Invalidity of cassation appeal for re-examination of facts in property restitution dispute.

Şedinţa publică din data de 06 februarie 2024

Deliberând, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV a Civila la data de 30.08.2021, sub nr. x/2021, reclamantul Prefectul Municipiului Bucureşti, în contradictoriu cu pârâţii Primarul General al Municipiului Bucureşti, A., B. a solicitat anularea dispoziţiei nr. 8109/24.05.2007 şi anularea parţială a dispoziţiei nr. 8110/24.05.2007 emise de pârâtul Primarul General al Municipiului Bucureşti.

2. Sentinţa pronunţată de prima instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 1042 din 04 iulie 2021, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis cererea formulata de reclamantul Prefectul Municipiului Bucureşti în contradictoriu cu pârâţii Primarul General al Municipiului Bucureşti, A. - moştenitorul defunctei C., D. - moştenitoarea defunctului B..

A anulat Dispoziţia nr. 8109/24.05.2007.

A anulat în parte Dispoziţia nr. 8110/24.05.2007 şi a obligat pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul General sa emită o noua dispoziţie prin care să acorde măsuri compensatorii sub forma de puncte în condiţiile Legii nr. 165/2013 doar pentru suprafaţa de 136,37 mp teren aferent celor două unităţi locative vândute şi nu 187,37 mp cum este specificat în dispoziţia criticată nr. 8110/24.05.2007.

3. Decizia pronunţată în apel

Prin decizia nr. 250A din 23 februarie 2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a admis apelul formulat de apelanţii-pârâţi D. şi A. împotriva sentinţei civile nr. 1042/04.07.2021, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

A schimbat în tot sentinţa apelată în sensul că a respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.

A obligat intimatul-reclamant la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1000 RON către apelantul-pârât A..

4. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 250A din 23 februarie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti a formulat recurs reclamantul Prefectul Municipiului Bucureşti, ce a fost înregistrat pe rolul secţiei I civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Prin cererea de recurs formulată, şi întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant susţine, în esenţă, interpretarea eronată a efectelor produse de hotărârile judecătoreşti definitive şi irevocabile pronunţate cu privire la imobilul notificat anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 şi punerea lor în executare prin acte administrative emise de Primarul General al Municipiului.

Astfel, se susţine de către recurent faptul că instanţa de apel nu a reţinut în mod corect întregul probatoriu administrat în cauză, fără a avea în vedere conţinutul dispoziţiei nr. 1326/17.08.1999, emise în executarea celor dispuse prin sentinţele civile nr. 10165/19.06.1998, nr. 10166/19.06.1998 şi 6384/24.04.1999 pronunţate de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, precum şi dispoziţiei nr. 1881/1998, prin care a fost executată sentinţa civilă nr. 10165/19.06.1998 a aceleiaşi instanţe.

Astfel, a fost omisă de la analiză existenţa dispoziţiei de restituire în natură emise pe numele dl. B. în anul 1999 şi toate titlurile executorii pronunţate de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti pe numele dl. B. şi dnei. C..

Cât priveşte decizia civilă nr. 3105/2001 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, invocată în decizia atacată, nu se poate bucura de prezumţia autorităţii de lucru judecat întrucât aceasta era susceptibilă de recurs, fără a se cunoaşte, însă, dacă a fost sau nu exercitată respectiva cale extraordinară de atac de către părţile interesate.

Totodată, a susţinut recurentul că instanţa de apel nu a dat valoare juridică principiilor ce guvernează regimul actelor administrative cu caracter individual, omiţând faptul că dispoziţiile de primar iniţial emise devin titluri executorii, până la revocarea lor producând depline efecte juridice, acestea fiind intrate în circuitul civil prin comunicarea lor către titulari anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001.

