Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 717/2024 AI generated

Compensation for abandoned Bessarabian property: admissibility of cassation appeal and res judicata bar on unchallenged administrative decision

Case Number Decizia nr. 717/2024
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal of the claimants, upholding the Court of Appeal’s decision which reversed the first-instance court's order to pay compensation for a specific land share, thereby leaving the Authority for Property Return and Nationalization liable only for the validated decision regarding the remaining properties. The dispute concerned the validity of an administrative decision and commission decision under Law No. 290/2003, wherein the claimants, heirs of a displaced Bessarabian owner, sought annulment of a partial validation decision to secure monetary compensation for abandoned agricultural land, orchards, and vineyards, specifically contesting the exclusion of a one-sixth share of a 10-hectare plot derived from a 1929 divorce decree. The Court determined that the appellate decision was properly susceptible to cassation appeal, rejecting the procedural argument that the lower court judgment was final under special legislation; on the merits, the Court held that the claimed land share had been previously adjudicated in a separate, unchallenged administrative decision (Decision No. 6503/2021), making the claimant's attempt to include it in the current litigation barred by the principle of res judicata regarding the settled determination of rights.

Legislator headnote

AI generated

art. 453 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 443 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ, art. 488 pct. 5 C. proc. civ, art. 174 C. proc. civ; Compensation for abandoned Bessarabian property: admissibility of cassation appeal and res judicata bar on unchallenged administrative decision: The dispute concerned the validity of an administrative decision and commission decision under Law No. 290/2003, wherein the claimants, heirs of a displaced Bessarabian owner, sought annulment of a partial validation decision to secure monetary compensation for abandoned agricultural land, orchards, and vineyards, specifically contesting the exclusion of a one-sixth share of a 10-hectare plot derived from a 1929 divorce decree. The Court determined that the appellate decision was properly susceptible to cassation appeal, rejecting the procedural argument that the lower court judgment was final under special legislation; on the merits, the Court held that the claimed land share had been previously adjudicated in a separate, unchallenged administrative decision (Decision No. 6503/2021), making the claimant's attempt to include it in the current litigation barred by the principle of res judicata regarding the settled determination of rights.

Keywords

AI generated
land law res judicata bar determination of jurisdiction right of return rights of heirs administrative decree

Cited Legislation

AI generated
art. 453 C. proc. civ
În conformitate cu art. 453 C. proc. civ., au solicitat pârâtei la suportarea tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
Prin al doilea motiv de recurs, subsidiar primului motiv şi consecutiv respingerii acestuia, au apreciat că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, circumscris dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
art. 443 C. proc. civ
Cât priveşte motivarea instanţei de apel privind utilizarea eronată a căii prevăzute de art. 443 C. proc. civ., din modul în care Tribunalul a soluţionat cauza (în sensul că prin considerente se admitea contestaţia şi se acordau despăgubiri şi pentru bunurile lăsate în urma sentinţei de divorţ nr.
art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ
Cum recurentul reclamant invocând motivul de recurs care se circumscrie dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
art. 488 pct. 5 C. proc. civ
164/2014, Înalta Curte reţine că dispoziţiile art. 488 pct. 5 C. proc. civ., vizează neregularităţi de ordin procedural care sunt sancţionate cu nulitatea de art.
art. 174 C. proc. civ
civ., vizează neregularităţi de ordin procedural care sunt sancţionate cu nulitatea de art. 174 C. proc. civ.
art. 174 alin. (1) C. proc. civ
Prin urmare, din dispoziţiile art. 174 alin. (1) C. proc. civ.
art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2012
Raportând cele expuse la litigiul pendinte, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr.

Cited Case Law

AI generated
Decizia nr. 6502/2021
Numai că prin Decizia nr. 6502/2021 ce face obiectul contestaţiei reclamanţilor se reţine la finalul pag.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 496 C. proc. civ.

This is the main legal basis cited in the dispositive to justify the dismissal of the appeal as unfounded.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 19 martie 2024

I. Circumstanţele litigiului

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă la data de 14 ianuarie 2022, reclamanţii A., B. şi C., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor au solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună anularea în tot a deciziei de validare parţială nr. 6502/23.12.2021 în dosarul nr. x/2020, invalidarea Hotărârii nr. 2825/31.08.2020 a Comisiei Municipiului Bucureşti în dosarul nr. x/2006, şi, pe cale de consecinţă, constatarea calităţii autoarei D., de persoană îndreptăţită la despăgubirile prevăzute de legea nr. 290/2003 pentru bunurile abandonate în Basarabia:

