Municipality’s appeal dismissed; land concession annulled for violating restitution moratorium.

Şedinţa publică din data de 19 martie 2024

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

Primul ciclu procesual

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Judecătoriei Brăila la data de 12 martie 2018, sub nr. x/2018, reclamanţii A. şi B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Brăila, Consiliul Local Municipal Brăila, C. şi D., constatarea nulităţii absolute a contractului de concesiune autentificat sub nr. x din 19 martie 2015, privind suprafaţa de teren de 209 mp, situată în Brăila, str. x, lot x, repunerea părţilor în situaţia anterioară, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 3657 din 6 iunie 2019, Judecătoria Brăila a respins excepţia lipsei de interes, a admis acţiunea, a constatat nulitatea absolută a contractului de concesiune autentificat sub nr. x/19.03.2015 de E., având ca obiect imobilul teren în suprafaţă de 209 mp situat în Brăila, str. x lot x şi a dispus repunerea părţilor în situaţia anterioară.

Împotriva acestei hotărâri s-a exercitat apel de către pârâţii C., D. şi Municipiul Brăila, iar prin decizia civilă nr. 19/23.01.2020 a Tribunalului Brăila a fost anulată sentinţa atacată şi s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare în primă instanţă la Tribunalul Brăila, secţia I civilă.

S-a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, competenţa materială de soluţionare a cauzei în primă instanţă revine tribunalului şi nu judecătoriei.

2. Hotărârea pronunţată pe fond

Prin sentinţa civilă nr. 337 din 29.07.2020, pronunţată de Tribunalul Brăila în dosarul nr. x/2018, a fost respinsă excepţia lipsei de interes invocată de pârâţi şi a fost respinsă, ca nefondată, acţiunea formulată de reclamanţii A. şi B. în contradictoriu cu pârâţii Unitatea Administrativ Teritorială a Municipiului Brăila, prin Primar, Consiliul Local Municipal Brăila, C. şi D..

3. Decizia pronunţată în apel

Prin decizia nr. 40 din 11 martie 2021 a Curţii de Apel Galaţi, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva sentinţei civile nr. 337 din 29.07.2020.

4. Hotărârea pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Prin decizia civilă nr. 589 din 22 martie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a admis recursul declarat de reclamanţii B. şi A. împotriva deciziei nr. 40/A din 11 martie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă, a casat decizia recurată şi a trimis cauza spre rejudecare.

Al doilea ciclu procesual

5. Decizia pronunţată în apel, în rejudecare

Prin decizia civilă nr. 218/A din 18 noiembrie 2022, Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă a admis apelul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva sentinţei civile nr. 337/2020 a Tribunalului Brăila, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi Unitatea Administrativ Teritorială a Municipiului Brăila şi Consiliul Local Municipal Brăila, C. şi D.; a schimbat, în parte, sentinţa civilă nr. 337/2020 a Tribunalului Brăila, astfel: a admis acţiunea formulată de reclamanţii A. şi B., a constatat nulitatea absolută a contractului de concesiune autentificat sub nr. x/19.03.2015 de E. având ca obiect terenul în suprafaţă de 209 mp situat în Brăila, str. x A, lot x şi a dispus repunerea părţilor în situaţia anterioară; au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei cu privire la excepţia lipsei de interes. Au fost obligaţi pârâţii UAT Municipiul Brăila şi C. şi D. la plata a 8262 RON cu titlu de cheltuieli de judecată fond (taxă timbru), apel (taxă timbru şi onorariu apărător), recurs (taxă timbru şi onorariu apărător).

6. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei 218/A din 18 noiembrie 2022 a Curţii de Apel Galaţi, secţia I civilă au declarat recurs Unitatea Administrativ Teritorială a Municipiului Brăila şi Consiliul Local Municipal Brăila.

7. Motivele de recurs

Prin cererile de recurs, identice ca şi conţinut, recurentele-pârâte au solicitat admiterea recursului, casarea deciziei civile nr. 218/2022 şi, în rejudecarea cauzei, respingerea cererii de chemare în judecată. Au invocat incidenţa cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) punctul 8 C. proc. civ., apreciind că instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile prevăzute de Legea nr. 10/2001.

Arată că din conţinutul prevederilor art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, forma în vigoare la data de 19.03.2015, data încheierii contractului de concesiune a cărui nulitate a fost constatată de Curtea de Apel Galaţi, rezultă două condiţii esenţiale ce trebuie avute în vedere, respectiv existenţa unei notificări privind imobilul şi nefinalizarea procedurii administrative ori, după caz, a celei judiciare generată de respectiva notificare.

