în raport de dosarul nr. x/2007, în care s-a derulat un litigiu de fond funciar în care Statul Român şi Direcţia Silvică Covasna nu au fost părţi, astfel încât aceştia pot face dovada contrară situaţiei de fapt şi de drept reţinute prin hotărârea judecătorească invocată de către pârâţi. Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale active, s-a arătat că apărările legate de existenţa sau inexistenţa dreptului dedus judecăţii de către reclamantă reprezintă o chestiune de fond, iar în privinţa excepţiei inadmisibilităţii, s-a învederat că aceasta este neîntemeiată, deoarece acţiunea dedusă judecăţii presupune compararea titlurilor de proprietate pe care le deţin părţile, fiind irelevant faptul că pârâţii nu au posesia bunului la care se referă acţiunea. În privinţa fondului cauzei, instanţa de apel a constatat că soluţionarea cererii de chemare în judecată de către instanţa de fond s-a făcut în lipsa legalei citări a unor părţi din litigiu, respectiv a moştenitorilor pârâtului B., decedat la data de 3 decembrie 2020, pe parcursul judecăţii cauzei, ceea ce justifică soluţia de anulare a sentinţei şi de trimitere a cauzei aceleiaşi instanţe pentru rejudecarea fondului.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs recurenţii pârâţi C., D., A., F., E., H., G. şi B., care au înţeles să critice exclusiv soluţia de respingere a apelului exercitat împotriva încheierii din data de 29.03.2019, iar nu şi soluţia de admitere a apelului exercitat împotriva sentinţei pronunţate de către tribunal.
Aşa fiind, în raport de dispoziţiile art. 494 C. proc. civ., coroborat cu art. 477 alin. (1) C. proc. civ., observând criticile formulate prin cererea de recurs, instanţa de control judiciar este învestită exclusiv cu verificarea legalităţii soluţiei de respingere a excepţiilor procesuale invocate de către pârâţi, respectiv excepţia puterii de lucru judecat şi excepţia inadmisibilităţii, iar nu şi cu verificarea legalităţii soluţiei de anulare a sentinţei pentru motivul nelegalei citări în faţa primei instanţe a unora dintre pârâţi.
Cu titlu prealabil, trebuie subliniat că decizia instanţei de apel poate fi atacată cu recurs numai pentru motivele de nelegalitate expres şi limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., nefiind posibilă reaprecierea probatoriului sau reformarea hotărârii pentru alte argumente decât cele care privesc legalitatea deciziei recurate.
Motivele de recurs invocate de recurenţii pârâţi, încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6, pct. 5 şi pct. 8 C. proc. civ., sunt nefondate şi nu pot conduce la admiterea prezentei căi de atac, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Primul motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., se referă la ipoteza în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura cauzei. Astfel, din parcurgerea deciziei recurate se observă că aceasta respectă exigenţele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. şi cuprinde motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei şi au justificat soluţia de respingere a apelului exercitat împotriva încheierii din data de 29.03.2019, oferindu-se răspuns tuturor apărărilor invocate de părţi. În aceste condiţii, părţile au posibilitatea de a înţelege argumentele care au determinat pronunţarea acestei soluţii, iar controlul judiciar este posibil pe baza considerentelor expuse de instanţa de apel.
Contrar susţinerilor recurenţilor, Înalta Curte observă că decizia atacată nu este motivată sumar sau necorespunzător, ci dimpotrivă, este prezentat în mod coerent raţionamentul juridic care a condus la pronunţarea soluţiei în apel, astfel că hotărârea recurată conţine motivarea conformă în fapt şi în drept.
Împrejurarea că recurenţii pârâţi nu sunt de acord cu soluţia la care a ajuns instanţa de apel nu se traduce într-o motivare necorespunzătoare a deciziei, la fel cum neînsuşirea apărărilor expuse de către parte nu reprezintă o nemotivare a hotărârii. Ceea ce este esenţial este faptul că instanţa de apel a prezentat în clar şi coerent argumentele pentru care a pronunţat soluţia de respingere a apelului şi de menţinere a soluţiei de respingere a excepţiilor procesuale invocate, fiind astfel posibilă realizarea controlului judiciar.
