Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 212/2024 AI generated

Rent claim appeal barred by unpaid filing fee and inadmissibility against a final cassation decision

Case Number Decizia nr. 212/2024
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice annulled the cassation appeal declared by the plaintiff against the Court of Appeal's final decision, effectively leaving the lower court rulings in force; the dispute concerned a residential lease claim for €2,278,510 in rent, which was previously dismissed at all lower instances due to the failure to pay court fees. The court held that the appeal was inadmissible on two decisive grounds: first, the plaintiff failed to demonstrate payment of the mandatory 20 RON court fee after being expressly notified of the obligation and the sanction, triggering the automatic nullity of the appeal under Article 486(3) of the Code of Civil Procedure; second, the appealed decision was rendered in cassation and thus definitive, making a further cassation appeal procedurally unavailable under Articles 483(1) and 634(1) point 5 of the Code of Civil Procedure.

Legislator headnote

AI generated

art. 489 alin. (2) C. proc. civ, art. 499 C. proc. civ, art. 197 C. proc. civ, art. 200 C. proc. civ, art. 486 alin. (2) C. proc. civ, art. 25 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 80/2013; Rent claim appeal barred by unpaid filing fee and inadmissibility against a final cassation decision: Potrivit dispoziţiilor art. 197 C. proc. civ., "În cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se ataşează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condiţiile legii".

Keywords

AI generated
payment of rent grounds for cassation filing of a claim civil judgment notification of the decision procedural nullity

Cited Legislation

AI generated

Cited Case Law

AI generated
decizia civilă nr. 258/2023
Prin decizia civilă nr. 258/2023 din 06 iulie 2023, Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă a anulat recursul declarat de reclamantul A., ca netimbrat.
decizia nr. 258/2023
Appeal against Insurance Guarantee Fund ruling deemed tardy and dismissed as time-barred
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 31 ianuarie 2024

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Drăgăşani la data de 14.02.2023, sub numărul x/2023, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul B., a solicitat instanţei, ca pe cale de ordonanţă preşedinţială, să se dispună obligarea acestuia din urmă la plata chiriei pentru imobilul situat în Municipiul Drăgăşani, judeţul Vâlcea, respectiv la suma de 2.278.510 euro, motivând faptul că i-a fost folosit imobilul, în perioada 21.07.2003-04.04.2005.

2. Hotărârea pronunţată de Judecătoria Drăgăşani

Prin sentinţa civilă nr. 87 din 22 februarie 2023, Judecătoria Drăgăşani a admis excepţia netimbrării cererii de ordonanţă preşedinţială, invocată din oficiu, şi a anulat, ca netimbrată, cererea de ordonanţă preşedinţială formulată de reclamantul A..

3. Hotărârea pronunţată de Tribunalul Vâlcea

Prin decizia 296/A din 10 aprilie 2023, Tribunalul Vâlcea, secţia civilă a admis excepţia netimbrării şi, pe cale de consecinţă, a anulat apelul formulat de apelantul reclamant A., tot ca netimbrat.

4. Hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă

Prin decizia civilă nr. 258/2023 din 06 iulie 2023, Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă a anulat recursul declarat de reclamantul A., ca netimbrat.

4. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 258/2023 din 06 iulie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, a declarat recurs reclamantul A..

5. Înregistrarea dosarului

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în 21 august 2023, fiind repartizat aleatoriu Completului nr. 10.

Înalta Curte a stabilit termen de judecată la data 31 ianuarie 2024, în vederea soluţionării recursului, când a rămas în pronunţare asupra excepţiilor netimbrării recursului şi a inadmisibilităţii căii de atac.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând recursul în conformitate cu dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. şi având în vedere şi prevederile art. 499 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 197 C. proc. civ., "În cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se ataşează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condiţiile legii".

Potrivit dispoziţiilor art. 25 alin. (1) lit. c). din O.U.G. nr. 80/2013, se taxează cu 20 RON cererile pentru exercitarea apelului sau, după caz, recursului împotriva hotărârilor de anulare a cererii ca netimbrată.