În ceea ce priveşte prima condiţie, la momentul încheierii contractului de concesiune, respectiv la data de 19.03.2015, nu exista o notificare cu privire la imobilul situat în Municipiul Brăila, strada x nr. 37A, lot 2.

Notificarea nr. x/8.11.2001 a fost formulată pentru imobilul situat în Brăila, strada x nr. 29, adresă care, în mod evident, nu corespunde cu cea a imobilului concesionat, respectiv Brăila, strada x nr. 37A, lot 2.

Instanţa de fond a apreciat, în mod corect, că efectul de indisponibilizare a imobilului în litigiu operează de la data identificării bunului, respectiv din decembrie 2017 când a fost identificat prin expertiză. Or, la acel moment, contractul de concesiune era deja încheiat, astfel că nu se poate vorbi de existenţa unui motiv de nulitate contemporan momentului încheierii contractului.

Cauza de nulitate absolută trebuie să existe la momentul perfectării actului a cărui nulitate se solicită a se constata, iar în cauză, astfel cum s-a reţinut, identitatea imobilului s-a realizat la doi ani de la data încheierii contractului de concesiune.

În mod corect a reţinut instanţa de fond că obligaţia de identificare a imobilului revenea notificatoarei, potrivit prevederilor art. 22 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 în care se arată că notificarea trebuie să cuprindă elementele de identificare a bunului imobil solicitat în vederea restituirii.

Or, în notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001 de către autoarea reclamanţilor la data de 12.11.2001 nu se face nicio referire cu privire la imobilul din strada x nr. 37A, solicitându-se restituirea imobilului situat în Brăila, strada x nr. 29, fără a se depune însă un act de proprietate din care să reiasă suprafaţa terenului, suprafaţa construcţiilor, descrierea imobilului sau a vecinătăţilor acestuia pentru ca imobilul să poată fi identificat.

Cea de-a doua condiţie prevăzută de art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 nu este îndeplinită, întrucât la data încheierii contractului de concesiune procedura administrativă de soluţionare a notificării era finalizată prin emiterea de către Primarul Municipiului Brăila a Dispoziţiei nr. 735/13.02.2015, dispoziţie ce a fost comunicată atât notificatoarei F. la domiciliul din Israel, indicat în notificare, cât şi numitei G., în calitate de procurator al notificatoarei F., care a luat cunoştinţă de această dispoziţie la data de 26 februarie 2015, potrivit confirmării de primire aflate la dosar.

Faptul că la data de 19.03.2015, data încheierii contractului de concesiune, termenul de 30 de zile în care dispoziţia emisă de primar putea fi contestată nu expirase încă nu înseamnă că se poate vorbi de existenţa unui motiv de nulitate la momentul încheierii contractului, în condiţiile în care reclamanţii au contestat dispoziţia abia la data de 06.06.2016, deci cu mult după expirarea termenului de 30 de zile de la data comunicării dispoziţiei, ceea ce înseamnă că la data încheierii contractului de concesiune pe rolul instanţelor de judecată nu exista niciun litigiu cu privire la imobil.

Prin urmare, atât timp cât la data încheierii contractului de concesiune procedura administrativă de soluţionare a notificării era deja încheiată, iar pe rolul instanţelor de judecată nu era înregistrat niciun litigiu cu privire la imobilul în cauză, procedura judiciară de contestare a dispoziţiei emise de primar fiind demarată abia în iunie 2016, deci cu mult după ce contractul de concesiune a fost perfectat, rezultă că nu există niciun motiv de nulitate, contemporan momentului încheierii contractului, de natură să atragă sancţiunea nulităţii absolute.

În concluzie, au solicitat să se constate că instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a normelor de drept material, reţinând faptul că norma de drept prevăzută de art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 reglementează un caz de nulitate absolută ce operează în prezenţa condiţiilor cu caracter obiectiv enunţate de text, care în speţă erau îndeplinite la data încheierii actului atacat şi care nu distinge în funcţie de buna sau reaua-credinţă a părţilor actelor juridice vizate şi nici în funcţie de gradul de diligenţă al acestora.

Nu au fost identificate motive de ordine publică, în condiţiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ.

8. Apărările formulate în cauză

Intimaţii-reclamanţi A. şi B. au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursurilor, ca nefondate, şi obligarea recurentelor la plata cheltuielilor de judecată.

Arată că motivul de recurs invocat de către recurenţi este total nefondat, aceştia menţinându-şi interpretarea subiectivă invocată în ambele faze procesuale (fond şi apel), luând din context considerente şi argumente de drept ce denaturează sensul şi raţiunea dată de legiuitor.

