Tort claim against tax authorities for abusive fiscal inspection annulled by administrative court rejected as lacking proof of illicit fact and causal link

Şedinţa publică din data de 5 martie 2024

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

I.1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj la data de 13 martie 2019, sub nr. x/2019, reclamanţii UAT-Comuna Aninoasa, reprezentată prin primarul Comunei Aninoasa, şi A., în nume propriu, au chemat în judecată pârâţii Ministerul Finanţelor Publice-Agenţia de Administrare Fiscală- Direcţia Regională a Finanţelor Publice Craiova-Activitatea de Inspecţie Fiscală - Serviciul de Inspecţie Economico-Financiară Compartimentul Gorj şi Ministerul Finanţelor Publice-Serviciul de Soluţionare a Plângerilor Prealabile şi a Contestaţiilor, solicitând instanţei ca, prin sentinţa ce se va pronunţa, să se dispună obligarea pârâţilor la plata sumei de 3.157.024,43 RON faţă de UAT Comuna Aninoasa, care se compune din valoarea indisponibilizată şi nefolosită pentru capitolul dezvoltare/investiţii din cuprinsul Hotărârii nr. 4 a Consiliului Local Aninoasa şi 620.255,37 Ron contravaloarea proiectului aprobat A.F.I.R Craiova, iar faţă de reclamantul A. la plata sumei de 81.000 RON, sumă care i s-ar fi cuvenit în calitate de primar al comunei Aninoasa pentru finanţarea contractului finanţat cu fonduri nerambursabile, respectiv un procent de 25% adăugat la 5400 RON=1.350 x 60 luni=81.000 RON, ca urmare a aplicării legislaţiei privind sporurile aplicate primarului pentru fondurile europene, şi a sumei de 400.000 euro ca urmare a prejudiciului material adus Comunei Aninoasa, cât şi prejudiciu material, psihic şi moral suferit de reclamant prin încheierea procesualul-verbal de inspecţie nr. x/09.03.2016 şi a deciziei nr. 46/CA/12.12.2016, care, conform adresei nr. x/16.02.2017, a devenit titlu executoriu. De asemenea, reclamanţii au solicitat cheltuieli de judecată.

În drept cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 30 din C. proc. civ. şi pe dispoziţiile art. 1381 şi art. 1385 din C. civ.

I.2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia I civilă

Prin sentinţa civilă nr. 235 din 20 septembrie 2022, Tribunalul Gorj, secţia I civilă respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de pârâta D.G.R.F.P. Craiova; s-a respins pe fond cererea de chemare în judecată, cu completările şi precizările ulterioare, formulată de reclamanţii UAT- Comuna Aninoasa, reprezentată prin Primarul Comunei Aninoasa, şi A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova - Activitatea de Inspecţie Fiscală - Serviciul de Inspecţie Economico - Financiară Compartimentul Gorj şi Ministerul Finanţelor Publice, Serviciul de Soluţionare a Plângerilor Prealabile şi a Contestaţiilor.

Împotriva acestei hotărâri, au declarat apel reclamanţii UAT - Comuna Aninoasa şi A..

I.3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă

Prin decizia civilă nr. 125 din 29 martie 2023 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă, a fost respins ca nefondat apelul declarat de apelanta-reclamantă Comuna Aninoasa şi apelantul-reclamant A., împotriva sentinţei civile nr. 235/20.09.2022, pronunţate de Tribunalul Gorj în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimaţii pârâţi Ministerul Finanţelor Publice, Agenţia de Administrare Fiscală, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova, Activitatea de Inspecţie Fiscală, Serviciul de Inspecţie Economico - Financiară Compartimentul Gorj şi Ministerul Finanţelor Publice, Serviciul de Soluţionare a Plângerilor Prealabile şi a Contestaţiilor.

I.4. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 125 din 29 martie 2023, reclamanţii A. şi Comuna Aninoasa prin Primar au formulat recurs, solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii recurate, admiterea apelului pe care l-au formulat, schimbarea în parte a sentinţei civile nr. 235 din 20 septembrie 2022 pronunţate de Tribunalul Gorj, secţia I civilă, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată şi obligarea pârâţilor la plata către Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Aninoasa a sumei de 3.157.024,37 RON, reprezentând prejudiciul cauzat reclamantei (din care 2.816.537 RON - suma alocată pentru dezvoltarea unităţii administrativ-teritoriale, prin utilizarea excedentului bugetar potrivit Hotărârii nr. 4/19.02.2018 a Consiliului Local al Comunei Aninoasa, pentru realizarea programului de investiţii din bugetul local pe anul 2018, iar 620.255,37 RON - valoarea investiţiei aferente proiectului ce a făcut obiectul cererii de finanţare cu titlul "Renovarea şi amenajare parcare, sediu primărie Comuna Aninoasa, jud.

