Occupier liability upheld on remand; owners’ appeal over default date and evidence fails, costs awarded

Şedinţa publică din data de 9 octombrie 2024

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 23.12.2016 pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti sub nr. x/2016, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii B. S.R.L., C., D., E. şi F., obligarea acestora la plata contravalorii lipsei de folosinţă a imobilului proprietatea reclamantului situat în oraşul Voluntari, judeţul Ilfov, având nr. cadastral x, înscris în CF nr. x, pentru ultimii 3 ani anteriori introducerii cererii de chemare în judecată.

Urmare a soluţionării conflictului negativ de competenţă ivit între Tribunalul Ilfov şi Tribunalul Bucureşti, prin sentinţa nr. 41/F/2I.03.2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţie civilă, sens în care dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III a civilă sub nr. x/2017.

2. Primul ciclu procesual

Prin sentinţa nr. 2598/19.11.2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a III a civilă a admis, în parte, acţiunea; a respins excepţia lipsei calităţii procesual pasive a pârâţilor şi a obligat pârâţii, în solidar, la plata, către reclamant, a sumei de 61.427,87 euro cu titlu de contravaloare lipsă de folosinţă a imobilului situat în oraşul Voluntari, judeţul Ilfov, pe perioada 23.12.2013 - 15.07.2016.

Prin decizia nr. 1815/A/17.12.2020 pronunţată în dosarul nr. x/2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă a admis apelurile pârâţilor împotriva sentinţei; a schimbat în parte sentinţa, în sensul că despăgubirile pe care pârâţii trebuie să le plătească, în solidar, reclamantului, sunt de 21.209,5 euro şi reprezintă contravaloarea lipsei de folosinţă a imobilului pe perioada 27.11.2015-15.07.2016 şi a păstrat celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Prin decizia nr. 2432/16.11.2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a respins, ca nefondat, recursul pârâţilor împotriva deciziei anterior menţionate; a admis recursul reclamantului împotriva aceleiaşi decizii, a casat decizia recurată şi a trimis cauza, spre rejudecare, la aceeaşi curte de apel.

La termenul din data de 16.11.2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a constatat că a încetat capacitatea de folosinţă a intimatei B. S.R.L., cu efectul desprins din art. 56 alin. (1) C. proc. civ., urmând a se modifica în mod corespunzător cadrul procesual, fără menţionarea acestei intimate.

Prin decizia nr. 2663/07.12.2021 pronunţată în dosarul nr. x/2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a respins cererea de completare a dispozitivului deciziei nr. 2432/16.11.2021, formulată de petentul A..

3. Al doilea ciclu procesual

Prin decizia nr. 1549/A/28.10.2022 pronunţată în dosarul nr. x/2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă a respins, ca nefondat, apelul pârâţilor împotriva sentinţei nr. 2598/19.11.2019 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă în dosarul nr. x/2017; a obligat pe apelanţii-pârâţi la plata, către intimatul-reclamant A., a cheltuielilor de judecată în recurs de 5.586,33 RON reprezentând taxă judiciară de timbru de 2.611,33 RON şi onorariu de avocat de 2.975 RON şi a cheltuielilor de judecată în rejudecarea apelului de 2.975 RON reprezentând onorariu de avocat.

4. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva acestei decizii au declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., pârâţii D., C., F., E..

Subsumat motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenţii au învederat că instanţa de apel a pronunţat hotărârea cu încălcarea prevederilor art. 501 alin. (1) şi alin. (3) C. proc. civ., întrucât s-a raportat doar la momentul la care pârâţii datorează contravaloarea lipsei de folosinţă şi a lăsat nesoluţionate celelalte motive de apel, precum şi apelul declarat de pârâta B. S.R.L..

