Delictual liability for land registry omission: absence of direct causal link between failure to transcribe a pending civil action and loss of property ownership.

Şedinţa publică din data de 7 martie 2024

După deliberare, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 15 iulie 2020 pe rolul Tribunalului Cluj, secţia civilă, sub nr. x/2020, reclamantul A. augustin a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Cluj, obligarea acestuia la plata despăgubirilor pentru prejudiciul produs ca urmare a omisiunii de a transcrie în cartea funciară de pe hârtie x Cluj-Napoca, trecută în identificatorul electronic CF nr. x, a acţiunii civile notate prin încheierea nr. 12124/30.06.1999 în CF nr. x Cluj-Napoca, trecută în identificatorul electronic CF nr. x, ambele deschise pentru apartamentul nr. x situat în Cluj-Napoca str. x, în cuantum echivalent valorii de piaţă la data de 16 octombrie 2019 a imobilului menţionat, înscris în CF nr. x Cluj-Napoca, nr. cadastral x, astfel cum urma a fi determinată printr-un raport de expertiză judiciară imobiliară, valoarea estimată fiind de 371.910 RON. Reclamantul a solicitat, totodată, obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de proces.

În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1000 alin. (1) şi (3) din C. civ. de la 1864, ale art. 44 din Constituţia României, şi ale art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.

Prin întâmpinare, pârâtul Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Cluj a solicitat respingerea acţiunii ca inadmisibilă.

La data de 26 octombrie 2020, reclamantul a modificat acţiunea, înţelegând să se judece în contradictoriu şi cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitare Imobiliară, iar la data de 24 noiembrie 2020 şi cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice.

Prin precizarea de acţiune formulată la 25 noiembrie 2020, reclamantul a solicitat, în principal, obligarea pârâtului Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Cluj, iar în subsidiar a pârâţilor Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitare Imobiliară, Ministerul Justiţiei şi Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, la plata despăgubirilor solicitate prin cererea de chemare în judecată.

Pârâta Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitare Imobiliară a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, precum şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive. Pe fond, a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Justiţiei a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, în raport de dispoziţiile art. 3 din Legea nr. 7/1996.

Pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive faţă de prevederile art. 96 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 şi art. 224 C. civ.

Prin încheierea din 2 februarie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2020, Tribunalul Cluj, secţia civilă a unit cu fondul excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive ale pârâţilor Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitare Imobiliară şi Ministerul Justiţiei. Aceeaşi măsură a fost dispusă şi în ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Cluj prin încheierea din 25 mai 2021, prin care a tribunalul a respins şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanţelor.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 93 din 22 februarie 2022, Tribunalul Cluj, secţia civilă a admis excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară şi Ministerul Justiţiei. A respins acţiunea formulată în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară şi Ministerul Justiţiei, ca fiind introdusă faţă de persoane fără calitate procesuală pasivă. A respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Cluj, ca neîntemeiată. A respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, ca neîntemeiată. A respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată şi modificată de reclamantul A. augustin, în contradictoriu cu pârâtul Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Cluj şi cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor. A respins cererea reclamantului de acordare a cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

3. Hotărârea instanţei de apel

Prin decizia nr. 59/A din 16 februarie 2023, Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă a respins, ca nefondate, apelul declarat de reclamantul A. augustin, precum şi apelurile incidente formulate de pârâţii Statul Român, prin Ministerul Finanţelor şi Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Cluj împotriva sentinţei nr. 93 din 22 februarie 2022 pronunţate de Tribunalul Cluj, secţia civilă.

4. Recursurile

Împotriva deciziei nr. 59/A din 16 februarie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă au declarat recurs reclamantul A. augustin şi pârâtul Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Cluj, precum şi recurs incident pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor.

4.1 Recursul reclamantului A. augustin

Prin criticile subsumate dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul a susţinut că, deşi decizia recurată creează aparenţa unei motivări corespunzătoare dispoziţiilor art. 425 din acest act normativ, în realitate cuprinde expuneri ale situaţiei de fapt, instanţa de apel limitându-se să reţină că, în lipsa unui raport de cauzalitate direct între fapta intimatului Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Cluj şi prejudiciul reclamat, în mod corect a constatat tribunalul că cerinţele impuse de lege pentru atragerea răspunderii civile delictuale a intimatului nu sunt îndeplinite în mod cumulativ.

Recurentul a afirmat că instanţa de apel nu a expus un raţionament propriu şi argumentat şi nici nu a răspuns criticilor formulate în apel, rezumându-se să infirme motivele expuse de parte în susţinerea unei soluţii de admitere a cererii de chemare în judecată.

Invocând motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a învederat că, prin decizia recurată, în mod greşit curtea nu a reţinut îndeplinirea condiţiilor pentru angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtului Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Cluj, în temeiul art. 1000 alin. (1) şi (3) C. civ.

A susţinut că instanţa de apel a apreciat că fapta omisivă de a nu transcrie în CF nr. x Cluj acţiunea formulată de foştii proprietari de la care imobilul a fost preluat de stat, a determinat, în mod nemijlocit şi prin ea însăşi, independent de alte cauze şi circumstanţe, prejudicierea patrimoniului recurentului.

Faţă de aceste aspecte reţinute, recurentul a precizat că raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu rezultă din împrejurarea că evidenţele de carte funciară au ca scop asigurarea publicităţii şi opozabilităţii notărilor efectuate faţă de toţi terţii interesaţi de situaţia juridică a imobilului.

Astfel, nu există o justificare obiectivă de restrângere a dreptului său de proprietate, dobândit în mod legal, în temeiul unei hotărâri judecătoreşti.

A apreciat că lipsirea sa de acest drept este consecinţa culpei funcţionarilor pârâtului Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Cluj, de a omite să transcrie acţiunea în revendicare în cartea funciară individuală nou formată a imobilului, nr. x Cluj-Napoca, ce se impune a fi sancţionată corespunzător.

Recurentul a menţionat că efectele înstrăinării de către Consiliul Local Cluj-Napoca către chiriaşi a imobilelor preluate fără drept de Statul Român şi fără a se ţine cont că acestea erau revendicate de foştii proprietari în instanţă puteau fi stopate printr-o gestionare corectă a cărţii funciare.

A arătat că, deşi a beneficiat de asistenţă juridică în procedura de achiziţie a imobilului (atât pentru analiza situaţiei juridice a acestuia, cât şi pentru redactarea documentelor necesare), nu a cunoscut faptul că apartamentul litigios constituie obiect al unei acţiuni în revendicare. Deşi a depus diligenţe pentru a se asigura de legalitatea operaţiunii juridice încheiate cu vânzătoarea B., omisiunea pârâtului de a ţine o corectă evidenţă a cărţii funciare a determinat prejudicierea sa, prin pierderea dreptului de proprietate asupra imobilului.

În ceea ce priveşte raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită a pârâtului Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Cluj şi prejudiciul cauzat, recurentul a susţinut că este relevantă teoria sau sistemul unităţii indivizibile dintre cauză şi condiţii, fundamentată pe ideea că fenomenul-cauză nu acţionează în mod izolat, ci corelativ unor condiţii externe, care au favorizat producerea efectului păgubitor, înlesnind naşterea acestuia, grăbind dezvoltarea sa sau agravându-i rezultatele negative.

Chiar dacă s-ar aprecia că manifestarea de voinţă a recurentului, în sensul de a învesti instanţa cu o cerere având ca obiect pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic, ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2010 al Judecătoriei Cluj-Napoca, este cauza necesară şi directă, condiţia cauzală, care concură ca un tot unitar împreună cu cauza necesară şi directă la producerea prejudiciului este reprezentată de omisiunea de a transcrie în cuprinsul cărţii funciare noi, nr. x, notarea acţiunii în revendicare a foştilor proprietari ai imobilului, deposedaţi abuziv de stat.

