Housing mandate: obligation of result vs. diligence and contractual liability for delayed turnkey delivery

Şedinţa publică din data de 19 martie 2024

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

Primul ciclu procesual

1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 04 iulie 2017 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, sub nr. x/2017, reclamanţii A. şi B. au chemat în judecată pe pârâţii Agenţia Naţională pentru Locuinţe, Ministerul Dezvoltării şi Turismului (Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene), Consiliul Local al Sectorului 1 Bucureşti, Sectorul 1 Bucureşti, Consiliul Judeţean Ilfov, Judeţul Ilfov, Oraşul Voluntari, Consiliul Local Voluntari, Municipiul Bucureşti, Consiliul General al Municipiului Bucureşti, C. şi Distrigaz Sud Reţele S.R.L., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să oblige pârâta Agenţia Naţională pentru Locuinţe, în temeiul răspunderii civile contractuale, la plata sumei de 500 euro/lună (respectiv 2.281,50 RON/lună, la cursul de 1 euro/4,5630 RON din data de 27.06.2017) pentru perioada cuprinsă între data de 01.01.2008 şi data depunerii cererii de chemare în judecată, respectiv 27.06.2017, în total suma provizorie de 56.500 euro (echivalentul sumei de 257.809,50 RON la cursul de 1 euro/4,5630 RON din data de 27.06.2017) cu titlu de daune interese, constând în:

- contravaloarea lipsei de folosinţă în suma de 400 euro/lună (echivalentul sumei del. 825,20 RON/lună la cursul de 1 euro/4,5630 RON din data de 27.06.2017) pentru perioada cuprinsă între 01.01.2008 si 27.06.2017, în sumă totală de 45.200 euro (echivalentul a 206.247,60 RON la cursul de 1 euro/4,5630 RON din data de 27.06.2017) (evaluată provizoriu, până la stabilirea prin expertiza tehnică de evaluare a sumei exacte), precum şi contravaloarea lipsei de folosinţă ce se va acumula până la data predării la cheie a locuinţei după recepţia la terminarea lucrărilor şi a finalizaţii complete a Cartierului Henri Coandă din care face parte şi locuinţa tip C15 din Bucureşti, cu număr cadastral x şi înscris în CF individuală nr. x, conform încheierii nr. 9740/29.06.2004;

- daune morale în sumă de 100 euro/lună (echivalentul sumei de 456,3 RON/lună la cursul 1 euro/4,4630 RON din data de 27.06.2017) pentru perioada cuprinsă între 01.01.2008 şi 27.06.2017, în sumă totală de 11.300 euro (echivalentul a 561.90 RON la cursul de 1 euro/4,5630 RON din data de 27.06.2017), precum şi daunele morale ce se vor acumula până la data predării la cheie a locuinţei după recepţia la terminarea lucrărilor şi a finalizării complete a Cartierului Henri Coandă din care face parte şi locuinţa tip CI5 din Bucureşti, cu număr cadastral x şi înscris în CF individuală nr. x, conform încheierii nr. 9740/29.06.2004.

În subsidiar, reclamanţii au solicitat obligarea pârâtelor Agenţia Naţională pentru Locuinţe, în temeiul răspunderii contractuale, şi Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Judeţul Ilfov, Consiliul Judeţean Ilfov, Oraşul Voluntari, Consiliul Local Voluntari, Distrigaz Sud Reţele S.R.L., Municipiul Bucureşti, Consiliul General al Municipiului Bucureşti, C., Sectorul 1 Bucureşti, Consiliul Local al sectorului 1 Bucureşti, în principal, în temeiul răspunderii contractuale şi, în subsidiar, în temeiul răspunderii delictuale, în solidar, la plata sumei de 500 euro/lună (respectiv 2.281,50 RON/lună, la cursul de 1 euro/4,5630 RON din data de 27.06.2017) pentru perioada cuprinsă între data de 01.01.2008 şi data depunerii cererii de chemare în judecată, respectiv 27.06.2017, în total suma provizorie de 56.500 euro (echivalentul sumei de 257.809,50 RON la cursul de 1 euro/4,5630 RON din data de 27.06.2017), cu titlu de daune interese, constând în:

- contravaloarea lipsei de folosinţă în sumă de 400 euro/lună (echivalentul sumei de 1.825,20 RON/lună la cursul de 1 euro/4,5630 RON din data de 27.06.2017) pentru perioada cuprinsă între 01.01.2008 şi 27.06.2017, în sumă totală de 45.200 euro (echivalentul a 206.247,60/ei la cursul de 1 euro/4,5630 RON din data de 27.06.2017), (evaluată provizoriu, până la stabilirea prin expertiza tehnică de evaluare a sumei exacte), precum şi contravaloarea lipsei de folosinţă ce se va acumula până la data predării la cheie a locuinţei după recepţia la terminarea lucrărilor şi a finalizării complete a Cartierului Henri Coandă din care face parte şi locuinţa tip CI5 din Bucureşti, cu număr cadastral x şi înscris în CF individuală nr. x, conform încheierii nr. 9740/29.06.2004;

- daune morale în sumă de 100 euro/lună (echivalentul sumei de 456,30 RON/lună la cursul de 1 euro/4,5630 RON din data de 27.06.2017) pentru perioada cuprinsă între 01.01.2008 şi 27.06.2017, în sumă totală de 11.300 euro (echivalentul a 51.561,90 RON la cursul de 1 euro/4,5630 RON din data de 27.06.2017), precum şi daunele morale ce se vor acumula până la data predării la cheie a locuinţei după recepţia la terminarea lucrărilor şi a finalizării complete a Cartierului Henri Coandă din care face parte şi locuinţa tip CI5 din Bucureşti, cu număr cadastral x şi înscris în CF individuală nr. x, conform încheierii nr. 9740/29.06.2004.