Gorj", înregistrată şi verificată la CRFIR 4 SV Oltenia cu nr. x), prin executarea actului administrativ-fiscal reprezentat de Procesul-verbal de inspecţie nr. x/09.03.2016 emis de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova - Activitatea de Inspecţie Fiscală - Serviciul de Inspecţie Economico-Financiară - Compartimentul Gorj, mai înainte de soluţionarea definitivă a acţiunii în anulare ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2017 al Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal; de asemenea, obligarea pârâţilor la plata către A. a sumei de 138.771,5 RON reprezentând prejudiciul cauzat reclamantului prin executarea actului administrativ-fiscal reprezentat de Procesul-verbal de inspecţie nr. x/09.03.2016 emis de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova - Activitatea de Inspecţie Fiscală - Serviciul de Inspecţie Economico-Financiară - Compartimentul Gorj, mai înainte de soluţionarea definitivă a acţiunii în anulare ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2017 al Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal şi constând în majorarea cu 25% a indemnizaţiei lunare aferente calităţii sale, pe durata de 5 ani, potrivit art. 16 alin. (2) din Legea nr. 153/2017, drept de care a fost lipsit întrucât nu a putut implementa proiectul ce a făcut obiectul cererii de finanţare cu titlul "Renovarea şi amenajare parcare, sediu primărie Comuna Aninoasa, jud.

Gorj", înregistrată şi verificată la CRFIR 4 SV Oltenia cu nr. x; obligarea intimaţilor-pârâţi la plata cheltuielilor de judecată cauzate reclamanţilor cu acest proces.

În susţinerea recursului, recurenţii-reclamanţi au invocat drept motive de casare dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenţii-reclamanţi au susţinut că prin hotărârea dată, instanţa de apel a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, respectiv dispoziţiile art. 435 alin. (1) rap. la art. 22 alin. (5) şi (7) C. proc. civ.

Astfel, recurenţii-reclamanţi au susţinut că au formulat acţiune în pretenţii întemeiată pe răspunderea civilă delictuală, solicitând despăgubiri ca urmare a anulării actului administrativ.

Aşa cum rezultă din regimul juridic al răspunderii civile delictuale, aşa cum acesta a fost conturat în considerentele Deciziei RIL nr. 22/24.06.2019, în măsura în care se constată că în cauză a fost anulat un act administrativ, hotărârea judecătorească definitivă prin care s-a constatat nelegalitatea actului constituie temeiul juridic al formulării acţiunii în despăgubiri de către persoanele vătămate prin emiterea respectivului act.

În speţă însă, instanţa de apel, cu încălcarea dispoziţiilor art. 435 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 22 alin. (5) şi (7) C. proc. civ., a procedat la analiza legalităţii sentinţei nr. 323/16.09.2019 pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2017, rămasă definitivă prin decizia nr. 507/01.02.2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2017, şi sentinţei civile nr. 875/22.10.2018 pronunţate de Tribunalul Mehedinţi în dosarul nr. x/2017 rămasă definitivă prin decizia nr. 347/14.02.2019 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2017.

Or, de vreme ce sentinţa nr. 323/16.09.2019 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2017 este definitivă, aceasta este obligatorie şi produce efecte între părţi.

Instanţa de apel a procedat la efectuarea unui control, posterior rămânerii definitive, asupra sentinţei nr. 323/16.09.2019, deşi nu este instanţa competentă să-l exercite, întrucât niciuna dintre părţi nu a învestit-o cu exercitarea vreunei căi de atac împotriva acestei hotărâri.

În aceste circumstanţe, considerentele instanţei de apel care au condus la înlăturarea vinovăţiei intimaţilor-pârâţi exced limitelor dezbaterilor, fiind contrare principiilor generale ale dreptului din perspectiva obligativităţii şi opozabilităţii sentinţei nr. 323/16.09.2019.

Recurenţii-reclamanţi au mai susţinut că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 15, art. 1353, art. 1357 din C. civ. şi cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1385 din C. civ., motiv de recurs subsumat dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 15, art. 1353 şi art. 1357 din C. civ. atunci când a apreciat că simpla întocmire a actului de control şi stabilirea unor creanţe fiscale, anulate ulterior de instanţa de contencios administrativ nu pot concura la reţinerea vinovăţiei intimaţilor-pârâţi.

În acţiunea formulată, reclamanţii au susţinut că li s-a cauzat un prejudiciu de către pârâţi, prin exerciţiul abuziv al dreptului lor de a dispune şi de a menţine, prin procesul-verbal de inspecţie nr. x/09.03.2016 emis de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova - Activitatea de Inspecţie Fiscală - Serviciul de Inspecţie Economico - Financiară - Compartimentul Gorj, cele două măsuri de recuperare a sumei de 2.070.819,67 RON reprezentând plăţi pretins nelegale efectuate de UAT Aninoasa şi respectiv a sumei de 1.308.211,69 RON reprezentând majorări/dobânzi şi penalităţi de întârziere aferente plăţilor pretins nelegal efectuate.

