Road accident tort award upheld as both appeals rejected after retrial.

Şedinţa publică din data de 06 februarie 2024

Deliberând, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 03 august 2018, pe rolul Tribunalului Bihor, secţia I civilă, sub nr. x/2018, reclamantele A. şi B. (minoră, reprezentată legal prin A. şi C., în calitate de părinţi) au chemat în judecată pe pârâtul D., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să dispună:

- obligarea pârâtului la plata sumei de 30.000 euro, 206 RON şi 4.800 RON, reprezentând daune materiale şi morale, către reclamanta A.;

- obligarea pârâtului la plata sumei de 30.000, reprezentând daune morale, către reclamanta B.;

- să se constate că autoturismul condus de pârât, cu număr de înmatriculare x, avea încheiată poliţa de asigurare la societatea E. S.A., societate în faliment.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bihor

Prin sentinţa civilă nr. 78/C din data de 22 aprilie 2019, Tribunalul Bihor, secţia I civilă a respins acţiunea formulată de reclamantele A. şi B., în contradictoriu cu pârâtul D., având ca obiect pretenţii.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Oradea

Prin decizia civilă nr. 854 din 13 noiembrie 2019, Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantele A. şi B., reprezentată legal prin A. şi C., împotriva sentinţei civile nr. 78/C din data de 22 aprilie 2019 pronunţate de Tribunalul Bihor.

4. Decizia pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Prin decizia nr. 2537 din data de 25 noiembrie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a admis recursul declarat de reclamantele A. şi B., reprezentată prin părinţii A. şi C., împotriva deciziei nr. 854 din data de 13 noiembrie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă.

A casat decizia atacată şi a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.

Al doilea ciclu procesual

5. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Oradea

Prin decizia civilă nr. 394 A din 25 martie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantele-reclamante A. şi B., reprezentată legal prin părinţii A. şi C., împotriva sentinţei civile nr. 78/C din data de 22 aprilie 2019 pronunţate de Tribunalul Bihor, secţia I civilă.

6. Decizia pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Prin decizia nr. 808 din data de 12 aprilie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a admis recursul declarat de reclamantele A. şi B., reprezentată prin părinţii A. şi C., împotriva deciziei nr. 394A din data de 25 martie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă.

A casat decizia atacată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Al treilea ciclu procesual

7. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Oradea

Prin decizia civilă nr. 1746/2022-Ap din 22 octombrie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă a admis apelul formulat de apelantele-reclamante A. şi B., reprezentată legal prin părinţii A. şi C., împotriva sentinţei civile nr. 78/C din data de 22 aprilie 2019 pronunţate de Tribunalul Bihor, secţia I civilă.

A schimbat, în parte, sentinţa atacată, în sensul că a admis în parte acţiunea formulată de reclamantele A. şi B., reprezentată legal prin A. şi C., în contradictoriu cu pârâtul D..

A obligat pârâtul să achite reclamantei A. daune materiale în sumă de 206 RON şi daune morale în sumă de 20.000 Euro echivelant în RON la cursul BNR din ziua plăţii.

A obligat pârâtul să achite reclamantei B., reprezentată legal prin A. şi C., daune morale în sumă de 5000 Euro echivalent în RON la cursul BNR din ziua plăţii.

A respins restul pretenţiilor.

8. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 1746/2022-Ap din 22 octombrie 2022 a Curţii de Apel Oradea au declarat recursuri pârâtul D. şi reclamantele A. şi B., reprezentată legal prin A. şi C..

8.1 Recursul principal declarat de pârâtul D.

Prin recursul formulat, invocând incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., pârâtul D. a solicitat în principal casarea în tot a deciziei şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel, iar, în subsidiar, a solicitat casarea în tot a deciziei şi rejudecând cauza, să se dispună respingerea apelului formulat de reclamante împotriva sentinţei civile nr. 78/C/2019 a Tribunalului Bihor.