Recurentul a arătat că s-a reţinut cu putere de lucru judecat, prin decizia civilă nr. 184/2012, că a încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare cu numita B., întemeindu-se pe cuprinsul cărţii funciare nou deschise, nr. x, în care a fost omisă notarea acţiunii numiţilor C. şi D. dintr-o eroare a reprezentaţilor cărţii funciare, însă, instanţa de apel, trecând peste acest aspect, a reţinut că ar fi trebuit să depună diligenţe pentru a afla conţinutul cărţii funciare iniţiale.

Referitor la momentul la care recurentul, în viziunea instanţelor, ar fi trebuit să cunoască cuprinsul cărţii funciare nr. x, s-a reţinut, fără nicio relevanţă, faptul că, cel mai târziu la momentul promovării acţiunii având ca obiect pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic, înregistrată sub nr. x/2010 pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca, recurentul putea să ia cunoştinţă de situaţia juridică a imobilului (de notare a acţiunii civile), deoarece acesta a anexat cererii sale de chemare în judecată cele trei extrase de carte funciară ale imobilului (CF nr. x, nr. x şi nr. x).

Raportându-se la decizia civilă nr. x din 23 februarie 2012 a Tribunalului Cluj, ale cărei susţineri au fost apreciate că se impun cu autoritate de lucru judecat, recurentul a arătat că, din perspectivă temporală, momentul la care trebuie analizată poziţia sa subiectivă faţă de necunoaşterea existenţei acţiunii în revendicare, este 22 decembrie 1999, respectiv cel al semnării antecontractului de vânzare-cumpărare cu numita B., iar nu la un moment ulterior la care acesta a formulat acţiunea având ca obiect pronunţarea hotărârii care să ţină loc de act autentic. Or, la momentul formulării acelei acţiuni, recurentul se comporta ca un adevărat proprietar, achitând integral preţul vânzării şi deţinând posesia bunului de mai bine de 10 ani.

A invocat jurisprudenţa comunitară în materie (cauzele Marckx împotriva Belgiei/Anheuser-Busch Inc. împotriva Portugaliei),prin care a susţinut că s-a statuat că art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie se aplică numai bunurilor actuale ale unei persoane, un reclamant putând pretinde o încălcare a articolului menţionat doar în măsura în care deciziile contestate se referă la bunurile sale în sensul acestei dispoziţii, bunurile putând fi actuale sau active, inclusiv creanţe, în privinţa cărora există cel puţin o aşteptare legitimă de a obţine exercitarea efectivă a unui drept de proprietate (cauzele Pressos Compania Naviera S.A. şi alţii împotriva Belgiei/Pye (Oxford) Ltd şi J.A. Pye (Oxford) Land Ltd împotriva Regatului Unit/Von Maltzan şi alţii împotriva Germaniei/Kopecky împotriva Slovaciei).

A apreciat că este relevantă în speţă cauza Ceni împotriva Italiei, în care Curtea Europeană a apreciat că aşteptarea legitimă ocrotită de art. 1 Protocolul 1 la Convenţie este întemeiată pe o invocare justificată, în mod rezonabil, a unui act juridic care are un temei legal solid şi care implică dreptul de proprietate (idem cauza Kopecky împotriva Slovaciei).

Referitor la vinovăţie, ca element al răspunderii civile delictuale, recurentul a susţinut că aceasta rezidă în atitudinea subiectivă a registratorului/funcţionarului faţă de fapta săvârşită/omisă a o săvârşi, precum şi de urmările acesteia. A invocat dispoziţiile art. 999 C. civ., potrivit cărora răspunderea delictuală este antrenată şi de neglijenţă sau imprudenţă, practica judiciară conturată în ceea ce priveşte răspunderea civilă delictuală fiind constantă în a sancţiona şi cea mai uşoară culpă.

A arătat că vinovăţia prepusului care a acţionat în exercitarea atribuţiilor de serviciu la momentul faptei ilicite reiese cu putere de lucru judecat din decizia civilă nr. 5129/2012 pronunţată în dosarul nr. x/2007 de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, în care s-a reţinut neechivoc omisiunea de transcriere în cartea funciară nou formată a acţiunii în revendicare.

4.2 Recursul pârâtului Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Cluj

Invocând incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a criticat soluţia pronunţată de instanţa de apel asupra excepţiei lipsei calităţii sale procesuale pasive, prin care s-a reţinut că este continuatorul în drepturi al fostului birou de carte funciară al judecătoriei, preluându-i toate drepturile şi obligaţiile, şi, implicit, instituţia responsabilă de presupusa omisiune a transcrierii acţiunii civile nr. 5620/1999 de la data de 26 iunie 2000, în cartea funciară nr. x UAT Cluj-Napoca.

A învederat că Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară şi oficiile teritoriale, precum şi Oficiul de Cadastru si Publicitate Imobiliară Cluj, au fost înfiinţate în anul 2004, prin reorganizarea Oficiului Naţional de Cadastru, Geodezie şi Cartografie şi preluarea birourilor de carte funciară de la Ministerul Justiţiei, care funcţionau în aria teritorială a judecătoriilor din fiecare judeţ.

La data intrării în vigoare a Legii nr. 7/1996 a cadastrului şi publicităţii imobiliare, potrivit art. 3 alin. (1) şi (2), s-a înfiinţat Oficiul Naţional de Cadastru, Geodezie şi Cartografie şi nu Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, cum eronat s-a reţinut.

Oficiul Naţional de Cadastru, Geodezie şi Cartografie, care a existat până în anul 2004, când s-a reorganizat, prin preluarea activităţii de publicitate imobiliară de la judecătorii, avea atribuţii doar în domeniile cadastrului, geodeziei şi cartografiei, iar nu în cel al publicităţii imobiliare.

Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară s-a înfiinţat în anul 2004, în subordinea Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, unica autoritate în domeniu aflată în subordinea Ministerului Administraţiei şi Internelor.

A enunţat dispoziţiile art. 3 alin. (1), (2) şi 3 din Legea nr. 7/1996 a cadastrului şi publicităţii imobiliare, în forma aplicabilă la 24 iunie 1996, susţinând că, atât Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, cât şi Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Cluj s-au înfiinţat în anul 2004, acesta din urmă nefiind răspunzător de presupusa omisiune de transcriere a acţiunii civile nr. 5620/1999 de la data de 26 iunie 2000.

A precizat că nici funcţia de registrator de carte funciară nu era înfiinţată la acea dată, fiind introdusă pentru prima dată în legislaţia specifică în anul 2004, prin modificarea Legii nr. 7/1996 prin O.U.G. nr. 41/2004.

A apreciat că nu poate fi reţinută ca fiind îndeplinită condiţia existenţei raportului de prepuşenie între Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Cluj şi lucrătorul de carte funciară, căruia i s-a imputat omisiunea de transcriere a acţiunii civile nr. 5620/1999 în cartea funciară nr. x UAT Cluj-Napoca, deoarece, la data de 26 iunie 2000, Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Cluj nu era înfiinţat.

Ca atare, a apreciat că nu poate să răspundă pentru fapta unui salariat care nu a fost niciodată angajat al acestei instituţii.

Recurentul a considerat că este lipsit de temei legal aspectul reţinut de instanţa de apel potrivit căruia, în anul 2004, când Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Cluj a preluat birourile de carte funciară de la Judecătoria Cluj-Napoca, a preluat şi activitatea de publicitate imobiliară cu toate drepturile şi obligaţiile care le implica, instituţia nefiind responsabilă pentru toate greşelile efectuate în timp de cei care au operat înscrierile în cartea funciară, indiferent de perioada în care acestea s-au produs.

4.3 Recursul incident al pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanţelor

Prin motivele de recurs circumscrise dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., recurentul a susţinut că, prin modificarea de acţiune formulată de recurent la termenul de judecată din 24 noiembrie 2020, a arătat în mod expres că a extins acţiunea faţă de Statul Român, în considerarea faptului că se poate extrapola răspunderea magistraţilor pentru erori judiciare şi la judecătorul delegat la cartea funciară, existând, în acest sens, nu doar o răspundere a magistratului care prestează serviciul public de înfăptuire a justiţiei, ci şi a personalului auxiliar implicat în această activitate.