În concret, recurenţii pârâţi au invocat insuficienţa motivării, criticând decizia instanţei de apel în legătură cu modul de soluţionare a excepţiei puterii lucrului judecat, prin raportare la faptul că hotărârea recurată nu ar cuprinde motivele pentru care au fost înlăturate susţinerile pârâţilor legate de opozabilitatea faţă de reclamanţi a hotărârilor judecătoreşti pronunţate în dosarul nr. x/2007. Contrar acestor susţineri, se constată că instanţa de apel a oferit un răspuns corespunzător în legătură că aceste apărări ale pârâţilor, arătându-se explicit că reclamanţii Statul Român şi Regia Naţională a Pădurilor Romsilva - Direcţia Silvică Covasna nu au avut calitatea de părţi în dosarul nr. x/2007, ceea ce înseamnă că, în calitatea lor de terţi, faţă de prevederile art. 435 alin. (2) C. proc. civ., au posibilitatea de a administra probe pentru a dovedi că situaţia de fapt şi de drept reţinută în hotărârile judecătoreşti pronunţate în litigiul de fond funciar nu corespunde realităţii. Aşa fiind, în decizia recurată se regăsesc argumentele pentru care au fost înlăturate apărările pârâţilor în sensul opozabilităţii hotărârilor judecătoreşti invocate faţă de reclamanţi.
Prin motivele de recurs s-a mai susţinut lipsa unor argumente proprii şi a unui raţionament logico-juridic în baza căruia instanţa de apel a considerat că reclamanţii sunt terţi faţă de litigiul de fond funciar, în legătură cu care s-a invocat puterea lucrului judecat. Aceste critici sunt nefondate, din moment ce, în cuprinsul deciziei recurate, sunt expuse considerentele avute în vedere de instanţa de apel, care fundamentează constatarea calităţii de terţi a reclamanţilor în raport de dosarul nr. x/2007, arătându-se explicit că, în litigiul de fond funciar, au avut calitatea de pârâţi Comisa Locală de Fond Funciar Zagon şi Comisia Judeţeană de Fond Funciar Covasna, entităţi de sine stătătoare, cu atribuţii proprii şi specifice în domeniul respectiv, subiecte de drept distincte de Statul Român şi Regia Naţională a Pădurilor Romsilva - Direcţia Silvică Covasna. Deci, hotărârea recurată conţine o motivare proprie, pe baza unui raţionament logico-juridic adecvat, prin care este justificată reţinerea calităţii de terţi a reclamanţilor în raport de procesul provocat de pârâţii din prezenta cauză în materia fondului funciar.
Recurenţii pârâţi au mai invocat caracterul contradictoriu al motivării prin aceea că instanţa de apel, deşi a considerat că excepţia puterii de lucru judecat reprezintă o apărare de fond, cauza fiind trimisă pentru rejudecarea fondului, a tranşat totuşi chestiunea în sensul că intimaţii reclamanţi sunt terţi faţă de litigiul de fond funciar invocat. Contrar acestor susţineri, nu se poate reţine existenţa unei motivări contradictorii, atât timp cât soluţiile pronunţate de instanţa de apel au fost diferite, respectiv de respingere a apelului exercitat împotriva încheierii prin care s-au soluţionat excepţiile procesuale, şi de admitere a apelului exercitat împotriva sentinţei prin care s-a soluţionat fondul cauzei. Desigur, cu ocazia rejudecării, se va ţine seama de chestiunile tranşate în primul ciclu procesul, respectiv aceea a nereţinerii puterii lucrului judecat, în timp ce opozabilitatea hotărârilor judecătoreşti invocate se va verifica, în raport de întregul probatoriu administrat, cu ocazia soluţionării fondului cererii de chemare în judecată.