Recurentul a susţinut că pretenţiile reclamantelor au fost admise în baza probatoriului administrat într-un dosar distinct, nr. x/2015 al Tribunalului Bihor, în care deşi acesta a avut calitatea de intervenient forţat, întrucât s-a aflat în stare de detenţie în perioada soluţionării dosarului respectiv, probatoriul a fost administrat cu încălcarea principiului contradictorialităţii. Astfel, art. 260 C. proc. civ. reglementează principiul administrării nemijlocite a probelor de către instanţă, principiu ce a fost nesocotit de către instanţa de apel, în cauză nefiind incidente cazurile de excepţie de la această regulă, reglementate de art. 261 alin. (2), art. 359 şi următoarele şi art. 145 alin. (2) C. proc. civ.

A doua critică întemeiată pe aceleaşi dispoziţii ale art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., vizează nemotivarea hotărârii sub aspectul modului de stabilire a cuantumului daunelor morale acordate reclamantelor.

Astfel, deşi instanţa de apel a stabilit în favoarea reclamantelor daune morale în cuantum de 20.000 şi respectiv 5000 de euro, nu a indicat în ce mod a ajuns să acorde aceste sume, trimiterea din cuprinsul motivării la modul de producere a accidentului, la numărul de zile de îngrijiri medicale, la suferinţa psihică a minorei, precum şi la jurisprudenţa instanţelor naţionale pentru a determina un cuantum corect şi îndestulător în vederea compensării în echitate a suferinţei acestora, nefiind suficientă. Din acest motiv, se apreciază că hotărârea instanţei de apel este insuficient motivată, întrucât nu arată în concret modul în care s-a determinat cuantumul daunelor morale, care sunt criteriile de apreciere şi care este jurisprudenţa naţională la care se face referire.

În opinia recurentului, instanţa de apel ar fi trebuit să facă o evaluare a gravităţii prejudiciului prin luarea în considerare a mai multor factori, printre care gradul suferinţei fizice şi psihice, consecinţele negative, implicaţiile pe toate planurile vieţii personale, familiale şi sociale ale victimei, sensibilitatea şi caracterul victimei etc.

Concluzionând, arată că modul de stabilire a despăgubirilor trebuie să fie transparent şi motivat, cu arătarea în mod concret a criteriilor prin care s-a stabilit o anumită sumă, în caz contrar fiind în prezenţa lipsei de transparenţă şi a arbitrariului - incompatibile cu motivarea unei hotărâri judecătoreşti.

8.2. Recursul incident declarat de reclamantele A. şi B., reprezentată legal prin A. şi C..

Prin recursul formulat, recurentele-reclamante au solicitat casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare Curţii de Apel Oradea, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., considerând că instanţa de apel a ignorat considerentele unei hotărâri judecătoreşti anterioare - sentinţa nr. 343/2016 a Tribunalului Bihor, pronunţată în dosarul nr. x/2015 care, chiar dacă a fost desfiinţată în căile de atac, a stabilit un anumit nivel al despăgubirilor în raportul civil delictual dintre părţi.

Recurentele arată că, de vreme ce niciuna dintre părţile litigante nu a atacat respectiva hotărâre, se prezumă că acestea au acceptat nivelul despăgubirilor stabilite de către instanţa respectivă, achiesând tacit la acea hotărâre.

Or, a se realiza în apel o nouă apreciere de către instanţă, echivalează cu nesocotirea unuia dintre cele mai importante efecte ale hotărârii judecătoreşti. Deşi situaţia este una atipică, nu se pot ignora cele statuate printr-o hotărâre judecătorească sub aspectul stării de fapt, motiv pentru care intimatele nici nu au mai solicitat probe în prezenta cauză, fiind ilogic a se proba ceea ce instanţa a stabilit deja, iar părţile implicate au achiesat la cele stabilite într-un litigiu anterior.

9. Apărările formulate în cauză

Intimatele-reclamante A. şi B., reprezentată legal prin A. şi C., au formulat întâmpinare la recursul principal, prin care au arătat că prin recursul promovat de recurentul-pârât se face trimitere în mod formal la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., prin calea de atac exercitată criticându-se, în fapt, raţionamentul instanţei în aprecierea stării de fapt.

