Admissibility of common-law action for absolute nullity of judicial auction award versus mandatory objection to enforcement; devolutive effect of appeal and bar on remittal without express party request.

Şedinţa publică din data de 06 februarie 2024

După deliberare, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă la data de 18.09.2020, reclamanta A. a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâta B., constatarea nulităţii absolute a Actului de adjudecare nr. 301/2017, emis la data de 18.06.2018, încheiat în baza Procesului-verbal de licitaţie imobiliară nr. x/2017 din 15.05.2018 ora 11:00, precum şi a întregii licitaţii şi repunerea părţilor în situaţia anterioară încheierii actului de adjudecare, prin restituirea bunului vândut, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 1266 din 10 septembrie 2021, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins cererea formulată de reclamanta A., ca inadmisibilă.

3. Hotărârea pronunţată în apel

Prin decizia civilă nr. 989A din data de 23 iunie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a admis apelul formulat de apelanta-reclamantă A. împotriva sentinţei civile nr. 1266/10.09.2021, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă în dosarul nr. x/2020.

A anulat sentinţa apelată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

4. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 989A din data de 23 iunie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti a declarat recurs pârâta B..

Prin recursul formulat, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., după expunerea pe scurt a situaţiei de fapt din dosar şi a istoricului litigiului, recurenta critică hotărârea instanţei de apel din perspectiva reţinerii greşite a caracterului de acţiune în realizare a cererii deduse judecăţii, precum şi din perspectiva greşitei interpretări a dispoziţiilor dreptului comun care reglementează nulitatea actelor juridice în prezenta cauză.

Astfel, susţine recurenta că nu poate fi de acord cu posibilitatea de a ataca pe dreptul comun actele de executare silită, emise în cadrul procedurii imobiliare, pentru că astfel s-ar deschide calea pentru apariţia unor hotărâri contradictorii cu privire la acelaşi obiect.

Se susţine că acţiunea reclamantei este, în fapt, o contestaţie la executare mascată, aspect ce ar rezulta din petitul acesteia, la pagina 5 din cererea de chemare în judecată, alineat ultim, fiind formulată expres solicitarea de constatare a nulităţii actului de adjudecare, a procesului-verbal de licitaţie, precum şi a întregii proceduri de licitaţie şi repunerea părţilor în situaţia anterioară.

Instanţa de fond a analizat cererea de chemare în judecată în mod temeinic, soluţionând-o prin sentinţa civilă nr. 1266/2021, în considerentele hotărârii indicând în mod concret că intimata-reclamantă eludează dispoziţiile art. 715 C. proc. civ., în sensul în care, nemaifiind în termen pentru introducerea unei contestaţii la executare, formulează prezenta cerere dedusă judecăţii, fără a indica temeiul de drept al cererii de chemare în judecată.

Consideră că instanţa s-a erijat într-un virtual apărător al intimatei-reclamante, considerând greşit că acţiunea este una în realizare, iar nu în constatare.

Mai arată recurenta că instanţa de apel ar fi confundat procedura de vânzare la licitaţie a unui imobil cu procedura vânzării unui imobil prin acordul părţilor, aspect ce rezidă din considerentul potrivit căruia instanţa de fond este ţinută să verifice dacă există motivul de nulitate invocat de către reclamantă priveşte vicii ale procedurii de executare silită sau nerespectarea unor condiţii de fond ale actului de vânzare.

De asemenea, susţine că afirmaţia instanţei de apel conform căreia instanţa de fond trebuia să verifice dacă există sau nu motivul de nulitate invocat este nefondată, întrucât instanţa are obligaţia de a analiza dacă acţiunea este sau nu admisibilă înainte de a proceda la judecata în fond, ceea ce a şi făcut, constatând că acţiunea este inadmisibilă pe această cale a dreptului comun, fapt ce exclude soluţionarea pe fond a cauzei.

Instanţa de apel a considerat în mod greşit aplicabilitatea în cauză a dispoziţiilor dreptului comun referitoare la nulitatea actelor juridice, făcând o paralelă cu viciile de consimţământ contractuale (art. 1206 şi urm. din C. civ.), în condiţiile în care, procedural, cele două modalităţi de acţiune vizează căi diferite (acţiune pe drept comun/contestaţie la executare).