Or, de vreme ce recurentul a chemat în judecată Statul Român pentru presupuse erori judiciare ale magistratului delegat la cartea funciară sau a altor persoane aflate în subordinea Ministerului Justiţiei, excepţia trebuia unită cu fondul, astfel cum s-a procedat şi cu excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocate de Ministerul Justiţiei. Similar, pentru aceleaşi motive pentru care a fost admisă lipsa calităţii procesuale pasive a Ministerului Justiţiei, se impunea şi admiterea excepţiei invocate de către recurent.

A arătat că invocă aceste susţineri şi prin raportare la art. 224 C. civ. în temeiul căruia instanţa de apel a motivat soluţia de respingere a apelului incident, întrucât, în situaţia admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară şi a Ministerului Justiţiei, o soluţie identică se impunea adoptată şi asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a recurentului, chemat în judecată subsidiar acestora.

Astfel, dacă Ministerul Justiţiei nu justifică, în cauză, calitate procesuală pasivă, atunci nici răspunderea Statului pentru erorile magistraţilor sau ale personalului auxiliar în activitatea lor nu putea fi reţinută.

În ipoteza admiterii recursului principal şi respingerii recursului incident, a solicitat cenzurarea onorariul avocaţial pentru toate etapele procesuale, în considerarea dispoziţiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

5. Apărările formulate în cauză

La data de 5 iulie 2023, recurentul-reclamant A. augustin a depus întâmpinare la recursul pârâtului Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Cluj, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea criticilor în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

Prin întâmpinarea formulată la 10 iulie 2023, la recursul reclamantului, recurentul-pârât Statul Român a solicitat respingerea, ca nefondat, a acestuia.

La data de 17 iulie 2023, recurentul-pârât Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Cluj a depus întâmpinare la recursul reclamantului, solicitând respingerea acestuia şi menţinerea deciziei recurate, ca fiind legală şi temeinică.

La aceeaşi dată, intimata Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară a depus întâmpinare la recursul pârâtului Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Cluj, prin care a solicitat admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a acestei părţi şi respingerea acţiunii, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Prin întâmpinarea formulată la recursul reclamantului, intimata Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară a solicitat respingerea acestuia, ca nefondat.

La data de 31 iulie 2023, recurentul-pârât Statul Român a depus răspuns la întâmpinarea recurentului-pârât Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Cluj. Acelaşi act de procedură a fost efectuat şi de intimata Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară cu privire la întâmpinarea depusă de pârâtul Statul Român.

6. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

6.1 Examinând recursul reclamantului A. augustin prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

6.1.1 Invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul a susţinut, în esenţă, că motivele sale de apel nu au fost analizate, hotărârea instanţei de apel nerespectând cerinţele legale de motivare prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) ale aceluiaşi act normativ, din conţinutul acesteia lipsind expunerea raţionamentului şi a argumentelor pe baza cărora s-a statuat că nu sunt îndeplinite condiţiile legale pentru atragerea răspunderii civile delictuale a pârâţilor.

Analizate din perspectiva cazului de casare invocat - art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. - criticile nu sunt fondate.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinute de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor".

Reprezentând o sinteză a judecăţii efectuate, hotărârea judecătorească este rezultatul unui proces de analiză a susţinerilor părţilor şi a probelor administrate, motivarea acesteia constând într-o argumentare în scris a raţiunii care a condus la adoptarea soluţiei dispuse în cauză.

Motivul de recurs analizat nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt şi de drept folosite de părţi în cererile deduse judecăţii, instanţa având posibilitatea să le grupeze şi să le structureze în funcţie de problemele de drept expuse, putând să răspundă acestora prin considerente comune. Astfel, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătoreşti nu se regăsesc toate susţinerile invocate de părţi, hotărârea nu este susceptibilă de reformare prin prisma motivului de recurs cercetat.

Raportat la cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., din examinarea modului în care instanţa de apel a analizat apelul dedus judecăţii, Înalta Curte constată, contrar susţinerilor recurentului, că hotărârea atacată respectă cerinţele legale de motivare anterior evocate, cuprinzând expunerea motivelor de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia.

Astfel, procedând la examinarea apelului recurentului, curtea a reţinut, în esenţă, că motivele de critică formulate de această parte în etapa procesuală anterioară au vizat pretinsa constatare greşită a instanţei de fond cu privire la neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege pentru atragerea răspunderii civile delictuale a pârâţilor pentru fapta ilicită reclamată, precum şi modalitatea de analiză a fondului cauzei, limitată, în opinia sa, la preluarea unor argumente expuse de Curtea de Apel Cluj în decizia nr. 481/R din 16 octombrie 2019 pronunţată în dosarul nr. x/2017 (având ca obiect acţiunea în revendicare a numiţilor C. şi D. împotriva sa), prin care s-a reţinut nedepunerea diligenţelor necesare în scopul aflării conţinutului cărţii funciare nr. x a imobilului situat în Cluj-Napoca, str. x, în care era notată acţiunea civilă a foştilor proprietari menţionaţi, ce privea restituirea acestuia.

Curtea a mai reţinut că prin apelul formulat, recurentul a învederat achitarea integrală a preţului imobilului încă din anul 2000, când a încheiat cu numita B. cel de-al doilea antecontract de vânzare-cumpărare, întemeindu-se, cu bună-credinţă pe cuprinsul cărţii funciare noi, nr. x, în care s-a omis transcrierea notării acţiunii în revendicare care a format obiectul dosarului nr. x/2017 al Curţii de Apel Cluj.

Referitor la momentul la care ar fi trebuit să cunoască cuprinsul cărţii funciare vechi a imobilului, nr. x, curtea a reţinut că recurentul a susţinut în apel că acesta se situează, din punct de vedere temporal, la momentul încheierii promisiunii de vânzare-cumpărare cu numita B., iar nu la cel reţinut de instanţa de fond, respectiv la data promovării acţiunii în dosarul nr. x/2010 al Judecătoriei Cluj-Napoca (având ca obiect pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic), la care anexase extrasele de carte funciară considerate relevante, nr. x, nr. x, nr. x şi nr. x.

Instanţa de apel a constatat că prin motivele de apel a combătut argumentul tribunalului prin care s-a apreciat că, la momentul promovării acţiunii în dosarul nr. x/2010 al Judecătoriei Cluj-Napoca, acesta ar fi trebuit să cunoască situaţia juridică a imobilului, respectiv notarea acţiunii civile a foştilor proprietari ai imobilului ca urmare a anexării extraselor de carte funciară anterior menţionate.

Curtea a mai reţinut că recurentul a invocat în apel dispoziţiile art. 2 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 7/1996, care reglementează scopul evidenţei de carte funciară (de asigurare a publicităţii imobiliare), susţinând că nu avea posibilitatea de a cunoaşte deficienţele acesteia, de vreme ce, cu bună-credinţă, s-a prevalat de cuprinsul cărţii funciare noi, nr. x, deschise ulterior celei iniţiale, având nr. x, din care s-a omis transcrierea notării acţiunii numiţilor C. şi D., care a format obiectul dosarului nr. x/2017 al Curţii de Apel Cluj.

Cu privire la fapta ilicită, instanţa de apel a remarcat că, în opinia recurentului, aceasta a constat în omisiunea de transcriere în cartea funciară nr. x a notării privind acţiunea în revendicare a foştilor proprietari din cartea funciară nr. x, în vederea asigurării publicităţii şi opozabilităţii faţă de terţii interesaţi a situaţiei juridice a imobilului. Referitor la prejudiciul reclamat, a observat că acesta a constat în pierderea dreptului de proprietate ca urmare a neglijenţei funcţionarilor din cadrul Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Cluj de a transcrie acţiunea care a format obiectul dosarului nr. x/2017 al Curţii de Apel Cluj, din cartea funciară nr. x în cartea funciară nr. x Curtea a reţinut că recurentul a invocat în apel faptul că lipsirea sa de dreptul de proprietate a fost consecinţa directă a neglijenţei funcţionarilor din cadrul Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Cluj de a omite transcrierea acţiunii în revendicare în cartea funciară individual nou formată. În ceea ce priveşte vinovăţia prepusului, care a acţionat în exercitarea atribuţiilor de serviciu la momentul săvârşirii faptei ilicite, instanţa de apel a constatat că s-a susţinut că aceasta reiese cu putere de lucru judecat din decizia civilă nr. 5129/2012 pronunţată în dosarul nr. x/2007, în care s-a reţinut, în mod neechivoc, omisiunea de transcriere în cartea funciară nou formată a acţiunii în revendicare a foştilor proprietari.