2. Sentinţa pronunţată de tribunal

Prin sentinţa civilă nr. 2757 din 10 decembrie 2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins, ca neîntemeiată, excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune; a anulat, ca netimbrat, capătul de cerere privind acordarea daunelor morale, formulat de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională pentru Locuinţe; a respins, ca neîntemeiat, capătul de cerere privind acordarea daunelor materiale constând în contravaloarea lipsei de folosinţă a imobilului, formulat de reclamanţii A. şi B.

în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională pentru Locuinţe; a luat act de renunţarea reclamanţilor la judecata în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, Consiliul Local al Sectorului 1 Bucureşti, Sectorul 1 Bucureşti, prin primar, Consiliul Judeţean Ilfov, prin preşedinte, Judeţul Ilfov, prin preşedintele Consiliului Judeţean, Oraşul Voluntari, Consiliul Local Voluntari, prin primar, Municipiul Bucureşti, prin primar general, Consiliul General al Municipiului Bucureşti, prin primar, C.

S.A. (fostă C.) şi Distrigaz Sud Reţele S.R.L.; a obligat reclamanţii la plata către pârâtul Oraşul Voluntari a sumei de 1.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat; a respins, ca neîntemeiată, cererea pârâtei Distrigaz Sud Reţele S.R.L. privind obligarea reclamanţilor la plata cheltuielilor de judecată; a luat act că pârâtul Municipiul Bucureşti, prin primar general, îşi rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată; a respins, ca rămase fără obiect, excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Municipiul Bucureşti prin primarul general, Sectorul 1 al Municipiului Bucureşti, Consiliul Local al Sectorului 1 Bucureşti, Oraşul Voluntari, Consiliul Local Voluntari, Judeţul Ilfov, Consiliul Judeţean Ilfov, Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, Distrigaz Sud Reţele S.R.L.

şi C. S.A. (fostă C.); a respins, ca rămase fără obiect, cererea de chemare în garanţie formulată de pârâţii Consiliul Judeţean Ilfov şi Judeţul Ilfov împotriva chematului în garanţie Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene şi cererea de chemare în garanţie formulată de pârâţii Sectorul 1 al Municipiului Bucureşti şi Consiliul Local al Sectorului 1 Bucureşti împotriva chemaţilor în garanţie Municipiul Bucureşti, Consiliul General al Municipiului Bucureşti, Oraşul Voluntari şi Consiliul Local al Oraşului Voluntari.

3. Decizia pronunţată de curtea de apel

Prin decizia civilă nr. 708 A din 26 aprilie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de apelanţii-reclamanţi A., B., şi de către pârâţii Distrigaz Sud Reţele S.R.L. şi Agenţia Naţională pentru Locuinţe, împotriva sentinţei civile nr. 2757 din 10 decembrie 2019, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

4. Decizia pronunţată de instanţa de recurs

Prin decizia civilă nr. 1131 din 24 mai 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a respins ca nefondat, recursul formulat de pârâta Agenţia Naţională pentru Locuinţe împotriva considerentelor deciziei nr. 708A din data de 26 aprilie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Totodată, a admis recursurile declarate de reclamanţii A. şi B., precum şi de pârâta Distrigaz Sud Reţele S.R.L. împotriva aceleiaşi decizii şi în consecinţă a casat decizia recurată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.

Al doilea ciclu procesual

5. Decizia pronunţată de curtea de apel

Prin decizia civilă nr. 37A din 16 ianuarie 2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis apelurile formulate de apelanţii-reclamanţi A. şi B., precum şi de către apelanta-pârâtă Distrigaz Sud Reţele S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 2757 din 10 decembrie 2019, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, schimbând în parte sentinţa civilă apelată, în sensul că:

- a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţi în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională pentru Locuinţe, obligând-o pe aceasta să achite reclamanţilor suma de 93.820,73 euro, echivalent în RON la cursul BNR din ziua plăţii;

- a obligat pârâta Agenţia Naţională pentru Locuinţe să achite reclamanţilor suma de 24.463,01 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată pentru fond, apel şi recurs;

- a obligat reclamanţii să achite pârâtei Distrigaz Sud Reţele S.R.L. suma de 3.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată reduse, păstrând în rest sentinţa civilă apelată.

6. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 37A din 16 ianuarie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a declarat recurs pârâta Agenţia Naţională pentru Locuinţe.

7. Motivele de recurs

Prin cererea de recurs, pârâta a solicitat casarea hotărârii recurate cu reţinerea cauzei şi în rejudecare după casare, să se dispuna modificarea sentinţei recurate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată, invocându-se motivul de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivului de recurs invocat, pârâta a criticat hotărârea instanţei de apel din perspectiva încălcării şi greşitei aplicări a dispoziţiilor art. 1532 raportat la art. 1539 C. civ., arătând că instanţa de apel a ignorat regulile referitoare la interpretarea convenţiilor şi nu a avut în vedere clauzele contractuale prin care părţile au stabilit drepturi şi obligaţii specifice raportului juridic intervenit între părţi.

