Territorial competence for contestation to forced execution: executing court determined by enforcement authorization despite debtor's location

Şedinţa publică din data de 9 octombrie 2024

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 1 Bucureşti la data de 08.05.2023 sub nr. x/2023, contestatoarea Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA-Sucursala Regională de Căi Ferate Craiova a solicitat, în contradictoriu cu intimata A., admiterea contestaţiei la executare împotriva executării silite efectuate în dosarul de executare nr. 341/2021 al B., solicitand anularea raportului de expertiză efectuat de către S.C. C. S.R.L., a încheierii de încuviinţare a executării silite pronunţate la data de 06.08.2021 de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în dosarul nr. x/2021, a încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare din data de 01.09.2021, a înştiinţării privind măsură popririi, a înştiinţării privind începerea executării silite, efectuate în dosarul de executare nr. 341/2021 al B., pentru suma de 2.923,94 RON, întoarcerea executării pentru suma de 2.923,94 RON, şi obligarea intimatei la restituirea acestei sume, actualizată cu indice de inflaţie şi dobânda legală la data plăţii efective, cu cheltuieli de judecată.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 712 şi urm. C. proc. civ.

II. Hotărârile care au generat conflictul de competenţă

Prin sentinţa nr. 2157/01.04.2024, Judecătoria Sector 1 Bucureşti a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova.

A reţinut instanţa că în cauză toate actele de executare silită, inclusiv încheierea de încuviinţare a executării silite au fost îndreptate exclusiv împotriva debitoarei Sucursala CF Craiova a Companiei Naţionale de Căi Ferate CFR S.A., iar nu împotriva Companiei Naţionale de Căi Ferate CFR SA-societatea mamă.

Prin urmare, instanţa competentă să soluţioneze prezenta contestaţie la executare este judecătoria în a cărei circumscripţie de află Sucursala CF Craiova a Companiei Naţionale de Căi Ferate CFR S.A., aceasta fiind singura debitoare din dosarul de executare nr. 341/2021.

Faptul că Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti este cea care a încuviinţat executarea silită nu este de natură să atragă competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea acestei instanţe, întrucât nu există nicio prevedere legală în acest sens, fiind fără dubiu că stabilirea competenţei instanţei de executare se efectuează în raport de sediul/domiciliul debitorului sau, după caz, al creditorului/executorului judecătoresc, cu excepţiile prevăzute de lege. Or, încuviinţarea executării silite de către o altă instanţă decât cea de executare nu reprezintă o excepţie de la regula stabilită de art. 651 C. proc. civ. şi, pe cale de consecinţă, nu poate atrage competenţa asupra tuturor celorlalte incidente din cursul executării în favoarea acesteia.

Prin sentinţa nr. 7902/02.07.2024, Judecătoria Craiova a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Judecătoriei Sector 1 Bucureşti, a constatat conflictul negativ şi a înaintat dosarul pentru soluţionare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

A reţinut instanţa că în cauză, Judecătoria Sectorului 1 Bucuresti, prin încheierea pronunţată la data de 06.08.2021, în dosarul nr. x/2021, a admis cererea de încuviinţare a executării silite împotriva debitoarei Compania Natională de Căi Ferate CFR SA-Sucursala CFR Craiova, formulată de B., la solicitarea creditoarei A..

Prin urmare, revine judecătoriei care a încuviinţat executarea silită competenţa de a soluţiona contestaţia la executare, potrivit art. 714 din C. proc. civ., în respectarea principiului unicităţii instanţei de executare ce presupune că, odată ce o anumită instanţă a încuviinţat executarea silită, trebuie să se ţină seama de împrejurarea că instanţa de executare a fost deja determinată prin efectul pronunţării încheierii de încuviinţare a executării silite, fiind incidentă Decizia în interesul legii nr. 20/2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care a statuat în acest sens.

III. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Înalta Curte, competentă să soluţioneze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 1 Bucureşti, pentru următoarele argumente:

Obiectul demersului judiciar ce a stat la baza declanşării conflictului negativ de competenţă îl constituie cererea contestatoarei CNCF CFR S.A. - Sucursala Craiova privind anularea actelor de executare efectuate în dosarul de executare nr. 341/2021, aflat pe rolul B..

Sub aspectul determinării competenţei teritoriale, aşa cum în mod corect au reţinut cele două instanţe aflate în conflict, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 714 alin. (1) C. proc. civ. coroborate cu prevederile art. 651 alin. (1) şi alin. (3) din acelaşi act normativ.

Potrivit art. 712 alin. (1) C. proc. civ., "împotriva executării silite, precum şi împotriva oricărui act de executare se poate face contestaţie de cei interesaţi sau vătămaţi prin executare", iar conform art. 714 alin. (1) din acelaşi act normativ, "contestaţia se introduce la instanţa de executare".

Instanţa de executare este definită de art. 651 alin. (1) C. proc. civ. ca fiind "judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare (momentul la care a fost înregistrată cererea privind executarea silită la biroul executorului judecătoresc), domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în ţară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în ţară, judecătoria în a cărei circumscripţie se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor."

În conformitate cu alin. (3) al aceluiaşi text de lege, "instanţa de executare soluţionează cererile de încuviinţare a executării silite, contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe."

Prin Decizia nr. 20 din 27 septembrie 2021 pronunţată în dosarul nr. x/2021 de Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, a fost admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi, în consecinţă, s-a stabilit că: "în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 651 alin. (1), art. 666, art. 712, art. 714 şi art. 112 din C. proc. civ., instanţa de executare competentă teritorial să soluţioneze contestaţia la executare propriu-zisă formulată de unul dintre debitorii la care se referă titlul executoriu este judecătoria care a încuviinţat executarea silită a acelui titlu executoriu, în afara cazurilor în care legea dispune altfel." Totodată, s-a statuat că "încă din momentul încuviinţării executării silite (care reprezintă condiţia esenţială a demarării efective a procedurii execuţionale) este determinată instanţa de executare, aceasta fiind unică pe parcursul întregii proceduri de executare silită, potrivit art. 651 alin. (2) din C. proc. civ.. Altfel spus, odată stabilită instanţa de executare în raport cu criteriile teritoriale prevăzute de norma menţionată, aceasta va rămâne aceeaşi pe întreaga procedură, fiind unica instanţă competentă material şi teritorial a soluţiona toate cererile şi incidentele apărute în cursul executării silite, cu excepţia cazurilor în care legea prevede în mod expres altfel."

Astfel cum reiese din paragraful 47 din Decizia nr. 20/27.09.2021, ceea ce a trebuit să lămurească instanţa supremă pe calea mecanismului recursului în interesul legii este dacă, după ce a fost încuviinţată executarea silită de către instanţa de executare, competenţa acesteia mai poate fi reevaluată în funcţie de domiciliul/sediul debitorului care a formulat contestaţia la executare, motiv pentru care această decizie este aplicabilă tuturor situaţiilor premisă existente în cadrul cererilor privind incidente apărute în cursul executării silite, iar nu doar situaţiilor în care există pluralitate de debitori.

Cum, în speţă, cererea de încuviinţare a executării silite a fost admisă prin încheierea din 06.08.2021 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în dosar nr. x/2021, competenţa de soluţionare a cauzei având ca obiect contestaţie la executare urmează a se stabili în favoarea judecătoriei care a încuviinţat cererea de executare silită, anume Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, ca instanţă de executare.

Câtă vreme nu există o situaţie de excepţie cu privire la care legea să prevadă competenţa altei instanţe decât cea de executare, la care face referire teza finală a alin. (3) al art. 651 C. proc. civ., reţinând decizia pronunţată în procedura de unificare a practicii judiciare, Înalta Curte constată că Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti este instanţa competentă teritorial să soluţioneze contestaţia la executare deduse judecăţii.

Pentru argumentele prezentate, în aplicarea art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Inalta Curte urmează a stabili competenţa de solutionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 9 octombrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.