Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 748/2024 AI generated

Recovery of public works performance bond barred by insolvency suspension of individual claims despite non-fulfillment

Case Number Decizia nr. 748/2024
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Romania dismissed the appeal, definitively upholding the lower court’s rejection of the plaintiff commune’s claim, thereby confirming that the municipality must pursue its recovery of the performance bond through the ongoing insolvency procedure rather than via direct civil litigation. The dispute centered on a 5% performance guarantee deposited in a distinct treasury account for a public works contract, which the contractor failed to execute properly due to unjustified payments and material shortages, leading to the opening of insolvency proceedings against the contractor. The core legal issue was whether the contracting authority could demand direct payment of the bond from the treasury or if the claim was barred by the insolvency law; the Court ruled that because the bond was constituted through successive deductions from sums due to the contractor, the funds remained part of the debtor’s patrimony albeit unavailable, making them subject to the collective distribution regime under the Insolvency Law. Consequently, the application of the specific public procurement norms regarding bond release was subordinated to the priority of the insolvency framework, which suspends individual creditor actions and requires any realization of rights against the debtor's assets to be conducted exclusively through the insolvency administrator and in accordance with the creditors' table.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 5 pct. 5 din Legea nr. 85/2014, art. 24 C. proc. civ, art. 493 C. proc. civ, art. 486 C. proc. civ, art. 4711 alin. (5) C. proc. civ; Recovery of public works performance bond barred by insolvency suspension of individual claims despite non-fulfillment: , potrivit art. 39 alin. (4) din Normele metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziţie publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice din 02.06.2016, aprobate prin H.G. nr. 395/2016, în forma în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată, 02 noiembrie 2020, garanţia de bună execuţie a contractului se constituie de către contractant în scopul asigurării autorităţii contractante de îndeplinirea cantitativă, calitativă şi în perioada convenită a contractului de achiziţie publică/contractului subsecvent.

Keywords

AI generated
insolvency suspension of payments asset recovery public procurement contract performance guarantee public deposit

Cited Legislation

AI generated
art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ
Prin memoriul de recurs, recurenta-reclamantă a solicitat casarea deciziei curţii de apel pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
art. 5 pct. 5 din Legea nr. 85/2014
S.R.L., din perspectiva în care, în mod greşit, a reţinut că suma reprezentând garanţia de bună execuţie face parte din averea debitorului, conform art. 5 pct. 5 din Legea nr. 85/2014, iar conform art.
art. 24 C. proc. civ
Reţinând incidenţa dispoziţiilor art. 24 C. proc. civ., potrivit cărora:"Dispoziţiile legii noi de procedură civilă se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare", se constată că recursul nu a parcurs procedura de filtru, prevăzută de art.
art. 493 C. proc. civ
civ., potrivit cărora:"Dispoziţiile legii noi de procedură civilă se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare", se constată că recursul nu a parcurs procedura de filtru, prevăzută de art. 493 C.
art. 486 C. proc. civ
În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art.
art. 4711 alin. (5) C. proc. civ
(2), coroborat cu art. 4711 alin. (5) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 11 dcembrie 2023, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului la data de 19 martie 2024, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.
art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014
Pe de altă parte, conform dispoziţiilor art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 "De la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acţiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra averii debitorului.
art. 84 din Legea nr. 85/2014
Totodată, în conformitate cu art. 84 din Legea nr.

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 19 martie 2024

Asupra cauzei de faţă, reţine următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Judecătoriei Ploieşti sub nr. x/2020, la 02 noiembrie 2020, reclamanta Comuna Măgureni a solicitat obligarea pârâtei Administraţia Naţională de Administrare Fiscală-Direcţia Generală regională a Finanţelor Publice Ploieşti, Trezoreria Boldeşt-Scăieni la plata sumei de 22.048,31 RON, reprezentând garanţie de bună execuţie, constituită de S.C. A. S.R.L., în contul x, deschis la pârâtă şi aflat la dispoziţia reclamantei, sumă ce va fi actualizată cu rata inflaţiei, la care se adaugă dobânda legală calculată de la data de 11.07.2019, până la data plăţii efective, precum şi plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu

2. Sentinţa Judecătoriei Ploieşti

Prin sentinţa civilă nr. 989/05.02.2021, Judecătoria Ploieşti a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată de instanţă, din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova, secţia I civilă.

