Plaintiffs' action to annul cadastral documentation and rectify land registry denied due to priority of registration and lack of practical utility
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal filed by the plaintiffs, thereby upholding the lower court's decision that rejected their claim; consequently, the plaintiffs' action to declare the absolute nullity of specific cadastral documentation regarding land parcel consolidation and to rectify the land registry by canceling a specific entry was definitively denied. The dispute involved a property registration conflict where the plaintiffs sought to annul technical updates that created a scriptic overlap between two land parcels, arguing it violated their ownership rights acquired through a subsequent sale, while the defendants (a company in judicial liquidation and the National Land Registry Agency) held prior registered titles. The decisive legal basis for the rejection was the application of the principle of priority of registration under Law No. 7/1996, which favored the defendant whose title was entered into the land registry earlier (in 1996) than the plaintiffs' predecessor's title (in 1997), combined with the procedural finding that the requested nullity lacked practical utility as it would not resolve the underlying scriptic overlap without a separate vindication action, which the plaintiffs had previously waived.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ, art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ, art. 501 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 25 alin. (1) din Legea nr. 7/1996; Plaintiffs' action to annul cadastral documentation and rectify land registry denied due to priority of registration and lack of practical utility: The dispute involved a property registration conflict where the plaintiffs sought to annul technical updates that created a scriptic overlap between two land parcels, arguing it violated their ownership rights acquired through a subsequent sale, while the defendants (a company in judicial liquidation and the National Land Registry Agency) held prior registered titles. The decisive legal basis for the rejection was the application of the principle of priority of registration under Law No. 7/1996, which favored the defendant whose title was entered into the land registry earlier (in 1996) than the plaintiffs' predecessor's title (in 1997), combined with the procedural finding that the requested nullity lacked practical utility as it would not resolve the underlying scriptic overlap without a separate vindication action, which the plaintiffs had previously waived.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedLegal basis cited for dismissing the appeal as unfounded.
Full text
Şedinţa publică din data de 21 martie 2024
Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei.
1. Obiectul cererii de chemare în judecată.
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 15 decembrie 2016, pe rolul Judecătoriei Satu Mare, reclamanţii A. şi B., prin mandatar C. şi D., au chemat în judecată pe pârâţii E. S.R.L., prin administrator judiciar F. Cluj-Napoca, G. şi Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară - Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Satu Mare, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa în cauză: să constate nulitatea absolută a documentaţiei de actualizare informaţii tehnice recepţionată sub nr. x/01.10.2007 cu privire la crearea nr. top. x Păuleşti, cu teren în suprafaţă de 7009 m.p., prin alipirea terenului în suprafaţă de 2338 m.p. de sub nr. top. x Satu Mare cu terenul în suprafaţă de 5658 m.p. de sub nr. top. x Păuleşti; să constate nulitatea absolută a încheierii de înscriere a documentaţiei avizate sub nr. x/01.10.2007 cu privire la transcrierea în C.F. nr. x nedefinitivă Păuleşti a nr. top. x Păuleşti, cu teren în suprafaţă de 7009 m.p. rezultat din alipirea terenului în suprafaţă de 2.338 m.p. de sub nr. top. x Satu Mare cu terenul în suprafaţă de 5.658 mp de sub nr. top. x Păuleşti; să dispună rectificarea înscrierii de sub B7 din C.F. nr. x Satu Mare, în sensul radierii acestei înscrieri, sistarea C.F. nr. x (adică vechiul C.F. nr. x nedefinitivă Păuleşti); obligarea pârâtei la respectarea dreptului de proprietate a reclamanţilor asupra terenului în suprafaţă de 5.658 mp înscris în C.F. nr. x, nr. top. x Păuleşti, şi la predarea posesiei şi folosinţei acestuia prin aducerea lui la categoria de folosinţă anterioară.
La dosarul Judecătoriei Satu Mare, a fost indicată valoarea terenului în litigiu ca fiind 5092,2 RON, calculată conform grilei notarilor.
Potrivit raportului de evaluare de la fila x volumul 1 dosar Judecătoria Satu Mare, valoarea de piaţă a proprietăţii imobiliare constând în staţie de carburanţi cu sală de nunţi, motel şi teren este de 3.062.840 RON.