În ce priveşte criticile vizând acordarea despăgubirilor în baza probatoriului administrat într-un dosar distinct, intimatele arată că o atare critică se circumscrie, teoretic, pct. 5 al art. 488 C. proc. civ. şi nicidecum celui vizând nemotivarea deciziei.

Pe fondul cauzei, intimatele au solicitat respingerea recursului, în opinia acestora criticile neputând fi primite şi prin prisma interdicţiei de a critica în căile de atac omisiunea instanţelor de fond de a ordona probe din oficiu în caz de pasivitate a părţilor, potrivit art. 254 alin. (6) C. proc. civ.

În ceea ce priveşte recursul incident formulat în cauză, acesta a fost comunicat recurentului-reclamant D. la data de 28 martie 2023, care nu a formulat întâmpinare.

10. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 07 noiembrie 2023, completul de filtru a admis în principiu recursurile declarate în cauză, şi a fixat termen de judecată la data de 06 februarie 2024, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând decizia recurată, prin prisma motivelor de recurs formulate şi a dispoziţiilor legale relevante, Înalta Curte apreciază că recursurile declarate de pârâtul D. şi de reclamantele A. şi B., reprezentată legal prin A. şi C., sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

II.1. Recursul principal declarat de pârâtul D.

Înalta Curte reţine că, prin motivele de recurs, prevalându-se de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurentul-pârât a solicitat admiterea recursului şi casarea deciziei recurate cu trimiterea cauzei spre rejudecare, susţinând, pe de o parte, că hotărârea atacată este dată cu încălcarea principiului contradictorialităţii şi al nemijlocirii şi, pe de altă parte, că este nemotivată sub aspectul modului de stabilire a cuantumului daunelor morale acordate reclamantelor.

Prioritar, în privinţa primului motiv de recurs, se impune a se preciza că susţinerile vizând încălcarea principiilor disponibilităţii şi nemijlocirii se subsumează motivului de casare prevăzut de pct. 5 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., din perspectiva căruia urmează a fi făcută analiza de nelegalitate, iar nu pct. 6 al aceluiaşi text legal, aşa cum a indicat recurentul.

Aşadar, prin această primă critică, recurentul-pârât tinde la casarea deciziei atacate, susţinând că pretenţiile reclamantelor au fost admise, în mod greşit, în baza probatoriului administrat exclusiv într-un alt dosar, nr. x/2015 al Tribunalului Bihor, în cadrul căruia, deşi a avut calitate de intervenient, nu a putut participa, aflându-se în stare de detenţie.

Se reţine, astfel, că nemulţumirea recurentului se îndreaptă asupra raţionamentului curţii de apel de a da valoare probatorie unor mjloace de probă a căror administrare a fost solicitată de către reclamante, şi care se referă la ataşarea dosarului nr. x/2015 al Tribunalului Bihor, iar nu ar fi dispus readministrarea nemijlocită în faţa instanţei învestite cu soluţionarea prezentului dosar a probei cu expertiză medico-legală şi a probei constând în audierea de martori.

Critica nu poate fi primită.

Prin acţiunea dedusă judecăţii, reclamantele A. şi B. (minoră, reprezentată legal prin A. şi C., în calitate de părinţi), au chemat în judecată pe pârâtul D., solicitând să fie obligat la plata sumei de 30.000 euro, 206 RON şi 4.800 RON reprezentând daune materiale şi morale către reclamanta A. şi la plata sumei de 30.000 euro reprezentând daune morale către reclamanta B..

Prima instanţă de fond, prin sentinţa civilă nr. 78/C din 22 aprilie 2019 a respins acţiunea reclamantelor, în contradictoriu cu pârâtul D., ca nefondată.

Sentinţa tribunalului a fost, în mod succesiv, confirmată prin deciziile pronunţate în apel în primele două cicluri procesuale, ambele fiind desfiinţate, însă, în recurs, prin deciziile de casare nr. 2537 din 25 noiembrie 2020 şi nr. 808 din 12 aprilie 2022 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, care a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel, ocazii cu care s-au tranşat cu titlu definitiv, în conformitate cu dispoziţiile art. 501 alin. (1) C. proc. civ., următoarele chestiuni:

Astfel, prin decizia nr. 2537/2020, Înalta Curte a reţinut că pretenţiile deduse judecăţii reprezintă contravaloarea prejudiciilor noi suportate de reclamanta A., după constituirea ca parte civilă în procesul penal, precum şi faptul că pretenţiile minorei reclamante B. nu au fost analizate pe fondul său, în cadrul procesului penal anterior.

