Standing as creditor in social services contract: dismissal based on lack of creditor status constitutes procedural rejection barring merits analysis

Şedinţa publică din data de 29 noiembrie 2023

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Satu Mare la data de 02.11.2020 în dosarul nr. x/2020, reclamantul A., în contradictoriu cu B.-C., a solicitat instanţei să dispună obligarea pârâtei la plata unor despăgubiri civile în cuantum de 100.000 euro, echivalentul a 487.470 RON, la data introducerii cererii de chemare în judecată, pentru încălcarea obligaţiilor legale care îi revin în calitate de furnizor privat de servicii de asistenţă socială pe care şi le-a asumat prin contractul nr. x din 7 ianuarie 2019, având ca obiect acordarea de servicii de asistenţă socială tatălui lui în calitate de beneficiar, actualmente defunctul A., şi lui, în calitate de cobeneficiar; de asemenea, a solicitat oligarea pârâtului la plata tuturor cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 72/D din data de 25 martie 2022, pronunţată de Tribunalul Satu Mare, a fost respinsă ca neîntemeiată acţiunea reclamantului A., în contradictoriu cu pârâta B. - C. şi s-a luat act de opţiunea pârâtei de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

3. Hotărârea pronunţată în apel

Prin decizia civilă nr. 1752/A/2022 din 24 noiembrie 2022, Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă a admis apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 72/D din data de 25 martie 2022 a Tribunalului Satu Mare, a anulat în sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare primei instanţe.

4. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei nr. 1752/A/2022 din 24 noiembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă a declarat recurs pârâta B. - C..

Prin cererea de recurs, recurenta-pârâtă a solicitat admiterea căii de atac, casarea deciziei recurate pentru ipotezele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 din C. proc. civ. şi, în consecinţă, trimiterea cauzei spre rejudecare.

După prezentarea situaţiei de fapt, prin primul motiv de casare invocat, recurenta a criticat hotărârea instanţei de apel în ceea ce priveşte echivalarea lipsei calităţii de creditor reţinută de prima instanţă cu lipsa calităţii procesuale active prevăzute de art. 36 C. proc. civ. şi cu excepţia lipsei de interes, excepţii care nu sunt incidente în cauză.

În acest sens, a arătat că aceste două excepţii nu au fost invocate de părţi, iar lipsa calităţii de creditor a reclamantului nu are ca temei dispoziţiile art. 36 C. proc. civ.

A mai învederat că, fiind parte contractantă, nu se poate reţine o lipsă de calitate procesuală a reclamantului, dar aceasta nu echivalează cu naşterea, în persoana reclamantului, a drepturilor specifice serviciilor de asistenţă socială reglementate prin contractul dedus judecăţii, în condiţiile în care acest contract reprezintă izvorul a două raporturi juridice dintre beneficiar şi prestator, pe de o parte, şi dintre cobeneficiar şi prestator, pe de altă parte.

Prin cea de-a doua critică formulată, recurenta a invocat aplicarea greşită de către instanţa de apel a prevederilor art. 252 şi art. 256 C. civ., apreciind că acestea nu sunt incidente în speţă.

5. Apărările formulate în cauză

Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare, prin care a invocat, în principal, excepţia nulităţii recursului pentru lipsa semnăturii, pentru lipsa dovezii calităţii de reprezentant, având în vedere că împuternicirea avocaţială depusă de reprezentantul recurentei nu este semnată, şi pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat, pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Prin criticile formulate, recurenta a invocat încălcarea de către curtea de apel a normelor de procedură, susţinând că aceasta a greşit prin considerarea lipsei calităţii de creditor reţinută de prima instanţă ca fiind echivalentă cu lipsa calităţii procesuale active prevăzute de art. 36 C. proc. civ. şi cu excepţia lipsei de interes, apreciind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ.

Totodată, a susţinut, printr-un al doilea motiv de recurs, că instanţa de apel a făcut o aplicarea greşită a prevederilor art. 252 şi art. 256 C. civ., apreciind că acestea nu sunt incidente în speţă.

