Patent royalty obligation under suspensive condition: start of statute of limitations for material rights under Decree No. 167/1958

Şedinţa publică din data de 28 noiembrie 2023

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

1. Obiectul cauzei.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea - Completul specializat în litigii de muncă, la data de 18.09.2017, sub nr. x/2017, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtei Hidroelectrica S.A. la plata sumei de 1.750.779 RON reprezentând drepturi băneşti cuvenite în temeiul contractului de cesiune nr. x/20.03.2002, al Legii nr. 64/1991 şi al Regulamentului aprobat prin H.G. nr. 547/2008 (art. 91 alin. (4), în calitatea sa de inventator al subansamblului "Cap de distribuţie cu autocentrare pentru turbine hidraulice" ce face obiectul Brevetului de invenţie nr. x B1/F03. S3/06 înregistrat la O.S.I.M., titular S.C. Hidroelectrica S.A.

Prin încheierea din 12 martie 2018, completul specializat în soluţionarea conflictelor de muncă şi asigurări sociale, căruia i-a fost repartizată cauza, a admis excepţia necompetenţei funcţionale, a scos cauza de pe rolul acestui complet şi a trimis-o unui complet care judecă în primă instanţă în materie civilă.

Ulterior, prin încheierea nr. 26 din 15 mai 2018, ultima instanţa învestită a admis excepţia necompetenţei materiale sub aspect funcţional, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul A. şi pe pârâta Hidroelectrica S.A., în favoarea unui complet specializat în soluţionarea conflictelor de muncă şi asigurări sociale din cadrul Tribunalului Vâlcea. A constatat intervenit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Curţii de Apel Piteşti pentru soluţionarea conflictului.

Prin sentinţa civilă nr. 64 din 8 august 2018, Curtea de Apel Piteşti a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta S.C. Hidroelectrica S.A., în favoarea Tribunalului Vâlcea, secţia I civilă.

Pe rolul Tribunalului Vâlcea, secţia I civilă, dosarul a fost înregistrat sub nr. x/2018.

După întocmirea raportului de expertiză, în temeiul dispoziţiilor art. 204 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., reclamantul şi-a precizat întinderea pretenţiilor, solicitând obligarea pârâtei:

- în principal, la plata sumei de 2.077.846 RON reprezentând drepturi băneşti, pe perioada de la implementarea invenţiei şi până în martie 2023, pentru hidroagregatele aflate în patrimoniul pârâtei la care s-a implementat noul cap de distribuţie;

- în subsidiar, la plata sumei de 950.038 RON reprezentând drepturi băneşti, pe perioada din septembrie 2014, până în martie 2023, pentru hidroagregatele aflate în patrimoniul pârâtei la care s-a implementat noul cap de distribuţie.

2. Hotărârea pronunţată de prima instanţă.

Prin sentinţa civilă nr. 1547 din 28 mai 2021 pronunţată în dosarul nr. x/2018, Tribunalul Vâlcea, secţia I civilă a respins excepţia decăderii şi excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, ambele excepţii invocate de către pârâtă.

Tribunalul a admis acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta S.C. Hidroelectrica S.A. având ca obiect pretenţii, astfel cum a fost precizată ulterior şi a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 2.077.846 RON reprezentând drepturi băneşti, calculate de la implementarea invenţiei până în anul 2023. A obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 6375 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinţei civile nr. 1547 din 28 mai 2021 pronunţată de Tribunalul Vâlcea, secţia I civilă, pârâta S.C. Hidroelectrica S.A. a declarat apel, solicitând admiterea apelului şi schimbarea în tot a sentinţei atacate, în sensul respingerii acţiunii ca prescrisă sau, în subsidiar, ca neîntemeiată.

3. Decizia pronunţată de instanţa de apel.

Prin decizia civilă nr. 1337 din 9 martie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, cu opinie majoritară, a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâta Societatea de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale - Hidroelectrica S.A. împotriva sentinţei civile nr. 1547 din 28 mai 2021 pronunţată de Tribunalul Vâlcea, intimat-reclamant fiind A..