3. Sentinţa Tribunalului Prahova, secţia I Civilă.

Prin sentinţa civilă nr. 1213 din 28.04.2022, Tribunalul Prahova a respins acţiunea formulată de reclamanta Comuna Măgureni, ca neîntemeiată.

4. Decizia Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă

Prin încheierea din 08 decembrie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2020, Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei materiale procesuale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a apelului exercitat de reclamantă împotriva sentinţei civile nr. 1213 din 28.04.2022, pronunţată de Tribunalul Prahova, în favoarea secţiei a II a civile a aceleiaşi curţi de apel.

Prin încheierea din 18 ianuarie 2023, pronunţată în dosarul nr. x/2020, Curtea de Apel Ploieşti, secţia II-a civilă a admis excepţia necompetenţei materiale procesuale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a apelului exercitat de reclamantă împotriva sentinţei civile nr. 1213 din 28.04.2022, pronunţată de Tribunalul Prahova, în favoarea secţiei a I civile a aceleiaşi curţi de apel,;i constat\nd ivit conflictul negativ de competenţă a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Prin decizia civilă nr. 1125 din 09 mai 2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II a civilă a stabilit competenţa de soluţionare a apelului exercitat de reclamantă împotriva sentinţei civile nr. 1213 din 28.04.2022, pronunţată de Tribunalul Prahova, în favoarea secţiei a I civile a Curţii de apel Ploieşti.

Prin decizia civilă nr. 1548 din 21 septembrie 2023, Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă a respins ca nefondat, apelul exercitat de reclamantă împotriva sentinţei civile nr. 1213 din 28.04.2022, pronunţată de Tribunalul Prahova.

5. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei curţii de apel a exercitat recurs reclamanta Comuna Măgureni, prin Primar.

Cauza a fost înregistară pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 05 decembrie 2023.

Prin memoriul de recurs, recurenta-reclamantă a solicitat casarea deciziei curţii de apel pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În argumentarea incidenţei acestui motiv de recurs, după expunerea succintă a situaţiei de fapt şi a parcursului procesual din faţa instanţelor de fond, recurenta-reclamantă a arătat că decizia curţii de apel este rezultatul aplicări şi interpretării greşite a prevederilor art. 41 şi următoarele din H.G. nr. 395/2016 care a stat la baza încheierii contractului de executare de lucrări nr. x din 2017 cu firma A. S.R.L., din perspectiva în care, în mod greşit, a reţinut că suma reprezentând garanţia de bună execuţie face parte din averea debitorului, conform art. 5 pct. 5 din Legea nr. 85/2014, iar conform art. 75 din aceeaşi lege, această sumă nu poate fi eliberată.

Or, contrar reţinerilor curţii de apel, suma constituită cu titlu de garanţie pentru bună execuţie se eliberează în condiţiile art. 42 din H.G. nr. 395/2016 în două etape, astfel: 70% din valoarea garanţiei în termen de 14 zile de la data încheierii procesului-verbal de recepţie finală la terminarea lucrărilor, dacă nu a ridicat până la acea dată pretenţii asupra acesteia, restul de 30 % din valoarea garanţiei la expirarea perioadei de garanţie a lucrărilor executate pe baza procesului-verbal de recepţie fială.

Atât procesul-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor cât şi procesul-verbal de recepţie finală se încheie în condiţiile H.G. nr. 273/1994, cu modificările şi completările ulterioare, însă o asemenea procedură nu a existat în cauza de faţă.

Prin urmare, până la încheierea acestor procese-verbale, rezultă că sumele reprezentând garanţia de bună execuţie rămân exclusiv la dispoziţia autorităţii contractante-reclamanta din prezenta cauză- acestea putând fi incluse în masa credală după încheierea proceselor-verbale de recepţie finală, numai în ipoteza în care achizitorul, în speţă, reclamanta, nu a emis pretenţii asupra garanţiei de bună execuţie, condiţie care nu este întrunită în cauză.