A statuat Înalta Curte în sensul că temeiul pretenţiilor nu îl poate constitui raţionamentul Tribunalului Bihor din sentinţa civilă nr. 343/18.11.2016, pronunţată în dosarul nr. x/2015, având în vedere că această hotărâre a fost desfiinţată, prin decizia civilă nr. 171/6.06.2017 a Curţii de Apel Oradea, rămasă definitivă prin respingerea recursului reclamantelor, conform deciziei civile nr. 1922/2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Aşadar, în privinţa cuantumului despăgubirilor, acesta nu a putut fi considerat justificat în baza sentinţei civile pronunţate în dosarul anterior, fiind cunoscut faptul că o hotărâre schimbată sau casată nu poate avea nici un efect şi nu poate constitui o probă în litigiile ulterioare.

Prin aceeaşi decizie de casare, Înalta Curte a reţinut în mod expres faptul că, în raport cu obiectul dedus judecăţii - pretenţii noi, şi care nu au făcut obiectul analizei instanţei penale, nu se poate opune autoritatea de lucru judecat nici a hotărârii penale, în privinţa prejudiciului, a cărui existenţă şi cuantum trebuiau dovedite în prezentul dosar, pe baza probelor considerate necesare şi concludente soluţionării cauzei într-o astfel de materie, impunând astfel instanţei de rejudecare sarcina administrării unui atare probatoriu.

Totodată, prin decizia nr. 808/2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în cel de-al doilea ciclu procesual, s-a tranşat chestiunea existenţei unui remediu efectiv legal pentru repararea daunelor suferite de către apelantele-reclamante, raportat la situaţia din speţă (asigurator în faliment), ţinând cont de dispoziţiile Legii nr. 213/2015 şi de cele statuate prin deciziile pronunţate în recurs în interesul legii nr. 26/2017 şi nr. 1/2016.

Or, Înalta Curte a conchis în sensul că există posibilitatea atragerii răspunderii proprii şi directe a persoanei vinovate de producerea accidentului, şi care a fost identificată în procesul penal, în persoana pârâtului D..

Potrivit art. 28 alin. (1) C. proc. pen., hotărârea definitivă a instanţei penale are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile care judecă acţiunea civilă, cu privire la existenţa faptei şi a persoanei care a săvârşit-o.

În raport cu această normă şi având în vedere toate statuările obligatorii ale instanţei supreme, pronunţate prin hotărârile din ciclurile procesuale anterioare, au fost trasate limitele judecăţii în fond, în cel de-al treilea ciclu procesual curtea de apel fiind ţinută la a se pronunţa pe fondul pretenţiilor deduse judecăţii, urmând a verifica doar existenţa prejudiciului şi a cuantumului acestuia, precum şi a legăturii de cauzalitate dintre pretinsul prejudiciu şi fapta ilicită, celelalte condiţii necesare pentru atragerea răspunderii civile delictuale - existenţa faptei ilicite şi a vinovăţiei - fiind deja stabilite cu autoritate de lucru judecat, aşa cum s-a arătat, în procesul penal.

Chiar dacă, aşa cum s-a arătat anterior, sentinţa civilă nr. 343/18.11.2016, pronunţată în dosarul anterior, nu a putut fi avută în vedere din perspectiva puterii de lucru judecat, mijloace de probă administrate în respectivul dosar pot fi valorificate, cu menţiunea că valoarea lor probatorie urmează a fi apreciată de instanţa învestită cu judecarea prezentei cauzei, iar nu poate fi preluată argumentaţia instanţei anterioare în privinţa acestora.

