Accrual date for late payment penalties on moral damages in compulsory insurance: penalties run from final judgment, not lawsuit filing

Şedinţa publică din data de 19 martie 2024

I. Circumstanţele litigiului

Primul ciclu procesual

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la 13 decembrie 2018 pe rolul Tribunalului Cluj, secţia I civilă, reclamanţii A., B., în nume propriu şi în calitate de reprezentant legal al numitului C. şi D. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta E. S.A. şi intervenientul forţat F., obligarea pârâtei la plata cu titlu de despăgubiri cuvenite reclamanţilor pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a decesului mamei şi bunicii acestora, după cum urmează:

- câte 300.000 RON cu titlu de daune morale pentru B. şi A., în calitate de fiică şi fiu;

- câte 80.000 RON cu titlu de daune morale către D. şi C., în calitate de nepoţi ai defunctei, precum şi la plata penalităţilor de întârziere în cuantum de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere, începând cu data introducerii acţiunii şi până la plata efectivă a despăgubirilor, conform art. 37 şi art. 38 din Norma nr. 23/2014.

Prin sentinţa nr. 117 din 7 martie 2019, Tribunalul Cluj, secţia civilă a admis excepţia necompetenţei materiale. A declinat competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată în favoarea Tribunalului Specializat Cluj.

Prin sentinţa civilă nr. 1093 din 7 iunie 2019, Tribunalul Specializat Cluj a admis excepţia necompetenţei materiale procesuale, invocată din oficiu. A declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Tribunalului Cluj, secţia civilă. A constatat ivit conflictul negativ de competenţă. A dispus sesizarea Curţii de Apel Cluj pentru soluţionarea conflictului şi suspendarea cauzei până la soluţionare.

Prin decizia nr. 95 din 9 septembrie 2019, Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă a stabilit competenţa de soluţionare a acţiunii în răspundere delictuală în favoarea Tribunalului Cluj, secţia I civilă.

2. Sentinţa pronunţată de tribunal

Prin sentinţa nr. 272 din 2 iulie 2020, Tribunalul Cluj, secţia civilă a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune.

A admis, în parte, cererea de chemare în judecată.

A obligat pe pârâta E. să plătească în favoarea reclamanţilor A. şi B. suma de 300.000 RON către fiecare, iar în favoarea reclamanţilor C. şi D. suma de 80.000 RON către fiecare, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit.

A obligat pe pârâtă să plătească în favoarea reclamanţilor penalităţi de întârziere de 0,2% calculate pentru fiecare zi de întârziere, raportat la sumele menţionate, începând cu data de 12 decembrie 2018 şi până la achitarea sumelor.

A respins cererea reclamanţilor privind cheltuielile de judecată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel

3. Decizia pronunţată de instanţa de apel

Prin decizia nr. 38/A din 17 februarie 2021, Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă a admis, în parte, apelul declarat de pârâta E. S.A. împotriva sentinţei tribunalului, pe care a schimbat-o, în parte, în sensul că a respins, în întregime, cererea formulată de reclamanţi.

A menţinut dispoziţiile din sentinţa apelată referitoare la respingerea excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune şi, respectiv, la respingerea cererii reclamanţilor privind cheltuielile de judecată.

4. Decizia pronunţată în recurs

Prin decizia nr. 1339 din 15 iunie 2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a fost admis recursul declarat de reclamanţii A., B., în nume propriu şi în calitate de reprezentant legal al numitului C. şi D. împotriva deciziei nr. 38/A din 17 februarie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă.

A casat decizia recurată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.

Al doilea ciclu procesual

5. Hotărârea pronunţată de instanţa de apel în rejudecare

Prin decizia civilă nr. 39/A din 2 februarie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, a fost respins ca nefondat apelul declarat de pârâta E. S.A. împotriva sentinţei nr. 272 din 2 iulie 2020 pronunţată de Tribunalul Cluj.

6. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 39/A din 2 februarie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, pârâta S.C. E. S.A. a declarat recurs.

7. Motivele de recurs

Invocând incidenţa motivului de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 488 pct. 5 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a arătat că în propria cale de atac a fost instanta de apel i-a inrăutăţit situaţia prin înlăturarea culpei victimei în producerea accidentului, culpă recunoscută de reclamanţi, reţinută de instanţa de fond şi intrată în puterea lucrului judecat prin neatacarea ei în apel.

În acest sens a sustinut că prin decizia recurată, instanţa de apel a înlăturat culpa concurentă a victimei în producerea accidentului şi a reţinut culpa exclusivă a intervenientului forţat, încălcând puterea de lucru judecat a celor statuate de instanţa de fond cu nesocotirea dispoziţiilor art. 430 alin. (1) C. proc. civ., care prevăd că hotărârea judecătorească ce statuează asupra oricărei chestiuni are de la pronunţare autoritate de lucru judecat asupra chestiunii tranşate, iar potrivit alin. (2) aceasta priveşte nu numai dispozitivul, ci şi considerentele pe care se sprijină.