Astfel, soluţia instanţei de apel este nelegală din perspectiva reţinerii împrejurării că răspunderea contractuală a ANL este atrasă şi din perspectiva calităţii sale de instituţie de interes public cu atribuţii în dezvoltarea construcţiilor de locuinţe şi coordonator al programului construirii de locuinţe la nivel naţional, de dezvoltator sau garant/răspunzător al statului pentru realizarea proiectelor guvernamentale.

Recurenta arată că potrivit contractului intervenit, aceasta şi-a asumat obligaţia de a depune diligenţele necesare obţinerii rezultatului constând în finalizarea lucrărilor de construire a locuinţei, fără a se obliga la obţinerea rezultatului stabilit prin contractul de construire, respectiv executarea construcţiei ori predarea la cheie a imobilului.

Aşadar, în mod greşit s-a reţinut de către instanţa de apel că este probată culpa ANL, de vreme ce conduita acesteia se încadrează în obligaţia de mijloace asumată şi în limitele stabilite în contractul de mandat.

Din înscrisurile existente reiese că ANL a manifestat un comportament diligent în îndeplinirea obligaţiilor asumate prin mandat, notificând constructorii, asigurând posibilitatea înlocuirii acestora şi identificând antreprenori în vederea terminării lucrărilor.

Înlăturarea art. 1540 alin. (2) C. civ. de la 1864 potrivit căruia ANL ar fi urmat să răspundă doar pentru culpă gravă, în lipsa unei stipulaţii exprese, este nelegală, iar dispoziţiile legii nr. 152/1998, ale Legii nr. 190/1999 şi ale H.G. 962/27.09.2001 invocate de instanţa de apel nu justifică o atare soluţie.

Contractul de mandat nu se completează cu obligaţiile legale, ori cu cele cuprinse în contractele de antrepriză şi de construire, în lipsa unei prevederi în acest sens, iar simpla trimitere din preambulul contractului de mandat la prevederile Legii nr. 152/1998, ale Legii nr. 190/1999 şi ale contractului de antrepriză generală, nu echivalează cu instituirea unei derogări de la principiile reglementate de art. 1073 şi ale art. 973 din C. civ. din 1864.

Instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 969 C. civ., întrucât nu se pot contopi obligaţiile asumate de constructor, cu cele asumate de mandatar şi nu se poate extinde ori restrânge limitele mandatului acordat expres, încălcându-se astfel principiul relativităţii actului juridic.

Răspunderea contractuală a ANL poate fi analizată doar din perspectiva convenţiei pe care a încheiat-o în calitate de mandatar cu reclamanţii, respectiv contractul de mandat nr. x din 4 mai 2004 şi din perspectiva art. 1532 şi următoarele C. civ. de la 1864, vizând contractul de mandat.

Dată fiind diferenţa majoră dintre contractul de construire şi contractul de mandat, nu poate fi atrasă răspunderea ANL pentru neîndeplinirea obligaţiilor specifice contractului de construire, de către constructor, vizând nefinalizarea şi nepredarea la termen a locuinţei, branşată la utilităţi.

Încheierea contractelor dintre ANL şi terţi a avut loc anterior contractului de mandat încheiat cu reclamanţii, astfel că o atare contractare nu s-a făcut în considerarea contractului de mandat intervenit.

Pentru a putea aprecia asupra daunelor-interese care ar putea deriva din cauza neîndeplinirii mandatului, se impune a fi stabilit dacă obligaţia asumată de mandatar este una de rezultat sau de mijloace, or prin convenţia dintre recurentă şi reclamanţi s-au stabilit obligaţii de diligenţă.

Prin hotărârea recurată nu se menţionează în concret măsurile pe care ANL ar fi omis să le întreprindă, nefiind probat faptul că ANL nu ar fi uzat de pârghiile administrative şi legale pentru a obţine executarea şi finalizarea locuinţei contractate.

Simpla împlinire a termenului, fără ca locuinţa să fie finalizată şi predată reclamantei la termenul convenit, nu dă naştere unei prezumţii de culpă în sarcina ANL, dat fiind caracterul de diligenţă al obligaţiei ce îi revine.

În virtutea obligaţiilor contractuale asumate, în mod greşit instanţa de apel a reţinut că prin contractul de mandat ANL s-ar fi obligat faţă de reclamanţi să finalizeze imobilul şi să realizeze branşamentul acestuia la utilităţi.

Deşi ANL are atribuţii în dezvoltarea construcţiilor de locuinţe, nu înseamnă că aceasta este dezvoltator şi coordonator al programului de construcţii la nivel naţional, astfel încât acesteia să îi revină responsabilitatea în exclusivitate sau în întregime.

Fiecare din obligaţiile ANL trebuie apreciată în funcţie de partenerul contractual şi de calitatea pe care aceasta o are în raporturile juridice existente.

Instanţa a interpretat în mod greşit actul juridic dedus judecăţii şi a atribuit ANL o obligaţie de rezultat inexistentă, ignorând probatoriul administrat în cauză, respectiv înscrisurile ce reflectă diligenţele întreprinse de recurentă.

Totodată, a indicat recurenta că Primăria Municipiului Bucureşti este cea care gestionează atât finanţarea, cât şi realizarea utilităţilor în cartierul Henri Coandă unde se află imobilul contractat de reclamanţi, astfel că branşamentul nu a depins de voinţa ori de puterea de decizie a ANL. Aşadar, de vreme ce răspunderea pentru inexistenţa utilităţilor nu incumbă ANL, nici repararea prejudiciului cauzat de această situaţie nu trebuie suportat de ANL.