Prin sentinţa civilă nr. 4215 din 15 decembrie 2017, pronunţată de Judecătoria Satu Mare, s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Satu Mare, valoarea obiectului litigiului depăşind suma de 200.000 RON.
La 22 februarie 2019, reclamanţii au depus note de şedinţă prin care au declarat că renunţă la capătul de cerere având ca obiect revendicarea imobilului şi obligarea părţilor pârâte la predarea posesiei şi a folosinţei respectivului imobil prin aducerea lui la categoria de folosinţă anterioară, renunţare la judecată despre care instanţa a luat act la termenul de judecată din 28 iunie 2019 .
2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Satu Mare.
Prin sentinţa civilă nr. 172/D din 14 septembrie 2020, Tribunalul Satu Mare, secţia I civilă a admis excepţia prescripţiei extinctive a dreptului material la acţiune al reclamanţilor, invocată de către pârâta F. (fosta Casa de Insolvenţă Transilvania SPRL) Cluj-Napoca, în ceea ce priveşte capetele de cerere în privinţa cărora a fost menţinută învestirea instanţei în urma renunţării parţiale la judecată, şi în consecinţă, a respins, ca fiind prescrisă extinctiv, acţiunea civilă formulată de reclamanţii A. şi B., şi continuată, în ceea ce-1 priveşte pe reclamantul A. (decedat în cursul judecăţii), de către succesoarele în drepturi H. şi B., având ca obiect constatarea nulităţii absolute a documentaţiei de actualizare informaţii tehnice recepţionate sub nr. x/01.10.2007 cu privire la crearea nr. top x Păuleşti, constatarea nulităţii absolute a încheierii de înscriere a documentaţiei anterior menţionate, rectificarea înscrierii de sub B7 din CF x Satu Mare, în sensul radierii acestei înscrieri, precum şi sistarea colii de carte funciară CF nr. x Păuleşti (corespunzătoare vechii coli de carte funciară CF. nr. x N Păuleşti).
Prin încheierea din 24 noiembrie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2016, Tribunalul Satu Mare a îndreptat eroarea materială strecurată în minuta şi dispozitivul sentinţei civile nr. 172/D din 14 septembrie 2020, în sensul că hotărârea poate fi atacată cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Oradea.
Prin decizia civilă nr. 505/A din 14 aprilie 2021, Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă a admis apelul declarat de apelanţii-reclamanţi împotriva sentinţei civile nr. 172/D din 14 septembrie 2020, pronunţată de Tribunalul Satu Mare, pe care a schimbat-o în tot şi, în consecinţă, a respins excepţia prescripţiei extinctive a dreptului material la acţiune al reclamanţilor, invocată de către pârâta F., în ceea ce priveşte capetele de cerere accesorii privind rectificarea de carte funciară, a respins, ca prematură, acţiunea civilă formulată de reclamanţii A. şi B., ambii prin mandatari C. şi D. şi continuată, în ceea ce-1 priveşte pe reclamantul A. (decedat în cursul judecăţii), de către succesoarele în drepturi H. şi B., în contradictoriu cu pârâţii F., în calitate de lichidator judiciar al S.C. E. S.R.L. - în faliment şi Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Satu Mare.
4. Decizia pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Împotriva deciziei civile 505/A din 14 aprilie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă, reclamanţii B. şi H. au declarat recurs.
Prin decizia nr. 1179 din 26 mai 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a admis recursul declarat de reclamanţi, a casat decizia recurată şi a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiaşi curţi de apel.
5. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Oradea, în al doilea ciclu procesual.
Prin decizia civilă nr. 274A din 28 februarie 2023, Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă a admis apelul formulat de reclamante împotriva sentinţei civile nr. 172/D din 14 septembrie 2020, pronunţată de Tribunalul Satu Mare, secţia I civilă, pe care a anulat-o în totalitate şi, rejudecând, a respins cererea de chemare în judecată.
6. Recursul formulat în cauză.
Împotriva deciziei civile nr. 274A din 28 februarie 2023 a Curţii de Apel Oradea, secţia I civilă au declarat recurs declarat de reclamanţii B. şi H..
În cuprinsul cererii de recurs, reclamanţii B. şi H. au formulat, în esenţă, următoarele critici:
Subsumat motivului de casare reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenţii au arătat că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre ce cuprinde considerente inexacte, străine de realitatea juridică a dreptului pretins, cu încălcarea exigenţelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.
