Competence for counterclaims alleging intellectual property infringement under the incidental proceeding rule in Art. 123 CPC

Şedinţa publică din data de 9 octombrie 2024

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 2 Bucureşti la data de 20.03.2023, reclamanta A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii, B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L. obligarea acestora la plata în solidar a sumei de 81.505,29 RON reprezentând cheltuieli de judecată efectuate de reclamantă în dosarele nr. x/2013, y/2010 şi z/2021; cu cheltuieli de judecată.

Prin cerere reconvenţională pârâţii au solicitat obligarea reclamantei să plătească cheltuielile de judecată pe care le-au făcut în dosarul nr. x/2010, nr. y/2010* în dosarul nr. x/2013 (conexat la dosarul nr. x/2010) la Tribunalul Harghita, Curtea de Apel Târgu Mureş, precum şi la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie; obligarea reclamantei la plata daunelor morale pentru că a încălcat drepturile pârâţilor de proprietate industrială asupra invenţiei cupă poligonală pentru excavator, protejată prin brevetul de invenţie nr. x prin producerea/fabricarea şi comercializarea neautorizată a dinţilor cupă excavator 1400 II desen E 14-328.05/M, parte componentă a invenţiei pârâţilor.

II. Hotărârile care au generat conflictul de competenţă

Prin sentinţa nr. 827/29.01.2024, Judecătoria Sector 2 Bucureşti a declinat competenţa de soluţionare a capătului doi de cerere reconvenţională în favoarea Tribunalului Argeş (privind daunele generate de încălcarea dreptului de proprietate industrială al pârâţilor, excepţie invocată de reclamantă); a disjuns acţiunea reclamantei şi a dispus formarea unui nou dosar.

A reţinut instanţa că prin capătul doi de cerere reconvenţională se solicită plata sumei de 120.000 RON către fiecare pârât, reprezentând daune morale produse ca urmare a încălcării dreptului de proprietate industrială asupra invenţiei cupă poligonală pentru excavator protejată prin brevetul de inventie nr. x/30.12.2005.

Acest litigiu are natura unui litigiu în materia proprietăţii intelectuale, întrucât izvorăşte din pretinsa încălcare a unor drepturi de proprietate intelectuală reglementate de Legea nr. 64/1991.

Noul C. proc. civ. nu prevede competenţa tribunalului de soluţionare în primă instanţă a litigiilor în materia proprietăţii intelectuale, iar potrivit art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ., orice alte cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 200.000 RON, sunt de competenţa judecătoriei, astfel că, dacă s-ar aplica în speţă criteriul valoric, judecătoria ar fi instanţa competentă să soluţioneze cererea de faţă, însă competenţa de primă instanţă în materia proprietăţii intelectuale aparţine tribunalului, ca instanţă de drept comun, indiferent de valoarea obiectului cererii.

Astfel cum reiese din expunerea de motive a proiectului legii privind Noul C. proc. civ., prin adoptarea noii reglementări s-a intenţionat reaşezarea competenţei materiale, astfel încât să conducă atât la apropierea justiţiei de cetăţean, cât şi la o justiţie previzibilă prin unitatea soluţiilor jurisprudenţiale. S-a avut în vedere ca judecătoria să judece cauzele de valoare mică şi/sau de complexitate redusă, dar de o mare frecvenţă în practică.

Rezultă că enumerarea expresă din art. 94 a materiilor care atrag competenţa judecătoriei vizează cauzele civile stricto sensu, respectiv cele reglementate de C. civ., dovadă în acest sens fiind materiile indicate la pct. 1 lit. a) - j), care, într-adevăr, sunt susceptibile de a fi considerate ca fiind frecvente în practică şi având un grad redus de complexitate.

Nu au fost avute în vedere acele materii care, fără a fi propriu-zis civile, sunt reglementate, de regulă, prin legi speciale, ale căror dispoziţii se completează cu legislaţia civilă şi/sau procesual civilă. Este vorba despre acele materii în care se pot înfiinţa secţii specializate sau complete specializate în cadrul secţiilor civile, în temeiul art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Noului C. proc. civ., coroborat cu normele din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, incidente în funcţie de gradul instanţei.