Existenţa raportului de prepuşenie a fost reţinută că a fost invocată faţă de atribuţiile de gestiune a cărţii funciare, apreciindu-se că acestea au caracter exclusiv şi că omisiunea de notare constituie o faptă ilicită, de natură să declanşeze răspunderea civilă delictuală a unui angajat (prepus) al oficiului de cadastru şi publicitate imobiliară.

Analizate strict sub aspectul motivării, contrar susţinerilor recurentului, considerentele hotărârii recurate sunt rezultatul examinării riguroase a criticilor invocate în apel, motivarea acesteia circumscriindu-se exigenţelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Evocând situaţia de fapt dedusă judecăţii, în sensul menţionării actelor translative de proprietate/promisiunilor de vânzare-cumpărare al căror obiect l-a format imobilul în litigiu (apartamentul nr. x, situat în Cluj-Napoca, str. x, jud. Cluj), modalitatea de transcriere a acestora în cărţile funciare, precum şi litigiile referitoare la bun (care au format obiectele dosarelor nr. x/1999 al Tribunalului Cluj, nr. x ale Judecătoriei Cluj-Napoca), curtea a reţinut că fapta ilicită în temeiul căreia recurentul a invocat un drept la reparaţie în temeiul dispoziţiilor art. 998, art. 999 şi art. 1000 alin. (1) şi (3) C. civ., constă în omisiunea transcrierii în cartea funciară nr. x Cluj-Napoca a notării acţiunii civile care a făcut obiectul dosarului nr. x/1999 al Tribunalului Cluj, promovate cu succes de foştii proprietari ai imobilului, deposedaţi în mod abuziv de stat, care a condus la pierderea dreptului de proprietate al recurentului asupra imobilului menţionat.

Raportându-se la dispoziţiile legale menţionate în examinarea răspunderii pârâtului Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Cluj, instanţa de apel a reţinut că omiterea transcrierii în noua carte funciară deschisă pentru apartamentul nr. x, situat în Cluj-Napoca, str. x, jud. Cluj, a acţiunii formulate de foştii proprietari de la care acesta a fost preluat (C. şi D.), nu se circumscrie sferei cauzalităţii dintre fapta ilicită şi prejudiciu pentru se putea dispune atragerea răspunderii civile delictuale.

Instanţa de apel a reţinut că în cuprinsul promisiunii de vânzare-cumpărare din 28 iunie 2000, încheiate de recurent cu numita B., s-a menţionat că imobilul este înscris în CF nr. x Cluj-Napoca, cu părţile comune indivize înscrise în CF colectivă nr. x, bunul fiind dobândit de promitenta-vânzătoare în baza Legii nr. 112/1995.

Deşi în cartea funciară nouă, nr. x Cluj-Napoca, această acţiune nu fusese transcrisă din cartea funciară veche, nr. x, curtea a constatat că figura în foaia colectivă a imobilului, nr. x Cluj, la care s-a făcut referire în cuprinsul promisiunii de vânzare-cumpărare din 28 iunie 2000.

Examinând copia cărţii funciare nr. x Cluj-Napoca, curtea a remarcat că părţile indivize comune ale imobilului au rămas înscrise în cartea funciară colectivă nr. x, în care era notată, încă de la 30 iunie 1999, acţiunea civilă promovată de foştii proprietari ai imobilului în dosarul nr. x/1999 al Tribunalului Cluj, în scopul recunoaşterii dreptului lor de proprietate.

Raportându-se la aspectele relevate de probaţiunea administrată, instanţa de apel a concluzionat că recurentul a avut posibilitatea de a afla, cu depunerea unor minime diligenţe, încă de la momentul încheierii convenţiei sub semnătură privată cu numita B., situaţia juridică a imobilului, mai ales că aceasta a vizat un bun naţionalizat, supus unor interdicţii specifice de înstrăinare.

În susţinerea acestui argument, curtea a făcut referire la decizia nr. 481/R din 16 octombrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x/2017, prin care recurentul a fost obligat să lase în deplină proprietate şi liniştită posesie reclamanţilor D. şi C. apartamentului nr. x, situat în Cluj-Napoca, str. x, jud. Cluj, şi s-a dispus rectificarea cărţii funciare prin radierea dreptului de proprietate său asupra imobilului, care cuprinde statuări similare concluziilor sale.

Raţionamentul instanţei de apel s-a întemeiat şi pe considerentele sentinţei civile irevocabile nr. x din 3 octombrie 2011 pronunţate de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr. x/2007, prin care s-a constatat că dreptul fostului proprietar, E., asupra imobilului este preferabil faţă de cel al promitentei-vânzătoare B., cererea de intervenţie accesorie formulată în acest dosar de către recurent fiind respinsă pentru lipsa bunei credinţe a autoarei sale, constatându-se că acţiunea foştilor proprietari era notată în cartea funciară a imobilului la data când aceasta a contractat, în baza Legii nr. 112/1995.

Faţă de aceste aspecte reţinute, curtea a apreciat că recurentul a rămas în pasivitate şi doar la data de 20 decembrie 2010 a iniţiat, în dosarul nr. x/2010 al Judecătoriei Cluj-Napoca, acţiunea civilă prin care a solicitat recunoaşterea dreptului său de proprietate asupra imobilului, în susţinerea cereri sale depunând extrase din cărţile funciare nr. x, nr. x şi nr. x Cluj-Napoca, precum şi o copie a contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 19 aprilie 2000, prin care autoarea sa, B., a dobândit imobilul de la Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca în baza Legii nr. 112/1995, în care era inserată menţiunea identificării imobilului sub nr. topografic x din CF x", acesta fiind numărul cărţii funciare în care fusese iniţial înscris imobilul şi notată acţiunea civilă nr. 5620/1999 a Tribunalului Cluj.

În aceste condiţii, instanţa de apel a reţinut că fapta omisivă de a nu transcrie în CF nr. x Cluj acţiunea formulată de foştii proprietari de la care imobilul a fost preluat de stat, nu a determinat, în mod nemijlocit şi prin ea însăşi, independent de alte cauze şi circumstanţe, prejudicierea patrimoniului recurentului, în sensul invocat de acesta, iar, în lipsa unui raport de cauzalitate direct între fapta intimatului şi prejudiciu, a apreciat că în mod corect a constatat prima instanţa că cerinţele impuse de lege pentru atragerea răspunderii civile delictuale nu sunt îndeplinite în mod cumulativ.

Înalta Curte, raportând analiza instanţei de apel la ipoteza de nelegalitate a deciziei recurate, invocată de recurent din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., constată că soluţia de respingere a apelului declarat împotriva hotărârii de primă instanţă se fundamentează pe o examinare judicioasă a criticilor deduse judecăţii, prin prisma probaţiunii administrate şi a normelor legale aplicabile.

Astfel, concluzia instanţei de apel cu privire la neîndeplinirea cumulativă a prescripţiilor legale pentru atragerea răspunderii civile delictuale a pârâtului Oficiul Naţional de Cadastru şi Publicitate Imobiliară este rezultatul unui raţionament clar şi coerent expus, de natură să reflecte o proprie analiză asupra circumstanţelor de fapt şi de drept ale cauzei şi să sprijine soluţia pronunţată asupra apelului cu soluţionarea căruia a fost învestită.

Ca atare, hotărârea instanţei de apel îndeplineşte cerinţele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nefiind incident.

