Exclusion of res judicata critique from extraordinary appeal due to failure to raise procedural flaw at appellate stage

Şedinţa publică din data de 28 noiembrie 2023

I. Circumstanţele cauzei.

1. Cererea de chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă la data de 11 iunie 2020 sub nr. x/2020, reclamanta Agenţia Naţională pentru Locuinţe a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primar General, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea Municipiului Bucureşti prin Primar General: la repararea prejudiciului adus ANL, în cuantum de 8.058.614,70 RON, sumă rezultată ca urmare a executării hotărârilor judecătoreşti, pronunţate în dosarele în care Agenţia a avut calitatea de pârât şi obligată la plata către beneficiarii din amplasamentul Henri Coandă a despăgubirilor pentru lipsa de folosinţă a locuinţelor, compusă din: 7.958.598,18 - debit principal conform hotărârilor judecătoreşti indicate în acţiune; 100.016,52 RON - cheltuieli de judecată conform aceloraşi hotărâri judecătoreşti; la repararea prejudiciului adus ANL, în sumă de 143.748,40 RON reprezentând cheltuieli efectuate pentru prelungirea şi/sau reautorizarea în continuare a lucrărilor de construcţii din amplasament, urmare a nerealizării de către PMB a reţelelor publice de alimentare cu apă, canalizare, iluminat public, a drumurilor şi a expirării perioadei de valabilitate a autorizaţiilor iniţiale, plata cheltuielilor de judecată ocazionate în cauză.

În drept, reclamanta a invocat dispoziţiile art. 194 C. proc. civ., art. 969, 1073 C. civ., Legea nr. 152/1998 privind înfiinţarea ANL, Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii, modificată prin Legea nr. 7/2020 publicată în Monitorul Oficial din 08 ianuarie 2020.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti.

Prin sentinţa civilă nr. 635 din 29 aprilie 2021 Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune.

A respins, ca prescrisă, cererea reclamantei Agenţia Naţională pentru Locuinţe în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primar General, de acoperire a prejudiciului derivat din executarea deciziei civile nr. 415/05.11.2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în dosarul nr. x/2011, irevocabilă prin decizia civilă nr. 966/27.03.2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă (A.); deciziei civile nr. 2521/29.06.2016 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2014 (B.); deciziei civile nr. 417/A/08.03.2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2011, irevocabilă prin decizia civilă nr. 885/16.05.2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă (C.).

A respins în rest cererea, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta Agenţia Naţională pentru Locuinţe.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti.

Prin decizia civilă nr. 1391A/2022 din 07 octombrie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelanta-reclamantă Agenţia Naţională pentru Locuinţe împotriva sentinţei civile nr. 635/29.04.2021 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă în dosarul nr. x/2020, în contradictoriu cu intimatul-pârât Municipiul Bucureşti prin Primarul General.

4. Calea de atac exercitată în cauză.

La data de 29 noiembrie 2022, reclamanta Agenţia Naţională pentru Locuinţe a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 1391A/2022 din 07 octombrie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă prin care a solicitat instanţei admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

5. Motivele de recurs.

În cuprinsul cererii de recurs, recurenta reclamantă a arătat că hotărârea a fost dată cu încălcarea/aplicarea greşită a normelor de drept material, motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurenta reclamantă a arătat că efectul pozitiv al puterii de lucru judecat se manifestă ca prezumţie, ca mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părţi, venind să demonstreze modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părţi, fără posibilitatea de a statua diferit.

Efectele autorităţii de lucru judecat prezintă un dublu aspect, respectiv unul pozitiv şi unul negativ. Efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat este reglementat de art. 431 alin. (2) C. proc. civ. şi se referă la faptul că oricare dintre părţi poate opune o chestiune litigioasă dezlegată printr-o hotărâre judecătorească anterioară într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă.

În acest caz nu trebuie să fie întrunită tripla identitate de elemente ale raportului juridic transpus pe plan procesual (părţi, obiect, cauză), cum se întâmplă în cazul excepţiei autorităţii de lucru judecat, ci trebuie să existe doar o legătură cu lucrul judecat anterior, care să se impună noii judecăţi.

Art. 431 alin. (2) C. proc. civ. indică expres faptul că părţile sunt cele care pot opune lucrul anterior judecat într-un litigiu, iar art. 435 alin. (1) C. proc. civ. arată că hotărârea judecătorească este obligatorie şi produce efecte numai între părţi şi succesorii acestora.