Or, abuzul de drept, care a fost constatat prin sentinţa nr. 323/16.09.2019 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2017, plasează răspunderea civilă a persoanei care îşi exercită abuziv drepturile subiective în sfera delictului, deoarece potrivit art. 15 din C. civ., niciun drept nu poate fi exercitat în scopul de a vătăma sau de a păgubi pe altul ori într-un mod excesiv şi nerezonabil, contrar bunei-credinţe.

Astfel, răspunderea pentru abuzul de drept, fiind o răspundere civilă delictuală, se sancţionează după regulile acesteia din urmă cu daune-interese, deoarece potrivit art. 1353 din C. civ., cel ce cauzează un prejudiciu prin exerciţiul drepturilor sale nu este obligat să-l repare, cu excepţia cazului în care dreptul este exercitat abuziv.

Potrivit art. 1357 din C. civ., cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare, autorul prejudiciului răspunzând pentru cea mai uşoară culpă.

Or, fundamentul răspunderii autorităţilor fiscale este unul obiectiv, dat de ideea de garanţie şi de risc în legătură cu activitatea administrativă, aşa cum se desprinde la nivel de principiu din legea fundamentală, conform dispoziţiilor art. 52 alin. (1) din Constituţie.

Ca atare, chiar dacă inspecţia fiscală finalizată prin procesul-verbal de inspecţie nr. x/09.03.2016 emis de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova - Activitatea de Inspecţie Fiscală - Serviciul de Inspecţie Economico - Financiară - Compartimentul Gorj a fost declanşată la solicitarea organelor de cercetare penală, acest aspect nu exonera organele administrativ-fiscale de obligaţia lor de a-şi exercita cu bună-credinţă drepturile subiective, în ceea ce priveşte controlul efectuat şi măsurile dispuse.

În ceea ce priveşte aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1385 din C. civ., atunci când s-a considerat că reclamanţii nu ar fi probat legătura de cauzalitate între actul de control anulat şi prejudiciul pretins, recurenţii-reclamanţi au susţinut că, în speţă, dreptul la reparaţie invocat priveşte pierderea şansei de a obţine un avantaj, situaţie demonstrată prin lipsirea UAT Aninoasa de posibilitatea de a încheia contractul având ca obiect finanţarea aprobată potrivit notificării nr. x/10.04.2018 pentru cererea de finanţare cu titlul "Renovarea şi amenajare parcare, sediu primărie Comuna Aninoasa, jud. Gorj" înregistrată şi verificată la CRFIR 4 SV Oltenia cu nr. x, şi lipsirea primarului în funcţie, A., de posibilitatea corelativă de a beneficia de majorarea cu 25% a indemnizaţiei lunare aferente calităţii sale, pe durata de 5 ani, potrivit art. 16 alin. (2) din Legea nr. 153/2017, precum şi de lipsirea UAT Aninoasa de posibilitatea realizării investiţiilor aprobate prin HCL nr. 4/2018.

Aşadar între prejudiciul invocat de reclamanţi şi fapta ilicită a intimaţilor-pârâţi există legătură de cauzalitate, deoarece prezintă relevanţă cauza şi data care au determinat pierderea şansei şi nu data la care a intervenit adoptarea hotărârilor de consiliu local prin care au fost aprobate realizarea de investiţii (HCL nr. 4/19.02.2018) şi implementarea Proiectului "Renovarea şi amenajare parcare, sediu primărie Comuna Aninoasa, jud. Gorj" (HCL nr. 44 şi 45/06.12.2017).

Deşi procesul-verbal de inspecţie nr. x/09.03.2016 le-a fost comunicat la data de 10.03.2016, prima formă de executare silită în baza acestui titlu de creanţă a fost realizată abia prin comunicarea adresei de înfiinţare a popririi nr. x/06.06.2018 emise de AJFP Gorj - Serviciul Fiscal Orăşenesc Târgu-Cărbuneşti, deci ulterior HCL nr. 4/19.02.2018 şi HCL nr. 44 şi 45/06.12.2017.

Faţă de cele menţionate, recurenţii-reclamanţi au apreciat că, aplicând greşit dispoziţiile art. 1385 din C. civ., instanţa de apel a considerat eronat că nu au dreptul la dezdăunare.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

S-a învederat că nu se solicită administrarea de probe noi în recurs.

I.5. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, motivat de faptul că instanţa de control judiciar, în virtutea rolului său activ, a procedat la verificarea cauzei sub toate aspectele şi a stabilit în mod corect, temeinic şi legal situaţia de fapt şi de drept în cauză.

