Marital partition annulment appeal quashed as void for failure to plead statutory cassation grounds; costs awarded

Şedinţa publică din data de 06 martie 2024

Deliberând, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată la Judecătoria Reşiţa la 17.09.2021, sub nr. x/2021, reclamanta A. a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce va pronunţa în contradictoriu cu pârâtul B., să dispună anularea partajului autentificat la notar prin încheierea nr. 2043 din data de 03.09.2020, partaj efectuat după sentinţa de divorţ definitivă în 11.08.2020.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin

Prin sentinţa civilă nr. 1652 din 13 octombrie 2022, pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin în dosarul nr. x/2021, s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul B., având ca obiect anulare act-anulare partaj, fiind obligată reclamanta la plata către pârât a sumei de 3 000 RON cheltuieli de judecată constând în onorariu avocaţial.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Suceava

Prin decizia nr. 89 din 29 martie 2023, Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă a respins apelul formulat de apelanta reclamantă A. împotriva sentinţei civile nr. 1652/13.10.2022, pronunţate de Tribunalul Caraş-Severin.

4. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 89 din 29 martie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara a formulat recurs reclamanta A., ce a fost înregistrat pe rolul secţiei I civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Prin cererea de recurs formulată, recurenta-reclamant reia situaţia de fapt din dosar, arătând, în esenţă, că aceasta a semnat actul de partaj într-un moment în care se afla în incapacitate psihică, fiind sub tratament pentru anxietate.

Recurenta face referiri la proba testimonială administrată în cauză, arătând că martorii audiaţi ar fi fost şi aceştia influenţaţi în mod direct sau indirect de intimatul-pârât.

Conchizând, susţine recurenta că acesteia îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 1216 alin. (4) din C. civ., apreciind că a demonstrat, prin cele afirmate, că actul ar f fost încheiat sub violenţă.

Recurenta nu a procedat la încadrarea criticilor în motivele de casare.

5. Apărările formulate în cauză

În data de 26.07.2023, intimatul B. a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca fiind nul, faţă de nemotivarea acestuia în fapt şi în drept.

Întâmpinarea a fost comunicată recurentei, care a depus răspuns la întâmpinare, prin care arată că înţelege să se prevaleze de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în susţinerea căii de atac.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

II.1. Examinând recursul declarat de recurenta-reclamantă A., în raport cu excepţia nulităţii, invocată din prin întâmpinare de intimatul B., a cărei analiză este prioritară, faţă de dispoziţiile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Recursul este o cale extraordinară de atac, care poate fi exercitată numai în termenul şi condiţiile expres prevăzute de lege.

În conformitate cu prevederile art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., recursul urmăreşte să supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. De asemenea, potrivit art. 488 din C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute la pct. 1-8 din acest text legal.

Din interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 483 alin. (3) şi ale art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., rezultă că recursul este calea extraordinară de atac, de reformare, prin care hotărârea este supusă controlului judiciar numai prin prisma conformităţii sale cu regulile de drept material şi/sau procesual aplicabile, astfel că părţile nu au posibilitatea de a o critica pentru motive de netemeinicie. Cu alte cuvinte, în recurs se exercită strict un control de legalitate al hotărârii, prin raportare la motivele de casare prevăzute, în mod expres şi limitativ, la art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ., niciunul dintre acestea nefiind conceput astfel încât să permită instanţei de recurs reanalizarea mijloacelor de probă administrate sau reevaluarea situaţiei de fapt.

Ca atare, faptele sunt stabilite, în mod suveran, de instanţele de fond, în timp ce instanţa de recurs judecă hotărârea, iar nu procesul, în sensul că nu rejudecă tot dosarul, ci verifică modalitatea în care au fost aplicate, de către instanţa de apel, normele de drept procesual şi/sau de drept material situaţiei de fapt deja stabilite.

Scopul recursului transcede interesului particular şi constă în asigurarea unui cadru juridic coerent şi unitar, printr-o interpretare şi aplicare uniformă a legii materiale şi/sau procesuale, în timp ce interpretarea mijloacelor de probă este de resortul convingerii judecătorului de fond, care administrează probele şi le poate aprecia (în primă instanţă) sau, după caz, reaprecia şi completa (în apel).

