Civil liability of state authority as legal custodian for wild animal attack and accrual of statutory interest from date of harm

Şedinţa publică din data de 15 noiembrie 2023

Deliberând asupra recursului, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Mureş, secţia civilă la 21 ianuarie 2022, reclamanţii A. - în calitate de bunică a victimei, A. - în calitate de mamă a victimei, B., C., D.; E. - în calitate de surori ale victimei şi F. - în calitate de frate al victimei au solicitat:

- obligarea pârâtului Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor la despăgubirea reclamantei A. cu suma de 5.900 RON, daune materiale;

- obligarea pârâtului la plata sumei de 50.000 euro pentru fiecare dintre reclamanţi, reprezentând daune morale pentru prejudiciul constând suferinţele profunde cauzate de decesul, nepotului, fiului, respectiv fratelui G., în urma atacului de animal sălbatic specia urs, eveniment survenit la 23 iulie 2021

Prin încheierea din 5 aprilie 2022, Tribunalul Mureş, secţia civilă a respins cererea pârâtului Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor de introducere în cauză a Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva, prin Direcţia Silvică Suceava, în calitate de gestionar al fondului cinegetic.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 894 din 8 iulie 2022, Tribunalul Mureş a admis în parte acţiunea civilă formulată de reclamanţii A., A., B., C., D., E. şi F. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor.

Pârâtul a fost obligat la plata sumei de 5.900 RON, cu titlu de daune materiale, şi la plata sumei de 49.960 €, echivalentul în RON la cursul BNR la data plăţii, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciu moral, către reclamanta A..

Pârâtul a fost obligat la plata sumei de 12.300 €, echivalentul în RON la cursul BNR la data plăţii, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciu moral şi la plata dobânzii legale începând de la 23 iulie 2021 şi până la data plăţii efective către fiecare din reclamanţii A., B., C., D. şi E. şi F..

Pârâtul a fost obligat şi la plata sumei de 400 de RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către fiecare dintre reclamanţi.

3. Hotărârea pronunţată în apel

Prin deciziei nr. 1030/A din 29 noiembrie, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă a respins apelul declarat de reclamanţii A., B., C., H., F. şi E., prin reprezentant legal A., împotriva sentinţei civile nr. 894 din 8 iulie 2022, pronunţată de Tribunalul Mureş, ca nefondat.

A fost respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtul Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor împotriva încheierii din 5 aprilie 2022 şi împotriva sentinţei civile nr. 894 din 8 iulie 2022, ambele pronunţate de Tribunalul Mureş.

4. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei nr. 1030/A din 29 noiembrie 2022 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă a declarat recurs pârâtul Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, invocând motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea criticilor, sub un prim aspect, a arătat că nu s-a realizat o corectă apreciere a prejudiciilor morale, astfel că despăgubirile acordate reprezintă o îmbogăţire fără justă cauză.

Printr-o altă critică a învederat că instanţa de apel nu a ţinut cont de faptul că Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor are doar calitatea de administrator al faunei cinegetice, iar nu de gestionar, astfel încât să suporte în integralitate cuantumul daunelor morale stabilite de instanţă ca "preţ al durerii". Dispoziţiile legii speciale se completează cu cele ale C. civ. (legea generală), conform cărora răspunderea pentru prejudiciile cauzate de animale revine întotdeauna persoanei care are paza juridică a animalului, în cazul de faţă, pază juridică fiind transferată către gestionarul Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva, prin Direcţia Silvică Suceava, pentru o durată de 10 ani. Astfel, răspunderea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor este una obiectivă, fundamentată pe ideea de garanţie pentru pagubele pricinuite de animalele aflate în paza juridică a gestionarului.

A apreciat că nu poate fi ţinut să suporte prejudiciul reclamat doar Ministeral Mediului, Apelor şi Pădurilor, în condiţiile în care nu deţinea pârghiile necesare preîntâmpinării unor astfel de evenimente, aceste obligaţii revenind în sarcina Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva prin Direcţia Silvică Suceava. Chiar dacă Ministerul reprezintă autoritatea publică centrală care răspunde de vânătoare, prin semnarea contractului de gestiune, preluarea efectivelor de faună cinegetică, paza fondului cinegetic şi obligaţia de asigurare a hranei complementare pentru animale au fost transmise în sarcina gestionarul fondului cinegetic, acestuia revenindu-i toate drepturile şi obligaţiile care decurg din această calitate, adică întreaga responsabilitate cu privire la despăgubirile pe care trebuie să le plătească pentru prejudiciile cauzate de animalele sălbatice din gestiunea sa.

