Nullity of statement of claim for failure to cite legal texts: sufficiency of factual motives and judicial duty to determine legal qualification

Şedinţa publică din data de 15 noiembrie 2023

Deliberând asupra recursului, reţine următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată la 30 iulie 2020, sub nr. x/2021, pe rolul Judecătoriei Craiova, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Tribunalul Vâlcea, B., C., secţia Regională de Poliţie Transporturi Craiova, Poliţia TF Vâlcea şi persoana al cărei nume nu îl cunoaşte, pârâtă în dosarul nr. x/2019 al Judecătoriei Drăgăşani, a solicitat instanţei de judecată să dispună obligarea la plata despăgubirilor din dosarul x/2019, respectiv suma de 100.000 RON, daune morale solicitate iniţial pârâtului, şi obligarea pârâţilor Poliţia TF Vâlcea, Tribunalul Vâlcea, B.. şi C. la plata sumei de 500.000 RON, daune morale.

La 7 iunie 2021, Inspectoratul General al Poliţiei Române, pentru Poliţia TF Vâlcea şi secţia Regională de Poliţie Transporturi Craiova, a formulat întâmpinare.

Prin încheierea din 8 decembrie 2023, Judecătoria Craiova a dispus citarea pârâtului D., aceasta fiind persoana sancţionată în baza sesizării nr. x din 15 aprilie 2019.

Prin sentinţa civilă nr. 1618 din 2 martie 2022, pronunţată de Judecătoria Craiova în dosarul nr. x/2020 a fost admisă excepţia necompetenţei materiale. A fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Tribunalul Vâlcea, B., C., secţia Regională de Poliţie Transporturi Craiova, Poliţia Tf Valcea şi D., în favoarea Tribunalului Dolj, secţia I civilă.

Dosarul a fost înregistrat la Tribunalul Dolj sub nr. x/2022.

2. Sentinţa pronunţată de prima instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 310 de la 10 iunie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2022, Tribunalul Dolj, secţia I civilă a admis excepţia nulităţii cererii de chemare în judecată şi a dispus anularea cererii de chemare în judecată formulate de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii B., D., Poliţia TF Vâlcea, C., secţia Regională de Poliţie Transporturi Craiova şi Tribunalul Vâlcea, ca informă.

3. Decizia pronunţată de instanţa de apel

Prin decizia civilă nr. 395 din 17 noiembrie 2022, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă a admis apelul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 310 de la 10 iunie 2022, pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia I civilă, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi B., D., Poliţia TF Vâlcea, C., secţia Regională de Poliţie Transporturi Craiova şi Tribunalul Vâlcea.

A anulat sentinţa apelată şi a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Dolj.

4. Recursul exercitat în cauză

Prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul Inspectoratul General al Poliţiei Române a susţinut că, în mod eronat, curtea de apel a apreciat că nu se impunea anularea cererii de chemare în judecată ca fiind informă, raportat la dispoziţiile art. 194 lit. d) C. proc. civ., conform cărora cererea de chemare în judecată va cuprinde arătarea motivelor de fapt şi de drept pe care se întemeiază.

În opinia sa, contrar celor reţinute de instanţa de apel, reclamantul nu a indicat nici temeiul juridic pe care se fundamentează cererea sa, pentru a se putea verifica dacă ceea ce pretinde de la pârâţi se încadrează în pretinsele norme juridice încălcate.

În dezvoltarea criticilor a mai arătat că obiectul cererii de chemare în judecată este cel care fixează limitele judecăţii, faţă de prevederile art. 9 şi art. 397 alin. (1) C. proc. civ., acesta fiind unul dintre elementele esenţiale, a cărui lipsă atrage nulitatea cererii de chemare în judecată, nulitate care este expresă în considerarea faptului că vătămarea este prezumată.

De asemenea, a considerat că, pe de-o parte, prima instanţă nu a putut proceda la judecare, întrucât în cauză nu rezultă care este obiectul cererii de chemare în judecată şi nici motivele de fapt pe care se întemeiază, iar, pe de altă parte, o formulare informă este de natură a afecta dreptul la apărare, având în vedere că părţile trebuie să îşi facă cunoscute reciproc şi în timp util motivele de fapt şi de drept pe care îşi întemeiază pretenţiile şi apărările, precum şi mijloacele de probă de care înţeleg să se folosească, astfel încât fiecare dintre ele să îşi poată organiza apărarea.