Insuficienţa motivării este invocată de recurenţii pârâţi şi în legătură cu modul în care instanţa de apel a răspuns criticilor legate de respingerea excepţiei inadmisibilităţii sau prematurităţii cererii de chemare în judecată. Din cercetarea deciziei recurate rezultă că admisibilitatea cererii a fost justificată în raport de împrejurarea că obiectul litigiului presupune compararea titlurilor de proprietate invocate de părţi şi că nu este relevantă împrejurarea că pârâţii nu au dobândit posesia asupra imobilului la care se referă acţiunea dedusă judecăţii. O atare argumentare este suficientă pentru a cunoaşte motivele care au determinat înlăturarea apărărilor invocate de pârât în privinţa admisibilităţii demersului procesual de faţă, făcând posibilă exercitarea corespunzătoare a controlului judiciar prevăzut de lege.
Faţă de cele arătate, Înalta Curte constată că în cuprinsul deciziei atacate există considerente suficiente şi clare, necontradictorii, care să fundamenteze soluţia de respingere a apelului exercitat împotriva încheierii din data de 29.03.2019, să răspundă apărărilor ambelor părţi, să permită acestora şi instanţei de recurs să înţeleagă argumentele care au stat la baza soluţiei dispuse, în acord cu art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., astfel încât acest motiv de recurs este nefondat.
Al doilea motiv de recurs, încadrat în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., se referă la încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii. Subsumat acestui motiv de casare, recurenţii pârâţi au invocat o pretinsă nesocotire a prevederilor art. 14 alin. (5) şi alin. (6) şi art. 22 alin. (4) şi alin. (6) C. proc. civ., prin aceea că instanţa de apel s-a pronunţat asupra unei excepţii ce nu a făcut obiectul cauzei, respectiv s-a pronunţat cu privire la excepţia existenţei autorităţii de lucru judecat în loc de a avea în vedere excepţia puterii de lucru judecat, invocată de către pârâţi. Cu privire la această critică, din parcurgerea considerentelor deciziei atacate Înalta Curte observă că instanţa de apel a efectuat o analiză din perspectiva dispoziţiilor art. 431 şi art. 435 C. proc. civ., răspunzând astfel apărărilor invocate de ambele părţi în legătură cu incidenţa autorităţii sau puterii de lucru judecat. Ceea ce este esenţial este faptul că reţinerea autorităţii de lucru judecat este condiţionată de reţinerea identităţii de părţi, în timp ce opozabilitatea hotărârii judecătoreşti faţă de orice terţă persoană este recunoscută de legiuitor atât timp cât terţul nu face, în condiţiile legii, dovada contrară, astfel cum dispune art. 435 alin. (2) C. proc. civ.
Or, în cauza de faţă, instanţa de apel, cercetând motivul de apel referitor la greşita respingere a excepţiei puterii de lucru judecat, a pornit de la reţinerea lipsei identităţii de părţi între litigiul care a format obiectul dosarului nr. x/2007 şi litigiul de faţă şi, apoi, constatând că reclamanţii din prezentul dosar sunt terţi faţă de litigiul pronunţat în materia fondului funciar, a concluzionat că aceştia au posibilitatea de a face dovada contrară faţă de situaţia de fapt şi de drept reţinută prin hotărârile judecătoreşti pronunţate în primul litigiu menţionat, în acord cu prevederile art. 435 alin. (2) C. proc. civ. Prin urmare, nu se poate considera că instanţa de apel a analizat excepţia existenţei autorităţii de lucru judecat, adică o altă excepţie procesuală decât cea invocată, ci a verificat în ce măsură există tripla identitate de părţi, obiect şi cauză, iar apoi a procedat la verificarea condiţiilor opozabilităţii faţă de terţii Statul Român şi Regia Naţională a Pădurilor Romsilva - Direcţia Silvică Covasna a hotărârilor judecătoreşti pronunţate în materia fondului funciar, invocate de către pârâţi în apărare.
Raportat la apărările invocate de ambele părţi şi la argumentele reţinute de prima instanţă pentru a respinge excepţia puterii de lucru judecat, instanţa de apel s-a pronunţat în limitele învestirii sale, cu deplina respectare a principiilor care guvernează procesul civil, respectiv disponibilitatea, contradictorialitatea şi rolul activ al judecătorului, astfel încât dispoziţiile legale invocate, cuprinse la art. 14 alin. (5) şi alin. (6) şi art. 22 alin. (4) şi alin. (6) C. proc. civ., nu au fost nesocotite.