Dispoziţiile art. 33 din actul normativ mai sus menţionat stipulează în sensul că taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar dacă se constată că o cerere este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se pune în vedere, în condiţiile art. 200 C. proc. civ., obligaţia de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanţă şi de a transmite instanţei dovada achitării taxei judiciare de timbru, în cel mult 10 zile de la primirea comunicării, sub sancţiunea anulării cererii. Totodată, potrivit art. 486 alin. (2) C. proc. civ., la cererea de recurs se va ataşa dovada achitării taxei de timbru, iar potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii.

Prin rezoluţia din data de 30 august 2023, Completul 10 - noul C. proc. civ. a stabilit că recurentul datorează, pentru soluţionarea recursului, o taxă de timbru în cuantum de 20 RON, în conformitate cu dispoziţiile art. 25 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru şi a dispus citarea recurentului cu menţiunea de a face dovada achitării taxei judiciare de timbru, sub sancţiunea anulării cererii, ca netimbrată.

Astfel cum rezultă din adresa comunicată 11 septembrie 2023 şi din procesul-verbal de înmânare a actelor procedurale către recurentul-reclamant, aflat la dosar, acesta a fost citat cu menţiunile privitoare la obligaţia de plată, cuantumul taxei judiciare de timbru şi sancţiunea în caz de neplată.

În acord cu jurisprudenţa instanţei de contencios a drepturilor omului, cauza Iordache împotriva României, prin care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut încălcarea art. 6 din Convenţie faţă de împrejurarea că instanţele naţionale nu au explicat reclamantului consecinţele neplăţii taxelor de timbru aferente soluţionării apelului şi recursului, sau că acesta poate solicita să fie exonerat de această plată, în cauza dedusă judecăţii, Înalta Curte reţine că prin adresa comunicată la 11 septembrie 2023, recurentului i-a fost comunicată obligaţia de achitare a taxei judiciare de timbru, acesta fiind încunoştinţat despre sancţiunea anulării cererii de recurs în caz de neplată. Totodată, a fost înştiinţat cu privire la posibilitatea de a formula cerere de ajutor public judiciar, cât şi de a formula cerere de reexaminare a modului de stabilire a taxei judiciare de timbru.

Or, în cauză, se constată că recurentul nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru, în cuantumul stabilit de către instanţă, sens în care intervine sancţiunea anulării cererii de recurs, potrivit art. 486 alin. (3) C. proc. civ.

De altfel, Înalta Curte reţine şi împrejurarea că cererea de recurs nu este admisibilă, hotărârea atacată fiind o decizie definitivă, nesusceptibilă de recurs.

Dispoziţiile art. 483 alin. (1) C. proc. civ. prevăd că:

"Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului".

Potrivit dispoziţiilor art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluţionat fondul pricinii.

Faţă de dispoziţiile legale anterior menţionate, se constată că decizia nr. 258/2023 din 06 iulie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, atacată în prezenta cauză, fiind pronunţată în soluţionarea unui recurs, este o decizie definitivă.

Având în vedere dispoziţiile art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. şi cu interpretarea per a contrario a prevederilor art. 483 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea pronunţată în soluţionarea unei cereri de recurs nu mai este supusă căii de atac a recursului, fiind definitivă.

Prin urmare, recurentul A. nu are deschisă calea de atac a recursului împotriva deciziei nr. 258/2023 din 06 iulie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă.

Art. 457 din C. proc. civ., care consacră principiul legalităţii căii de atac, prevede la alin. (1) că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta.

O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac a hotărârilor judecătoreşti nu pot exista în afara legii.

Regula are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea însăşi a acestora să se realizeze în condiţiile legii.

Se impune a fi menţionat că instanţa de recurs trebuie să acorde prioritate excepţiilor legate de investirea instanţei, cum ar fi acelea care atrag nulitatea recursului, astfel că stabilirea existenţei obligaţiei de plată a taxei judiciare de timbru aferente căii de atac, în sarcina recurentului, şi soluţionarea excepţiei de netimbrare, sunt absolut obligatorii pentru instanţa care a fost învestită cu calea de atac şi prealabile analizării altor aspecte procedurale.

Ca atare, în raport cu dispoziţiile legale menţionate anterior, coroborate cu actele dosarului, Înalta Curte va admite excepţia de netimbrare, va face aplicarea sancţiunii nulităţii prevăzute de art. 486 alin. (3) C. proc. civ. şi va anula recursul, ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 258/2023 din 06 iulie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 31 ianuarie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.