Mai arată recurenta că la data de 28 august 2018 a fost semnat Procesul-verbal de predare-primire, intervenit între reclamant şi constructor, prin care beneficiarul, reclamantul A. a primit locuinţa, fiind de acord că lucrările de construcţii şi instalaţii sunt executate conform proiectului şi opţiunilor sale, beneficiarul asumându-şi totodată, prin art. 5 lit. g), finalizarea lucrărilor de construire.

La data de 13 decembrie 2018 a fost semnat procesul-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor imobilului reclamanţilor, act ce dovedeşte că ANL şi-a îndeplinit obligaţiile din contractul de mandat.

În ce priveşte reţelele de utilităţi - alimentare cu apă, canalizare menajeră, canalizare pluvială şi iluminat public, acestea sunt finalizate şi funcţionale, după cum reiese din procesul-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor nr. x/06.06.2022, în vreme ce branşamentul la reţeaua de gaz este finalizat, potrivit procesului-verbal nr. x/28.11.2019.

Prin adresa nr. x/13.04.2022 ANL a informat beneficiarii ansamblului de locuinţe că reţelele publice de utilităţi sunt executate şi funcţionale, invitându-i ca în interiorul unui termen de 30 de zile să întreprindă demersuri pentru branşarea unităţilor individuale.

În continuare, recurenta reiterează obligaţiile asumate de către constructor, de către antreprenorul general, de către societatea de proiectare şi edificare a reţelei de utilităţi, concluzionând că stabilirea de către instanţa de apel, în sarcina ANL a obligaţiei de repararea prejudiciului, reprezintă o măsură nelegală.

De asemenea, recurenta critică caracterul eronat al reţinerii de către instanţa de recurs a împrejurării ca obligaţiile ANL ar subzista până la recepţia finală, potrivit clauzelor din contractul de mandat. Or, în raport de împrejurarea că reclamanţii se află în posesia imobilului, iar obiectul acţiunii îl reprezintă lipsa de folosinţă, o atare împrejurare reţinută de către instanţa de apel este lipsită de relevanţă.

Nu au fost identificate motive de ordine publică, în condiţiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ.

8. Apărările formulate în cauză

În termen legal, la 12 mai 2023, intimaţii-reclamanţi A. şi B. au depus întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea hotărârii atacate, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea recursului.

Contrar celor susţinute prin recurs de către pârâta ANL, instanţa de apel a analizat actele juridice şi contextul în care acestea au intervenit, analiza obligaţiilor recurentei fiind realizată în mod aprofundat. De asemenea, instanţa de apel a expus în hotărârea recurată care este rolul contractual şi legal al ANL, analizându-se în mod argumentat îndeplinirea condiţiei răspunderii civile contractuale în sarcina ANL constând în fapta ilicită de neasigurare a predării locuinţei la cheie, la termen şi în conformitate cu autorizaţia de construire şi documentaţia tehnică, analizând totodată şi apărările formulate de ANL vizând cauze exoneratorii de răspundere. De asemenea, au fost analizate şi celelalte condiţii ale răspunderii civile contractuale, respectiv prejudiciul, culpa ANL şi legătura de cauzalitate dintre acestea.

Din analiza recursului, reiese că ANL reia toate apărările formulate în etapele procesuale anterioare, cu mici modificări de formă, tezele fiind însă menţinute, anume - natura obligaţiilor asumate ca fiind de diligenţă şi nu de rezultat, probarea îndeplinirii acestora, îndeplinirea obligaţiilor specifice, asumate de constructor, antreprenor şi alte instituţii publice.

În opinia intimaţilor, adresele emanând de la ANL, depuse la dosar, nu sunt apte să probeze diligenţele întreprinse, de vreme ce aceste eforturi trebuiau orientate în scopul îndeplinirii la timp a obligaţiilor asumate de fiecare parte, aceştia urmând, la rândul lor, să răspundă în faţa ANL, în măsura în care aceasta ar fi întreprins demersuri specifice.

Instanţa de apel a pronunţat hotărârea în considerarea rolului legal şi a atribuţiilor ANL statuate prin Legea nr. 152/1998, dar şi art. 1 şi 15 din contractul de mandat nr. x/04.05.2004, citând în acest sens şi Regulamentul de organizare şi funcţionare a Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe din 27.06.2001.

De asemenea, planul urbanistic zonal depus în cauză, obţinut la solicitarea ANL, face de asemenea dovada calităţii de investitor, cu obligaţii de rezultat, potrivit dispoziţiilor art. 47 din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul.

Pe de altă parte, reclamanţii şi-au îndeplinit obligaţia asumată, de a finanţa lucrările, expunând în cele ce urmează obligaţiile asumate de ANL, de bancă şi combătând aspectele invocate prin motivele de recurs.

În dovedire, solicită administrarea probei cu înscrisuri, anexând întâmpinării un set de înscrisuri noi.

Întâmpinarea a fost comunicată recurentei în data de 17 mai 2023, potrivit dovezii de înmânare aflată la fila x, care nu a depus răspuns la întâmpinare.

7. Procedura în filtru

Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 6 aprilie 2023 şi a fost repartizat aleatoriu Completului de filtru nr. 5, astfel cum reiese din fişa Ecris şi referatul de repartizare aleatorie.