În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., intimata-pârâtă a susţinut că acest motiv de casare poate include mai multe neregularităţi de ordin procedural, dar în nici un caz aspecte legate de faptul că instanţa ar fi încălcat dispoziţiile art. 435 alin. C. proc. civ., deoarece a procedat la anlizarea sentinţei civile nr. 323/16.09.2019 şi a sentinţei civile nr. 875/22.10.2018.

Referitor la criticile întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., intimata-pârâtă a considerat că recurenţii-reclamanţi nu au formulat critici cu privire la raţionamentul juridic pe care instanţa şi-a întemeiat soluţia, ci au criticat hotărârea sub aspectul temeiniciei, respectiv a probatoriului administrat în cauză, aspecte ce nu se subsumează motivului de nelegalitate invocat.

De altfel, intimata-pârâtă a solicitat îndepărtarea motivului de recurs referitor la încălcarea dispoziţiilor art. 15, art. 1353 şi art. 1357 din C. civ., susţinând că instanţa de apel, dar şi cea de fond au apreciat în mod corect că nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, întrucât nu s-a constatat existenţa unei fapte ilicite şi a vinovăţiei.

Astfel, exercitarea atribuţiilor ce revin funcţionarilor publici, cu respectarea cadrului legal şi a principiilor ce guvernează procedura fiscală, nu poate să îmbrace forma ilicitului civil în absenţa unor elemente concrete, determinate, prin care să fie probată conduita nelegală, nescuzabilă, imputabilă în mod firesc inspectorilor autorităţii pârâte. Or, în cauza pendinte, actul administrativ a fost finalizat de inspectori după îndelungi verificări, chiar şi un control încrucişat.

În mod greşit recurenţii-reclamanţi au susţinut că s-a constatat abuzul de drept prin sentinţa civilă nr. 323/16.09.2019, prin care s-a anulat actul administrativ. Motivul anulării actului de control nu l-a reprezentat o pretinsă conduită abuzivă a inspectorilor, ci, în esenţă, actul a fost desfiinţat ca efect al valorificării altor înscrisuri de a căror valabilitate s-a considerat că depinde însăşi existenţa procesului-verbal în discuţie.

Referitor la critica potrivit căreia instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile art. 1385 din C. civ., intimata-pârâtă a susţinut că şi această critică este nefondată. Recurenţii-reclamanţi au luat cunoştinţă încă din data de 10 martie 2016 că figurează cu datorii la bugetul de stat, aceasta fiind data când le-a fost comunicat procesul-verbal nr. x/09.03.2016.

Prin urmare nu este reală susţinerea recurenţilor-reclamanţi în sensul că ar fi fost puşi în imposibilitate de a derula investiţiile aprobate prin Hotărârea nr. 4/19.02.2019. În realitate, cauza nederulării investiţiilor respective nu a reprezentat-o emiterea actului de inspecţie fiscală anulat, întrucât acesta a fost întocmit mult anterior aprobării celor două hotărâri de Consiliu Local. La data aprobării implementării proiectului de investiţii, recurenţii-reclamanţi aveau cunoştinţă de existenţa datoriilor fiscale.

În consecinţă, instanţa de apel, în mod corect a apreciat că în cauză nu există legătură de cauzalitate între prejudiciile pretinse şi emiterea actului administrativ.

Faţă de cele arătate, intimata-pârâtă a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Intimatul-pârât Ministerul Finanţelor - Serviciul de Soluţionare a Plângerilor Prealabile şi a Contestaţiilor nu a formulat întâmpinare.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând legalitatea deciziei recurate, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat, în considerarea celor ce succed.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte reţine că instanţele fondului au arătat, în aprecierea probelor administrate, că în urma inspecţiei fiscale efectuate la UAT Comuna Aninoasa, recurentă-reclamantă în cauza de faţă, cu privire la verificarea unor aspecte privind realitatea şi legalitatea unor operaţiuni comerciale, s-au constatat abateri de la legalitate şi regularitate care au produs pagube pe seama fondurilor publice, sens în care s-au dispus măsuri în sarcina Comunei Aninoasa pentru recuperarea acestor pagube.

Împotriva procesului-verbal de inspecţie nr. x/09.03.2016, întocmit în urma controlului efectuat, recurenta-reclamantă a formulat contestaţie pe care a depus-o la Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova, contestaţie care a fost respinsă prin decizia nr. 46/CA/12.12.2016.

Având în vedere respingerea contestaţiei, recurenta-reclamantă a formulat acţiune în anulare atât împotriva procesului-verbal, cât şi împotriva deciziei anterior menţionate.

Prin decizia civilă nr. 323/16.09.2019, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal a fost admisă acţiunea şi anulate actele respective, decizia nr. 46/CA/12.12.2016, precum şi procesul-verbal nr. x/09.03.2016.

