Inadmissibility of Contestație în Anulare for Peremption and Procedural Nullities

Şedinţa publică din data de 19 martie 2024

Asupra cauzei de faţă, reţine următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă sub nr. x/2018 la 15 iunie 2018, revizuentul A. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul B., repunerea în termen şi revizuirea deciziei civile nr. 720/30.03.2016 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă în dosarul nr. x/2013, invocând dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

1.2 Hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti

Prin încheierea din 14 octombrie 2019, Curtea de Apel Ploieşti, în temeiul dispoziţiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. a dispus suspendarea judecăţii cererii de revizuire până la soluţionarea definitivă a dosarului penal nr. x/2018 al Curţii Militare de Apel Bucureşti.

Prin cererea formulată de revizuent la 1 februarie 2021, s-a solicitat repunerea cauzei pe rol, reluarea dezbaterilor şi introducerea în cauză a moştenitorilor defunctului intimat B., decedat în 29 decembrie 2020.

Ulterior, prin încheierea de şedinţă din 22 martie 2021, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 şi alin. (2) C. proc. civ., s-a dispus suspendarea judecăţii cererii de revizuire, pentru lipsa părţilor, constatând că niciuna din părţile legal citate nu s-a înfăţişat în instanţă şi nici nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Împotriva încheierii de suspendare a declarat recurs revizuentul, recurs care a fost anulat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia civilă nr. 581 din 17 martie 2022.

Prin decizia nr. 1975 din data de 20 iunie 2022, Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă a admis excepţia perimării, invocată din oficiu, şi a constatat perimată cererea de revizuire formulată de revizuentul A..

1.3 Decizia pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosarul nr.

Prin decizia nr. 2197 din 16 noiembrie 2023, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a respins, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 1975 din data de 20 iunie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă în dosarul nr. x/2018.

În ceea ce priveşte cererea formulată de recurentul-revizuent A. privind repunerea în termenul de recurs pentru motivele depuse la 19 iulie 2022, Înalta Curte a reţinut că deşi aceasta a fost formulată în termenul defipt de lege, calculat de la data comunicării hotărârii, recurentul-revizuent nu a învestit concomitent Înalta Curte şi cu cererea de recurs, aşa cum se cere prin alin. (2) al art. 186 C. proc. civ.

În acest context, Înalta Curte, constatând că sesizarea instanţei a fost făcută defectuos, completarea motivelor de recurs realizându-se la 19 iulie 2022, cu depăşirea termenului de 5 zile prevăzut de art. 487 alin. (1) coroborat cu art. 470 alin. (5) C. proc. civ., de la data comunicării hotărârii, iar această neregularitate nu a fost îndreptată, a respins cererea de repunere în termenul de recurs formulată de recurentul A., cu consecinţa respingerii, ca tardiv formulate, a motivelor de recurs întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 7 C. proc. civ., invocate prin cererea completatoare din 19 iulie 2022.

Pe fond, Înalta Curte, în esenţă, a reţinut că, cererea de repunere pe rol despre care se face vorbire prin motivele de recurs a fost formulată de recurent la 01 februarie 2021, deci anterior suspendării cauzei pentru lipsa părţilor, neprezentând relevanţă în prezentul context în care curtea de apel a calculat termenul de perimare începând cu 22 martie 2021, iar nu începând cu data pronunţării încheierii de suspendare iniţial dispuse, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., la 14 octombrie 2019.

Astfel, prin încheierea din 22 martie 2021 Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, urmare a cererii de repunere pe rol formulată de revizuentul A., şi în considerarea prevederilor art. 415 C. proc. civ., a repus cauza pe rol, constatând că nu mai subzistă motivul suspendării indicat în încheierea din 14 octombrie 2019. Însă, observând că la respectivul termen de judecată părţile nu s-au prezentat şi nici nu au solicitat judecarea în lipsă, instanţa a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 şi alin. (2) C. proc. civ., şi a dispus, din nou, suspendarea cauzei, întemeiată însă pe un alt motiv - lipsa părţilor.

Prin urmare, deşi purta denumirea de cerere de repunere pe rol, cererea revizuentului nu avea aptitudinea de a produce efectul specific unui astfel de act procedural, şi anume reluarea cursului judecăţii, atâta vreme cât ea nu avea un conţinut care să satisfacă exigenţele art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., adică să reflecte voinţa părţii de judecare a cauzei în lipsă, în ipoteza în care părţile nu se prezintă.

Cât priveşte motivul referitor la întreruperea termenului de perimare, invocat prin prisma declarării căii de atac a recursului împotriva încheierii de suspendare din 22 martie 2021, în speţă, prin decizia civilă nr. 581 din 17 martie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2018 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a fost anulat recursul declarat de revizuentul A. împotriva încheierii din 22 martie 2021 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă, având în vedere că motivele de recurs invocate nu s-au încadrat în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Pe cale de consecinţă, recursul declarat împotriva încheierii de suspendare nu a respectat cerinţele de formă prevăzute de lege, fiind, deci, un act care nu putea produce niciun efect juridic, fiind lovit de nulitate.