În opinia instanţei, anularea documentaţiei cadastrale de alipire a nr. top. x şi y cu suprafaţa de 7996 mp, prin crearea nr. top. nou x, cu suprafaţa de 7009 mp, şi prin suprapunerea lui cu nr. top. x, proprietatea numitei I., respectiv prin identificarea acestui nr. top. pe alte coordonate geografice şi spaţiale, precum şi cu o suprafaţă semnificativ diminuată, contrar dreptului de proprietate dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x înscris în CF x Satu Mare, nu ar avea niciun folos practic pentru reclamanţi, deoarece revenirea la situaţia anterioară înscrierii de sub B7 din CF x, cu consecinţa sistării CF x, rezultat din conversia CF x Păuleşti nu ar înlătura suprapunerea scriptică.
Contrar acestor susţineri, recurenţii apreciază că, urmare a constatării nulităţii absolute a documentaţiei tehnice recepţionate de OCPI sub nr. x, respectiv a încheierii de carte funciară nr. x/01.10.2007, dreptul de proprietate conferit prin înscrierile în CF nr. x, care corespunde terenului în suprafaţă de 2338 mp de sub nr. top. x, transcris în CF nr. x Satu Mare, avându-i ca foşti proprietari pe J., K. şi L., respectiv terenului în suprafaţă de 5658 mp de sub nr. top. x, transcris în CF nr. x Satu Mare, avându-i ca foşti proprietari pe M. şi N., nu ar avea nicio legătură cu dreptul de proprietate deţinut de I., moştenit de O., vândut reclamanţilor.
Inexactitatea considerentelor vine din modul în care instanţa de apel a apreciat lipsa de eficacitate a nulităţii documentaţiei cadastrale pretinse din perspectiva sentinţei civile nr. 2923/1996 şi a raportului de expertiză întocmit de expertul P. în dosarul x/1996 al Judecătoriei Satu Mare, care ar fi identificat nr. top. x cu nr. cadastral x, număr cadastral înscris în CF x Păuleşti, cu aceeaşi suprafaţă de 5658 mp.
Or, sentinţa civilă nr. 2923/1996 nu putea fi invocată de către instanţă, întrucât aceasta nu era opozabilă în raport cu I. şi nici cu reclamantele.
De asemenea, s-ar fi putut aprecia că exista o suprapunere scriptică, după anularea documentaţiei cadastrale nr. x, numai dacă, în baza sentinţei civile 2923/1996 s-ar fi realizat prima înscriere a titlului de proprietate nr. x/1993 cu privire la nr. top. x în cartea funciară, indicându-1 ca şi proprietar la Q..
Identificarea topografică din dosar nr. x/1996 nu a produs consecinţe juridice faţă de I. şi nici faţă de dreptul ei de proprietate, aşa cum a fost reconstituit prin TP nr. 100040/1993, ceea ce i-a şi permis ca în anul 1997 să solicite şi să obţină înscrierea dreptului ei de proprietate în CF nr. x, care, prin conversie, în format electronic, a devenit CF x.
Prin considerentele dezvoltate, instanţa de apel a încălcat şi efectul pozitiv al lucrului judecat, tocmai din perspectiva statuărilor juridice făcute prin sentinţa civilă nr. 2923/1996, întrucât această sentinţă nu confirmă amplasamentul topografic al nr. top. x peste nr. top. x, ci doar că ar exista identitate între cele două numere topografice, ceea ce face ca, dispunând anularea documentaţiei cadastrale x, intimata să redevină proprietara terenului pe care 1-a cumpărat, conform amplasamentului acestuia, confirmat prin expertiza tehnică judiciară.
Subsumat motivului de casare reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenţii au susţinut că instanţa de apel a încălcat principiul contradictorialităţii, a dreptului la un proces echitabil şi principiul rolului activ al judecătorului, întrucât a mascat o excepţie de fond de natură dirimantă, cea interesului judiciar, sub aparenta verificare a folosului practic.