Încălcarea dispoziţiilor imperative ale art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 rezidă din faptul că autorul reclamanţilor a depus la sediul apelantei notificarea privind revendicarea imobilului situat în Brăila, str. x, încă din 8.11.2001, notificare ce a fost înregistrată sub nr. x/08.11.2001.

Această notificare a fost soluţionată abia în anul 2015, prin dispoziţia nr. x/13.02.2015 emisă de Primarul Municipiului Brăila în dosarul de restituire x/2001 şi comunicată reclamanţilor la data de 26 februarie 2015, iar contractul de concesiune având ca obiect imobilul teren în suprafaţă de 209 mp situat în Brăila, str. x lot x, a fost încheiat în data de 19.03.2015, fiind autentificat sub nr. x de către E., respectiv în perioada de 30 de zile de la comunicarea deciziei nr. 735, mai exact în termenul de contestaţie prevăzut de art. 26 alin. (3) din Legea 10/2001.

În acest context, încălcarea dispozitiilor art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 este vădită, contractul de concesiune fiind încheiat de către recurenţi până la soluţionarea procedurilor administrative şi, după caz, judiciare, generate de lege.

Prin urmare, susţinerile recurenţilor din cererea de recurs că în cauză nu sunt îndeplinite cele 2 condiţii prevăzute de art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2021, respectiv existenţa unei notificări privind imobilul şi nefinalizarea procedurii administrative ori, după caz, a celei judiciare generate de respectiva notificare, sunt contrazise de înscrisurile aflate la dosarul cauzei.

De altfel, încălcarea dispoziţiilor art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2021 a fost constatată şi de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia de casare numărul 589 din 22 martie 2022, pronunţată în dosarul numărul x/2018, când a reţinut că "în speţă la data încheierii contractului de concesiune a cărui nulitate se invocă procedurile administrative şi judiciare generate de legea numărul 10/2021 cu privire la notificarea reclamanţilor nu erau soluţionate."

Atât timp cât la data încheierii contractului de concesiune pe rolul instituţiei recurente exista o notificare soluţionată, aflată în termenul legal de contestaţie, nefiind practic epuizată procedura administrativă în sensul dispoziţiilor legale incidente, în mod corect şi legal instanţa de apel a reţinut îndeplinirea condiţiilor cu caracter obiectiv impuse de art. 21 alin. (5) din Legea 10/2001 la data încheierii contractului de concesiune a cărei nulitate absolută a fost solicitată, ceea ce a condus implicit la admiterea apelului formulat în cauză de către reclamanţi.

În ceea ce priveşte susţinerea recurenţilor că la momentul încheierii contractului de concesiune, respectiv la data de 19 martie 2015, nu exista o notificare cu privire la imobilul situat în Municipiul Brăila, Strada x, numărul 37A, lot x, notificarea în cauză fiind formulată pentru imobilul situat în Brăila, Strada x, numărul 29, adresă care în mod evident nu corespunde cu cea a imobilului concesionat, consideră că este doar o încercare de a induce în eroare instanţa de judecată în condiţiile în care această suprapunere nu poate influenţa sancţiunea nulităţii prevăzute de art. 21 alin 5 din Legea nr. 10/2001.

În calitate de destinatar al notificării, recurentele, la momentul perfectării concesiunii, trebuiau să cunoască existenţa notificării nr. x/8.11.2001 transmisă prin H. sau să efectueze un minim de cercetare în propria arhivă pentru a stabili dacă imobilul supus concesiunii făcea obiectul unei notificări în baza Legii nr. 10/2001.

Chiar şi în această situaţie, Înalta Curte a reţinut în decizia de casare că "entitatea învestită cu soluţionarea notificării avea obligaţia legală de a proceda la o identificare corectă a imobilul notificat fiind, de altfel, deţinătoarea tuturor informaţiilor necesare în acest scop. În plus, norma cuprinsă în art. 21 alin. (5) din Legea numărul 10/2001 reglementează un caz de nulitate absolută ce operează în prezenţa condiţiilor cu caracter obiectiv enunţate de text - care în speţă erau îndeplinite la data încheierii actului atacat - şi care nu distinge în funcţie de buna sau reaua-credinţă a părţilor actelor juridice vizate şi nici în funcţie de gradul de diligenţă al acestora din perspectiva cunoaşterii motivelor de nulitate".

Prin urmare, faţă de cele de mai sus, coroborate cu întreg materialul probator administrat în cauză, solicită să se constate că în mod legal instanţa de apel a reţinut că sunt îndeplinite condiţiile cu caracter obiectiv impuse de prevederile art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001.

