Territorial Competence for Enforcement Appeal Established by Authorizing Court Overriding General Territorial Rules

Şedinţa publică din data de 8 octombrie 2024

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, constată:

1. Obiectul cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Găeşti la data de 27.06.2023, sub nr. x/2023, contestatorul Tribunalul Argeş a solicitat, în contradictoriu cu intimaţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M.

N., M., O., P., Q., R., S., T., U. (moştenitor rezervatar al defunctei V.), W., X., Y., anularea tuturor formelor de executare efectuate în dosarul de executare nr. 388/2022 al Biroului Executorului Judecătoresc Z., inclusiv a somaţiei cu nr. x/2022 din data de 31.05.2023, înregistrată la Tribunalul Argeş, sub nr. x/03.12.2020, precum şi a încheierii de încuviinţare a executării silite, pronunţată la data de 03.10.2022 de către Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, în dosarul nr. x/2023, ataşată somaţiei din data de 31.05.2023; să se constate suspendarea de drept a oricărei executări silite pentru sumele care nu au devenit exigibile până la data încuviinţării executării silite în dosar nr. x/2022 al Z., conform art. 39 alin. (1) din O.U.G. nr. 114/2018.

În drept, s-au invocat dispoziţiile art. 666, 670, 701, 712 si următoarele din C. proc. civ., O.U.G. nr. 114/2018.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Prin sentinţa civilă nr. 1933 din 4 decembrie 2023, Judecătoria Găeşti a respins excepţia necompetenţei materiale, invocată de intimaţi prin întâmpinare, a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, reţinând, în esenţă, că executarea silită a fost încuviinţată de către Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti şi incidenţa în cauză a Deciziei nr. 20/2021 pronunţate în recurs în interesul legii.

2.2. Prin sentinţa civilă nr. 5556 din 11 iunie 2024, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa în favoarea Judecătoriei Găeşti, făcând aplicarea art. 127 din C. proc. civ., în sensul că Judecătoria Găeşti este instanţă de acelaşi grad cu instanţa de executare, aflată în circumscripţia teritorială a unei curţi de apel învecinate (Curtea de Apel Ploieşti) celor în a căror rază teritorială (Curtea de Apel Bucureşti şi Curtea de Apel Piteşti) se regăsesc instanţele la care funcţionează creditorii judecători (Judecătoria Piteşti şi Tribunalul Bucureşti).

Constatând ivit conflictul negativ de competenţă, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a suspendat judecata şi a dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

3. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Soluţionând conflictul negativ de competenţă, Înalta Curte va stabili că instanţa competentă teritorial să soluţioneze contestaţia la executare este Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, pentru următoarele considerente:

Prin contestaţia la executare ce face obiectul dosarului în care s-a ivit prezentul conflict negativ de competenţă, debitorul Tribunalul Argeş, în contradictoriu cu intimaţii-creditori, având funcţia de judecători, a solicitat anularea tuturor formelor de executare efectuate în dosarul de executare nr. x/2022 al Biroului Executorului Judecătoresc Z., inclusiv a somaţiei cu nr. x/2022 din data de 31.05.2023, înregistrată la Tribunalul Argeş, sub nr. x/03.12.2020, precum şi a încheierii de încuviinţare a executării silite, pronunţată la data de 03.10.2022 de către Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, în dosarul nr. x/2023, ataşată somaţiei din data de 31.05.2023; să se constate suspendarea de drept a oricărei executări silite pentru sumele care nu au devenit exigibile până la data încuviinţării executării silite în dosar nr. x/2022 al Z., conform art. 39 alin. (1) din O.U.G. nr. 114/2018.

Potrivit art. 714 alin. (1) din C. proc. civ. contestaţia se introduce la instanţa de executare, iar, conform art. 651 alin. (1) din C. proc. civ., instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel, urmând ca instanţa de executare să soluţioneze cererile de încuviinţare a executării silite, contestaţia la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe.

În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 651 alin. (1), art. 666, art. 712, art. 714 şi art. 112 din C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, a pronunţat decizia nr. 20 din 27 septembrie 2021, prin care a stabilit că instanţa de executare competentă teritorial să soluţioneze contestaţia la executare propriu-zisă, formulată de unul dintre debitorii la care se referă titlul executoriu, este judecătoria care a încuviinţat executarea silită a acelui titlu executoriu, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. În considerentele acestei decizii în interesul legii, s-au reţinut următoarele aspecte relevante în cauza de faţă:

Încă din momentul încuviinţării executării silite (care reprezintă condiţia esenţială a demarării efective a procedurii execuţionale) este determinată instanţa de executare, aceasta fiind unică pe parcursul întregii proceduri de executare silită, potrivit dispoziţiilor art. 651 alin. (2) din C. proc. civ.

Altfel spus, odată stabilită instanţa de executare în raport cu criteriile teritoriale prevăzute de norma menţionată, aceasta va rămâne aceeaşi pe întreaga procedură, fiind unica instanţă competentă material şi teritorial a soluţiona toate cererile şi incidentele apărute în cursul executării silite, cu excepţia cazurilor în care legea prevede în mod expres altfel.