Deşi prin decizia de casare s-a constatat că a încetat capacitatea de folosinţă a intimatei B. S.R.L., cu efectul desprins din art. 56 alin. (1) C. proc. civ., totuşi, în rejudecare, instanţa de apel a soluţionat apelul şi în contradictoriu cu societatea comercială radiată, astfel cum reiese din considerentele şi dispozitivul deciziei recurate.

Relativ la motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenţii au arătat că decizia atacată a fost pronunţată cu încălcarea sau aplicarea eronată a normelor de drept material.

În mod greşit instanţa de apel reţine că, întrucât recursurile pârâţilor au fost respinse ca nefondate, iar apelanta-pârâtă B. S.R.L. nu a declarat recurs, aceasta ar mai fi rămas învestită doar cu soluţionarea apelului în raport cu momentul datorării lipsei de folosinţă, aspect care contravine chiar deciziei de casare, întrucât instanţa supremă nu a desfiinţat celelalte motive de apel.

Potrivit deciziei de casare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat că nu va analiza motivele de netemeinicie privind expertiza efectuată în cauză şi necesitatea citării soţiei reclamantului în raport cu prevederile art. 339 şi art. 643 alin. (1) şi alin. (2) C. civ. întrucât, deşi acestea figurează şi în motivele de apel formulate de pârâţi, nu se raportează la dezlegarea dată de instanţa de apel, astfel încât nici această critică nu va putea fi analizată, deoarece obiectul recursului îl constituie decizia atacată şi nu nemulţumirile părţii privitoare la procedura în faţa primei instanţe.

În rejudecare, instanţa de apel a lăsat nesoluţionate motive de apel esenţiale, care vor avea consecinţa unei contrarietăţi de hotărâri cu privire la cuantumul real al valorii lipsei de folosinţă, în contextul în care contravaloarea lipsei de folosinţă va fi determinată şi în procedura partajului solicitată de soţia reclamantului, într-un alt dosar.

Recurenţii învederează că este esenţial atât momentul de la care intimatul ar avea dreptul la plata contravalorii lipsei de folosinţă a imobilului, astfel cum s-a statuat prin decizia de casare, dar şi cuantumul contravalorii lipsei de folosinţă, astfel cum a fost stabilit prin raportul de expertiză, cu privire la care pârâţii au formulat motiv de apel, ce a rămas nesoluţionat deşi nu a fost înlăturat de instanţa de recurs.

De asemenea, a rămas nesoluţionat motivul de apel referitor la nelegalitatea şi netemeinicia raportului de expertiză în condiţiile în care, prin cererea de apel, apelanţii-pârâţi au arătat faptul că expertiza efectuată în cauză este lovită de nulitate întrucât s-a realizat fără citarea pârâtei B. S.R.L. prin lichidatorul judiciar Recuperare Consulting Grup IPURL, care în acea perioadă avea capacitate de folosinţă şi solicitase în mod legal suspendarea judecăţii în temeiul art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014. Cu toate că la data de 05.02.2019 pârâţii au adus la cunoştinţa expertului starea de insolvenţă a societăţii, acesta nu a citat partea prin lichidator judiciar, după cum instanţa de apel a omis să citeze societatea (conform încheierii de la termenul din 05.02.2019-fila x) şi să comunice expertului obligaţia legală de a aplica şi respecta dispoziţiile art. 155 alin. (1) pct. 5 teza finală din C. proc. civ. coroborate cu dispoziţiile art. 41 alin. (5) din Legea nr. 85/2014. Faţă de aceste împrejurări, recurenţii învederează că expertiza a fost efectuată cu încălcarea respectivelor prevederi legale.

Recurenţii mai arată că apelul societăţii aflate în insolvenţă nu a fost soluţionat (fiind înregistrat la data de 17.12.2019, iar societatea avea capacitate de folosinţă) şi nu se poate pune în discuţie nulitatea relativă procedurală cu privire la faptul că numai partea respectivă o poate invoca întrucât, potrivit jurisprudenţei instanţei supreme (decizia civilă nr. 3416/05.11.2014), indiferent de atitudinea procesuală a debitoarei aflate în insolvenţă, era obligatorie citarea acesteia.

Instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra motivului de apel privind necesitatea refacerii raportului de expertiză cu citarea societăţii pârâtei prin lichidator, în contextul în care această cerere a fost respinsă de către instanţa de fond, iar obiecţiunile la raport au fost recalificate ca fiind apărări de fond, fără a fi, însă analizate.

Prin nesoluţionarea tuturor motivelor de apel instanţa de fond a încălcat principiul disponibilităţii prevăzut de art. 22 C. proc. civ.

Făcând referire la decizia nr. 884/2017 şi la decizia nr. 1832/2016 pronunţate de secţia a II a civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, recurenţii au învederat că jurisprudenţa instanţei supreme este constantă în aplicarea art. 501 alin. (3) C. proc. civ. şi a consecinţelor ce decurg din aplicarea sa.

5. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 22.05.2024, completul de filtru a admis în principiu recursul şi a fixat termen de judecată în şedinţă publică pentru soluţionarea acestuia la data de 09.10.2024.

Recurenţii au formulat punct de vedere la raport prin care au reiterat aspecte deduse judecăţii prin memoriul de recurs, au învederat că dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., contrar celor reţinute prin raportul de admisibilitate, nu au fost invocate pur formal, ci au vizat nesocotirea dispoziţiilor art. 501 alin. (3) C. proc. civ., şi au solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

6. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinare, intimatul-reclamant a solicitat respingerea recursului, cu obligarea recurenţilor la plata cheltuielilor de judecată.

Relativ la motivul de recurs vizând citarea, în rejudecare, a societăţii B. S.R.L., intimatul a invocat prevederile art. 160 alin. (3) C. proc. civ., arătând că pârâţii au fost legal citaţi la termenul din 28.10.2022 şi nu au invocat neregularitatea privind procedura de citare a societăţii care nu mai avea capacitate procesuală de folosinţă. Totodată învederează că, prin invocarea acestui argument, recurenţii-pârâţi nu justifică un interes şi o vătămare de natură să conducă la anularea deciziei recurate întrucât prin dispozitivul hotărârii atacate nu a fost stabilită o obligaţie în sarcina respectivei societăţi, iar prin sentinţa pronunţată de instanţa de fond s-a dispus obligarea pârâţilor, în solidar.

Cu privire la argumentele recurenţilor-pârâţi ce vizează nesoluţionarea unor motive de apel şi cele referitoare la expertiza efectuată în cauză şi necesitatea citării soţiei reclamantului, arată că aceste critici sunt identice cu cele formulate în apel, în primul ciclu procesual, fără a se raporta la dezlegările date prin decizia nr. 1815/17.12.220, considerente menţinute prin decizia de casare. De asemenea, învederează că sunt inadmisibile criticile recurenţilor sub aspectul nelegalităţii şi netemeiniciei raportului de expertiză.

Recurenţii-pârâţi au formulat răspuns la întâmpinare prin care au solicitat respingerea apărărilor intimatului, învederând că acesta confundă procedura de citare cu lipsa capacităţii procesuale de folosinţă, în cauză nefiind aplicabile prevederile art. 160, ci art. 56 C. proc. civ.. Învederează că apărările din cuprinsul întâmpinării sunt nefondate, iar instanţa de apel a lăsat nesoluţionate motive de apel fundamentale.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând criticile formulate, Înalta Curte constată că acestea nu pot fi primite, fiind lipsite de fundament legal, potrivit următoarelor considerente:

- Invocând motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenţii-pârâţi au susţinut nesocotirea dispoziţiilor art. 501 alin. (3) C. proc. civ., respectiv a limitelor rejudecării stabilite prin decizia de casare întrucât pe de o parte, instanţa de apel a considerat că a rămas învestită doar cu stabilirea momentului de la care se datorează contravaloarea lipsei de folosinţă asupra imobilului - lăsând astfel nesoluţionate celelalte motive de apel - şi, pe de altă parte, a lăsat nesoluţionat apelul declarat de S.C. B. S.R.L., pe care a citat-o în proces, deşi i se reţinuse lipsa capacităţii de folosinţă prin decizia anterioară a instanţei de recurs.