Prin urmare, sunt greşite reţinerile curţii de apel potrivit cărora în situaţia în care lucrările ar fi conforme, suma ar fi rămas în patrimoniul societăţii cu care a contractat, aşa încât în mod neîntemeiat se susţine că întotdeauna această sumă nu face parte din patrimoniul societăţii în insolvenţă.

Or, contrar reţinerilor curţii de apel, având în vedere că firma debitoare aflată în insolvenţă nu a executat conform contractului lucrările le care s-a angajat, prin urmare garanţia de bună execuţie nu se putea afla în patrimoniul firmei la data deschiderii procedurii insolvenţei întrucât nu au fost încheiate actele de recepţie finală care să permită încasarea de către această firmă a cotei de 70% din sumă, conform art. 14 din contract şi al art. 42 din H.G. nr. 395/2016.

O corectă apreciere asupra naturii sumelor constituite cu titlu de garanţie pentru bună execuţie trebuie să aibă în vedere faptul că aceasta are un caracter special din perspectiva în care aceasta nu este în contul unic de insolvenţă, nu este în proprietatea debitoarei, nu se poate distribui altor creditori, conform planului de reorganizare, poate fi restituită numai dacă sunt semnate procesele-verbale la terminarea lucrărilor, în proporţie de 70%, respectiv după expirarea perioadei de garanţie a lucrărilor executate, conform contractului, pentru restul de 30%, nu se poate folosi pentru alte plăţi curente ale societăţii aflate în insolvenţă şi nici nu este înregistrată în contabilitatea societăţii debitoare ca fiind suma creditoare, care să fie disponibilă spre plată.

Sumele constituite cu titlu de garanţie de bună execuţie au rolul de a dezdăuna autoritatea contractantă iar aceste sume nu pot fi incluse în masa credală asupra căreia judecătorul sindic poate dispune decât numai în ipoteza în care procesele-verbale de recepţie finală a lucrărilor ar fi fost încheiate şi perioada de garanţie împlinită, şi numai dacă achizitorul nu a emis pretenţii asupra lor.

Or, reclamanta a emis pretenţii legate de modul necorespunzător în care au fost efectuate lucrările, aspect de altfel, cunoscut şi de către judecătorul sindic care în urma efectuării unei expertize de specialitate, a dispus menţinerea acesteia în tabloul creditorilor.

Referitor la reţinerea curţii de apel potrivit căreia numai în situaţia în care se poate stabili, în mod definitiv culpa societăţii în executarea necorespunzătoare a contractului, atunci se poate pune în discuţie dacă această sumă a făcut parte sau nu din averea debitoarei la momentul intrării în insolvenţă, instanţa nu are în vedere caracterul special al contului de garanţie de bună execuţie, în sensul în care virarea procentului de 70% din suma constituită cu titlu de garanţie se restituie la terminarea lucrărilor, iar diferenţa, după încheierea actului de recepţie finală şi expirarea perioadei de garanţie, dacă lucrarea este conformă.

Garanţia de bună execuţie presupune parcurgerea a două etape respectiv o obligaţie de a face, de a constitui garanţia, conform art. 13.3. din contract şi o obligaţie de a da, care transpune dreptul beneficiarului de a încasa suma constituită cu titlu de garanţie .

Garanţia de bună execuţie nu se află în proprietatea debitorului şi nu constituie obligaţia de a plăti creditorul înscris la masa credală pentru a fi incidente dispoziţiile Legii nr. 85/2014 şi aprobarea jduecătorului sindic.

De asemenea, eliberarea sumei constituite cu titlu de garanţie de bună execuţie nu prejudiciază drepturile creditorilor în cadrul procedurii insolvenţei având în vedere că suma nu se află în patrimoniul debitoarei la momentul la care aceasta a intrat în procedura insolvenţie, şi nici nu poate fi dobândită ulterior demarării acestei procedure.