Mai arată recurenta că o altă apreciere eronată a instanţei de fond este aceea potrivit căreia nu este exclus ca actul de adjudecare să poată forma obiectul unei acţiuni în anulare în condiţiile dreptului comun, dacă viciul invocat priveşte condiţiile de formă ale actului de vânzare, iar nu temeiuri ce ţin de procedura de excutare propriu-zisă. Or, invocarea prin cererea de chemare în judecată a faptului că actul de adjudecare este nul pentru lipsa semnăturii adjudecatarului se află în legătură directă cu procedura de vânzare la licitaţie.

Prin urmare, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi menţinerea soluţiei instanţei de fond ca fiind temeinică şi legală.

5. Apărările formulate în cauză

În data de 30 octombrie 2023, cu respectarea termenului legal, intimata A. a formulat întâmpinare, prin care invocă excepţia nulităţii recursului, pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare iar, în subsidiar, solicită respingerea recursului, ca nefondat.

În esenţă, se arată că instanţa de apel a remarcat corect că în ipoteza în care se solicită constatarea nulităţii absolute a unui act juridic acţiunea formulată este una în realizare şi nu în constatare, consecinţa admiterii unei atare acţiuni fiind tocmai desfiinţarea actului juridic.

De asemenea, instanţa de apel a analizat şi problematica admisibilităţii acţiunii în declararea nulităţii absolute a actului de adjudecare dintr-o altă perspectivă, respectiv existenţa unei proceduri speciale de contestare a actului de adjudecare, care ar înlătura de la aplicare procedura de drept comun potrivit principiului specialia generalibus derogant, reţinând că pentru contestarea actului pe temeiuri ce nu ţin de procedura de urmărire propriu-zisă, ci reprezintă vicii constând în nerespectarea unor condiţii de fond ale actului de vânzare, nu trebuie exclus ca actul de adjudecare să poată forma obiectul unei acţiuni în anulare în condiţiile dreptului comun. Raportat la cele reţinute, a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare pentru ca instanţa de fond să verifice admisibilitatea acţiunii prin prisma existenţei unei proceduri speciale de contestare a actului de adjudecare.

Întâmpinarea a fost comunicată recurentei în data de 15 noiembrie 2023, care nu a formulat răspuns la întâmpinare.

6. Procedura în faţa instanţei de recurs

Având în vedere data înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul instanţelor judecătoreşti, 18.09.2020, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile C. proc. civ., cu modificările aduse prin Legea nr. 310/2018.

Constatându-se încheiată procedura de comunicare, în condiţiile art. 490 alin. (2) coroborate cu art. 4711 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., a fost fixat termen de judecată la 06 februarie 2024, cu citarea părţilor, în şedinţă publică, în vederea soluţionării căii de atac, termen la care instanţa a acordat părţilor cuvântul în dezbateri asupra excepţiei nulităţii şi asupra fondului recursului.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele:

Cu titlu prioritar, cât priveşte excepţia nulităţii, invocată de intimata-reclamantă A., prin întâmpinare, având în vedere că prin motivele de recurs se critică decizia instanţei de apel din perspectiva greşitei calificări a naturii juridice a acţiunii, ca fiind una în realizare, precum şi din perspectiva greşitei interpretări a dispoziţiilor C. civ. care reglementează nulitatea actelor juridice în prezenta cauză, aspecte care pot fi analizate din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă excepţia nulităţii recursului şi procedeze la analiza legalităţii deciziei recurate din perspectiva motivelor de nelegalitate arătate.

Sub aspectul împrejurărilor de fapt apreciate a fi esenţiale în acest proces, instanţele fondului au stabilit următoarele:

Împotriva reclamantei A. a fost demarată procedura executării silite în scopul recuperării unei creanţe izvorâte dintr-un contract de împrumut bancar, prin Actul de adjudecare nr. 301/2017 emis la data de 18.06.2018 fiind vândut imobilul proprietatea acesteia, din Bucureşti, Şos. x, către pârâta adjudecatară B..

Prin acţiunea dedusă judecăţii, reclamanta A. a solicitat constatarea nulităţii absolute a Actului de adjudecare nr. 301/2017 din 18.06.2018, încheiat în baza Procesului-verbal de licitaţie imobiliară nr. x/2017, precum şi a întregii licitaţii, şi repunerea părţilor în situaţia anterioară, prin restituirea bunului vândut. În susţinerea cererii a arătat că motivul de nulitate invocat se referă la lipsa semnăturii adjudecatarului însuşi, condiţie ce se impunea a fi îndeplinită atât în raport cu normele generale prevăzute de C. civ. pentru încheierea valabilă a contractelor de vânzare-cumpărare, cât şi de dispoziţiile art. 854 din C. proc. civ., care se referă la condiţiile speciale pe care trebuie să le îndeplinească actul de adjudecare emis în procedura executării silite.