6.1.2 În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

În cauză, recurentul a învestit instanţa de fond cu soluţionarea unei cereri prin care a solicitat atragerea răspunderii civile delictuale a pârâtului Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Cluj, în baza dispoziţiilor art. 998, art. 999 şi art. 1000 alin. (1) şi (3) C. civ., pentru săvârşirea faptei ilicite constând în omisiunea de a transcrie în cartea funciară nr. x Cluj-Napoca a notării acţiunii în revendicare a apartamentului nr. x, situat în Cluj-Napoca, str. x, înscris în cartea funciară nr. x a acestei localităţi, care a format obiectul dosarului nr. x/1999 al Tribunalului Cluj.

În ceea ce priveşte prejudiciul, recurentul a susţinut că acesta rezidă în pierderea dreptului său de proprietate asupra imobilului menţionat, garantat prin art. 44 din Constituţia României şi art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, precum şi în suprimarea speranţei sale legitime de a beneficia de un bun în sensul convenţiei, deşi l-a dobândit prin hotărâre judecătorească, respectiv prin sentinţa civilă nr. 19550/2011 pronunţată de Judecătoria Cluj în dosarul nr. x/2010, dreptul său de proprietate fiind înscris în cartea funciară x, provenită din conversia pe hârtie a CF x Cluj.

Prin sentinţa nr. 93 din 22 februarie 2022, Tribunalul Cluj, secţia civilă a respins acţiunea, reţinând că, în lipsa raportului de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciul reclamat, nu se poate reţine îndeplinirea condiţiilor răspunderii civile delictuale, întrucât nu se poate atribui valoare cauzală lipsei transcrierii notării acţiunii civile ce a format obiectul dosarului nr. x/1999 al Tribunalului Cluj, în cartea funciară x Cluj-Napoca, de vreme ce recurentul se putea afla în posesia acestor informaţii, conform dovezilor reprezentate de cererea de chemare în judecată promovată în dosarul nr. x/2010 al Judecătoriei Cluj-Napoca, a celor susţinute în cuprinsul cererii şi a înscrisurilor anexate cererii.

Soluţia instanţei de fond a fost validată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă prin decizia nr. 59/A din 16 februarie 2023, apelul declarat de recurent împotriva hotărârii de primă instanţă fiind respins în considerarea aceloraşi argumente, respectiv a lipsei raportului de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, în esenţă reţinându-se că fapta omisivă de a nu transcrie în cartea funciară nr. x Cluj acţiunea formulată de foştii proprietari de la care imobilul a fost preluat de către stat, nu a determinat prin ea însăşi, independent de alte cauze şi circumstanţe, prejudicierea patrimoniului recurentului, de vreme ce, la cererea de chemare în judecată care a format obiectul dosarului nr. x/2010 al Judecătoriei Cluj-Napoca (prin care a solicitat recunoaşterea dreptului său de proprietate asupra imobilului) acesta a anexat extrase ale cărţilor funciare nr. x, x şi x Cluj, precum şi contractul de vânzare-cumpărare nr. x/19.04.2000, prin care autoarea sa, B., a dobândit, în baza Legii nr. 112/1995, apartamentul de Consiliul Local al Municipiului Cluj.

Examinând modalitatea de soluţionare a cauzei prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recurentul a susţinut că a dobândit dreptul de proprietate asupra apartamentului nr. x, situat în Cluj-Napoca, str. x, prin sentinţa civilă nr. 19550 din 12 decembrie 2011 pronunţată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr. x/2010, în contradictoriu cu pârâta B. şi Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca, dreptul său fiind înscris în cartea funciară prin încheierea nr. 10057/31.01.2012.

Probaţiunea administrată în cauză, potrivit evaluării realizate de instanţa de apel, a relevat faptul că numita B. a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului de la Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca în baza contractului de vânzare-cumpărare încheiat conform Legii nr. 112/1995, în cuprinsul acestuia menţionându-se că bunul se identifică sub nr. topografic x din CF x, acesta fiind şi numărul cărţii funciare în care fusese iniţial înscris imobilul şi notată acţiunea civilă a foştilor proprietari, înregistrată sub nr. x/1999 pe rolul Tribunalului Cluj.

Curtea a remarcat că în cuprinsul promisiunii de vânzare-cumpărare din 28 iunie 2000, încheiate de recurent cu numita B., a fost inserată menţiunea potrivit căreia imobilul în discuţie figurează înscris în CF nr. x Cluj-Napoca, având nr. top. xII şi x/II, cu părţile comune indivize înscrise în CF colectivă x.

Totodată, a reţinut că, deşi în cartea funciară nouă, având nr. x, acţiunea foştilor proprietari nu a fost transcrisă din CF vechi x, notarea a fost menţinută în coala colectivă a imobilului, respectiv în CF nr. x Cluj, la care s-a făcut menţiune în cuprinsul promisiunii de vânzare-cumpărare din 28 iunie 2000. De asemenea, a constatat că din copia CF nr. x rezultă că părţile indivize comune au rămas înscrise în CF nr. x Cluj, în care era notată, din 30 iunie 1999, acţiunea care a format obiectul dosarului nr. x/1999 al Tribunalului Cluj, iniţiată de foştii proprietari ai imobilului în vederea recunoaşterii dreptului lor de proprietate.

Curtea a coroborat aceste aspecte de fapt cu susţinerile recurentului din cuprinsul acţiunii care a format obiectul dosarului nr. x/2020 al Judecătoriei Cluj-Napoca (în care a fost pronunţată sentinţa civilă nr. 19550/12.12.2011, ce reprezintă titlul său asupra imobilului), precum şi cu înscrisurile depuse în dovedirea acestora, şi a constatat că întreaga sa argumentare în obţinerea unei soluţii favorabile s-a fundamentat pe promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare încheiată cu numita B., înscrisă în CF nr. x Cluj, pe extrasele de carte funciară x, x şi x, precum şi pe expunerea modalităţii de dobândire a dreptul de proprietate de către pârâtă, prin încheierea cu Consiliul Local Cluj-Napoca a unui contract de vânzare-cumpărare în baza Legii nr. 112/1995.

În raport de aceste constatări, Înalta Curte constată că este corectă aprecierea instanţei de apel potrivit căreia, deşi acţiunea civilă a foştilor proprietari nu a fost notată în cartea funciară nou deschisă, sub nr. x, recurentul, putea afla, prin depunerea unor minime diligenţe, încă de la momentul încheierii convenţiei sub semnătură privată cu numita B., situaţia juridică a imobilului, cu atât mai mult cu cât aceasta viza un bun naţionalizat, supus unor interdicţii de înstrăinare, iar în cărţile funciare vechi, individuală şi colectivă nr. x şi nr. x, despre care s-a făcut menţiune în contractul de vânzare-cumpărare încheiat de promitenta vânzătoare în baza Legii nr. 112/1995, care a precedat acţiunii civile ce a format obiectul dosarului nr. x/2020 al Judecătoriei Cluj-Napoca, s-a făcut referire la acestea.

În atare condiţii, sunt nefondate susţinerile recurentului în sensul că prejudiciul suferit este consecinţa omisiunii prepuşilor pârâtului Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Cluj de a transcrie în cartea funciară nouă, deschisă sub nr. x, a notării acţiunii civile a foştilor proprietari ai imobilului din cărţile funciare vechi, de vreme ce, atât conţinutul acestora, cât şi contractul de vânzare-cumpărare încheiat în temeiul Legii nr. 112/1995 au fost invocate în litigiul iniţial în vederea obţinerii unui titlu asupra bunului litigios.

Astfel cum corect a remarcat curtea de apel, elocvente în acest sens sunt statuările Curţii de Apel Cluj din cuprinsul deciziei definitive nr. 481R din 16 octombrie 2019, pronunţate în dosarul nr. x/2017 (care a avut ca obiect acţiunea în revendicare formulată cu succes de foştii proprietari ai imobilului împotriva recurentului), în sensul că acestuia îi pot fi opuse cărţile funciare vechi, colectivă, nr. x, şi individuală, nr. x, cât timp antecontractul de vânzare-cumpărare a fost încheiat cu numita B. în perioada în care era în vigoare interdicţia de înstrăinare prevăzută de art. 9 din Legea nr. 112/1995, iar în aceste condiţii, era rezonabilă întreprinderea unor demersuri în scopul aflării situaţiei juridice a imobilului naţionalizat.