Suma constituită cu titlu de garanţie de bună execuţie ar fi reprezentat o creanţă a firmei aflată în faliment doar dacă erau îndeplinite condiţiile de conformitate a lucrărilor şi erau succedate de încheierea proceselor-verbale de recepţie finală la terminarea lucrărilor, conform art. 13 din contractul nr. x/2017, în vederea eliberării lor din contul constituit la dispoziţia autorităţii contractnte.

Prevederile art. 75 din Legea nr. 84/214 care prevede suspendarea oricărei forme de realizare a creanţelor asupra averii debitorului nu sunt incidente având în vedere că această sumă nu face parte din averea debitorului, suma fiind virată într-un cont distinct aflat l adispoziţia autorităţii contractante.

6. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi

Reţinând incidenţa dispoziţiilor art. 24 C. proc. civ., potrivit cărora:"Dispoziţiile legii noi de procedură civilă se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare", se constată că recursul nu a parcurs procedura de filtru, prevăzută de art. 493 C. proc. civ., având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la data de 02 noiembrie 2020, ulterior datei de 21 decembrie 2018, când a intrat în vigoare Legea nr. 310/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, prin care a fost abrogat art. 493 C. proc. civ.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicare şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

Cererea de recurs a fost comunicată intimatei care nu a depus întâmpinare.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 alin. (5) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 11 dcembrie 2023, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului la data de 19 martie 2024, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi

Examinând recursul declarat în cauză, prin prisma actelor şi lucrărilor dosarului, precum şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Cu privire la situaţia de fapt dedusă judecăţii, astfel cum a fost reţinută de instanţele de fond pe baza înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că între reclamanta Comuna Măgurele, în calitate de achizitor, şi A. S.R.L., în calitate de executant, s-a încheiat contractul de execuţie lucrări nr. x/22.11.2017 privind efectuarea lucrării "Amenajare intersecţie giratorie DJ 145 cu DC 115A".

În vederea executării corespunzătoare a acestor lucrări, părţile au convenit crearea unei garanţii de bună execuţie a contractului, prin reţineri succesive în cuantum de 5% din sumele achitate pentru facturi parţiale, iar suma respectivă urma a fi virată într-un cont de disponibil distinct, la dispoziţia achizitorului, deschis la unitatea Trezoreriei Statului din cadrul organului fiscal competent, astfel cum rezultă din art. 13 din contract, urmând ca în ipoteza în care executantul nu îşi execută, îşi execută cu întârziere sau execută necorespunzător obligaţiile asumate prin contract, achizitorul are dreptul de a emite pretenţii asupra garanţiei de bună execuţie.

Ulterior acestui moment, împotriva debitoarei S.C. A. S.R.L. s-a deschis procedura generală a insolvenţei, aşa cum reiese din conţinutul încheierii din 14 august 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2018 de Tribunalul Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Prin acţiunea pendinte, formulată la 02 noiembrie 2020, reclamanta Comuna Măgurele a solicitat pârâtei Trezoreriei Boldeşti Scăieni plata sumei de 22.048,31 RON, reprezentând garanţie de bună-execuţie, plus accesoriile aferente, susţinând că, în urma unui control efectuat de Camera de Conturi Prahova, s-a stabilit un prejudiciu cauzat reclamantei în sumă de 106.312,08 RON, prejudiciu confirmat prin sentinţa civilă nr. 925/22.10.2018 pronunţată de Tribunalul Prahova în dosarul nr. x/2018.

Pornind de la situaţia de fapt anterior reţinută, Înalta Curte constată că, prin cererea dedusă judecăţii, reclamanta pretinde valorificarea garanţiei de bună execuţie achitată de debitoare anterior deschiderii procedurii insolvenţei, garanţie aflată în stare de indisponibilizare la antreprenor (terţ faţă de procedura insolvenţei) pentru o perioadă determinată de timp şi sub condiţia apariţiei unor vicii.

