Transfer of case: Mischaracterization of legitimate suspicion as public security triggers jurisdictional declination to appellate court

Şedinţa publică din data de 9 octombrie 2024

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la data de 08.08.2024 sub nr. x/2024, petenta A. a solicitat strămutarea dosarului nr. x/2018 al Judecătoriei Răcari la o altă instanţă.

În motivare, petenta a arătat că dosarul a cărui strămutare o solicită are ca obiect acţiunea de partaj succesoral formulată de petentă cu privire la defuncta sa mătuşă, fiind dublată de o acţiune în anularea testamentului acestei persoane pentru lipsă discernământ, obiect al unui al dosar.

În cadrul dosarului a cărui strămutare se solicită Judecătoria Răcari refuză petentei dreptul fundamental la justiţie, nu ia în seamă cererile şi excepţiile pe care aceasta le formulează, iar avocatul părţii adverse, B., o ameninţă în spaţiul public şi privat atât pe petentă, cât şi pe apărătorul acesteia. Aceste abuzuri sunt întreţinute de către notarul C., ce are interes să menţină legal testamentul atacat de către petentă.

Petentă arată că este instrumentat şi un dosar penal, în care, de asemenea, nu îi sunt respectate drepturi fundamentale.

Situaţia descrisă mai sus este, în opinia petentei, una care ţine de siguranţa publică, aşa cum este reglementată prin Legea nr. 51/1991 actualizată, întrucât instituţii publice care ar trebui să protejeze legea nu o fac, astfel încât reprezintă un risc pentru securitatea naţională şi pentru supremaţia legii.

Prin abuzurile săvârşite, petentei îi este încălcat dreptul la proprietate, dreptul la un proces echitabil, la o instanţă imparţială şi stabilită de lege.

La data de 07.10.2024, petenta a depus completare la cererea de strămutare, prin care a arătat că există o lipsă de echitate a procesului civil la nivelul Judecătoriei Răcari, Tribunalului Dâmboviţa şi Curţii de Apel Ploieşti, în sensul că aceste instanţe au dovedit o unitate în a încălca drepturile procesuale ale petentei, emiţând sentinţe contrare legii.

Referitor la dosarul nr. x/2018 al Judecătoriei Răcari, petenta a arătat că nu i se pun la dispoziţie informaţii cu privire la modul în care dosarul a fost repartizat unui anumit magistrat; că deşi a solicitat să se discute caracterul fals al testamentului judecătorul a refuzat acest lucru şi a rămas în pronunţare pe probe, antepronunţându-se în acest fel; că în mod abuziv i s-a respins, de către Curtea de Apel Ploieşti, cererea de strămutare ca inadmisibilă; că este oprită prin toate mijloacele în demersurile de anulare a testamentului; că avocatul B. şi notarul C. aduc prejudicii grave ordinii publice prin ameninţările şi intimidările la care supun petenta; că a fost jignită în mod repetat, în public, de către avocatul B..

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând cererea de strămutare, Înalta Curte constată următoarele:

Cu titlu prealabil, întrucât prin cererea de strămutare dedusă judecăţii privitoare la dosarul nr. x/2018 aflat pe rolul Judecătoriei Răcari au fost invocate motive de strămutare pretins circumscrise siguranţei publice, Înalta Curte va analiza, cu prioritate, chestiunea competenţei, analiză în care va aprecia şi asupra calificării motivului de strămutare invocat.

În acest sens, Înalta Curte reţine că petenta a întemeiat şi susţinut cererea de strămutare prin raportare la dispoziţiile art. 140 alin. (3) C. proc. civ., învederând instanţei, atât în scris, cât şi prin concluziile orale, că înţelege să invoce motivul de strămutare privind siguranţa publică.