Conformându-se dispoziţiilor instanţei de trimitere, Curtea de Apel Oradea, prin decizia nr. 1746/2022, atacată, a verificat, contrar susţinerilor recurentului, existenţa prejudiciului în baza probelor propuse în faţa primei instanţe, în condiţii de contradictorialitate.

Astfel, aşa cum reiese din cuprinsul încheierii de şedinţă de la termenul din 18 martie 2019, Tribunalul Bihor, în condiţii de procedură legal îndeplinită, a pus în discuţie probatoriul ce urma a fi administrat în cauză.

Reclamantele, prin reprezentant convenţional au solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri, solicitând a fi ataşat dosarul cu nr. x/2015 al Tribunalului Bihor.

Pârâtul, deşi prezent în faţa instanţei nu s-a opus administrării probelor solicitate de către reclamante şi nici nu a propus administrarea vreunei probe noi în dosar.

Neprimirea unei probe ca atare, fie pentru nulitatea raportului de expertiză spre exemplu, fie pentru neutilitatea probei, neconcludenţa sau nepertinenţa acesteia ori alte fine de neprimire trebuiau argumentate în fapt şi în drept de către partea care se opune la administrarea acestora, ceea ce, aşa cum s-a surprins mai sus, nu s-a realizat.

Drept urmare, având în vedere că punerea în discuţie a probatoriului s-a realizat în condiţii de contradictorialitate, partea având posibilitatea să ceară administrarea nemijlocită a unor probe noi în faţa instanţei învestite cu soluţionarea prezentului dosar, sau să invoce vicii în legătură cu modul în care au fost administrate probele în dosarul anterior al Tribunalulul Bihor, însă nu a procedat de o atare manieră, nu poate fi imputat instanţei, ci însuşi recurentului-pârât.

În vederea respectării principiului nemijlocirii, este suficient ca probele să aibă caracter judiciar, problema unei eventuale inadmisibilităţi a unor mijloace de probă punându-se doar în situaţia propunerii unor probe extrajudiciare deşi exista posibilitatea administrării nemijlocite a acestora în faţa instanţei, ceea ce nu este cazul în speţă.

Totodată, se remarcă faptul că nici în faţa curţii de apel, cu ocazia rejudecării cauzei, când exista posibilitatea suplimentării probatoriului, recurentul-pârât nu a solicitat administrarea de probei noi, sens în care invocarea propriei culpe la acest moment procesual nu poate produce efectele juridice pretinse de recurent.

Nici argumentul vizând lipsa recurentului la termenele din procesul anterior şi administrarea probatoriului în respectivul dosar în lipsa sa, nu pot fi invocate în prezenta cauză, instanţa nefiind învestită cu analiza legalităţii şi temeiniciei condiţiilor în care s-a desfăşurat judecata într-un alt dosar.

În fine, nu se poate pretinde instanţei de recurs nici cenzurarea aprecierii valorii probatorii a înscrisurilor parvenite din dosarul nr. x/2015 al Tribunalului Bihor, transformând-o într-o a treia instanţă de fond, în mod vădit contrar rolului şi funcţiilor căii extraordinare de atac a recursului.

Cât priveşte criticile recurentului subsumate celui de-al doilea motiv de recurs, prin care se invocă nemotivarea sub aspectul modului de stabilire a cuantumului daunelor morale acordate reclamantelor, nici acestea nu pot fi primite.

Motivarea hotărârii este esenţială pentru orice proces, constituie o garanţie a dreptului la un proces echitabil, în sensul art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, şi presupune, aşadar, indicarea cu suficientă claritate a motivelor pe care se întemeiază soluţia adoptată, condiţie care, în cauza de faţă, este îndeplinită.

Viciile motivării unei hotărâri, în sensul art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., se referă la lipsa motivării, la motivarea inexactă ori motivarea insuficientă, hotărârea fiind casabilă, prin prisma acestui motiv de recurs, dacă există contradicţie între considerente şi dispozitiv, în sensul că motivarea hotărârii duce la o anumită soluţie însă, în dispozitiv, instanţa s-a oprit la soluţia contrară; când cuprinde considerente contradictorii, în sensul că din unele rezultă temeinicia pretenţiilor supuse judecăţii iar din altele netemeinicia acestora şi, în consecinţă, se exclud reciproc; când lipseşte motivarea soluţiei din dispozitiv sau când aceasta este superficială ori cuprinde considerente străine de natura pricinii.