Cum împotriva debitoarei a fost declanşată procedura insolvenţei, care face obiectul dosarului nr. x/2018 al Tribunalului Prahova, chestiunea de drept dedusă judecăţii priveşte modalitatea de distribuire a creanţei reprezentată de suma constituită drept garanţie pentru bună execuţie, afectată de modalităţi - condiţie şi termen - şi pentru care nu s-a îndeplinit procedura şi nici termenul pentru restituire.

În drept, potrivit art. 39 alin. (4) din Normele metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziţie publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice din 02.06.2016, aprobate prin H.G. nr. 395/2016, în forma în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată, 02 noiembrie 2020, garanţia de bună execuţie a contractului se constituie de către contractant în scopul asigurării autorităţii contractante de îndeplinirea cantitativă, calitativă şi în perioada convenită a contractului de achiziţie publică/contractului subsecvent.

Cu privire la criticile formulate de către recurenta-reclamantă, Înalta Curte constată că acestea vizează, în principal, aplicarea şi interpretarea greşită de către instanţa de apel a prevederilor art. 41 şi următoarele din H.G. nr. 395/2016 care a stat la baza încheierii contractului de executare lucrări nr. x cu S.C. A. S.R.L., critici subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Prin aceste critici se pretinde că, în cauză, instanţa de apel nu a avut în vedere condiţiile prevăzute de art. 41 şi următoarele din H.G. nr. 395/2016 pentru restituirea sumei constituite cu titlu de garanţie de bună execuţie.

Criticile sunt nefondate.

Conform art. 41 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziţie publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice din 02.06.2016, aprobate prin H.G. nr. 395/2016, în forma în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată, 02 noiembrie 2020, autoritatea contractantă are dreptul de a emite pretenţii asupra garanţiei de bună execuţie, oricând pe parcursul îndeplinirii contractului de achiziţie publică/contractului subsecvent, în limita prejudiciului creat, în cazul în care contractantul nu îşi îndeplineşte din culpa sa obligaţiile asumate prin contract. Anterior emiterii unei pretenţii asupra garanţiei de bună execuţie autoritatea contractantă are obligaţia de a notifica pretenţia atât contractantului, cât şi emitentului instrumentului de garantare, precizând obligaţiile care nu au fost respectate, precum şi modul de calcul al prejudiciului.

Art. 42 alin. (4) din acelaşi act normativ prevede că în cazul contractelor de lucrări, autoritatea contractantă are obligaţia de a elibera/restitui garanţia de bună execuţie după cum urmează: 70% din valoarea garanţiei, în termen de 14 zile de la data încheierii procesului-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor, dacă nu a ridicat până la acea dată pretenţii asupra ei, iar riscul pentru vicii ascunse este minim, restul de 30% din valoarea garanţiei, la expirarea perioadei de garanţie a lucrărilor executate, pe baza procesului-verbal de recepţie finală.

Din interpretarea sistematică a dispoziţiilor redate, rezultă că suma constituită cu titlu de garanţie de bună execuţie se restituie numai sub condiţia ca lucrările să fie efectuate conform standardelor cantitative şi calitative şi în perioada convenită, agreate de părţi.

În ipoteza, însă, în care contractantul nu îşi îndeplineşte din culpa sa obligaţiile asumate prin contract, atunci se pune în discuţie dreptul beneficiarului- respectiv, al autorităţii contractante - de a emite pretenţii asupra garanţiei de bună execuţie, în limita prejudiciului creat.

Prin urmare, existenţa unei culpe în executarea contractului naşte în patrimoniul autorităţii contractante dreptul de a cere punerea în executare a garanţiei de bună execuţie prin plata sumei constituite în acest scop.

Pe de altă parte, conform dispoziţiilor art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 "De la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acţiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra averii debitorului. Valorificarea drepturilor acestora se poate face numai în cadrul procedurii insolvenţei, prin depunerea cererilor de admitere a creanţelor. Repunerea pe rol a acestora este posibilă doar în cazul desfiinţării hotărârii de deschidere a procedurii, a revocării încheierii de deschidere a procedurii sau în cazul închiderii procedurii în condiţiile. În cazul în care hotărârea de deschidere a procedurii este desfiinţată sau, după caz, revocată, acţiunile judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanţelor asupra averii debitorului pot fi repuse pe rol, iar măsurile de executare silită pot fi reluate. La data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii, atât acţiunea judiciară sau extrajudiciară, cât şi executările silite suspendate încetează."

