State Assets Authority's appeal rejected; solidary tort liability upheld and Ministry's recourse claim timely.

Şedinţa publică din data de 27 februarie 2024

După deliberare, asupra cauzei de faţă, reţine următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, la data de 10 decembrie 2021, reclamantul Ministerul Finanţelor, în nume propriu şi în calitate de reprezentant al Statului Român, reprezentat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti, a solicitat obligarea pârâtei Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului la plata sumei de 745.753,835 RON, actualizată cu indicele de inflaţie şi dobânda legală aferentă, ambele calculate de la data de 21 decembrie 2018 şi până la data plăţii integrale a debitului.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 1010 din 29 iunie 2022, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis excepţia prescripţiei extinctive a dreptului material la acţiune, invocată de pârâtă prin întâmpinare, şi a respins cererea de chemare în judecată, ca fiind prescrisă.

3. Hotărârea instanţei de apel

Prin decizia civilă nr. 161A din 10 februarie 2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a admis apelul declarat de apelantul-reclamant Ministerul Finanţelor, în nume propriu şi în calitate de reprezentant al Statului Român, reprezentat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti, împotriva sentinţei civile nr. 1010 din 29 iunie 2022 pronunţate de către Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimata - pârâtă Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului. A anulat, în tot, sentinţa civilă apelată şi evocând fondul: A respins, ca neîntemeiate, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi prescripţia dreptului material la acţiune, invocate de către pârâtă, prin întâmpinare. A admis, în parte, cererea. A obligat pârâta la plata către Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanţelor, a sumei de 745.753,835 RON, actualizată cu indicele de inflaţie, şi la plata dobânzii legale aferente acestei sume, ambele calculate de la data de 21 decembrie 2018 şi până la plata efectivă a debitului principal. A respins cererea formulată de Ministerul Finanţelor, în nume propriu, ca neîntemeiată.

4. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 161A din 10 februarie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului a declarat recurs solicitând admiterea căii extraordinare de atac, casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, instanţei de apel. Prin cererea de recurs, aceasta invocă incidenţa motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În primul rând, arată că, în mod greşit, instanţa a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Autorităţii Naţionale pentru Administrarea Activelor Statului.

Obligaţia stabilită prin decizia civilă nr. 159A din 20 februarie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, în dosarul nr. x/2013, nu este solidară ci divizibilă. Autoritatea nu a fost obligată la plata sumei de 1.470.015 RON şi a sumei de 8.500 RON, nici prin decizia menţionată şi nici prin sentinţa civilă nr. 788 din 8 noiembrie 2017 a Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, care a avut ca obiect contestaţia la executare.

În cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 1421, art. 1422 şi art. 1443 din C. civ., însă nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1384 din acelaşi act normativ privind acţiunea în regres.

Solidaritatea nu se prezumă ci trebuie prevăzută expres. Or, în decizia nr. 159A din 20 februarie 2017 nu se arată că obligaţia este solidară, fiind divizibilă. Aşadar, recurenta poate fi constrânsă la executarea obligaţiei doar separat şi numai în limita sa de datorie.

Creditorul a început executarea silită în două dosare de executare silită diferite, împotriva debitorilor Ministerul Finanţelor şi Autoritatea Naţională pentru Administrarea Activelor Statului. În dosarul de executare nr. 92/2017 al A. şi Asociaţii, a început executarea silită împotriva Ministerului Finanţelor, iar în dosarul de executare nr. 93/2017 al aceluiaşi executor judecătoresc, împotriva Autorităţii Naţionale pentru Administrarea Activelor Statului.

Ministerul Finanţelor a contestat executarea, însă contestaţia la executare a fost respinsă prin sentinţa civilă nr. 7882 din 8 noiembrie 2017 pronunţată de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 3178 din 2 octombrie 2018 a Tribunalului Bucureşti. Recurenta nu a fost parte în acel proces.

Astfel, prin aceste hotărâri s-a stabilit, în mod definitiv, că suma totală de 1.470.015 RON şi cea de 8.500 RON sunt în sarcina de plată a Ministerului Finanţelor.

