Petition for Absolute Nullity of Final Decision Held Inadmissible Under Statutory Limits on Appeal Routes

Şedinţa publică din data de 31 ianuarie 2024

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin decizia civilă nr. 341 din 28 februarie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă, în dosarul nr. x/2023, a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 2080 din 2 noiembrie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.

Împotriva acestei decizii a declarat cerere în constatarea şi declararea nulităţii absolute contestatorul A..

Prin decizia civilă nr. 1146 din 15 iunie 2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de contestatorul A., împotriva deciziei nr. 341 din 28 februarie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2023.

2. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 1146 din 15 iunie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, contestatorul A. a declarat cerere în constatarea şi declararea nulităţii absolute.

În dezvoltarea cererii formulate, contestatorul a arătat că hotărârea atacată este nulă absolut, fiind pronunţată cu nesocotirea interesului general, respectiv cu încălcarea principiului disponibilităţii, prin neconstatarea şi nedeclararea nulităţii sentinţei civile nr. 310 din 25 noiembrie 2022, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, în dosarul nr. x/2020, care nu a fost redactată în termenul de 5 zile de la pronunţare, acesta fiind redactată tocmai în 7 decembrie 2022.

Totodată, a precizat că prima instanţă, nu a declarat la termenul din 25 noiembrie 2022 că reţine dosarul în pronunţare.

Cu referire la decizia atacată, contestatorul a învederat că aceasta a fost redactată de magistratul asistent, şi nu de unul dintre membrii completului de judecată, care a realizat o motivare ambiguă, fără a se pronunţa asupra cererii de constatare şi declarare nulităţii absolute efectiv formulate.

A mai susţinut contestatorul că, deşi în considerentele hotărârii s-a reţinut că a invocat, în susţinerea cererii, Decizia Curţii Constituţionale nr. 88/2019, în motivarea hotărârii nu s-a ţinut cont de principiile statuate prin acestă decizie, deşi este definitivă şi general obligatorie.

Astfel, a fost nesocotită obligaţia instanţei de judecată de a se pronunţa pe cererea efectiv formulată de parte şi de a aplica dezlegările general obligatorii date prin deciziiile instanţei de contencios constituţional.

3. Apărările formulate în cauză

Intimaţii Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgovişte, Colegiul Medicilor Dâmboviţa, Serviciul de Ambulanţă Judeţean Dâmboviţa şi Spitalul Orăşenesc Găeşti au formulat întâmpinări, prin care au solicitat respingerea contestaţiei în anulare, ca inadmisibilă, având în vedere că se invocă alte motive faţă de cele prevăzute de art. 503 C. proc. civ.

4. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând prioritar cererea sub aspectul admisibilităţii acesteia, în considerarea dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Prealabil analizei propriu-zise, Înalta Curte reţine că partea contestatoare s-a opus calificării cererii ca fiind contestaţie în anulare, astfel că cererea va fi analizată ca cerere "în constatarea şi declararea nulităţii absolute" împotriva deciziei nr. 1146 din 15 iunie 2023, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2023, şi nu în considerarea art. 503 din C. proc. civ.

În primul rând, articolul 457 din C. proc. civ. instituie principiul legalităţii căilor de atac, reglementând la alin. (1) că o hotărâre judecătorească poate fi contestată doar prin intermediul căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta. În esenţă, acest articol stipulează că nicio hotărâre judecătorească nu poate fi supusă unei alte căi de atac decât cele prevăzute explicit de cadrul legal în vigoare.

Regula are valoare de principiu constituţional, art. 129 din Constituţia României statuând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea însăşi a acestora să se realizeze în condiţiile legii.

Acest principiu este fundamentat pe necesitatea ca justiţia să fie previzibilă, organizată şi echitabilă, asigurându-se totodată că procesul judiciar nu devine un mecanism abuziv sau nesfârşit.

Astfel, conform C. proc. civ., căile de atac sunt clar stabilite de lege, iar acestea sunt limitate la cele enumerate expres, respectiv căi ordinare de atac: apelul şi recursul.

Chiar dacă legislaţia limitează căile ordinare de atac la apel şi recurs, există şi căi extraordinare de atac, cum ar fi contestaţia în anulare sau revizuirea, care reprezintă mijloace procesuale, prin care părţile implicate într-un proces pot solicita reexaminarea unei hotărâri judecătoreşti definitive, în anumite condiţii excepţionale, cu scopul de a corecta erori grave sau nereguli apărute în timpul procesului, care nu au fost remediate prin căile de atac ordinare.

În al doilea rând, conform art. 405 din C. proc. civ. "Nulitatea unei hotărâri nu poate fi cerută decât prin căile de atac prevăzute de lege, în afară de cazul când legea prevede în mod expres altfel."

Prin norma juridică antereferită se consacră principiul potrivit căruia desfiinţarea unei hotărâri judecătoreşti nu se poate obţine decât prin intermediul căilor de atac prevăzute de lege, afară de cazul când însăşi legea dispune altfel. Aceasta înseamnă, în esenţă, că o decizie judiciară nu poate fi desfiinţată. Principiul enunţat nu diferă esenţial de cel statuat în art. 457 alin. (1) din acelaşi act normative, iar semnificaţia celor două texte nu este una fundamental diferită. Termenul de nulitate trebuie interpretat, în contextul dispoziţiei procedurale examinate, într-un sens mai general, anume de desfiinţare sau revocare a unei decizii judiciare.