Pe lângă faptul că titularul acestui motiv de strămutare nu poate fi, în condiţiile art. 141 alin. (2) C. proc. civ., decât procurorul general ce activează în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, este de observat că argumentele pe care petenta le expune în susţinerea cererii de strămutare nu se circumscriu motivului invocat, ci vizează, în realitate, aspecte ce ţin de motivul de bănuială legitimă (în raport de care, având în vedere instanţa de unde se solicită strămutarea, respectiv Judecătoria Răcari, competenţa de soluţionare aparţine Curţii de Apel Ploieşti, iar nu Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie).

Astfel, legiuitorul a definit bănuiala ca fiind legitimă în cazurile în care există îndoială cu privire la imparţalitatea judecătorilor, circumstanţele procesului, calitatea părţilor, existenţa unor relaţii conflictuale locale. Bănuiala legitimă naşte o suspiciune de imparţialitate a judecătorilor instanţei, de natură să ducă la încălcarea principiului judecării cauzei în mod echitabil, în termen optim şi previzibil, de către o instanţă independentă, imparţială şi stabilită de lege, iar mecanismul strămutării are rolul de a proteja părţile, restabilind încrederea în actul de justiţie şi în instanţa de judecată.

Or, aspectele reclamate de către petentă privind pretinsa încălcare, de către autorităţile locale (magistraţi, poliţie, notar, experţi, etc.), a dreptului la justiţie, la un proces echitabil, la o instanţă imparţială şi stabilită de lege, relaţiile conflictuale existente între petentă şi avocatul părţii adverse, despre care arată că o hărţuieşte în mod repetat şi o jigneşte în spaţiul public şi privat, circumstanţele în care se derulează litigiul (faptul că sunt formulate plângeri penale, cereri de strămutare, solicitări de informaţii la diverse autorităţi publice despre care petenta afirmă că nu îi sunt puse la dispoziţie, etc.) reprezintă elemente ce pot fi subsumate, în măsura în care vor fi apreciate şi dovedite cu prilejul soluţionării la instanţa competentă, motivului de strămutare de bănuială legitimă, iar nu celui de siguranţă publică.

Referirile petentei la noţiuni precum linişte publică, ordine publică, siguranţă publică, nu pot fi luate ca atare şi nu conduc în mod automat la conturarea unei situaţii privind siguranţa publică (în ipoteza căreia petenta, aşa cum deja s-a arătat, nici măcar nu ar fi avut calitate procesuală activă), ci trebuie apreciate de către instanţă în contextul argumentelor deduse judecăţii care, în speţă, conturează nemulţumiri legate de bănuiala legitimă şi care atrag o altă competenţă de soluţionare a cererii de strămutare, respectiv aceea a curţii de apel în circumscripţia căreia se află instanţa pe rolul căreia se află dosarul a cărei strămutare se solicită.

Prin urmare, întrucât motivele deduse judecăţii în cadrul cererii de strămutare vizează bănuiala legitimă ca posibil impediment în soluţionarea imparţială a litigiului, Înalta Curte constată că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 142 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora "cererea de strămutare întemeiată pe motive de bănuială legitimă este de competenţa curţii de apel, dacă instanţa de la care se cere strămutarea este o judecătorie sau un tribunal din circumscripţia acesteia…".

Or, în cauză, cererea de strămutare dedusă judecăţii este întemeiată, aşa cum s-a arătat anterior, pe motive de bănuială legitimă şi este formulată cu privire la un dosar înregistrat ulterior intrării în vigoare a noului C. proc. civ. pe rolul Judecătoriei Răcari, instanţă aflată în circumscripţia teritorială a Curţii de Apel Ploieşti.

Pentru aceste considerente, în aplicarea dispoziţiilor art. 131 raportat la art. 142 C. proc. civ., instanţa competentă material a soluţiona cauza este Curtea de Apel Ploieşti, instanţă în favoarea căreia va opera prezenta declinare de competenţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Declină competenţa de soluţionare a cererii formulată de petenta A. privind strămutarea pricinii care face obiectul dosarului nr. x/2018 al Judecătoriei Răcari, în favoarea Curţii de Apel Ploieşti.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9 octombrie 2024.