Prin rezoluţia din 10 aprilie 2023 s-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Prin raportul asupra admisbilităţii în principiu a recursului s-a reţinut că hotărârea este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, recursul a fost declarat în termenul legal, fiind scutit de la plata taxei judiciare de timbru, în raport de dispoziţiile art. 1 şi art. 2 din Legea nr. 152/1998 privind înfiinţarea ANL coroborate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, iar prin cererea de recurs formulată de pârâta Agenţia Naţională pentru Locuinţe au fost aduse critici de natură a fi circumscrise motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Prin încheierea de admitere în principiu din 13 decembrie 2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis, în principiu, recursul declarat de pârâta Agenţia Naţională pentru Locuinţe împotriva deciziei civile nr. 37 A din 16 ianuarie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

A fixat termen la 19 martie 2024, în şedinţă publică, cu citarea părţilor în vederea soluţionării recursului.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, precum şi actele şi lucrările dosarului, pe baza criticilor formulate prin motivele de recurs şi prin raportare la dispoziţiile legale aplicabile în cauză, se apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează.

Prin prisma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a criticat hotărârea recurată sub aspectul încălcării şi aplicării greşite a dispoziţiilor art. 1532 raportat la art. 1539 C. civ., arătând că instanţa de apel a ignorat regulile referitoare la interpretarea convenţiilor şi nu a avut în vedere clauzele contractuale prin care părţile au stabilit drepturi şi obligaţii specifice raportului juridic intervenit între părţi.

Din această perspectivă, Agenţia Naţională pentru Locuinţe poartă doar responsabilitatea îndeplinirii obligaţiilor rezultate din contractul de mandat, însă extrapolarea acestor limite a determinat instanţa de apel să angajeze răspunderea acesteia şi pentru fapte ce rezultă din nerespectarea obligaţiilor ce incumbă celor implicaţi în realizarea proiectului rezultate din alte contracte încheiate ori din norme legale exterioare convenţiei de mandat.

Criticile formulate au caracter nefondat.

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că acesta vizează ipoteza când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, în condiţiile în care ipotezele circumscrise acestui motiv se referă la situaţiile în care instanţa aplică un act normativ care nu este incident în pricina dedusă judecăţii, dă eficienţă unei norme generale în condiţiile existenţei unei norme speciale aplicabile, dă o interpretare greşită textului de lege aplicabil în cauză, aspecte ce însă nu se verifică în cauză.

Cum recurenta-pârâtă critică decizia recurată pe motiv că a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material cuprinse în art. 1532 raportat la art. 1539 C. civ., Înalta Curte reţine că instanţa de apel a avut în vedere contractele încheiate de părţi, a expus situaţia de fapt sub aspectul actelor juridice şi a contextului în care s-au născut raporturile contractuale între părţi, a procedat la analizarea obligaţiilor recurentei-pârâte, a evidenţiat rolul contractual şi legal al ANL şi, de asemenea, a configurat şi argumentat îndeplinirea condiţiei răspunderii civile contractuale în sarcina ANL constând în fapta ilicită de neasigurare a predării locuinţei la cheie la termen şi în conformitate cu autorizaţia de construire şi cu documentaţia tehnică, precum şi a celorlalte condiţii ale răspunderii civile delictuale.

Instanţa de apel a subliniat în mod corect că, aşa cum a reţinut instanţa supremă în soluţionarea recursului formulat în primul ciclu procesual, din cercetarea obligaţiilor pe care pârâta ANL şi le-a asumat, se desprinde concluzia că fapta sa culpabilă este reprezentată de nefinalizarea imobilului, faţă de nerealizarea reţelei de utilităţi în termenul convenit, 24 de luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor, că obligaţia asumată de ANL în calitate de mandatar al beneficiarului este una de rezultat, iar nu de diligenţă, atât timp cât această parte trebuia să urmărească finalizarea lucrărilor la termen.

Astfel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în primul ciclu procesual, prin decizia nr. 1131 din 24 mai 2022, ale cărei dezlegări sunt obligatorii pentru instanţa de apel în rejudecare, a statuat că sunt fondate criticile privind greşita aplicare a art. 1 şi a art. 5 din Legea nr. 152/1998 cu privire la obligaţiile ANL-ului derivate din contractul de mandat, în mod eronat reţinându-se de către instanţa de apel că înscrisurile administrate dovedesc faptul că ANL şi-a îndeplinit obligaţiile de diligenţă din contractul de mandat.

Referitor la modul în care pârâtă ANL a înţeles să îşi execute obligaţiile contractuale, Înalta Curte a constatat că, din cercetarea obligaţiilor pe care această pârâtă şi le-a asumat, se desprinde concluzia că fapta sa culpabilă este reprezentată de nefinalizarea imobilului, faţă de nerealizarea reţelei de utilităţi în termenul convenit, 24 de luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor, că obligaţia asumată de ANL în calitate de mandatar al beneficiarului este una de rezultat, iar nu de diligenţă, atât timp cât această parte trebuia să urmărească finalizarea lucrărilor la termen.

A conchis Înalta Curte că în mod eronat instanţa a menţinut soluţia de respingere a acţiunii reclamanţilor, considerând obligaţia ANL a fi una una de diligenţă.

Potrivit legii, Agenţia Naţională pentru Locuinţe are calitatea de instituţie de interes public cu atribuţii în dezvoltarea construcţiilor de locuinţe, calitatea de dezvoltator şi coordonator al programului construirii de locuinţe la nivel naţional, precum şi de garant al statului pentru realizarea proiectelor guvernamentale, conform prevederilor art. 1-6 din Legea nr. 152/1998. Pârâta A.N.L. dispune, potrivit legii, de mijloacele necesare pentru aducerea la îndeplinire a obligaţiilor asumate prin contractul de mandat.