Mai arată recurentul că şi aprecierea curţii de apel în legătură cu diferenţa de teren în suprafaţă de 51 mp, ca fiind aferentă exercitării dreptului de acces al proprietarilor cumpărători la apartamentele vândute în baza Legii nr. 112/1995 către aceştia, a fost fundamentată greşit pe raportul Primăriei Municipiului Bucureşti întocmit la data de 19.02.2007, acest înscris probatoriu nefiind corect întocmit, în condiţiile în care moştenitorii notificatori puteau obţine beneficiul Legii nr. 10/2001 doar pentru partea vândută în temeiul Legii nr. 112/1995 de către Herăstrău Nord S.A. prin contractele de vânzare-cumpărare nr. x/08.11.1996 şi nr. y/08.11.1996.

5. Apărările formulate în cauză

În data de 20 octombrie 2023, intimata D., prin avocat E., a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului, motivată din perspectiva neîncadrării criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Totodată, în data de 25 octombrie 2023, intimaţii D. şi A., prin avocat F., au formulat întâmpinare, prin care au invocat excepţia nulităţii recursului, atât din perspectiva tardivităţii recursului, cât şi din perspectiva neîncadrării criticilor în motivele de casare invocate prin cererea de recurs .

Întâmpinările au fost comunicate recurentului şi celorlalţi intimaţi în data de 06, 09 şi 15 noiembrie 2023, care nu a formulat răspuns la întâmpinări.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

II.1. Examinând recursul declarat de recurentul-reclamant Prefectul Municipiului Bucureşti, în raport cu posibilitatea încadrării criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., verificare care este prioritară, faţă de dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Recursul este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată numai în termenul şi condiţiile expres prevăzute de lege.

În conformitate cu prevederile art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., recursul urmăreşte să supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. De asemenea, potrivit art. 488 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute la pct. 1-8 din acest text legal.

Din interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 483 alin. (3) şi ale art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., rezultă că recursul este calea extraordinară de atac, de reformare, prin care hotărârea este supusă controlului judiciar numai prin prisma conformităţii sale cu regulile de drept material şi/sau procesual aplicabile, astfel că părţile nu au posibilitatea de a o critica pentru motive de netemeinicie. Cu alte cuvinte, în recurs se exercită strict un control de legalitate al hotărârii, prin raportare la motivele de casare prevăzute, în mod expres şi limitativ, la art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ., niciunul dintre acestea nefiind conceput astfel încât să permită instanţei de recurs reanalizarea mijloacelor de probă administrate sau reevaluarea situaţiei de fapt.

Ca atare, faptele sunt stabilite, în mod suveran, de instanţele de fond, în timp ce instanţa de recurs judecă hotărârea, iar nu procesul, în sensul că nu rejudecă tot dosarul, ci verifică modalitatea în care au fost aplicate, de către instanţa de apel, normele de drept procesual şi/sau de drept material situaţiei de fapt deja stabilite.

Scopul recursului transcede interesului particular şi constă în asigurarea unui cadru juridic coerent şi unitar, printr-o interpretare şi aplicare uniformă a legii materiale şi/sau procesuale, în timp ce interpretarea mijloacelor de probă este de resortul convingerii judecătorului de fond, care administrează probele şi le poate aprecia (în primă instanţă) sau, după caz, reaprecia şi completa (în apel).

În acest context, nu se poate pretinde instanţei de recurs cenzurarea aprecierii probatoriului, transformând-o într-o a treia instanţă de fond, în mod vădit contrar rolului şi funcţiilor căii extraordinare de atac a recursului.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ. iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

În speţă, verificând cererea de recurs, deşi criticile formulate au fost subsumate de către recurentul-reclamant pct. 6 şi 8 ale art. 488 C. proc. civ., totuşi se constată că acestea au fost invocate doar formal, din moment ce nu au fost învederate argumente prin care să se demonstreze că decizia recurată a fost pronunţată în urma interpretării şi/sau aplicării greşite a normelor de drept material şi nici nu s-a susţinut nemotivarea, motivarea contradictorie ori străină de natura cauzei.