Procedând la analiza legalităţii hotărârii recurate, din perspectiva interpretării şi aplicării normelor de drept procedural şi drept material, Înalta Curte apreciază că este necesară redarea circumstanţelor esenţiale ale cauzei reţinute de instanţele de fond.

Astfel, se reţine că în data de 07 ianuarie 2019, a fost încheiat contractul nr. x/07.01.2019 pentru acordarea de servicii sociale, părţi contractante fiind pârâta B., în calitate de furnizor de servicii sociale, numitul A., autorul reclamantului, decedat la data 18 octombrie 2019, în calitate de beneficiar, şi reclamantul A., fiul lui A., în calitate de cobeneficiar.

Prin cererea cu care a învestit instanţa de judecată, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei plata de despăgubiri civile (materiale şi morale) pentru încălcarea obligaţiilor legale pe care şi le-a asumat, în calitate de furnizor privat de servicii de asistenţă socială, prin contractul nr. x din 07 ianuarie 2019.

Cererea de chemare în judecată a fost fundamentată pe instituţia răspunderii civile contractuale, împrejurare faţă de care era necesară verificarea întrunirii în cauză a condiţiilor pentru antrenarea acesteia: o neexecutare totală sau parţială sau executarea să fie necorespunzătoare calitativ sau cantitativ, prejudiciul, vinovăţia autorului şi legătura de cauzalitate între faptă şi prejudiciul solicitat a fi acoperit.

Prima instanţă a respins cererea ca nefondată, reţinând, în esenţă, că reclamantul nu are calitate de creditor al obligaţiilor asumate de pârâtă prin contract pentru a putea solicita atare despăgubiri, întrucât drepturile erau personale, netransmisibile reclamantului, succesor legal al beneficiarului serviciilor de asistenţă socială. Drept urmare, a respins cererea, reţinând că în cauză nu este incidentă răspunderea civilă contractuală.

Instanţa de prim control judiciar, analizând cauza prin propriul filtru, în limitele învestirii, a infirmat soluţia primei instanţe, a anulat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare.

Pentru a pronunţa soluţia atacată prin prezenta cale de atac, instanţa de apel a reţinut că, fără a administra vreo probă şi fără a analiza temeinicia solicitărilor deduse judecăţii, respingând cererea prin reţinerea unor excepţii de procedură şi de fond, prima instanţă şi-a fondat soluţia pe lipsa calităţii de creditor a reclamantului, care echivalează cu lipsa calităţii procesuale active, stabilind că nu este incidentă în speţă răspunderea civilă contractuală.

Prin prima critică formulată, recurenta a susţinut că instanţa de apel, în mod eronat, a apreciat soluţia instanţei de fond ca fiind fondată pe admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive - prin echivalarea lipsei de creditor cu lipsa calităţii procesuale active - şi a excepţiei lipsei interesului.

Deşi subsumată de recurentă dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 din C. proc. civ., critica concretă formulată se încadrează în ipoteza de nelegalitate prevăzută de art. 488 alin. (1) pct. 5 din acelaşi cod, respectiv încălcarea normelor de procedură.

Dezvoltând această critică, pârâta a susţinut că nu a fost invocată excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului, calitate care nu poate fi contestată atâta timp cât acesta este parte contractantă. Totodată, a susţinut că instanţa fondului nu a respins acţiunea constatând că reclamantul nu are calitate procesuală activă, ci a analizat calitatea acestuia de creditor al intimatei, pentru obligaţiile asumate prin contractul litigios.

Critica formulată este nefondată.