Pe de altă parte, contestaţia la executare formulată de Autoritatea Naţională pentru Administrarea Activelor Statului a fost soluţionată prin sentinţa civilă nr. 8317 din 3 noiembrie 2017 şi decizia civilă nr. 510 din 25 mai 2020.

Prin urmare, apreciază Autoritatea Naţională pentru Administrarea Activelor Statului că nu are calitate procesuală pasivă în cauză.

În al doilea rând, arată că instanţa de apel, în mod greşit, a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune.

Instanţa de fond a reţinut, în mod legal, că a intervenit prescripţia dreptului material la acţiune şi a respins, ca prescrisă, cererea formulată de reclamantă. În acest sens, au fost avute în vedere dispoziţiile art. 2500, art. 2501 şi art. 2523 din C. civ.

Întrucât de la data naşterii dreptului material la acţiune, respectiv 21 februarie 2018 şi până la data înregistrării cererii de chemare în judecată, respectiv 10 decembrie 2021, au trecut peste 3 ani, consideră că acţiunea este prescrisă, soluţia instanţei de apel fiind nelegală, sub acest aspect.

În al treilea rând, recurenta arată că, în mod greşit, a fost respinsă excepţia procesului rău condus şi s-a reţinut că Ministerul Finanţelor nu avea obligaţia de a formula contestaţia şi în contradictoriu cu celălalt debitor.

În dosarul nr. x/2017 al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, având ca obiect contestaţia la executare formulată de Ministerul Finanţelor împotriva actelor de executare din dosarul de executare nr. 92/2017, Autoritatea Naţională pentru Administrarea Activelor Statului nu a fost parte, nu a fost introdusă în proces pentru a putea formula apărări. Ministerul Finanţelor avea modalităţi legale de apărare, prin invocarea dispoziţiilor art. 1421, art. 1443 şi art. 1445 din C. civ.. Acesta nu a arătat instanţei că obligaţia de divizibilă, nu a formulat astfel de apărări, fiind constrâns la plata întregii sume.

În al patrulea rând, arată că, pe fondul cauzei, cererea de chemare în judecată este netemeinică şi nelegală.

În acord cu doctrina şi jurisprudenţa, apreciază că acţiunea în regres este facultativă, cel care a plătit nefiind obligat să recupereze ce a plătit. Însă, în cazul în care cel care răspunde pentru fapta altuia este statul, dreptul de regres este obligatoriu, fiind exercitat prin Ministerul Finanţelor, cu excepţia cazului în care autorul faptei prejudiciabile nu este răspunzător.

În cauză, nu există nicio faptă ilicită din partea Autorităţii pentru Administrarea Activelor Statului, care să fi cauzat prejudiciul, obligaţia instituită prin decizia civilă nr. 159A din 20 februarie 2017 neintrând sub incidenţa art. 1384 din C. civ.

Cererea este neîntemeiată întrucât sunt aplicabile dispoziţiile art. 1421, art. 1422 şi art. 1443 din C. civ., nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1384 din acelaşi act normativ privind acţiunea în regres. Prin decizia nr. 159A din 20 februarie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti s-a instituit o obligaţie divizibilă iar nu solidară. Solidaritatea pasivă legală este expres prevăzută de lege, însă prezenta speţă nu se încadrează în acele situaţii. Aşadar, Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului poate fi constrânsă doar pentru partea sa din datorie.

Mai mult, în opinia sa, nu s-a dovedit că părţile acestui proces s-au aflat în raporturi juridice de codebitori solidari, fidejusor şi debitor garantat, raporturi de mandat sau de gestiune, astfel că acţiunea în regres nu este întemeiată, nici sub acest aspect.

Totodată, Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului nu a fost parte în procedura de executare silită, prin poprire, în dosarul de executare nr. 92/2017, în care contestaţia la executare a fost respinsă.

În sprijinul susţinerilor sale, a invocat jurisprudenţa pe care a apreciat-o ca fiind relevantă, respectiv decizia civilă nr. 3083/2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Prin urmare, apreciază că decizia recurată este nelegală, ceea ce justifică admiterea recursului, casarea acesteia şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, la instanţa de apel.

