Simulated donation by interposition of persons and applicability of positive res judicata from prior ruling on secret agreement

Şedinţa publică din data de 5 martie 2024

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

1. Obiectul cererii de chemare în judecată.

Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Arad la data de 30 septembrie 2021 reclamanta A. prin B. reprezentant legal al minorei, în contradictoriu cu pârâţii B., C., D. şi E., solicită a se constata caracterul simulat al contractului de donaţie autentificat cu încheierea de autentificare nr. x/17.11.2011, întocmit de Notar Public F. din cadrul G., contact având ca obiect nuda proprietate a bunului imobil din Arad, str. x, jud. Arad, înscris în CF nr. x (provenit din conversia CF x Mureşel), nr. Top. x (casă P şi E şi teren în suprafaţă de 578 m.p.), contract încheiat între B., respectiv pârâta de ordin II şi pârâţii de ordin III, simulaţie realizată prin interpunerea de persoane a pârâţilor de ordin III în locul fiicei acestora minore, A., constatarea nulităţii absolute a actelor subsecvente şi anume Contractul de donaţie autentificat sub nr. x/08.01.2014; îndrumarea OCPI să efectueze cuvenitele menţiuni de carte funciară; şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă.

Prin sentinţa civilă nr. 111/19 mai 2022 pronunţată în dosar nr. x/2021, Tribunalul Arad a admis acţiunea civilă formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâţii B., C., D. şi E., a constatat caracterul simulat al contractului de donaţie autentificat cu încheierea de autentificare nr. x/17.11.2011 întocmit de Notar Public F. din cadrul G., simulaţie realizată prin interpunere de persoane, beneficiarul real al donaţiei fiind reclamanta A.. Prima instanţă a constatat nulitatea absolută a contractului de donaţie autentificat sub nr. x/08.01.2014 întocmit de Notar Public F. din cadrul G., dispunând către O.C.P.I. efectuarea cuvenitelor menţiuni şi obligând pârâţii, în solidar, la plata către Stat a sumei de 12.394,54 RON cu titlu de ajutor public judiciar şi onorariu curator special avansat de Stat. De asemenea, s-a luat act că reclamanta nu a solicitat obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

3. Hotărârea pronunţată în apel.

Prin decizia nr. 245 din 29 septembrie 2022 Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, a respins apelul declarat de apelanţii-pârâţi C., D. şi E. împotriva sentinţei civile nr. 116/23.02.2022 pronunţată de Tribunalul Arad în dosar nr. x/2021 în contradictoriu cu intimaţii A. prin curator special H., şi B..

4. Calea de atac formulată în cauză.

Împotriva deciziei nr. 245 din 29 septembrie 2022 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă au declarat recurs recurenţii-pârâţi C., E. şi D., solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.

După prezentarea situaţiei de fapt şi soluţiile instanţelor de fond, recurenţii-pârâţi au susţinut că instanţa de apel, reţinând calitatea de reprezentant a curatorului procesual în persoana avocatului prezent, a soluţionat apelul cu încălcarea regulilor de procedură conferite de art. 58 C. proc. civ. în sensul protejării intereselor I. de către un curator special motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Numirea avocatului în calitate de curator special a fost făcută în primă instanţa de Tribunalul Arad prin încheierea din 23 februarie 2022 în temeiul art. 58 (noul C. proc. civ.). Întrucât pe raza Curţii de Apel Timişoara funcţionează Baroul Timiş, iar instanţa poate numi un curator special doar din rândul avocaţilor înscrişi în Baroul din localitatea în care funcţionează nu şi din alte barouri, în faza de apel se impunea numirea unui curator special din rândul avocaţilor ce activează la nivelul Baroului Timiş.

Întrucât dreptul de a reprezenta un minor în faţa instanţei se naşte dintr-o dispoziţie legală, din actul jurisdicţional al judecătorului şi nu dintr-un contract încheiat între client şi avocat, doar instanţa de judecată poate decide înlocuirea curatorului special tot prin încheiere de şedinţă.

În materia curatelei speciale prevăzută de art. 58 C. proc. civ. nu operează instituţia substituirii, curatorul special, fiind el însuşi avocat, şi lipsind şi acordul clientului pentru substituire, întrucât Atenodora este lipsită de capacitate de exerciţiu, reprezentarea minorei A. în faza de apel (de altfel şi în prima instanţă) nu a fost validă.