În opinia recurentului-pârât, în mod greşit a fost respinsă cererea de introducere în cauză a Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva, prin Direcţia Silvică Suceava, prin încheierea din 5 aprilie 2022, reţinând instanţa de apel că nu sunt incidente prevederile art. 78 C. proc. civ., ci alte modalităţi care reglementează intervenţia forţată. În considerarea faptului că instanţa trebuie să aibă un rol activ în soluţionarea procesului, aceasta avea posibilitatea, în cazul dedus judecăţii, să pună în discuţia părţilor necesitatea introducerii în cauză a gestionarului faunei cinegetice, respectiv a persoanei care deţine paza juridică a animalelor de pe fondul cinegetic pe care s-a produs incidentul şi care are, pentru neîndeplinirea obligaţiilor prevăzute în contractul de gestionare, o obligaţie solidară cu Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor. Introducerea în proces a gestionarului faunei cinegetice nu se putea realiza prin intermediul vreunei cereri de intervenţie forţată, respectiv "chemarea în judecată a altei persoane", "chemarea în garanţie" sau "arătarea titularului dreptului", acestea fiind incompatibile cu specificul răspunderii solidare a administratorului cu gestionarul faunei cinegetice pentru prejudiciile create de fauna cinegetică.

Cu privire la cuantumul daunelor morale acordate, a precizat că acesta este unul excesiv, fiind stabilit în mod arbitrar, constituind o adevărată îmbogăţire fără justă cauză.

A mai criticat împrejurarea că instanţa a acordat despăgubiri tuturor membrilor familiei persoane decedate (mamă, bunică şi cei 5 fraţi), bunica primind o despăgubire în cuantum de 49.960 Euro, mama acestuia A. primind suma de 12.300 euro, deşi nu se afla în întreţinerea persoanei decedate, iar fraţii acestuia primind fiecare suma de 12.300 euro, deşi nici aceştia nu se aflau în întreţinerea persoanei decedate. Mai arată că două dintre surori, respectiv E. şi B. sunt căsătorite, astfel încât, deşi se poate prezuma durerea survenită ca urmare a decesului fratelui lor, acestea nu se aflau în întreţinerea defunctului G., împrejurare ce ar fi putut determina acordarea despăgubirilor.

În aprecierea recurentului-pârât, prin raportare la dispoziţiile art. 1390 C. civ. este identificată persoana îndreptăţită pentru acordarea daunelor morale în caz de deces.

A subliniat că instanţele de fond au acordat daune morale unor persoane care nu se aflau în întreţinerea persoanei decedate, iar cuantumul acestora este unul nejustificat de mare, în absenţa unor criterii pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a daunelor morale, aspect ce conturează o îmbogăţire fără justă cauză a persoanelor respective.

Recurentul-pârât a apreciat că un element obligatoriu şi esenţial în acordarea daunelor morale în cazul de faţă îl constituie stabilirea culpei în sarcina pârâtului; or, ministerul nu are paza juridică a faunei cinegetice, astfel că nu poate fi acuzat de fapte ilicite sau culpabile.

O ultimă critică priveşte dobânda legală acordată de instanţele de fond, sens în care recurentul-pârât a menţionat că aceasta nu a fost stabilită în mod corect de la data decesului (23 iulie 2021), ci ar fi trebuit acordată, de la data introducerii acţiunii (21 ianuarie 2022), acesta fiind momentul de la care începe să curgă dobânda legală pentru plata unei creanţe certe şi exigibile.

5. Apărările formulate în cauză

Intimaţii-reclamanţi A., F., A., E., C., H. şi B. au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat, şi obligarea recurentului-pârât la plata cheltuielilor de judecată.

În primul rând, au arătat că soluţia de respingere a cererii de introducere în cauză a RNP Romsilva, prin Direcţia Silvică Suceava, este corectă raportat la prevederile art. 131 din Legea nr. 407/2006, conform cărora ministerul este răspunzător pentru prejudiciile cauzate de animalele sălbatice aparţinând fondului cinegetic.

Au menţionat că susţinerile prin care recurentul-pârât a criticat cuantumul daunelor acordate nu pot face obiectul recursului, întrucât pun în discuţie netemeinicia hotărârii.

De asemenea, au susţinut că este nefondată critica referitoare la acordarea dobânzii legale, deoarece dispoziţiile art. 1523 alin. (2) lit. e) din C. civ. stipulează că în cazul săvârşirii unei fapte ilicite extracontractuale, debitorul se află de drept în întârziere de la data săvârşirii faptei, iar prevederile art. 1381 alin. (2) din C. civ. prevăd că dreptul la reparaţie se naşte din ziua cauzării prejudiciului.