- teren arabil intravilan de 9 ha şi 8.100 mp pe teritoriul satului Medveja Mare, com. Micşuneşti, jud. Hotin;

- teren arabil, vie şi livadă de 10 ha şi 9.250 mp, toate situate în satul Botnăreşti-Noi, com. Ţănţăreni, jud. Tighina, împreună cu teren categoria curţi construcţii de 1.180 mp şi construcţii edificate [conac (suprafaţă utilă de 120 mp) + casă 3 camere (suprafaţă utilă de 60 mp), anexe (grajduri pentru vaci (15 mp), pentru cai (15 mp), pentru porci (10 mp) şi pentru găini (30 mp), hambar (50 mp) şi porumbar (10 mp) şi fântână] pe terenul de 1.180 mp din satul Botnăreşti-Noi, corn Ţănţăreni, jud. Tighina;

- 1/3 dintr-un lot de 10 ha situat în jud. Tighina, adică 33.333,3 mp atribuiţi minorelor E. şi Lidia conform sentinţei de divorţ nr. 30/22.03.1929 pronunţate între soţii F. şi D. (devenită după căsătorie D.);

- recolta anului 1944 aferentă livezii de pruni în suprafaţă de 7 ha şi 8.000 mp din terenul de mai sus de 10 ha şi 9.250 mp situat în satul Botnăreşti-Noi, com. Ţănţăreni, jud. Tighina;

- recolta anului 1944 aferentă plantaţiei de viţă de vie amplasate pe 3 ha şi 1250 mp din terenul de mai sus de 10 ha şi 9.250 mp situat în satul Botnăreşti-Noi, com. Ţănţăreni, jud. Tighina.

În conformitate cu art. 453 C. proc. civ., au solicitat pârâtei la suportarea tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

2. Hotărârea pronunţată la fond

Prin sentinţa civilă nr. 1132 din 05 iulie 2022, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă s-a admis în parte contestaţia formulată de reclamanţii C., B., A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor.

A modificat decizia nr. 6502/23.12.2021 a Comisiei Municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 şi Legii nr. 9/1998. A constatat dreptul reclamanţilor la compensaţii băneşti pentru următoarele bunuri: - suprafaţa de 10 ha 6.245 mp din localitatea Bontăreştii-Noi, comuna Ţânţăreni, judeţ Tighina, teren arabil cu 2600 butuci de vie şi 300 copaci fructiferi. - suprafaţa de 9 ha 8.100 mp din localitatea Medveja Mare, jud. Hotin. - recolta aferentă anului 1944 pentru 2600 butuci de vie şi 300 copaci fructiferi aflate pe suprafaţa de teren de 10 ha 6245 mp. A respins ca neîntemeiată contestaţia pentru restul bunurilor.

Prin încheierea din data de 04.10.2022, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a admis cererea formulată de reclamanţii C., B., A. şi a dispus lămurirea sentinţei civile nr. 1132 din 05 iulie 2022 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, pronunţate în dosarul nr. x/2022, în privinţa paragrafului penultim al sentinţei civile şi în privinţa dispozitivului în sensul că s-a constatat dreptul reclamanţilor la compensaţii băneşti şi pentru cota de 1/6 din lotul de 10 ha situat în jud. Tighina.

Împotriva acestei încheieri din data de 04 octombrie 2022 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, pronunţată în dosarul nr. x/2022 a formulat apel pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, solicitând modificarea hotărârii apelate, desfiinţarea în tot a hotărârii atacate în sensul respingerii dreptului de a beneficia de despăgubiri pentru cota de 1/6 din lotul de 10 ha situat în jud. Tighina.

3. Hotărârile pronunţate în apel

Prin decizia civilă nr. 621 A din 27 aprilie 2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a admis apelul formulat de apelanta-pârâtă Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, împotriva încheierii din data de 04.10.2022 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, în dosarul nr. x/2022, în contradictoriu cu intimaţii-reclamanţi C., B. şi A..

A schimbat în tot încheierea atacată, în sensul că a respins cererea ca neîntemeiată.

Prin încheierea din 11 mai 2023, pronunţată în acelaşi dosar nr. x/2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de intimaţii-reclamanţi C., B. şi A. privind îndreptarea erorii materiale cuprinse în dispozitivul deciziei civile nr. 621/27.04.2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2022, prin care a fost soluţionată cererea de apel formulată de apelanta-pârâtă Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor împotriva încheierii din data de 04 octombrie 2022 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, în dosarul nr. x/2022, în contradictoriu cu intimaţii-reclamanţi, ca neîntemeiată.