Au considerat că instanţa a încălcat şi dispoziţiile art. 501 C. proc. civ., întrucât prin decizia nr. 1179/2022 a ÎCCJ s-a dispus ca, în rejudecare, instanţa să aibă în vedere că nu mai există o acţiune în revendicare, ci doar una în nulitate şi o acţiune accesorie în rectificare de carte funciară.
Demersul juridic iniţiat vizează anularea actelor juridice (documentaţia cadastrală) prin care înscrierile de carte funciară, din cărţi funciare care nu au nicio legătură cu cartea funciară în care este înscris dreptul recurenţilor de proprietate, au ajuns să poziţioneze scriptic imobilul din CF nr. x, devenit prin conversie x, peste imobilul din CF nr. x, devenit prin conversie x.
Subsumat motivului de casare reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentele au apreciat că instanţa de apel a interpretat greşit dispoziţiile art. 25 alin. (1) din Legea nr. 7/1996, principiul priorităţii înscrierii operând în favoarea recurenţilor.
Astfel, încheierea de carte funciară nr. x/29.04.1996, dată în baza sentinţei civile nr. 2923/1996, nu putea dispune cu privire la mai multe drepturi decât cele conferite prin hotărâre judecătorească.
Instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 7/1996, apreciind că principiul forţei probante a înscrierilor de carte funciară operează în favoarea intimatei, deşi, având în vedere dispoziţiile art. 25 alin. (1) din Legea nr. 7/1991, instanţa de recurs va constata pertinenţa motivului de casare.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.
Nu au fost identificate motive de ordine publică în condiţiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ.
7. Apărările formulate în cauză.
Intimaţii E. S.R.L. şi Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară - Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Satu Mare, Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Satu Mare nu au formulat întâmpinare.
8. Procedura de filtru.
Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 18 ianuarie 2024, completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de reclamanţii H. şi B. împotriva deciziei civile nr. 274A din 28 februarie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul declarat de recurentele reclamante B. şi H., este nefondat, pentru următoarele considerente:
Prin decizia recurată a fost admis apelul formulat de apelantele reclamante B. şi H., în contradictoriu cu intimaţii pârâţi E. S.R.L. prin lichidator judiciar F. Cluj-Napoca şi Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Satu Mare, fiind anulată sentinţa primei instanţe prin care fusese admisă excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, iar în rejudecare, fiind respinsă cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată. În esenţă, instanţa de apel a reţinut că cererea dedusă judecăţii vizează, în principal, constatarea nulităţii absolute a documentaţiei cadastrale întocmite în dosarul de carte funciară nr. x/01.10.2007, ce a stat la baza înscrierii B7 în cartea funciară nr. x Satu Mare, şi, în subsidiar, rectificarea cărţii funciare, astfel încât acţiunea nu poate fi prescrisă deoarece cererea privind nulitatea absolută este imprescriptibilă extinctiv. Cu privire la fondul cererii, s-a reţinut că, în condiţiile renunţării reclamanţilor la acţiunea în revendicare, prezentul demers procesual este lipsit de folos practic, suprapunerea scriptică reclamată continuând să existe, deoarece anularea documentaţiei cadastrale şi rectificarea cărţii funciare prin radierea înscrierii realizate la B7 ar determina revenirea la situaţia anterioară, respectiv înscrierea de la B6 conform căreia dreptul de proprietate asupra terenurilor aparţine pârâtei E. S.R.L. De asemenea, raportat la îndrumările instanţei de control judiciar cuprinse în decizia de casare, pronunţată în primul ciclu procesual, instanţa de apel a procedat la cercetarea motivelor de nulitate invocate referitoare la pretinsa încălcare a dreptului de proprietate al reclamantelor, constatându-se că autoarea apelantelor reclamante, I., a vândut dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 5.658 mp, identificat cu număr topografic x, către Q. (autorul pârâtei E. S.R.L.), în baza contractului nr. x/14.02.1995, astfel încât succesorul acesteia, O., nu putea transmite apelantelor reclamante dreptul de proprietate asupra aceluiaşi teren, care fusese deja vândut.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs recurentele reclamante B. şi H., care au înţeles să critice exclusiv soluţia pronunţată asupra fondului cauzei, urmărind să obţină admiterea cererii de chemare în judecată, cu consecinţa constatării nulităţii absolute a documentaţiei cadastrale întocmite în dosarul nr. x/01.10.2007, a încheierii de înscriere a acesteia în cartea funciară şi a rectificării înscrierii B7 din cartea funciară nr. x Satu Mare în sensul radierii acesteia.