Pe cale de consecinţă, ulterior admiterii cererii de încuviinţare a executării silite, calitatea de instanţă de executare a instanţei care a încuviinţat executarea nu doar că este câştigată, dar şi rămâne aceeaşi pe întreaga durată a procedurii execuţionale. Aceasta înseamnă că în respectiva executare silită nicio altă instanţă nu va putea fi apreciată drept instanţă de executare, motiv pentru care - exceptând derogările anume prevăzute, cum este cazul contestaţiei la titlu, spre exemplu - toate cererile şi incidentele care vor apărea pe parcursul executării silite vor reveni în competenţa aceleiaşi instanţe de executare.

Reglementarea unor derogări - precum ipoteza prevăzută de art. 714 alin. (2) din C. proc. civ., când contestaţia la executare poate fi introdusă şi la judecătoria de la locul situării imobilului, dacă imobilul se află în circumscripţia altei curţi de apel decât cea în care se află instanţa de executare - nu face altceva decât să întărească opinia că pe parcursul procedurii execuţionale există o singură instanţă de executare. (…)

Principiul unicităţii instanţei de executare presupune că una şi aceeaşi instanţă soluţionează atât cererile de încuviinţare a executării silite, cât şi cererile având ca obiect contestaţie la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe, potrivit celor prevăzute de alin. (3) al art. 651 din C. proc. civ., respectiva instanţă fiind calificată de legislator drept instanţă de executare. (…)

Actuala reglementare nu mai permite situaţia excepţională a pluralităţii de instanţe de executare, modificarea prevederilor art. 650, 651, 713 şi 818 din C. proc. civ., prin Legea nr. 138/2014, eliminând relaţia de condiţionare dintre competenţa teritorială a instanţei de executare şi sediul biroului executorului judecătoresc, respectiv cerinţa unei noi încuviinţări a executării silite de către instanţa în circumscripţia căreia se află bunul imobil urmărit silit, fiind înlăturată şi posibilitatea ca în caz de poprire contestaţia la executare să poată fi introdusă şi la judecătoria în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul sau sediul debitorul, dacă acestea se situau în circumscripţia altei curţi de apel decât cea în care se afla instanţa de executare.

Nu în ultimul rând, un argument suplimentar îl reprezintă faptul că se elimină riscul de a se ajunge în situaţia în care, cu privire la acelaşi raport juridic, să fie pronunţate soluţii contrare de către instanţe diferite. (…)

Atât timp cât a fost încuviinţată executarea silită de o anumită instanţă de judecată, aceasta din urmă devine instanţă competentă teritorial să soluţioneze contestaţia la executare propriu-zisă formulată de unul dintre debitorii la care se referă titlul executoriu, în afara cazurilor în care legea dispune altfel."

Făcând aplicarea în cauză a acestei decizii cu caracter obligatoriu, conform art. 517 alin. (4) din C. proc. civ., se constată că prin încheierea pronunţată la 3 octombrie 2022 în dosarul nr. x/2022, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a încuviinţat executarea silită pentru executarea obligaţiilor stabilite prin titlul executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 1822/03.12.2020 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa în dosarul civil nr. x/2020, definitivă prin decizia civilă nr. 2667/17.11.2021 a Curţii de Apel Ploieşti, astfel că această judecătorie a dobândit calitatea de instanţă de executare, fiind unica instanţă competentă material şi teritorial a soluţiona toate cererile şi incidentele apărute în cursul executării silite, inclusiv contestaţia la executare ce face obiectul litigiului de faţă.

Odată stabilită instanţa de executare, în raport cu criteriile teritoriale prevăzute art. 651 alin. (2) din C. proc. civ., aceasta va rămâne aceeaşi pe întreaga procedură, fiind unica instanţă competentă material şi teritorial a soluţiona toate cererile şi incidentele apărute în cursul executării silite, cu excepţia cazurilor în care legea prevede în mod expres altfel.

Principiul unicităţii instanţei de executare reclamă observarea regulilor de determinare a competenţei teritoriale a instanţei care încuviinţează executarea, cu luarea în considerare a tuturor aspectelor relevante din această perspectivă, inclusiv aceluia care se circumscrie incidenţei art. 127 din C. proc. civ., încă din această fază.

Drept urmare, stabilirea instanţei competente în vederea soluţionării oricăror incidente ce se puteau ivi în procedura de executare silită, inclusiv cu referire la dispoziţiile art. 127 din C. proc. civ., se putea realiza la momentul învestirii Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti cu soluţionarea cererii de încuviinţare a executării silite, respectiv odată cu analiza acesteia şi reţinerea de către această instanţă a competenţei de soluţionare a cererii în favoarea sa, iar nu în cadrul unei contestaţii ivite ulterior, pe parcursul executării silite.

Faţă de aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili că instanţa competentă teritorial a soluţiona contestaţia la executare este Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 5 Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 8 octombrie 2024.