Tot subsumat acestui motiv de casare, recurenţii pârâţi au invocat o pretinsă greşită aplicare a prevederilor art. 435 alin. (2) C. proc. civ. de către instanţa de apel atât timp cât aceasta a reţinut că reclamanţii din prezenta cauză sunt terţi faţă de litigiul derulat în dosarul nr. x/2007. Sub acest aspect, Înalta Curte constată că sunt corecte reţinerile instanţelor de fond în sensul că reclamanţii din prezenta cauză nu figurează ca părţi în dosarul menţionat, soluţionat prin sentinţa civilă nr. 625/24.06.2008 a Judecătoriei Târgu Secuiesc, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 277/16.09.2008 a Tribunalului Covasna. Astfel cum a reţinut instanţa de apel, pârâtele din litigiul de fond funciar au fost cele două comisii de fond funciar, locală şi judeţeană, iar nu Statul Român ori Regia Naţională a Pădurilor Romsilva - Direcţia Silvică Covasna. Fiind vorba de subiecte distincte de drept civil, în mod just s-a reţinut calitatea de terţi a reclamanţilor şi, implicit, în mod just s-a recunoscut dreptul acestora de a face dovada contrară faţă de ceea ce s-a constatat printr-o hotărâre judecătorească pronunţată într-un litigiu în care aceştia nu au avut calitatea de părţi. Atât timp cât reclamanţii din prezenta cauză nu au fost citaţi, în calitate de părţi, în dosarul nr. x/2007, rezultă că instanţele de fond au făcut o corectă interpretare şi aplicare a prevederilor art. 435 alin. (2) C. proc. civ.
Mai trebuie subliniat că soluţia de respingere a excepţiei puterii de lucru judecat se întemeiază pe ideea că terţii pot face dovada contrară pentru a obţine inopozabilitatea unei hotărâri judecătoreşti, însă în ce măsură se va face sau nu o astfel de probă constituie o chestiune de fond, ce va putea fi soluţionată în urma analizării întregului material probator administrat, cu ocazia soluţionării fondului cererii de chemare în judecată. Întrucât, la acest moment, hotărârea prin care s-a soluţionat fondul cauzei a fost anulată ca urmare a nelegalei citări a unor pârâţi, instanţa de recurs nu poate exercita vreun control de legalitate în legătură cu efectuarea sau neefectuarea dovezii contrare la care se referă art. 435 alin. (2) C. proc. civ.
Invocarea dispoziţiilor art. 52 alin. (2) din Legea nr. 18/1991, art. 223 C. civ. şi art. 25 din Decretul nr. 31/1954 nu justifică temeinicia susţinerilor recurenţilor în sensul că intimaţii reclamanţi ar fi avut calitatea de părţi în litigiul de fond funciar. Ceea ce este esenţial este faptul că cele două comisii de fond funciar, Comisia Locală Zagon şi Comisia Judeţeană Covasna, sunt entităţi juridice de sine stătătoare, care figurează în nume propriu ca părţi în dosarul nr. x/2007, astfel încât nu se poate reţine calitatea de părţi a Statului Român sau a Regiei Naţionale a Pădurilor Romsilva - Direcţia Silvică Covasna.
Practica judiciară indicată de către recurenţii pârâţi nu poate fi avută în vedere în sensul reţinerii caracterului întemeiat al excepţiei puterii de lucru judecat, deoarece, pe de-o parte, se referă la decizii de speţă, care nu au putere obligatorie pentru instanţele judecătoreşti, iar pe de altă parte, această practică nu este aptă să susţină poziţia exprimată prin cererea de recurs întrucât din cuprinsul hotărârilor judecătoreşti pronunţare rezultă tocmai reţinerea că, în litigiile de fond funciar, comisiile de fond funciar nu au calitatea de reprezentant al statului şi că Statul Român, ca persoană juridică de drept public, nu figurează ca parte în litigiile respective.