Judecând în primă instanţă, Tribunalul Bucureşti a respins cererea formulată de reclamanta A., ca inadmisibilă, în raport cu dispoziţiile art. 35 din C. proc. civ., apreciind că a fost învestită cu o acţiune în constatare, în condiţiile în care reclamanta avea deschisă calea acţiunii în realizare - contestaţia la executare reglementată de art. 712 şi urm. C. proc. civ.

Învestită cu soluţionarea cauzei în apel, Curtea de Apel Bucureşti a admis apelul reclamantei, reţinând, pe de-o parte, că acţiunea prin care se solicită constatarea nulităţii absolute a unui act juridic, cum este şi actul de adjudecare, este o acţiune în realizare, iar, pe de altă parte, că admisibilitatea acţiunii trebuia analizată şi prin raportare la motivul de nulitate invocat, neputându-se considera, ab initio, că un act de adjudecare ar putea fi atacat doar prin intermediul contestaţiei la executare exercitate împotriva procesului-verbal de licitaţie care consemnează adjudecarea.

Astfel, a apreciat că analiza admisibilităţii acţiunii prin prisma existenţei unei proceduri speciale de contestare a actului de adjudecare presupune verificarea motivului de nulitate invocat de apelanta-reclamantă, şi anume dacă se referă la vicii ale procedurii de executare silită sau vizează nerespectarea unor condiţii de fond ale actului de vânzare.

Observând că prima instanţă de fond s-a pronunţat pe inadmisibilitatea acţiunii, inclusiv din această perspectivă a căii dreptului comun urmate de reclamantă pentru valorificarea pretenţiilor sale, însă fără a verifica motivul de nulitate invocat prin prisma distincţiilor arătate anterior, a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Prin recursul formulat, recurenta-pârâtă contestă întregul raţionament al instanţei de apel, susţinând, pe de-o parte, că cererea de chemare în judecată ar avea natura juridică a unei acţiuni în constatare iar, pe de altă parte, că legea nu prevede în nici un caz posibilitatea contestării unui act de adjudecare pe calea dreptului comun, ci doar prin intermediul procedurii speciale a contestaţiei la executare.

Astfel, primul motiv de recurs priveşte greşită calificare dată cererii de chemare în judecată de instanţa de apel, ca fiind o acţiune în realizare, în condiţiile în care intimata-reclamantă ar fi invocat ca temei de drept doar dispoziţiile art. 625 şi urm. C. proc. civ. şi normele C. civ., în general. Susţine că scopul urmărit de partea adversă - (re)dobândirea unui drept de proprietate - corespunde specificului acţiunii în constatare.

Critica nu este fondată.

Din perspectiva admisibilităţii prezentei acţiuni în constatare, apreciată în raport cu dispoziţiile art. 35 din C. proc. civ., se constată că în mod corect instanţa de apel a invalidat raţionamentul primei instanţe a fondului, considerând că acţiunea în constatarea nulităţii unui act juridic are natura juridică a unei acţiuni în realizare, fie că vorbim despre o nulitate absolută sau relativă, scopul urmărit fiind acela de a obţine modificarea raporturilor juridice dintre părţi - redobândirea calităţii de proprietar, iar nu confirmarea unei situaţii juridice existente.

Acţiunea în constatare reprezintă o reprezintă o acţiune prin care reclamantul solicită instanţei să constate existenţa unui drept al său sau inexistenţa unui drept al pârâtului împotriva sa, încercând să confirme, astfel, o situaţie juridică existentă la momentul formulării cererii.

O particularitate importantă a acţiunii în constatare rezidă în caracterul său preventiv, scopul exercitării sale fiind acela de a preîntâmpina contestarea unui raport juridic.

Astfel, în condiţiile în care chiar recurenta, prin cererea de recurs, şi ulterior cu ocazia dezbaterilor din cadrul şedinţei publice, a recunoscut că scopul reclamantei este redobândirea de către aceasta a dreptului de proprietate pierdut, ceea ce corespunde, aşa cum s-a arătat, unei modificări a raporturilor juridice existente între părţi, dorind ca din neproprietar să devină proprietar, susţinerea potrivit căreia acţiunea în anularea actului de adjudecare ar avea caracterul unei acţiuni în constatare nu poate fi primită.