4. Calea de atac exercitată în cauză.

Împotriva deciziei civile nr. 1337 din 09 martie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, a declarat recurs Societatea de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale - Hidroelectrica S.A., cale de atac cu a cărei soluţionare a fost învestită Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în prezenta cauză.

5. Procedura de filtru.

Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la data de 13 iulie 2022 şi a fost repartizat aleatoriu completului de filtru nr. 9, astfel cum reiese din fişa Ecris .

Prin rezoluţia de primire de la 13 iulie 2022 s-a dispus întocmirea de către magistratul-asistent a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, după efectuarea procedurilor de comunicare. Prin raportul întocmit s-a reţinut că urmează a se pronunţa completul asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Prin încheierea din 09 mai 2023 a fost prorogată discutarea excepţiei nulităţii pentru nedovedirea calităţii de reprezentant, pentru termenul de şedinţă ce a fost acordat în şedinţă publică, sens în care a fost citată recurenta cu menţiunea depunerii deciziei sale nr. 758/2020, la care se face referire în recurs; a fost admis în principiu recursul declarat de recurenta-pârâtă Societatea de Producere a Energiei Electrice în hidrocentrale - "Hidroelectrica" S.A. împotriva deciziei nr. 1337 din 9 martie 2022 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă în contradictoriu cu intimatul-reclamant A., fiind fixat termen de judecată la data de 28 noiembrie 2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

La termenul de judecată din 28 noiembrie 2023, Înalta Curte a respins excepţia nulităţii recursului pentru lipsa dovezii calităţii de reprezentant al recurentei.

6. Motivele de recurs.

Prin cererea de recurs, Societatea de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale - Hidroelectrica S.A. a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei apelate, trimiterea cauzei la Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă pentru o nouă judecată şi obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.

Aceasta şi-a întemeiat cererea în drept pe dispoziţiile art. 483, art. 485, art. 486 şi art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., apreciind că instanţa de apel a aplicat greşit o serie de norme de drept material, respectiv prevederile art. 3 şi 7 din Decretul Lege nr. 167/1958.

Recurenta pârâtă a arătat că argumentele instanţei privitoare la respingerea excepţiei prescripţiei au ca temei faptic inexistenţa negocierii între părţi, lipsa sumei certe ce urma să fie plătită inventatorului şi faptul că partea adversä avea obligaţia de a iniţia negocierea şi de a participa la finalizarea acesteia.

Recurenta pârâtă a arătat că, prin înscrisurile aflate la dosar, s-a fäcut dovada cä domnul A. a iniţiat negocierea (adresa din 21.12.2011), fapt care a condus la formarea unei comisii de negociere (Decizia nr. 197/2012 a Hidroelectrica), chiar la întocmirea unei note de negociere, dar care nu a fost semnată de partea adversă. Prin urmare, negocierea a existat însă acordul intimatului reclamant lipseşte, fapt ce dovedeşte, cel puţin pentru acel moment, lipsa interesului pentru suma stabilitä prin înscrisuri.

Recurenta pârâtă a arătat că, potrivit art. 7 alin. (3) din Decretul nr. 167/1958, condiţia suspensivă a negocierii sumei forfetare datorate inventatorului s-a împlinit la data negocierii - mai 2012, iar acest fapt conduce la aplicarea termenului de prescripţie de 3 ani asupra obligaţiei de a face.

Recurenta pârâtă a considerat că, pentru ipoteza preväzutä de art. 7 alin. (3) din decret, situaţie ce caracterizează starea de fapt, instanţa de apel a aplicat greşit prevederile legale amintite anterior şi a pronunţat o decizie care nu este conformă cu legea.

Recurenta pârâtă a considerat că opinia separată a preşedintelui completului de divergenţă este întemeiată, mai ales că sunt avute în vedere aceleaşi texte legale. Cu toate că se reţine ca moment al începerii curgerii termenului de prescripţie data emiterii brevetului de invenţie, precizat în art. 4.7 din contractul de concesiune ca şi condiţie pentru negociere, efectul împlinirii prescripţiei este acelaşi.

