Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2355/2023 AI generated

Demolition damages claim time-barred; declaratory claims inadmissible; appeal rejected

Case Number Decizia nr. 2355/2023
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The high court dismissed the claimant's appeal as unfounded, upholding the lower courts' decisions that the damages claim for a building demolished without a permit was time-barred and that the declaratory claims were inadmissible; the claimant was ordered to pay 2,000 RON in costs to the warranty defendant. The dispute arose from a tort liability claim against a town for demolishing a building without authorization, where the claimant sought both a declaration of unlawful demolition/abuse of rights and damages. The court held that under Art. 35 Civ. Proc. Code, declaratory actions are inadmissible where a claim for enforcement of the right (the damages action) is available, and that the limitation period under Arts. 2517 and 2528(1) Civ. Code had run because the claimant's penal complaint did not constitute a valid civil party application interrupting prescription under Art. 2537(3) Civ. Code, as it failed to specify the nature and extent of the claims as required by Art. 20(2) Crim. Proc. Code.

Legislator headnote

AI generated

art. 33 din Legea nr. 50/1991, art. 64 alin. (2) C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 35 C. proc. civ, art. 20 C. proc. pen, art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ; Demolition damages claim time-barred; declaratory claims inadmissible; appeal rejected: The dispute arose from a tort liability claim against a town for demolishing a building without authorization, where the claimant sought both a declaration of unlawful demolition/abuse of rights and damages. The court held that under Art. 35 Civ. Proc. Code, declaratory actions are inadmissible where a claim for enforcement of the right (the damages action) is available, and that the limitation period under Arts. 2517 and 2528(1) Civ. Code had run because the claimant's penal complaint did not constitute a valid civil party application interrupting prescription under Art. 2537(3) Civ. Code, as it failed to specify the nature and extent of the claims as required by Art. 20(2) Crim. Proc. Code.

Keywords

AI generated
actions for damages demolition order declaratory decision Civil Procedure Code liability of municipalities building permit

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
Art. 451-453 C. proc. civ.

Used to oblige the appellant to pay the other party's litigation costs.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 28 noiembrie 2023

Deliberând asupra recursului, reţine următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Sălaj la 30 septembrie 2021 sub dosarul nr. x/2021, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtului Oraşul Jibou, prin primar, la plata sumei de 50.000 euro, cu titlu de despăgubiri reprezentând contravaloarea construcţiei situate în oraşul Jibou, în incinta Staţiei CFR Jibou, construcţie demolată fără autorizaţie.

Prin cererea de modificare formulată la 17 februarie 2022, reclamantul a solicitat următoarele: - să se constate că pârâtul a demolat imobilul proprietatea sa fără autorizaţie de demolare; - să se constate exercitarea abuzivă de către pârâtă a drepturilor prevăzute de Legea nr. 50/1991; - obligarea pârâtului la plata sumei de 50.000 euro, cu titlu de despăgubiri reprezentând atât contravaloarea construcţiei situate în oraşul Jibou, în incinta Staţiei CFR Jibou, construcţie demolată fără autorizaţie, cât şi daune morale; - obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost indicate dispoziţiile art. 57 din Constituţia României, art. 15 şi art. 1.353 din C. civ. raportat la art. 33 din Legea nr. 50/1991.

2. Cererea de chemare în garanţie

Prin cererea formulată la 17 martie 2022, pârâtul Oraşul Jibou, prin primar, a chemat în garanţie pe B.. Prin încheierea din 29 aprilie 2022, Tribunalul Sălaj, secţia I civilă a admis în principiu cererea de chemare în garanţie, în temeiul art. 74 alin. (2) raportat la art. 64 alin. (2) C. proc. civ.

3. Sentinţa pronunţată de prima instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 1069 din 12 iulie 2022, Tribunalul Cluj a admis excepţia inadmisibilităţii petitelor 1 şi 2 din cererea de chemare în judecată modificată, respectiv excepţia inadmisibilităţii acţiunii în constarea faptului că pârâtul a demolat fără drept şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii în constarea existenţei unui abuz de drept din partea pârâtului Oraşul Jibou, prin primar, excepţie invocată prin întâmpinare de pârât şi de chemata în garanţie B..

A respins, ca inadmisibile, petitele 1 şi 2 din cererea de chemare în judecată modificată, respectiv acţiunea în constarea faptului că pârâtul a demolat fără drept şi acţiunea în constarea existenţei unui abuz de drept din partea pârâtului Oraşul Jibou, prin primar.