Prin urmare, instanţa de recurs, văzând că termenul de perimare de prevăzut de art. 416 alin. (1) C. proc. civ. a început să curgă la 22 martie 2021, şi nu a fost afectat de vreo cauză de suspendare/întrerupere, împlinindu-se la 22 septembrie 2021, în mod legal Curtea de Apel Ploieşti, prin decizia nr. 1975 pronunţată îla 20 iunie 2022, a constatat că pricina a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni din motive imputabile revizuentului, care nu a îndeplinit un act de procedură valabil de natură a întrerupe cursul perimării.

II. Calea de atac exercitată în cauză

II.1. Înregistrarea contestaţie în anulare pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă

Împotriva deciziei nr. 2197 din 16 noiembrie 2023 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a formulat contestaţie în anulare contestatorul A..

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la 12 februarie 2024, fiind repartizată aleatoriu, spre soluţionare, completului nr. 2.

II.2. Motivele contestaţie în anulare

Prin contestaţia în anulare formulată, contestatorul a solicitat admiterea căii extraordinare de atac formulate, anularea deciziei civile nr. 2197 din 16 noiembrie 2023 pronunţată de secţia I civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi rejudecarea recursului.

În argumentarea căii de atac exercitate, în esenţă, contestatorul a susţinut următoarele:

Minuta deciziei civile nr. 2197 din 16 noiembrie 2023 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, postată pe site-ul instanţei la 17 noiembrie 2023 şi comunicată la 23 noiembrie 2023, prin intermediul certificatului de grefă este nulă întrucât nu conţin semnătura membrilor completului de judecată şi a magistratului-asistent, pe fiecare pagină şi pentru că nu conţine soluţia pentru fiecare capăt de cerere, având în vedere că prin încheierea din 11 mai 2023 au fost admise în principiu toate cele trei capete de cerere prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 pct. 7 şi pct. 8 din C. proc. civ.

Aceste menţiuni sunt reglementate de art. 401 alin. (2), art. 426 alin. (2) din C. proc. civ. şi de dispoziţiile art. 125 alin. (1)-(3) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1375 din 2015, şi sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 176 alin. (5) din C. proc. civ.

Hotărârea din recurs a fost pronunţată cu nerespectarea principiului continuităţii completului de judecată, consacrat legislativ prin art. 214 şi art. 395 alin. (2) din C. proc. civ., în sensul în care, la termenul din 11 mai 2023 la care s-a dezbătut şi deliberat asupra recursului, completul de judecată a fost compus din Preşedinte C., judecători domnul D. şi doamna E. şi magistrat asistent F., iar la termenul din 16 noiembrie 2023, când a fost pronunţată decizia civilă nr. 2197, compunerea completului a fost diferită în sensul că în locul domnului judecător D. din compunerea completului a făcut parte doamna judecător G. iar magistrat asistent a fost doamna H., în locul doamnei magistrat-asistent F..

De asemenea, doamna magistrat asistent F. a înlocuit pe doamna magistrat asistent I. care a întocmit şi raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului.

Prin acest raport, s-a reţinut că neindicarea hotărârii care se atacă este sancţionată cu nulitatea de dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. c)-e) din C. proc. civ. precum şi faptul că la 19 iulie 2022, cu depăşirea termenului legal de motivare, prevăzut de art. 497 alin. (1) coroborat cu art. 470 alin. (5) din C. proc. civ., recurentul-revizuent a depus un memoriu prin care a completat motivele de recurs iniţiale cu motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 7 din C. proc. civ.

În continuare, a susţinut că instanţa de recurs nu a analizat criticile formulate şi subsumate motivelor de nelegalitate reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 7 şi pct. 8 din C. proc. civ.

Astfel, contestatorul a susţinut că instanţa de recurs nu a supus analizei criticile prin care a învederat următoarele:

Prin concluziile scrise depuse la dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 17 februarie 2023 a arătat că pe parcursul derulării procedurilor în faţa instanţelor de fond, a solicitat administrarea probei cu înscrisuri constând în documente clasificate de SRI, astfel cum au fost precizate prin încheierea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din 10 octombrie 2012 pronunţate în dosarul nr. x/2007, în care inculpatul B. a fost condamnat pentru infracţiunea de corupţie în formă continuată, cerere la care instanţele nu au dat curs, deşi erau obligate, conform dispoziţiilor art. 14 alin. (5) din C. proc. civ., încălcându-se, dreptul la apărare şi principiul contradictorialităţii.

Tribunalul Prahova şi Curtea de Apel Ploieşti nu au pus în discuţia părţilor cererile formulate de contestator în legătură cu formularea unei adrese către SRI UM 0198 Bucureşti prin care să solicite, în temeiul dispoziţiilor art. 255 alin. (4) din C. proc. civ., înscrisurile clasificate drept secret de stat şi secret de serviciu pentru a fi administrate de instanţă în scopul aflării adevărului, respectiv raportul cu propunerea de trecere în rezervă a ofiţerului A., întocmit de B. la 10 februarie 1999, ordinul de trecere în rezervă a ofiţerului A. din 28 februarie 1999, semnat de J., angajamentul privind păstrarea secretului de stat şi profesional al ofiţerului A. din 1999.

Prin aceleaşi concluziile scrise depuse la 17 februarie 2023, contestatorul afirmă că a solicitat administrarea probei cu înscrisuri reprezentate de raportul cu propunerea de trecere în rezervă a ofiţerului A. întocmit de B. la 10 februarie 1999 care proba existenţa faptei ilicite, ordinul de trecere a ofiţerului A. din 28 februarie 1999 semnat de J. clasificat drept secret de stat de către SRI cu nr. x, angajamentul privind păstrarea secretului profesional şi de stat al ofiţerului A. din 1999 în temeiul art. 32 din Legea nr. 51/1991.