Din interpretarea per a contrario a dispoziţiilor art. 430 alin. (4) care prevăd că autoritatea de lucru judecat este provizorie în cazul hotărârilor supuse apelului sau recursului, rezulta că în cazul hotărârilor nesupuse apelului sau recursului ori neatacate, inclusiv a chestiunilor, excepţiilor sau incidentelor tranşate şi neatacate, aceasta se definitivează şi nu mai poate fi reanalizată.

Apreciază că prin hotărârea recurată instanţa a încălcat dispoziţiile art. 481 C. proc. civ., creând pârâtei o situaţie mai rea în propria cale de atac şi, în plus, a încălcat şi dispoziţiile art. 430 alin. (1), alin. (2) şi alin. (4) C. proc. civ., reanalizând şi schimbând o chestiune tranşată şi intrată sub puterea lucrului judecat.

În subsidiar, precizează că încălcarea dispoziţiilor art. 430 C. proc. civ. se circumscrie motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.

Un alt motiv de recurs vizează faptul că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluţia de respingere a apelului pârâtei cu privire la obligarea sa la plata penalităţilor de întârziere, motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

De asemenea recurenta parata învederează ca în ce priveşte menţinerea obligării pârâtei la plata penalităţilor de întârziere de la data introducerii acţiunii, instanţa de apel s-a limitat să redea textele din legislaţia specială aplicabilă - art. 37 şi art. 38 din Norma ASF nr. 23/2014 - fără să precizeze în care ipoteză din lege se încadrează pârâta, dacă erau îndeplinite toate condiţiile pentru plata despăgubirilor pe cale amiabila, având în vedere că dispoziţiile art. 2.225 şi art. 2.226 C. civ., a căror aplicabilitate în cauză a fost reţinută, statuează că despăgubirile se pot stabili pe cale amiabilă doar printr-o convenţie tripartită încheiată între asigurat, persoana păgubită şi asigurător, iar în caz de neînţelegere, acestea se stabilesc pe cale judecătorească, penalităţile acordându-se de la o dată diferită în funcţie de fiecare caz în parte.

O altă critică adusă hotărârii instanţei de apel vizează faptul că decizia recurată a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material aplicabile în cauză, respectiv a dispoziţiilor art. 37 şi art. 38 din Norma ASF nr. 23/2014, precum în a dispoziţiilor art. 2.225 şi art. 2.226 C. civ., motiv de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. Cum în cauză nu au fost îndeplinite condiţiile legale pentru stabilirea despăgubirilor pe cale amiabilă, cu privire la plata penalităţilor devin aplicabile dispoziţiile art. 37 alin. (4) teza a II-a coroborate cu cele ale art. 38 din Norma ASF nr. 23/2014.

În acest sens s-a arătat că mod eronat instanţa a menţinut obligarea pârâtei la plata penalităţilor de întârziere de 0,2% pe zi, începând cu data de 12.12.2018 şi până la plata efectivă a daunelor morale, în condiţiile în care şi-a îndeplinit obligaţiile legale şi a notificat reclamanţilor respingerea pretenţiilor şi motivele acestei respingerii, care au fost unele serioase şi rezonabile, iar sumele acordate cu titlu de daune morale pot dobândi un caracter cert, lichid şi exigibil numai la data rămânerii definitive a hotărârii, nicidecum anterior, de vreme ce hotărârea prin care au fost acordate sumele are un caracter constitutiv de drepturi, astfel că, anterior rămânerii definitive nu pot fi datorate dobânzi sau penalităţi.

8. Apărările formulate în cauză

Intimaţii-reclamanţi au depus întâmpinare, comunicată, solicitând respingerea recursului ca nefondat şi obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată, fără a depune înscrisuri justificative.

9. Procedura de filtru

Dosarul a fost înregistrat la 10 mai 2023 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, fiind repartizat completului de filtru nr. 5.

Prin încheierea din data de 16 ianuarie 2024, a fost admis, în principiu, recursul declarat de recurenta E. S.A. împotriva deciziei civile nr. 39/A din 2 februarie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă şi s-a fixat termen la 19 martie 2024, complet C5 noul C. proc. civ., în şedinţă publică, cu citarea părţilor în vederea soluţionării recursului.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate prin motivele de recurs şi prin raportare la dispoziţiile legale invocate art. 488 alin. (1) pct. 5,6,7 în 8 C. proc. civ. Înalta Curte reţine următoarele:

Cum recurenta pârâtă invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. susţine că în propria cale de atac a fost instanţa de apel i-a înrăutăţit situaţia prin înlăturarea culpei victimei în producerea accidentului, Înalta Curte reţine că dispoziţiile art. 488 pct. 5 C. proc. civ., vizează neregularităţi de ordin rocedural care sunt sancţionate cu nulitatea de art. 174 C. proc. civ.