Recurentul-pârât Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a reiterat că are doar calitatea de administrator al faunei cinegetice, iar nu şi de gestionar, precum şi că daunele morale au fost acordate într-un cuantum excesiv.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând recursul prin prisma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte îl va respinge ca nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmăreşte să supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar, conform prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiată recursul şi dezvoltarea lor. Din coroborarea acestor dispoziţii legale, rezultă că recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care hotărârea este supusă controlului judiciar numai prin prisma conformităţii sale cu regulile de drept material şi/sau procesual, iar părţile o pot critica doar pentru motivele prevăzute limitativ la art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte criticile privind cuantumul daunelor morale acordate de către tribunal şi menţinute de instanţa de apel, precum şi solicitarea recurentului-pârât de diminuare până la un nivel rezonabil, Înalta Curte reţine că acestea nu pot fi analizate, întrucât în recurs se poate verifica doar dacă cuantumul daunelor morale a fost rezultatul aplicării criteriilor ce trebuie avute în vedere într-o atare situaţie, fără a se putea cenzura concluzia la care instanţa de apel a ajuns în urma acestei analize. Se constată că recurentul-pârât a apreciat ca fiind excesiv cuantumul daunelor morale şi a învederat aspecte ce ţin de situaţia de fapt şi de mijloacele de probă administrate, fiind evident că, în realitate, tinde la reaprecierea unor chestiuni de fapt, ceea ce nu este permis în calea extraordinară de atac a recursului.

În cadrul examenului de proporţionalitate între suferinţele morale ale reclamanţilor şi cuantumul daunelor acordate pentru repararea acestui tip de prejudiciu, instanţa de apel s-a raportat la circumstanţele cauzei, dispunând de o marjă de apreciere în această analiză, fiind vorba, aşadar, de o evaluare care se sprijină pe analiza unor circumstanţe de fapt, nu pe interpretarea normei juridice.

În consecinţă, Înalta Curte reţine că nu poate cerceta criticile referitoare la cuantumul daunelor morale acordate, având în vedere că, prin intermediul acestora, nu se susţine lipsa unei analize a criteriilor, ci se contestă concluzia la care a ajuns instanţa de apel, în urma propriei evaluări, susţinerile recurentului-pârât vizând netemeinicia deciziei recurate, iar nu nelegalitatea.

Examinând criticile de nelegalitate ce vizează reţinerea greşită a calităţii de paznic juridic a recurentului-pârât Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, din perspectiva motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că în mod corect instanţa de apel a apreciat că acesta justifică legitimare procesuală pasivă în raportul juridic dedus judecăţii.

Vânatul, care se află în proprietatea statului, deşi este în stare de libertate, libertatea este susceptibilă de supraveghere, care permite statului, prin organele abilitate, să exercite paza juridică şi să ia măsurile ce se impun pentru prevenirea sau limitarea distrugerilor pe care animalele le pot cauza.

Potrivit art. 1375 C. civ., "Proprietarul unui animal sau cel care se serveşte de el răspunde, independent de orice culpă, de prejudiciul cauzat de animal, chiar dacă acesta a scăpat de sub paza sa ".

Art. 1377 din acelaşi act normativ stipulează că, "În înţelesul dispoziţiilor art. 1375 şi 1376, are paza animalului sau a lucrului proprietarul ori cel care, în temeiul unei dispoziţii legale sau al unui contract ori chiar numai în fapt, exercită în mod independent controlul şi supravegherea asupra animalului sau a lucrului şi se serveşte de acesta în interes propriu".

Dat fiind că această formă de răspundere civilă este una obiectivă, fundamentată pe obligaţia de garanţie a aşa-zisului "comportament" al animalului, rezultă că antrenarea răspunderii civile necesită dovedirea condiţiilor generale referitoare la fapta ilicită, prejudiciu şi raportul de cauzalitate dintre acestea, precum şi a cerinţei speciale referitoare la noţiunea de pază juridică.

Referitor la această din urmă noţiune, se reţine că, potrivit art. 131 din Legea nr. 407/2006, "în cazul atacurilor exemplarelor din speciile prevăzute în anexele nr. 1 şi 2 ale legii, soldate cu rănirea/decesul unei persoane fizice, se vor acorda victimei despăgubiri de către autoritatea publică centrală care răspunde de vânătoare şi/sau de către autoritatea publică centrală care răspunde de mediu."

