Moral damages for image prejudice: culpable breach of shareholder verification duties and causal link in civil liability

Şedinţa publică din data de 27 februarie 2024

După deliberare, asupra cauzei, constată următoarele:

I. Circumstanţele litigiului

1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, la data de 22 mai 2018, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâţii B., C., D. şi E., solicitând obligarea pârâţilor la plata, către reclamantă, a sumei de 50.000 euro, în echivalent RON la data efectuării plăţii, reprezentând daune morale pentru prejudiciul de imagine cauzat reclamantei şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces.

2. Sentinţa pronunţată de prima instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 2493 din 13 noiembrie 2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis, în parte, cererea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâţii B., C. şi E.. A obligat pârâţii la plata, către reclamantă, a sumei de 20.000 euro, reprezentând despăgubiri morale şi la plata sumei de 1.045 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

3. Decizia pronunţată de instanţa de apel

Prin decizia civilă nr. 1346A din 13 octombrie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâţii B. şi C. împotriva sentinţei civile nr. 2493 din 13 noiembrie 2019, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimaţii - pârâţi D. şi E. şi cu intimata - reclamantă A..

Apelanţii - pârâţi au fost obligaţi la plata sumei de 3.000 RON către intimata-reclamantă, reprezentând cheltuieli de judecată în apel.

4. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 1346A din 13 octombrie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a declarat recurs pârâta B..

Prin cererea formulată, pârâta B. a solicitat casarea deciziei recurate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare către instanţa de apel sau chiar instanţa de fond, având în vedere că solicită şi casarea sentinţei civile nr. 2493 din 23 noiembrie 2019 pronunţate de Tribunalul Bucureşti.

În aprecierea sa, hotărârea recurată este afectată de mai multe motive de casare.

Primul motiv de recurs, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., este incident întrucât hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluţia, iar unele argumente sunt contradictorii.

În dezvoltarea acestui motiv de casare, a arătat că instanţa de apel nu a îndreptat greşeala primei instanţe, care a analizat în mod eronat materialul probator ce susţine argumentele pârâţilor în scopul respingerii cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

În cadrul celui de-al doilea motiv de recurs, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susţinut că excepţia lipsei calităţii procesuale pasive este absolută, putând fi invocată în orice stare a procesului. În aprecierea sa, acţiunea trebuia respinsă ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, deoarece reclamanta nu a dovedit că pârâţii i-ar fi falsificat semnătura. Prin urmare, nu sunt respectate prevederile art. 32 din C. proc. civ.

Prin cel de-al treilea motiv de casare, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta-pârâtă a arătat că nu sunt îndeplinite condiţiile legale în vederea atragerii răspunderii civile delictuale.

În dezvoltarea acestuia, a învederat că angajarea răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie a unei persoane presupune, potrivit art. 1349 alin. (1) şi (2) coroborate cu dispoziţiile art. 1357-1371 C. civ., îndeplinirea cumulativă a patru condiţii: prejudiciul, fapta ilicită, raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu şi vinovăţia autorului faptei ilicite şi prejudiciabile.

În ceea ce priveşte prejudiciul, a precizat că reclamanta a invocat suferinţa cauzată de alterarea imaginii sale în rândul familiei şi în cadrul comunităţii de afaceri în care îşi desfăşoară activitatea, însă prejudiciul nu a fost dovedit, deşi îi incumba această obligaţie.

De asemenea, a arătat că deţinerea calităţii de acţionar la F. S.A. nu-i afectează imaginea în mediul de afaceri, iar instituirea sechestrului s-a realizat din eroare

În opinia sa, prezentarea trunchiată a situaţiei de fapt arată intenţia reclamantei de a obţine o îmbogăţire fără justă cauză.

De asemenea, recurenta-pârâtă a susţinut că reclamanta nu a prezentat niciun element probatoriu de natură a permite identificarea criteriilor de evaluare a întinderii prejudiciului moral. Reclamanta a considerat că este suficientă probarea faptei ilicite, fără însă a prezenta probe concrete care să demonstreze în ce mod i-a fost afectată imaginea.

În ceea ce priveşte legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu, recurenta-pârâtă a apreciat că această condiţie nu este îndeplinită, având în vedere că instituirea sechestrului asigurător nu a fost determinată de dobândirea calităţii de acţionar al F. S.A.. Acesta a fost instituit ca urmare a unei erori şi are legătură cu un alt acţionar al acestei societăţi, respectiv G. S.A., care nu deţine calitatea de pârât în cauză.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 din C. proc. civ.

Pentru argumentele expuse, a solicitat casarea deciziei recurate, cu trimiterea cauzei, spre rejudecare, către instanţa de apel sau instanţa de fond.

5. Apărări formulate

Intimata - reclamantă A. a depus întâmpinare la data de 19 decembrie 2022, în termen legal, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, şi obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

6. Procedura parcursă în faţa instanţei de recurs:

Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 27 octombrie 2022 şi a fost repartizat aleatoriu Completului de filtru nr. 5, astfel cum reiese din fişa Ecris şi referatul de repartizare aleatorie.