Potrivit art. 174 C. proc. civ.:

"(1) Nulitatea este sancţiunea care lipseşte total sau parţial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerinţelor legale, de fond sau de formă. (2) Nulitatea este absolută atunci când cerinţa nerespectată este instituită printr-o normă care ocroteşte un interes public. (3) Nulitatea este relativă în cazul în care cerinţa nerespectată este instituită printr-o normă care ocroteşte un interes privat". Prin urmare, nulitatea reprezintă principala sancţiune ce se răsfrânge asupra actelor de procedură care au fost aduse la îndeplinire cu nesocotirea dispoziţiilor legale.

În ipoteza nerespectării regulilor de procedură, nerespectare ce atrage sancţiunea nulităţii, se pot include mai multe neregularităţi de ordin procedural, începând de la nesemnarea cererii de chemare în judecată, nelegala citare a uneia dintre părţi, nesemnarea cererii reconvenţionale, nesocotirea principiilor publicităţii, oralităţii, contradictorialităţii, disponibilităţii, etc.

Prin urmare dispoziţiile art. 174 alin. (1) C. proc. civ. ce constituie dreptul comun în materia actelor de procedură, rezulta ca textul vizează o singură ipoteza de nulitate: încălcarea formelor procedurale.

Raportând cele expuse la litigiul pendinte, Înalta Curte reţine că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. în condiţiile în care instanţa de apel în rejudecare după casare cu trimitere spre rejudecare s-a conformat statuarilor şi recomandărilor din decizia de casare nr. 1339 din 15 iunie 2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, prin care a fost admis recursul declarat de reclamanţii A., B., în nume propriu şi în calitate de reprezentant legal al numitului C. şi D. împotriva deciziei nr. 38/A din 17 februarie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă.

Astfel, Înalta Curte reţine că prin sentinţa nr. 272 din 2 iulie 2020, Tribunalul Cluj, secţia civilă a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune. A fost admisă, în parte, cererea de chemare în judecată, fiind obligată pârâta E. să plătească în favoarea reclamanţilor A. şi B. suma de 300.000 RON către fiecare, iar în favoarea reclamanţilor C. şi D. suma de 80.000 RON către fiecare, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit.

A fost obligată pârâta să plătească în favoarea reclamanţilor penalităţi de întârziere de 0,2% calculate pentru fiecare zi de întârziere, raportat la sumele menţionate, începând cu data de 12 decembrie 2018 şi până la

Această sentinţă a fost schimbată prin decizia nr. 38/A din 17 februarie 2021, Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă în sensul admiterii, în parte, a apelului declarat de pârâta E. S.A. în sensul că a respins, în întregime, cererea formulată de reclamanţi.

Cum prin decizia de casare nr. 1339 din 15 iunie 2022 pronunţată de ÎCCJ, secţia I civilă, a fost admis recursul declarat de reclamanţii A., B., în nume propriu şi în calitate de reprezentant legal al numitului C. şi D. împotriva deciziei nr. 38/A din 17 februarie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, Înalta Curte reţine că în condiţiile în care instanţa de apel în rejudecare s-a conformat statuărilor în recomandărilor din decizia de casare în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., şi nici dispoziţiile art. 481 C. proc. civ.. ce reglementează principiul non reformatio în peius.

Din perspectiva statuărilor şi recomandărilor din decizia de casare enunţată, Înalta Curte reţine că sunt nefondate şi susţinerile recurentei pârâte legate de incidenţa dispozitiilor art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că acesta vizează situaţia în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii sau străine de natura cauzei.

Textul consacră ipoteze diferite ale aceluiaşi motiv de casare -nemotivarea hotărârii- deoarece astfel trebuie calificată atât o hotărâre care nu este deloc motivată cât şi una care cuprinde motive contradictorii ori străine de natura litigiului.

Din perspectiva dispoziţiilor legale enunţate, Înalta Curte reţine că motivarea hotărârii înseamnă stabilirea în concret, clar şi concis a stării de fapt urmând o ordine cronologică, încadrarea unei situaţii particulare, de speţă, în cadrul prevederilor generale şi abstracte ale unei legi; scopul motivării fiind acela de a explica soluţia adoptată de instanţă.