În aceste condiţii, având în vedere principiul relativităţii efectelor lucrului judecat, este nevoie de existenţa identităţii de părţi pentru ca ceea ce s-a stabilit anterior să se impună cu efect obligatoriu într-un nou proces, care are legătură cu aspectele litigioase tranşate deja.

Recurenta reclamantă a susţinut că în cauză nu este îndeplinită nici condiţia identităţii de părţi şi nici de obiect pentru a se putea reţine efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat, raportat la deciziile invocate şi reţinute de judecătorul apelului, intimata Primăria Municipiului Bucureşti nefiind parte în aceste litigii iar obiectul fiind cu totul altul: plata despăgubirilor în temeiul răspunderii contractuale a Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe întemeiate pe contractul de mandat, generate de lipsa de folosinţă a imobilelor contractate.

În loc de a analiza însă probele administrate, judecătorul apelului s-a rezumat la a reitera hotărârile judecătoreşti între Agenţia Naţională pentru Locuinţe şi alte părţi, afirmând că acestea beneficiază de putere de lucru judecat şi a respins susţinerile Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe ca nefondate, fără argumente.

Nu s-a analizat niciuna din susţinerile Agenţiei, nu s-a analizat niciun înscris din probatoriul administrat, nu s-a făcut referire la niciunul din principiile de drept invocate şi reclamate ca fiind încălcate.

Toate acestea trebuiau analizate de instanţa de apel şi, pe baza probelor administrate la dosar, să se pronunţe asupra caracterului obligaţiilor asumate de intimata Primăria Municipiului Bucureşti, a îndeplinirii sau nu a acestora, asupra existenţei sau nu a unei fapte ilicite a pârâtei intimate.

Recurenta reclamantă a arătat că Municipiul Bucureşti şi-a asumat din 2008 realizarea lucrărilor de infrastructură şi prin urmare, neaducerea la îndeplinire a acestora a produs Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe prejudiciul solicitat în cauză întrucât nu a putut asigura darea în folosinţă completă a imobilelor din cartierul Henri Coandă, inclusiv prin asigurarea drumurilor practicabile către locuinţe şi a tuturor utilităţilor care să permită un mediu de locuit beneficiarilor.

Astfel, vinovăţia este sub forma culpei, intimatul Municipiul Bucureşti având posibilitatea de a anticipa dificultatea de preluare a unor locuinţe în lipsa drumurilor şi a utilităţilor, legătura de cauzalitate fiind îndeplinită prin raportare la întregul prejudiciu suferit de ANL, reprezentat de sumele la care a fost obligată prin dispoziţiile de soluţionare a cererilor de chemare în judecată formulată în dosarele indicate în acţiunea formulată în cauză, drumurile şi utilităţile formând un tot unitar cu activitatea de construire, în lipsa acestora neputându-se muta nicio persoană indiferent de gradul de finisare a locuinţelor.

În condiţiile în care recurenta a întreprins demersuri şi măsuri concrete în vederea îndeplinirii şi realizării obligaţiilor asumate, astfel încât locuinţele să fie finalizate şi să poată fi recepţionate şi predate beneficiarilor conform contractelor încheiate însă Primăria Municipiului Bucureşti este cea care a gestionat atât finanţarea cât şi realizarea utilităţilor în cartierul Henri Coandă (lot 11-zona sector 1 şi lot x - zona Voluntari). Finalizarea şi predarea imobilelor aparţinând beneficiarilor şi a utilităţilor din cartierul Henri Coandă nu a depins de voinţa şi puterea de decizie a ANL.

Nefinalizarea la termen a cartierului nu a fost determinată de acţiunea sau inacţiunea ANL în rezolvarea problemelor ivite sau de modul defectuos de urmărire a activităţii, ci a fost determinată de inacţiunea intimatului Municipiul Bucureşti.

Recurenta reclamantă a expus contractele încheiate pentru executarea proiectului şi a arătat că Primăria Municipiului Bucureşti este răspunzătoare de prejudiciul plătit de ANL pentru nepredarea imobilelor finalizate.

În drept, a invocat art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimatul Statul Român prin Ministerul Finanţelor a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

6. Procedura în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte la data de 04 ianuarie 2023 şi a fost repartizat aleatoriu Completului de filtru nr. 9, astfel cum reiese din fişa Ecris .

