Recovery of Bessarabian property claims: cassation appeal dismissed on procedural admissibility grounds

Şedinţa publică din data de 31 ianuarie 2024

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III a civilă la data de 14.01.2022, reclamanţii A., B. şi C., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, au solicitat anularea în tot a deciziei de validare parţială nr. 6502/23.12.2021 în dosarul nr. x/2020, invalidarea Hotărârii nr. 2825/31.08.2020 a Comisiei Mun. Bucureşti în dosarul nr. x/2006, şi, pe cale de consecinţă, constatarea calităţii autoarei D. de persoană îndreptăţită la despăgubirile prevăzute de Legea nr. 290/2003 pentru bunurile abandonate în Basarabia:

- teren arabil intravilan de 9 ha şi 8.100 mp pe teritoriul satului Medveja Mare, com. Micşuneşti, jud. Hotin;

- teren arabil, vie şi livadă de 10 ha şi 9.250 mp, toate situate în satul Botnăreşti-Noi, com. Ţănţăreni, jud. Tighina, împreună cu teren categoria curţi construcţii de 1.180 mp şi construcţii edificate [conac (suprafaţă utilă de 120 mp) + casă 3 camere (suprafaţă utilă de 60 mp), anexe (grajduri pentru vaci (15 mp), pentru cai (15 mp), pentru porci (10 mp) şi pentru găini (30 mp), hambar (50 mp) şi porumbar (10 mp) şi fântână] pe terenul de 1.180 mp din satul Botnăreşti-Noi, corn Ţănţăreni, jud. Tighina;

- 1/3 dintr-un lot de 10 ha situat în jud. Tighina, adică 33.333,3 mp atribuiţi minorelor E. şi Lidia conform sentinţei de divorţ nr. 30/22.03.1929 pronunţate între soţii F. şi D. (devenită după căsătorie D.);

- recolta anului 1944 aferentă livezii de pruni în suprafaţă de 7 ha şi 8.000 mp din terenul de mai sus de 10 ha şi 9.250 mp situat în satul Botnăreşti-Noi, com. Ţănţăreni, jud. Tighina;

- recolta anului 1944 aferentă plantaţiei de viţă de vie amplasate pe 3 ha şi 1250 mp din terenul de mai sus de 10 ha şi 9.250 mp situat în satul Botnăreşti-Noi, com. Ţănţăreni, jud. Tighina.

Prin sentinţa civilă nr. 1132 din 05 iulie 2022, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a admis, în parte, contestaţia formulată de reclamanţi; a modificat decizia nr. 6502/23.12.2021 a Comisiei Municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 şi Legii nr. 9/1998. A constatat dreptul reclamanţilor la compensaţii băneşti pentru următoarele bunuri: suprafaţa de 10 ha 6.245 mp din localitatea Bontăreştii-Noi, comuna Ţânţăreni, judeţ Tighina; teren arabil cu 2600 butuci de vie şi 300 copaci fructiferi; suprafaţa de 9 ha 8.100 mp din localitatea Medveja Mare, jud. Hotin; recolta aferentă anului 1944 pentru 2600 butuci de vie şi 300 copaci fructiferi aflate pe suprafaţa de teren de 10 ha 6245 mp; a respins ca neîntemeiată contestaţia pentru restul bunurilor.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III - a civilă, reclamanţii A., B. şi C. au formulat cerere de completare a dispozitivului sentinţei civile nr. 1132/05.07.2022, având în vedere omisiunea instanţei de a se pronunţa asupra cererii prin care a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu de avocat de 1380 RON.

Prin sentinţa civilă nr. 1464 din 04 octombrie 2022, Tribunalul Bucureşti, secţia a III - a civilă a admis cererea; a completat dispozitivul sentinţei civile nr. 1132/05.07.2022 a 2022 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III civilă, în sensul că: a obligat pârâta Autoritatea Naţională Pentru Restituirea Proprietăţilor şi la plata sumei de 1380 RON cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, solicitând modificarea hotărârii apelate, în sensul respingerii capătului de cerere privind cheltuielile de judecată, iar în subsidiar, în sensul reducerii acestora, cererea de apel fiind înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, sub nr. x/2022/a1.

Prin decizia civilă nr. 620 A din 27 aprilie 2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor împotriva sentinţei civile nr. 1464 din 04 octombrie 2022 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a III - a civilă.

La data de 02.05.2023, reclamanţi C., B. şi A. au formulat cerere de îndreptare a erorii materiale cuprinse în dispozitivul deciziei civile nr. 620 A din 27 aprilie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, apreciind că hotărârea pronunţată nu poate fi atacată cu recurs, fiind definitivă.