Conform art. 6 alin. (7) din Legea nr. 51/1995 coroborat şi cu art. 2023 alin. (1) C. civ. contractul de asistenţă juridică are şi conţinutul unui contract de mandat, astfel că avocatul care în final activează ca un mandatar este ţinut să îndeplinească personal mandatul, cu excepţia cazului în care mandantul l-a autorizat în mod expres să îţi substituie o altă persoană în executarea în tot sau în parte a mandatului. Acest text din C. civ. este pe deplin aplicabil şi în legislaţia specifică profesiei de avocat, dispoziţiile din Statut impunând acest accept expres al clientului pentru o eventuală substituire.

Referitor la activitatea avocatului în materie de curatelă specială, această activitate nu este enumerată la art. 3 din Legea nr. 51/1995, temeiul de drept fiind, în acest caz, dispoziţiile legale din C. proc. civ., respectiv art. 58, astfel că curatorul special nu putea fi substituit de un alt avocat.

La termenul de judecată din 15 septembrie 2022, în sala de judecată, se prezintă în reprezentarea curatorului H., stabilit de Tribunalul Arad şi nu de Curtea de Apel Timişoara, avocatul J., cel care în litigiile anterioare a reprezentat interesele intimatului B..

Prezentarea avocatului J. în locul curatorului nu acoperă viciile unei lipse de reprezentare validă pentru persoana lipsită de capacitatea de exerciţiu.

O altă critică este aceea că decizia recurată este nelegală, având în vedere faptul că a fost pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept referitoare la puterea de lucru judecat conferită de art. 431 alin. (2) C. proc. civ.

Pentru a opera puterea de lucru judecat se impune ca elementul dedus judecăţii să fi fost tranşat în cadrul unui alt litigiu cu care să fi fost învestită instanţa de judecată. Dacă instanţa de judecată nu a fost învestită cu tranşarea unei chestiuni litigioase în condiţiile art. 22 alin. (6) şi art. 397 alin. (1) C. proc. civ., acea chestiune litigioasă nu face obiectul procesului, astfel că nu poate căpăta putere de lucru judecat într-un al doilea litigiu.

Acordul simulatoriu la care face referire instanţa de apel respectiv intenţia părţilor de a desemna ca beneficiar al donaţiei pe minora A., nu a fost stabilit în cadrul unei acţiuni în care instanţa să fie învestită cu judecarea unei asemenea cauze.

În considerentele deciziei atacate s-a stabilit, într-adevăr, că simulaţia a avut ca scop protejarea intereselor minorei, însă instanţa nu a fost învestită cu analizarea condiţiilor unei simulaţii în favoarea minorei, sens în care sunt invocate dispoziţiile art. 22 alin. (6) şi art. 397 alin. (1) C. proc. civ. chiar de instanţa de apel care a pronunţat decizia civilă nr. 52/2015. Prin urmare, în mod cu totul eronat Curtea de Apel Timişoara a respins critica recurenţilor-pârâţi cu privire la greşita reţinere a puterii de lucru judecat din considerentele deciziei nr. 52/25 martie 2015.

Atâta vreme cât instanţa civilă este ţinută de cadrul procesual stabilit de parţi, iar în acţiunea în care s-a pronunţat decizia civilă nr. 52/2015 părţile nu au invocat existenta unui acord simulatoriu în favoarea minorei nu se poate reţine că în acel litigiu instanţa ar fi tranşat cu respectarea tuturor garanţiilor în apărare chestiunea litigioasă, astfel că problema dedusă judecaţii să dobândească puterea de lucru judecat într-un alt litigiu. Nu poate dobândi puterea de lucru judecat un argument străin de obiectul acţiunii. Chiar şi instanţa de apel a reţinut în decizia civilă nr. 52/2015 că nu a fost dedus judecaţii existenţa acordului simulatoriu în favoarea minorei.

Prin urmare reţinerea incidenţei art. 431 alin. (2) C. proc. civ. a puterii de lucru judecat este nelegală.

Mai susţin recurenţii-pârâţi că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre cu greşita aplicare a dispoziţiilor art. 1289-1294 C. civ.

Prin simulaţie se înţelege operaţiunea juridică în cadrul căreia printr-un act juridic public, aparent, denumit simulat se creează o altă situaţie juridică decât cea stabilită printr-un act juridic ascuns secret dar adevărat denumit şi contra înscris. Prin urmare voinţa reală a părţilor este reflectată în actul secret şi nu în cel public.