Aşa fiind, este nefondată critica în sensul greşitei aplicări a prevederilor art. 435 alin. (2) C. proc. civ.
Recurenţii pârâţi au mai invocat o greşită aplicare a prevederilor art. 431 alin. (2) C. proc. civ. referitoare la efectul pozitiv al lucrului judecat, atât timp cât puterea de lucru judecat nu implică obligatoriu identitatea de părţi. Instanţa de recurs constată că, într-adevăr, efectul negativ al lucrului judecat presupune tripla identitate de părţi, obiect şi cauză, conform art. 431 alin. (1) C. proc. civ., cerinţe care nu se regăsesc în privinţa alin. (2) al aceluiaşi articol. Textul legal indicat prevede că oricare dintre părţi poate opune lucrul judecat anterior într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă. Din interpretarea acestei norme juridice rezultă că efectul pozitiv al lucrului judecat poate fi opus unui subiect de drept care a avut calitatea de parte în litigiul respectiv, iar nu şi unuia care a fost terţ faţă de acea judecată. Art. 435 alin. (1) C. proc. civ. prevede cu claritate că hotărârea judecătorească este obligatorie şi produce efecte numai între părţi şi succesorii acestora, astfel încât o problemă litigioasă soluţionată printr-o hotărâre judecătorească nu poate fi opusă unui terţ, nici ca efect negativ, dar nici ca efect pozitiv, atât timp cât faţă de el nu a avut loc vreo judecată. Obligativitatea hotărârii judecătoreşti, care există doar între părţile litigiului şi succesorii lor, nu se suprapune şi nu trebuie confundată cu opozabilitatea hotărârii judecătoreşti, care se manifestă faţă de orice terţă persoană, cu singura diferenţă că terţul poate face dovada contrară celor statuate prin hotărârea judecătorească, în timp ce partea nu are o atare posibilitate. Deci, efectul pozitiv sau negativ al lucrului judecat poate fi opus numai faţă de partea din litigiul respectiv, iar nu şi faţă de o persoană care nu a avut calitatea de parte în litigiul în care s-a tranşat problema litigioasă invocată. Fiind terţ faţă de respectivul litigiu, nu intervine autoritatea de lucru judecat, în aspectul său negativ sau pozitiv, ci se pune problema opozabilităţii hotărârii judecătoreşti şi a posibilităţii administrării unei dovezi contrare faţă de aspectele reţinute şi tranşate prin hotărârea judecătorească în discuţie.
Prin urmare, deşi nu este necesară tripla identitate de părţi, obiect şi cauză pentru a se opune efectul pozitiv al lucrului judecat, conform art. 431 alin. (2) C. proc. civ., este totuşi necesar ca problema litigioasă dezlegată prin hotărâre judecătorească definitivă să fie opusă unei persoane care a avut calitatea de parte în litigiul în care s-a pronunţat respectiva hotărâre. Cum, în speţă, Statul Român şi Regia Naţională a Pădurilor Romsilva - Direcţia Silvică Covasna sunt terţi faţă de dosarul nr. x/2007, în mod just instanţa de apel nu a făcut aplicarea efectului pozitiv al lucrului judecat, potrivit art. 431 alin. (2) C. proc. civ., reţinând, în schimb, că va administra probatoriul adecvat pentru a stabili în ce măsură hotărârea judecătorească de care se prevalează recurenţii pârâţi le este sau nu opozabilă intimaţilor reclamanţi. Deci, nu se poate reţine vreo eroare în legătură cu aplicarea prevederilor art. 431 alin. (2) C. proc. civ., atât timp cât efectul pozitiv al lucrului judecat nu este incident în raport cu un terţ faţă de hotărârea judecătorească invocată.