5. Apărări formulate

Intimatul Ministerul Finanţelor nu a formulat întâmpinare.

6. Procedura în faţa instanţei de recurs

Prin rezoluţia din data de 25 octombrie 2023 s-a fixat termen de judecată la data de 13 decembrie 2023.

La termenul din data de 13 decembrie 2023, judecata recursului a fost suspendată pentru lipsa părţilor, iar la data de 27 februarie 2024 cauza a fost repusă pe rol, ca urmare a cererii recurentei în acest sens.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra recursului

Examinând decizia recurată, din perspectiva criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte reţine următoarele.

Obiectul căii extraordinare de atac este reprezentat de decizia civilă nr. 161A din 10 februarie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin care s-a admis apelul reclamantului Ministerul Finanţelor, s-a anulat sentinţa apelată şi, evocându-se fondul, s-au respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi excepţia prescripţiei dreptului la acţiune şi s-a admis, în parte, acţiunea.

Pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului critică hotărârea instanţei de apel, apreciind că există mai multe argumente de nelegalitate, circumscrise motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În primul rând, arată că soluţia instanţei de apel, de respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Autorităţii pentru Administrarea Activelor Statului este nelegală, fiind în contradicţie cu dispoziţiile art. 1382 şi art. 1445 din C. civ.

Înalta Curte reţine că aceste critici, care pot fi încadrate în motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., nu sunt fondate.

Printre condiţiile cumulative necesare pentru a putea exercita o acţiune civilă, impuse în mod imperativ de art. 32 din C. proc. civ., se numără şi calitatea procesuală, definită de art. 36 din acelaşi act normativ ca fiind identitatea dintre părţi şi subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecăţii.

Întrucât reclamantul este cel care declanşează procedura judiciară, lui îi revine obligaţia de a justifica calitatea procesuală pasivă. Prin indicarea pretenţiei sale, precum şi a împrejurărilor de fapt şi de drept pe care se bazează această pretenţie, reclamantul justifică îndreptăţirea pe care o are de a introduce cererea împotriva unui anumit pârât.

În speţa de faţă, instanţa de apel a reţinut, în mod corect, că Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului este subiect pasiv al raportului juridic dedus judecăţii şi are calitate procesuală pasivă în cauză.

Prin decizia civilă nr. 159A din 20 februarie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost admisă acţiunea iniţiată de B. S.A., în contradictoriu cu Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului şi Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, şi obligaţi pârâţii la plata sumei de 1.470.015 RON reprezentând dobânda pentru perioada 13 decembrie 2010 - 16 octombrie 2014 şi a dobânzii legale ulterioare acestei perioade.

Întrucât a fost executat pentru întreaga sumă datorată B. S.A., Ministerul Finanţelor s-a îndreptat împotriva codebitorului solidar, cu cererea în regres ce obiect al prezentului dosar.

Prin urmare, având în vedere că temeiul acţiunii anterioare este unul delictual, ce implică o solidaritate pasivă, reglementată expres de dispoziţiile art. 1382 din C. civ., recurenta nu poate susţine lipsa calităţii sale procesuale pasive în raport de faptul că obligaţia de plată i-ar reveni doar Statului Român.

Soluţia instanţei de apel, de respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, s-a impus în urma analizării cadrului procesual dedus judecăţii şi a constatării că unul dintre debitorii solidari nu a achitat suma la care a fost obligat, împrejurare care l-a determinat pe celălalt debitor solidar să promoveze acest litigiu.

Prin urmare, sub aspectul dezlegării date de instanţa de apel excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei, Înalta Curte constată că aceasta a interpretat corect dispoziţiile legale aplicabile cauzei, argumentele reţinute fiind judicioase în raport cu situaţia de fapt şi probele existente la dosar.

În al doilea rând, recurenta arată că este nelegală soluţia instanţei de apel de respingere a excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, întrucât sunt îndeplinite cerinţele impuse de dispoziţiile art. 2500, art. 2510 şi art. 2523 din C. civ.

