Conflict of territorial jurisdiction in consumer debt claims: domicile change after filing does not transfer competence
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice ruled in favor of the claimant by resolving a negative conflict of jurisdiction and ordering that the Court of Târgu-Jiu retain jurisdiction over the case. The dispute involved a low-value claim filed by a professional against a consumer for the repayment of a debt, where the Court of Târgu-Jiu initially declined jurisdiction based on the consumer's change of domicile to a different county after the filing date, while the Court of Deva subsequently declined jurisdiction back to the original court. The Supreme Court determined that under Article 121 of the Civil Procedure Code, which grants exclusive territorial jurisdiction to the court of the consumer's domicile for claims by professionals, and Article 107(2), which states that jurisdiction remains with the court of initial filing even if the defendant changes domicile subsequently, the relevant domicile is that of the consumer at the moment the court is seisin (filing date), rendering the post-filing move irrelevant to jurisdictional allocation.
Legislator headnote
AI generatedart. 121 C. proc. civ, art. 107 alin. (1) C. proc. civ, art. 135 alin. (1) C. proc. civ, art. 1028 C. proc. civ, art. 107 alin. (2) C. proc. civ, art. 135 alin. (4) C. proc. civ; Conflict of territorial jurisdiction in consumer debt claims: domicile change after filing does not transfer competence: A reţinut instanţa că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 121 C. proc. civ. potrivit cărora cererile formulate de un profesionist împotriva unui consumator pot fi introduse numai la instanţa domiciliului consumatorului, întrucât raporturile dintre reclamantă şi pârât decurg dintr-un contract încheiat între un profesionist şi un consumator, astfel cum aceste două categorii sunt definite de legislaţia specială în materia protecţiei drepturilor consumatorilor.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 9 octombrie 2024
asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
I. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu-Jiu la data de 12.05.2023 sub nr. dosar x/2023, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B., obligarea acestuia la plata sumei de 1.035,86 RON cu titlu de debit principal, la plata dobânzii legale penalizatoare aferente debitului principal începând cu data de 30.03.2022 (data cesiunii de creanţă) şi până la data plăţii efective a debitului, în subsidiar, la plata dobânzii legale aferente debitului principal de la data introducerii cererii de valoare redusă, respectiv 12.05.2023, şi până la data achitării în integralitate a debitului, precum şi la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1026 şi urm. din C. proc. civ., art. 1566 şi urm. din C. civ.
II. Hotărârile care au generat conflictul de competenţă
Prin sentinţa nr. 917/13.02.2024, Judecătoria Târgu Jiu a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Deva.
A reţinut instanţa că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 121 C. proc. civ. potrivit cărora cererile formulate de un profesionist împotriva unui consumator pot fi introduse numai la instanţa domiciliului consumatorului, întrucât raporturile dintre reclamantă şi pârât decurg dintr-un contract încheiat între un profesionist şi un consumator, astfel cum aceste două categorii sunt definite de legislaţia specială în materia protecţiei drepturilor consumatorilor.
Faţă de verificările efectuate în baza de date DEPABD, instanţa a constatat că pârâtul are domiciliul în judeţul Hunedoara, astfel încât instanţa competentă să judece prezenta cauză este Judecătoria Deva, instanţă în a cărei circumscripţie teritorială se află domiciliul pârâtului.
Prin sentinţa nr. 2838/24.05.2024, Judecătoria Deva a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Judecătoriei Târgu Jiu, a constatat conflictul negativ şi a înaintat dosarul pentru soluţionare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
A reţinut instanţa că, potrivit verificărilor efectuate în baza de date DEPABD, în perioada 17.10.2013-19.05.2023 pârâtul a avut domiciliul în judeţul Gorj, iar începând cu data de 19.05.2023 acesta are domiciliul în judeţul Hunedoara.
Faţă de această împrejurare, dispoziţiile art. 121 C. proc. civ. sunt derogatorii numai prin raportare la dispoziţiile art. 107 alin. (1) C. proc. civ., iar nu şi în raport cu cele statuate de către legiuitor în cadrul alin. (2) al articolului anterior menţionat care prevede că instanţa rămâne competentă să judece procesul chiar dacă, ulterior sesizării, pârâtul îşi schimbă domiciliul sau sediul.
Astfel, deşi competenţa teritorială exclusivă de soluţionare a cauzei este instituită în sarcina instanţei în circumscripţia căreia se află domiciliul consumatorului, aceasta se apreciază la momentul sesizării instanţei, împrejurarea că pe parcursul procesului consumatorul îşi modifică în mod repetat domiciliul neatrăgând în mod subsecvent modificarea instanţei competente din punct de vedere teritorial să soluţioneze cauza.
În cauza dedusă judecăţii, cererea de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu Jiu la data de 12.05.2023, iar pârâtul şi-a modificat domiciulul locuind în sat Panc, comuna Dobra, nr. 7, judeţul Hunedoara, localitate aflată în circumscripţia teritorială a Judecătoriei Deva, ulterior sesizării Judecătoriei Târgu Jiu, respectiv la data de 19.05.2023.
III. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Înalta Curte, competentă să soluţioneze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgu Jiu, pentru următoarele argumente:
Obiectul acţiunii îl constituie cererea cu valoare redusă prin care reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de1.035,86 RON cu titlu de debit principal, la plata dobânzii legale penalizatoare aferente debitului principal începând cu data de 30.03.2022 (data cesiunii de creanţă) şi până la data plăţii efective a debitului, în subsidiar, la plata dobânzii legale aferente debitului principal de la data introducerii cererii de valoare redusă, respectiv 12.05.2023, şi până la data achitării în integralitate a debitului, precum şi la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.
În cauză, raportat la obiectul litigiului, sunt incidente dispoziţiile art. 121 C. proc. civ., conform cărora "Cererile formulate de un profesionist împotriva unui consumator pot fi introduse numai la instanţa domiciliului consumatorului. Dispoziţiile art. 126 alin. (2) rămân aplicabile", coroborate cu cele ale art. 1028 C. proc. civ., potrivit cărora, în ce priveşte cererile de valoare redusă "1) Competenţa de a soluţiona cererea în primă instanţă aparţine judecătoriei. 2) Competenţa teritorială se stabileşte potrivit dreptului comun."
Potrivit verificărilor efectuate în DEPAB, de către prima instanţă sesizată, în perioada 17.10.2013-19.05.2023 pârâtul a avut domiciliul în judeţul Gorj, iar începând cu data de 19.05.2023 acesta are domiciliul în judeţul Hunedoara.
Astfel, se observă că, după data înregistrării cererii de valoare redusă (12.05.2023), pârâtul şi-a schimbat domiciliul, însă relevant pentru stabilirea competenţei teritoriale este domiciliul avut de pârât la momentul sesizării instanţei, aşa încât schimbarea ulterioară a domiciliului nu influenţează competenţa acesteia.
În acest sens, sunt dispoziţiile expres prevăzute de art. 107 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cu care "(2) Instanţa rămâne competentă să judece procesul chiar dacă, ulterior sesizării, pârâtul îşi schimbă domiciliul sau sediul."
Prin urmare, cum la data sesizării instanţei (12.05.2023) reclamantul avea domiciliul în circumscripţia Judecătoriei Târgu Jiu, iar schimbarea domiciliului, ulterior sesizării instanţei, nu este de natură să influenţeze competenţa acesteia, competenţa de soluţionare a cauzei aparţine acesteia, ca instanţă în circumscripţia căreia a avut domiciliul pârâtul consumator la data sesizării instanţei.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgu Jiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgu Jiu.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 9 octombrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.