Instanţa de apel a admis acţiunea civilă constatând simulaţia prin interpunere de persoane. Existenţa acestei forme de simulaţie presupune îndeplinirea unor condiţii specifice: existenţa actului secret (actul real sau contra înscrisul); existenţa actului public aparent; contemporaneitatea actului secret cu actul public; existenţa acordului simulatoriu respectiv intenţia părţilor de a desemna ca beneficiar o altă persoană decât cea din contractul public.

În speţă, actul public îl constituie contractul de donaţie autentificat de BNP F. sub nr. x/17.11.2011 şi procura notarială autentificată de BNP F. sub nr. x/14.11.2011 prin care C. l-a împuternicit pe B. să încheie în favoarea pârâţilor D. şi E. actul de donaţie având ca obiect imobilul în litigiu cu păstrarea unui uzufruct viager în favoarea donatarilor şi instituirea condiţiei prevăzute de art. 1016 C. civ. privind întoarcerea convenţională.

Actul secret nu exista şi nici nu se putea întocmi în favoarea minorei având în vedere faptul ca aceasta nu avea capacitate de exerciţiu şi nu putea accepta donaţia cu sarcina constând în păstrarea unui drept de uzufruct viager în beneficiul donatorilor.

Acordul simulatoriu, respectiv intenţia pârâţilor de a desemna ca beneficiar al donaţiei pe minora A., nu a existat având în vedere faptul că niciunul dintre martorii audiaţi nu a susţinut că fosta K. şi L. ar fi stabilit de comun acord ca donaţia să fie acceptată în numele I.. Instanţa a confundat simulaţia în favoarea minorei cu scopul donaţiei, acela de a proteja minora.

Dovada existenţei unei donaţii nu se poate face cu martori, chiar dacă ar exista un început de dovadă scrisă, prin urmare prin martori nu poţi face dovada că donaţia ar fi fost încheiată în favoarea minorei şi nu a persoanelor care figurează în actul autentic, respectiv a L..

Instanţa de apel a pronunţat o hotărâre cu greşita aplicare a dispoziţiilor referitoare la interesul superior al minorului prevăzute de art. 263 C. civ. şi art. 641 C. civ.

Rezumarea interesului superior al copilului la înscrierea unor drepturi de nuda proprietate asupra unor bunuri reprezintă o interpretare total eronată a unui principiu definitoriu în protecţia minorului.

Reţinând faptul că încheierea contractului de donaţie autentificat sub nr. x/17.11.2011 a fost făcută cu instituirea unui drept de uzufruct viager în favoarea lui B. şi C. actul juridic gratuit a căpătat valenţele unui real act de dispoziţie ce impunea acordul instanţei de tutelă.

Instanţa de apel a considerat în mod greşit că actul de donaţie încheiat cu instituirea unui drept de uzufruct viager în favoarea donatorilor nu are valenţa unui real act de dispoziţie care necesită aprobarea instanţei de tutelă conform art. 144 alin. (3) C. civ.

Acceptarea donaţiei, mai ales dacă instituie şi un drept de uzufruct viager, este un act de dispoziţie, întrucât indiferent în ce formă este încheiat atrage fie obligaţii materiale (donaţie cu sarcină), fie obligaţii morale (îndatorire de recunoştinţă faţă de donator); în cazul de fata instanţa de fond a validat o donaţie cu sarcini în favoarea unui minor.

5. Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă A., în temeiul art. 490 alin. (2) raportat la art. 4711 C. proc. civ., a formulat întâmpinare la recursul declarat de recurenţii-pârâţi, solicitând, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., respingerea recursului ca nefondat.

6. Răspunsul la întâmpinare

Recurenţii -pârâţi au depus răspuns la întâmpinare solicitând, în esenţă, respingerea apărărilor expuse în întâmpinare şi admiterea recursului aşa cum a fost formulat.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Primul motiv de recurs invocat, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., priveşte două chestiuni procedurale legate de reprezentarea reclamantei minore.

Primo, se invocă nelegalitatea desemnării curatorului H. la instanţa de apel, având în vedere că, de vreme ce pricina se judeca la Curtea de Apel Timişoara, era necesară desemnarea unui avocat din Baroul Timiş.

Înalta Curte constată că art. 58 alin. (3) C. proc. civ. prevede că "Numirea acestor curatori se va face de instanţa care judecă procesul, dintre avocaţii anume desemnaţi în acest scop de barou pentru fiecare instanţă judecătorească. Curatorul special are toate drepturile şi obligaţiile prevăzute de lege pentru reprezentantul legal."

