Constitutional review of civil case transfer provisions rejected as inadmissible for lack of direct link to substantive outcome

Şedinţa publică din data de 06 martie 2024

Deliberând supra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii

Prin cererea înregistrată la 8 decembrie 2022 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie, secţia I civilă sub dosarul nr. x/2020, petentul A. a solicitat strămutarea dosarului nr. x/2021 aflat pe rolul secţiei a II-a civile a instanţei supreme.

În cuprinsul cererii de strămutare, s-a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 40 alin. (4) din vechiul C. proc. civ., ca urmare a încălcării prevederilor art. 1, art. 16, art. 21 şi art. 24 din Constituţia României şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Prin notele scrise comunicate la 8 februarie 2023, în sinteză, petentul a invocat excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 37 coroborat cu art. 39 din vechiul C. proc. civ., dat fiind faptul că această normă este neclară şi ambiguă, fiind încălcate dispoziţiile art. 16, art. 21 şi art. 24 din Constituţia României, precum şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Prin încheierea nr. 222 din 09 februarie 2023, pronunţată în dosarul nr. x/2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate a art. 37, art. 39 şi art. 40 din vechiul C. proc. civ.

Totodată, a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de petentul A. privind strămutarea dosarului nr. x/2021 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă.

2. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, prin încheierea nr. 222 din 09 februarie 2023, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2022, a formulat recurs petentul A., înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. x/2023.

Prin cererea de recurs, întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 1, 3, 5, 7, 8 şi 9 C. proc. civ. de la 1865, recurentul a criticat încheierea atacată, arătând, în esenţă, că atât secţia I civilă, cât şi secţia a II-a civilă ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-au declarat competente în soluţionarea cererii de strămutare, astfel că trebuia judecat conflictul pozitiv de competenţă de către Completul de 5 judecători sau de complete speciale.

Totodată, critică recurentul şi lipsa constituirii unui dosar asociat în vederea judecării excepţiei de neconstituţionalitate invocată, în conformitate cu Regulamentul de Ordine Interioară H.C.S.M. 1375/2015, nefiind nici comunicată părţilor din dosar în vederea exprimării unui punct de vedere.

Mai invocă recurentul faptul că hotărârea pronunţată asupra strămutării nu a fost motivată, fiind încălcat dreptul acestuia la un proces echitabil şi principiul egalităţii în drepturi în condiţiile în care încheierile de strămutare pronunţate de secţia penală se motivează, în timp ce cele civile nu se motivează.

Conchizând, recurentul, în ceea ce priveşte motivele cererii de neconstituţionalitate a art. 37 C. proc. civ., solicită a se constata că acestea rezultă din chiar cuprinsul ei.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând recursul declarat în cauză, prin prisma motivelor de recurs invocate şi a dispoziţiilor legale relevante, Înalta Curte constată că acesta nu este fondat şi îl va respinge pentru următoarele considerente:

Prioritar, se reţine că, în ceea ce priveşte criticile din recurs vizând existenţa unui conflict de competenţă între cele două secţii civile ale Înaltei Curţi, şi cele prin care se invocă lipsa motivării soluţiei pe cererea de strămutare, acestea vizează soluţia pronunţată de instanţă pe cererea de strămutare, şi care nu pot face obiectul prezentului recurs, instanţa fiind învestită, prin declaraţia de recurs, doar cu soluţionarea căii de atac îndreptate împotriva dispoziţiei din încheierea nr. 222/09.02.2023, de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale. Ca atare, instanţa nu va proceda la analiza acestora, ci doar a acelor motive formulate în legătură cu modul de soluţionare al excepţiei de neconstituţionalitate formulate în cadrul dosarului nr. x/2022 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.