Relevante sunt, totodată, aspectele reţinute de aceeaşi instanţă în cuprinsul deciziei irevocabile nr. 5129/17.12.2012, pronunţate în dosarul nr. x/2007 (având ca obiect cererea foştilor proprietari ai imobilului privind constatarea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare nr. x/19.04.2000, încheiat între B. şi Consiliul Local al Municipiului Cluj), în care, ca urmare a comparării titlurilor exhibate de părţi, s-a apreciat că nu se poate reţine buna credinţă a cumpărătoarei în baza Legii nr. 112/1995, câtă vreme acţiunea foştilor proprietari era notată în cartea funciară a imobilului la data când aceasta a contractat şi, deşi intervenientul accesoriu A. augustin a încheiat antecontractul de vânzare-cumpărare întemeindu-se pe cuprinsul cărţii funciare noi, nr. x, dreptul foştilor proprietari era conservat prin notarea acţiunii lor.

Se remarcă, astfel, că toate chestiunile redate în cele ce preced nu au relevat existenţa raportului de cauzalitate între faptele imputate prepuşilor pârâtului şi prejudiciul reclamat de către recurent, impus de art. 1000 alin. (1) şi (3) C. civ. pentru atragerea răspunderii civile delictuale, de vreme ce aspectele analizate denotă faptul că acestuia îi revenea, în calitate de cumpărător al unui bun supus unui regim juridic special de înstrăinare, diligenţa de a cerceta conţinutul cărţilor funciare ale imobilului pentru o corectă identificare a situaţiei juridice.

Deşi fapta funcţionarilor de carte funciară are caracter ilicit, derivând din îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor de serviciu, iar pierderea dreptului de proprietate al recurentului este reală, acest prejudiciu nu este consecinţa directă a omisiunii de transcriere a notării acţiunii foştilor proprietari în cartea funciară deschisă ca urmare a dobândirii bunului de către autoarea sa de la Consiliul Local al Municipiului Cluj, ci a lipsei sale de diligenţă în efectuarea unor verificări riguroase a situaţiei juridice a unui imobil ce fusese naţionalizat, supus unui regim special de înstrăinare prin actul normativ căruia acesta i se substituia (Legea nr. 112/1995).

Pe cale de consecinţă, fapta ilicită invocată nu se află într-un raport de cauzalitate suficient de caracterizat cu prejudiciul suferit de către recurent, pentru a fi reţinută în plan cauzal şi a conduce la angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtului în temeiul dispoziţiilor art. 998, 999 şi 1000 alin. (1) şi (3) C. civ.

În raport de aceste argumente, nu se poate constata o încălcare a dreptului de proprietate garantat de dispoziţiile art. 44 din Constituţia României şi de art. 1 din Primul Protocol la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, de vreme ce recurentul l-a pierdut ca urmare a promovării în justiţie, de către foştii proprietari ai imobilului, deposedaţi în mod abuziv de stat, a acţiunilor specifice apărării dreptului lor de proprietate.

Deşi, potrivit art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie, "Orice persoană are dreptul la respectarea bunurilor sale", aceste dispoziţii vizează protejarea unor drepturi concrete şi efective, iar ceea ce se impune a se analiza este dacă circumstanţele cauzei, considerate în ansamblu, conduc la concluzia că recurent este titularul unui drept substanţial protejat de acest articol.

Este real că notarea unui litigiu în cartea funciară are ca scop aducerea la cunoştinţa terţilor a situaţiei litigioase existente cu privire la un imobil. Însă, astfel cum s-a arătat, recurentul a beneficiat de mijloacele necesare identificării situaţiei juridice concrete a imobilului, motiv pentru care pierderea dreptului său de proprietate este consecinţa propriei pasivităţi în efectuarea unor cercetări riguroase asupra acestei chestiuni.

În jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a statuat că un reclamant poate pretinde o încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 numai în măsura în care deciziile contestate se referă la "bunurile" sale în sensul acestei dispoziţii legale.

Curtea a arătat că bunurile pot fi "bunuri actuale" sau active, inclusiv creanţe, în privinţa cărora reclamantul poate susţine că are cel puţin o "aşteptare legitimă" de a obţine exercitarea efectivă a unui drept de proprietate (cauzele Pressos Compania Naviera S.A. ş.a. împotriva Belgiei, JA Pye (Oxford) Ltd şi JA Pye (Oxford) Land Ltd împotriva Regatului Unit, Von Maltzan ş.a. împotriva Germaniei, Kopecký împotriva Slovaciei). Prin contrast, Curtea a statuat că speranţa recunoaşterii supravieţuirii unui drept de proprietate care nu a putut fi exercitat nu poate fi considerată a fi un "bun" în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1, ca de altfel nicio creanţă condiţionată care a devenit caducă urmare neîndeplinirii condiţiei (Prinţul Hans-Adam II al Liechtensteinului împotriva Germaniei, Gratzinger şi Gratzingerova împotriva Republicii Cehe, Kopecký împotriva Slovaciei, Malhous împotriva Republicii Cehe, Nerva şi alţii împotriva Regatului Unit).

Pentru ca o "aşteptare" să fie "legitimă", Curtea a arătat că aceasta trebuie să aibă o natură mai concretă decât o simplă speranţă şi să se bazeze pe o prevedere legală sau pe un act juridic, precum o hotărâre judecătorească, care să aibă legătură cu dreptul patrimonial în cauză (cauzele Kopecký împotriva Slovaciei, Centro Europa 7 S.R.L. şi di Stefano împotriva Italiei).

Or, deşi recurentul a dobândit dreptul de proprietate în baza unei hotărâri judecătoreşti (sentinţa civilă nr. 19550 din 12 decembrie 2011, pronunţată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr. x/2010), acesta a pierdut dreptul ca urmare a promovării cu succes în justiţie a acţiunii în revendicare de către foştii proprietari deposedaţi în mod abuziv de către stat, prin decizia nr. 803A din 16 mai 2019 a Tribunalului Cluj, secţia civilă, definitivă prin decizia nr. 481R din 16 octombrie 2019 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă).

Raportat la această împrejurare, în mod judicios s-a stabilit că nu se poate reţine existenţa raportului de cauzalitate între fapta funcţionarilor de carte funciară şi prejudiciul reclamat de recurent.

Din această perspectivă, nu pot fi reţinute nici susţinerile recurentului referitoare la încălcarea efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat al considerentelor deciziei civile nr. 184/2012, conform cărora a încheiat antecontractul de vânzare-cumpărare cu numita B., întemeindu-se pe cuprinsul cărţii funciare nou deschise, nr. x, de vreme ce această prezumţie judiciară a fost înlăturată de instanţa de apel care a reţinut existenţa elementelor factuale rezultate din pasivitatea reclamantului care ar fi trebuit să depună diligenţe pentru a afla conţinutul cărţii funciare iniţiale, pentru a reţine neîndeplinirea condiţiei privind lipsa legăturii de cauzalitate între fapta ilicită imputată şi prejudiciul pretins în cauză.

Având în vedere că nu se poate reţine o încălcare a dispoziţiilor art. 998, art. 999 şi art. 1000 alin. (1) şi (3) C. civ., pentru considerentele expuse, motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este nefondat.

6.2 Asupra recursului pârâtului Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Cluj, Înalta Curte constată următoarele:

Criticile formulate în recurs de pârât vizează, în esenţă, soluţia pronunţată de instanţa de fond asupra excepţiei lipsei calităţii sale procesuale pasive de către instanţa de fond, menţinute prin decizia recurată, ca efect - conform opiniei recurentului - al constatării greşite a faptului că este continuatorul în drepturi al fostului birou de carte funciară al judecătoriei, care ar fi preluat, ca urmare a adoptării Legii nr. 7/1996, toate drepturile şi obligaţiile acestuia, şi, implicit, activitatea de transcriere în registrele de carte funciară a actelor şi faptelor juridice referitoare la imobile, precum şi răspunderea pentru faptele prepuşilor, ce rezultă, în speţă, dintr-o omisiune de transcriere.