4. Calea de atac formulată în cauză

Prin recursul formulat, reclamanţii A., B. şi C. au declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 621A/27.04.2023 a Curţii de Apel Bucureşti, respectiv împotriva încheierii din 11 mai 2023 a aceleiaşi instanţe, solicitând casarea deciziei civile nr. 621A/2023 şi a respingerii apelului formulat împotirva încheierii din 04.10.2022 a Tribunalului Bucureşti, respectiv al admiterii cererii de îndreptare a erorii materiale formulate la 02.05.2023 cuprinse în dispozitivul aceleiaşi decizii.

5. Motivele de recurs

Printr-un prim motiv de recurs, recurenţii au susţinut că decizia civilă nr. 621A/27.04.2023 a Curţii de Apel Bucureşti, precum şi încheierea din 11.05.2023 a Curţii de Apel Bucureşti sunt definitive potrivit dispoziţiilor art. 8 al Legii nr. 164/2014.

Au arătat că recursul este formulat împotriva celor două hotărâri, decizia civilă nr. 621A/27.04.2023 a Curţii de Apel Bucureşti şi încheierea din 11.05.2023 prin care instanţa, fiind sesizată cu cererea de îndreptare a erorii materiale cuprinse în decizia civilă nr. 621A/27.04.2023 a Curţii de Apel Bucureşti, a respins această cerere, instanţa de apel apreciind că cele două hotărâri sunt susceptibile de a fi atacate şi cu recurs.

Au opinat că interpretarea formei actuale a art. 8 al Legii nr. 164/2014 trebuie să aibă în vedere căile de atac prevăzute de legiuitor la data apariţiei legii (forma în vigoare de la data intrării în vigoare a legii, 18.12.2014 până la 01.08.2018 când a fost modificată prin art. IV al legii nr. 212/2018), respectiv fond şi recurs (care de fapt este apel, nefiind limitat la anumite motive de casare):

"Deciziile de validare/invalidare ale Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor pot fi atacate, în termen de 30 de zile de la comunicare, la sectia de contencios administrativ a tribunalului în a cărei rază domiciliază solicitantul. Hotărârea pronuntată de instanţa de contencios administrativ este supusă căilor de atac în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare."

Chiar dacă între timp, aceste litigii nu mai sunt de competenţa secţiilor de contencios administrativ, totuşi trebuie avut în vedere scopul initial al legiuitorului, cercetându-se contextul adoptării ei şi raportându-ne la litera ei.

Astfel, hotârârile pronunţate în litigiile având ca obiect contestaţiile împotriva deciziilor ANRP puteau fi atacate doar cu recurs (cale de atac devolutivă din perspectiva legii contenciosului administrativ).

Pe cale de consecinţă, posibilitatea ca hotărârea pronunţată de tribunal în soluţionarea contestaţiilor îndreptate împotriva deciziilor ANRP, să fie atacată şi cu apel şi cu recurs, nu a fost avută în vedere de legiuitor la data apariţiei legii nr. 164/2014, hotărârea pronunţată în cadrul apelului fiind definitivă.

Prin al doilea motiv de recurs, subsidiar primului motiv şi consecutiv respingerii acestuia, au apreciat că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, circumscris dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Au expus că instanţa de apel a admis apelul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor considerând că prima instanţă nu putea constata îndreptăţirea intimaţilor reclamanţi la acordarea de compensaţii pentru cota de 1/6 din lotul de 10 ha situate în jud. Tighina, atribuită E. conform Sentinţei de divorţ nr. 30/22.03.1929.

Prin cererea depusă de petenta E. sub nr. x/2003 la Comisia pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 din cadrul Prefecturii Mun. Brăila au fost solicitate toate bunurile proprietate rămase în Basarabia urmare a părăsirii fortate din cel de-al doilea război mondial. Cererea de despăgubire nu s-a limitat la unul sau mai multe bunuri indicate expres, neexistând aşadar vreo limitare în privinţa menţionării bunurilor pentru care se pot acorda despăgubiri. Singura limitare provine din dovada dreptului de proprietate asupra bunurilor părăsite în Basarabia.

Bunurile aparţinuseră atât petentei E., cât şi mamei acesteia, D.. Urmare a acestei singure cereri s-au format şi au fost soluţionate practic două cereri de despăgubire.

În cadrul aceluiaşi dosar a depus cerere de despăgubire şi G., solicitând acordarea de despăgubiri printr-o cerere distinctă, înregistrată sub nr. x/1 1.06.2003. Această cerere nu a fost soluţionată însă, deciziile de validare nr. 6502/2021 şi 6503/2021 referindu-se la doar la bunurile D. şi ale E..