Susţinerile recurenţilor pârâţi sunt nefondate, deoarece acestea se fundamentează pe o confuzie nejustificată între puterea lucrului judecat şi opozabilitatea de care se bucură o hotărâre judecătorească. Deci, fără a se impune cerinţa identităţii de părţi pentru invocarea efectului pozitiv al lucrului judecat, este esenţial faptul că hotărârea judecătorească beneficiază de putere de lucru judecat cu privire la chestiunea litigioasă tranşată doar în raport de părţile din respectivul litigiu, în timp ce faţă de terţi hotărârea este opozabilă, cu posibilitatea recunoscută acestora de a administra dovada contrară. Aşadar, funcţionează o prezumţie legală relativă de adevăr în raporturile dintre părţile unui litigiu şi terţi.
Prin motivele de recurs recurenţii reclamanţi au mai criticat decizia instanţei de apel invocând greşita aplicare a prevederilor art. 435 C. proc. civ. prin aceea că nu a calificat excepţia puterii de lucru judecat ca fiind o apărare de fond. Această critică este neîntemeiată, deoarece din considerentele deciziei recurate rezultă doar că soluţia de respingere a excepţiei puterii de lucru judecat este legală şi temeinică în raport de argumentarea că nu există o triplă identitate de părţi, obiect şi cauză între cele două litigii, fiind reţinută calitatea de terţi a Statului Român şi a Regiei Naţionale a Pădurilor Romsilva - Direcţia Silvică Covasna faţă de dosarul nr. x/2007, soluţionat prin sentinţa civilă nr. 625/24.06.2008 a Judecătoriei Târgu Secuiesc, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 277/16.09.2008 a Tribunalului Covasna. Aşadar, în primul ciclu procesual, s-a respins excepţia puterii de lucru judecat pentru motivul că intimaţii reclamanţi nu au fost părţi la judecata litigiului de fond funciar, în timp ce restul apărărilor părţilor legate de efectuarea sau neefectuarea dovezii contrare permise de art. 435 alin. (2) C. proc. civ. reprezintă o chestiune de fond, ce vor fi avute în vedere cu ocazia soluţionării fondului cererii de chemare în judecată.
Nu se poate reţine nelegalitatea deciziei atacate în raport de interpretarea şi aplicarea art. 431 şi art. 435 C. proc. civ., atât timp cât instanţa de apel s-a pronunţat în limitele învestirii sale, efectuând o corectă distincţie între puterea de lucru judecat şi opozabilitatea hotărârii judecătoreşti, în raport de împrejurarea că intimaţii reclamanţi nu au avut calitatea de părţi la soluţionarea dosarului nr. x/2007
Decizia instanţei de apel nu este nelegală în raport de împrejurarea că s-a admis apelul exercitat împotriva sentinţei, care a fost anulată, iar cauza a fost trimisă la rejudecarea pe fond, deoarece prin soluţionarea definitivă a excepţiilor procesuale judecarea fondului nu este împiedicată în niciun fel, ţinând seama de prevederile art. 248 alin. (1) C. proc. civ. Desigur, urmează ca, în al doilea ciclu procesual, să se ţină seama de chestiunile tranşate prin rezolvarea definitivă a excepţiilor procesuale, respectiv de împrejurarea că nu este incidentă puterea de lucru judecat, ca efect negativ sau pozitiv, urmând a se verifica opozabilitatea hotărârilor judecătoreşti pronunţate în litigiul de fond funciar faţă de intimaţii reclamanţi, care au calitatea de terţi faţă de respectivul litigiu. Prin rezolvarea acestor chestiuni nu se prejudecă fondul cauzei, deoarece nu sunt analizate probele pentru a se vedea dacă sunt sau nu opozabile hotărârile judecătoreşti de care intenţionează să se prevaleze recurenţii pârâţi în dovedirea dreptului de proprietate asupra terenului în discuţie.
Mai trebuie spus că, prin respingerea excepţiei puterii de lucru judecat şi reţinerea calităţii intimaţilor reclamanţi de terţi faţă de litigiul în materia fondului funciar, instanţa de apel a verificat exclusiv împrejurarea că aceştia nu au avut calitatea de părţi, nefiind citaţi în dosarul nr. x/2007. În schimb, susţinerile recurenţilor pârâţi în sensul că cele două comisii de fond funciar au acţionat, în litigiul respectiv, ca reprezentanţi ai Statului Român, reprezintă o apărare de fond ce poate fi avută în vedere cu ocazia soluţionării fondului cauzei, în urma administrării probatoriului permis de art. 435 alin. (2) C. proc. civ.