Invocând acest caz de casare, recurentul susţine că instanţa de apel nu a indicat în ce mod a ajuns să acorde reclamantelor sumele menţionate în dispozitivul hotărârii, trimiterile acesteia din cuprinsul considerentelor la modul de producere al accidentului, la numărul de zile de îngrijiri medicale, la suferinţa psihică a minorei, precum şi la jurisprudenţa instanţelor naţionale nefiind suficientă, fiind necesară arătarea în concret a criteriilor în funcţie de care s-a stabilit valoarea de 20.000 şi, respectiv 5.000 euro a daunelor morale.

Înalta Curte reţine că, în ceea ce priveşte cuantumul daunelor morale acordate de instanţa de apel, în recurs se poate verifica doar dacă curtea de apel a aplicat corect criteriile jurisprudenţiale ce trebuie avute în vedere într-o atare situaţie, şi care se referă, în esenţă, la consecinţele negative suferite de cei în cauza pe plan fizic şi psihic, importanţa valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării şi măsura în care a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială.

Or, apreciind asupra temeiniciei pretenţiilor reclamantelor referitoare la obligarea pârâtului la plata daunelor morale, instanţa de apel, în decizia recurată, a arătat că stabilirea acestor despăgubiri implică şi o doză de aproximare, însă aceasta trebuie să stabilească un anumit echilibru între prejudiciul moral suferit şi despăgubirile acordate, în măsură să permită celui prejudiciat anumite avantaje care să-i atenueze suferinţele morale, dar fără a se ajunge în situaţia unei îmbogăţiri fără just temei, în raport cu circumstanţele particulare ale cazului.

Având în vedere aceste circumstanţe, raportându-se la tulburarea sufletească generată de suferinţele fizice suferite de reclamanta A., corelat cu perioada îndelungată a tratamentului medicamentos şi balneofizioterapic pe care aceasta este ţinută a îl urma, precum şi ţinând cont de trauma minorei care a asistat la accident, văzându-şi mama grav rănită de autoturismul condus de recurentul-pârât, şi cu dependenţa materială şi emoţională a acesteia în raport cu victima imediată, instanţa de apel a evaluat acest prejudiciu la suma de 20.000 euro pentru mamă şi 5.000 euro pentru fiică.

Astfel, în cadrul examenului de proporţionalitate între suferinţele morale ale reclamantelor şi cuantumul daunelor acordate pentru repararea acestui tip de prejudiciu, instanţa de apel s-a raportat la circumstanţele cauzei, dispunând de o marjă de apreciere în această analiză, fiind vorba, aşadar, de o evaluare care se sprijină pe analiza unor aspecte de fapt, şi care nu pot fi contorizate în concret, astfel cum pretinde recurentul-pârât.

Drept urmare, văzând că instanţa de apel a menţionat criteriile în funcţie de care a stabilit valoarea daunelor morale, este nefondată critica recurentului în sensul că hotărârea atacată ar fi nemotivată sub acest aspect.

Pentru toate considerente expuse, Înalta Curte urmează a respinge recursul declarat de recurentul-pârât, ca nefondat.

II.2. Recursul incident declarat de reclamantele A. şi B., reprezentată legal prin părinţii A. şi C.

Subsumat motivului de casare prevăzut de pct. 5 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurentele-reclamante critică soluţia instanţei de apel în privinţa dezlegării date asupra solicitării acestora de acordare a daunelor morale în cuantumul stabilit prin sentinţa civilă nr. 343/2016 a Tribunalului Bihor, pronunţată în dosarul nr. x/2015.

Practic, ceea ce se invocă este lipsa recunoaşterii efectului pozitiv al lucrului judecat al hotărârii pronunţate în dosarul nr. x/2015, recurentele susţinând că atâta vreme cât niciuna dintre părţile litigante nu a atacat respectiva hotărâre, se prezumă că acestea au achiesat tacit la cele dispuse prin aceasta.