De la regula instituită de art. 405 din C. proc. civ., textul legal permite derogarea, în acele situaţii în care "legea prevede în mod expres altfel". Una dintre aceste situaţii se regăseşte la art. 949 din C. proc. civ., care reglementează procedura de constatare a nulităţii hotărârii judecătoreşti de declarare a morţii şi la art. 608 alin. (1) din C. proc. civ., care prevede că hotărârea arbitrală poate fi desfiinţată numai prin acţiune în anulare. De asemenea, împotriva ordonanţei de plată partea interesată poate formula cerere în anulare.

În ceea ce priveşte nulitatea sentinţelor sau a deciziilor, regula impusă de art. 405 din C. proc. civ. este uşor de înţeles, de vreme ce, în aceste cazuri, după pronunţare, instanţa se dezînvesteşte, fiindu-i practic imposibil să se mai pronunţe pe orice alt aspect legat de cauza respectivă. Totodată, trebuie precizat că, astfel cum s-a reţinut şi în jurisprudenţa anterioară, nu este posibilă nici formularea unei acţiuni pe cale separată având ca obiect constatarea nulităţii unei hotărâri.

În al doilea rând, această prevedere legală a făcut obiectul controlului de constituţionalitate. Astfel, prin decizia nr. 776/2018 referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 405 din C. proc. civ. pronunţată de Curtea Constituţională, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 453 din 05 iunie 2019 a fost respinsă excepţia invocată.

În motivarea hotărârii, s-au reţinut următoarele:

"Curtea constată că prin Decizia nr. 540 din 7 iunie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 558 din 15 august 2007, a constatat că Legea fundamentală nu cuprinde prevederi care să stabilească căile de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti, stabilind în art. 129 că acestea se exercită "în condiţiile legii". Accesul la justiţie nu presupune şi accesul la toate mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte justiţia, iar instituirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, deci şi reglementarea căilor ordinare sau extraordinare de atac, este de competenţa exclusivă a legiuitorului, care poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură. Reglementările internaţionale în materie nu impun accesul la totalitatea gradelor de jurisdicţie sau la toate căile de atac prevăzute de legislaţiile naţionale. 18. Curtea mai constată că, pe de o parte, prevederile legale criticate contribuie la securitatea raporturilor juridice, prin stabilirea unei norme de principiu care enunţă faptul că o hotărâre judecătorească se bucură de legalitate atât timp cât nu a fost contestată în cadrul căilor de atac prevăzute de lege, în afară de cazul când legea prevede în mod expres altfel. Aspectele privind nulitatea unei hotărâri judecătoreşti trebuie invocate în cadrul procesului, prin exercitarea căilor de atac reglementate de lege. Pe de altă parte, trebuie menţionat faptul că legiuitorul a lăsat posibilitatea părţii interesate să identifice şi să pună în dezbatere în cadrul căilor de atac acele aspecte care duc la concluzia că o hotărâre judecătorească a fost dată cu încălcarea normelor legale. În acest fel, s-a reuşit stabilirea unui echilibru între apărarea stabilităţii raporturilor juridice şi stabilirea adevărului judiciar".

În litigiul pendinte, contestatorul a dedus judecăţii o cerere "în constatarea şi declararea nulităţii absolute" a unei decizii definitive pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cale de atac nereglementată de normele procedurale, prin care urmăreşte să obţină o rejudecare a recursului declarat împotriva hotărârii de perimare, fiind nemulţumit de soluţiile prornunţate de instanţele judecătoreşti în dosarul în care este parte.

În acest context, în virtutea principiului legalităţii căilor de atac, se reţine că nicio parte nu este autorizată să solicite controlul unei hotărâri definitive, decât prin căile de atac prevăzute de lege.

În ceea ce priveşte argumentele contestorului, dezvoltate în şedinţă publică, în susţinerea admisibilităţii cererii formulate, prin care a susţinut că, din decizia Curţii Constituţionale nr. 88/2019, rezultă obligaţia instanţei de a se pronunţa întotdeauna pe constatarea şi declararea nulităţilor absolute, Înalta Curte urmează a le înlătura, având în vedere că decizia menţionată nu elimină necesitatea respectării cadrului procedural.

Unul dintre principiile fundamentale ale procesului civil este respectarea normelor procedurale, care au rolul de a asigura echilibrul între drepturile părţilor şi eficienţa actului de justiţie.

Nulităţile absolute, deşi au rolul de a proteja ordinea publică şi drepturile fundamentale, nu pot fi invocate sau analizate oricum şi oricând, ci doar în cadrul stabilit de lege. Drept urmare, decizia instanţei de contencios constituţional invocată nu conferă instanţei o putere discreţionară de a constata nulitatea absolută în orice moment, ci impune respectarea căilor de atac admisibile şi a procedurilor legale.

Permisiunea ca nulităţile absolute să fie invocate oricând, fără respectarea termenelor şi căilor procedurale, ar duce la o instabilitate a raporturilor juridice şi ar putea crea un mecanism abuziv, în care părţile ar putea solicita constant redeschiderea procedurilor, tergiversând astfel soluţionarea cauzelor.

În consecinţă, pentru argumentele expuse, Înalta Curte urmează să respingă, ca inadmisibilă, cererea "în constatarea şi declararea nulităţii absolute" a deciziei nr. 1146 din 15 iunie 2023 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2023.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea formulată de contestatorul A., denumită "în constatarea şi declararea nulităţii absolute" împotriva deciziei nr. 1146 din 15 iunie 2023 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2023.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 31 ianuarie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.