Înalta Curte constată că instanţa de apel a interpretat şi a aplicat în mod corect dispoziţiile art. 1.375 şi art. 1.377 din C. civ., precum şi pe cele speciale ale art. 131 din Legea nr. 407/2006, atunci când a reţinut că Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor are atribuţii de control şi supraveghere asupra animalelor sălbatice, având calitatea de paznic juridic al animalului sălbatic din specia urs, în înţelesul prevederilor art. 1.377 din C. civ., ceea ce-i justifică, în mod direct, calitatea de subiect pasiv în raportul juridic litigios, precum şi calitatea procesuală pasivă în prezenta cauză.

Întrucât legea specială stabileşte în mod expres titularul obligaţiei de despăgubire, instanţa de apel a obligat în mod just Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor la plata despăgubirilor materiale şi morale către intimaţii-reclamanţi, neprezentând relevanţă existenţa contractului de gestionare a faunei cinegetice, încheiat cu Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva, prin Direcţia Silvică Suceava.

Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva, prin Direcţia Silvică Suceava, cu privire la care recurentul-pârât a susţinut că s-ar fi transferat paza juridică prin semnarea contractului de gestiune, nu este proprietar al urşilor sălbatici şi nici nu exercită, în mod independent, controlul şi supravegherea acestora, ci are calitatea de gestionar al fondului de vânătoare, în sensul dispoziţiilor art. 1 alin. (1) lit. p) din Legea nr. 407/2006. În aceste condiţii, nu poate fi ţinută să răspundă pentru prejudiciile cauzate de animalele care nu sunt supuse vânării, printre care se numără şi ursul brun, specie protejată la nivelul Uniunii Europene, capturarea, recoltarea şi relocarea acestora putându-se face numai în limitele stabilite prin ordin al Ministrului Mediului, Apelor şi Pădurilor, astfel cum se prevede la art. 38 din O.U.G. nr. 57/2007.

În condiţiile în care Regia Naţională a Pădurilor - Direcţia Silvică Suceava este doar gestionarul fondului cinegetic pe teritoriul căruia a fost produs atacul, neavând calitatea de paznic juridic, aceasta nu poate fi ţinută să răspundă civil pentru prejudiciile cauzate intimaţilor-reclamanţi, împreună cu Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, doar această din urmă autoritate având putere de direcţie, supraveghere şi control asupra animalelor sălbatice, adică paza juridică, aceasta fiind şi raţiunea edictării normei cuprinse în art. 131 din Legea nr. 407/2006.

Prin urmare, raportat la considerentele prezentate, Înalta Curte reţine că sunt nefondate şi criticile invocate cu privire la soluţia de respingere a apelului declarat împotriva încheierii din 5 aprilie 2022, prin care a fost respinsă cererea de introducere în cauză a Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva, prin Direcţia Silvică Suceava.

În plus, Înalta Curte constată că recurentul-pârât nu a expus critici de nelegalitate a deciziei recurate sub aspectul încălcării unor norme de procedură (art. 78 C. proc. civ.) de către instanţa de apel, critica din recurs fiind o simplă reluare a motivului de apel. Or, reluarea în mod identic a argumentelor juridice deduse analizei prin cererea de apel nu reprezintă o veritabilă motivare a recursului, întrucât decizia din apel formează obiectul acestei căi de atac, iar nu sentinţa pronunţată de prima instanţă.

Nefondate sunt şi susţinerile care privesc aplicarea dispoziţiilor art. 1.390 din C. civ., prin prisma cărora recurentul-pârât a criticat soluţia de acordare a daunelor morale tuturor membrilor familiei victimei, deşi nu se aflau în întreţinerea persoanei decedate.

Verificând legalitatea soluţiei de acordare a daunelor morale, Înalta Curte constată că acţiunea civilă delictuală dedusă judecăţii a fost exercitată de rudele defunctului G., şi anume: A. - în calitate de bunică a victimei, A. - în calitate de mamă, B., C., D.; E. - în calitate de surori, şi F. - în calitate de frate, care au solicitat repararea prejudiciului constând în suferinţele profunde cauzate de decesul victimei în urma atacului unui urs.

Sub un prim aspect, astfel cum au reţinut şi instanţele de fond, sunt incidente dispoziţiile art. 131 alin. (3) din Legea nr. 407/2006, care prevăd că "În cazul decesului, se vor acorda sume compensatorii pentru familia victimei, reprezentând echivalentul unui salariu minim pe economie până la vârsta pensionării."

În vederea determinării persoanelor îndreptăţite să primească sume compensatorii pentru repararea prejudiciului nepatrimonial, aceste dispoziţii speciale se completează cu prevederile art. 1391 alin. (2) din C. civ., care stipulează că: "Instanţa judecătorească va putea, de asemenea, să acorde despăgubiri ascendenţilor, descendenţilor, fraţilor, surorilor şi soţului, pentru durerea încercată prin moartea victimei, precum şi oricărei alte persoane care, la rândul ei, ar putea dovedi existenţa unui asemenea prejudiciu."