Examinate din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât vizează aplicarea unei norme de procedură - art. 36 din cod - care reglementează una dintre condiţiile de exercitare ale acţiunii civile (calitatea procesuală), se constată că aceste critici, deşi se încadrează în teza normativă a acestui motiv de recurs, nu sunt fondate.

În speţă, prin demersul judiciar iniţiat, reclamantul A. augustin a solicitat, pe temeiul răspunderii civile delictuale, obligarea pârâtului Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Cluj, la plata despăgubirilor pentru prejudiciul produs ca urmare a omisiunii de transcriere în cartea funciară nr. x Cluj-Napoca a acţiunii civile notate prin încheierea nr. 12124 din 30 iunie 1999 în cartea funciară a aceleiaşi localităţi, ambele deschise pentru apartamentul nr. x, situat în Cluj-Napoca, str. x, jud. Cluj.

Prin precizările de acţiune ulterioare, reclamantul a solicitat lărgirea cadrului procesual, prin introducerea în cauză a pârâţilor Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară şi Ministerul Justiţiei, pentru aceste două din urmă entităţi, prin sentinţa nr. 93 din 22 februarie 2022, fiind admisă de către Tribunalul Cluj, secţia I civilă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, soluţia dobândind caracter definitiv ca urmare a neatacării sale cu apel.

Recurentul a specificat că fapta prejudiciabilă a survenit la 26 iunie 2000, respectiv la data creării noii cărţi funciare, nr. x Cluj-Napoca.

Înalta Curte constată că, potrivit dispoziţiilor art. 3 alin. (1) din Legea nr. 7/1996 a cadastrului şi a publicităţii imobiliare (în forma în vigoare în anul 2000), "La data intrării în vigoare a prezentei legi se înfiinţează Oficiul Naţional de Cadastru, Geodezie şi Cartografie, ca instituţie publică cu personalitate juridică în subordinea Guvernului. (2) În fiecare judeţ şi în municipiul Bucureşti se organizează oficii de cadastru, geodezie şi cartografie care vor funcţiona ca instituţii publice cu personalitate juridică în subordonarea Oficiului Naţional de Cadastru, Geodezie şi Cartografie."

Art. 20 din Legea nr. 7/1996 prevede că "Publicitatea imobiliară întemeiată pe sistemul de evidenţă al cadastrului general are ca obiect înscrierea în cartea funciară a actelor şi faptelor juridice referitoare la imobilele din aceeaşi localitate. Ea se efectuează de către birourile de carte funciară ale judecătoriilor, pentru imobilele situate în raza teritorială de activitate a acestora. Cărţile funciare întocmite şi numerotate pe teritoriul administrativ al fiecărei localităţi alcătuiesc, împreună, registrul cadastral de publicitate imobiliară al acestui teritoriu, ce se ţine de către biroul de carte funciară al judecătoriei în a cărei rază teritorială de activitate este situat bunul respectiv."

Conform art. 27 din lege, înscrierile în cartea funciară devin opozabile faţă de terţi de la data înregistrării cererii.

Art. 48 din Legea nr. 7/1996 prevede că registrele de carte funciară se ţin de biroul de carte funciară al judecătoriei. Conform art. 49, "Cererea de înscriere în cartea funciară se va depune la biroul de carte funciară al judecătoriei şi va fi însoţită de înscrisul original sau de copia legalizată de pe acesta, prin care se constată actul sau faptul juridic a cărui înscriere se cere."

Legea nr. 7/1996 a intrat în vigoare la 24 iunie 1996.

La data de 9 august 2004 a intrat în vigoare H.G. nr. 1210/2004 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, care avea printre atribuţii, potrivit art. 3 lit. a) şi j), coordonarea şi controlul executării lucrărilor de cadastru şi asigurarea înscrierii imobilelor în registrul de publicitate imobiliară la nivelul întregii ţări, asigurarea înscrierii altor raporturi juridice, drepturi personale, interdicţii, incapacităţi şi litigii judiciare în legătură cu imobilul, în subordinea sa funcţionând ca instituţii publice, cu personalitate juridică, oficiile de cadastru şi publicitate imobiliară, conform art. 12.

Potrivit art. 13 din hotărârea de guvern menţionată, oficiile de cadastru şi publicitate imobiliară asigură înscrierea drepturilor reale ce se constituie, se transmit, se modifică sau se sting, la cererea titularului dreptului, a notarului public ori a celorlalte persoane interesate (lit. b), precum şi înscrierea altor raporturi juridice, drepturi personale, interdicţii, incapacităţi şi litigii judiciare în legătură cu bunul imobil; asigură înscrierea căilor de atac împotriva înregistrărilor de carte funciară (lit. c).

H.G. nr. 1210/2004 a fost modificată prin H.G. nr. 1288/2012, în Regulamentul de organizare şi funcţionare a Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară adoptat stipulându-se că în subordinea Agenţiei Naţionale funcţionează un număr de 42 de oficii de cadastru şi publicitate imobiliară, organizate în fiecare judeţ, precum şi în municipiul Bucureşti, ca instituţii publice cu personalitate juridică, care îşi desfăşoară activitatea în imobile aflate în administrarea acestora, în condiţiile legii.

Această succesiune a actelor normative enumerate relevă faptul că, la data de 26 iunie 2000, când recurentul a susţinut că s-a produs fapta ilicită cauzatoare de prejudiciu, constând în omisiunea transcrierii în cartea funciară nr. x a acţiunii civile înregistrate pe rolul Tribunalului Cluj sub nr. x/1999, care figura în cărţile funciare anterioare, individuală şi colectivă a imobilului nr. x şi nr. x, Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Cluj era singura entitate cu personalitate juridică cu atribuţii în spectrul publicităţii imobiliare întemeiate pe sistemul de evidenţă al cadastrului general, având ca obiect înscrierea în cartea funciară a actelor şi faptelor juridice referitoare la imobilele din această localitate, aflat în subordonarea Oficiului Naţional de Cadastru, Geodezie şi Cartografie.

Cum, în cauză, s-a solicitat atragerea răspunderii sale civile delictuale pentru faptele săvârşite de funcţionarii de carte funciară cu privire modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu, în calitate de prepuşi ai săi, pe temeiul dispoziţiilor art. 1000 alin. (1) şi alin. (3) C. civ., în mod corect a constatat curtea de apel că Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Cluj justifică legitimarea procesuală prevăzută de art. 34 C. proc. civ., fiind subiect al raportului juridic dedus judecăţii în cauză.

Faţă de aceste constatări, recursul pârâtului Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Cluj urmează a fi respins.

6.3 Asupra recursului declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, Înalta Curte constată următoarele:

În esenţă, prin motivele de recurs întemeiate în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., recurentul a criticat decizia instanţei de apel din perspectiva menţinerii soluţiei instanţei de fond asupra excepţiei lipsei calităţii sale procesuale pasive, apreciind că aceasta trebuia unită cu fondul şi apoi admisă (astfel cum s-a procedat în cazul aceleiaşi excepţii invocate de pârâtul Ministerul Justiţiei), mai ale că a fost chemat în judecată ca urmare a modificării acţiunii reclamantului, subsidiar acestuia şi pârâtei Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară.

Invocând încălcarea principiului disponibilităţii prevăzut de art. 9 C. proc. civ., a susţinut că, deşi recurentul a solicitat introducerea sa în cauză în baza art. 52 alin. (3) din Constituţia României, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a fost respinsă pe alt temei de drept, şi, având în vedere că această excepţie a fost admisă în ceea ce îi priveşte pe pârâţii Ministerul Justiţiei şi Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, soluţia în acest sens rămânând definitivă, singurul pârât în cauză este Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, iar instanţele de fond şi de apel nu au analizat răspunderea acestuia potrivit solicitării recurentului formulate în temeiul art. 52 alin. (3) din Constituţia României.