Prin încheierea de şedinţă din data de 11 mai 2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de reclamanţi, ca neîntemeiată.

4. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei nr. 620 A din 27 aprilie 2023 şi a încheierii din 11 mai 2023, ambele pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie au declarat recurs reclamanţii C., B. şi A..

În cuprinsul cererii de recurs, recurenţii au susţinut că atât hotărârea, cât şi încheierea de şedinţă atacate au fost date cu aplicarea şi interpretarea greşită a normelor de drept material în ceea ce priveşte calea de atac ce poate fi formulată împotriva acestor două hotărâri, pe care le apreciază ca fiind definitive.

În acest sens, au arătat că interpretarea formei actuale a art. 8 din Legea nr. 164/2014 trebuie să aibă în vedere căile de atac prevăzute de legiuitor la data apariţiei legii, respectiv că hotărârea pronunţată în soluţionarea apelului este definitivă.

5. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, arătând în esenţă, că, după modificarea Legii nr. 164/2014 prin Legea nr. 212/2018, nu mai există nicio derogare de la dreptul comun, în ceea ce priveşte regimul căilor de atac.

6. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 18 iulie 2023 şi a fost repartizat aleatoriu completului nr. 10 care, prin rezoluţia din data de 21 septembrie 2023, a stabilit termen la data de 30 martie 2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, în vederea soluţionării recursului.

Prin încheierea pronunţată la 16 noiembrie 2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a preschimbat, din oficiu, termenul de judecată stabilit la 25 ianuarie 2023, la data de 31 ianuarie 2024.

La acest termen, instanţa supremă a pus în discuţia părţilor excepţia inadmisibilităţii căii de atac şi cea a lipsei interesului în declararea recursului, râmând în pronunţare asupra acestora şi asupra fondului recursului.

În conformitate cu dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., analizând, cu prioritate, excepţiile invocate, din oficiu, Înalta Curte le va respinge, ca neîntemeiate, având în vedere cele ce succed.

În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii căii de atac, raportat la dispoziţiile art. 457 C. proc. civ., care consacră principiului legalităţii căilor de atac, coroborate cu prevederile art. 8 din Legea nr. 164/2014

Inadmisibilitatea reprezintă "sancţiunea" procesuală care intervine în cazul efectuării unui act procedural pe care legea îl exclude, nu-l prevede ori îl interzice, sau în cazul exercitării unui drept procesual nerecunoscut ori care a fost epuizat pe o altă cale procesuală, fiind, prin urmare, o cauză de respingere a cererii de chemare în judecată prin care se tinde la valorificarea unui astfel de drept, dar fără a se intra în cercetarea fondului.

Înalta Curte reţine că decizia atacată a fost pronunţată în soluţionarea unei cereri de completare a dispozitivului, iar încheierea atacată a fost pronunţată în soluţionarea unei cereri de îndreptare de eroare materială, fiind astfel incidente dispoziţiile art. 442, art. 444 şi art. 446 C. proc. civ.

Potrivit acestor dispoziţii art. 446 C. proc. civ., "Încheierile pronunţate în temeiul art. 442 şi 443, precum şi hotărârea pronunţată potrivit art. 444 sunt supuse aceloraşi căi de atac ca şi hotărârile în legătură cu care s-a solicitat, după caz, îndreptarea, lămurirea sau înlăturarea dispoziţiilor contradictorii ori completarea."

Cu referire la hotărârile în legătură cu care s-au solicitat atât completarea dispozitivului, cât şi îndreptarea de eroare materială, se constată că acestea au fost pronunţate într-un litigiu având ca obiect solicitarea reclamanţilor de anulare în tot a deciziei de validare parţială nr. 6502/23.12.2021, precum şi invalidarea Hotărârii nr. 2825/31.08.2020 a Comisiei Mun. şi, pe cale de consecinţă, constatarea calităţii autoarei D., de persoană îndreptăţită la despăgubirile prevăzute de Legea nr. 290/2003 pentru bunurile abandonate în Basarabia.

Potrivit dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 164/2014 prin care a fost modificată Legea nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, în forma în vigoare la data de 14.01.2022 (data cererii de chemare în judecată), "Deciziile de validare/invalidare ale Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor pot fi atacate în termen de 30 de zile de la comunicare. Litigiile privind modalitatea de aplicare a prevederilor prezentei legi sunt de competenţa secţiilor civile ale tribunalelor, indiferent de calitatea titularului acţiunii."