S-a mai subliniat că obligaţiile asumate în temeiul contractului de mandat sunt unele de rezultat, părţile convenind dincolo de orice echivoc că ANL se obligă să urmărească executarea şi finalizarea lucrărilor la termen, predarea "la cheie" având semnificaţia că acea locuinţă corespunde din toate punctele de vedere unei utilizări propice scopului pentru care s-a edificat, gata de a fi folosită şi locuită.

Potrivit prevederilor art. 14 din contractul de mandat, părţile sunt răspunzătoare de daunele-interese ce ar putea decurge din nerespectarea clauzelor acestuia, iar potrivit art. 13 din acelaşi contract, în cazul în care antreprenorul general este în imposibilitate de a finaliza lucrările din cauze imputabile lui, mandatarul va asigura terminarea lucrărilor cu alt antreprenor general, valabilitatea mandatului încetând doar la recepţia finală a locuinţei.

Aşadar, mandatarul este ţinut de îndeplinirea întocmai şi corespunzătoare a obligaţiilor stabilite prin mandat şi răspunde exclusiv pentru modul în care şi-a îndeplinit mandatul, în conformitate cu dispoziţiile art. 1539 C. civ.

Acest act juridic nu a fost încheiat exclusiv pentru ca mandatarul să încheie unul sau mai multe acte juridice pe seama mandantului, fiind, din acest punct de vedere un act juridic complex, cu clauze nespecifice mandatului în modalitatea reglementării sale de legislaţia în vigoare la momentul încheierii sale, prin care reclamanţii au împuternicit A.N.L. să îi reprezinte în relaţiile cu proiectantul şi cu antreprenorul general în vederea urmăririi executării şi finalizării lucrărilor, pentru ca acestea să fie realizate conform proiectului tehnic şi autorizaţiei de construire, precum şi pentru a utiliza sumele din conturile de avans şi de credit ale reclamanţilor în vederea recuperării cheltuielilor avansate de A.N.L. pentru deschiderea amplasamentului şi executarea lucrărilor, precum şi a cheltuielilor necesare pe parcursul execuţiei, şi a celorlalte costuri cuprinse în preţul locuinţei.

S-a mai reţinut că obligaţiile recurentei-pârâte Agenţia Naţională pentru Locuinţe subzistă până la recepţia finală, care este o operaţiune ulterioară recepţiei de la terminarea lucrărilor şi care înseamnă finalizarea, adică naşterea juridică şi tehnică a construcţiei, când se poate intabula şi se poate dispune de aceasta, conform art. 15 din contractul de mandat.

Înalta Curte a reţinut că nefinalizarea la termenul scadent al construcţiei "la cheie", prin nerealizarea reţelei de utilităţi, deşi avea toate pârghiile şi mecanismele legale la îndemână, reprezintă o încălcare culpabilă de către mandatar a obligaţiilor directe faţă de mandant, fapt care atrage răspunderea sa patrimonială, astfel cum în mod greşit a fost reţinută de către instanţa de apel.

Pe cale de consecinţă, reluarea acestor critici care au fost tranşate definitiv în primul ciclu procesual de instanţa de recurs nu poate conduce la o altă dezlegare decât cea dată prin decizia de casare.

Înalta Curte mai constată că părţile au încheiat contractul de mandat nr. MC0043 din 04.05.2004 prin care Agenţia Naţională pentru Locuinţe a fost împuternicită, potrivit art. 1, să-i reprezinte pe reclamanţi în relaţiile cu proiectantul şi antreprenorul general, în vederea urmăririi executării şi finalizării lucrărilor, pentru ca acestea să fie realizate conform proiectului tehnic şi autorizaţiei de construire - obţinută de mandatar, la termen şi în conformitate cu condiţiile de calitate stabilite prin contractul de construire.

Din analiza acestei clauze rezultă că Agenţia Naţională pentru Locuinţe a fost împuternicită să urmărească executarea şi finalizarea lucrărilor de construire a imobilului, în conformitate cu proiectul tehnic şi autorizaţia de construire, la termen şi în conformitate cu condiţiile de calitate stabilite prin contractul de construire.

Prin clauza stipulată la art. 14 din acelaşi contract, părţile au convenit că sunt răspunzătoare de daunele-interese ce ar putea decurge din nerespectarea clauzelor contractului menţionat.

La art. 13 s-a prevăzut că, în cazul în care antreprenorul general este în imposibilitate de a finaliza lucrările din cauze imputabile lui, mandatarul va asigura terminarea lucrărilor cu alt antreprenor general, valabilitatea mandatului încetând doar la recepţia finală a locuinţei, potrivit art. 15 din contract.

În consecinţă, mandatarul era ţinut să îndeplinească întocmai şi corespunzător obligaţiile stabilite prin mandat şi să răspundă exclusiv pentru modul în care şi-a îndeplinit mandatul, în conformitate cu dispoziţiile art. 1539 din C. civ. de la 1864.

Interpretarea dată de instanţa de apel obligaţiilor asumate de pârâta ANL prin contractul de mandat, a avut în vedere caracterul complex şi interdependent al relaţiilor contractuale stabilite în scopul realizării proiectului Henri Coandă, precum şi faptul că, faţă de menţiunea din preambulul contractului cu privire la cadrul legal în care a fost încheiat, contractul se completează cu normele legale incidente, rsepectiv Legea nr. 152/1998 şi Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 962/2001, cu modificările ulterioare.