Creditorul interesat al obligaţiei de negociere (a face) era intimatul reclamant care, având în vedere că termenul de negociere nu a fost stabilit expres prin contract, trebuia ca în termenul general de prescripţie de 3 ani de la data naşterii raportului de drept (contractul de cesiune) sau de la emiterea brevetului de invenţie să acţioneze în vederea stabilirii dreptului său. Creditorul obligaţiei de a face a avut o atitudine indiferentă, justificatä probabil de raportul de muncă încheiat cu Hidroelectrica, însă aceastä atitudine a dus la prescrierea dreptului la data de 30.03.2007.

Tot în acest mod trebuie tratată obligaţia de plată a sumei ce revine inventatorului care deja a fost stipulată în contractul de cesiune şi nu s-a stabilit de părţile contractante un termen cert.

7. Apărările formulate în cauză.

Prin întâmpinarea formulată, intimatul - reclamant A. a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat pentru două argumente principale: termenul de prescripţie nu curge având în vedere natura drepturilor patrimoniale care îşi au izvorul în proprietatea intelectuală, însă, o eventuală prescripţie începe să curgă de la data efectelor economice şi/sau sociale rezultate din exploatarea brevetului, iar nu de la data publicării brevetului.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurilor de drept invocate, reţine că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Recurenta-pârâtă şi-a întemeiat calea de atac promovată pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi a susţinut că instanţa de apel a aplicat greşit prevederile art. 3 şi 7 din Decretul nr. 167/1958, în sensul că a respins în mod greşit excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru lipsa unei negocieri între părţi şi lipsa unei sume certe care să fie plătită inventatorului, întrucât a existat o negociere (nefinalizată din cauza lipsei de interes a intimatului), condiţia suspensivă a negocierii sumei forfetare fiind îndeplinită la data realizării acesteia, respectiv mai 2012, dată de la care curge termenul de prescripţie de 3 ani, potrivit art. 7 alin. (3) din Decretul Lege nr. 167/1958.

Criticile astfel expuse de pârâtă au caracter nefondat.

Pe de o parte, aspectele de fapt referitoare la existenţa negocierilor între părţi pentru stabilirea sumei datorate reclamantului nu pot fi reevaluate în calea de atac a recursului, acestea reprezentând constatări ale instanţei care se sprijină pe analiza unor aspecte de fapt, nu pe o interpretare a normei juridice.

O eventuală greşeală în stabilirea situaţiei de fapt rezultând din interpretarea probelor administrate în cauză nu poate forma obiect de analiză în faza procesuală a recursului. Astfel, recursul este o cale extraordinară de atac nedevolutivă, prin care se poate invoca doar nelegalitatea hotărârii atacate, pentru cazurile indicate în art. 488 din C. proc. civ.. În consecinţă, criticile exprimate de recurent fată de hotărârea atacată trebuie să se încadreze în motivele fixate de lege iar instanţa de recurs nu poate, sub niciun aspect, să reanalizeze starea de fapt a cauzei, să reaprecieze probele, să dea eficienţă uneia sau alteia dintre probe, în detrimentul altor probe administrate, cu scopul schimbării stării de fapt deja reţinute de instanţa de fond ori de instanţa de apel, şi nici nu poate să verifice modalitatea în care instanţa de apel a apreciat probele administrate în cauză.

Instanţa de recurs constată că, în stabilirea situaţiei de fapt, instanţele de fond au reţinut că, în perioada derulării raportului de muncă cu pârâta, reclamantul a fost autorul invenţiei "cap de distribuţie cu autocentrare pentru turbine hidraulice", iar pentru emiterea brevetului de invenţie pentru pârâtă, în calitate de titular, a fost încheiat între părţi contractul de cesiune nr. x/20.03.2002.

În acest sens, s-a reţinut că, prin contractul de cesiune înregistrat la apelantă sub nr. x/20.03.2002, cedentul A. a fost de acord să cedeze cesionarului SCPEEH "Hidroelectrica" S.A., odată cu înregistrarea cererii de brevet în data de 20.03.2000, dreptul la depunerea cererii de brevet de invenţie, la acordarea şi eliberarea brevetului de invenţie şi dreptul la invocarea priorităţii contractuale (art. 2). S-a stabilit la art. 3 din contract că durata acestuia este de 20 de ani, începând cu data ce reprezintă înregistrarea la OSIM a cererii de brevet de invenţie.