Urmare a acestei cereri unice au fost emise decizia ANRP nr. 6502/2021 (prin care se validează Hotărârea nr. 2825/2021 a Comisiei Mun. Bucureşti) privind bunurile aparţinând E., respectiv Decizia ANRP nr. 6503/2021 (prin care se validează Hotărârea nr. 2826/2021 a Comisiei Mun. Bucureşti) privind bunurile D..

Arată că singura referire la respingerea cererii de acordare despăgubiri privind lotul de 1/3 din lotul de 10 ha atribuit în urma divorţului, este în cadrul deciziei de validare nr. 6502/2021, ce face obiectul contestaţiei, motivarea fiind că cererea de despăgubire fusese formulată peste termenul legal (fiind tardivă).

Curtea de Apel a admis eronat apelul ANRP, apreciind că Tribunalul nu putea constata dreptul intimaţilor reclamanţi la despăgubiri pentru cota de 1/6 din lotul de 10 ha atribuit E. conform sentinţei de divorţ nr. 30/22.03.1929.

Normele de drept încălcate constau în dispoziţiile Legii nr. 290/2003 şi ale Legii nr. 164/2014, în sensul ignorării cererii formulate de petenta E., în nume propriu şi în termenul legal.

Concret, au fost încălcate art. 5 alin. (1) al Legii nr. 290/2003, alin. (1) al art. 3 al Legii nr. 164/2014, respectiv art. 4 al Legii nr. 164/2014.

Curtea de apel a apreciat că nu poate fi admisă contestaţia şi pentru bunurile ce aparţinuseră E., de vreme ce cererea de despăgubire pentru bunurile acesteia fusese soluţionată prin decizia nr. 6503/23.12.2021, iar aceasta din urmă nu fusese contestată în faţa instanţei.

Numai că prin Decizia nr. 6502/2021 ce face obiectul contestaţiei reclamanţilor se reţine la finalul pag. 6:

"Ulterior, începând cu anul 2019, adică mult peste termenul legal de depunere/completare a cererilor de acordare de compensatii (l mai 2007), persoanele îndreptăţite au solicitat compensatii şi pentru alt bun decât cel menţionat iniţial prin cererea nr. x/14.07.2006 şi prin declaraţia pe propria răspundere a solicitantei din anul 2004, respectiv pentru o cotă de 1/3 din lotul de 10 ha, atribuită solicitantei şi surorii acesteia Lidia prin sentinţa civilă nr. 30/22.03.1929 a Tribunalului Lăpuşna."

Au susţinut că aceste reţineri sunt eronate, întrucât cererea petentei E. fusese formulată pentru toate bunurile rămase în Basarabia, petenta nelimitându-se la anumite bunuri.

Cererea de acordare a compensaţiilor băneşti pentru bunurile abandonate în Basarabia, înregistrată sub nr. x/17.09.2003, a fost formulată pentru toate bunurile rămase în acea provincie ca urmare a părăsirii forţate din timpul celui de-al II-lea război mondial, aât pentru bunurile proprii cât şi pentru bunurile mamei sale (D.).

Instanţa a omis aşadar să observe că reclamanţii, prin autoarea lor, nu se limitaseră la a solicita despăgubiri doar pentru cele 2 terenuri pentru care Tribunalul a recunoscut calitatea de persoană îndreptăţită, cererea fiind formulată pentru toate bunurile pentru care evident puteau să dovedească că aparţinuseră autoarei lor.

Chiar prin contestaţia reclamanţilor s-a arătat că prin cererea iniţială, înregistrată sub nr. x/17.09.2003, petenta solicitase despăgubiri pentru toate bunurile proprietatea mamei sale (aici incluzându-se terenuri, construcţii şi recoltele), bunuri rămase în Basarabia, pentru toate aceste bunuri fiind ataşate şi indicate titlurile de proprietate prin care fuseseră dobândite aceste bunuri, adică cele două contracte de vânzare cumpărare şi hotărârea de divorţ prin care fuseseră atribuite soţiei D. după divorţ) D. o parte (1/3) din terenurile soţului său. Nu există vreo menţiune în cerere referitoare la indicarea anumitor bunuri, exprimarea utilizată fiind bunurile proprietate rămase în Basarabia ca urmare ca urmare a părăsirii forţate din timpul celui de-al doilea război mondial.