Aşa fiind, în raport de dispoziţiile art. 494 C. proc. civ., coroborat cu art. 477 alin. (1) C. proc. civ., observând criticile formulate prin cererea de recurs, instanţa de control judiciar este învestită exclusiv cu verificarea legalităţii soluţiei pronunţate asupra fondului cauzei, în timp ce soluţia de respingere a excepţiei prescripţiei extinctive a intrat în puterea lucrului judecat, ca urmare a faptului că niciuna dintre părţi nu a înţeles să exercite recurs în această privinţă.
Cu titlu prealabil, trebuie subliniat că decizia instanţei de apel poate fi atacată cu recurs numai pentru motivele de nelegalitate expres şi limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., nefiind posibilă reaprecierea probatoriului sau reformarea hotărârii pentru alte argumente decât cele care privesc legalitatea deciziei recurate.
Motivele de recurs invocate de recurentele reclamante, încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., sunt nefondate şi nu pot conduce la admiterea prezentei căi de atac, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Primul motiv de recurs, încadrat în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., se referă la încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, în condiţiile în care instanţa de apel a reţinut eronat lipsa unui folos practic prin parcurgerea demersului procesual de faţă. Subsumat acestui motiv de casare, recurentele reclamante au invocat stabilirea eronată a situaţiei de fapt, atât timp cât nu este vorba despre o simplă conversie în format electronic a unei cărţi funciare pe format de hârtie, iar sancţiunea nulităţii ar presupune revenirea la situaţia anterioară, ceea ce ar determina implicit inexistenţa cărţii funciare 1400 N Păuleşti, respectiv a cărţii funciare electronice x Păuleşti, şi astfel ar stabili situaţia de carte funciară corectă prin înscrierea din cartea funciară x a dreptului de proprietate dobândit de intimata pârâtă E. S.R.L., în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. x/2005, deschizând astfel reclamantelor posibilitatea revendicării dreptului lor de proprietate asupra imobilului în discuţie.
Din cercetarea acestor critici se observă că recurentele reclamante nu au indicat nicio dispoziţie de drept procesual care să fi fost încălcată de instanţa de apel şi care să atragă sancţiunea nulităţii hotărârii, astfel încât nu este posibilă încadrarea în motivul de casare invocat. Dimpotrivă, se observă că, în realitate, critica susţinută se referă la modul în care instanţa de apel a analizat probatoriul şi a stabilit situaţia de fapt, ceea ce reprezintă o critică de netemeinicie, cu privire la care instanţa de recurs nu se poate pronunţa în cadrul controlului de legalitate prevăzut de art. 483 alin. (3) C. proc. civ.
În plus, sunt lipsite de orice fundament susţinerile recurentelor în sensul că acţiunea în revendicarea imobilului în discuţie, înscris în cartea funciară în favoarea intimatei pârâte E. S.R.L., ar fi condiţionată de constatarea, în prealabil, a nulităţii absolute a documentaţiei cadastrale la care se referă cererea dedusă judecăţii. Nu există niciun temei legal care să justifice o astfel de apărare, astfel încât calea acţiunii în revendicare este deschisă oricărei persoane care se pretinde proprietarul unui bun, cu privire la care îi lipseşte posesia. Art. 563 C. civ. dispune cu claritate în sensul că proprietarul unui bun are dreptul de a-l revendica de la posesor sau de la o altă persoană care îl deţine fără drept. Împrejurarea că acelaşi imobil se află înscris în două cărţi funciare, în favoarea unor titulari diferiţi, care sunt în măsură să prezinte titluri de proprietate provenind de la un autor comun sau de la autori diferiţi, nu împiedică pe titularul dreptului de proprietate care se pretinde adevărat proprietar să iniţieze acţiunea în revendicare pentru a obţine posesia asupra respectivului bun, în măsura în care reuşeşte să probeze că titlul său este preferabil.
Prin urmare, nu este fondată apărarea recurentelor reclamante în sensul că admiterea acţiunii în constatarea nulităţii absolute a documentaţiei cadastrale le deschide acestora calea acţiunii în revendicare şi că respingerea acesteia face imposibilă revendicarea bunului imobil al cărui proprietar se pretind.
