Nullity of judicial auction award: challenge to execution procedural defects and bailiff collusion inadmissible in civil annulment action

Şedinţa publică din data de 13 decembrie 2023

Deliberând asupra recursului declarat în cauză, reţine următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti la 1 august 2019, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B. şi cu intervenienţii C., D., E., F., G., H. şi I., ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să se constate:

1. nulitatea absolută a actului de adjudecare nr. 61 din 4 iunie 2018, inclusiv a tuturor actelor de executare premergătoare acestuia, efectuate în dosarul execuţional nr. x/2018, de către Societatea civilă profesională de executare silită "J." pentru imobilul - teren şi construcţii - situat în Bucureşti;

2. nulitatea absolută a raportului de expertiză tehnică pentru evaluarea imobilului, efectuat în dosarul de executare nr. 61/2018 al J.;

3. repunerea tuturor părţilor în situaţia anterioară.

În drept, acţiunea se întemeiază pe dispoziţiile art. 1179, art. 1236, art. 1237, art. 1238 din C. civ. şi art. 777 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 401 din 23 ianuarie 2020, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

2. Hotărârile pronunţate de tribunal

Prin sentinţa civilă nr. 265 din 18 februarie 2021, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a respins acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii B., C., D., E., F., G., H. şi I., ca neîntemeiată şi a obligat-o pe reclamantă la plata sumei de 2.500 RON către pârâtul B., reprezentând cheltuieli de judecată (onorariu redus de avocat).

Prin încheierea din 21 decembrie 2021, Tribunalul Bucureşti a respins, ca nefondată, cererea prin care reclamanta a solicitat comunicarea sentinţei nr. 265 din 18 februarie 2021, reţinând că, deşi cererea de schimbare a domiciliului procesual al părţii reclamante a fost formulată după pronunţarea hotărârii şi chiar înainte de comunicarea acesteia la sediul procesual ales, prevederile art. 172 C. proc. civ. rămân aplicabile, astfel încât partea reclamantă era obligată să încunoştinţeze despre schimbarea domiciliului atât instanţa, cât şi partea adversă, în acest din urmă caz, prin scrisoare recomandată, a cărei recipisă de predare se va depune la dosar odată cu cererea prin care se înştiinţează instanţa despre schimbarea locului citării.

Împotriva sentinţei şi a încheierii din 21 decembrie 2021, reclamanta a declarat apel, solicitând totodată repunerea în termenul de declarare a căii de atac.

3. Decizia pronunţată de curtea de apel

Prin decizia civilă nr. 1307A din 28 septembrie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis cererea de repunere în termenul de formulare a apelului.

A respins apelul declarat de reclamanta A., prin mandatar K., împotriva sentinţei civile nr. 265 din 18 februarie 2021 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, în contradictoriu cu intimaţii B., C., D., F., G., H., I. şi E., ca nefondat.

4. Motivele de recurs formulate de reclamantă

Prin recursul declarat, reclamanta A., prin mandatar K., a solicitat desfiinţarea hotărârilor şi reţinerea cauzei spre rejudecare, formulând următoarele critici:

A susţinut nelegalitatea deciziei recurate, întrucât instanţa de apel a pronunţat hotărârea în lipsa dovezii de achitare a taxei judiciare de timbru (în jur de 8.000 RON). În acest context, a menţionat că în dosarul curţii de apel nu se regăsesc adresa privind obligaţia de a timbra şi nici dovada plăţii taxei.

În aprecierea sa, necomunicarea sentinţei de către tribunal, necesară pentru a lua la cunoştinţă de motivarea instanţei şi a formula motivele de apel, determină nelegalitatea deciziei recurate.

În dezvoltarea criticilor, a susţinut că din încheierea pronunţată de tribunal la 21 decembrie 2021 reiese refuzul nejustificat de a comunica sentinţa, iar curtea de apel, deşi a admis cererea de repunere în termenul de exercitare a apelului împotriva sentinţei, nu a dispus şi comunicarea sentinţei la domiciliul procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură, respectiv la reprezentantul convenţional - K..