A respins, ca neîntemeiată, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Oraşul Jibou, prin primar, invocată de acesta prin întâmpinare.

A admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de pârâtul Oraşul Jibou, prin primar, şi chemata în garanţie B., prin întâmpinările formulate şi a respins, ca prescrisă, acţiunea formulată de reclamantul A. împotriva pârâtului Oraşului Jibou, prin primar, având ca obiect acţiune civilă în răspundere civilă delictuală.

A respins, ca rămasă fără obiect, cererea de chemare în garanţie a numitei B., formulată de pârâtul Oraşul Jibou, prin primar.

A fost obligat pârâtul Oraşul Jibou, prin primar, la plata sumei de 4.000 RON în favoarea chematei în garanţie, cu titlu de cheltuieli de judecată constând în onorariu avocaţial.

4. Decizia pronunţată de instanţa de apel

Prin decizia civilă nr. 434/A din 23 noiembrie 2022, Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă a respins, ca nefondate, apelurile declarate de reclamantul A. şi de pârâtul Oraşul Jibou, prin primar, împotriva sentinţei civile nr. 1069 din 12 iulie 2022 a Tribunalului Sălaj, pe care a menţinut-o.

Apelantul-pârât Oraşul Jibou, prin primar, a fost obligat să plătească intimatei-chemate în garanţie B. suma de 2.000 RON, cheltuieli de judecată în apel.

5. Recursul exercitat în cauză

Recurentul-reclamant a solicitat casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare oricărei alte instanţe, de acelaşi grad, pentru următoarele motive de recurs:

Indicând motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a susţinut că instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile art. 2.537 pct. 3 din C. civ. (menţionat în mod eronat de parte ca fiind art. 2.536 alin. (3) C. civ.) şi art. 33 şi art. 35 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, a învederat că instanţa de apel a reţinut, în mod neîntemeiat, că nu s-a constituit parte civilă în dosarul penal nr. x/2016, deşi prin plângerea formulată împotriva ordonanţei din 14 septembrie 2017 a menţionat că se constituie parte civilă, însă nu are cunoştinţă de valoarea prejudiciului. Redând prevederile art. 20 C. proc. pen., a arătat că în dosarul penal nu a fost începută cercetarea judecătorească, astfel că nu a fost depăşit termenul prevăzut de aceste dispoziţii pentru a se constitui parte civilă.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs, a mai menţionat că a aflat despre demolarea cabanei în cursul lunii februarie 2016, a formulat plângerea penală la 23 martie 2016, fiind format dosarul nr. x/2016 la Parchetul de pe lângă Judecătoria Jibou, dosar în care nu i-a fost comunicată soluţia până în prezent, deşi a făcut demersuri în acest sens, aşa cum rezultă din înscrisurile anexate.

A precizat că ordonanţa din 30 octombrie 2017 nu i-a fost comunicată, luând cunoştinţă la 10 iunie 2022 de procesul-verbal de predare din 6 noiembrie 2017, prin care se menţionează că ordonanţa a fost comunicată prin afişare, încălcându-i-se astfel dreptul la apărare. La 18 aprilie 2018, a revenit cu cerere la parchet prin care a solicitat să îi fie comunicată soluţia, însă nu a primit răspuns.

Recurentul-reclamant a apreciat că, în raport cu art. 2.537 pct. 3 din C. civ., termenul de prescripţie a fost întrerupt prin constituirea de parte civilă în dosarul penal nr. x/2016 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Jibou, astfel că operează efectele prevăzute de art. 2.541 din C. civ.. De asemenea, a afirmat că, după întreruperea prescripţiei, cursul acesteia a fost suspendat pe toată perioada cercetărilor, până la comunicarea soluţiei definitive a cauzei penale, care nu i-a fost comunicată până în prezent, deşi a făcut numeroase demersuri în acest sens, precum şi că după soluţionarea definitivă a dosarului penal începe să curgă un nou termen de 3 ani.