Ulterior rămânerii definitive a acestei hotărâri, UAT Comuna Aninoasa şi A. (primarul Comunei Aninoasa) au formulat acţiune în pretenţii întemeiată pe dispoziţiile răspunderii civile delictuale, acţiune ce a fost calificată, prin încheierea de şedinţă din 05.07.2019 a Tribunalului Gorj, ca fiind în angajarea răspunderii civile delictuale întemeiată pe dispoziţiile art. 1357 C. civ.

Prima instanţă a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, reţinând că termenul de prescripţie a început să curgă de la data de 07.06.2018, moment la care s-a comunicat reclamanţilor adresa de înfiinţare a popririi, astfel că acţiunea formulată la data de 12.03.2019 a fost introdusă în termenul de prescripţie de trei ani. În ceea ce priveşte fondul cauzei, tribunalul a respins acţiunea ca neîntemeiată, constatând că nu s-a făcut dovada îndeplinirii condiţiilor răspunderii civile delictuale.

Hotărârea primei instanţe a fost atacată de către reclamanţi cu apel, aceştia pretinzând că au făcut dovada în cauză a condiţiilor răspunderii civile delictuale.

Procedând astfel la o nouă judecată asupra fondului, instanţa de apel a statuat, în fapt şi în drept, cu privire la fondul litigiului, prin decizia pronunţată apelul reclamanţilor fiind respins ca nefondat.

Prin memoriul de recurs formulat, recurenţii-reclamanţi critică hotărârea instanţei de apel atât din perspectiva motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., cât şi din perspectiva motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din acelaşi Cod.

În ceea ce priveşte motivul de casare circumscris dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenţii-reclamanţi afirmă că normele de procedură reglementate de dispoziţiile art. 435 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 22 alin. (5) şi (7) din acelaşi act normativ au fost încălcate de instanţa de apel, atunci când aceasta a procedat la analiza legalităţii sentinţei civile nr. 323/16.09.2019 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal şi a sentinţei civile nr. 875/22.10.2018 a Tribunalului Mehedinţi, considerentele sale, care au condus la înlăturarea vinovăţiei intimaţilor-pârâţi, fiind contrare obligativităţii şi opozabilităţii sentinţei civile nr. 323/16.09.2019.

Înalta Curte observă că prin invocarea motivului privind încălcarea dispoziţiilor art. 435 alin. (1) C. proc. civ., recurenţii-reclamanţi tind a afirma că existenţa faptei ilicite rezultă din însăşi anularea actului administrativ reprezentat de procesul-verbal de inspecţie fiscală nr. x/09.03.2016, iar cenzurarea de către instanţa de apel a motivelor anulării încalcă efectele obligatorii ale hotărârii de anulare.

Contrar susţinerilor recurenţilor-reclamanţi, se constată că instanţa de apel a examinat caracterul ilicit al faptei prejudiciabile afirmate şi a reţinut că anularea actului administrativ reprezentat de procesul-verbal de inspecţie fiscală nr. x/09.03.2016 nu califică expres fapta întocmirii sale ca fiind una ilicită. De asemenea, instanţa de apel a observat în mod corect că înşişi reclamanţii s-au referit în acţiunea lor la abuzul de drept şi a reţinut că nu poate fi validată interpretarea dată de reclamanţi, motivat de faptul că exercitarea atribuţiilor ce le revin funcţionarilor publici, cu respectarea dispoziţiilor legale, nu poate îmbrăca forma ilicitului civil, în absenţa unor elemente concrete, determinate care să probeze conduita nelegală imputabilă în mod direct inspectorilor fiscali, respectiv exercitarea abuzivă a dreptului de a efectua inspecţia fiscală.

Astfel, în baza unui raţionament juridic logic, corect şi convingător, instanţa de apel a concluzionat în sensul că numai dacă actul a fost încheiat abuziv (chiar dacă în exercitarea atribuţiilor legale şi cu motive, ca în speţă) fapta ar putea avea caracter ilicit. Or, acest aspect nu se poate reţine în cauza prezentă, întrucât motivul anulării actului de control, reţinut prin hotărârea instanţei de contencios administrativ, nu l-a reprezentat o pretinsă conduită abuzivă a inspectorilor, ci acesta a fost desfiinţat ca efect al soluţiei de clasare dispuse prin Ordonanţa nr. 146/P/2016 din 30.10.2017, precum şi al soluţiei de anulare a procesului-verbal de inspecţie nr. x/15.12.2015, întocmit contribuabilului B. S.R.L., destinatarul plăţilor considerate nelegal efectuate către reclamanta UAT Aninoasa. De valabilitatea acestor din urmă acte s-a considerat că depinde însăşi existenţa procesului-verbal în discuţie.