Prin cererea formulată în cadrul dosarului nr. x/2022, aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, având ca obiect "strămutare", petentul A. a formulat cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 37, art. 39 şi art. 40 din vechiul C. proc. civ., articole care, în opinia acestuia, contravin art. 1, 16, 21 şi 24 din Constituţie, şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Dispoziţiile a căror neconstituţionalitate se invocă statuează în sensul că:

Art. 37 din C. proc. civ. "(1) Când una dintre părţi are două rude sau afini până la gradul al patrulea inclusiv printre magistraţii sau asistenţii judiciari ai instanţei, cealaltă parte poate să ceară strămutarea pricinii la o altă instanţă de acelaşi grad. (2) Strămutarea pricinii se mai poate cere pentru motive de bănuială legitimă sau de siguranţă publică. Bănuiala se socoteşte legitimă de câte ori se poate presupune că nepărtinirea judecătorilor ar putea fi ştirbită datorită împrejurării pricinii, calităţii părţilor ori vrăjmăşiilor locale. Constituie motive de siguranţă publică acele împrejurări care creează presupunerea că judecata procesului la instanţa competentă ar putea produce tulburarea ordinii publice".

Art. 39 din C. proc. civ. "Cererea de strămutare întemeiată pe motive de rudenie sau de afinitate se depune la instanţa imediat superioară. (2) Cererea de strămutare întemeiată pe motive de bănuială legitimă sau de siguranţă publică se depune la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie".

Art. 40 din C. proc. civ. "Cererea de strămutare se judecă în camera de consiliu. (2) Preşedintele instanţei va putea cere dosarul pricinii şi să ordone, fără citarea părţilor, suspendarea judecării pricinii, comunicând de urgenţă această măsură instanţei respective. (3) În caz de admitere, pricina se trimite spre judecată unei alte instanţe de acelaşi grad. (4) Hotărârea asupra strămutării se dă fără motivare şi nu este supusă nici unei căi de atac. Ea va arăta în ce măsură actele îndeplinite de instanţă înainte de strămutare urmează să fie păstrate. (5) Această instanţă va fi înştiinţată de îndată despre admiterea cererii de strămutare. În cazul în care instanţa a săvârşit acte de procedură sau a procedat între timp la judecarea pricinii, actele de procedură îndeplinite ulterior strămutării şi hotărârea pronunţată sunt desfiinţate de drept prin efectul admiterii cererii de strămutare".

Prin încheierea din 09 februarie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2022, a fost respinsă cererea formulată de petentul A. privind sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 37, art. 39 şi art. 40 C. proc. civ., reţinându-se, în esenţă, că nu este îndeplinită condiţia de admisibilitate prevăzută de art. 29 din Legea nr. 47/1992, care impune existenţa unei legături între dispoziţiile a căror neconstituţionalitate se invocă şi soluţia ce urmează a se pronunţa în cauza dedusă judecăţii.

Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, instanţa de control constituţional decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

Corelativ, alin. (5) din acelaşi articol, dispune că, dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

Posibilitatea pe care legiuitorul a lăsat-o la îndemâna instanţei de a putea respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate este limitată de textul art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, la constatarea condiţiilor de admisibilitate, respectiv excepţia să fie ridicată în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial, de către părţi, instanţă din oficiu sau de procuror, în faţa instanţei de judecată, în cauzele la care participă; excepţia să privească neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare; prevederile a căror neconstituţionalitate se invocă să nu fi fost constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale şi legea sau ordonanţa ori dispoziţia din lege sau din ordonanţă să aibă legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

Condiţiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 trebuie îndeplinite cumulativ, dar analiza lor este graduală, astfel încât dacă una dintre acestea nu este îndeplinită, instanţa va respinge, printr-o încheiere motivată, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

În cauza dedusă judecăţii, Înalta Curte, având a aprecia asupra admisibilităţii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, atunci când a constatat că nu se impune învestirea instanţei de contencios constituţional cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât nu sunt întrunite cerinţele textului legal care să facă posibilă sesizarea, respectiv, dispoziţiile invocate de către recurent ca fiind neconstituţionale nu au legătură cu soluţionarea cererii de strămutare, prin care se exprimă îndoieli cu privire la imparţialitatea judecătorilor.