Însă, analiza incidenţei acestei instituţii juridice porneşte de la configuraţia raporturilor juridice ce au luat naştere ca urmare a deciziei civile nr. 159A din 20 februarie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Astfel, ca o consecinţă a faptului juridic ilicit, constatat de instanţă în litigiul anterior, finalizat prin hotărârea menţionată, Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului şi Statul Român, prin Ministerul Finanţelor au fost obligaţi la plata sumei de 1.470.015 RON reprezentând dobânda pentru perioada 13 decembrie 2010 - 16 octombrie 2014 şi a dobânzii legale ulterioare acestei perioade, către B. S.A.

După efectuarea plăţii sumelor stabilite prin hotărâre judecătorească - în speţă după demararea executării silite - raportul juridic dintre creditor şi cei doi debitori s-a stins. De vreme ce plata întregii sume a fost efectuată de un singur debitor solidar, a luat naştere un alt raport juridic, între cei doi debitori, cu un conţinut juridic distinct de cel anterior, inclusiv cu privire la regimul prescripţiei extinctive.

În virtutea dispoziţiilor din C. civ., s-a născut dreptul de creanţă al debitorului care a realizat plata, ce poate fi valorificat pe calea acţiunii în regres exercitată împotriva celuilalt debitor.

În acord cu dispoziţiile legale prevăzute la art. 2523 din C. civ., prescripţia dreptului la acţiune începe să curgă de la data la care titularul dreptului la acţiune a cunoscut sau, după împrejurări, trebuia să cunoască naşterea lui.

În speţă, efectuarea plăţii întregii sume determină naşterea dreptului de creanţă şi marchează, la rândul său, momentul de la care începe să curgă prescripţia extinctivă pentru exercitarea acţiunii în regres împotriva codebitorului solidar.

Aşa cum corect a reţinut instanţa de apel, plata întregii sume s-a efectuat la data de 21 decembrie 2018, copia OP-ului fiind depusă la dosarul de fond, ceea ce conduce la concluzia că dreptul s-ar fi prescris la data de 21 decembrie 2021.

Întrucât cererea de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti la data de 10 decembrie 2021, în interiorul termenului de prescripţie, soluţia de respingere a excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune este corectă.

În al treilea rând, se susţine că, în mod nelegal, s-a respins excepţia procesului rău condus, invocată prin întâmpinare. În opinia recurentei, Ministerul Finanţelor avea obligaţia să atragă în litigiul, ce a avut ca obiect contestaţia la executare, şi pe Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, pentru a-i da posibilitatea să se apere.

Însă, aşa cum corect a reţinut instanţa de apel, excepţia procesului rău condus - exceptio mali processus - este specifică materiei vânzării, fiind reglementată de dispoziţiile art. 1075 din C. civ.

Această instituţie nu poate fi aplicată situaţiei de faţă întrucât vizează strict garanţia specifică raportului juridic din materia vânzării. De asemenea, nu poate fi aplicată, prin analogie, dată fiind interdicţia prevăzută de art. 10 din C. civ.

Mai mult, recurenta susţine că se impunea atragerea sa în litigiul ce a făcut obiectul dosarului nr. x al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti pentru a putea paraliza executarea silită demarată de creditoarea B. S.A. Însă, contestaţia la executare reprezintă o procedură specială, iar C. proc. civ. nu face referire la posibilitatea formulării altor cereri în cadrul acesteia, întrucât sunt incompatibile cu celeritatea procedurii speciale şi cu raţiunea reglementării ei, cu prezervarea elementelor de diferenţă faţă de procedura de drept comun.

Prin urmare, nici criticile referitoare la excepţia procesului rău condus, care este, în realitate, o veritabilă apărare de fond, nu sunt fondate.

În al patrulea rând, se susţine că decizia este nelegală şi din perspectiva soluţiei de admitere a cererii de chemare în judecată, care încalcă dispoziţiile art. 1421 - 1422, art. 1443 şi art. 1384 din C. civ.