Instanţa de apel a înlăturat criticile reclamanţilor prin care s-a susţinut caracterul ilicit al procesului-verbal de inspecţie fiscală nr. x/09.03.2016 dedus din anularea acestuia, argumentând judicios că nu s-a probat în cauză că acest act ar fi fost întocmit de către inspectorii fiscali în mod discreţionar, fără o minimă bază legală, ci doar că, în procedurile judiciare ulterioare, folosindu-se de înscrisuri şi documente ce provin chiar de la angajaţii UAT Aninoasa, reclamanţii au obţinut anularea actului de control, împrejurare care nu este în măsură să probeze existenţa vreunei fapte ilicite imputabile autorităţii-pârâte.

Tot astfel, instanţa de apel a reţinut că actul administrativ în discuţie a fost finalizat după îndelungi verificări şi un control încrucişat, motivul anulării acestuia fiind reprezentat nu de conduita abuzivă a inspectorilor autorităţii publice, ci de desfiinţarea actelor care au stat la baza emiterii lui.

În acest sens, instanţa de apel a observat efectul pozitiv al lucrului judecat consacrat în cuprinsul considerentelor decizorii ale hotărârii instanţei de contencios administrativ nr. 323/16.09.2019 prin care s-a statuat că actul de control se anulează în virtutea principiului de drept accesorium sequitur principale ca urmare a anulării actelor care au stat la baza emiterii lui.

În consecinţă, având în vedere că actul de control a fost anulat nu ca urmare a nelegalei sale întocmiri, ci ca urmare a soluţiilor (clasare şi anulare) date actelor care au stat la baza măsurilor dispuse prin acest act de control (actele întocmite de Direcţia de Combatere a Criminalităţii Organizate - BCCO Craiova - SCCO Gorj şi constatările din procesul-verbal nr. x/15.12.2015 - anulat prin sentinţa civilă nr. 875/22.10.2018 pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, definitivă prin decizia nr. 347/14.02.2019 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal), în mod corect prima instanţă de control judiciar a apreciat că nu s-a făcut dovada existenţei faptei ilicite astfel cum a fost ea conturată prin cererea de chemare în judecată.

În aceste coordonate, se observă că instanţa de apel nu s-a erijat într-o instanţă de control care să supună analizei legalitatea hotărârii instanţei de contencios administrativ, astfel cum în mod eronat au susţinut recurenţii-reclamanţi, ci, dimpotrivă, a dat eficienţă efectului obligatoriu al acestei hotărâri, luând în considerare aspectul dezlegat definitiv în respectiva hotărâre cu privire la motivul anulării actului de control reprezentat de procesul-verbal de inspecţie fiscală nr. x/09.03.2016.

De asemenea, instanţa de apel nu a cenzurat motivele anulării actului de control, ci a ţinut cont de constatările de fapt din procedura judiciară anterioară. Dacă ar fi repus în discuţie situaţia soluţionată definitiv, s-ar fi produs o încălcare a dispoziţiilor art. 6 paragraf 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Cu alte cuvinte, instanţa de apel a respectat principiul securităţii raporturilor juridice - unul dintre elementele fundamentale ale principiului preeminenţei dreptului - care, printre altele, presupune ca soluţiile definitive date de instanţele judecătoreşti să nu mai poată fi contestate.

Faţă de aceste aspecte, instanţa de recurs reţine că instanţa de apel nu a încălcat efectul obligatoriu al hotărârilor judecătoreşti consacrat de art. 435 alin. (1) C. proc. civ., ceea ce nu face incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Recurenţii-reclamanţi au mai criticat hotărârea recurată şi din perspectiva încălcării de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 22 alin. (5) şi alin. (7) C. proc. civ., subsumând această critică tot motivului de casare întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Cu toate acestea, recurenţii-reclamanţi nu argumentează în niciun fel încălcarea acestor dispoziţii legale, ci fac doar o trimitere formală la aceste texte de lege. Or, în lipsa unei referiri la vreun viciu de legalitate a hotărârii recurate ca urmare a încălcării acestor prevederi, instanţa de recurs nu poate exercita controlul judiciar, sens în care va respinge această critică.

În ceea ce priveşte referirea făcută de recurenţii-reclamanţi la Decizia nr. 22/2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii, Înalta Curte apreciază că această referire nu le profită. Aceasta, pentru că recurenţii-reclamanţi nu s-au adresat instanţei de contencios administrativ cu o acţiune în despăgubiri întemeiată de dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 554/2004 în termenul de prescripţie de 1 an prevăzut expres de art. 11 alin. (2) din acelaşi act normativ, ci recurenţii au înţeles să recurgă la calea dreptului comun, fără a se prevala de prevederile Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, formulând o acţiune în răspundere civilă delictuală în condiţiile C. civ., prin care au invocat un ilicit distinct, constând în abuzul de drept al funcţionarilor pârâtelor.