9. Procedura de filtru

Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 23 februarie 2023 şi a fost repartizat aleatoriu Completului de filtru nr. 5, astfel cum reiese din fişa Ecris şi referatul de repartizare aleatorie.

Prin rezoluţia din 24 martie 2023 s-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Prin încheierea din 16 ianuarie 2024, au fost admise, în principiu, recursurile declarate de pârâţii Consiliul local municipal Brăila şi Unitatea Administrativ Teritorială a Municipiului Brăila împotriva deciziei nr. 218/A din 18 noiembrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă.

A fost fixat termen la 19 martie 2024, complet C5 noul C. proc. civ., în şedinţă publică, cu citarea părţilor în vederea soluţionării recursurilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, precum şi actele şi lucrările dosarului, pe baza criticilor formulate prin motivele de recurs şi prin raportare la dispoziţiile legale aplicabile în cauză, se apreciază că recursurile sunt nefondate, pentru considerentele ce urmează.

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că acesta vizează ipoteza când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, în condiţiile în care ipotezele circumscrise acestui motiv se referă la situaţiile în care instanţa aplică un act normativ care nu este incident în pricina dedusă judecăţii, dă eficienţă unei norme generale în condiţiile existenţei unei norme speciale aplicabile, dă o interpretare greşită textului de lege aplicabil în cauză, aspecte ce însă nu se verifică în cauză.

Cum recurentul-reclamant critică decizia recurată pe motiv că a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material cuprinse în art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, în sensul că niciuna dintre cele două condiţii - existenţa unei notificări privind imobilul şi nefinalizarea procedurii administrative ori, după caz, a celei judiciare generată de respectiva notificare - nu ar fi îndeplinite în cauză, Înalta Curte reţine că acest motiv este nefondat.

Se observă că, prin cererea de chemare în judecată, reclamanţii A. şi B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Brăila, Consiliul Local Municipal Brăila, C. şi D., constatarea nulităţii absolute a contractului de concesiune autentificat sub nr. x din 19 martie 2015, privind suprafaţa de teren de 209 mp, situată în Brăila, str. x, lot x, repunerea părţilor în situaţia anterioară, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 337 din 29.07.2020, pronunţată de Tribunalul Brăila în dosarul nr. x/2018, a fost respinsă excepţia lipsei de interes invocată de pârâţi şi a fost respinsă, ca nefondată, acţiunea formulată de reclamanţii A. şi B. în contradictoriu cu pârâţii Unitatea Administrativ Teritorială a Municipiului Brăila, prin Primar, Consiliul Local Municipal Brăila, C. şi D..

Această soluţie a fost menţinută prin decizia nr. 40 din 11 martie 2021 a Curţii de Apel Galaţi, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, care a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanţi.

Prin decizia civilă nr. 589 din 22 martie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de reclamanţii B. şi A. împotriva deciziei nr. 40/A din 11 martie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă, a casat decizia recurată şi a trimis cauza spre rejudecare.

Potrivit dispoziţiilor art. 501 alin. (1) C. proc. civ., în caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru instanţa care judecă fondul.

În considerentele deciziei civile nr. 589 din 22 martie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat că reclamanţii au formulat o notificare în temeiul Legii nr. 10/2001, în interiorul termenului legal edictat, prin care au cerut Primăriei Municipiului Brăila acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul situat la adresa din Brăila, ce a fost naţionalizat de la autorul lor în temeiul Decretului nr. 92/1950, notificarea fiind soluţionată prin emiterea unei dispoziţii la data de 13 februarie 2015, prin care a fost respinsă notificarea.

A mai relevat instanţa de control judiciar că la data de 19 martie 2015, s-a încheiat în formă autentificată un contract de concesiune cu privire la un imobil teren situat în Brăila, str. x, teren aferent unei construcţii, iar, cu ocazia administrării probatoriului în dosarul având ca obiect contestaţia reclamanţilor împotriva dispoziţiei de respingere a notificării, expertiza judiciară a relevat că imobilul ce face obiectul notificării include şi terenul din str. x, ce a făcut obiectul contractului de concesiune, a cărui nulitate se invocă în cauza de faţă în baza art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001.