Criticile sunt nefondate.

Astfel, în ce priveşte limitele rejudecării, ele au fost corect stabilite şi reţinute de instanţa de apel, cu referire la dezlegările cu caracter obligatoriu ale deciziei de casare (decizia nr. 2432/16.11.2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă) care a constatat ca fiind întemeiată, din criticile deduse judecăţii, prin intermediul celor două recursuri, al reclamantului şi al pârâţilor, doar cea prin care reclamantul a susţinut greşita determinare a momentului de la care pârâţii datorează contravaloarea lipsei de folosinţă asupra imobilului pe care l-au ocupat fără niciun titlu.

Aceasta, în contextul în care decizia anterioară din recurs a statuat că, în speţă, nu se punea problema antrenării răspunderii pârâţilor pe temei contractual, pentru a fi incidente dispoziţiile art. 1522 C. civ. referitoare la punerea în întârziere prin efectul notificării, ci a răspunderii civile delictuale, situaţie în care autorul faptei ilicite se află de drept în întârziere conform art. 1523 alin. (2) lit. e) C. civ.

În acest context, la rejudecare, instanţa de apel a dat efect dezlegărilor cu caracter obligatoriu ale deciziei de casare, conform art. 501 C.priv., reţinând, în mod corect, în stabilirea momentului de la care pârâţii erau de drept în întârziere şi deci, datorau despăgubiri (contravaloarea lipsei de folosinţă a imobilului ocupat fără titlu), autoritatea de lucru judecat a sentinţei civile nr. 2727/18.04.2016 a Judecătoriei Buftea (prin care, dispunându-se evacuarea pârâţilor din imobil, s-a stabilit definitiv asupra lipsei vreunui drept de folosinţă a acestora care să le justifice ocuparea imobilului proprietatea reclamantului).

Susţinerea conform căreia instanţa de apel ar fi lăsat nesoluţionat apelul declarat de S.C. B. S.R.L. este una lipsită de fundament şi contradictorie în argumentarea ei, care relevă faptul că deşi faţă de această societate s-a închis procedura falimentului, dispunându-se radierea din Registrul comerţului, ar fi trebuit, totodată, să-i fie soluţionată calea de atac.

Acest aspect, al lipsei capacităţii de folosinţă vizând societatea menţionată, a fost reţinut prin decizia de casare, constatându-se că respectiva persoană juridică "nu mai face parte din distribuţia procesuală a cauzei, nemaifiind subiect de drept, urmare a închiderii procedurii insolvenţei şi a radierii acesteia în condiţiile legii".

Or, în mod contradictoriu şi incoerent, recurenţii-pârâţi invocă, în acelaşi timp, dezlegările deciziei de casare şi pretinsa greşită nesoluţionare a apelului unei persoane faţă de care se constatase lipsa capacităţii procesuale de folosinţă, cadrul procesual pasiv în acest sens fiind stabilit prin chiar decizia de casare.

Împrejurarea că, în dispozitivul deciziei din apel, apare menţionată ca având calitatea de apelantă şi S.C. B. S.R.L., nu poate fi decât rezultatul unei erori materiale - susceptibile de îndreptare pe calea prevăzută de art. 442 C. proc. civ. - fără să afecteze legalitatea soluţiei, câtă vreme analiza fondului raportului juridic, la rejudecare, nu a vizat în niciun fel această societate căreia îi încetase existenţa juridică.

- De asemenea, susţinând că, la momentul rejudecării, instanţa de apel ar fi lăsat neanalizate motive de apel - referitoare la necesitatea citării soţiei reclamantului, în raport cu art. 339 şi art. 643 alin. (1) şi (2) C. civ., faţă de existenţa unui proces de partaj bunuri comune care ar purta şi asupra imobilului în litigiu - recurenţii ignoră dezlegările deciziei de casare.