Prin rezoluţia din 09 martie 2023 a fost fixat termen de judecată la 17 octombrie 2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurilor de drept invocate, reţine drept nefondat recursul pentru următoarele considerente:

Prioritar, Înalta Curte reţine că nu formează obiect al recursului soluţia pronunţată în apel sub aspectul menţinerii sentinţei primei instanţe cu privire la excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune cu privire la o parte din prejudiciul invocat.

Astfel, instanţa de apel a constatat că a fost respinsă, ca prescrisă, cererea reclamantei de acoperire a prejudiciului derivat din executarea: deciziei civile nr. 415/05.11.2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă în dosarul nr. x/2011, irevocabilă prin decizia civilă nr. 966/27.03.2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă (A.); deciziei civile nr. 2521/29.06.2016 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2014 (B.); deciziei civile nr. 417/A/08.03.2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2011, irevocabilă prin decizia civilă nr. 885/16.05.2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă (C.). Instanţa de apel a constatat că nu s-a formulat vreo critică concretă în privinţa prescripţiei astfel încât această soluţie a intrat în puterea de lucru judecat. Aceste constatări nu au fost criticate în recurs.

Cu titlu prealabil, este de observat că, deşi recurenta reclamantă a indicat în motivarea recursului cazul de casare instituit de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., aceasta a susţinut numai formal încălcarea unor norme de drept material prin decizia recurată, criticile formulate în concret privind modul în care instanţa de apel a aplicat în cauză efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat, fiind circumscrise aşadar cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., întrucât vizează aplicarea unor norme de procedură.

Astfel, recurenta reclamantă a criticat decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă prin prisma faptului că soluţia de reţinere a puterii de lucru judecat este incorectă, întrucât nu ar fi îndeplinită identitatea de părţi şi de obiect, intimatul Municipiul Bucureşti prin Primar General nefiind parte în respectivele litigii.

Criticile astfel expuse au caracter nefondat.

Recurenta a formulat critici privitoare la soluţia de reţinere a puterii de lucru judecat raportat la următoarele considerente ale deciziei pronunţate în apel:

"Cu alte cuvinte, este lipsit de relevanţă existenţa unei practici judiciare contrare, atât timp cât neîndeplinirea condiţiilor răspunderii civile în cauza de faţă este determinată de faptul că puterea de lucru judecat a hotărârilor invocate chiar de către reclamantă se opune acesteia care nu mai poate ulterior tranşării în cadrul altui proces, între acelaşi părţi şi bazat pe aceeaşi cauză juridică, să repună în discuţie natura obligaţiilor şi a persoanei responsabile de prejudiciu, reiterând sau invocând noi apărări care trebuia invocate în procesele anterioare.[...]

În acest context, este de reţinut, pentru a se răspunde susţinerilor apelantei, că nu este suficient ca reclamanta să fi suferit un prejudiciu, ci pentru a putea fi cerut a fi acoperit de către pârât este necesară îndeplinirea tuturor condiţiilor răspunderii civile delictuale."

Înalta Curte constată că efectele autorităţii de lucru judecat au fost descrise de recurenta reclamantă în dezvoltarea motivelor de recurs, aceasta arătând că, faţă de dispoziţiile art. 431 alin. (2) şi art. 435 alin. (1) din C. proc. civ., având în vedere principiul relativităţii efectelor lucrului judecat, este nevoie de existenţa identităţii de părţi pentru ca ceea ce s-a stabilit anterior să se impună cu efect obligatoriu într-un nou proces, care are legătură cu aspectele litigioase tranşate deja.

În concret, recurenta reclamantă a susţinut că raportat la deciziile invocate şi reţinute de judecătorul apelului, nu este îndeplinită condiţia identităţii de părţi şi de obiect pentru a se putea reţine efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat, întrucât intimatul Municipiul Bucureşti prin Primar General nu este parte în aceste litigii iar obiectul este altul, şi anume, plata despăgubirilor în temeiul răspunderii contractuale a Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe întemeiate pe contractul de mandat, generate de lipsa de folosinţă a imobilelor contractate.

Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că, pronunţându-se asupra susţinerilor formulate în concret de reclamantă în calea de atac a apelului, instanţa a constatat că acestea vizează chestiuni de fapt şi de drept litigioase care şi-au primit deja o rezolvare în procesele anterioare:

"În realitate, apelanta-reclamantă a criticat doar formal hotărârea primei instanţe, fără a se apleca asupra considerentelor decizorii şi specifice avute în vedere de tribunalul, preferând să susţină apărări care ar fi trebuit să fie invocate în cadrul dosarelor în care au fost pronunţate hotărârilor în baza cărora se solicită acum atragerea răspunderii pârâtului.