Pe cale de consecinţă, apreciind natura juridică a cererii ce face obiectul prezentului dosar ca fiind de acţiune în realizare, Înalta Curte constată că, în mod corect, Curtea de Apel Bucureşti a constatat inaplicabilitatea dispoziţiilor art. 35 C. proc. civ. în speţă.

Cea de-a doua critică a recurentei-pârâte este îndreptată împotriva raţionamentului instanţei de apel referitor la necesitatea analizării chestiunii inadmisibilităţii acţiunii prin raportare la calea dreptului comun, aleasă de intimata-reclamantă pentru valorificarea pretenţiilor sale, şi a condiţiilor în funcţie de care urmează a se verifica posibilitatea părţii de a recurge la această cale în detrimentul procedurii speciale reglementate prin dispoziţiile art. 712 şi urm. C. proc. civ.

Susţine recurenta că legea nu recunoaşte, în niciun caz, posibilitatea părţilor de a ataca un act de adjudecare emis în procedura de vânzare silită în temeiul normelor de drept comun, în privinţa acestui act nefiind aplicabile normele din C. civ. care reglementează nulitatea actelor juridice încheiate prin acordul părţilor, şi anume art. 1206 şi urm. din C. civ.

Critica este nefondată.

Actul de adjudecare este un act de procedură, care materializează vânzarea silită a imobilului urmărit, act a cărui eliberare condiţionează trecerea imobilului din proprietatea debitorului-proprietar în aceea a adjudecatarului-cumpărător, fiind deci un act translativ de proprietate.

Actul de adjudecare reprezintă titlu executoriu pentru adjudecatar, iar împrejurarea că acest act are şi funcţia de contract de vânzare-cumpărare conferă adjudecatarului şi dreptul de exercitare a acţiunii în garanţie pentru evicţiune, prevăzută de art. 1659 şi urm. C. civ.

Astfel, având în vedere caracterul complex al actului de adjudecare, cu efecte atât în planul dreptului procesual, cât şi al dreptului material, s-a reţinut în mod corect de către instanţa de apel că solicitarea constatării nulităţii unui act de adjudecare poate fi realizată şi în temeiul normelor de drept comun, în anumite condiţii.

Aşadar, în funcţie de caracterul de act juridic procesual (care încheie faza procedurii silite şi care presupune respectarea etapelor şi a procedurii institute de legiuitor pentru emiterea unui atare act) sau material (care presupune încheierea înscrisului cu respectarea condiţiilor de fond şi de formă impuse de lege) al actului contestat trebuie verificată posibilitatea de contestare a acestuia fie numai pe calea procedurii contestaţiei la executare, în primul caz, fie şi pe calea dreptului comun, în cea de-a doua ipoteză.

Prin urmare, contrar argumentelor recurentei, solicitarea de anulare a unui act de adjudecare nu poate fi valorificată, în toate cazurile, doar prin intermediul procedurii speciale reglementate prin art. 712 C. proc. civ., existând şi excepţii de la această regulă, atunci când se invocă nulitatea pentru neîntrunirea uneia dintre condiţiile esenţiale cerute pentru validitatea contractelor, astfel cum sunt prevăzute de art. 1179 şi urm. C. civ.

În acest context, reţinând existenţa unor ipoteze care dau posibilitatea anulării actului de adjudecare pe calea dreptului comun, Înalta Curte reţine că, în temeiul efectului devolutiv al apelului, prima instanţă de control judiciar trebuia, ea însăşi, să tranşeze chestiunea inadmisibilităţii cererii deduse judecăţii, în raport cu motivul de nulitate invocat de recurenta-reclamantă - pretinsa lipsă semnăturii intimatei-reclamante A. pe actul de adjudecare şi, în situaţia în care aprecia că acest motiv se referă la o condiţie de validitate a contractelor, să procedeze şi la judecata în fond a cererii deduse judecăţii.

Prin urmare, Înalta Curte reţine că instanţa de apel nu a analizat în concret şi nici nu s-a pronunţat asupra excepţiei de inadmisibilitate a acţiunii din perspectiva posibilităţii părţii de a ataca un act de adjudecare emis în procedura de vânzare silită în temeiul normelor de drept comun, criticată prin motivele de apel şi supusă cenzurii instanţei de control judiciar în recursul pendinte.

Nepronunţându-se în mod concret asupra acestei critici din apel, prin lăsarea nefinalizată a raţionamentului expus în sensul că nu trebuie exclus ca actul de adjudecare să poată forma obiectul unei acţiuni în anulare în condiţiile dreptului comun dacă ar viza nerespectarea unor condiţii de fond ale actului de vânzare, instanţa de recurs nu poate înlocui lipsa de motive, pronunţându-se pentru prima dată în recurs asupra acestei chestiunii.