Din interpretarea literală a prevederilor art. 75 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 85/2014, rezultă că după deschiderea procedurii insolvenţei asupra debitoarei, orice demers individual al creditoarei împotriva debitoarei este suspendat, aceasta având posibilitatea sa îşi realizeze creanţa doar în cadrul procedurii insolvenţei.

În virtutea principiului conform căruia lex non distinguit, nec nos distinguere debemus - unde legea, nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă - prevederile art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 se aplică şi în ipoteza în care beneficiarul garanţiei de bună execuţie, în calitate de creditor, solicită valorificarea acesteia împotriva unei societăţi aflate în insolvenţă, în calitate de debitor, cum este cazul în speţă.

Totodată, în conformitate cu art. 84 din Legea nr. 85/2014, toate actele, operaţiunile şi plăţile efectuate de către debitoare ulterior deschiderii procedurii sunt nule, în lipsa acordului lichidatorului judiciar, interdicţia urmărind asigurarea caracterului colectiv şi concursual al procedurii insolvenţei şi conservarea, pe cât posibil, a patrimoniului debitorului, astfel cum a existat acesta la momentul deschiderii procedurii.

Prin urmare, orice plată s-ar face din contul debitoarei, este necesar acordul lichidatorului.

Din actele dosarului, rezultă că debitoarea S.C. A. S.R.L. a încheiat cu Comuna Măgureni, prin primar, în calitate de autoritate contractantă, contractul de execuţie lucrări cu nr. x din 22 noiembrie 2017 având ca obiect amenajare intersecţie giratorie DJ 145 cu DC 115A- Comuna Măgureni, durata contractului fiind de 6 luni, reglementând totodată, prin art. 13, ca executantul să constituie garanţia de bună execuţie a contractului în cuantum de 5% din fiecare situatie de lucrări, achizitorul urmând să o restituie 70% la recepţia lucrării, 30% la expirarea perioadei de garanţie a lucrărilor executate, pe baza procesului-verbal de recepţie finală.

Pe de altă parte, Înalta Curte reţine că prin sentinţa nr. 925/2019 din 22 octombrie 2019, Tribunalul Prahova, sectia A II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins contestaţia formulată de debitoarea A. S.R.L., prin administrator special B. împotriva tabelului preliminat al creanţelor întocmit de administratorul judiciar C., în contradictoriu cu intimata Comuna Măgureni, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că potrivit concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză, au fost efectuate plăţi nejustificate către constructor, în sumă totală de 106.312,08 RON, urmare a decontării unor cantităţi de lucrări şi implicit a unor cantităţi de materiale mai mari decât cele puse în operă, şi ca atare, suma solicitată de către creditoarea Comuna Măgureni în mod corect a fost înscrisă în tabelul preliminar al creanţelor provenind din Decizia nr. 36/2018 a Curţii de Conturi.

Înalta Curte constată, aşadar, că reclamanta a intervenit în calitate de creditoare în cadrul procedurii de insolvenţă deschisă împotriva debitoarei A. S.R.L. pentru recuperarea sumei de 106.312,08 RON, fiind menţionată în tabelul preliminar al creanţelor, sumă care, de altfel, decurge din acelaşi raport obligaţional dedus judecăţii prin prezenta cerere, respectiv contractul de executare lucrări nr. x/2017.

Cu toate că pronunţarea sentinţei civile nr. 925/2019 din 22 octombrie 2019 de către Tribunalul Prahova, sectia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal plasează societatea A. S.R.L. în culpă contractuală, Înalta Curte apreciază că, în acord cu cele statuate de curtea de apel, plata sumei constituită cu titlu de garanţie de bună execuţie nu poate fi efectuată în alt cadru procesual decât cel reglementat prin Legea nr. 85/2014, care se aplică prioritar, în virtutea caracterului special al normei în raport de cele ale H.G. nr. 395/2016.