Materia proprietăţii intelectuale se încadrează în categoria celor care nu pot fi considerate ca fiind atribuite prin lege în competenţa judecătoriei, întrunind exigenţele arătate anterior, motiv pentru care litigiile în această materie sunt de competenţa de primă instanţă a tribunalului, în aplicarea art. 95 pct. 1 C. proc. civ., care prevede că tribunalele judecă în primă instanţă toate cererile care nu sunt date prin lege în competenţa altor instanţe, consacră plenitudinea de competenţă a tribunalului pentru judecata în fond în primă instanţă, astfel cum rezultă şi din expunerea de motive a proiectului legii privind Noul C. proc. civ.

În atare context, art. 94 C. proc. civ., care enumeră expres cererile date în competenţa judecătoriei, reprezintă o normă de excepţie de la regula instituită prin art. 95 pct. 1, în sensul că ceea ce nu intră în competenţele atribuite judecătoriei este de competenţa tribunalului, ca instanţă de drept comun.

Prin sentinţa nr. 194/22.05.2024, Tribunalul Argeş, secţia civilă a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Judecătoriei Sector 2 Bucureşti, a constatat conflictul negativ şi a înaintat dosarul pentru soluţionare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

A reţinut instanţa că prin cererea din 20.03.2023, reclamanta a solicitat obligarea pârâţilor la plata în solidar a sumei de 81.505,29 RON reprezentând cheltuieli de judecată efectuată în dosarele nr. x/2023, y/2010 şi 1119/54/2021.

Prin cererea înregistrată la data de 14.07.2023 în cadrul dosarului nr. x/2023 aflat pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, pârâţii au formulat cererea reconvenţională prin care au solicitat la punctul 2, obligarea reclamantei la plata daunelor morale în cuantum de 120.000 RON, pentru fiecare, pentru încălcarea dreptului de proprietate industrială asupra invenţiei cupă poligonală pentru excavator, protejată prin brevetul de invenţie x/B1/30.12.2005.

Conform art. 123 alin. (1) C. proc. civ., cererile accesorii, adiţionale, precum şi cele incidentale se judecă de instanţa competentă pentru cererea principală, chiar dacă ar fi de competenţa materială sau teritorială a altei instanţe judecătoreşti, cu excepţia cererilor prevăzute la art. 120.

În cauză, cererea reconvenţională are caracterul unei cereri incidentale, în sensul art. 30 alin. (6) C. proc. civ., având în vedere dispoziţiile art. 209 alin. (1) din acelaşi cod. Prin urmare, aceasta se va judeca de instanţa competentă pentru cererea principală.

Împrejurarea că cererea reconvenţională a fost disjunsă, nu înlătură caracterul incidental al cererii în cadrul dosarului principal, iniţial nr. 6963/300/2023 aflat pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti. În acelaşi sens, disjungerea nu face inaplicabile dispoziţiile art. 123 alin. (1) C. proc. civ.. Dacă s-ar interpreta altfel, ar însemna că ar rămâne la dispoziţia judecătorului dosarului principal să schimbe competenţa de soluţionare a unei cauze, prin simpla disjungere a unei cereri reconvenţionale, şi să fie ocolite dispoziţiile art. 123 C. proc. civ., ceea ce nu poate fi primit.

III. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Înalta Curte, competentă să soluţioneze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 2 Bucureşti, pentru următoarele argumente:

Prin prezentul demers judiciar, reclamanta solicită obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată efectuate de către aceasta în cadrul unui litigiu având ca obiect drepturi de proprietate intelectuală, în cuantumul menţionat prin cererea introductivă de instanţă.

La rândul lor, pe cale reconvenţională, pârâţii au solicitat, într-un prim capăt de cerere, obligarea reclamantei, de asemenea, la plata unor cheltuieli de judecată efectuate în acelaşi litigiu, în diferite etape procesuale.

Un al doilea capăt de cerere reconvenţională vizează obligarea reclamantei la plata de daune morale pentru încălcarea/nerespectarea dreptului de proprietate intelectuală al pârâţilor.