De asemenea, s-a reţinut că, prin hotărârea nr. x din 29.08.2003 a Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci s-a hotărât, în baza art. 28 din Legea nr. 64/1991, acordarea brevetului de invenţie cu titlul menţionat anterior, titularului S.C. Hidroelectrica S.A., calitatea de inventator aparţinând reclamantului. A fost emis brevetul de invenţie nr. x/29.08.2003, cu durata de valabilitate de 20 de ani, sub rezerva achitării taxelor anuale.

Invenţia al cărei autor este reclamantul a fost implementată la mai multe hidroagregate ale pârâtei.

Astfel cum au reţinut instanţele de fond, la pct. 4.7. din contract s-a prevăzut obligaţia cesionarului "de a achita cedentului o sumă forfetară care se va stabili în urma negocierii între cedent şi cesionar, printr-un act adiţional la prezentul contract, după obţinerea brevetului de invenţie, conform Hotărârii Consiliului de Administraţie nr. 3/6.03.2002."

În ceea ce priveşte negocierile menţionate în contract, s-a reţinut că abia în anul 2012, prin decizia nr. 197/4.05.2012 a Hidroelectrica S.A., a fost numită o comisie care urma să procedeze la invitarea intimatului la negocierea drepturilor sale patrimoniale rezultate în urma cesiunii şi să supună aprobării conducerii societăţii sumele rezultate şi însuşite de inventator. Această procedură nu a fost finalizată, nu a fost încheiat niciun act adiţional la contract, astfel că negocierea nu a avut loc.

În contextul arătat, instanţa de apel a mai avut în vedere faptul că apelanta a recunoscut că invenţia a fost folosită de unitate în toată perioada 2002 - 2017.

În raport cu data încheierii contractului dintre părţi, în mod corect s-a reţinut că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile C. civ. din 1864 cu privire la contractul de cesiune şi cele ale Decretului nr. 167/1958 cu privire la prescripţia dreptului material la acţiune.

Conform art. 7 din decretul menţionat, prescripţia începe să curgă de la data cînd se naşte dreptul de acţiune sau dreptul de a cere executarea silită.

În obligaţiile care urmează să se execute la cererea creditorului precum şi în acelea al căror termen de executare nu este stabilit, prescripţia începe să curgă de la data naşterii raportului de drept.

Dacă dreptul este sub condiţie suspensivă sau cu termen suspensiv, prescripţia începe să curgă de la data cînd s-a împlinit condiţia sau a expirat termenul.

În cazul de faţă, din contract a rezultat obligaţia pârâtei de a plăti reclamantului drepturi băneşti, al căror cuantum urma a se stabili în urma negocierii între părţi, materializate prin încheierea unui act adiţional. Astfel, ceea ce s-a amânat prin convenţia părţilor a fost stabilirea cuantumului sumei datorate, prin negocieri concretizate în act adiţional la contract.

În situaţia expusă, instanţa de apel a considerat că prescripţia nu începe să curgă de la data încheierii contractului de cesiune, atât timp cât, chiar prin contract, s-a stabilit că suma pe care o solicită reclamantul trebuie convenită prin negociere între părţi, deci ulterior încheierii convenţiei de cesiune, sub condiţia şi a obţinerii brevetului. De asemenea, instanţa de apel a precizat că obiectul acestui litigiu şi implicit critica din apel analizată la acest punct se referă la acţiunea reclamantului pentru obţinerea despăgubirilor, acestea reprezentând obiectul cererii de chemare în judecată, situaţie în care în mod corect prescripţia dreptului material la acţiune a fost analizată în aceste coordonate.