Potrivit art. 911 alin. (3) din Statutul profesiei de avocat, "Fiecare barou organizează un Registru al avocaţilor care pot fi desemnaţi de instanţele judecătoreşti, în condiţiile legii, în calitate de curatori speciali, în care sunt înregistraţi toţi avocaţii care au consimţit să îndeplinească activitatea de curator special. U.N.B.R. centralizează registrele barourilor şi ţine evidenţa Registrului naţional al avocaţilor care pot fi desemnaţi de instanţele judecătoreşti, în condiţiile legii, în calitate de curatori speciali. Dispoziţiile art. 161 şi 162 se aplică în mod corespunzător."

Din interpretarea prevederilor art. 174-179 C. proc. civ. rezultă că legiuitorul a stabilit că din perspectiva interesului ocrotit de norma încălcată, nulităţile pot fi absolute sau relative, iar din perspectiva modului cum operează, nulităţile sunt condiţionate sau necondiţionate de existenţa unei vătămări. Suplimentar, pentru nulitatea expresă legiuitorul a prezumat relativ existenţa vătămării.

Astfel cum atât jurisprudenţa, cât şi doctrina au subliniat, în funcţie de cele două criterii de clasificare, pot fi identificate nulităţi absolute condiţionate, nulităţi absolute necondiţionate, respectiv nulităţi relative condiţionate şi nulităţi relative necondiţionate.

Rezultă din aceasta că, pentru a verifica incidenţa cazului de recurs invocat de recurenţii pârâţi, art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. ("Când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii"), este necesar a verifica dacă în speţă operează nulitatea invocată, rezultată din susţinerea privitoare la nelegalitatea numirii unui curator special la instanţa de apel (din Timişoara) dintre avocaţii ce activează în cadrul Baroului Arad.

În aprecierea instanţei de recurs, norma pretins încălcată - art. 58 alin. (3) C. proc. civ. - ocroteşte un interes privat, şi anume al persoanei vizate de necesitatea instituirii curatelei, având astfel natura unei nulităţi relative, iar din prevederile art. 176 pct. 1 C. proc. civ. rezultă că ea operează independent de existenţa unei vătămări.

Suntem, aşadar, în prezenţa unei nulităţi relative necondiţionate.

Potrivit art. 178 alin. (3) C. proc. civ., "Nulitatea relativă poate fi invocată numai de partea interesată şi numai dacă neregularitatea nu a fost cauzată prin propria faptă".

Prin prisma caracterizării interesului ocrotit de art. 58 alin. (3) C. proc. civ. ca fiind unul de ordine privată (ce o priveşte exclusiv pe persoana în privinţa căreia se instituie măsura curatelei şi pe cei care acţionează în numele său), Înalta Curte reţine că în speţă recurenţii pârâţi nu sunt îndreptăţiţi a invoca drept motiv recurs nelegala numire a curatorului în etapa apelului.

Legat de acest aspect, este relevant şi faptul că prima instanţă, la numirea curatorului special, a avut în vedere existenţa unui conflict de interese între reclamanta minoră şi mama sa, astfel încât recurenta pârâtă C. - exclusiv în privinţa desfăşurării procesului pendinte - nu poate să o reprezinte pe fiica sa.

Această apreciere - corectă în aprecierea instanţei de recurs, faţă de efectele juridice potenţiale ale acţiunii formulate de reclamanta minoră, ce privesc intrarea în patrimoniul său a unui bun ce anterior a fost proprietatea devălmaşă a mamei sale, iar la data sesizării instanţei se găsea în proprietatea exclusivă a acesteia din urmă - face ca recurenta pârâtă ce are şi calitatea de reprezentant legal al minorei să nu poată fi considerată, în desfăşurarea litigiului de faţă, o persoană interesată în invocarea nulităţii în discuţie.

Subsidiar, Înalta Curte observă că norma pretins încălcată nu cuprinde cu caracter imperativ necesitatea numirii în etapa apelului a unui nou curator, dintre avocaţii din baroul organizat în circumscripţia instanţei de apel, aceasta din urmă putând menţine numirea curatorului de la prima instanţă, dacă apreciază că acesta a reprezentat eficient şi onest interesele reclamantei fără capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă.

În acest sens, se apreciază că măsura întocmirii listelor de avocaţi ce pot fi numiţi curatori de către barouri este una cu caracter organizatoric - de vreme ce necesitatea aplicării art. 58 C. proc. civ. se poate ivi în orice etapă procesuală, în faţa oricărei instanţe naţionale - şi că interpretarea textului în sensul numirii unui nou curator în fiecare etapă procesuală ar fi contraproductivă şi chiar în dezinteresul persoanei ocrotite, deoarece noul curator va fi chemat a se familiariza cu cauza direct în etapa apelului sau recursului, după caz.