Înalta Curte constată, în economia legii speciale, că nici norma evocată şi, de altfel, nici alte norme subsecvente acesteia, nu arată calea de atac ce poate fi promovată împotriva soluţiei secţiei civile a tribunalului, norma specială atribuind doar competenţa materială de soluţionare în primă instanţă a contestaţiilor promovate în această materie.

Ca atare, dacă legea specială nu reglementează acest aspect în mod derogatoriu, înseamnă că în privinţa căilor de atac sunt aplicabile dispoziţiile de drept comun din C. proc. civ., potrivit celor prevăzute de art. 2 din cod.

Drept urmare, cum hotărârile pronunţate în contestaţiile prevăzute de Legea nr. 164/2014 nu sunt înscrise în cuprinsul art. 483 alin. (2) teza I din C. proc. civ. între materiile exceptate de la exercitarea recursului şi, astfel cum s-a arătat, nici legea specială nu stabileşte că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului, rezultă că hotărârile pronunţate în litigiile care au ca temei al contestaţiei prevederile art. 8 din Legea nr. 164/2014 (în forma în vigoare la data de 14 ianuarie 2022) sunt susceptibile de calea de atac a recursului.

Or, în condiţiile în care art. 446 C. proc. civ. stabileşte fără echivoc că încheierile pronunţate în temeiul art. 442 şi 444 sunt supuse aceloraşi căi de atac ca şi hotărârile în legătură cu care s-a solicitat, după caz, îndreptarea sau completarea, reiese că atât decizia nr. 620 A din 27 aprilie 2023, cât şi încheierea din 11 mai 2023, ambele pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, sunt susceptibile de recurs.

Cu referire la îndeplinirea condiţiei interesului în declararea căii de atac a recursului, Înalta Curte constată următoarele:

Conform dispoziţiilor art. 32 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., una dintre condiţiile necesare pentru existenţa dreptului la acţiune este cea a interesului de a promova acţiunea, condiţie generală care vizează orice cerere formulată în justiţie, şi care se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluţionării cauzei, atât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât şi la momentul exercitării căilor de atac.

Regula instituită prin dispoziţiile art. 458 C. proc. civ. este aceea potrivit căreia căile de atac pot fi exercitate doar de părţile litigante care justifică un interes.

Prin criticile formulate în cuprinsul cererii de recurs, recurenţii îşi justifică interesul legitim pentru exercitarea controlului de nelegalitate asupra hotărârilor pronunţate în procedurile speciale reglementate de art. 442 şi art. 444 C. proc. civ., cu scopul de a obţine respingerea căii de atac, ca inadmisibilă. Această soluţie ar putea fi ulterior opusă în dosarul nr. x/2022, în vederea suprimării unui eventual recurs declarat de pârâta ANRP şi rămânerea definitivă a soluţiei pronunţate de curtea de apel.

Faţă de cele arătate, Înalta Curte apreciază că excepţiile invocate sunt neîntemeiate şi le va respinge în consecinţă.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Analizând recursul în raport cu actele şi lucrările dosarului, criticile şi apărările formulate şi cu prevederile art. 488 din C. proc. civ., Înalta Curte îl va respinge, pentru considerentele ce succed.

În cuprinsul cererii de recurs, recurenţii au susţinut că atât hotărârea, cât şi încheierea de şedinţă atacate, au fost date cu aplicarea şi interpretarea greşită a normelor de drept material în ceea ce priveşte calea de atac ce poate fi formulată împotriva acestor două hotărâri, pe care le apreciază ca fiind definitive.

În acest sens, au arătat că interpretarea formei actuale a art. 8 din Legea nr. 164/2014 trebuie să aibă în vedere căile de atac prevăzute de legiuitor la data apariţiei legii, respectiv că hotărârea pronunţată în soluţionarea apelului este definitivă.

Critica astfel formulată, poate fi circumscrisă motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., însă este nefondată.

Prin prezentul demers judiciar, se supune controlului instanţei de recurs legalitatea soluţiei pronunţate de curtea de apel în două dintre procedurile speciale de completare a dispozitivului şi de îndreptarea a erorii materiale, în ceea ce priveşte calea de atac ce poate fi formulată împotriva hotărârilor.

Decizia şi încheierea atacate au fost pronunţate într-un litigiu având ca obiect contestaţie împotriva deciziei emise de ANRP cu privire la acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietatea acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 290/2003 şi Legii nr. 164/2014.