Aceste critici, întrucât vizează modalitatea de soluţionare a unei excepţii de fond, absolute şi peremptorii, stipulate de o normă de procedură care reglementează condiţiile de exercitare a acţiunii civile, art. 36 C. proc. civ., precum şi încălcarea principiului disponibilităţii, prevăzut la art. 9 din acest act normativ, urmează a fi examinate din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, "când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii."

Acest motiv de recurs vizează neregularităţi de ordin procedural, care sunt sancţionate cu nulitatea prevăzută de art. 174 C. proc. civ., care este condiţionată de producerea unei vătămări.

Nulitatea, ca sancţiune procedurală, se impune a fi analizată în corelaţie cu actele de procedură pe care instanţa, părţile sau alţi participanţi le-au îndeplinit pe parcursul activităţii judiciare.

Analizând, în acest cadru normativ, criticile recurentului, Înalta Curte constată că nu sunt fondate.

În cauză, reclamantul a învestit instanţa de fond cu soluţionarea unei acţiuni întemeiate pe dispoziţiile art. 998, art. 999 şi art. 1000 alin. (1) şi (3) din C. civ. de la 1864, pe art. 44 din Constituţia României, precum şi pe art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, solicitând obligarea pârâtului Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Cluj la plata despăgubirilor pentru prejudiciul produs ca urmare a omisiunii de a transcrie în cartea funciară de pe hârtie x Cluj-Napoca a acţiunii civile notate prin încheierea nr. 12124/30.06.1999 în CF nr. x, ambele deschise pentru apartamentul nr. x situat în Cluj-Napoca str. x, în cuantum echivalent valorii de piaţă la data de 16 octombrie 2019, ce urma a fi determinată prin expertiză judiciară de specialitate.

Prin cererile depuse succesiv la 26 octombrie 2020 şi la 23 noiembrie 2020, reclamantul a modificat cadrul procesual pasiv al litigiului, solicitând introducerea în cauză a pârâţilor Ministerul Justiţiei şi Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, şi, ulterior, a pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanţelor.

Printr-o nouă precizare de acţiune, depusă la data de 25 noiembrie 2020, la solicitarea instanţei de fond, reclamantul a învederat că solicită angajarea răspunderii civile delictuale a pârâţilor în mod individual, iar nu în solidar, în principal, a pârâtului Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Cluj, iar în subsidiar, a celorlalţi pârâţi în următoarea ordine: Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, Ministerul Justiţiei şi Statul Român, prin Ministerul Finanţelor.

Prin întâmpinările formulate, pârâţii Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, Ministerul Justiţiei şi Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, au invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.

Dacă, în ceea ce priveşte excepţia invocată de pârâţii Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară şi Ministerul Justiţiei, tribunalul a dispus, prin încheierea din 2 februarie 2021, unirea acesteia cu fondul, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, a fost respinsă prin încheierea din 30 martie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2020, în raport de caracterul subsidiar al acţiunii formulate de reclamant, precum şi faţă de dispoziţiile învederate de această parte, respectiv art. 224 alin. (1) C. civ.

Prin sentinţa nr. 93 din 22 februarie 2022, Tribunalul Cluj, secţia civilă a admis excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară şi Ministerul Justiţiei şi a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamant, în contradictoriu cu pârâţii Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Cluj şi Statul Român, prin Ministerul Finanţelor.

Hotărârea instanţei de fond a fost validată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă prin decizia nr. 59A din 16 februarie 2023, apelul incident formulat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, fiind respins, ca nefondat, motivat de faptul că acesta justifică legitimare procesuală în cauză în raport de răspunderea sa subsidiară solicitată de către reclamant, precum şi de dispoziţiile art. 224 alin. (1) C. civ.

Contrar criticilor recurentului, soluţia instanţei de apel este legală.

Astfel cum corect curtea a reţinut, calitatea procesuală este titlul legal care îndreptăţeşte o persoană să fie parte în proces.

Calitatea procesuală este definită la art. 36 C. proc. civ., rezultând din identitatea dintre părţi şi subiectele raportului juridic litigios, astfel cum este dedus judecăţii, existenţa sau inexistenţa drepturilor, precum şi a obligaţiilor afirmate constituind o chestiune de fond.

Înalta Curte constată că atragerea în proces, în calitate de pârât, a recurentului Statul Român, prin Ministrul Finanţelor, s-a făcut de către reclamant în temeiul art. 52 alin. (3) din Constituţia României.

Această dispoziţie constituţională consacră o răspundere patrimonială a statului pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare, răspundere care trebuie însă stabilită în condiţiile legii.

Potrivit dispoziţiilor art. 224 alin. (1) C. civ. (invocate chiar de pârât în susţinerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive) "Dacă prin lege nu se dispune altfel, statul nu răspunde decât în mod subsidiar pentru obligaţiile organelor, autorităţilor şi instituţiilor publice care sunt persoane juridice şi niciuna dintre aceste persoane juridice nu răspunde pentru obligaţiile statului."

Dispoziţiile legale evocate nu exclud, aşadar, din sfera lor de reglementare statul, care are o răspundere subsidiară organelor, autorităţilor şi instituţiilor publice, condiţionată de lipsa sau de insuficienţa controlului şi supravegherii asupra acestora.

Înalta Curte constată că, în cauză, recurentul a solicitat atragerea răspunderii civile delictuale a Statului Român, prin Ministerul Finanţelor, pentru pretinsa faptă ilicită săvârşită de funcţionarii Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Cluj, constând în omisiunea de transcriere în cartea funciară nr. x, a apartamentului situat în Cluj-Napoca, str. x, jud. Cluj, a notării acţiunii civile formulate de foştii proprietari ai acestuia, deposedaţi în mod abuziv de către stat, care a condus la pierderea dreptului său de proprietate asupra imobilului.

Recurentul a precizat că răspunderea acestui pârât este subsidiară celei a pârâtului Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Cluj, urmând a opera doar în cazul constatării săvârşirii unei erori judiciare, izvorâte dintr-o omisiune prejudiciabilă în activitatea serviciului public de înfăptuire a justiţiei la nivelul birourilor de carte funciară, indiferent dacă persoana culpabilă ar fi judecătorul delegat sau un funcţionar aflat în subordinea acestuia.

Ca atare, este corect aspectul reţinut de curte în motivarea soluţiei de respingere a apelului incident declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, împotriva hotărârii instanţei de fond, în sensul că răspunderea acestuia a fost solicitată în mod subsidiar, în situaţia în care s-ar fi constatat că ceilalţi pârâţi atraşi în proces nu răspund din punct de vedere delictual.

Aceste aspecte relevate nu sunt de natură a confirma susţinerile recurentului cu privire la încălcarea principiului disponibilităţii prevăzut de art. 9 C. proc. civ., instanţa de apel soluţionând cauza în raport de solicitarea reclamantului de a se reţine răspunderea subsidiară a statului în ipoteza expusă în paragraful anterior.

Deşi prin cererea precizatoare reclamantul a invocat, în justificarea atragerii în proces a recurentului dispoziţiile art. 52 alin. (3) din Constituţia României, referirea curţii de apel la prevederile art. 224 alin. (1) C. proc. civ. este corectă de vreme ce acestea au fost invocate de pârât în apărările formulate asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, iar, potrivit art. 22 alin. (2) din cod, "Judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale."

Astfel, în lipsa încălcării normelor de procedură prevăzute de art. 22 şi art. 36 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recurentului nu i s-a produs vătămarea prevăzută la art. 175 alin. (1) C. proc. civ. pentru a putea aplica sancţiunea nulităţii actului de procedură, aptă să atragă incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din acelaşi cod.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamantul A. augustin, de pârâtul Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Cluj şi de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Cluj, împotriva deciziei nr. 59/A din 16 februarie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamantul A. augustin, de pârâtul Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Cluj şi de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Cluj, împotriva deciziei nr. 59/A din 16 februarie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 7 martie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform dispoziţiilor art. 402 din C. proc. civ.