Recurenta-reclamantă a mai susţinut că decizia instanţei de apel nu cuprinde motive reale, bazate pe motivele de apel tocmai pentru că sentinţa nu i-a fost comunicată în mod legal; prin urmare, nu a avut posibilitatea să invoce motive în calea de atac.

Printr-o ultimă critică, a argumentat că instanţa de apel nu a reţinut încălcarea normelor de drept material privind modalitatea de desfăşurare a licitaţiei, şi anume că adjudecarea imobilului are la bază frauda şi nerespectarea procedurii execuţionale. Fiind inadmisibilă contestaţia la executare, instanţa de apel nu a observat esenţialul: scăderea preţului licitaţiei la 50% în contextul în care au fost doar 2 termene (preţul trebuia scăzut la 75%), au fost 2 licitatori, care au renunţat unul în favoarea celuilalt, având înţelegere în acest sens cu executorul.

În drept, a indicat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4, pct. 5, pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.

II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, pe baza criticilor formulate prin motivele de recurs şi prin raportare la dispoziţiile legale aplicabile în cauză, se constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat.

Preliminar, Înalta Curte constată că susţinerile care antamează legalitatea deciziei recurate se încadrează în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât privesc aplicarea unor norme de procedură. Invocarea, în drept, a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 4, pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ. s-a realizat în mod formal, neputând fi identificate critici susceptibile de încadrare în aceste cazuri de casare.

Prima critică expusă de reclamantă priveşte taxa judiciară de timbru pe care instanţa de apel ar fi trebuit să o stabilească în sarcina sa pentru cererea de apel formulată. Din această perspectivă, a apreciat că decizia recurată este nelegală, întrucât a fost pronunţată în lipsa dovezii de achitare a taxei judiciare de timbru. Cu toate că pun în discuţie aplicarea unor norme de procedură privind timbrarea cererii de apel de către reclamantă, aceste susţineri sunt lipsite de interes şi nu pot atrage sancţiunea nulităţii hotărârii, întrucât recurenta-reclamantă nu poate reclama o vătămare sub acest aspect, din moment ce instanţa de apel a analizat cererea sa de apel pe fond, nefiind supuse dezbaterii nereguli în ceea ce priveşte timbrajul. Mai mult, întrucât taxa de timbru se plăteşte anticipat, conform art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, iar dispoziţiile art. 470 alin. (2) C. proc. civ. statuează expres că dovada achitării taxei de timbru se va ataşa la cererea de apel, a pretinde nelegalitatea deciziei instanţei de apel pe motiv că taxa pe care o datora în apel era mai mare decât cea stabilită de instanţă echivalează chiar cu invocarea propriei culpe, ceea ce nu este permis (nemo auditur propriam turpitudinem allegans) conform principiului bunei-credinţe consacrat de art. 12 C. proc. civ.

Criticile din recurs prin care reclamanta a relevat nemulţumirea sa faţă de împrejurarea că sentinţa nr. 265 din 18 februarie 2021 a Tribunalului Bucureşti nu i-a fost comunicată la domiciliul procesual ales prin cererea formulată ulterior pronunţării sentinţei comportă o analiză dintr-o dublă perspectivă.

Sub un prim aspect, se constată că au fost apreciate ca întemeiate criticile formulate de reclamantă împotriva încheierii din 21 decembrie 2021, pronunţată de tribunal, prin care a fost respinsă cererea de comunicare a sentinţei la domiciliul procesual pe care aceasta l-a ales după pronunţarea hotărârii. Constatând că dispoziţiile art. 172 C. proc. civ. au fost aplicate greşit, curtea de apel a reţinut că reclamanta este îndreptăţită să fie repusă în termenul de exercitare a apelului, însă a apreciat că nu se impune recomunicarea sentinţei.

În cauză, cererea de comunicare a sentinţei reprezintă o chestiune ulterioară pronunţării acesteia, care a fost examinată separat, în cadrul procedurii necontencioase reglementate de dispoziţiile art. 527 - art. 537 C. proc. civ., astfel că nu poate face obiect de judecată în prezentul recurs. Încheierea tribunalului din 21 decembrie 2021 este supusă numai apelului, astfel cum prevede art. 534 alin. (2) C. proc. civ. Prin urmare, cum aceste aspecte au fost tranşate definitiv de către curtea de apel în cadrul apelului, criticile recurentei-reclamante referitoare la încheierea tribunalului, respectiv la respingerea cererii de comunicare a sentinţei nu pot fi deduse controlului instanţei de recurs.