În cadrul dosarului nr. x/2018 al Curţii Militare de Apel Bucureşti, judecătorul de cameră preliminară prin încheierile din 14 noiembrie 2018 şi nr. 2 din 23 ianuarie 2019, a dispus comunicarea de către SRI - direcţia juridică UM 0198 Bucureşti a documentelor clasificate secret de stat şi strict secret, cu excepţia angajamentului privind păstrarea secretului de stat şi profesional, care nu exista.

La punctul 4 din cuprinsul notelor scrise depuse la dosarul Înaltei Curţi la 17 februarie 2023, a invocat nesocotirea autorităţii de lucru judecat, din perspectiva în care a solicitat, în calitate de revizuent al deciziei civile nr. 720 din 30 martie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti în dosarul nr. x/2013, comunicarea de către SRI direcţia juridică -UM 0198 Bucureşti a înscrisurilor clasificate drept secret de stat strict secret, notele scrise, întâmpinarea formulată de B. în dosarul nr. x/2013 şi răspunsul depus de A. cu privire la întâmpinare.

În dosarul nr. x, Curtea de Apel Ploieşti avea obligaţia legală, conform art. 22 din C. proc. civ., să solicite SRI direcţia juridică -UM 0198 Bucureşti comunicarea înscrisurilor clasificate secret de stat şi strict secret de importanţă deosebită, chiar dacă în dosarul penal nr. x/2018, Curţii Militare de Apel Bucureşti i s-a comunicat raportul cu propunerea de trecere în rezervă întocmit de inculpatul B. şi ordinul de trecere în rezervă din 1999 declasificat parţial, fără să comunice angajamentul privind păstrarea secretului de stat profesional.

Pornind de la definiţia erorii judiciare cuprinse de prevederile art. 96 din Legea nr. 303/2004, din cuprinsul încheierii din 14 noiembrie 2018 pronunţată de Curtea Militară de Apel Bucureşti în dosarul penal nr. x/2018, menţinută prin încheierea definitivă nr. 2/2019 din 23 ianuarie 2019, rezultă cu certitudine că A. a activat ca ofiţer SRI "deplin conspirat în perioada 1992-1999 şi 2001-2005, iar trecerea în rezervă în perioada 1999-2001 fiind consecinţa raportului întocmit de B. la 10 februarie 1999, raport constatat a fi fals prin rechizitoriul."

Prin urmare, fapta ilicită a fost reprezentată de întocmirea raportului de către intimatul B. la 10 februarie 1999 prin care a fost dispusă trecerea în rezervă a lui A., iar prejudiciul a fost reprezentat de neîncasarea salariului şi diminuarea vechimii cu 3 ani, fiind afectat dreptul la acordarea pensiei militare.

Raportat la reţinerile instanţei de recurs din cuprinsul considerentelor deciziei civile nr. 2197/2023 din 16 noiembrie 2023, pronunţate de secţia I civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, referitoare la faptul că recursul împotriva încheierii de suspendare nu a respectat cerinţele de formă prevăzute de lege, fiind deci, un act care nu putea produce niciun efect juridic, contestatorul arată că prin cererea de repunere pe rol a învederat instanţei intervenirea decesului intimatului B. în decembrie 2020, indicând ca moştenitori pe K. şi L., în calitate de fiu şi soţie supravieţuitoare şi adresele la care pot fi citaţi aceştia.

Prin răspunsul la întâmpinare formulat de intimaţi, s-a strecurat o greşeală materială referitoare la numele intimatului ca fiind B., în loc de B., cum era corect, eroare preluată şi de grefier.

Concluzionând, contestatorul arată că o pricină nu poate fi judecată în ipoteza în care probele sunt clasificate iar instanţa refuză să le solicite autorităţii care le deţine.

II.3. Apărările formulate în cauză

La 28 februarie 2024, contestatorul a depus note scrise prin care a reiterat aspectele invocate prin cererea de contestaţie în anulare.

La 14 martie 2024, intimaţii L. şi K. au depus întâmpinare/note scrise, prin care au solicitat respingerea contestaţiei în anulare, ca inadmisibilă, având în vedere că aspectele invocate de contestator nu se încadrează în motivele prevăzute de art. 503 din C. proc. civ.

În subsidiar, au solicitat respingerea contestaţiei în anulare ca nefondată, apreciind că soluţia pronunţată de Înalta Curte în analiza recursului formulat de revizuentul A. este una corectă, temeinică şi legală.

II.4. Procedura desfăşurată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă

Prin rezoluţia din 13 februarie 2024, în cauză a fost stabilit termen de judecată la19 martie 2024, când Înalta Curte, a reţinut cauza în pronunţare asupra admisibilităţii contestaţiei în anulare.

II.5. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă

Examinând condiţiile de admisibilitate ale contestaţiei în anulare pendinte, Înalta Curte reţine următoarele:

Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, a cărei exercitare este supusă unor condiţii limitativ stabilite de lege, respectiv prin dispoziţiile art. 503 din C. proc. civ.