Cât priveşte motivarea instanţei de apel privind utilizarea eronată a căii prevăzute de art. 443 C. proc. civ., din modul în care Tribunalul a soluţionat cauza (în sensul că prin considerente se admitea contestaţia şi se acordau despăgubiri şi pentru bunurile lăsate în urma sentinţei de divorţ nr. 30/22.03.1929 iar prin dispozitiv nu se acordau şi aceste despăgubiri) era imposibil de stabilit dacă dispozitivul era contradictoriu în raport de considerente sau dispozitivul era doar neclar, impunând aşadar stabilirea înţelesului întinderii dispozitivului (prin aceea că acesta s-ar referi şi la admiterea contestaţiei pentru bunurile provenind în urma divorţului arătat).

6. Apărările formulate în cauză

În cauză intimata Autoritatea Naţională pentru restituirea Proprietăţilor a formulat întâmpinare la recurs în termenul legal, solicitând respingerea recursului, ca nefondat.

Recurenţii A., B. şi C. au formulat răspuns la întâmpinare, solicitând respingerea apărărilor formulate, ca neîntemeiate.

7. Procedura în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Recursul declarat împotriva deciziei nr. 621 A din 27 aprilie 2023 şi împotriva încheierii de şedinţă din 11 mai 2023, ambele pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 18 iulie 2023.

Prin rezoluţia din data de 19 martie 2024 a fost stabilit termen de judecată în cauză la 19 martie 2024, cu citarea părţilor, în şedinţă publică.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, precum şi actele şi lucrările dosarului, pe baza criticilor formulate prin motivele de recurs şi prin raportare la dispoziţiile legale aplicabile în cauză, se apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează.

Cum recurentul reclamant invocând motivul de recurs care se circumscrie dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. critică decizia din perspectiva faptului că decizia civilă nr. 621A/27.04.2023 a Curţii de Apel Bucureşti, precum şi încheierea din 11.05.2023 a Curţii de Apel Bucureşti sunt definitive potrivit dispoziţiilor art. 8 al Legii nr. 164/2014, Înalta Curte reţine că dispoziţiile art. 488 pct. 5 C. proc. civ., vizează neregularităţi de ordin procedural care sunt sancţionate cu nulitatea de art. 174 C. proc. civ.

Potrivit art. 174 C. proc. civ.:

"(1) Nulitatea este sancţiunea care lipseşte total sau parţial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerinţelor legale, de fond sau de formă. (2) Nulitatea este absolută atunci când cerinţa nerespectată este instituită printr-o normă care ocroteşte un interes public. (3) Nulitatea este relativă în cazul în care cerinţa nerespectată este instituită printr-o normă care ocroteşte un interes privat".

Prin urmare, nulitatea reprezintă principala sancţiune ce se răsfrânge asupra actelor de procedură care au fost aduse la îndeplinire cu nesocotirea dispoziţiilor legale.

În ipoteza nerespectării regulilor de procedură, nerespectare ce atrage sancţiunea nulităţii, se pot include mai multe neregularităţi de ordin procedural, începând de la nesemnarea cererii de chemare în judecată, nelegala citare a uneia dintre părţi, nesemnarea cererii reconvenţionale, nesocotirea principiilor publicităţii, oralităţii, contradictorialităţii, disponibilităţii, etc.

Prin urmare, din dispoziţiile art. 174 alin. (1) C. proc. civ. ce constituie dreptul comun în materia actelor de procedură, rezultă că textul vizează o singură ipoteză de nulitate: încălcarea formelor procedurale.

Raportând cele expuse la litigiul pendinte, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanţă este "definitivă", de la data intrării în vigoare a C. proc. civ., aceasta va fi supusă numai apelului la instanţa ierarhic superioară.

Legea nr. 164/2014 privind unele măsuri pentru accelerarea şi finalizarea procesului de soluţionare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998, precum şi al Legii nr. 290/2003 prevede, la art. 8, că "deciziile de validare/invalidare ale Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor pot fi atacate în termen de 30 de zile de la comunicare. Litigiile privind modalitatea de aplicare a prevederilor prezentei legi sunt de competenţa secţiilor civile ale tribunalelor, indiferent de calitatea titularului acţiunii."

Dispoziţiile art. 8 alin. (5) din Legea nr. 290/2003 în forma în vigoare la data emiterii actelor contestate, invocate ca temei de drept de către recurenţi, statuau în sensul că hotărârile Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 sunt supuse controlului judecătoresc, putând fi atacate în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare.

De asemenea, art. 17 alin. (6) din H.G. nr. 57/2008 privind modificarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, aprobate prin H.G. nr. 1120/2006 prevedea că deciziile vicepreşedintelui sunt supuse controlului judecătoresc conform prevederilor legale, putând fi atacate, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secţia de contencios administrativ a tribunalului în raza căruia domiciliază solicitantul.