Înalta Curte reţine că fundamentul juridic al cererii de chemare în judecată este reprezentat de art. 1384 alin. (3) şi (4) din C. civ. potrivit cu care "Dacă prejudiciul a fost cauzat de mai multe persoane, cel care, fiind răspunzător pentru fapta uneia dintre ele, a plătit despăgubirea se poate întoarce şi împotriva celorlalte persoane care au contribuit la cauzarea prejudiciului sau, dacă va fi cazul, împotriva celor care răspund pentru acestea. În toate cazurile, regresul va fi limitat la ceea ce depăşeşte partea ce revine persoanei pentru care se răspunde şi nu poate depăşi partea din despăgubire ce revine fiecăreia dintre persoanele împotriva cărora se exercită regresul. (4) În toate cazurile, cel care exercită regresul nu poate recupera partea din despăgubire care corespunde propriei sale contribuţii la cauzarea prejudiciului."Astfel, instanţa a fost învestită cu o acţiune în regres promovată de debitorul solidar, care a achitat integral creanţa, împotriva celuilalt debitor care a rămas în pasivitate.

La baza acestui demers stă decizia civilă nr. 159A din 20 februarie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie prin care Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului şi Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, au fost obligaţi să achite creditoarei B. S.A., suma de 1.470.015 RON reprezentând dobânda pentru perioada 13 decembrie 2010 - 16 octombrie 2014 şi dobânda legală ulterioară acestei perioade.

Recurenta susţine că raportul obligaţional este divizibil, fiind incidente dispoziţiile art. 1421 şi art. 1422 din C. civ.. Prin urmare, în opinia sa, Ministerul Finanţelor nu are la îndemână acţiunea în regres pentru partea de datorie care nu-i incubă.

Susţine că această împrejurare este confirmată de soluţia dată de instanţe ca urmare a contestării actelor de executare, de către Ministerul Finanţelor, în cadrul dosarului nr. x/2017 al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.

Însă, raportul juridic care a generat obligaţia de plată a sumelor menţionate se fundamentează pe o răspundere civilă delictuală, astfel că, în considerarea dispoziţiilor art. 1382 din C. civ., răspunderea este solidară, chiar dacă dispozitivul nu cuprinde o menţiune expresă, în acest sens.

În acest caz, solidaritatea rezultă din unicitatea de obiect care impune fiecărui debitor obligaţia de a plăti întreaga datorie (despăgubire) sub rezerva efectului declarativ al unei viitoare împărţeli pe calea acţiunii în regres.

Sub acest aspect, nu prezintă nicio relevanţă soluţia de respingere a contestaţiei la executare formulate de Statul Român, prin Ministerul Finanţelor. De esenţa solidarităţii este dreptul creditorului de a putea executa pe oricare dintre debitori, pentru întreaga sumă. Prin urmare, contestatorul nu s-a putut apăra invocând existenţa unui codebitor solidar şi nici nu l-a putut atrage în proces dat fiind natura juridică a contestaţiei la executare.

Dispoziţile art. 1456 din C. civ. reglementează, inechivoc, dreptul de regres al debitorului în materie de răspundere solidară, drept care constă în posibilitatea acestuia de a cere de la ceilalţi codebitori ceea ce a plătit creditorului în numele acestora. De vreme ce unul dintre debitori a plătit pentru alt codebitor, principiile elementare ale dreptului impun ca această situaţie să fie reparată, fiind cu totul nerezonabil ca o persoană să răspundă pentru altă persoană care, la rândul său, are aceeaşi obligaţie.

Or, faţă de dispoziţiile legale menţionate, soluţia de admitere a cererii de chemare în judecată este legală, nefiind încălcate normele de drept material invocate de recurentă.

În ceea ce priveşte argumentul de practică judiciară adus de recurentă, acesta nu conduce la o concluzie contrară celei din decizia recurată. Pe de o parte, jurisprudenţa nu reprezintă izvor de drept iar, pe de altă parte, situaţia din speţa respectivă este diferită, legea fiind aplicată prin raportare la particularităţile raportului juridic respectiv.

Dat fiind că dispoziţiile legale indicate de recurentă au fost aplicate, în mod corect, de către instanţa de apel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, reţinând că nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din C. proc. civ., va respinge recursul declarat de către pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului împotriva deciziei nr. 161 A din 10 februarie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului împotriva deciziei nr. 161 A din 10 februarie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 februarie 2024.