Potrivit acestor prevederi legale, "(1) Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat şi nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata. (2) Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când: 1. hotărârea dată în recurs a fost pronunţată de o instanţă necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei şi, deşi se invocase excepţia corespunzătoare, instanţa de recurs a omis să se pronunţe asupra acesteia; 2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale; 3. instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul din motivele de casare invocate de recurent în termen; 4. instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unuia din recursurile declarate în cauză."

Înalta Curte constată că în cuprinsul cererii, contestatorul A. nu a indicat incidenţa vreunuia dintre cazurile de contestaţie în anulare, expres şi limitativ prevăzute de art. 503 din C. proc. civ. şi prin urmare, instanţa urmează a analiza dacă motivele invocate se pot circumscrie vreuneia dintre ipotezele vizate de norma legală.

Un prim argument în susţinerea căii extraordinare de atac a vizat neregularităţi cu privire la nesemnarea minutei de către judecători şi de către magistratul asistent, nesocotirea prevederilor art. 402 alin. (1) şi alin. (2) din C. proc. civ., în sensul în care minuta nu a fost semnată pe fiecare pagină de către membrii completului de judecată şi nu are un conţinut explicit, respectiv soluţia pentru fiecare dintre cele trei capete de cerere cu care a învestit instanţa, respectiv art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 7 şi pct. 8 din C. proc. civ., care de altfel, au fost admise de completul de filtru prin încheierea din 11 mai 2023.

De asemenea, contestatorul a invocat nulitatea minutei afişate pe pagina de internet a instanţei la 17 noiembrie 2023, comunicate şi prin intermediul certificatului de grefă solicitat, semnat de grefier M..

În privinţa susţinerilor contestatorului, Înalta Curte reţine că acestea nu pot fi circumscrise niciunuia dintre motivele de contestaţie în anulare prevăzut de art. 503 din C. proc. civ., neputând fi cenzurate prin intermediul acestei căi extraordinare de atac.

De altfel, susţinerile circumscrise de contestator acestui motiv de nulitate a deciziei atacate sunt vădit nefondate.

În acest sens, Înalta Curte reţine că potrivit dispoziţiilor art. 401 alin. (1) şi alin. (2) din C. proc. civ., având denumirea marginală, Întocmirea minutei:

"(1) După ce a fost luată hotărârea, se va întocmi de îndată o minută care va cuprinde soluţia şi în care se va arăta, când este cazul, opinia separată a judecătorilor aflaţi în minoritate.(2) Minuta, sub sancţiunea nulităţii hotărârii, se va semna pe fiecare pagină de către judecători şi, după caz, de magistratul-asistent, după care se va consemna într-un registru special, ţinut la grefa instanţei. Acest registru poate fi ţinut şi în format electronic.".

Art. 402 din acelaşi cod, dispune că "Hotărârea se poate pronunţa în şedinţă publică, la locul unde s-au desfăşurat dezbaterile, de către preşedinte sau de către un judecător, membru al completului de judecată, care va citi minuta, indicând şi calea de atac ce poate fi folosită împotriva hotărârii sau se poate pronunţa prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei."

De asemenea, art. 123 din Regulamentul de ordine interioară a instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 3243 din 22 decembrie 2022, prevede:

"Cu excepţia cazurilor în care legea prevede altfel, rezultatul deliberării se consemnează într-o minută, care poate fi redactată şi prin utilizarea tehnicii de calcul. În cauzele civile, din minută trebuie să rezulte explicit soluţia pentru fiecare capăt de cerere. În cauzele penale în care se întocmeşte minuta, aceasta se realizează în două exemplare originale, redactate pe foi separate, numerotate, dintre care unul se ataşează la dosarul cauzei, iar celălalt se depune, spre conservare, la dosarul de minute al instanţei. După semnarea minutei, transcrierea în sistem informatizat a acesteia se face de către grefierul de şedinţă, integral, cu excepţia datelor cu caracter personal, altele decât numele şi prenumele părţilor."

Din interpretarea sistematică a normelor legale redate, rezultă că minuta, ca act procedural care redă soluţia instanţei cu privire la cererea dedusă judecăţii, trebuie semnată de către toţi membrii completului de judecată, şi se întocmeşte într-un singur exemplar care se ataşează la dosarul cauzei.

Examinând înscrisurile aflate la dosarul nr. x/2018 al secţiei civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în care a fost pronunţată decizia care face obiectul prezentei căi extraordinare de atac, se constată că la fila x se regăseşte rezultatul deliberării cu privire la recursul exercitat de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 1975 din 20 iunie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, respectiv, minuta, semnată de către toţi cei trei membrii ai completului de judecată şi de către magistratul asistent, contrar susţinerilor contestatorului.

Semnarea minutei de către fiecare membru al completului de judecată, pe fiecare pagină, reprezintă o garanţie a integralităţii actului de procedură, având relevanţă însă numai în ipoteza în care minuta este consemnată pe mai multe pagini, ceea ce nu este cazul în speţă, aceasta fiind expusă pe o singură pagină, aşa cum s-a reţinut şi mai sus.

Prin urmare, nu se poate reţine neregularitatea invocată de contestator privitoare la nesemnarea de către judecători şi de către magistratul-asistent, a minutei, pe fiecare pagină.