Recurentele pârâte au mai invocat o pretinsă încălcare a efectului pozitiv al lucrului judecat al sentinţei civile nr. 2923/1996 pronunţate în dosarul nr. x/1996 al Judecătoriei Satu Mare, însă din dezvoltarea criticilor se observă că nemulţumirea părţilor se referă la interpretarea probatoriului şi stabilirea situaţiei de fapt, nepunându-se problema nesocotirii unei chestiuni litigioase tranşate în litigiul anterior de care să depindă soluţionarea prezentei cereri de chemare în judecată. Altfel spus, prin cererea de recurs nu s-a explicat în ce mod dispoziţiile art. 431 alin. (2) C. proc. civ. ar fi fost încălcate sau greşit aplicate de către instanţa de apel.
S-a mai susţinut încălcarea principiului contradictorialităţii, a dreptului la un proces echitabil şi a rolului activ al judecătorului prin aceea că instanţa de apel nu a invocat excepţia lipsei interesului în susţinerea acţiunii în constatarea nulităţii absolute a documentaţiei cadastrale, dar a reţinut în considerentele deciziei lipsa folosului practic urmărit prin prezentul demers procesual. Înalta Curte constată că nu se poate reţine încălcarea principiilor fundamentale ale procesului civil, invocate de către recurentele reclamante, atât timp cât, în şedinţa publică din data de 17.01.2023, instanţa de apel a pus în discuţie chestiunea legată de folosul practic sau beneficiul efectiv al reclamanţilor în cazul în care s-ar anula documentaţia cadastrală şi încheierea de carte funciară corespunzătoare, astfel cum rezultă din consemnările efectuate la paragraful 5 în fila x a încheierii de amânare a pronunţării de la data menţionată. Aşadar, considerentele reţinute în sprijinul soluţiei pronunţate au făcut obiectul dezbaterii contradictorii a părţilor, astfel încât nu se poate reţine o nesocotire a dreptului părţilor la un proces echitabil ori o încălcare a rolului activ al judecătorului prin nepunerea în discuţie a unor împrejurări apreciate relevante în soluţionarea cauzei.
În privinţa excepţiei procesuale a lipsei de interes, trebuie observat că instanţa de apel nu avea obligaţia de a invoca o atare excepţie, atât timp cât a soluţionat fondul cererii de chemare în judecată, în raport de îndrumările date de instanţa de control judiciar prin decizia de casare, pronunţată în primul ciclu procesual. Aşadar, atât timp cât respingerea acţiunii în nulitate nu a avut la bază lipsa interesului în promovarea acţiunii şi s-a făcut cercetarea pe fond a motivelor de nulitate invocate, nu se poate reţine vreo încălcare prin neinvocarea din oficiu de către instanţa de apel a excepţiei lipsei interesului în susţinerea cererii de chemare în judecată.
Art. 245 C. proc. civ. defineşte excepţia procesuală ca fiind mijlocul prin care, printre altele, instanţa poate invoca anumite neregularităţi procedurale sau lipsuri referitoare la dreptul la acţiune, fără să pună în discuţie fondul dreptului, iar art. 248 alin. (1) C. proc. civ. prevede cu claritate că instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei. Or, în speţa de faţă, soluţia pronunţată de instanţa de apel nu a fost în sensul admiterii vreunei excepţii de procedură sau de fond, ci a fost o soluţie pronunţată asupra fondului cererii de chemare în judecată, răspunzându-se, pe fond, motivelor de nulitate invocate de către reclamante. În aceste condiţii, instanţa de apel nu avea obligaţia de a invoca din oficiu şi de a supune dezbaterii contradictorii a părţilor excepţia lipsei de interes, cum în mod nejustificat s-a susţinut prin cererea de recurs.