Raportat la argumentele expuse, recurentul-pârât a apreciat că apelul declarat de reclamant a fost în mod eronat admis, motiv pentru care a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi anularea cererii de chemare în judecată.

În drept, au fost indicate prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

5. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Tribunalul Vâlcea a formulat întâmpinare, prin care a solicitat admiterea recursului declarat în cauză, susţinând că apelul declarat de reclamant a fost admis în mod greşit de curtea de apel.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând excepţia nulităţii recursului, invocată de intimatul-reclamant A., Înalta Curte constată că este neîntemeiată, întrucât criticile din cererea de recurs supun instanţei de recurs verificarea modului de aplicare a normelor de procedură civilă care reglementează nulitatea cererii de chemare în judecată, încadrându-se astfel în motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., iar nu cel prevăzut de pct. 8 al aceluiaşi text de lege, prin prisma căruia hotărârea poate fi casată dacă a fost dată cu încălcarea unor norme de drept material.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat potrivit considerentelor expuse în cele ce succed.

Luând în examinare criticile din recurs, circumscrise motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că acestea vizează decizia instanţei de apel, prin care a fost admis apelul exercitat de reclamant, cu consecinţa anulării sentinţei pronunţate de tribunal, prin care cererea de chemare în judecată a fost anulată ca fiind informă, şi s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de apel a avut în vedere precizările formulate de reclamant la 10 iunie 2022, raportat la care a apreciat că au fost indicate elementele de fapt din care rezultă fundamentul juridic al pretenţiilor deduse judecăţii, în baza cărora poate fi calificată acţiunea, precum şi obiectul cererii, care constă în plata unor despăgubiri, care au fost cuantificate.

Raţionamentul instanţei de apel se fundamentează pe aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 196 alin. (1) teza I C. proc. civ., care stipulează astfel: "Cererea de chemare în judecată care nu cuprinde numele şi prenumele sau, după caz, denumirea oricăreia dintre părţi, obiectul cererii, motivele de fapt ale acesteia ori semnătura părţii sau a reprezentantului acesteia este nulă."

Înalta Curte constată că prin acţiunea de faţă reclamantul a formulat două capete de cerere principale: obligarea pârâtului D. la plata despăgubirilor din dosarul nr. x/2019, respectiv suma de 100.000 RON, daune morale, şi obligarea celorlalţi pârâţi, în solidar, la plata sumei de 500.000 RON, reprezentând daune morale, iar prin cererea precizatoare formulată la 10 iunie 2022, a prezentat împrejurările factuale pe care se întemeiază cererea sa, într-o manieră suficientă pentru a rezulta incidenţa unei norme juridice.

Relevant în cauză este că dispoziţiile legale enunţate prevăd sancţiunea nulităţii exprese pentru nesocotirea cerinţei privind indicarea obiectului şi a motivelor de fapt ale cererii de chemare în judecată, în timp ce neindicarea motivelor de drept nu este prevăzută în mod expres sub sancţiunea nulităţii.

Legiuitorul a avut în vedere că, fiind o sancţiune de natură să îngrădească, fie şi temporar, accesul reclamantului la justiţie, care este o componentă a dreptului constituţional şi convenţional la un proces echitabil [art. 21 alin. (3) din Constituţie, art. 6 parag. 1 din Convenţia europeană a drepturilor omului], nulitatea trebuie să fie proporţională cu motivele care o justifică. De asemenea, instanţa de judecată este datoare ca, în aplicarea normelor de procedură, să evite un formalism excesiv care ar aduce atingere caracterului echitabil al procedurii, apreciind că dreptul de acces la o instanţă este afectat în însăşi esenţa sa atunci când reglementarea acestuia încetează să mai servească scopurilor de securitate juridică şi bunei administrări a justiţiei şi constituie un obstacol care împiedică justiţiabilul să solicite soluţionarea pe fond a litigiului (astfel cum s-a stipulat din perspectiva art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale în cadrul Hotărârii Curţii Europene a Drepturilor Omului din 31 ianuarie 2017, pronunţate în Cauza nr. 19.074/05 Hasan Tunç şi alţii împotriva Turciei).