Or, regimul juridic al răspunderii civile delictuale în situaţia anulării unui act administrativ a fost conturat în considerentele Deciziei nr. 22 din 24 iunie 2019 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să soluţioneze recursul în interesul legii, paragrafele 74-77, astfel:

"74. Pentru angajarea răspunderii administrativ-patrimoniale a autorităţii publice pârâte este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii, deduse din interpretarea prevederilor art. 1.349 şi art. 1.357 şi următoarele din C. civ., în corelaţie cu normele care configurează regimul juridic al contenciosului administrativ: existenţa unei fapte ilicite constând într-un act administrativ nelegal anulat de instanţă sau a unui refuz nejustificat ori a nerezolvării în termen a unei cereri, constatată ca atare de instanţă; producerea unui prejudiciu; dovada legăturii de cauzalitate între actul administrativ nelegal şi prejudiciul suferit de reclamant.

75. În situaţia în care persoana vătămată, din cauza necunoaşterii cuantumului pagubei ori din alte motive, nu a formulat cererea pentru despăgubiri odată cu acţiunea prin care a cerut anularea actului, are posibilitatea de a acţiona în condiţiile art. 19 din Legea nr. 554/2004.(...)

77. Cererea pentru despăgubiri formulată pe cale separată, întemeiată pe dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 554/2004, este condiţionată de existenţa unei hotărâri judecătoreşti prin care să fi fost admisă acţiunea îndreptată împotriva actului administrativ nelegal, tipic sau asimilat, pentru că repararea pagubei persoanei vătămate este o latură intrinsecă litigiului administrativ. În caz contrar, reclamantul nu poate recurge decât la calea dreptului comun pentru angajarea răspunderii delictuale a autorităţii publice, în condiţiile prevăzute de C. civ.."

Se observă, însă, că prin demersul dedus judecăţii, recurenţii-reclamanţi nu au invocat drept faptă ilicită contextul rezultat din anularea actului de control (act care la momentul învestirii instanţei cu cererea dedusă judecăţii, 13.03.2019, nici nu era anulat, anularea acestuia intervenind la data de 16.09.2019 prin sentinţa civilă nr. 323, definitivă la data de 01.02.2022), ci din emiterea nelegală a acestuia.

Or, diferenţa de substanţă dintre cele două acţiuni, astfel cum a statuat cu valoare de principiu Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să soluţioneze recursul în interesul legii în decizia sus menţionată, este că acţiunea în contencios administrativ are ca premisă anularea actului, iar cea de drept comun nu este condiţionată de o hotărâre judecătorească de anulare.

În tot cazul, este relevant că angajarea răspunderii civile delictuale face necesară existenţa cumulată a patru elemente constitutive (prejudiciul, fapta ilicită, raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu, vinovăţia autorului faptei ilicite şi prejudiciabile). Cum pretenţia dedusă judecăţii a fost fundamentată, din punct de vedere juridic, pe instituţia răspunderii civile delictuale, premisele de analiză a cererii au presupus în sarcina instanţelor de fond verificarea cerinţelor legale pentru antrenarea răspunderii pârâţilor.

Instanţa de apel a analizat dacă în cauză sunt întrunite toate elementele răspunderii civile delictuale şi, pe lângă faptul că a constatat că nu s-a probat existenţa vreunei fapte ilicite, a mai constatat că nu este îndeplinită nici condiţia referitoare la legătura de cauzalitate dintre actul de control anulat şi prejudiciul pretins de reclamanţi. În acest sens, în raport cu probele administrate, instanţa de apel a reţinut că la data aprobării implementării proiectului "Renovare şi amenajare parcare, sediu primărie Comuna Aninoasa, judeţul Gorj" reclamanţii cunoşteau existenţa datoriilor fiscale, întrucât acest proiect a fost aprobat la data de 06.12.2017, HCL nr. 4 pentru implementarea respectivului proiect fiind aprobată la data de 19.02.2018, iar actul de control prin care au fost stabilite datoriile fiscale a fost emis la data de 09.03.2016.

Prin urmare, cum pentru existenţa şi angajarea răspunderii civile este necesar ca între faptul prejudiciabil şi prejudiciul suferit să existe un raport de cauzalitate şi cum în speţa pendinte, astfel cum a reţinut instanţa de apel din probele administrate în cauză, la data declanşării procedurii de obţinere a finanţării europene actul de control exista, iar recurenţii-reclamanţi cunoşteau faptul că aveau o datorie, chiar dacă o contestau, s-a reţinut de către instanţa de apel că nu este îndeplinită condiţia legăturii de cauzalitate între emiterea actului de control şi prejudiciul pretins de recurenţii-reclamanţi.

Nefondat este şi motivul de recurs circumscris dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care recurenţii-reclamanţi critică hotărârea instanţei de apel pe de o parte pentru că au fost încălcate dispoziţiile art. 15, art. 1353 şi art. 1357 C. civ., iar pe de altă parte că au fost aplicate greşit dispoziţiile art. 1385 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte critica axată pe ideea încălcării dispoziţiilor art. 15, art. 1353 şi art. 1357 C. civ., recurenţii-reclamanţi apreciază că prejudiciul le-a fost cauzat prin faptul că organele administrativ-fiscale şi-au exercitat abuziv drepturile subiective în ceea ce priveşte controlul efectuat şi măsurile dispuse, iar acest abuz de drept, constatat prin sentinţa nr. 323/16.09.2019 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, plasează răspunderea civilă a persoanei care îşi exercită abuziv drepturile în sfera delictului.