Contestatorul a mai invocat împrejurarea că soluţia publicată pe pagina de internet a instanţei şi certificatul de grefă, solicitat la 23 noiembrie 2023 privind soluţia pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2018, nu conţin semnătura membrilor completului de judecată.

Art. 155 alin. (6) din Regulamentul de ordine interioară a instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 3243 din 22 decembrie 2022, prevede că la eliberarea certificatelor referitoare la soluţiile pronunţate de instanţă se va face menţiunea dacă hotărârea respectivă este rămasă definitivă sau irevocabilă, în ce mod, arătându-se şi data de când aceasta a rămas definitivă sau irevocabilă.

Conform art. 123 alin. (5) din acelaşi regulament, după semnarea minutei, transcrierea în sistem informatizat a acesteia se face de către grefierul de şedinţă, integral, cu excepţia datelor cu caracter personal, altele decât numele şi prenumele părţilor.

Pe de altă parte, Înalta Curte reţine că pronunţarea publică a unei hotărâri este prevăzută expres de art. 6 parag. 1 din Convenţia europeană a drepturilor omului ca o componentă esenţială a dreptului părţilor la un proces echitabil.

Norma art. 6 din Convenţie care prevede publicitatea pronunţării hotărârii nu trebuie însă interpretată literal, în sensul citirii obligatorii a soluţiei în şedinţă publică, dată fiind diversitatea sistemelor de drept procesual ale statelor membre şi particularităţile procedurii pe grade de jurisdicţie, scopul fiind atins şi prin depunerea la grefă a soluţiei.

Totodată, dispoziţiile art. 401 alin. (2) din C. proc. civ. impun ca minuta să fie semnată de către membrii completului de judecată, respectiv de către magistraţii-asistenţi, atunci când legea impune.

Prin urmare, împrejurarea că soluţia publicată pe pagina de internet a instanţei dar şi certificatul de grefă solicitat cu privire la minuta pronunţată nu poartă semnăturile completului de judecată se explică prin aceea că, potrivit dispoziţiilor legale, minuta se redactează doar într-un singur exemplar original, cu excepţia celor pronunţate în cauzele penale, unde se întocmeşte în două exemplare, care rămâne ataşat la dosarul cauzei, părţilor urmând a li se comunica soluţia, în una din modalităţile prevăzute de lege, iar nu minuta în sine, ca act procedural, care conţine şi semnătura membrilor completului de judecată.

Înalta Curte reţine că, de fapt, contestatorul face o confuzie între elementul obligatoriu pe care o minută trebuie să îl conţină, sub sancţiunea nulităţii, respectiv semnătura tuturor membrilor completului de judecată, şi publicitatea hotărârii, prin care soluţia pronunţată de instanţă este adusă la cunoştinţa părţilor, fie prin intermediul preşedintelui de complet sau a unui alt membru al completului de judecată care procedează la citirea minutei, fie prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, ca o componentă esenţială a dreptului părţilor la un proces echitabil.

Ca atare, condiţia privind existenţa semnăturilor membrilor completului de judecată vizează exclusiv minuta, iar nu şi actul de procedură prin care părţile sunt încunoştinţate despre soluţia pronunţată, cum este cazul în speţă, prin intermediul certificatului de grefă sau prin publicarea soluţiei pe pagina de internet a instanţei.

O altă chestiune invocată de către contestator a privit nulitatea minutei din perspectiva în care aceasta nu conţine o soluţie cu privire la fiecare capăt de cerere formulat, eludându-se astfel, în opinia sa, prevederile art. 123 alin. (2) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti.

Este de necontestat că potrivit art. 123 alin. (2) din Regulamentul de ordine interioară a instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 3243 din 22 decembrie 2022 "În cauzele civile, din minută trebuie să rezulte explicit soluţia pentru fiecare capăt de cerere."

Rezultă, aşadar, că toate cererile în justiţie trebuie să fie soluţionate de către instanţă, iar modul de rezolvare a acestora, în măsura în care are loc prin aceeaşi hotărâre judecătorească, trebuie să se regăsească în minută, şi respectiv, în dispozitivul hotărârii.

Astfel, în ipoteza în care una dintre părţi formulează o cale de atac, minuta va conţine modul de soluţionare respectivei căi de atac.

În cauza de faţă, se reţine că în dosarul nr. x/2018, finalizat prin pronunţarea deciziei civile nr. 2197 din 16 noiembrie 2023, ce face obiectul prezentei căi extraordinare de atac, Înalta Curte a fost învestită cu soluţionarea recursului exercitat de A. împotriva deciziei civile nr. 1975 din 20 iunie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă.

În acord cu prevederile art. 497 din C. proc. civ., instanţa învestită cu soluţionarea unei cereri de recurs, după analiza fiecărei critici formulate cu privire la decizia recurată, subsumate motivelor de casare, expres şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a pronunţa una dintre soluţiile de respingere, anulare sau de admitere a căii de atac exercitate.

Prin urmare, criticile formulate în susţinerea căii de atac a recursului nu se circumscriu noţiunii de cereri în justiţie, în sensul prevăzut de art. 123 din Regulamentul de ordine interioară a instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 3243 din 22 decembrie 2022, pentru ca instanţei să îi incumbe obligaţia de a răspunde, în mod distinct, fiecăreia în parte în cuprinsul minutei, analiza caracterului fondat al acestora urmând a se efectua în cuprinsul considerentelor deciziei.