Din cuprinsul sentinţei civile, Înalta Curte observă, contrar afirmaţiilor recurentei, că prima instanţă a respins acţiunea pe motiv că reclamantul nu deţine calitatea de creditor al obligaţiilor de asistenţă socială. Prin urmare, instanţa de fond nu a analizat cauza pe fondul ei, nefiind evaluată îndeplinirea condiţiilor necesare pentru atragerea răspunderii civile. Raţionamentul juridic s-a oprit la concluzia referitoare la lipsa calităţii de creditor, ceea ce echivalează cu soluţionarea cauzei prin prisma unor excepţii procesuale şi necercetarea fondului, astfel cum în mod corect a argumentat instanţa de apel.

În cauza de faţă, esenţa disputei juridice este determinarea calităţii de creditor în contextul pretenţiilor formulate prin cererea introductivă, în condiţiile în care reclamantul a solicitat atragerea răspunderii civile contractuale a pârâtei pentru neîndeplinirea unor obligaţii de asistenţă socială asumate prin contractul încheiat, în beneficiul autorului reclamantului (defunctul său tată), contract în care reclamantul are calitatea de cobeneficiar.

Conform dispoziţiilor art. 32 alin. (1) lit. b) şi d) C. proc. civ., două dintre condiţiile necesare pentru existenţa dreptului la acţiune sunt cele privind calitatea procesuală şi interesul de a promova acţiunea, condiţii generale care vizează orice cerere formulată în justiţie şi care se impun a fi îndeplinite în cadrul oricărui proces civil.

Potrivit dispoziţiilor art. 36 din C. proc. civ., calitatea procesuală este dată de identitatea dintre părţi şi subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este afirmat, fiind necesar ca reclamantul să probeze că este titular al raportului juridic dedus judecăţii.

Lipsa calităţii procesuale active înseamnă că o persoană nu are dreptul să iniţieze o acţiune în justiţie pentru a-şi apăra sau valorifica un drept pretins. În contextul unui contract, pentru a avea calitate procesuală activă, trebuie să fie parte a contractului sau să aibă un interes legitim în raportul juridic derivat din acesta.

Lipsa calităţii de creditor echivalează, în general, cu lipsa calităţii procesuale active, deoarece fără o atare calitate nu există interesul legitim şi actual necesar pentru a iniţia o acţiune în justiţie, existenţa interesului fiind o condiţie intrinsecă a calităţii procesuale active.

Totodată, trebuie menţionat că lipsa calităţii procesuale active, respectiv cea a lipsei calităţii de creditor al obligaţiei, este o neregularitate procedurală care duce la respingerea cererii, fără a permite analiza în fond a cauzei.

În cazul concret dedus judecăţii, instanţa de fond s-a limitat la analiza pretenţiilor reclamantului în raport cu drepturile personale ale defunctului, care s-au stins odată cu decesul beneficiarului, şi obligaţiilor asumate de pârâtă faţă de acesta din urmă, fără să examineze cauza din perspectiva drepturilor personale ale reclamantului, astfel cum au fost solicitate prin cererea de chemare în judecată, respectiv acoperirea daunelor materiale, reprezentând cheltuielile personale generate de spitalizarea, îngrijirea şi înmormântarea tatălui său, precum şi daune morale pentru suferinţele psihice şi emoţionale cauzate de boala şi decesul tatălui său.

Astfel, în cazul concret dedus judecăţii, deşi instanţa de fond nu a reţinut expressis verbis o lipsă de calitate procesuală activă întemeiată pe dispoziţiile art. 36 C. proc. civ., motivarea dată soluţiei de respingere a acţiunii este fundamentată pe concluzia unei astfel de excepţii, cauza nefiind analizată pe fond.

Drept urmare, raţionamentul instanţei de apel şi concluzia acesteia în sensul că litigiul a fost respins ca efect al reţinerii unei excepţii procesuale şi nu au fost analizate pe fond pretenţiile formulate este unul corect, neputând fi reţinută incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte invocarea tezei de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recurenta nu a formulat critici care să supună instanţei de recurs o analiză a motivării hotărârii nici din perspectiva unei motivări insuficiente a deciziei şi nici din perspectiva unor motive contradictorii ori străine de natura cauzei, astfel că legalitatea hotărârii atacate nu va fi analizată din perspectiva acestei ipoteze de nelegalitate.