Or, aceste critici, ce aduc în discuţie situaţia de fapt a speţei şi modalitatea de interpretare a probatoriilor administrate, nu pot forma obiect de analiză în coordonatele recursului, ele fiind incompatibile cu limitele imperativ stabilite pentru exercitarea acestei căi de atac extraordinare.

Prin aceste critici, recurenţii-reclamanţi tind la o cenzurare a aprecierii date de instanţa de apel mijloacelor de probă şi la o devoluare a fondului cauzei, a temeiniciei sale, ceea ce este incompatibil cu calea de atac a recursului, în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate, respectiv corecta aplicare a legii la situaţia de fapt stabilită de instanţele de fond, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei elementelor de fapt ale cauzei.

Prin urmare, modul în care probatoriul a fost apreciat de instanţa de apel pentru a reţine situaţia de fapt contestată de recurenţii-reclamanţi, în sensul că nu a existat abuz de drept şi că nu există nici legătura de cauzalitate, nu poate fi cenzurată în recurs, instanţa de apel având plenitudine de apreciere şi fiind suverană în a decide asupra oportunităţii administrării probelor în proces din perspectiva utilităţii, concludenţei şi pertinenţei acestora, iar instanţa de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor asupra cărora deja s-a dispus.

În consecinţă, această apreciere nu îndreptăţeşte vreo critică de nelegalitate asupra soluţiei, astfel că nu poate fi primită, urmând a fi respinsă ca nefondată.

Pe de altă parte, susţinerile recurenţilor-reclamanţi sunt şi contradictorii, întrucât, deşi consideră prin cererea de chemare în judecată că autorităţile fiscale au acţionat cu abuz de drept cu ocazia efectuării controlului fiscal şi aplicării măsurilor, prin motivele recursului deplasează discuţia către ideea unei răspunderi obiective, susţinând că fundamentul răspunderii autorităţilor fiscale este unul obiectiv, dat de ideea de garanţie şi de risc în legătură cu activitatea administrativă.

Or, cum s-a arătat mai sus, în speţă instanţele nu au fost învestite cu acţiunea specială în răspundere edictată de legea contenciosului administrativ şi care este, într-adevăr, fundamentată pe ideea unei garanţii obiective a autorităţii pentru ipoteza anulării actului administrativ, ci s-a formulat o acţiune conform dreptului comun, cu o altă întemeiere în fapt şi în drept.

Nu poate fi primită nici critica referitoare la aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1385 C. civ. de către instanţa de apel atunci când a considerat că nu s-a probat legătura de cauzalitate dintre actul de control anulat şi prejudiciul pretins. În sprijinul acestei critici, recurenţii-reclamanţi au expus chestiuni de fapt, cum ar fi: pierderea şansei de a încheia contractul având ca obiect finanţarea aprobată pentru proiectul de investiţii "Renovare şi amenajare parcare, sediu primărie Comuna Aninoasa, judeţul Gorj", lipsirea primarului A. de posibilitatea de a beneficia de majorarea cu 25% a indemnizaţiei lunare aferente calităţii sale pe durata de 4 ani, lipsirea UAT Aninoasa de posibilitatea realizării investiţiilor aprobate prin HCL nr. 4/2018.

Această critică nu poate fi subsumată motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., astfel cum au încadrat-o recurenţii-reclamanţi, dar nici altui motiv de nelegalitate, neputând fi dedusă judecăţii în calea extraordinară de atac a recursului. Chestiunile de fapt expuse de recurenţii-reclamanţi în susţinerea acestei critici reprezintă aspecte de netemeinicie ce nu pot fi cenzurate de către instanţa de recurs, ele fiind rezolvabile pe baza analizei probelor administrate cauzei, apanaj al instanţelor devolutive ale fondului cauzei.

Faţă de considerentele mai sus expuse, reţinând că niciuna dintre criticile aduse de recurenţii-reclamanţi deciziei atacate nu justifică nelegalitatea acesteia, Înalta Curte, în temeiul art. 496 C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenţii-reclamanţi A. şi Comuna Aninoasa prin Primar împotriva deciziei nr. 125 din 29 martie 2023 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi Ministerul Finanţelor prin Agenţia de Administrare Fiscală prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova - Activitatea de Inspecţie Fiscală - Serviciul de Inspecţie Economico - Financiară Compartimentul Gorj şi Ministerul Finanţelor - Serviciul de Soluţionare a Plângerilor Prealabile şi a Contestaţiilor.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 5 martie 2024.