S-a mai invocat o nesocotire a prevederilor art. 35 C. proc. civ. prin reţinerea admisibilităţii acţiunii în constatarea dreptului de proprietate. Înalta Curte constată că nici aceste critici nu sunt fondate, deoarece chiar recurenţii pârâţi au susţinut că nu deţin posesia imobilului în discuţie, ceea ce înseamnă că reclamanţii nu au deschisă calea unei acţiuni în realizarea dreptului, neputându-se obţine obligarea pârâţilor la transmiterea unei posesii care le lipseşte.
Faţă de cele arătate, Înalta Curte constată că dispoziţiile de drept procesual indicate de către recurenţii pârâţi nu au fost nesocotite, neputându-se reţine încălcarea acestora, astfel încât motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. este nefondat.
Al treilea motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se referă la ipoteza în care hotărârea pronunţată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. În esenţă, recurenţii pârâţi nu au invocat alte critici în plus faţă de cele anterior analizate, considerând că acestea s-ar încadra şi în motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Din cercetarea tuturor criticilor invocate se constată că acest motiv de recurs a fost indicat formal, atât timp cât recurenţii pârâţi nu au indicat dispoziţii de drept material pretins încălcate sau greşit aplicate de către instanţa de apel şi, mai ales, nu au justificat în ce măsură s-ar fi realizat greşita interpretare şi aplicare a vreunor dispoziţii de drept material.
Singurele norme de drept substanţial invocate sun cele cuprinse la art. 52 alin. (2) din Legea nr. 18/1991, art. 223 C. civ. şi art. 25 din Decretul nr. 31/1954, însă, pentru argumentele mai sus expuse, este legală reţinerea instanţei de apel în sensul că intimaţii reclamanţi sunt terţi faţă de litigiul de fond funciar, astfel încât se pune problema opozabilităţii hotărârilor judecătoreşti pronunţate în respectivul dosar, iar nu a puterii lucrului judecat.
Pretinsa greşită aplicare a prevederilor art. 563 şi art. 566 alin. (1) C. civ., cu prilejul soluţionării motivelor de apel referitoare la soluţia de respingere a excepţiei inadmisibilităţii sau prematurităţii, nu poate fi reţinută. Sub acest aspect, este relevant faptul că dispoziţia primei instanţe a fost aceea de a constata dreptul de proprietate asupra terenului în favoarea reclamantului Statul Român, iar nu aceea de a dispune obligarea pârâţilor la predarea posesiei bunului, pe care susţin că nu o au. Aşadar, raportat la soluţia pronunţată în cauză, instanţa de apel a reţinut în mod corect că inadmisibilitatea acţiunii nu este atrasă de lipsa posesiei pârâţilor asupra bunului imobil, atât timp cât instanţa judecătorească a fost învestită cu o acţiune prin care să procedeze la compararea titlurilor de proprietate ale părţilor şi să stabilească în patrimoniul căreia dintre acestea se află dreptul de proprietate.
Chestiunea legată de individualizarea bunului care formează obiectul acţiunii reprezintă o chestiune de fapt, stabilită pe baza probatoriului administrat, fără a putea atrage o soluţie de respingere a cererii, ca inadmisibilă, ci, eventual, ca neîntemeiată. În orice caz, raportat la soluţia de anulare a sentinţei pronunţate asupra fondului cauzei, în rejudecare se vor putea efectua apărările şi probele necesare pentru corecta identificare a imobilului vizat de pretenţiile reclamanţilor.
Toate aceste argumente sunt suficiente pentru a reţine caracterul nefondat al motivului de casare invocat de către recurenţii pârâţi, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de pârâţii C., D., A., F., E., H., G. şi B. împotriva deciziei civile nr. 2079Ap din 20 decembrie 2022 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de pârâţii C., D., A. şi de pârâţii F., E., H., G. şi B. împotriva deciziei civile nr. 2079Ap din 20 decembrie 2022 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 martie 2024.