Mai mult decât atât, în conformitate cu dispoziţiile art. 480 alin. (3) din C. proc. civ., în cazul în care prima instanţă a soluţionat procesul fără a intra în judecata fondului, instanţa de apel va anula hotărârea atacată şi va trimite cauza spre rejudecare, o singură dată, primei instanţe sau altei instanţe egale în grad cu aceasta din aceeaşi circumscripţie, dacă părţile au solicitat în mod expres luarea acestei măsuri prin cererea de apel ori prin întâmpinare.

Cum prevederile art. 480 alin. (3) din C. proc. civ. au caracter imperativ, reiese că pentru a se putea dispune desfiinţarea cu trimitere spre rejudecare a sentinţei apelate, la aceeaşi instanţă, este necesară îndeplinirea cumulativă următoarelor condiţii: 1) formularea fie făcută de către titularul căii de atac apelului, fie de către intimaţi, prin întâmpinare, a unei cereri de trimitere a cauzei spre rejudecare; 2) incidenţa unuia din cele două cazuri de excepţie, în care, legea procesuală prevede o atare posibilitate, respectiv judecata să se fi făcut în lipsa părţii care nu a fost legal citată, fie să se constate că, în mod greşit, prima instanţă a soluţionat procesul fără a intra în judecata fondului.

Or, în speţă, nici apelanta-reclamată, prin cererea de apel, şi nici intimata-pârâtă, prin întâmpinare, nu au înţeles să solicite trimiterea cauzei spre rejudecare, în condiţiile şi termenul de decădere stabilite de art. 480 alin. (3) din C. proc. civ.

Cum prin această normă, legiuitorul a înţeles să acorde prioritate principiului celerităţii judecării cauzelor faţă de cel al dublului grad de jurisdicţie, lăsând la aprecierea părţilor din proces beneficiul acestuia, ca expresie a principiului disponibilităţii, iar în speţă, nici intimata-reclamantă şi nici recurenta-pârâtă nu au uzat de acest beneficiu, instanţa de apel trebuia să procedeze la soluţionarea excepţiei inadmisibilităţii din perspectiva formulării acţiunii în temeiul normelor de drept comun iar, în situaţia în care aprecia ca fiind admisibilă o atare cerere, prin prisma motivului de nulitate invocat, să procedeze la devaluarea fondului cererii reclamantei având ca obiect anulare act de adjudecare.

Ca urmare, în virtutea caracterului devolutiv al căii de atac a apelului, declarate de reclamantă, instanţa de apel era ţinută a aprecia asupra legalităţii şi temeiniciei soluţiei primei instanţe în sensul menţinerii sau modificării soluţiei de inadmisibilitate a acţiunii, criticate în apel, în ambele cazuri, însă, fiind necesară realizarea efectivă a condiţiilor de admisibilitate ale acţiunii în raport cu viciul invocat, analiză care nu incumba tribunalului, aşa cum în mod greşit a apreciat curtea de apel, ci însăşi acesteia din urmă, aşa cum s-a arătat.

Aşa fiind, în mod nelegal instanţa de apel a repudiat, fără a efectua cuvenita şi necesara cercetare a criticilor şi apărărilor circumscrise tezei admisibilităţii acţiunii în raport cu motivul de nulitate invocat.

Raportat la toate considerentele expuse, Înalta Curte constată că soluţia dată cererii de apel încalcă regulile efectului devolutiv şi echivalează cu nerezolvarea fondului cauzei, sancţionată cu casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel, care urmează să continue raţionamentul expus în considerentele hotărârii, în sensul de a realiza, ea însăşi, verificarea aspectului dacă motivul de nulitate invocat reprezintă un viciu al procedurii de executare silită ori, dimpotrivă, o condiţie de fond a actului de adjudecare, şi, în raport cu rezultatul acestei verificări, să dispună menţinerea sau modificarea soluţiei tribunalului.

Din perspectiva celor expuse, a incidenţei motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., apreciind nelegală dispoziţia instanţei de apel de trimitere a cauzei spre rejudecare la prima instanţă, în condiţiile în care această prerogativă a rejudecării revenea însăşi instanţei de apel, Înalta Curte va casa decizia recurată şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului.

Admite recursul declarat de pârâta B. împotriva deciziei civile nr. 989A din 23 iunie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 06 februarie 2024.