O altă critică adusă deciziei recurate se referă la încălcarea prevederilor art. 501 C. proc. civ., prin circumscrierea excepţiei lipsei interesului acţiunii în revendicare, peste limitele trasate prin decizia nr. 1179/26.05.2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, instanţa de apel refuzând, practic, să se pronunţe cu privire la acţiunea în nulitate, cu toate că instanţa de casare a cerut expres ca, în rejudecare, să se ţină cont de faptul că nu mai există o acţiune în revendicare, ci doar în nulitate şi în rectificarea cărţii funciare. Contrar acestor susţineri, instanţa de apel, în al doilea ciclu procesual, a ţinut seama pe deplin de îndrumările cuprinse în decizia de casare menţionată, arătând explicit că reclamantele au renunţat la susţinerea acţiunii în revendicare şi că limitele învestirii instanţei sub aspectul obiectului sunt reprezentate de acţiunea în constatarea nulităţii absolute a documentaţiei cadastrale şi a încheierii de carte funciară corespunzătoare, precum şi, în subsidiar, de acţiunea în rectificarea cărţii funciare prin radierea înscrierii efectuate în baza documentaţiei lovite de nulitate. Aşadar, instanţa de apel nu a ignorat, ci, dimpotrivă, s-a conformat deciziei de casare, reţinând că nu este învestită cu o acţiune în revendicare. În plus, chestiunea interesului a fost avută în vedere în legătură cu acţiunea în constatarea nulităţii absolute a documentaţiei cadastrale, tocmai în considerarea faptului că părţile interesate nu au înţeles să susţină formularea unei acţiuni în revendicare. Prin urmare, nu se poate reţine vreo încălcare a prevederilor art. 501 C. proc. civ., fiind pe deplin avute în vedere considerentele deciziei de casare, pronunţate de instanţa de recurs în primul ciclu procesual.
Într-adevăr, instanţa de apel nu a fost învestită cu stabilirea dreptului de proprietate asupra bunului imobil, însă analiza drepturilor reale invocate de către părţi a fost făcută în contextul cercetării pe fond a motivelor de nulitate invocate în sprijinul acţiunii în nulitatea absolută a documentaţiei cadastrale. O atare analiză a fost efectuată tocmai în respectarea prevederilor art. 501 C. proc. civ., conform îndrumărilor cuprinse în decizia nr. 1179/26.05.2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.
Susţinerile legate de greşita reţinere a prezumţiei judiciare în baza căreia instanţa de apel a considerat probat dreptul de proprietate al intimatei, în temeiul contractului nr. x/14.02.1995, reprezintă critici de netemeinicie a deciziei, iar nu de nelegalitate, astfel încât nu se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.
Faţă de cele arătate, Înalta Curte constată că dispoziţiile de drept procesual indicate de către recurentele reclamante nu au fost nesocotite, neputându-se reţine încălcarea acestora, astfel încât motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. este nefondat.
Al doilea motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., se referă la ipoteza în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura cauzei. Astfel, din parcurgerea deciziei recurate se observă că aceasta respectă exigenţele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. şi cuprinde motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei şi au justificat soluţia de respingere a cererii de chemare în judecată, oferindu-se răspuns tuturor apărărilor invocate de părţi. În aceste condiţii, părţile au posibilitatea de a înţelege argumentele care au determinat pronunţarea acestei soluţii, iar controlul judiciar este posibil pe baza considerentelor expuse de instanţa de apel.
Contrar susţinerilor recurenţilor, Înalta Curte observă că decizia atacată nu este motivată sumar sau necorespunzător, ci dimpotrivă, este prezentat în mod coerent raţionamentul juridic care a condus la pronunţarea soluţiei în apel, astfel că hotărârea recurată conţine motivarea conformă în fapt şi în drept.
Împrejurarea că recurentele reclamante nu sunt de acord cu soluţia la care a ajuns instanţa de apel nu se traduce într-o motivare necorespunzătoare a deciziei, la fel cum neînsuşirea apărărilor expuse de către parte nu reprezintă o nemotivare a hotărârii. Ceea ce este esenţial este faptul că instanţa de apel a prezentat în clar şi coerent argumentele pentru care a pronunţat soluţia de respingere, ca neîntemeiată, a cererii de chemare în judecată, fiind astfel posibilă realizarea controlului judiciar.