Rezultă astfel că este legală concluzia instanţei de apel în sensul că reclamanţii sunt persoane îndreptăţite de aceste dispoziţii legale să primească daune morale pentru acoperirea prejudiciului nepatrimonial cauzat de decesul victimei.

Astfel cum în mod corect a statuat şi curtea de apel, Înalta Curte constată că prevederile art. 1390 din C. civ., la care face referire recurentul-pârât, nu sunt incidente în ceea ce priveşte acordarea daunelor morale, în condiţiile în care acestea reglementează acoperirea prejudiciilor patrimoniale.

Nefondată este şi critica prin care recurentul-pârât a invocat că dobânda legală ar fi trebuit acordată de la data introducerii cererii de chemare în judecată (21 ianuarie 2022), iar nu de la data producerii faptei ilicite (23 iulie 2021).

În acord cu instanţele de fond, Înalta Curte reţine că victima unei fapte ilicite este îndreptăţită la repararea integrală a prejudiciului, regulă cu valoarea de principiu, prevăzută de art. 1385 alin. (1) şi de art. 1531 alin. (1) din C. civ.. Ca o consecinţă, debitorul este obligat să repare atât pierderea efectiv suferită de către creditor (damnum emergens), cât şi beneficiul nerealizat (lucrum cessans).

Dreptul la reparaţie se naşte de la data cauzării prejudiciului, conform art. 1381 alin. (2) din C. civ.. De la această dată creditorul poate pretinde repararea în natură sau în echivalent a prejudiciului, dreptul de opţiune al victimei fiind unul discreţionar, aşa cum rezultă din cuprinsul art. 1386 alin. (1) din C. civ.

Dreptul la reparaţie este cert, exigibil şi determinat sau, cel puţin determinabil (atunci când reparaţia se realizează prin echivalent), încă de la data producerii prejudiciului. Din moment ce dreptul la reparaţie există, este exigibil, determinat (după caz, determinabil) încă de la data cauzării pagubei, iar debitorul este de drept în întârziere de la acest moment, potrivit art. 1523 alin. (2) lit. e) din C. civ., orice amânare, dincolo de această dată a executării obligaţiei, este de natură să lipsească creditorul de folosul pe care l-ar fi putut obţine dacă datoria ar fi fost imediat adusă la îndeplinire. Astfel, punerea în întârziere a debitorului este considerată de legiuitor inutilă în condiţiile în care art. 1381 alin. (2) din C. civ. prevede că, în cazul răspunderii delictuale, "Dreptul la reparaţie se naşte din ziua cauzării prejudiciului, chiar dacă acest drept nu poate fi valorificat imediat".

Aplicând aceste dispoziţii legale, raportat la particularităţile raportului juridic de răspundere civilă delictuală dedus judecăţii, Înalta Curte constată că daunele-interese moratorii acordate în cauză (dobânda legală) sunt datorate de la data producerii prejudiciului, aceasta fiind data decesului victimei G., în urma atacului de animal sălbatic specia urs, survenit la 23 iulie 2021.

Contrar susţinerilor recurentului-pârât, dobânda legală datorată în cauză nu curge de la data introducerii acţiunii, întrucât hotărârea judecătorească definitivă de obligare a persoanei răspunzătoare la repararea prejudiciului are caracter declarativ, căci prin aceasta se recunoaşte victimei dreptul său de creanţă, cu efect retroactiv, de la data la care toate condiţiile răspunderii civile delictuale au fost îndeplinite, chiar dacă, drept urmare a acestei hotărâri, creanţa victimei devine lichidă şi/sau exigibilă.

Din perspectiva celor expuse, cum criticile recurentului-pârât sunt nefondate, nefiind incidente motivele de recurs invocate, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor.

Totodată, faţă de soluţia ce va fi dispusă, constatând că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 451-453 C. proc. civ., Înalta Curte va obliga pe recurentul-pârât să plătească, cu titlu de cheltuieli de judecată, suma de 10.115 RON către intimaţii-reclamanţi A., A., B., C., H., F. şi E., cheltuieli dovedite prin documentele justificative de la dosarul de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor împotriva deciziei nr. 1030/A din 29 noiembrie 2022 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă.

Obligă pe recurentul-pârât Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor la plata sumei de 10.115 RON către intimaţii-reclamanţi A., A., B., C., H., F. şi E..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 noiembrie 2023.