În acest context, nu se poate pretinde instanţei de recurs cenzurarea aprecierii probatoriului, transformând-o într-o a treia instanţă de fond, în mod vădit contrar rolului şi funcţiilor căii extraordinare de atac a recursului.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 din C. proc. civ. iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanţa, care a pronunţat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

În litigiul pendinte, verificând cererea de recurs, se constată, pe de-o parte, că recurenta nu a procedat la încadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. iar, pe de altă parte, că acestea reprezintă o reiterare a motivelor invocate prin acţiunea principală şi a motivelor de apel formulate împotriva sentinţei tribunalului, care şi-au găsit deja o dezlegare jurisdicţională prin decizia pronunţată în apel, recurenta-reclamantă ignorând faptul că asupra acestora a existat deja o cenzură şi o judecată din partea instanţei de apel, care a arătat argumentele pentru care criticile respective nu pot fi primite.

Or, prin motivele de recurs, recurenta trebuia să indice, punctual, de ce sunt greşite considerentele instanţei de apel care sprijină soluţia adoptată. Aceasta, însă, fără să arate motivele pentru care consideră nelegală dezlegarea dată de instanţă în faza procesuală a apelului, repune în discuţie aceleaşi aspecte, reiterând aspectele de fapt din dosar şi omiţând faptul că obiectul recursului îl constituie raţionamentul curţii de apel.

În ceea ce priveşte susţinerea potrivit căreia în cauză erau incidente dispoziţiile art. 1216 alin. (4) din C. civ., Înalta Curte constată că instanţa de apel s-a pronunţat asupra acestui aspect, reţinând că nu s-a demonstrat exercitarea vreunui act de violenţă morală din partea intimatului la momentul semnării actului de partaj.

Recurenta nu a formulat critici împotriva raţionamentului instanţei sub acest aspect, în sensul invocării încălcării sau aplicării greşite a unor norme de drept material, care au stat la baza raţionamentului instanţei de apel, simpla nemulţumire a părţii cu privire la răspunsul dat de curtea de apel criticilor invocate, şi reiterarea acestora în calea extraordinară de atac, nefiind suficientă pentru a atrage casarea deciziei recurate.

Mai mult, criticile din cererea de recurs se referă la modul de interpretare a probatoriului de către instanţă, prin acestea susţinându-se că şi martorii audiaţi în cauză ar fi fost influenţaţi de personalitatea pârâtului, ori că medicul specialist audiat ca martor nu a dorit să fie implicat în chestiunea litigioasă dedusă judecăţii, astfel că s-ar fi ferit să facă aprecieri cu privire la afectarea discernământului acesteia.

Recurenta a dedus, astfel, judecăţii aspecte de netemeinicie, criticile acesteia vizând modalitatea în care a fost evaluat probatoriului de către instanţa de apel, constatând inexistenţa unui act de violenţă morală şi a unui caz de abolire a consimţământului.

Aşadar, în condiţiile în care recurenta nu a formulat argumente, prin care să susţină greşita interpretare a unor norme citate de instanţa de apel, Înalta Curte nu poate proceda la analiza criticilor din recurs din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., invocate de parte abia prin răspunsul la întâmpinare.

O astfel de modalitate de redactare a memoriului de recurs nu se circumscrie exigenţelor art. 488 din C. proc. civ., care presupune ca, în calea de atac a recursului, să fie deduse judecăţii critici de nelegalitate împotriva dezlegărilor instanţei de apel.

Ca atare, cum criticile formulate de recurenta-reclamantă nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. .488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. şi cum, în cauza de faţă, nu pot fi reţinute motive de ordine publică, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) raportat la art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) din acelaşi cod, precum şi la art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., va constata nulitatea recursului.

Dată fiind prioritatea soluţionării excepţiei nulităţii recursului, precum şi efectele pe care aceasta le produce, celelalte aspecte subsumate prezentei căi de atac nu mai pot fi analizate, în conformitate cu dispoziţiile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ.

Cât priveşte cererea formulată de intimat, de acordare a cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat, aceasta urmează a fi admisă iar, în temeiul art. 453 coroborat cu art. 494 din C. proc. civ., va obliga pe recurenta A. la plata sumei de 2000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată către intimatul B., conform chitanţei de la dosar, care atestă efectuarea acestor cheltuieli.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepţia nulităţii recursului, invocată de intimat prin întâmpinare, şi va anula recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 89 din 29 martie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, obligând recurenta şi la plata cheltuielilor de judecată către intimatul B..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 89 din 29 martie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă.

Obligă recurenta-reclamantă la plata către intimatul-pârât B. a sumei de 2.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 06 martie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.