Susţinerea recurentei pârâte în sensul că, potrivit art. 7 alin. (3) din Decretul nr. 167/1958, condiţia suspensivă a negocierii sumei forfetare datorate inventatorului s-a împlinit la data negocierii - mai 2012, iar acest fapt conduce la aplicarea termenului de prescripţie de 3 ani asupra obligaţiei de a face, nu poate fi reţinută.

În ceea ce priveşte chestiunea negocierilor dintre părţi, astfel cum s-a arătat mai sus, în cadrul stabilirii situaţiei de fapt, instanţa a stabilit că, până la formularea prezentei cereri de chemare în judecată, nu au avut loc aceste negocieri şi, implicit nu a fost încheiat actul adiţional. Instanţa de apel a stabilit că o negociere s-a încercat abia în anul 2019, după declanşarea prezentului litigiu la 18.09.2017, apelanta trimiţându-i intimatului adresa nr. x/22.04.2019 împreună cu un act adiţional, redactat unilateral, ofertă cu care inventatorul nu a fost de acord şi nu a semnat actul adiţional, returnându-l către unitate.

În raport cu aceste elemente de fapt, în mod corect a stabilit instanţa de apel că în cauză nu este în discuţie o obligaţie ce se execută la cererea creditorului sau o obligaţie al cărei termen de executare nu este stabilit, pentru a fi incidente prevederile alin. (2) ale art. 7 din Decretul nr. 167/1958. Întrucât dreptul dedus judecăţii a fost stabilit sub condiţie suspensivă, sunt aplicabile dispoziţiile alin. (3) al aceluiaşi articol.

Astfel, în cazul condiţiei suspensive, în conţinutul raportului juridic nu există decât posibilitatea naşterii unui drept subiectiv simplu şi a unei obligaţii corelative simple. În cauza de faţă, obligaţia propriu-zisă, prefigurată de subiectele raportului juridic, şi anume, datoria care incumbă debitorului la îndeplinirea condiţiei, nu îndeplineşte condiţia eficacităţii, aceeaşi fiind situaţia dreptului corelativ acesteia.

Eficacitatea obligaţiei reprezintă rezultatul transformării, prin realizarea condiţiei suspensive, aceea a negocierii concretizate în act adiţional, a conţinutului raportului juridic într-unul specific unei obligaţii simple. Obligaţia debitorului se naşte la momentul îndeplinirii condiţiei, concomitent naşterii dreptului subiectiv corelativ.

Astfel, nu este în discuţie un termen suspensiv care pune în discuţie numai exigibilitatea obligaţiei, caz în care obligaţia este născută valabil şi este amânată doar scadenţa.

În cauză, astfel cum corect a considerat instanţa de apel, suma care reprezintă obiectul obligaţiei de plată trebuia stabilită prin negociere între părţi, obligaţie care revine şi pârâtei, care beneficia de invenţia brevetată. De asemenea, instanţa de apel a observat corect că negocierile pentru stabilirea sumei forfetare pot avea loc pe toată perioada cât contractul de cesiune este în vigoare, în lipsa unei stipulaţii exprese în contractul de cesiune şi în contextul în care invenţia a fost folosită de unitate în toată perioada 2002 - 2017.

În consecinţă, concluzia instanţei de apel în sensul că prescripţia dreptului material la acţiunea formulată pentru plata despăgubirilor curge de la data negocierilor dintre părţi concretizate în actul adiţional prin care aceste sume, la care se referă art. 4.7 din convenţie, au fost stabilite, este corectă, dreptul analizat fiind stabilit sub condiţie suspensivă caz în care prescripţia începe să curgă de la data când s-a împlinit condiţia, or, în contextul faptic al speţei, negocierea drepturilor patrimoniale rezultate în urma cesiunii nu a avut loc.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă Societatea de Producere a Energiei Electrice în hidrocentrale - "Hidroelectrica" S.A. împotriva deciziei nr. 1337 din 9 martie 2022 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă în contradictoriu cu intimatul-reclamant A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Societatea de Producere a Energiei Electrice în hidrocentrale - "Hidroelectrica" S.A. împotriva deciziei nr. 1337 din 9 martie 2022 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă în contradictoriu cu intimatul-reclamant A..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 28 noiembrie 2023.