Secundo, s-a invocat prin recurs imposibilitatea substituirii avocatului numit curator special la termenul când au avut loc dezbaterile în faţa Curţii de apel.

Această chestiune, ce priveşte aptitudinea avocatului prezent de a reprezenta partea reclamantă, îmbracă în realitate forma excepţiei lipsei dovezii calităţii de reprezentant pentru termenul de judecată din apel, iar aceasta nu poate fi invocată pentru prima dată în recurs.

Astfel, dispoziţiile art. 82 alin. (2) C. proc. civ. prevăd că "Excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant înaintea primei instanţe nu poate fi invocată pentru prima oară în calea de atac".

Mutatis mutandis, faţă de prevederile art. 482 C. proc. civ., lipsa dovezii calităţii de reprezentant în etapa apelului nu se poate invoca direct în recurs.

Or, din examinarea menţiunilor încheierii de şedinţă întocmite în dosarul Curţii de apel la data de 15 septembrie 2022 rezultă că pârâţii apelanţi au invocat cu ocazia dezbaterilor exclusiv nelegalitatea numirii curatorului special pentru etapa apelului, nu şi absenţa calităţii de reprezentant a avocatului ce s-a prezentat în reprezentarea curatorului special.

De aceea, acest motiv de recurs nu poate fi primit şi examinat în temeinicia sa, opunându-se art. 82 C. proc. civ.

Printr-un alt motiv de critică se susţine că în mod greşit a fost reţinută autoritatea de lucru judecat în forma efectului pozitiv cu privire la sentinţa civilă nr. 1341/10.09.2014 pronunţată în dosarul Tribunalului Arad nr. 715/108/2014*.

Acest motiv nu poate fi încadrat, în aprecierea instanţei de recurs, în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. - care sancţionează încălcarea autorităţii de lucru judecat, deci soluţionarea cauzei cu ignorarea unei hotărâri judecătoreşti care produce acest efect între părţile litigiului - ci în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în cadrul căreia va fi analizată pretinsa nesocotire a prevederilor art. 430 şi art. 431 C. proc. civ. şi, în caz afirmativ, eventuala incidenţă a sancţiunii nulităţii, la care se referă motivul de recurs examinat.

Din această perspectivă, se observă că prin cererea de recurs s-a argumentat în sensul greşitei reţineri a autorităţii de lucru judecat a hotărârii indicate, deoarece existenţa acordului simulatoriu în sensul încheierii donaţiei în favoarea minorei A. nu făcea obiectul învestirii instanţei în dosarul nr. x/2014, astfel încât aceste considerente nu se bucură de autoritate de lucru judecat.

Astfel cum a reţinut şi instanţa de apel, în speţă se discută despre efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat, reglementat de art. 431 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cu care "Oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă".

Autoritatea de lucru judecat în forma efectului negativ - la care se referă alin. (1) al art. 431 C. proc. civ., "Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect" - presupune că un nou litigiu între aceleaşi părţi, având acelaşi obiect şi aceeaşi cauză nu poate fi iniţiat, astfel că ipoteza triplei identităţi menţionate se opune imperativ sub forma excepţiei absolute peremptorii a autorităţii de lucru judecat.

În schimb, în situaţia în care se reţine efectul pozitiv al lucrului judecat, prin definiţie premisa nu poate fi identitatea de părţi, cauză şi obiect, pentru că ea ar conduce la reţinerea efectului negativ al autorităţii de lucru judecat şi o nouă judecată ar fi împiedicată.

De aceea, se observă că art. 431 alin. (2) C. proc. civ. se referă la existenţa unei legături strânse între primul litigiu şi cel de-al doilea, nu la identitatea obiectului sau cauzei, astfel că argumentele recurenţilor în sensul că în cauza deja soluţionată instanţa nu a fost învestită cu constatarea simulaţiei contractului de donaţie prin interpunere de persoane în forma identităţii reale a donatarului ca fiind reclamanta minoră din cauza de faţă nu au drept consecinţă înlăturarea efectului pozitiv al lucrului judecat.