În cauză, cererea de chemare în judecată având ca obiect anularea în tot a deciziei de validare parţială nr. 6502/23.12.2021 în dosarul nr. x/2020, invalidarea Hotărârii nr. 2825/31.08.2020 a Comisiei Municipiului Bucureşti în dosarul nr. x/2006, şi, pe cale de consecinţă, constatarea calităţii autoarei D., de persoană îndreptăţită la despăgubirile prevăzute de legea nr. 290/2003 pentru bunurile abandonate în Basarabia, formulată în baza prevederilor Legii nr. 290/2003, a fost înregistrată pe rolul instanţei civile de fond la 14 ianuarie 2022, dată la care erau în vigoare dispoziţiile C. proc. civ. aprobat prin Legea nr. 134/2010.

Împotriva sentinţei civile nr. 1132 din 05 iulie 2022 pronunţată de Tribunal Bucureşti, secţia a III-a civilă, părţile au avut deschisă calea de atac a apelului, care a fost exercitată în cauză, fiind soluţionată prin decizia civilă nr. 621 A din 27 aprilie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, obiect al recursului pendinte, împreună cu încheierea din 11 mai 2023 care a soluţionat cererea de îndreptare a erorii materiale strecurate în cuprinsul dispozitivului deciziei civile sus-menţionate.

Din perspectiva prevederilor legale sus citate, rezultă că decizia civilă nr. 23 din 4 februarie 2021 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă este susceptibilă de recurs, fiind pronunţată în cadrul soluţionării unui apel declarat împotriva unei hotărâri pentru care nu este reglementată, prin lege specială, numai calea de atac a apelului.

În consecinţă, în mod corect a argumentat instanţa de apel că decizia civilă nr. 621/27.04.2023 este o hotărâre dată în apel, care este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în condiţiile art. 483 alin. (1) C. proc. civ., câtă vreme cererea care formează obiectul litigiului nu se încadrează printre cele prevăzute de art. 483 alin. (2) C. proc. civ., pentru care a fost suprimată calea de atac a recursului, motivul de recurs astfel expus fiind nefondat.

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că acesta vizează ipoteza când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, în condiţiile în care ipotezele circumscrise acestui motiv se referă la situaţiile în care instanţa aplică un act normativ care nu este incident în pricina dedusă judecăţii, dă eficienţă unei norme generale în condiţiile existenţei unei norme speciale aplicabile, dă o interpretare greşită textului de lege aplicabil în cauză, aspecte ce însă nu se verifică în cauză.

Cum recurentul-reclamant critică decizia recurată pe motiv că a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material cuprinse în art. 5 alin. (1) al Legii nr. 290/2003, alin. (1) al art. 3 al Legii nr. 164/2014, respectiv art. 4 al Legii nr. 164/2014, Înalta Curte reţine că reclamaţii au solicitat să se dispună anularea în tot a deciziei de validare parţială nr. 6502/23.12.2021 în dosarul nr. x/2020, invalidarea hotărârii nr. 2825/31.08.2020 a Comisiei Municipiului Bucureşti în dosarul nr. x/2006, şi, pe cale de consecinţă, constatarea calităţii autoarei D., de persoană îndreptăţită la despăgubirile prevăzute de legea nr. 290/2003 pentru bunurile abandonate în Basarabia: teren arabil intravilan de 9 ha şi 8.100 mp pe teritoriul satului Medveja Mare, com. Micşuneşti, jud. Hotin; teren arabil, vie şi livadă de 10 ha şi 9.250 mp, toate situate în satul Botnăreşti-Noi, com. Ţănţăreni, jud. Tighina, împreună cu teren categoria curţi construcţii de 1.180 mp şi construcţii edificate [conac (suprafaţă utilă de 120 mp) + casă 3 camere (suprafaţă utilă de 60 mp), anexe (grajduri pentru vaci (15 mp), pentru cai (15 mp), pentru porci (10 mp) şi pentru găini (30 mp), hambar (50 mp) şi porumbar (10 mp) şi fântână] pe terenul de 1.180 mp din satul Botnăreşti-Noi, corn Ţănţăreni, jud. Tighina; 1/3 dintr-un lot de 10 ha situat în jud. Tighina, adică 33.333,3 mp atribuiţi minorelor E. şi Lidia conform sentinţei de divorţ nr. 30/22.03.1929 pronunţate între soţii F. şi D. (devenită după căsătorie D.); recolta anului 1944 aferentă livezii de pruni în suprafaţă de 7 ha şi 8.000 mp din terenul de mai sus de 10 ha şi 9.250 mp situat în satul Botnăreşti-Noi, com. Ţănţăreni, jud. Tighina; recolta anului 1944 aferentă plantaţiei de viţă de vie amplasate pe 3 ha şi 1250 mp din terenul de mai sus de 10 ha şi 9.250 mp situat în satul Botnăreşti-Noi, com. Ţănţăreni, jud. Tighina.