Înalta Curte reţine că dispoziţiile art. 27, art. 39 şi art. 40 C. proc. civ. de la 1865 se referă la cazurile în care se poate formula cererea de strămutare, instanţa care este învestită să judece o atare cerere şi procedura de judecată, respectiv modalitatea de redactare a hotărârii, fără a cuprinde o motivare.

Or, aceste aspecte nu au, în concert, nicio înrâurire în soluţionarea cererii strămutare a dosarului nr. x/2021 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, neprivind aspectele ce urmau a fi analizate în respectivul dosar.

Ceea ce urmărea, în fapt, recurentul-petent, prin formularea excepţiei de neconstituţionalitate, era recunoaşterea admisibilităţii formulării unei cereri de strămutare într-un dosar aflat pe rolul instanţei supreme, având în vedere că nu ar exista o instanţă "imediat superioară" care ar putea să judece cererile de strămutare ale unui dosar de pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie întemeiate pe motive de rudenie sau afinitate.

Sub acest aspect, însă, în mod corect s-a reţinut prin încheierea atacată, că pe calea excepţiei de neconstituţionalitate legiuitorul a pus la dispoziţia părţilor un mijloc procedural prin care acestea pot susţine critici de neconstituţionalitate a unor dispoziţii legale în vigoare, iar nu critici privind omisiunea de reglementare legislativă într-o anumită materie.

În ceea ce priveşte unica critică a recurentului din recurs, în legătură cu modul de soluţionare a excepţiei de neconstituţionalitate, prin care se invocă lipsa constituirii unui dosar asociat celui având ca obiect "strămutare", şi lipsa comunicării cererii către intimaţi în vederea exprimării unui punct de vedere la aceasta, Înalta Curte urmează a o respinge.

Astfel, pe de-o parte, aşa cum s-a arătat şi anterior, excepţia de neconstituţionalitate a art. 40 alin. (4) C. proc. civ. a fost invocată prin însăşi cererea de strămutare, cerere care a fost comunicată intimaţilor la 09 ianuarie 2023 şi 14.12.2022, astfel cum reiese din dovezile de comunicare aflate la dosarul nr. x/2022.

Cât priveşte completarea cu excepţiile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 37 şi 39, precum şi art. 40 C. proc. civ. în integralitatea sa, aceasta s-a realizat printr-un înscris intitulat "note de şedinţă", care conform normelor procedurale civile, nu se comunică, cu atât mai mult cu cât au fost formulate în cadrul unei cereri de strămutare, care se judecă în regim de urgenţă. Mai mult, punctele de vedere ale părţilor despre care se vorbeşte în cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, puteau fi exprimate şi în faţa instanţei de judecată, cu ocazia dezbaterilor, legiuitorul neimpunând condiţia formulării de puncte de vedere scrise la excepţiile de neconstituţionalitate invocate de părţile adverse.

Totodată, Înalta Curte are în vedere că, deşi prezent în faţa instanţei la termenul de judecată din 09 februarie 2023, recurentul-petent nu a solicitat instanţei comunicarea respectivelor note de şedinţă, pentru ca intimaţii să formuleze puncte de vedere la acestea, şi nici nu a solicitat judecarea acestei cereri de sesizare într-un dosar asociat distinct, motiv pentru care nu mai poate justifica, la acest moment, vreo vătămare din această perspectivă, în conformitate cu dispoziţiile art. 105 alin. (2) din C. proc. civ. de la 1865.

Mai mult, crearea unui dosar asociat pentru judecarea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale reprezintă o măsură administrativă, nefiind impusă de lege, sub sancţiunea nulităţii, acest obiect neregăsindu-se nici printre cauzele pentru care a fost prevăzută o atare măsură prin dispoziţiile art. 97 alin. (2) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea nr. 3.243 din 22 decembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1254 din 27 decembrie 2022.

Pentru considerentele expuse, constatând legalitatea încheierii recurate, în temeiul dispoziţiilor art. 312 din C. proc. civ. de la 1865, Înalta Curte va respinge recursul declarat de petentul A. împotriva încheierii nr. 222 din 09 februarie 2023, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2022.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul A. împotriva încheierii nr. 222 din 09 februarie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2022.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 06 martie 2024.