Prin încheierea din data de 8 decembrie 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a anulat, ca netimbrată, cererea de suspendare formulată de recurentă.

Prin încheierea de admitere în principiu din data de 27 septembrie 2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, recursul a fost admis în principiu şi s-a stabilit termen de judecată la data de 14 februarie 2024, preschimbat pentru data de 27 februarie 2024.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse.

În primul rând, se invocă incidenţa motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurenta apreciind că decizia recurată nu respectă exigenţele motivării. În acest sens, după o amplă prezentare teoretică, arată că instanţa de apel nu a îndreptat greşeala primei instanţe, care a analizat în mod eronat materialul probator ce susţine argumentele pârâţilor în scopul respingerii cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Înalta Curte observă că, potrivit dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., pretins încălcat de către instanţă, conform susţinerilor recurentei, în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinute de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor".

Cum motivarea hotărârilor judecătoreşti reprezintă un element de validitate a acestora, instanţa are obligaţia de a arăta argumentele pro şi contra ce au format convingerea în ceea ce priveşte soluţia pronunţată, argumente ce trebuie să se raporteze atât la susţinerile părţilor, cât şi la probele şi dispoziţiile legale incidente raportului juridic dedus judecăţii.

Prin urmare, motivarea hotărârii reprezintă arătarea stării de fapt şi de drept în baza cărora judecătorul pronunţă soluţia şi constituie o garanţie procesuală ce permite efectuarea controlului judiciar în calea de atac exercitată împotriva acesteia.

Motivul de casare invocat de recurentă nu are în vedere situaţii concrete, argumentele sale fiind generice, în sensul că hotărârea nu are o motivare detaliată şi că a validat soluţia greşită a instanţei de fond.

Însă, în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, s-a stabilit că, deşi prin art. 6 paragr. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului s-a impus instanţelor naţionale să îşi motiveze hotărârile, această obligaţie nu presupune răspunsuri detaliate la fiecare problemă ridicată, fiind suficient să fie examinate, în mod real, chestiunile supuse judecăţii. Astfel, obligaţia de motivare a hotărârii judecătoreşti presupune o expunere a argumentelor care, prin conţinutul lor, sunt de natură să influenţeze soluţia.

Raportat la incidenţa acestui caz de casare, din examinarea deciziei Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă nu se poate reţine că lipsesc motivele de fapt şi de drept, că nu sunt analizate dispoziţiile legale incidente. Instanţa de apel a explicat, detaliat, raţionamentul pentru care apelul pârâţilor nu poate fi primit.

Prin urmare, nu se poate susţine că instanţa nu a respectat exigenţele de motivare impuse de dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.. Împrejurarea că recurenta nu este de acord cu motivarea instanţei de apel, sub aspectul soluţiei, nu echivalează cu o nemotivare şi nu determină incidenţa motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., critica întemeiată pe aceste dispoziţii legale urmând a fi respinsă ca nefondată.

În al doilea rând, se invocă incidenţa motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., recurenta apreciind că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 32 din acelaşi act normativ, respingând excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor.

Însă, calitatea procesuală este o condiţie de exercitare a acţiunii civile şi ea este dată de identitatea dintre părţi şi subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecăţii.

În prezenta cauză, reclamanta a solicitat, prin acţiunea promovată, obligarea pârâţilor la plata sumei de 50.000 euro, în echivalent RON, reprezentând daune morale pentru prejudiciul de imagine pe care i l-au cauzat, dovedind corespondenţa dintre calitatea procesuală a pârâţilor şi raportul juridic litigios.

Soluţia instanţei de apel, de respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, s-a impus în urma analizării cadrului procesual dedus judecăţii şi a constatării că pârâţii sunt cei care au încălcat o serie de obligaţii legale care au determinat reclamanta să promoveze acest litigiu.

În motivarea acţiunii sale, reclamanta a arătat că fapta ilicită, care a prejudiciat-o, constă în încălcarea obligaţiei acţionarilor de a verifica actele semnate de către aceştia, precum şi prezenţa alături de ei a persoanei cu privire la care se menţionează a fi fost "invitată" să participe la adunarea generală şi, respectiv, să semneze acte decizionale ale societăţii.

Prin urmare, aşa cum corect a reţinut şi instanţa de apel, fapta ilicită imputată pârâţilor nu constă în falsificarea semnăturii reclamantei de pe actele incriminate, respectiv: declaraţia că aceasta îndeplineşte condiţiile legale pentru deţinerea şi exercitarea calităţii de acţionar la F. S.A. din data de 18 octombrie 2005 dată la Cabinetul individual de avocat "H." şi Actul adiţional la Actul constitutiv al F. S.A., atestat de acelaşi avocat sub nr. x/2005.

De aceea, din această perspectivă, este nerelevant asupra calităţii procesuale pasive a pârâţilor faptul că, în sentinţa nr. 4572 din 12 decembrie 2017 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, în dosarul nr. x/2016, nu se regăseşte nicio menţiune cu privire la faptul ca pârâţii sunt cei care au falsificat semnătura reclamantei.