Prin sentinţa civilă nr. 1132 din 05 iulie 2022, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă s-a admis în parte contestaţia formulată de reclamanţii C., B., A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor.

A fost modificată decizia nr. 6502/23.12.2021 a Comisiei Municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 şi Legii nr. 9/1998. S-a constatat dreptul reclamanţilor la compensaţii băneşti pentru următoarele bunuri: - suprafaţa de 10 ha 6.245 mp din localitatea Bontăreştii-Noi, comuna Ţânţăreni, judeţ Tighina, teren arabil cu 2600 butuci de vie şi 300 copaci fructiferi. - suprafaţa de 9 ha 8.100 mp din localitatea Medveja Mare, jud. Hotin. - recolta aferentă anului 1944 pentru 2600 butuci de vie şi 300 copaci fructiferi aflate pe suprafaţa de teren de 10 ha 6245 mp. A respins ca neîntemeiată contestaţia pentru restul bunurilor.

Prin încheierea din data de 04 octombrie 2022, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a fost admisă cererea formulată de reclamanţii C., B., A. şi s-a dispus lămurirea sentinţei civile nr. 1132 din 05 iulie 2022 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, pronunţate în dosarul nr. x/2022, în privinţa paragrafului penultim al sentinţei civile şi în privinţa dispozitivului în sensul că s-a constatat dreptul reclamanţilor la compensaţii băneşti şi pentru cota de 1/6 din lotul de 10 ha situat în jud. Tighina.

Împotriva acestei încheieri din data de 04 octombrie 2022 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, pronunţată în dosarul nr. x/2022 a formulat apel pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, solicitând modificarea hotărârii apelate, desfiinţarea în tot a hotărârii atacate în sensul respingerii dreptului de a beneficia de despăgubiri pentru cota de 1/6 din lotul de 10 ha situat în jud. Tighina.

Prin decizia civilă nr. 621 A din 27 aprilie 2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a admis apelul formulat de apelanta-pârâtă Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, împotriva încheierii din data de 04.10.2022 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, în dosarul nr. x/2022, în contradictoriu cu intimaţii-reclamanţi C., B. şi A..

A schimbat în tot încheierea atacată, în sensul că a respins cererea ca neîntemeiată.

Prin încheierea din 11 mai 2023, pronunţată în acelaşi dosar nr. x/2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de intimaţii-reclamanţi C., B. şi A. privind îndreptarea erorii materiale cuprinse în dispozitivul deciziei civile nr. 621/27.04.2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2022, prin care a fost soluţionată cererea de apel formulată de apelanta-pârâtă Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor împotriva încheierii din data de 04 octombrie 2022 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, în dosarul nr. x/2022, în contradictoriu cu intimaţii-reclamanţi, ca neîntemeiată.

Reclamanţii A., B. şi C. au declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 621A/27.04.2023 a Curţii de Apel Bucureşti, respectiv împotriva încheierii din 11 mai 2023 a aceleiaşi instanţe, solicitând casarea deciziei civile nr. 621A/2023 şi a respingerii apelului formulat împotirva încheierii din 04.10.2022 a Tribunalului Bucureşti, respectiv al admiterii cererii de îndreptare a erorii materiale formulate la 02.05.2023 cuprinse în dispozitivul aceleiaşi decizii.

Instanţa de apel a reţinut că s-au formulat două cereri de acordare a despăgubirilor, şi anume: cererea înregistrată la Prefectura Judeţului Brăila sub nr. x/17.09.2003, prin care autoarea reclamanţi, E., a solicitat acordarea de despăgubiri, în temeiul Legii nr. 230/2003, pentru bunurile rămase în Basarabia ca urmare a părăsirii forţate din timpul celui de-al doilea război mondial; solicitanta a arătat că este moştenitoarea mamei sale, D., care a părăsit Basarabia odată cu aceasta şi care a decedat în România în 1989 şi că, împreună cu soţul său, H., a avut în proprietate un loc de casă; cererea înregistrată sub nr. x/06.11.2003 la Prefectura Judeţului Brăila, numita G. a solicitat acordarea de despăgubiri, în temeiul Legii nr. 230/2003, alături de sora sa, E., pentru bunurile confiscate de regimul comunist sovietic de la mama acestora, D..