Prin urmare, nu se pot reţine criticile recurentei-reclamante potrivit cărora curtea de apel a nesocotit prevederile art. 41 şi urm. din H.G.. nr. 395/2016, instanţa devolutivă apreciind în mod corect că măsurile solicitate de către reclamantă nu pot fi luate într-o procedură exterioară procedurii insolvenţei prin care sunt protejate drepturile tuturor creditorilor, nu numai cel al reclamantei dedus judecăţii, şi că singurul care poate dispune asupra acestora este lichidatorul judiciar, cu respectarea atât a dispoziţiilor Legii nr. 85 din 2014, cât şi a dispoziţiilor contractuale, opozabile debitoarei.

În privinţa susţinerilor recurentei-reclamante conform cărora instanţa de apel, în mod greşit, a reţinut situaţia ipotetică referitoare la executarea conformă a contractului de lucrări şi care ar fi avut drept consecinţă existenţa în patrimoniul societăţii A. S.R.L. a sumei constituite ca garanţie de bună execuţie, în contextul în care a fost probată culpa societăţii în executarea contractului de lucrări, Înalta Curte reţine că şi acestea sunt nefondate.

Astfel, răspunzând aserţiunii reclamantei potrivit căreia garanţia de bună execuţie nu se poate regăsi niciodată în patrimoniul societăţii debitoare, instanţa de apel a apreciat că această garanţia de bună execuţie poate face parte din patrimoniul debitoarei în ipoteza în care lucrările ar fi conforme, fără ca prin aceasta să contrazică situaţia de fapt privitoare la constatarea culpei societăţii în executarea contractului.

De altfel, instanţa de apel nu a contrazis susţinerile reclamantei conform cărora societatea debitoare A. S.R.L. ar fi în culpă în legătură cu executarea lucrărilor, ci doar a constatat că pentru realizarea dreptului pretins se impune urmarea unei alte proceduri.

Împrejurarea că instanţa de apel a reţinut că procedura aleasă de reclamantă nu îi poate recunoaşte dreptul la acordarea garanţiei de bună execuţie şi că aceasta trebuie să urmeze procedura specială prevăzută de Legea nr. 85/2014 nu presupune o golire de conţinut a noţiunii de garanţie de bună execuţie, aşa cum, în mod nefondat, se susţine, de vreme ce reclamanta are posibilitatea recunoaşterii pretenţiilor deduse judecăţii într-un alt cadru procesual.

În privinţa garanţiei de bună execuţie a contractului, Înalta Curte constată că aceasta a fost constituită prin reţineri succesive în cuantum de 5% din sumele achitate pentru facturi parţiale, virată într-un cont de disponibil distinct, la dispoziţia reclamantei, deschis la unitatea Trezoreriei Statului din cadrul organului fiscal competent- pârâta din prezenta cauză.

Având în vedere modalitatea de constituire a garanţiei de bună execuţie, prin reţineri succesive din sumele datorate şi cuvenite contractantului, Înalta Curte apreciază că suma aflată în contul de disponibil este în patrimoniul debitoarei, dar indisponibilizată totodată în favoarea autorităţii contractante.

Prin urmare, criticile recurentei-reclamante potrivit cărora suma constituită cu titlu de garanţie de bună execuţie nu se află în patrimoniul debitoarei şi ca atare nu constituie obligaţia de a plăti creditorul înscris la masa credală pentru a fi incidente prevederile din Legea nr. 85/2014 sunt nefondate.

Pentru toate aceste considerente, reţinând că motivul de casare invocat în cauză nu justifică casarea deciziei atacate, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat recursul declarat de reclamanta Comuna Măgureni, prin Primar, împotriva deciziei nr. 1548 din 21 septembrie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta Comuna Măgureni, prin Primar, împotriva deciziei nr. 1548 din 21 septembrie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19 martie 2024.