În ceea ce priveşte inadmisibilitatea capetelor 1 şi 2 din cererea de chemare în judecată, recurentul-reclamant a susţinut că a fost calificată greşit acţiunea, în întregul său, ca o acţiune în constatare, instanţa respingând-o fără a verifica dacă, în cazul concret, se putea sau nu introduce o acţiune în realizare. Pentru a aprecia că o acţiune în constatare este inadmisibilă trebuie să se verifice dacă, faţă de starea de fapt din speţă, există sau nu posibilitatea formulării unei acţiuni în realizare. A precizat că, din actele aflate la dosarul cauzei, reiese că nu avea cum să introducă o acţiune în realizarea dreptului şi să solicite despăgubiri, fără ca instanţa să constate înainte inexistenţa dreptului de demolare a construcţiei.

În drept, au fost indicate prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

6. Apărările formulate în cauză

Intimata-chemată în garanţie B. a formulat întâmpinare la 28 martie 2023, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

În ceea ce priveşte excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, a considerat că instanţele de fond au reţinut în mod corect că se impunea respingerea argumentelor reclamantului referitoare la incidenţa cazului de întrerupere a termenului de prescripţie extinctivă. Cu privire la petitele 1 şi 2 din cererea de chemare în judecată a menţionat că soluţia de respingere, ca inadmisibile, este legală, întrucât reclamantul avea la dispoziţie acţiunea în realizarea dreptului.

Intimata-chemată în garanţie a solicitat obligarea recurentului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.000 RON, anexând chitanţa nr. x din 2 februarie 2023 şi factura nr. x din 2 februarie 2023.

Intimatul-pârât Oraşul Jibou a formulat răspuns la întâmpinare şi note scrise, solicitând respingerea recursului ca nefondat şi obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat potrivit considerentelor expuse în cele ce succed.

Luând în examinare criticile referitoare la inadmisibilitatea capetelor 1 şi 2 din cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată, Înalta Curte reţine că acestea se circumscriu motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât privesc modul de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor procedurale cuprinse în art. 33 şi art. 35 C. proc. civ.

Criticile sunt nefondate.

Prima instanţă a respins, ca inadmisibile, capetele 1 şi 2 din cererea de chemare în judecată modificată, respectiv acţiunea în constarea faptului că pârâtul a demolat fără drept şi acţiunea în constarea existenţei unui abuz de drept din partea pârâtului. Pentru a pronunţa această hotărâre, a reţinut că, pe de-o parte, reclamantul a solicitat constarea unei stări de fapt (demolarea fără drept a unei clădiri) şi, pe de altă parte, în ceea ce priveşte constarea abuzului de drept, reclamantul are deschisă acţiunea în realizarea dreptului pretins, respectiv o acţiune în răspundere civilă delictuală, deoarece s-a susţinut că abuzul de drept se concretizează într-o faptă ilicită cauzatoare de prejudicii, putându-se antrena în această situaţie răspunderea autorului exerciţiului abuziv faţă de cel vătămat într-un drept al său, cu finalitatea obligării la plata daunelor interese.

Apelul declarat de reclamant a fost respins prin decizia recurată în cauză. Instanţa de apel a reţinut legalitatea soluţiei de inadmisibilitate motivat de faptul că acţiunea în constatare nu prezintă interes, în acord cu art. 33 şi art. 35 C. proc. civ., faţă de modalitatea de formulare a acestor capete de cerere, care descrie condiţiile răspunderii civile delictuale a cărei angajare reclamantul a şi solicitat-o în prezenta cauză.

Raţionamentul instanţei de apel se fundamentează pe aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 35 raportat la art. 33 C. proc. civ. Astfel, cererile în constatare sunt reglementate de art. 35 C. proc. civ., care stipulează astfel: "Cel care are interes poate să ceară constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept. Cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului pe orice altă cale prevăzută de lege."

Textul legal reglementează admisibilitatea acţiunii în constatare pozitivă (a existenţei unui drept) sau negativă (a inexistenţei dreptului) condiţionată de lipsa posibilităţii părţii care acţionează de a solicita realizarea dreptului. Astfel, pe calea acestei cereri nu se poate solicita constatarea unei situaţii de fapt.

Din analiza prevederilor art. 35 C. proc. civ. rezultă că pe lângă cerinţa existenţei unui interes, reclamantul din cadrul unei acţiuni în constatare trebuie să îndeplinească şi o altă cerinţă de exerciţiu, respectiv inexistenţa unei alte căi prevăzute de lege, prin care se poate obţine realizarea dreptului, condiţie suplimentară faţă de condiţiile generale de exercitare a acţiunii civile prevăzute de art. 32 C. proc. civ.