În mod evident, instanţa de apel s-a conformat dispoziţiilor Înaltei Curţi date prin decizia de casare în acest sens.

În aplicarea regulii de interpretare a contractului prevăzute de art. 970 alin. (2) din C. civ. de la 1864, conform căreia convenţiile obligă "nu numai la ceea ce este expres într-însele, dar la toate urmările ce echitatea, obiceiul sau legea dă obligaţiei, după natura sa", conţinutul obligaţiilor mandatarului ANL trebuie determinat în mod sistematic, prin corelare cu dispoziţiile Legii nr. 152/1998 şi ale Normelor metodologice aprobate prin H.G. nr. 962/2001, cu modificările ulterioare, precum şi cu obligaţiile asumate de pârâtă prin complexul contractual la care A.N.L. a participat.

Astfel, potrivit art. 1 alin. (1) şi art. 2 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 152/1998, pentru dezvoltarea construcţiei de locuinţe la nivel naţional se înfiinţează Agenţia Naţională pentru Locuinţe, având ca obiective, între altele, iniţierea şi dezvoltarea, în condiţiile pieţei, a unor programe de construcţii de locuinţe proprietate privată prin credit ipotecar.

De asemenea, potrivit art. 1 alin. (2) lit. b) din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 962/2001, astfel cum au fost modificate prin H.G. nr. 592/2006, Agenţia Naţională pentru Locuinţe coordonează constituirea şi atragerea de resurse de finanţare pe care le administrează în cadrul unor montaje financiare pentru dezvoltarea prin programe proprii a unor proiecte imobiliare pentru construirea de locuinţe proprietate privată prin credit ipotecar.

În realizarea acestor atribuţii, potrivit art. 5 din Legea nr. 152/1998, Agenţia Naţională pentru Locuinţe este autorizată să efectueze toate operaţiunile imobiliare necesare construirii, finalizării şi predării către beneficiari a locuinţelor construite prin programele proprii.

Art. 31 din Normele metodologice clarifică sensul noţiunii de "operaţiuni imobiliare", incluzând în această categorie încheierea, intermedierea şi gestionarea actelor juridice, care au ca obiect bunuri imobile, de către Agenţia Naţională pentru Locuinţe, în cadrul unor programe proprii de construire, finalizare şi predare a locuinţelor către beneficiari.

O primă concluzie care se desprinde din analiza prevederilor legale anterior prezentate este aceea că obligaţiile ANL depăşesc cadrul specific unui simplu contract de mandat remunerat, pentru că aceste obligaţii nu se limitează la încheierea unor acte juridice pe seama beneficiarului, ci ANL acţionează ca un adevărat dezvoltator imobiliar, cu atribuţii de coordonare a proiectului imobiliar, o interpretare contrară ar nega însuşi scopul Legii nr. 152/2008, în temeiul căreia recurenta-pârâtă are raporturi juridice cu alţi participanţi la realizarea proiectului imobiliar, precum proiectantul şi antreprenorul general, convenţiile încheiate completându-se reciproc.

În acest sens, art. 1 alin. (4) din Normele metodologice prevede că Agenţia Naţională pentru Locuinţe monitorizează sau, după caz, dezvoltă proiecte pentru viabilizarea terenurilor destinate construcţiilor de locuinţe, prin programe proprii sau prin programe guvernamentale.

Cu privire la componenta lucrărilor de infrastructură şi utilităţi, dispoziţiile art. 2 alin. (4) din Normele metodologice impuneau ca dezvoltarea proiectelor imobiliare privind construirea de locuinţe prin credit ipotecar să se facă pe terenuri viabilizate sau a căror viabilizare se realizează corelat cu termenele de recepţie şi punere în funcţiune a locuinţelor.

Aşadar, obligaţiile recurentei-pârâte nu se limitează la coordonarea executării lucrărilor de construire a imobilului, fără ca aceasta să includă şi realizarea lucrărilor de infrastructură şi utilităţi, cu respectarea termenului asumat prin contrcatul de construire.

Pentru asigurarea corelării programelor de investiţii în viabilizarea terenurilor cu programele de investiţii în construcţia de locuinţe, A.N.L. a încheiat contracte cu autorităţile administraţiei publice locale şi cu furnizorii de utilităţi.

Astfel, prin Convenţia privind realizarea ansamblului de locuinţe Henri Coandă nr. MM 1909/6.05.2004, la art. 2 lit. b), ANL s-a obligat să asigure contractarea şi realizarea locuinţelor finanţate prin credit ipotecar, în timp ce părţile cocontractante s-au obligat, potrivit atribuţiilor fiecăreia, să contribuie la realizarea lucrărilor şi investiţiilor pe componenta de infrastructură şi utilităţi, respectiv de viabilizare a terenurilor aferente locuinţelor.

În exercitarea atribuţiei legale de coordonator şi dezvoltator al proiectului imobiliar, ANL a fost desemnată conducător al Consiliului de coordonare numit prin convenţie să urmărească realizarea utilităţilor.

Cu alte cuvinte, obligaţiile asumate de ANL prin contractul de mandat, în calitate de dezvoltator şi coordonator al proiectului imobiliar, presupuneau executarea şi finalizarea lucrărilor cu cele două componente: i) construirea propriu-zisă a locuinţelor şi ii) viabilizarea terenurilor din punct de vedere al infrastructurii şi utilităţilor, în termenul asumat prin contractul de construire.