Ceea ce susţin recurenţii prin intermediul prezentei căi de atac este că, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 290/2003, în forma iniţială avută la data intrării în vigoare, hotărârile pronunţate în contestaţiile împotriva deciziilor emise de ANRP în această materie erau supuse numai apelului, nu şi căii de atac a recursului, aceasta fiind voinţa legiuitorului, voinţă care trebuie respectată şi avută în vedere şi la interpretarea dispoziţiilor ulterioare, intervenite ca urmare a modificărilor legislative.

Prin formularea acestei critici, recurenţii ignoră principiul tempus regit actum conform căruia legea aplicabilă speţei este cea în vigoare la momentul introducerii acţiunii şi nu cea în vigoare la momentul adoptării legii materiale.

Principiul tempus regit actum este un principiu fundamental al dreptului, care stipulează că o acţiune juridică este guvernată de legea în vigoare la momentul în care aceasta a fost săvârşită. În esenţă, acest principiu afirmă că fiecare act juridic trebuie să fie evaluat conform normelor legale existente la data la care actul a fost realizat, indiferent de modificările legislative ulterioare.

Deşi drepturile materiale ale părţilor sunt guvernate de legea în vigoare la momentul naşterii raportului juridic, calea de atac împotriva unei hotărâri pronunţate în temeiul acelei legi va fi reglementată de legislaţia procedurală în vigoare la momentul pronunţării hotărârii. Astfel, chiar dacă o lege specială a fost adoptată anterior şi stabilea anumite reguli pentru hotărârile pronunţate în primă instanţă, normele procedurale actuale, în vigoare la data pronunţării hotărârii, vor determina calea de atac aplicabilă.

Potrivit dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 164/2014 de modificare a Legii nr. 290/2003, în forma în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată şi la data pronunţării deciziei instanţei de apel, "Deciziile de validare/invalidare ale Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor pot fi atacate în termen de 30 de zile de la comunicare. Litigiile privind modalitatea de aplicare a prevederilor prezentei legi sunt de competenţa secţiilor civile ale tribunalelor, indiferent de calitatea titularului acţiunii."

Drept urmare, art. 8 din Legea nr. 164/2014, în forma aplicabilă prezentului litigiu, nu reglementează explicit calea de atac împotriva hotărârilor pronunţate de instanţele de fond sau de apel. În absenţa unei dispoziţii exprese derogatorii, normele de drept comun prevăzute în C. proc. civ. sunt pe deplin aplicabile, iar conform acestor norme, respectiv art. 483 alin. (1) C. proc. civ., hotărârile pronunţate în prima instanţă pot fi supuse apelului, iar cele pronunţate în apel pot fi atacate cu recurs, cu excepţia cazurilor în care legea prevede altfel în mod explicit.

Deşi interpretarea sistematică a legii impune o analiză a evoluţiei legislaţiei, aceasta nu poate prevala asupra aplicării normelor procedurale actuale, care reglementează clar dreptul părţilor de a exercita căile de atac prevăzute de legislaţia procedurală curentă, astfel că recurenţii nu pot invoca dispoziţiile anterioare ale legii pentru a justifica imposibilitatea exercitării recursului.

Drept urmare, având în vedere că hotărârile pronunţate în contestaţiile reglementate de Legea nr. 164/2014 nu sunt exceptate de la exercitarea recursului conform art. 483 alin. (2) teza I din C. proc. civ. şi că legea specială nu stipulează că hotărârile de primă instanţă sunt supuse doar apelului, rezultă că hotărârile pronunţate în litigiile care au ca obiect contestaţii întemeiate pe prevederile art. 8 din Legea nr. 164/2014 (în forma sa în vigoare la data de 14 ianuarie 2022, data introducereii acţiunii) sunt supuse recursului.

Întrucât art. 446 din C. proc. civ. prevede că încheierile pronunţate în baza art. 442 şi 444 sunt supuse aceloraşi căi de atac ca şi hotărârile pentru care s-a solicitat, după caz, îndreptarea sau completarea, rezultă că atât decizia nr. 620 A din 27 aprilie 2023, cât şi încheierea din 11 mai 2023, ambele pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, pot fi atacate cu recurs.

Pentru aceste considerente, reţinând că hotărârile atacate au fost date cu aplicarea corectă a legii pe aspectele contestate şi că, astfel, nu este îndeplinită condiţia ipotezei de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat şi îl va respinge ca atare, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanţii B., C. şi A. împotriva deciziei nr. 620 A din 27 aprilie 2023 şi a încheierii din 11 mai 2023, ambele pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 31 ianuarie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.