Înalta Curte confirmă inadmisibilitatea capetelor de cerere prin care reclamantul a solicitat să se constate că pârâtul Oraşul Jibou, prin primar, a demolat imobilul proprietatea sa, neavând autorizaţie de demolare, precum şi abuzul de drept din partea pârâtului, întrucât a fost exercitată acţiunea în răspundere civilă delictuală, prin care reclamantul urmăreşte repararea pagubei cauzate de demolarea fără autorizaţie a imobilului aflat în proprietatea sa (al treilea capăt de cerere).

Prin urmare, contrar criticilor recurentului-reclamant, doar primele două capete de cerere au fost calificate drept cereri în constatare, prin care reclamantul a conturat fapta ilicită imputată pârâtului, în timp ce al treilea capăt de cerere, prin care a solicitat plata despăgubirilor pentru repararea prejudiciului produs prin demolarea fără drept a construcţiei (fapta ilicită), reprezintă acţiunea pentru atragerea răspunderii delictuale a pârâtului - corect calificată drept acţiune în realizarea dreptului. Condiţiile răspunderii civile delictuale nu au mai fost însă analizate în cauză faţă de soluţia de admitere a excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, care a făcut inutilă cercetarea în fond a cauzei, în conformitate cu prevederile art. 248 alin. (1) C. proc. civ.

Caracter nefondat au şi criticile privind aplicarea dispoziţiilor art. 2.537 pct. 3 din C. civ., care se încadrează în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Criticând soluţia asupra excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, în dezvoltarea acestui motiv de recurs, recurentul-reclamant a susţinut că termenul de prescripţie a fost întrerupt prin constituirea sa ca parte civilă în dosarul penal nr. x/2016 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Jibou.

Nu pot fi validate argumentele recurentului-pârât în ceea ce priveşte incidenţa cazului de întrerupere a prescripţiei reglementat de art. 2.537 pct. 3 din C. civ.

Conform acestei norme, prescripţia se întrerupe "prin constituirea ca parte civilă pe parcursul urmăririi penale sau în faţa instanţei de judecată până la începerea cercetării judecătoreşti; în cazul în care despăgubirile se acordă, potrivit legii, din oficiu, începerea urmăririi penale întrerupe cursul prescripţiei, chiar dacă nu a avut loc constituirea ca parte civilă."

Aşadar, legiuitorul recunoaşte în mod expres efectul întreruptiv de prescripţie al constituirii ca parte civilă pe parcursul urmăririi penale, efect ce subzistă chiar dacă organul de urmărire penală dispune clasarea, fapt ce rezultă din dispoziţiile art. 2.541 alin. (6) din C. civ., potrivit cărora: "În cazul în care prescripţia a fost întreruptă potrivit art. 2.537 pct. 3, întreruperea operează până la comunicarea ordonanţei de clasare, a ordonanţei de suspendare a urmăririi penale ori a hotărârii de suspendare a judecăţii sau până la pronunţarea hotărârii definitive a instanţei penale. Dacă repararea pagubei se acordă, potrivit legii, din oficiu, întreruperea operează până la data când cel împotriva căruia a început să curgă prescripţia a cunoscut sau trebuia să cunoască hotărârea definitivă a instanţei penale prin care ar fi trebuit să se stabilească despăgubirea."

În speţă însă, s-a constatat că nu a existat o astfel de constituire de parte civilă a reclamantului în procesul penal pentru ca acesta să poată susţine că a operat efectul întreruptiv de prescripţie, câtă vreme plângerea penală nu a fost însoţită de o constituire de parte civilă, adică nu a avut ataşată şi acţiunea civilă a persoanei vătămate, întrucât numai aceasta aducea în dezbatere dreptul subiectiv civil.

Conform art. 20 alin. (2) C. proc. pen., "Constituirea ca parte civilă se face în scris sau oral, cu indicarea naturii şi a întinderii pretenţiilor, a motivelor şi a probelor pe care acestea se întemeiază." Prin urmare, recurentul-reclamant invocă fără temei că s-a constituit parte civilă în dosarul penal nr. x/2016 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Jibou prin plângerea formulată împotriva ordonanţei din 14 septembrie 2017, având în vedere că nu a precizat întinderea pretenţiilor sale, ci doar a declarat, într-adevăr, că se va constitui parte civilă după ce va consulta un expert evaluator care să stabilească valoarea construcţiei.