Întrucât motivarea hotărârilor judecătoreşti reprezintă un element de validitate a acestora, instanţa are obligaţia de a arăta argumentele pro şi contra ce au format convingerea în ceea ce priveşte soluţia pronunţată, argumente ce trebuie să se raporteze atât la susţinerile, apărările părţilor, cât şi la probele şi dispoziţiile legale incidente raportului juridic dedus judecăţii.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinute de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care -au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Prin urmare, motivarea hotărârii reprezintă arătarea stării de fapt şi de drept în baza cărora judecătorul pronunţă soluţia şi constituie o garanţie procesuală ce permite efectuarea controlului judiciar în calea de atac exercitată împotriva acesteia.

Obligativitatea motivării hotărârii constituie o condiţie a procesului echitabil prevăzută de art. 21 din Constituţie şi respectiv art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Or, dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă susţinerile părţilor sunt examinate de instanţa ce are obligaţia legală de a proceda la o analiză a susţinerilor, argumentelor şi mijloacelor de probă, pentru a le aprecia pertinenţa.

Cum motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. se referă la situaţia în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii, Înalta Curte reţine că fundamentul acestui motiv de nelegalitate rezidă din nerespectarea prevederilor art. 425 lit. b) C. proc. civ., potrivit cărora hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă "motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei".

Raportând cele expuse la decizia recurată, Înalta Curte reţine că faţă de obligativitatea instituita prin art. 501 alin. 1şi 3 C. proc. civ., care prevede ca "În caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru instanţa care judecă fondul.(3) După casare, instanţa de fond va judeca din nou, în limitele casării şi ţinând seama de toate motivele invocate înaintea instanţei a cărei hotărâre a fost casată, instanţa de apel în rejudecare s-a raportat în la motivele invocate de parata ce ţin de fondul cauzei".

Înalta Curte reţine că, ceea ce lipseşte însă din analiza instanţei de apel în rejudecare vizează aspectul legat de data de la care pot fi acordate penalităţile de întârziere reglementate de art. 38 în art. 37 alin. (4) teza I din Norma ASF nr. 23/2014, aspect ce atrage incidenţa art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Este real că, potrivit art. 37 alin. (4) teza I din Norma ASF nr. 23/2014, termenul de 10 zile pentru plata despăgubirii, a cărui nerespectare atrage plata de penalizări, începe să curgă de la data la care s-a depus şi ultimul document necesar stabilirii răspunderii şi cuantificării daunei, însă în privinţa daunelor morale este dificil de stabilit un astfel de moment la care daunele morale puteau fi cuantificate, cu atât mai mult cu cât, respingerea ofertei asiguratorului este de natură a înlătura speranţa unei înţelegeri amiabile. Într-o astfel de situaţie, este incidentă teza a doua a acestui articol, termenul curgând de la data la care asiguratorul a primit o hotărâre judecătorească definitivă cu privire la daunele morale.

Soluţia aplicării penalităţilor de la data formulării cereri de chemare în judecată nu îşi are nicio raţiune faţă de tezele avute în vedere prin normele menţionate.

Sub aspectul regimului juridic, penalităţile de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere, astfel cum sunt reglementate de dispoziţiile înscrise în art. 37 din Ordinul CSA nr. 14/2011, au un pronunţat caracter sancţionator aferent refuzului la plată, însă sancţiunea plaţii unor penalităţi de întârziere nu poate fi aplicată, decât numai dacă exista o culpa în întârzierea plaţii despăgubirilor pentru un prejudiciu devenit cert, lichid şi exigibil.

Or, în speţă, stabilirea despăgubirilor s-a realizat în cadrul procedurii jurisdicţionale pendinte, astfel încât, determinarea momentului de la care pot fi acordate penalităţile de întârziere este data la care asiguratorul a primit o hotărâre judecătorească definitive respectiv data la care hotărârea instanţei de apel a fost comunicată pârâtei şi până la data plăţii efective.

Cum, în cauză, despăgubirea cuvenită reclamanţilor, ca efect al producerii riscului acoperit prin asigurarea obligatorie RCA, a fost stabilită în cadrul procesului pendinte în sarcina pârâtei în calitate de asigurator RCA, penalităţile de întârziere reglementate de art. 38 nu pot fi acordate decât de la data la care pârâta, în calitate de asigurător, a primit hotărârea judecătorească definitivă cu privire la suma de despăgubiri pe care este obligată să o plătească. Prin urmare, se impune casarea hotărârii în baza art. 488 pct. 8 C. proc. civ. şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel în temeiul art. 496 C. proc. civ., pentru ca aceasta să soluţioneze doar cererea referitoare la acordarea penalităţilor de întârziere în conformitate cu statuările în dezlegările date prin această decizie în ceea ce priveşte data de la care pot fi acordate penalităţile de întârziere.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta E. S.A. împotriva deciziei civile nr. 39/A din 2 februarie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă.

Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 martie 2024.