Aceasta întrucât prin intermediul criticilor formulate în recurs, partea nu invocă pretenţii noi, distincte de cele deduse judecăţii prin acţiunea introductivă de instanţă, ci reclamă aspecte de nelegalitate ale deciziei care pot converge la câştigarea dreptului pretins.

Prin urmare, nu se poate reţine că minuta deciziei civile nr. 2197 din 16 noiembrie 2023 conţine o neregularitate din această perspectivă.

În legătură cu alegaţiile contestatorului potrivit cărora, în procedura de filtru, au fost admise capetele de cerere întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 pct. 7 şi pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Prin încheierea din 11 mai 2023, analizând admisibilitatea în principiu a recursului exercitat de A. împotriva deciziei civile nr. 1975 din 20 iunie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, în condiţiile art. 493 din C. proc. civ., instanţa de recurs a apreciat că acesta întruneşte condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (7) din C. proc. civ. şi a acordat termen la 16 noiembrie 2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, pentru analiza pe fond a căii de atac, fără a da însă o dezlegare asupra motivelor de casare invocate, aşa cum în mod greşit arată contestatorul.

Procedura de filtrare a recursurilor, în prezent abrogată, a avut rolul de a verifica îndeplinirea condiţiilor de formă extrinseci şi intrinseci actului de procedură, stabilite sub sancţiunea nulităţii, fără a da o dezlegare pe fondul pricinii şi a stabili caracterul fondat sau nu al criticilor aduse deciziei recurate,

Prin urmare, faptul că instanţa nu a menţionat în cuprinsul minutei rezultatul analizei fiecăruia dintre motivele de casare invocat prin memoriul de recurs, pronunţându-se doar asupra caracterului nefondat al căii de atac exercitate, nu atrage nesocotirea art. 123 alin. (2) din Regulamentul de ordine interioară a instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 3243 din 22 decembrie 2022.

Un alt aspect invocat de contestator în susţinerea contestaţiei în anulare a privit lipsa continuităţii completului de judecată în sensul în care la termenul din 11 mai 2023 la care s-a dezbătut şi deliberat asupra recursului, completul de judecată a fost compus din Preşedinte C., judecători domnul D. şi doamna E., iar la termenul din 16 noiembrie 2023, când a fost pronunţată decizia civilă nr. 2197, compunerea completului a fost diferită, în sensul în care, în locul domnului judecător D. din compunerea completului a făcut parte doamna judecător G..

Înalta Curte reţine că motivul privitor la necompetenţă, prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 1 din C. proc. civ. se referă exclusiv la necompetenţa instanţei care a pronunţat hotărârea atacată şi la încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei de judecată, cu condiţia ca excepţia nelegalei alcătuiri să fi fost invocată în faţa respectivei instanţe, care a omis să se pronunţe asupra ei.

Prin alcătuirea instanţei se înţelege formarea completului de judecată cu numărul de judecători, grefieri şi/sau magistraţi asistenţi.

În cauza de faţă, contestatorul nu a invocat excepţia necompetenţei instanţei de recurs în soluţionarea cauzei şi nici nu a evidenţiat existenţa unor nereguli legate de constituirea completului de judecată, ci a pretins că pe parcursul judecării recursului, unii membrii ai completului de judecată au fost înlocuiţi cu alţi, împrejurare care, în opinia acestuia ar atrage admisibilitatea contestaţiei în anulare.

Înalta Curte reţine că aspectele relevate de contestator în această privinţă nu pot fi circumscrise motivului de contestaţie în anulare prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 1 din C. proc. civ.

Înalta Curte constată că potrivit prevederilor art. 19 din C. proc. civ. "judecătorul învestit cu soluţionarea cauzei nu poate fi înlocuit pe durata procesului decât pentru motive temeinice, în condiţiile legii".

De asemenea, conform art. 214 din C. proc. civ. potrivit cu care:

"(1) Membrii completului care judecă procesul trebuie să rămână aceiaşi în tot cursul judecăţii. (2) În cazurile în care, pentru motive temeinice, un judecător este împiedicat să participe la soluţionarea cauzei, acesta va fi înlocuit în condiţiile legii. (3) Dacă înlocuirea prevăzută la alin. (2) a avut loc după ce s-a dat cuvântul în fond părţilor, cauza se repune pe rol."

Totodată, art. 34 alin. (3) din (3) din Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară, prevede că schimbarea membrilor completurilor de judecată se face în mod excepţional, pe baza criteriilor obiective stabilite de Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care vor exclude înlocuirea arbitrară a acestora.

În cauză, se constată că dosarul în care a fost pronunţată decizia ce face obiectul prezentei căi de atac a fost repartizat, în mod aleatoriu, spre competentă soluţionare, completului nr. 10 noul C. proc. civ.

Ulterior repartizării aleatorii a dosarului, la 15 noiembrie 2022, prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 2228 din 03 noiembrie 2022, doamna judecător N., membru al completului de judecată nr. 10NCPC, a fost eliberată din funcţie, prin pensionare.

Prin hotărârea nr. 43 din 03 aprilie 2023, în temeiul art. 19 pct. 2 lit. c) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu unanimitate, a aprobat la nivelul secţiei I civile, modificarea compunerii completului nr. 10, pentru şedinţa din 11 mai 2023, compunerea completului nr. 10 fiind asigurată de domnii judecători: C., D. şi E..