Cu alte cuvinte, prin modul de structurare, susţinerilor din apelul de faţă apar mai degrabă ca fiind critici de nelegalitate şi netemeinicie a acestor hotărâri din perspectiva unui pârât, decât ca veritabile critici îndreptate împotriva sentinţei apelate în cauza de faţă".

Într-adevăr, dezvoltarea motivelor de apel nu priveşte modul în care prima instanţă a aplicat în cauză efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat, fiind formulate critici privind aspectele de fapt pe baza cărora prima instanţă a reţinut că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru angajarea răspunderii civile a pârâtului din prezenta cauză.

Astfel, instanţa de apel a constatat că "neîndeplinirea condiţiilor răspunderii civile delictuale a fost constatată de către tribunalul, pe baza reţinerii puterii de lucru judecat a hotărârilor invocate chiar de către reclamantă prin acţiune şi care ar fi constatat existenţa faptei ilicite proprii, cât şi vinovăţia reclamantei în ceea ce priveşte producerea prejudiciului reclamant de la pârâtă".

Conform art. 488 alin. (2) din C. proc. civ., motivele prevăzute la alin. (1) nu pot fi primite decât dacă ele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori, deşi au fost invocate în termen, au fost respinse sau instanţa a omis să se pronunţe asupra lor.

Textul legal menţionat instituie regula conform căreia în recurs nu se pot invoca omisso medio motive care nu au fost valorificate mai întâi în apel. Cum alin. (2) al art. 488 din C. proc. civ. stabileşte o regulă general aplicabilă tuturor motivelor prevăzute de alin. (1), rezultă că, nici atunci când este vorba despre excepţii absolute sau nulităţi absolute, acestea nu pot fi invocate direct în recurs, dacă puteau fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecăţii acestuia.

În cauză, instanţa de apel a constatat că "Tribunalul a mai reţinut că reclamantei i se opune puterea de lucru judecat a hotărârilor judecătoreşti invocate prin cererea de chemare în judecată, prin care, de fiecare dată s-a reţinut fapta ilicită şi culpa reclamantei în neexecutarea contractului încheiat cu beneficiarii, aspect ce a generat obligarea acesteia la plata sumelor pretinse".

Cu privire la aceste considerente decizorii, instanţa de apel a constatat că "apelanta reclamantă nu a formulat nici o critică concretă, nesusţinând nici că puterea de lucru judecat nu operează în raport de toate dosarele invocate de reclamantă prin cererea de chemare în judecată, nici caracterul provizoriu al puterii de lucru judecat care ar opera în unele din dosare şi nici, că în concret, nu ar fi îndeplinite condiţiile pentru a a se reţine puterea de lucru judecat".

În consecinţă, cum în faza procesuală a apelului nu au fost formulate critici vizând reţinerea efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat de către prima instanţă, aspectele respective nu pot fi examinate în recurs, faţă de dispoziţiile exprese ale art. 488 alin. (2) din C. proc. civ.

În ceea ce priveşte restul criticilor formulate de recurenta reclamantă, se constată că acestea reprezintă argumente prin care partea susţine temeinicia cererii de chemare în judecată. Întrucât în calea de atac extraordinară a recursului nu se poate tinde la o cenzurare a aprecierii date de instanţă mijloacelor de probă şi la stabilirea unei alte situaţii de fapt, ci se verifică exclusiv legalitatea hotărârii, respectiv corecta aplicare a legii la situaţia de fapt stabilită de instanţele de fond, Înalta Curte constată că susţinerile recurentei-pârâte prin care se contestă aspecte subscrise unor circumstanţe factuale exced cazurilor de nelegalitate înscrise strict şi limitativ în art. 488 pct. 1-8 din C. proc. civ.

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte constată că hotărârea recurată nu este susceptibilă de criticile formulate şi că recursul declarat este nefondat, urmând a fi respins ca atare, potrivit art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă Agenţia Naţională pentru Locuinţe împotriva deciziei nr. 1391A din 7 octombrie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimatul-pârât Municipiul Bucureşti prin Primarul General.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 28 noiembrie 2023.