Dimpotrivă, aplicând corect art. 430 alin. (2) C. proc. civ. ("Autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul, precum şi considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă"), instanţele de fond au observat că în prima pricină s-a tranşat că părţile contractului de donaţie şi-au manifestat voinţa reală în cuprinsul unui acord secret, cu caracter simulatoriu, ce a privit persoana reală a donatarului ca fiind minora A..

Dacă instanţa ce a soluţionat cauza nr. 715/108/2014* ar fi fost învestită cu constatarea simulaţiei donaţiei în sensul că beneficiarul donatar era reclamanta din cauza de faţă, cererii de faţă i s-ar fi putut opune autoritatea de lucru judecat, dacă toate cele trei cerinţe din art. 431 alin. (1) C. proc. civ. ar fi fost îndeplinite.

Or, în speţa respectivă s-a tranşat chestiunea litigioasă a voinţei reale a părţilor la încheierea donaţiei - ea bucurându-se de autoritate de lucru judecat pentru că sprijină dispozitivul prin care acţiunea a fost respinsă, deoarece adevăratul beneficiar al donaţiei nu era pârâta C., cum se solicitase a se constata prin prima acţiune.

Se verifică totodată şi strânsa legătură la care se referă art. 431 alin. (2) C. proc. civ., deoarece în discuţie sunt aceleaşi împrejurări de fapt şi acelaşi act juridic public a cărui simulaţie se invocă.

Un argument relevant în această apreciere rezultă, cum corect a statuat şi instanţa de apel, din aceea că în dosarul nr. x/2014 pârâţii din cauza de faţă au formulat apel cu privire la considerentele în discuţie, ce reţineau existenţa unui acord simulatoriu în sensul calităţii de donatar a minorei, în coordonatele art. 461 alin. (2) C. proc. civ., iar Curtea de apel Timişoara a respins acel apel, calificând explicit aceste considerente ca fiind corecte şi decizorii - prin decizia civilă nr. 52/25.03.2015, definitivă.

Pentru aceste argumente, în mod corect s-a reţinut că dezlegările din cuprinsul hotărârilor date în dosarul nr. x/2014 sunt opozabile pârâţilor, ce au fost parte în acel litigiu, în temeiul efectului pozitiv al lucrului judecat.

În cadrul unor critici ce pot fi circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., referitor la greşita aplicare sau interpretare a normelor de drept substanţial, recurenţii pârâţi au susţinut că instanţa de apel a nesocotit prevederile art. 1289-1294 C. civ. din materia simulaţiei.

Or, existenţa acordului simulatoriu în forma reţinută în litigiul anterior (interpunerea de persoane în sensul calităţii de donatar a minorei reclamante) nu permite o concluzie contrară în litigiul de faţă şi de aceea nu pot fi analizate susţinerile ce privesc aceste aspecte.

Conex, se impune a se arăta că prima instanţă a reţinut că în cauză se justifică existenţa unei imposibilităţi morale de preconstituire a unui înscris (dată fiind relaţia de rudenie, respectiv de afinitate între toate părţile din proces), ceea ce a justificat audierea martorilor referitor la existenţa actului secret.

De aceea, nefondat se susţine că nu s-a dovedit acordul secret printr-un înscris, nefiind necesar ca voinţa reală a părţilor să fie consemnată în scris.

În fine, Înalta Curte observă inadmisibilitatea criticii referitoare la încălcarea art. 263 C. civ. referitor la interesul superior al copilului, ce se sprijină pe argumentul că instituirea unui uzufruct viager în favoarea părinţilor minorei făcea ca donaţia să fie cu sarcină, motiv de recurs ce ar putea fi încadrat în art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, examinarea lucrărilor dosarului relevă că prima instanţă a analizat apărarea pârâţilor referitoare la încălcarea art. 263 C. civ. din perspectiva calificării actului ca fiind unul de dispoziţie, ce necesita încuviinţarea instanţei de tutelă, observând în acest sens că donaţia în favoarea minorei nu cuprinde nicio sarcină.

Această dezlegare nu a fost atacată de pârâţi, cererea de apel depusă la Curtea de Apel Timişoara necuprinzând vreo critică referitoare la această chestiune.

De aceea, formularea sa direct în recurs s-a realizat cu încălcarea art. 488 alin. (2) C. proc. civ., ceea ce face ca motivul de recurs omisso medio să fie inadmisibil.

În consecinţa considerentelor ce preced, în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenţii-pârâţi C., E. şi D. împotriva deciziei nr. 245 din 29 septembrie 2022 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. prin curator special H. şi cu intimatul-pârât B..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 5 martie 2024.