Ulterior, prin Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a fost aprobată compunerea completului de judecată nr. 10 noul C. proc. civ. pentru termenul din 16 noiembrie 2023, din care a făcut parte doamna judecător C., doamna judecător G. şi doamna judecător E..

Se constată că înlocuirea membrilor completului de judecată, respectiv a doamnei judecător N., cu domnul judecător D. care a fost, la rândul său, înlocuit de doamna judecător G. la termenele din 11 aprilie 2023, respectiv la termenul din 16 noiembrie 2023, a fost efectuată în deplin acord cu prevederile legale cuprinse în Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi cu Hotărârile Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, susţinerile contestatorului în această privinţă fiind nefondate.

De altfel, se constată că recursul formulat de recurentul-revizuent A. împotriva deciziei civile nr. 1975 din 20 iunie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, a fost soluţionat la primul termen de judecată acordat în acest sens, respectiv la 16 noiembrie 2023, din această perspectivă neputându-se afirma că ar fi incidentă ipoteza prevăzută de art. 214 alin. (3) din C. proc. civ., fiind îndeplinită condiţia privind continuitatea completului de judecată după momentul procesual al acordării cuvântului părţilor pe fondul cauzei.

În privinţa magistraţilor-asistenţi care au intrat în constituirea completului de judecată la termenul din 11 mai 2023, respectiv la cel din 16 noiembrie 2023, desemnarea acestora în completul de judecată învestit cu soluţionarea cauzei a fost efectuată în temeiul aceloraşi hotărâri ale Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie mai sus indicate.

Prin urmare, se constată că au fost respectate exigenţele impuse de dispoziţiile art. 9 şi art. 214 alin. (1) şi alin. (2) din C. proc. civ. privind continuitatea completului de judecată, criticile contestatorului fiind nefondate.

În continuare, în legătură cu greşeala materială strecurată în cuprinsul întâmpinării formulate de intimaţii K. şi L. la data de 05 august 2022, în sensul în care a fost menţionat numele intimatului defunct ca fiind B., în loc de B., cum era corect, eroare preluată şi de grefier prin comunicarea efectuată la 17 august 202, Înalta Curte reţine că aceste chestiuni nu pot face obiect de analiză în raport de prevederile art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., întrucât erorile materiale la care se referă acest text legal vizează săvârşirea unor greşeli de natură procedurală constând în confundarea unor elemente importante sau date materiale (cum ar fi respingerea recursului în mod greşit ca netimbrat, ca tardiv sau ca introdus de o persoană fără calitate procesuală, soluţionarea recursului în absenţa motivelor de recurs, care nu au fost transmise de instanţa a cărei hotărâre se atacă, menţiuni greşite referitoare la incidente procedurale), pentru care nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor, iar nu erori materiale strecurate în cuprinsul hotărârilor judecătoreşti pentru îndreptarea cărora legiuitorul a reglementat remedii procesuale distincte, conform art. 442 din C. proc. civ.

În continuare, contestatorul şi-a fundamentat prezenta cale de atac pe faptul că instanţa de recurs nu a analizat aspectele de nelegalitate formulate prin memoriul depus la 17 februarie 2023, prin care a criticat decizia recurată prin prisma motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 7 din Codul de procedură, şi care se referă în esenţă la o pretinsă eroare cu privire la aprecierea probelor în dosarele civile şi penale, la necomunicarea de către SRI- Direcţia juridică- UM 0198 Bucureşti a unor probe esenţiale pentru care a pierdut procesul şi la situaţia de fapt a cauzei.

Totodată, a susţinut că hotărârile date în toate stadiile procesuale sunt contrare Legii nr. 51/1991, Legii nr. 182/2002 dar şi prevederilor din C. proc. civ. referitoare la rolul activ al judecătorului şi şi-a exprimat propria opinie cu privire la aspectele ce rezultă din elementele de fapt ale speţei şi din probele propuse de acesta.

Din analiza considerentelor deciziei atacate se constată că instanţa de recurs a reţinut că în ceea ce priveşte cererea de repunere în termenul de recurs pentru motivele depuse la 19 iulie 2022, deşi aceasta a fost formulată în termenul defipt de lege, calculat de la data comunicării hotărârii, recurentul-revizuent nu a învestit concomitent Înalta Curte şi cu cererea de recurs, aşa cum se cere prin alin. (2) al art. 186 C. proc. civ.

Pe cale de consecinţă, instanţa de recurs a constatat că sesizarea a fost efectuată defectuos, completarea motivelor de recurs realizându-se cu depăşirea termenului de 5 zile prevăzut de art. 487 alin. (1) coroborat cu art. 470 alin. (5) C. proc. civ., iar această neregularitate nu a fost îndreptată, şi, pe cale de consecinţă, a respins, ca tardiv formulate, motivele de recurs întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 7 C. proc. civ., invocate prin cererea completatoare din 19 iulie 2022, analizând cererea de recurs exclusiv din perspectiva criticilor de nelegalitate invocate prin cererea iniţială de recurs.

Înalta Curte reţine că instanţa de recurs are prerogativa legală de a statua dacă criticile cu care a fost învestită au fost formulate în termenul defipt de lege sau dacă acestea sunt subsumabile motivelor de casare invocate, ori dacă reprezintă aspecte de netemeinicie care nu mai pot fi avute în vedere în calea extraordinară de atac (cum ar fi cele privind administrarea şi interpretarea probatoriilor).