Pe acest aspect, care a constituit obiect de critică şi în recursul anterior, Înalta Curte a reţinut, în decizia de casare, că nu poate fi supusă controlului de legalitate, în contextul în care aceasta a fost formulată în termeni identici prin motivele de apel, a primit o dezlegare din partea instanţei, iar criticile nu s-au raportat la dezlegarea dată, or, "obiectul recursului îl constituie decizia atacată, iar nu nemulţumirile părţii privitoare la procedura în faţa primei instanţe".

Ca atare, a rămas definitivă statuarea deciziei anterioare din apel, care, analizând cadrul procesual pasiv, l-a considerat corect determinat, conform cererii de chemare în judecată, având în vedere că se reclama, ca faptă ilicită, ocuparea abuzivă a unui imobil, astfel cum rezultă dintr-o hotărâre judecătorească definitivă (sentinţa civilă nr. 2727/18.04.2016 a Judecătoriei Buftea), aşa încât n-au fost primite susţinerile părţilor "prin care s-au propus raporturi juridice diferite de cele configurate şi stabilite printr-o hotărâre judecătorească".

În acest context, critica recurenţilor potrivit căreia instanţa de apel ar fi trebuit să analizeze, încă o dată, motivul referitor la extinderea cadrului procesual, este una care pune în discuţie, în mod nepermis, un aspect tranşat jurisdicţional în mod definitiv.

- Tot astfel, pretinzând că ar fi rămas neanalizată critica referitoare la nelegalitatea şi netemeinicia raportului de expertiză, sub motiv că aceasta a fost efectuată "fără citarea pârâtei B. S.R.L., care la vremea respectivă avea capacitatea de folosinţă", recurenţii deduc judecăţii o critică nefondată dintr-o dublă perspectivă.

Mai întâi, pentru că decizia de casare anterioară, învestită cu o asemenea critică, referitoare la administrarea probei cu expertiză, a arătat că nu o poate învesti legal, fiind vorba despre un aspect de netemeinicie a judecăţii, iar nu de unul de nelegalitate, care să poată face obiect al controlului în recurs.

Aceasta înseamnă că a rămas valabilă statuarea instanţei de apel în legătură cu validitatea administrării probei cu expertiză, pe care nu a găsit-o afectată de vreun viciu care să atragă nulitatea raportului de expertiză şi ca atare, să-l înlăture din probaţiune.

Pe de altă parte, susţinerea unei asemenea critici este una lipsită de orice interes personal procesual, câtă vreme aduce în discuţie o pretinsă vătămare care vizează o altă parte a procedurii juridice (în plus, respectiva societate la care se face trimitere fiind, la momentul la care se reiterează acest aspect, una inexistentă din punct de vedere juridic, ca urmare a radierii).

- În fine, în ce priveşte invocarea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se constată, astfel cum s-a reţinut şi prin încheierea de admitere în principiu din 22.05.2024, că este vorba despre o critică pur formală, în contextul în care recurenţii nu au indicat norme de drept substanţial a căror nesocotire să fi avut loc prin judecata realizată de instanţa de apel.

În consecinţă, potrivit tuturor considerentelor expuse, recursul a fost găsit nefondat şi va fi respins ca atare.

Văzând dispoziţiile art. 451 alin. (1), art. 453 alin. (1) C. proc. civ., intimaţii vor fi obligaţi la plata cheltuielilor de judecată (onorariu avocat) datorate reclamantului pentru faza procesuală a recursului, conform chitanţelor anexate .

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâţii C., E., F. şi D. împotriva deciziei nr. 1549/A din 28 octombrie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Obligă pe recurenţii-pârâţi la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2975 RON în favoarea intimatului-reclamant A..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9 octombrie 2024.