Negative jurisdictional conflict resolved: Iași Court competent for forced execution against debtor with no Romanian domicile

Şedinţa publică din data de 9 octombrie 2024

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iaşi la data de 05.06.2024 petentul A. a solicitat, la cererea creditorului B. încuviinţarea executării silite a debitorului C., în baza titlului executoriu reprezentat de Contract nr. x/15.10.2008 emis de D. S.A., prin toate modalităţile de executare prevăzute de lege, simultan sau succesiv, până la realizarea dreptului rezultat din titlul executoriu, respectiv 75,84 RON reprezentând comision bancar restant; 811,79 RON reprezentând debit principal; 90,87 RON reprezentând dobânda aferentă creditului acordat.

II. Hotărârile care au generat conflictul de competenţă

Prin sentinţa nr. 8719/17.06.2024, Judecătoria Iaşi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca.

A reţinut instanţa că, în urma verificărilor efectuate în baza de date DEPABD şi ANP, ultimul domiciliu cunoscut al debitorului este în judeţul Cluj, debitorul fiind în prezent deţinut în cadrul Penitenciarului Iaşi, instituţie care însă nu poate fi asimilată unei locuinţe principale şi statornice în raport de care să poată fi stabilită competenţe de soluţionare a prezentei cauze.

Prin încheierea nr. 10550/10.07.2024, Judecătoria Cluj-Napoca a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Judecătoriei Iaşi, a constatat conflictul negativ şi a înaintat dosarul pentru soluţionare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

A reţinut instanţa că într-adevăr, debitorul C. a avut ultimul domiciliu cunoscut în România în judeţul Cluj, însă din aceleaşi evidenţe reiese că acesta nu are domiciliu în România începând din data de 20.03.2024, astfel cum rezultă din dovada interogării DEPABD din data de 10.06.2024, ataşată la dosar ca urmare a verificărilor efectuate din oficiu, dată situată anterior înregistrării cererii de executare silită la organul de executare (03.06.2024).

Prin urmare, întrucât domiciliul legal al debitorului C. nu se afla în ţară la momentul sesizării organului de executare, iar sediul creditorului B. care a formulat cererea de executare silită este în Malta, competenţa aparţine judecătoriei în a cărei circumscripţie se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor, respectiv în municipiul Iaşi, judeţul Iaşi.

III. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Înalta Curte, competentă să soluţioneze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iaşi, pentru următoarele argumente:

Obiectul litigiului este reprezentat de cererea petentului A., formulată în numele şi pentru creditorul B., de încuviinţare a executării silite a debitorului C., în baza titlului executoriu reprezentat de Contract nr. x/15.10.2008 emis de D. S.A., prin toate modalităţile de executare prevăzute de lege, simultan sau succesiv, până la realizarea dreptului rezultat din titlul executoriu, respectiv 75,84 RON reprezentând comision bancar restant; 811,79 RON reprezentând debit principal; 90,87 RON reprezentând dobânda aferentă creditului acordat.

Faţă de obiectul cererii astfel cum a fost evidenţiat anterior, în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 651 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora "instanţa de executare este judecătoria în circumscripţia căreia se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în ţară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în ţară, judecătoria în a cărei circumscripţie se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor. (...)".

Înalta Curte reţine că noţiunea de domiciliu, astfel cum este definită de dispoziţiile art. 87 din C. civ., reprezentă locul unde persoana declară că îşi are locuinţa principală, în acelaşi sens fiind conturată acestă noţiune şi în O.U.G. nr. 97/2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români.

Domiciliul persoanei fizice este unul din atributele de identificare, în spaţiu, a acesteia şi se caracterizează prin stabilitate, unicitate, obligativitate şi inviolabilitate. Scopul domiciliului este acela de a lega, din punct de vedere juridic, un individ de un anumit punct determinat în spaţiu.

Noţiunea de reşedinţă reprezintă locul unde persoana îşi are locuinţa secundară, împrejurare care rezultă din cuprinsul dispoziţiilor art. 88 din C. civ.

Prin urmare, reglementările legale fac distincţie între domiciliu, ca locuinţă principală şi statornică, şi reşedinţă, ca locuinţă secundară şi temporară.

Din verificările DEPABD efectuate în cauză rezultă că debitorul C. a avut ultimul domiciliu cunoscut în România în judeţul Cluj, însă din aceleaşi evidenţe a rezultat că începând cu data de 20.03.2024 (anterior înregistrării cererii de executare silită la organul de executare), acesta nu mai avea domiciliul în România.

Împrejurarea că debitorul C. se află încarcerat în Penitenciarul Iaşi nu are relevanţă în stabilirea competenţei, având în vedere că, faţă de specificul său, locul de detenţie nu poate fi asimilat unei locuinţe principale şi statornice, întrucât există oricând posibilitatea mutării acestuia într-un alt loc de detenţie decât cel în care s-a găsit la momentul formulării cererii de încuviinţare a executării silite.

Prin urmare, dată fiind natura cauzei, nu se poate considera că noţiunea de domiciliu, în sensul art. 651 din C. proc. civ., (unde se prezumă că există bunurile debitorului ce vor fi supuse urmăririi silite) are ca sferă de cuprindere locul de deţinere în care debitorul execută temporar o pedeapsă privativă de libertate.

Ca atare, în speţă, împrejurarea potrivit căreia debitorul C. este încarcerat în Penitenciarul Iaşi nu poate constitui un reper legal în stabilirea instanţei competente teritorial a soluţiona cauza, în raport de prevederile art. 651 din C. proc. civ., care fac referire la domiciliul debitorului.

Totodată, este de observat că domiciliul debitorului C., astfel cum a fost indicat în cererea de încuviinţare a executării silite, se afla în Comuna Letcani, judeţul Iaşi.

Prin urmare, întrucât domiciliul debitorului C. indicat în cererea de încuviinţare a executării silite se afla în circumscripţia teritorială a Judecătoriei Iaşi, acolo unde se află şi sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor, iar sediul creditorului B. care a formulat cererea de executare silită este în Malta, competenţa aparţine Judecătoriei Iaşi, aceasta fiind singura instanţă aflată în legătură cu persoana debitorului în situaţia pendinte.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare în favoarea Judecătoriei Iaşi.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iaşi.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 9 octombrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.