Instanţele aflate în conflict au statuat în mod diferit asupra competenţei acestei din urmă solicitări realizată prin intermediul cererii reconvenţionale, apreciind fie că este vorba de o cerere din materia dreptului de proprietate intelectuală ce revine spre soluţionare tribunalului, în lipsa unei reglementări exprese, care să atribuie judecătoriei o asemenea competenţă (Judecătoria Sector 2 Bucureşti), fie că natura incidentală a cererii reconvenţionale impune judecarea acesteia de către instanţa investită cu acţiunea principală (Tribunalul Argeş).

Înalta Curte constată că în cauză atât acţiunea principală, cât şi cererea reconvenţională (ce are valoarea şi efectele juridice ale unei cereri principale, conform art. 209 C. proc. civ.), conţin solicitări similare, respectiv acordarea cheltuielilor de judecată efectuate de părţi într-un litigiu anterior din materia drepturilor de proprietate intelectuală. Valoarea sumelor solicitate cu acest titlu, dar şi natura juridică a unei astfel de acţiuni (acţiune în pretenţii de drept comun), atrage competenţa materială de soluţionare a litigiului a judecătoriei (în speţă, Judecătoria Sector 2 Bucureşti), conform art. 94 lit. k) C. proc. civ., text legal potrivit căruia judecătoria judecă "orice alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, indiferent de calitatea părţilor, profesionişti sau neprofesionişti."

Problema care a generat conflictul negativ de competenţă este însă aceea dacă solicitarea constând în acordarea de daune morale pentru o eventuală încălcare/nerespectare a unui drept de proprietate intelectuală (petitul doi din cererea reconvenţională) este sau nu de competenţa judecătoriei, având în vedere natura juridică a unei astfel de pretenţii.

Potrivit art. 123 C. proc. civ. "(1) Cererile accesorii, adiţionale, precum şi cele incidentale se judecă de instanţa competentă pentru cererea principală, chiar dacă ar fi de competenţa materială sau teritorială a altei instanţe judecătoreşti, cu excepţia cererilor prevăzute la art. 120. (2) Dispoziţiile alin. (1) se aplică şi atunci când competenţa de soluţionare a cererii principale este stabilită de lege în favoarea unei secţii specializate sau a unui complet specializat. (3) Când instanţa este exclusiv competentă pentru una din părţi, ea va fi exclusiv competentă pentru toate părţile."

Coroborând aceste dispoziţii cu cele ale art. 30 alin. (6) C. proc. civ., care definesc cererile incidentale, rezultă că art. 123 C. proc. civ. reglementează un caz de prorogare legală a competenţei, în sensul că instanţa competentă să soluţioneze o cerere principală devine competentă a soluţiona şi cererile accesorii, adiţionale şi incidentale formulate în aceeaşi cauză, chiar dacă în mod obişnuit, acestea nu ar fi intrat în competenţa sa materială ori teritorială.

Aceste prevederi legale speciale, ce reglementează o prorogare legală de competenţă în ceea ce priveşte judecata cererilor accesorii şi incidentale, în favoarea instanţei învestite cu soluţionarea cererii principale, au caracter imperativ şi se aplică prin derogare de la normele generale de competenţă materială sau teritorială exclusivă.

Cererea reconvenţională reprezintă o varietate a cererii de chemare în judecată prin care pârâtul dintr-un proces pendinte formulează pretenţii proprii împotriva reclamantului. Sub aspect procesual, cererea reconvenţională este una incidentală, ea nu exprimă apărarea pe care o face pârâtul faţă de pretenţiile reclamantului şi nici nu reprezintă o excepţie de procedură, ci constituie mijlocul procesual prin intermediul căruia pârâtul indică pretenţii proprii faţă de reclamant. Pârâtul devine astfel şi el reclamant, iar demersul său procedural întruneşte caracteristicile unei adevărate cereri de chemare în judecată. Caracterul incidental al cererii reconvenţionale nu înlătură valoarea şi efectele sale juridice similare unei acţiuni introductive de instanţă, însă presupune o competenţă specifică, şi anume aceea pe care o are acţiunea principală, fiind incidente, aşa cum s-a arătat, dispoziţiile art. 123 C. proc. civ. anterior menţionate.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare în favoarea Judecătoriei Sector 2 Bucureşti, ca instanţă competentă în soluţionarea cererii principale în raport de care s-a formulat cererea reconvenţională al cărei petit a determinat prezentul conflict negativ de competenţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 9 octombrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.