Cu referire la critica prin care se reclamă o aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 252, art. 253 şi art. 256 C. civ., aceste dispoziţii nefiind incidente în speţă, Înalta Curte constată că aceasta este fondată, având în vedere cele ce succed.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs, subsumat dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susţinut că în mod greşit instanţa de apel şi-a fundamentat soluţia pronunţată pe dispoziţiile C. civ. care reglementează ocrotirea valorilor intrinseci ale fiinţei umane şi persoanele care pot acţiona în situaţia decesului persoanei vătămate, susţinând pe de o parte, că nu sunt incidente în speţă, iar, pe de altă parte, că aceste reglementări trebuie coroborate cu dispoziţiile art. 1391 C. civ., reclamantul neavând dreptul de a porni acţiunea în despăgubiri pentru drepturile nepatrimoniale încălcate ale defunctului tată.

Analizând conţinutul pretenţiilor formulate în cuprinsul cererii de chemare în judecată, Înalta Curte constată că reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata de daune materiale şi morale pentru încălcarea obligaţiilor legale care îi revin în calitate de furnizor privat de servicii de asistenţă socială, pe care şi le-a asumat prin contractul nr. x din 07 ianuarie 2019, având ca obiect acordarea de servicii de asistenţă socială tatălui reclamantului, în calitate de beneficiar, actualmente decedat, şi reclamantului, în calitate de cobeneficiar.

Daunele materiale au fost solicitate pentru acoperirea prejudiciului patrimonial rezultat din cheltuieli de îngrijire, spitalizare, vizite, cheltuieli funerare suportate ca urmare a decesului tatălui său, iar daunele morale au fost solicitate pentru suferinţa emoţională cauzată de boala şi decesul tatălui.

Drept urmare, raportat la obiectul şi cauza juridică a cererii de chemare în judecată, nu se impunea a fi stabilit dacă reclamantul, în calitate de moştenitor al defunctului său tată, are sau nu dreptul de a iniţia sau de a continua o acţiune pentru restabilirea drepturilor nepatrimoniale ale autorului său.

Raportat la susţinerile părţii, la natura drepturilor solicitate şi la temeiurile de drept invocate, în urma unei calificări juridice corecte a cererii de chemare în judecată, instanţa trebuie să stabilească dacă pretenţiile reclamantului sunt sau nu justificate.

Drept urmare, dispoziţiile legale reţinute de instanţa de apel, respectiv art. 252, art. 253 şi art. 256 C. civ. nu sunt aplicabile în cazul concret dedus judecăţii, însă nu pentru argumentele invocate de recurenta-pârâtă, ci datorită caracterului personal al drepturilor afirmate prin cererea de chemare în judecată, astfel că normele juridice anterior enumerate au fost reţinute, în mod eronat, de către instanţa de apel.

Cu toate acestea, având în vedere soluţia corectă pronunţată de instanţa de apel, de trimitere spre rejudecare primei instanţe, pentru analizarea fondului litigiului, Înalta Curte constată că motivul de recurs, astfel cum a fost formulat, nu este de natură a determina casarea deciziei atacate.

În consecinţă, pentru toate argumentele expuse, constatând că soluţia instanţei de apel în ceea ce priveşte calitatea procesuală activă a reclamantului este legală, critica privitoare la acest aspect fiind nefondată, în temeiul art. 496 din acelaşi cod, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat.

Faţă de soluţia pronunţată, în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va dispune obligarea recurentei la plata sumei de 2000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimatul-reclamant A., reprezentând onorariu de avocat, acestea fiind dovedite cu chitanţa nr. x din 21 aprilie 2023, aflată la dosarul de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta B. împotriva deciziei nr. 1752/A/2022 din 24 noiembrie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă.

Obligă recurenta-pârâtă la plata sumei de 2000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către intimatul-reclamant.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 29 noiembrie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.