Prin urmare, Înalta Curte confirmă că nu a operat întreruperea termenului de prescripţie în temeiul art. 2.537 pct. 3 din C. civ., astfel că soluţia de admitere a excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiunea în răspundere delictuală a fost în mod legal admisă, în condiţiile în care cererea introductivă de instanţă, din 30 septembrie 2021, a fost formulată în afara termenului de prescripţie de 3 ani prevăzut de art. 2.517 raportat la art. 2.528 alin. (1) din C. civ.

Recurentul-reclamant a mai susţinut că în cauza penală nu a fost începută cercetarea judecătorească, motiv pentru care a apreciat că încă se poate constitui parte civilă în termenul prevăzut de art. 20 C. proc. pen.

Pentru a răspunde acestei critici, sunt relevante circumstanţele dosarului penal nr. x/2016 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Jibou, care a avut ca obiect plângerea formulată de A., recurent-reclamant în prezenta cauză, prin care acesta a sesizat că, în cursul lunii februarie 2016, lucrători ai Primăriei Jibou au demolat şi sustras o cabana din lemn, proprietatea sa.

Astfel, prin ordonanţa din 14 septembrie 2017 emisă de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Jibou, menţinută prin ordonanţa nr. 52/II/2/2017 din 30 octombrie 2017, emisă de prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj, s-a dispus clasarea cauzei având ca obiect infracţiunea de furt, prevăzută şi pedepsită de art. 228 alin. (1) C. pen.

Prin încheierea penală nr. 189/C din 27 aprilie 2023, pronunţată de Judecătoria Jibou în dosarul nr. x/2022, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de repunere în termen formulată de petentul A. şi, în baza art. 341 alin. (6) lit. a) C. proc. pen., a fost respinsă ca tardivă plângerea petentului împotriva soluţiei de clasare, dispusă prin ordonanţa procurorului din 14 septembrie 2017, menţinută prin ordonanţa prim-procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj nr. 52/II/2/2017.

Drept urmare, susţinerile recurentului-reclamant sunt lipsite de suport juridic faţă de împrejurarea că procesul penal a încetat în faza urmăririi penale, prin soluţia de clasare dispusă prin ordonanţa emisă de procuror la 14 septembrie 2017, care a devenit definitivă.

De asemenea, nu poate fi primită susţinerea recurentului-reclamant în sensul că ordonanţa din 30 octombrie 2017 emisă în dosarul penal nr. x/2016 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Jibou nu i-a fost comunicată, fiindu-i astfel afectat dreptul la apărare.

Pe de-o parte, se constată că o astfel de neregularitate, privind comunicarea actului de procedură în dosarul penal, nu are aptitudinea de a influenţa soluţia pronunţată asupra excepţiei dreptului material la acţiune, raportat la motivarea instanţei de apel, validată în considerentele precedente, prin care s-a reţinut că recurentul-reclamant nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.

Pe de altă parte, această chestiune a fost analizată în cadrul dosarului penal nr. x/2022 al Judecătoriei Jibou, având ca obiect plângerea formulată de recurentul-reclamant împotriva soluţiei de clasare, dispusă prin ordonanţa procurorului din 14 septembrie 2017, menţinută prin ordonanţa prim-procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj nr. 52/II/2/2017. Aşadar, recurentul-reclamant nu mai poate pune în discuţie o chestiune care a fost dezlegată în mod definitiv prin încheierea penală nr. 189/C din 27 aprilie 2023, pronunţată de Judecătoria Jibou în dosarul nr. x/2022, prin care s-a reţinut că ordonanţa din 30 octombrie 2017 "a fost comunicată petentului la 6 noiembrie 2017, la domiciliul procesual ales de acesta."

În consecinţă, faţă de considerentele arătate anterior, toate criticile formulate au fost găsite nefondate, recursul urmând să fie respins în consecinţă. Totodată, în raport cu soluţia ce va fi dispusă, constatând că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 451-453 C. proc. civ., Înalta Curte va obliga pe recurentul-reclamant A. la plata sumei de 2.000 RON către intimata-chemată în garanţie B., cheltuieli de judecată dovedite prin documentele justificative de la dosarul de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 434/A din 23 noiembrie 2022 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă.

Obligă pe recurentul-reclamant A. la plata sumei de 2.000 RON către intimata-chemată în garanţie B., cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 28 noiembrie 2023.