Efectul pozitiv al lucrului judecat, consacrat de art. 431 alin. (2) C. proc. civ., presupune verificarea existenţei unei statuări într-o altă cauză, care să aibă legătură cu cel de-al doilea litigiu dedus judecăţii.

Potrivit art. 430 alin. (4) C. proc. civ., "când hotărârea este supusă apelului sau recursului, autoritatea de lucru judecat este provizorie".

În speţă, prin sentinţa civilă nr. 343 din 18.11.2016, Tribunalul Bihor, secţia a II-a civilă a admis în parte cererea reclamantelor şi a fost obligat Fondul de Garantare a Asiguraţilor să plătească reclamantei A. suma de 206 RON, cu titlu de daune materiale, şi 30.000 euro, cu titlu de daune morale, precum şi 4.800 RON cu titlu de cheltuieli de judecată. Totodată, a fost obligat Fondul de Garantare a Asiguraţilor să plătească reclamantei B. suma de 30.000 euro, cu titlu de daune morale.

Însă, dispoziţiile acestei hotărâri, care era susceptibilă de apel şi recurs, a dobândit putere de lucru judecat doar provizoriu, până la soluţionarea definitivă a cauzei.

Or, litigiul a fost soluţionat definitiv prin decizia Curţii de Apel Oradea, nr. 171 din 06 iunie 2017, prin care a fost admis apelul declarat de Fondul de Garantare a Asiguraţilor şi schimbată în tot sentinţa apelată, în sensul că a fost respinsă ca inadmisibilă acţiunea. Totodată, recursul reclamantelor a fost respins, prin decizia nr. 1922 din 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În acest context, dispoziţiile primei instanţe, de care se prevalează recurentele-reclamante, nu mai pot produce nici un efect, fiind desfiinţate prin hotărârile pronunţate de instanţele de control judiciar.

Drept urmare, efectul pozitiv provizoriu al sentinţei civile nr. 343/2016 nu a fost consolidat, astfel încât să poată produce efecte juridice, ci dimpotrivă, a fost înlăturat, prin anularea hotărârii de către instanţele superioare.

Mai mult, se constată că instanţa de apel, în rejudecare, a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 501 alin. (1) C. proc. civ., reţinând forţa obligatorie a statuărilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din decizia de casare nr. 2537 din 25 noiembrie 2020, prin care s-a concluzionat în sensul că nu poate fi reţinut cu autoritate de lucru judecat raţionamentul Tribunalului Bihor, din sentinţa civilă nr. 343/2016, în prezentul proces.

A reţinut Înalta Curte, prin decizia de casare că, în mod contrar opiniei recurentelor, faptul că, pe parcursul unui ciclu procesual, într-un litigiu anterior, reclamantele au avut câştig de cauză şi li s-a fixat un anumit cuantum al despăgubirilor solicitate, în baza unei hotărâri ce a fost ulterior schimbată, nu reprezintă un punct de reper care să poată constitui temei al obţinerii unor pretenţii în acest litigiu şi să poată fi valorificată în acest sens.

Aşadar, instanţa de rejudecare nu a făcut altceva decât să dea eficienţă dispoziţiilor obligatorii din decizia de casare pronunţată în primul ciclu procesual, prin care chestiunea autorităţii ori puterii de lucru judecat fost definitiv tranşată, urmând ca aceasta să procedeze doar la verificarea existenţei prejudiciului şi, în caz de confirmare a existenţei acestuia, să stabilească cuantumul său.

Pentru toate acestea, Înalta Curte constată caracterul nefondat al recursului declarat de recurentele-reclamante, sens în care îl va respinge ca nefondat.

În considerarea argumentelor anterior reţinute, din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să constate caracterul nefondat al cererilor de recurs şi să dispună în consecinţă, făcând aplicarea art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursul principal declarat de recurentul-pârât D., precum şi recursul incident formulat de recurentele-reclamante A. şi B., reprezentată legal prin părinţii A. şi C., împotriva deciziei civile nr. 1746/2022-Ap din data de 22 octombrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 06 februarie 2024.