În concret, recurentele reclamante au invocat caracterul inexact al motivării şi expunerea unor argumente străine de realitatea juridică existentă, ceea ce s-ar traduce, în opinia părţilor, într-o motivare necorespunzătoare, contrară exigenţelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. Din examinarea criticilor expuse în susţinerea acestui motiv de casare, se observă că, în realitate, se tinde la o reapreciere a probatoriului şi la schimbarea situaţiei de fapt faţă de crea reţinută de instanţa de apel. Or, instanţa de apel, ca instanţă devolutivă, are plenitudine de apreciere în ceea ce priveşte probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunităţii administrării probelor în proces din perspectiva utilităţii, concludenţei şi pertinenţei acestora, iar instanţa de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea şi reaprecierea probelor administrate în faţa instanţei de fond şi a instanţei de apel. Aşa fiind, statuările instanţei de apel cu privire la aprecierea probatoriului şi conturarea situaţiei de fapt exced controlului instanţei de recurs, deoarece se referă la aspecte privind temeinicia hotărârii, iar nu legalitatea acesteia.
Instanţa de apel a cercetat probatoriul administrat şi a stabilit care sunt titlurile de proprietate în baza cărora s-au efectuat înscrierile dreptului de proprietate asupra imobilului în discuţie, reţinând existenţa unei suprapuneri scriptice în cărţile funciare, ce nu ar putea fi înlăturată în calea procesuală aleasă de reclamante, în lipsa promovării unei acţiuni în revendicare imobiliară.
Susţinerile în sensul că autorul pârâtei nu este Q. şi, implicit, nici I. şi că, astfel, succesorul acesteia din urmă, O., a putut înstrăina în mod legal către reclamante dreptul de proprietate asupra imobilului reprezintă critici de netemeinicie a hotărârii, nesusceptibile de cenzură în cadrul controlului de legalitate pe care îl poate efectua instanţa de recurs.
Aşadar, nemulţumirile recurentelor reclamante vizează nu o motivare insuficientă, contrară sau străină de cauza dedusă judecăţii, ci se referă, în realitate, la modul în care a fost stabilită situaţia de fapt, pe baza probatoriului administrat, ceea ce nu susţine temeinicia motivului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.
Faţă de cele arătate, Înalta Curte constată că în cuprinsul deciziei atacate există considerente suficiente şi clare, necontradictorii, care să fundamenteze soluţia de respingere, ca neîntemeiată, a cererii de chemare în judecată, să răspundă apărărilor ambelor părţi, să permită acestora şi instanţei de recurs să înţeleagă argumentele care au stat la baza soluţiei dispuse, în acord cu art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., astfel încât acest motiv de recurs este nefondat.
Al treilea motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se referă la ipoteza în care hotărârea pronunţată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. În esenţă, recurentele reclamante au invocat greşita interpretare şi aplicare a prevederilor art. 25 alin. (1) şi art. 30 alin. (1) din Legea nr. 7/1996, în condiţiile în care principiul priorităţii înscrierilor în cartea funciară şi principiul forţei probante a acestora operează în favoarea reclamantelor, iar nu în favoarea pârâtei, cum eronat a reţinut instanţa de apel. Contrar acestor susţineri, se constată că dispoziţiile legale menţionate au fost corect aplicate în cuprinsul deciziei recurate, atât timp cât principiile invocate funcţionează în favoarea celui care şi-a înscris primul dreptul în cartea funciară. Or, instanţa de apel a reţinut că titlul de proprietate de care se prevalează pârâta a fost înscris în cartea funciară la data de 29.04.1996, în timp ce titlul de proprietate al autoarei reclamantelor a fost înscris ulterior, la data de 01.07.1997. Raportat la situaţia de fapt astfel reţinută, instanţa de apel a determinat în mod corect cronologia înscrierilor în cartea funciară şi a făcut aplicarea principiului priorităţii în favoarea părţii care şi-a înscris prima dreptul de proprietate asupra imobilului. Tot astfel, a avut în vedere în mod corespunzător principiul forţei probate a înscrierilor în cartea funciară, raportat la probatoriul administrat.
Toate aceste argumente sunt suficiente pentru a reţine caracterul nefondat al motivului de casare invocat de către recurentele reclamante, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantele B. şi H. împotriva deciziei civile nr. 274A din 28 februarie 2023 a Curţii de Apel Oradea, secţia I civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii B. şi H. împotriva deciziei civile nr. 274A din 28 februarie 2023 a Curţii de Apel Oradea, secţia I civilă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 martie 2024.