În cadrul acestei analize, în cauza de faţă, instanţa de recurs a constatat că aspectele de nelegalitate invocate prin cererea completatoare nu pot fi analizate, fiind depuse tardiv.

Împrejurarea că recurentul-revizuent a formulat o serie de critici pe care instanţa de recurs nu le-a analizat ca urmare a constatării că acestea au fost tardiv formulate, nu poate constitui temei pentru formularea unei cereri de contestaţie în anulare în condiţiile art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., întrucât neanalizarea acestora nu se datorează unei omisiuni din partea instanţei ci se datorează constatării intervenirii unei sancţiuni procedurale care are drept consecinţă tocmai neanalizarea respectivelor chestiuni, simpla nemulţumire a părţii cu privire la modalitatea în care instanţa de recurs a dat o dezlegare unui aspect dedus judecăţii neputând fi circumscrisă motivelor expres şi limitativ prevăzute de lege pentru care se poate cere anularea unei hotărâri judecătoreşti.

În expunerea motivelor de contestaţie în anulare, contestatorul a mai invocat faptul că instanţa de recurs nu a analizat aspectele relevate prin concluziile scrise depuse la data de 17 februarie 2023 referitoare la solicitarea de administrare de probatorii - înscrisuri constând în documente clasificate de SRI, raportul cu propunerea de trecere în rezervă a ofiţerului A. întocmit de B. la 10 februarie 1999 care proba existenţa faptei ilicite, ordinul de trecere a ofiţerului A. din 28 februarie 1999 semnat de J. clasificat drept secret de stat de către SRI cu nr. x, angajamentul privind păstrarea secretului profesional şi de stat al ofiţerului A. din 1999 în temeiul art. 32 din Legea nr. 51/1991, exprimându-şi, în fond, nemulţumirea legată de faptul că instanţele de judecată învestite cu soluţionarea cauzei nu au avut în vedere faptul că raportul întocmit de B. la 10 februarie 1999 a constituit fapta ilicită cauzatoare de prejudiciu, că trecerea în rezervă a lui A. a avut drept consecinţă crearea unui prejudiciu constând în neîncasarea salariului şi diminuarea vechimii cu 3 ani, fiind afectat dreptul al acordarea pensiei militare.

Înalta Curte constată că, în realitate, contestatorul încearcă să supună analizei presupuse greşeli de judecată comise de instanţa de recurs, or aceste chestiuni nu pot fi cenzurate pe calea contestaţiei în anulare întrucât o astfel de analiză ar transforma calea extraordinară de atac într-un veritabil recurs la recurs, lucru ce nu poate fi acceptat.

Nici susţinerile referitoare la întreruperea termenului de perimare nu se circumscriu unui motiv de anulare a deciziei atacate în condiţiile art. 503 C. proc. civ., acestea fiind, în realitate, critici încadrabile în motivele specifice prevăzute de lege pentru calea de atac a apelului, respectiv a recursului, întrucât vizează modalitatea de interpretare şi aplicare a unor dispoziţii de drept procesual în raport de soluţia de perimare pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti.

În acest context al analizei evidenţiate de considerentele deciziei atacate prin contestaţia în anulare pendinte, criticile expuse de către contestator în fundamentarea acestei căi de atac sunt unele care se referă la o eroare de judecată imputată instanţei, la chestiuni de fond deduse judecăţii în cadrul ciclurilor procesuale anterioare, respectiv critici de nelegalitate şi de netemeinicie a soluţiilor pronunţate în litigiul penal şi în cel civil, pe care acesta, cu nesocotirea regimului special ce guvernează calea extraordinară de atac a contestaţiei în anulare, le aduce hotărârii contestate.

Din această perspectivă, Înalta Curte reţine că, în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, s-a statuat că nicio parte a unui proces, soluţionat definitiv şi irevocabil, nu poate determina redeschiderea acestuia numai în scopul de a obţine o rejudecare a cauzei. Contestaţia în anulare nu poate avea semnificaţia unui "apel-recurs deghizat", ci trebuie să fie justificată numai de circumstanţe esenţiale şi imperative. O cale extraordinară de atac nu poate fi admisă pentru simplul motiv că instanţa a cărei hotărâre este atacată a apreciat greşit probele sau a aplicat greşit legea, în absenţa unui "defect fundamental."

De asemenea, Curtea a subliniat permanent că principiul securităţii raporturilor juridice implică respectarea principiului res judicata, iar posibilitatea de desfiinţare a unei hotărâri definitive şi irevocabile afectează dreptul la un proces echitabil, reglementat de art. 6 din Convenţie (Cauza Mitrea împotriva României).

Având în vedere considerentele expuse şi dispoziţiile legale menţionate, Înalta Curte constată că afirmaţiile contestatorului, astfel cum au fost formulate şi dezvoltate, nu îşi găsesc corespondent în niciunul dintre motivele pentru care, potrivit art. 503 C. proc. civ., legiuitorul a reglementat posibilitatea exercitării contestaţiei în anulare.

Prin urmare, faţă de cele anterior reţinute, în temeiul art. 508 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 2197 din data de 16 noiembrie 2023, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2018.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 2197 din data de 16 noiembrie 2023, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2018.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19 martie 2024.