Înalta Curte reţine că reclamantul nu se poate rezuma la o pretenţie fără să expună faptele de aşa manieră încât acestea să poată fi subsumate în ipotezele normelor juridice a căror aplicare o pretinde în cauză. Astfel, obiectul cererii desemnează pretenţia concretă dedusă spre soluţionare instanţelor judecătoreşti prin cererea de chemare în judecată prin care se urmăreşte respectarea unui drept subiectiv civil sau a unui interes legitim. Totuşi, obiectul cererii nu este suficient prin el însuşi pentru ca instanţa să-şi formeze o convingere asupra temeiniciei unei cereri de chemare în judecată, fiind necesară motivarea acesteia atât în fapt, cât şi în drept. Cu alte cuvinte, este esenţial pentru soluţionarea cererii ca instanţa să cunoască fundamentul pretenţiei, şi anume cauza sa juridică (situaţia de fapt calificată legal).

Prin motivele de fapt se înţeleg toate împrejurările, faptele, circumstanţele ce au condus la formularea cererii de chemare în judecată şi pe care se sprijină pretenţia dedusă spre soluţionare instanţei. Motivele de drept sunt cele care conferă formă juridică motivelor de fapt, explicând din punctul de vedere al dreptului substanţial şi procesual obiectul acţiunii. Nu este necesar însă ca reclamantul să indice textele legale pe care şi-a întemeiat pretenţia judecătorul fiind în măsură să le determine din lecturarea obiectului cererii şi a motivelor acesteia. Nici greşita indicare de către reclamant a textelor legale nu este de natură să ţină instanţa, aceasta având posibilitatea să stabilească corecta încadrare a faptelor, cu respectarea principiului disponibilităţii părţilor în procesul civil.

Raţiunea acestui element al cererii de chemare în judecată, sub ambele aspecte - al motivelor de fapt şi de drept - prezintă importanţă din mai multe puncte de vedere. Astfel, pe de o parte, permite pârâtului să îşi formuleze excepţiile, apărările sau explicaţiile cu privire la pretenţiile reclamantului, contribuind la determinarea cadrului procesual şi calităţii procesuale a părţilor, şi, pe de altă parte, stabileşte cauza juridică a litigiului, ca element al autorităţii de lucru judecat.

Totodată, este adevărat că, potrivit art. 9 alin. (2) C. proc. civ., obiectul şi limitele procesului sunt stabilite prin cererile şi apărările părţilor. Cu toate acestea, nu constituie o derogare de la principiul disponibilităţii dreptul instanţei de a da calificarea corectă a cererii de chemare în judecată, în condiţiile în care prevederile art. 22 alin. (4) din acelaşi cod stabilesc că "Judecătorul dă sau restabileşte calificarea juridică a actelor şi faptelor deduse judecăţii, chiar dacă părţile le-au dat o altă denumire. În acest caz judecătorul este obligat să pună în discuţia părţilor care ar fi calea juridică exactă."

Rezultă astfel că nu sunt indispensabile calificarea juridică a faptelor litigioase şi indicarea unui temei de drept incident în cauză. În acord cu cele reţinute de instanţa de apel, Înalta Curte reţine că nu este necesară indicarea punctuală sau corectă a textelor de lege pe care se întemeiază cererea de chemare în judecată, întrucât încadrarea în drept a faptelor este şi trebuie să rămână opera judecătorului, fiind suficient să se indice principiile de drept pe care se fundamentează pretenţiile reclamantului. De altfel, în cazul în care există îndoieli cu privire la temeiul juridic al acţiunii, instanţa poate da calificarea juridică corespunzătoare după ce, în prealabil, a pus în discuţia contradictorie a părţilor noua cauză.

Verificând respectarea acestor cerinţe legale în cauză, curtea de apel a reţinut în mod corect că obiectul cererii şi valoarea acestuia au fost determinate de către reclamant, iar elementele de fapt expuse prin cererea precizatoare formulată la 10 iunie 2022 conturează fundamentul juridic al pretenţiilor sale, fiind posibilă calificarea juridică a acţiunii de către instanţa de judecată.

Din perspectiva argumentelor expuse, cum soluţia de anulare a sentinţei se fundamentează pe interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor legale, contrar susţinerilor din recurs, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. nefiind incident în cauză, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului, invocată de intimatul-reclamant A..

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Inspectoratul General al Poliţiei Române împotriva deciziei nr. 395 din 17 noiembrie 2022 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 noiembrie 2023.