Se impune însă analiza legalităţii deciziei recurate prin prisma criticilor care pun în discuţie posibilitatea efectivă a reclamantei de a formula motivele de apel în raport cu conţinutul hotărârii.

Subsumate art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., criticile recurentei-reclamante nu întrunesc cerinţele motivului de casare, prin care se sancţionează încălcarea tuturor regulilor de procedură imperative. Neregularitatea procedurală în sine nu este suficientă pentru a determina casarea, ci mai trebuie constatată şi vătămarea cauzată de aceasta.

Astfel cum curtea de apel a reţinut, reclamanta, prin mandatar, a solicitat ca instanţa să examineze cererea de apel pe fond, ţinând cont de susţinerile formulate în faţa tribunalului. Această atitudine procesuală a reclamantei echivalează cu renunţarea tacită la dreptul de a invoca neregularităţi sub acest aspect, în condiţiile art. 178 alin. (4) C. proc. civ. Astfel, la termenul de judecată din 28 septembrie 2022, când au avut loc dezbaterile asupra cererii de apel, fiind prezentă, reprezentată prin mandatar şi asistată de către avocat, reclamanta nu a învederat că ar avea motive de apel suplimentare de formulat. Drept urmare, constatând că operează repunerea în termenul de declarare a apelului, în limitele învestirii determinate conform dispoziţiilor art. 476 alin. (2) C. proc. civ., instanţa de apel a verificat fondul cauzei, şi anume cererea de constatare a nulităţii absolute a actului de adjudecare nr. 61 din 4 iunie 2018, menţinând ca legală şi temeinică soluţia pronunţată de tribunal. În aceste circumstanţe, Înalta Curte nu poate constata nerespectarea drepturilor la apărare şi de acces la instanţă ale recurentei-reclamante, motiv pentru care, implicit, nu există vătămare produsă părţii în condiţiile art. 175 alin. (1) C. proc. civ., care să reclame casarea deciziei recurate în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Relevând, de asemenea, nemulţumirea reclamantei în ceea ce priveşte motivarea cererii de apel în raport cu conţinutul hotărârii, se constată că este lipsită de fundament şi critica prin care s-a susţinut că decizia instanţei de apel nu cuprinde motive reale. În condiţiile în care reclamanta, prin mandatar, a solicitat ca instanţa de apel să se pronunţe, în fond, numai pe baza motivelor invocate la prima instanţă, este nejustificat ca prin cererea de recurs să critice tocmai că decizia recurată nu cuprinde motive reale, care să aibă la bază motivele sale de apel, pe care nu le-a putut formula, întrucât nu i-a fost comunicată sentinţa la domiciliul procesual ales.

Printr-o ultimă critică, recurenta-reclamantă apreciază că instanţa de apel nu a constatat încălcarea normelor de drept material privind modalitatea de desfăşurare a licitaţiei, şi anume că adjudecarea imobilului are la bază frauda şi nerespectarea procedurii execuţionale. În dezvoltarea acestei critici a arătat că instanţa de apel trebuia să observe scăderea preţului licitaţiei la 50%, în contextul în care au fost doar 2 termene, astfel că preţul trebuia scăzut la 75%, precum şi că au fost 2 licitatori (C. şi adjudecatarul), care au renunţat unul în favoarea celuilalt, având înţelegere în acest sens cu executorul.

Acţiunea civilă dedusă judecăţii are ca finalitate anularea actului de adjudecare nr. 61 din 4 iunie 2018 întocmit de executorul judecătoresc J. în cadrul procedurii de vânzare la licitaţie publică a imobilului situat în Municipiul Bucureşti, str. x A, realizată în cadrul partajului ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2017, soluţionat prin sentinţa civilă nr. 4801 din 27 iulie 2018 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, secţia I civilă, rămasă definitivă ca urmare a perimării cererii de apel prin decizia civilă nr. 1371A din 15 iulie 2020 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, care nu a fost recurată. Prin hotărârea de partaj menţionată instanţa a dispus ieşirea din indiviziune cu privire la imobilul situat în Municipiul Bucureşti, str. x A, stabilind totodată modul de distribuire a sumelor rezultate din vânzarea imobilului la licitaţie.