Prin urmare, raportat la conduita pârâţilor, aşa cum a fost expusă de reclamantă în cererea de chemare în judecată, aceştia sunt subiecţii pasivi ai raportului juridic dedus judecăţii şi au calitate procesuală pasivă în cauză, dispoziţiile art. 32 din C. proc. civ. fiind aplicate, în mod corect, de către instanţa de apel.

În al treilea rând, se susţine incidenţa motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta apreciind că sunt încălcate o serie de dispoziţii de drept material, respectiv art. 1349 alin. (1) şi (2) coroborate cu cele ale art. 1357-1371 din C. civ.. Însă, în dezvoltarea acestui motiv de recurs, sunt reluate, în principal, criticile din cererea de apel, sunt expuse elementele de fapt, care, în opinia recurentei ar exclude caracterul ilicit al faptei pretinse, şi sunt aduse argumente de ordin probator.

Astfel, în ceea ce priveşte prejudiciul, recurenta reia criticile formulate prin motivele de apel referitoare la faptul că deţinerea calităţii de acţionar la F. S.A. nu-i afectează imaginea în mediul de afaceri şi împrejurarea că instituirea sechestrului s-a realizat din eroare. Or, prin decizia atacată s-a răspuns deja acestor critici, potrivit considerentelor pe larg dezvoltate, pe care instanţa de apel le-a expus în conturarea soluţiei adoptate.

Sub acest aspect, recurenta nu arată în ce modalitate decizia instanţei de apel nu este conformă legii şi nu se raportează la considerentele acesteia, ci reia, de o manieră identică, critici formulate în faza procesuală anterioară şi asupra cărora instanţa de apel deja s-a pronunţat.

Mai mult, insistă asupra situaţiilor factuale care, în opinia sa, exclud caracterul ilicit al faptei pretinse şi înlătură prejudiciul pretins de către reclamantă.

Însă, stabilirea împrejurărilor de fapt esenţiale în prezenta cauză este atributul instanţelor de fond, iar acestea au concluzionat, în urma analizei şi sintezei probelor care s-au administrat, că nu se poate concluziona în sensul pretins de pârâţi, acela că nu au semnat actele prejudiciabile şi nu au acţionat culpabil, nefiind întrunite cerinţele răspunderii civile delictuale.

Prin motivele din declaraţia de recurs, este contestată interpretarea pe care prima instanţă, iar ulterior instanţa de apel au dat-o înscrisurilor probatorii şi celorlalte mijloace de probă care au fost administrate.

Or, controlul exercitat de către instanţa de recurs este, prin esenţa lui, unul de legalitate, realizat din perspectiva cazurilor de casare expres şi limitativ reglementate prin art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ., nefiind procedural posibilă, în recurs, o reapreciere a probelor câştigate cauzei, în scopul stabilirii unor împrejurări de fapt diferite.

În ceea ce priveşte argumentul de practică judiciară adus de recurentă în susţinerea faptului că daunele morale nu trebuie să reprezinte o îmbogăţire fără justă cauză, reprezentat de decizia civilă nr. 6630/2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, acesta nu conduce la o concluzie contrară celei din decizia recurată. Pe de o parte, jurisprudenţa nu reprezintă izvor de drept iar, pe de altă parte, situaţia din speţa menţionată este diferită, legea fiind aplicată prin raportare la particularităţile raportului juridic respectiv.

În ceea ce priveşte raportul de cauzalitate, recurenta arată că acesta nu există şi reia argumentele referitoare la instituirea, din eroare, a sechestrului asigurator.

Însă, aşa cum au reţinut instanţele de fond, între fapta omului constitutivă de culpă şi paguba pe care săvârşirea ei o produce victimei, trebuie să existe un raport de la cauză la efect. Dreptul la reparaţie poate fi recunoscut numai pentru daunele care sunt, neîndoielnic, consecinţa directă a faptei ilicite.

Or, reclamanta a făcut dovada existenţei unui raport de cauzalitate între faptele reclamate de aceasta şi existenţa unui prejudiciu direct, aspect care, de asemenea, reiese din probatoriul administrat.

Fapta ilicită vizează încălcarea obligaţiilor legale, de către pârâţi, în calitate de acţionari, şi nu se rezumă doar la sechestrul asigurator la care face referire recurenta.

Prin urmare, nici aceste susţineri nu sunt fondate.

Dat fiind că dispoziţiile legale indicate de recurentă au fost aplicate, în mod corect, de către instanţa de apel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, reţinând că nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 din C. proc. civ., va respinge recursul declarat de către pârâta B., împotriva deciziei civile nr. 1346A din 13 octombrie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

În baza dispoziţiilor art. 453 din C. proc. civ., Înalta Curte o va obliga pe recurenta - pârâtă B., aflată în culpă procesuală, la plata sumei de 3.500 RON către intimata - reclamantă A., cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta B., împotriva deciziei civile nr. 1346A din 13 octombrie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Obligă recurenta - pârâtă B. la plata către intimata - reclamantă A. la plata sumei de 3500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 februarie 2024.