Dimpotrivă, argumentele invocate în memoriul de recurs privesc exclusiv temeinicia deciziei civile recurate, iar nu nelegalitatea acesteia, din moment ce recurentul-reclamant susţine că instanţa de apel trebuia să reţină întregul probatoriu administrat în cauză, şi să constate că pârâţii din dosar nu puteau obţine drepturi referitoare la un imobil ce fusese restituit în natură foştilor proprietari anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, prin hotărâri judecătoreşti puse în executare prin acte administrative emise de Primarul General al Municipiului Bucureşti.

Or, în ceea ce priveşte susţinerea potrivit căreia instanţa de apel a analizat trunchiat probatoriul administrat în cauză, aceasta distinct de faptul că reprezintă o critică de netemeinicie, care nu poate fi supusă controlului în calea extraordinară de atac a recursului, este şi nereală, curtea de apel arătând în mod concret în cuprinsul deciziei atacate că a analizat toate înscrisurile depuse de părţi, făcând referire expresă la fiecare dintre sentinţele despre care recurentul pretinde că ar fi fost înlăturate de la analiză.

Astfel, a constatat curtea că, prin sentinţa civilă nr. 10165/19.06.1998 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, C.G.M.B. a fost obligat să lase reclamantului din dosarul nr. x/1998, B., în deplină proprietate şi posesie imobilul construcţie şi teren în suprafaţă de 661 mp situat în Bucureşti, Calea x.

Însă, a mai reţinut instanţa că această hotărâre a fost schimbată în apel, prin sentinţa civilă nr. 3105/18.12.2001 a Tribunalului Bucureşti, care a respins acţiunea în revendicare formulată de reclamantul B., ca neîntemeiată.

Astfel, deşi după pronunţarea de către Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a sentinţei civile nr. 10165/19.06.1998 şi a sentinţei civile nr. 6384/26.04.1999, prin care s-a constatat calitatea dnei. C. de proprietar în cotă de 1/2 asupra imobilelor situate în Bucureşti, Calea x, au fost emise dispoziţiile de primar nr. 1881/1998 şi nr. 1326/1999, aceasta din urmă neputând fi pusă în executare, nemaiputând fi emis procesul-verbal de predare-primire în condiţiile în care a intervenit schimbarea primei hotărâri prin decizia nr. x/18.12.2001 a Tribunalului Bucureşti.

Cât priveşte caracterul nedefinitiv al deciziei nr. 3105/2001 acesta nu a fost dovedit, recurentul fiind cel ţinut la sarcina probei, în conformitate cu dispoziţiile art. 249 C. proc. civ.. Aşadar, susţinerea recurentului în sensul că hotărârea menţionată este susceptibilă de recurs, însă că nu se cunoaşte daca acesta ar fi fost exercitat, nu poate produce vreun efect în condiţiile în care nu a fost urmată de indicarea în concret a existenţei unei hotărâri judecătoreşti care să fi schimbat situaţia juridică a imobilului, astfel cum a fost expusă de instanţa de apel.

În ceea ce priveşte susţinerea potrivit căreia suprafaţa de teren restituită prin Dispoziţia Primarului General al Municipiului Bucureşti nr. 1110/2007 ar fi fost greşit stabilită cu luarea în considerare a datelor din Raportul emis la 19.02.2007 de Primăria Municipiului Bucureşti, prin aceasta se tinde la reinterpretarea probatoriului administrat în cauză, recurentul solicitând, practic, să se stabilească o nouă situaţie de fapt în dosar, să se realizeze un nou calcul, fără luarea în considerare a înscrisului avut în vedere de instanţă.

Mai mult, prin acţiunea introductivă, recurentul-reclamant a solicitat anularea parţială a dispoziţiei de primar nr. 8110/2007 din perspectiva greşitei acordări de măsuri compensatorii sub formă de puncte pentru suprafaţa de 187,37 mp, în condiţiile în care terenul aferent celor două unităţi locative este de dosar 136,37 mp, astfel cum reiese din contractele de vânzare-cumpărare nr. x/1996 şi nr. y/1996.

Or, curtea de apel a arătat că, în ceea ce priveşte suprafaţa de teren de 661 mp de teren, aceasta reiese din actul de proprietate al foştilor proprietari, şi anume contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/1926.