De asemenea, recurenta-reclamantă A. a formulat contestaţie la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti la 19 aprilie 2018 sub dosarul nr. x/2018, prin care a solicitat anularea formelor de executare întreprinse în dosarul execuţional nr. x/2018 al J., deschis ca urmare a încheierii din 23 ianuarie 2018, pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, secţia I civilă în dosarul nr. x/2017, având ca obiect partaj, prin care s-a dispus ca vânzarea imobilului să fie efectuată de executorul judecătoresc. Prin sentinţa civilă nr. 3312 din 21 mai 2018, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a respins contestaţia la executare ca inadmisibilă, decizia fiind definitivă ca urmare a respingerii apelului prin decizia civilă nr. 4088 din 31 octombrie 2018, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a.

Luând în examinare criticile expuse în cadrul acestui motiv de recurs, Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă impută instanţei de apel neobservarea neregulilor săvârşite în procedura de vânzare la licitaţie a imobilului, şi anume că nu au fost respectate dispoziţiile art. 846 C. proc. civ., susţinând totodată că deturnarea preţului de adjudecare este rezultatul conivenţei dintre licitatori şi executorul judecătoresc.

Fără temei recurenta-reclamantă pretinde analiza unor neregularităţi privind modalitatea de desfăşurare a licitaţiei pe calea prezentei acţiuni, sub pretextul inadmisibilităţii contestaţiei la executare, care a format obiectul dosarului nr. x/2018, faţă de natura juridică a actului de adjudecare a cărei anulare o solicită - act juridic civil autentic translativ de proprietate, şi de particularitatea care derivă din întocmirea sa în procedura de vânzare la licitaţie în cadrul acţiunii de partaj. Tocmai această notă distinctivă a actului de adjudecare determină calea procedurală prin intermediul căreia puteau fi înlăturate eventualele neregularităţi privind desfăşurarea licitaţiei publice. Întrucât vânzarea bunului la licitaţie publică reprezintă modalitatea de lichidare a coproprietăţii dispusă de instanţa de judecată în dosarul nr. x/2017, înseamnă că doar în cadrul procesului de partaj putea fi verificată legalitatea acestei vânzări, inclusiv sub aspectul respectării regulilor de procedură privind stabilirea preţului de începere al licitaţiei, instituite de art. 846 C. proc. civ., iar nu în cadrul acţiunii în anulare a actului de adjudecare.

În ceea ce priveşte susţinerea în sensul că adjudecarea imobilului are la bază frauda, întrucât corectitudinea competiţiei dintre licitatori ar fi fost afectată prin conivenţă, în scopul scăderii preţului, Înalta Curte constată că substanţa nemulţumirilor recurentei se constituie din aspecte care ţin de împrejurările de fapt ale cauzei. Critica astfel formulată nu deduce analizei instanţei de recurs modul de interpretare şi aplicare a unei norme de drept material, ci tinde la reaprecierea probelor administrate în cauză în sensul dorit de recurentă, şi anume că între licitatori şi executor a existat o înţelegere frauduloasă pentru adjudecarea imobilului. Aceste aspecte se află în sfera controlului de temeinicie a cererii de chemare în judecată, fiind realizat exclusiv de către instanţele de fond, care au apreciat probele şi au concluzionat că în cauză nu a fost dovedită frauda din partea terţului adjudecatar. Raportat la prevederile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., verificarea chestiunilor ce ţin de stabilirea situaţiei de fapt şi temeinicia acţiunii este incompatibilă cu scopul recursului, în cadrul căruia poate fi examinată doar conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Pentru argumentele expuse, întrucât criticile recurentei-reclamante sunt nefondate, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 1307 A din 28 septembrie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 decembrie 2023.