Astfel, instanţa de apel a aplicat corect regulile referitoare la interpretarea convenţiilor, în acord cu prevederile art. 969 C. civ., a examinat clauzele contestate şi a aplicat corespunzător dispoziţiile art. 13 ale contractului de mandat, constatând, în consecinţă, că obligaţia asumată de pârâtă, prin art. 1 din contract, anume de reprezentare în vederea urmării executării şi finalizării lucrărilor este o obligaţie de rezultat, întrucât presupune atingerea unui scop, nu doar depunerea unor diligenţe în acest sens.

Aşa cum a reţinut şi instanţa de recurs în primul ciclu procesual, nefinalizarea la termenul scadent a construcţiei "la cheie", prin nerealizarea reţelei de utilităţi, deşi a deţinut toate pârghiile şi mecanismele legale la îndemână, reprezintă o încălcare culpabilă de către mandatar a obligaţiilor directe faţă de mandant, fapt de natură a atrage răspunderea sa patrimonială, astfel cum a stabilit instanţa de apel, ca urmare a analizării şi constatării îndeplinirii tuturor condiţiilor răspunderii civile contractuale, în acord cu cadrul legal incident şi cu intenţia părţilor, astfel cum rezultă din ansamblul actelor juridice încheiat.

De asemenea, analizând natura obligaţiei asumate prin contractul de mandat, în mod corect a reţinut instanţa de apel că obligaţiile asumate în temeiul contractului de mandat sunt unele de rezultat, părţile convenind dincolo de orice echivoc că ANL se obligă să urmărească executarea şi finalizarea lucrărilor la termen, predarea "la cheie" având semnificaţia că acea locuinţă corespunde din toate punctele de vedere unei utilizări propice scopului pentru care s-a edificat, gata de a fi folosită şi locuită.

Or, recurenta-pârâtă nu se poate prevala de faptul că pentru neexecutarea lucrărilor de construire trebuie atrasă răspunderea antreprenorului general, în condiţiile în care acesta a fost ales chiar de către pârâtă, anterior încheierii contractului de mandat, reclamanta neavând niciun drept de opţiune în ceea ce priveşte alegerea antreprenorului şi nici mijloace de control a activităţii acestuia.

În acest context, se cuvine subliniat că existenţa unei relaţii contractuale dintre intimata-reclamantă şi antreprenorul general nu poate fi apreciată ca o cauză exoneratoare de răspundere, având în vedere că sancţiunile specifice intervin pentru nerespectarea propriilor obligaţii asumate de către ANL. De altfel, această convenţie a fost încheiată în considerarea obligaţiei asumate prin contractul de mandat (art. 6) şi nu prevedea viabilizarea terenului şi realizarea utilităţilor, dispoziţii în acest sens fiind cuprinse în contractul de antrepriză generală (art. 19).

În acest context legal şi convenţional, Înalta Curte constată că este justă concluzia instanţei de apel în sensul că obligaţiile stabilite de lege în sarcina recurentei-pârâte, ce au constituit baza legală a încheierii contractului de mandat, au imprimat obligaţiilor contractuale o particularitate derivată din lege, având semnificaţia depăşirii sferei obligaţiilor de diligenţă ce se asumă în general de mandatar în cadrul unui raport juridic de mandat.

Recurenta-pârâtă a mai afirmat şi că nu a fost mandatată de către intimata-reclamantă să o reprezinte în relaţiile cu entităţile ce s-au obligat la asigurarea proiectului, finalizării şi execuţiei reţelelor de utilităţi, astfel încât nu i se poate imputa neexecutarea vreunei obligaţii în acest sens, iar răspunderea contractuală trebuia analizată doar în legătură cu contractul de mandat şi din perspectiva prevederilor art. 1532 C. civ. din 1864.

Înalta Curte constată că, potrivit art. 1532 C. civ., mandatul este un contract în puterea căruia o persoană se obligă, fără plată, de a face ceva pe seama unei alte persoane de la care a primit însărcinarea. Art. 1539 alin. (1) C. civ. prevede că mandatarul este îndatorat a executa mandatul atât timp cât este însărcinat şi este răspunzător de daune-interese ce ar putea deriva din cauza neîndeplinirii lui.

Or, astfel cum s-a arătat şi anterior, însuşi contractul de mandat face referire la prevederile Legii nr. 152/1998 şi contractul de antrepriză generală încheiat de Agenţie, din conţinutul cărora reiese existenţa obligaţiilor sale referitoare la dezvoltarea şi coordonarea proiectului imobiliar, cu urmărirea atât a finalizării construirii locuinţelor contractate, cât şi a infrastructurii şi utilităţilor, instanţa de apel examinând obligaţiile ce derivă din raporturile stabilite între părţi în funcţie şi de caracterul cumplex al acestora, ţinând cont de implicarea pârâtei în încheierea celorlalte acte juridice conexe contractului de mandat.

În plus, susţinerile recurentei-pârâte referitoare la diligenţele întreprinse pe lângă constructor şi autorităţile locale, sunt lipsite de relevanţă, în condiţiile în care stadiul concret de îndeplinire a obligaţiilor de rezultat specifice conţinutului raportului juridic dintre părţi şi existenţa culpei ANL sunt chestiuni de fapt, ce nu pot face obiectul cenzurii instanţei de recurs, în conformitate cu dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Din această perspectivă, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Agenţia Naţională pentru Locuinţe împotriva deciziei civile nr. 37 A din 16 ianuarie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat pârâta Agenţia Naţională pentru Locuinţe împotriva deciziei civile nr. 37 A din 16 ianuarie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 martie 2024.