A argumentat Înalta Curte că, potrivit art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, în forma în vigoare la data încheierii contractului de concesiune atacat - 19.03.2015 "Sub sancţiunea nulităţii absolute, până la soluţionarea procedurilor administrative şi, după caz, judiciare, generate de prezenta lege, sunt interzise înstrăinarea, concesionarea, locaţia de gestiune, asocierea în participaţiune, ipotecarea, locaţiunea, precum şi orice închiriere sau subînchiriere în beneficiul unui nou chiriaş, schimbarea destinaţiei, grevarea cu sarcini sub orice formă a bunurilor imobile - terenuri şi/sau construcţii notificate potrivit prevederilor prezentei legi."

A statuat instanţa de recurs că, în speţă, la data încheierii contractului de concesiune a cărui nulitate se invocă, procedurile administrative şi judiciare generate de Legea nr. 10/2001 cu privire la notificarea reclamanţilor nu erau soluţionate.

Astfel, dispoziţia prin care notificarea reclamanţilor a fost respinsă a fost emisă la data de 13 februarie 2015, dar pentru ca cerinţa din norma evocată să fie îndeplinită se impunea ca împotriva acesteia să nu se formuleze contestaţie în termenul legal sau ca o eventuală contestaţie să fie deja soluţionată definitiv de instanţa de judecată. Or, faţă de data comunicării acestei dispoziţii către reclamanţi, astfel cum a rezultat din situaţia de fapt reţinută de instanţele de fond (26.02.2015), la data de 19.03.2015 termenul de contestaţie de 30 de zile de la comunicare prevăzut de art. 26 alin. (3) din lege nu era împlinit.

A mai apreciat că respectiva cauză de nulitate, şi anume existenţa unei notificări nesoluţionate care privea terenul concesionat, subzista în mod obiectiv şi la data încheierii contractului de concesiune, fiind doar dovedită ulterior, considerând că entitatea învestită cu soluţionarea notificării avea obligaţia legală de a proceda la o identificare corectă a imobilului notificat, fiind, de altfel, deţinătoarea tuturor informaţiilor necesare în acest scop.

În lumina celor statuate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia de casare nr. 589 din 22 martie 2022, are cărei considerente sunt obligatorii pentru instanţa care judecă fondul, potrivit dispoziţiilor art. 501 alin. (1) C. proc. civ., şi anume că, în cauză, ambele condiţii înfăţişate de art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 (existenţa unei notificări privind imobilul şi nefinalizarea procedurii administrative ori, după caz, a celei judiciare generată de respectiva notificare) sunt îndeplinite în cauză, instanţa de apel, în rejudecare, în mod corect, pornind de la această premisă, a relevat că are obligaţia de conformare cu statuările Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în sensul constatării că instanţele au făcut o aplicare eronată a dispoziţiilor art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, atâta vreme cât procedurile judiciare şi administrative generate de Legea nr. 10/2001 cu privire la notificarea reclamanţilor nu erau soluţionate şi atâta vreme cât entitatea investită cu soluţionarea notificării avea obligaţia legală de a proceda la o identificare corectă a imobilului notificat fiind deţinătoarea tuturor informaţiilor necesare în acest scop.

În atare situaţie, în mod just instanţa de apel a constatat îndeplinite condiţiile cu caracter obiectiv impuse de art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 la data încheierii contractului de concesiune a cărei nulitate absolută s-a solicitat şi, implicit, s-a constatat că apelul formulat în cauză este fondat.

Instanţa de recurs reaminteşte caracterul definitiv şi obligatoriu al dezlegărilor date prin decizia civilă nr. 589 din 22 martie 2022, pronunţată în primul ciclu procesual, chestiuni care nu mai pot fi repuse în discuţia părţilor. Or motivele de recurs expuse de recurentele-pârâte pledează tocmai în sensul modificării acestor statuări, astfel de critici având caracter vădit nefondat.

Din perspectiva tuturor acestor argumente, rezultă că nu se poate aşadar, reproşa curţii de apel, o încălcare a prevederilor art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001.

Din această perspectivă, Înalta Curte constată că hotărârea recurată nu este susceptibilă de criticile formulate şi că recursurile declarate sunt nefondate, urmând a fi respinse ca atare, potrivit art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

Dând eficienţă dispoziţiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cu care partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată, obligă pe recurenţii-pârâţi Consiliul Local Municipal Brăila şi Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Brăila, în solidar, la plata către intimaţii-reclamanţi A. şi B. a sumei de 5000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, potrivit chitanţei fiscale seria x nr. x de la dosar recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de pârâţii Consiliul Local Municipal Brăila şi Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Brăila împotriva deciziei nr. 218/A din 18 noiembrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă.

Obligă recurenţii-pârâţi Consiliul Local Municipal Brăila şi Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Brăila, în solidar, la plata către intimaţii-reclamanţi A. şi B. a sumei de 5000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 martie 2024.