Totodată, curtea de apel a explicat că diferenţa de 51 mp dintre suprafaţa menţiomată în actul de proprietate şi documentaţiile cadastrale este aferentă căii de acces la apartamentele vândute în baza legii nr. 112/1995, şi că doar suprafaţa de 136,37 mp reprezentând teren de sub construcţie.

Aşadar, având în vedere că ceea ce s-a dedus judecăţii prin acţiunea introductivă a fost constatarea parţială a nelegalităţii dispoziţiei nr. 8110/2007 atacate din perspectiva greşitei calculări a terenului de sub construcţiile înstrăinate în baza Legii nr. 10/2001, prin raportare la actele de vânzare-cumpărare încheiate în baza Legii nr. 112/1995, şi văzând raţionamentul instanţei de apel care a explicat că diferenţa de 51 mp nu reprezintă teren aferent construcţiilor, ci ca o diferenţă între terenul deţinut de foştii proprietari şi cel apărut în documentele cadastrale, devenit cale de acces, critica în recurs excede cadrului procesual stabilit chiar de către reclamantul Prefectul Municipiului Bucureşti.

Astfel, recurentul nu mai avea posibilitatea de a schimba, în calea de atac a recursului, cauza juridică a acţiunii, şi solicita anularea parţială a dispoziţiei nr. 8110/2007 pentru alte considerente faţă de cele iniţial relevate prin acţiunea introductivă.

Faţă de acestea, Înalta Curte constată că îndicarea formală a motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu poate avea nicio relevanţă, în condiţiile în care recurentul, prin modul de formulare al recursului, invocă, pe de-o parte, chestiuni noi, inadmisibile de a fi analizate pentru prima dată în calea de atac a recursului, iar, pe de altă parte, tinde la reinterpretarea probatoriului, invocând doar critici prin care urmăreşte, în realitate, ca instanţa de recurs să reanalizeze mijloacele de probă administrate şi să reevalueze situaţia de fapt, ce a fost stabilită în mod definitiv de către instanţa de apel.

O astfel de modalitate de redactare a memoriului de recurs nu se circumscrie exigenţelor art. 488 C. proc. civ., care presupun ca, în calea de atac a recursului, să fie deduse judecăţii critici de nelegalitate împotriva dezlegărilor instanţei de apel.

Ca atare, cum criticile formulate de recurentul-reclamant nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. şi cum, în speţa de faţă, nu pot fi reţinute motive de ordine publică, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) raportat la art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) din acelaşi cod, precum şi la art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va constata nulitatea recursului.

Dată fiind prioritatea soluţionării excepţiei nulităţii recursului, precum şi efectele pe care aceasta le produce, celelalte aspecte subsumate prezentei căi de atac nu mai pot fi analizate, în conformitate cu dispoziţiile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ.

Cât priveşte cererea formulată de intimaţi, de acordare a cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat, aceasta urmează a fi admisă iar, în temeiul art. 453 coroborat cu art. 494 C. proc. civ., va obliga pe recurentul Prefectul Municipiului Bucureşti la plata sumei de 3000 RON către intimata-pârâtă D. şi în cuantum de 1000 RON către intimatul-pârât A., conform tranzacţiei bancare şi chitanţei de la dosar, care atestă efectuarea acestor cheltuieli.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepţia nulităţii recursului, invocată de intimaţi prin întâmpinare, şi va anula recursul declarat de reclamantul Prefectul Municipiului Bucureşti împotriva deciziei civile nr. 250 A din data de 23 februarie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, obligând recurentul şi la plata cheltuielilor de judecată către intimata D. şi intimatul A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de reclamantul Prefectul Municipiului Bucureşti împotriva deciziei civile nr. 250 A din data de 23 februarie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Obligă reclamantul Prefectul Municipiului Bucureşti la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 3000 RON către intimata-pârâtă D. şi în cuantum de 1000 RON către intimatul-pârât A..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 06 februarie 2024.