În ceea ce priveşte cota de 1/3 dintr-un lot de 10 ha, aşa cum şi reclamanţii menţionează în cererea de chemare în judecată, această suprafaţă a fost dobândită de către autoarea E. şi a făcut obiectul Hotărârii nr. 2826/31.08.2020 validată prin Decizia nr. 6503/23.12.2021, acest act nefiind contestat de către reclamanţi.

Este important de precizat că, prin decizia civilă nr. 619A din 27 aprilie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie în dosarul nr. x/2022, rămasă definitivă prin respingerea recursului formulat de aceleaşi recurente ca şi în prezentul dosar, prin decizia 1196/2024 din 24 aprilie 2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanţa de apel a reţinut următoarele:

"În ceea ce priveşte cota de 1/3 dintr-un lot de 10 ha situat în jud. Tighina, adică suprafaţa de 33.333,3 mp atribuită minorelor E. şi Lidia, Curtea reţine următoarele:

Prin sentinţa de divorţ nr. 30/22.03.1929 a Tribunalului Judeţului Lăpuşna s-a dispus ca "o treime din averea soţului pârât căzut în proces şi care se compune dintr-un lot de 10 hectare pământ situat în Botnăreşti, com. Ţinţăreni jud. Tighina să treacă în nuda proprietate copilelor arătate mai sus", fiind vorba de cele două fiice, E. şi Lidia, ale foştilor soţi D. şi F..

Această cotă ar fi fost dobândită, aşadar, în părţi egale de 1/6, de către cele două fiice, în patrimoniul propriu.

Cu toate acestea, după cum în mod corect a reţinut Tribunalul, nu poate face obiect al despăgubirii cota de 1/6 ce i-a revenit numitei G., în nume propriu, întrucât cererea formulată de aceasta, înregistrată sub nr. x/06.11.2003, a vizat exclusiv bunurile care au aparţinut mamei sale, iar nu şi bunuri proprii ale solicitantei.

Pe de altă parte, prima instanţă a arătat, în considerentele sentinţei ce face obiectul prezentei analize, că reclamanţii sunt îndreptăţiţi să obţină despăgubiri cu privire la cota de 1/6 din lotul de 10 hectare situat în Botnăreşti, com. Ţinţăreni jud. Tighina, ce ar fi revenit autoarei lor, E., în baza aceleiaşi hotărâri de divorţ, fără ca această soluţie să se reflecte şi în dispozitivul sentinţei.

Prin încheierea din data de 04.10.2022, Tribunalul a admis cererea formulată de reclamanţi şi a dispus lămurirea sentinţei civile, în privinţa paragrafului penultim şi în privinţa dispozitivului, în sensul că s-a constatat dreptul reclamanţilor la compensaţii băneşti şi pentru cota de 1/6 din lotul de 10 ha situat în jud. Tighina.

Distinct de faptul că această încheiere a fost, în mod separat, atacată cu apel de către pârâta A.N.R.P., făcând obiectul dosarului nr. x/2022, Curtea reţine, din perspectiva argumentelor evocate de apelanţii reclamanţi, în subsidiar, în cadrul motivului IV de apel, că solicitarea de acordare a compensaţiilor băneşti pentru bunurile care au aparţinut, în nume propriu, autoarei E., incluzând deci şi cota de 1/6 din respectivul teren, a fost soluţionată prin Hotărârea nr. 2826/31.08.2020 a Comisiei Municipiului Bucureşti pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003, validată prin Decizia nr. 6503 din 23.12.2021 a A.N.R.P., nefăcând obiectul deciziei contestate în cauza de faţă."

În acest context, întrucât cota de 1/3 dintr-un lot de 10 ha, suprafaţă a fost dobândită de către autoarea E. a făcut obiectul Hotărârii nr. 2826/31.08.2020 validată prin Decizia nr. 6503/23.12.2021, act necontestat de către reclamanţi şi raportat la caracterul definitiv al chestiunilor tranşate supra, privitoare la aceeaşi critică, Înalta Curte constată nefondat acest motiv de recurs.

Din perspectiva tuturor acestor elemente enunţate care se contrapun argumentelor invocate de recurenţi în cererea de recurs, instanţa de recurs apreciază că în cauză nu este incident motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., astfel că, pentru ansamblul acestor considerente, în temeiul art. 496 C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul promovat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii C., B., A. împotriva deciziei nr. 621 A din 27 aprilie 2023 şi împotriva încheierii de şedinţă din 11 mai 2023, ambele pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 martie 2024.