Competence for objection to execution: application of the unitary enforcement court principle overriding conflict-of-interest exclusion

Şedinţa publică din data de 8 octombrie 2024

Asupra conflictului negativ de competenţă, reţine următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Vaslui la data de 15.05.2023 sub nr. x/2023 contestatoarea Curtea de Apel Iaşi a formulat, în contradictoriu cu intimaţii A., Tribunalul Vaslui şi Ministerul Justiţiei, contestaţie la executare împotriva executării silite şi actelor de executare constând în: încheierea din camera de consiliu din data de 08.02.2023, pronunţată de Judecătoria Vaslui, în dosarul nr. x/2023, somaţia din 03.05.2023 emisă de Biroul Executorului Judecătoresc B. în dosarul de executare silită nr. x/2023, înştiinţarea din 03.05.2023, emisă de Biroul Executorului Judecătoresc B., în dosarul de executare nr. 25/2023, încheierea din 03.05.2023 emisă de Biroul Executorului Judecătoresc B., în dosarul de executare silită nr. x/2023, prin care s-au stabilit cheltuielile de executare.

În motivare s-a arătat că prin încheierea din camera de consiliu din data de 08.02.2023, pronunţată de Judecătoria Vaslui în dosarul nr. x/2023, a fost încuviinţată executarea silită a titlului executoriu - sentinţa civilă nr. 140 din 25.11.2008 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi în dosarul nr. x/2008, astfel cum a fost lămurită prin încheierea din 20.04.2021, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi în dosarul nr. x/2021, definitivă prin decizia civilă nr. 24 din data de 19.10.2021, pronunţată de Curtea de Apel în dosarul nr. x/2021.

În drept, au fost invocate prevederile C. proc. civ. şi ale O.G. nr. 22/2022.

2. Hotărârile care au generat conflictul de competenţă

2.1. Prin sentinţa civilă nr. 1576 din 18 octombrie 2023, Judecătoria Vaslui a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată de intimatul Tribunalul Vaslui, prin întâmpinare şi a declinat competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare în favoarea Judecătoriei Bacău.

Instanţa a reţinut că dispoziţiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ. sunt de ordine publică, contestatorul Curtea de Apel Iaşi având obligaţia de a sesiza una dintre instanţele arătate în text şi instituie un caz de necompetenţă teritorială absolută a instanţei la care îşi desfăşoară activitatea judecătorul, procurorul, asistentul judiciar sau grefierul sau a instanţei inferioare acesteia, iar pe de altă parte, prevede o prorogare legală de competenţă teritorială în favoarea uneia dintre instanţele de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate, reclamantul având alegerea între mai multe instanţe competente.

A mai arătat că norma de drept pusă în discuţie din oficiu interzice sesizarea instanţei competente dacă instanţa ierarhic superioară este parte într-o cauză de competenţa instanţei sesizate. Această normă legală a fost instituită în vederea ocrotirii unui interes general, şi anume apărarea prestigiului şi imparţialităţii justiţiei, garanţie instituţională a dreptului la un proces echitabil, prin care sunt oferite părţii adverse dintr-un litigiu pârghiile necesare pentru înlăturarea oricăror suspiciuni care ar plana asupra imparţialităţii instanţei ierarhic inferioare celei care formulează cererea de sesizare.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Bacău, la data de 26.10.2023.

La termenul de judecată din data de 07.02.2024 Judecătoria Bacău a dispus introducerea în cauză a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La data de 21.02.2024, în dosarul nr. x/2023, dosar declinat de Judecătoria Vaslui în favoarea Judecătoriei Bacău, având ca obiect contestaţie la executare formulată de contestatorul Ministerul Justiţiei împotriva actelor de executare din dosarul nr. x/2023, a fost admisă excepţia litispendenţei invocată din oficiu şi s-a dispus trimiterea, de îndată, a dosarului nr. x la dosarul nr. x/2023 aflat pe rolul Judecătoriei Bacău, primul dosar înregistrat, cu termen de judecată în data de 17.04.2024.

2.2. Prin sentinţa civilă nr. 5031 din 26 iunie 2024, Judecătoria Bacău, secţia Civilă a admis excepţia de necompetenţă teritorială, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Vaslui.

A constatat ivit conflictul negativ de competenţă între Judecătoria Bacău şi Judecătoria Vaslui.

În motivarea soluţiei, Judecătoria Băcău a reţinut că prin cererea înregistrată pe rolul B. la data de 25.01.2023 intimata - creditor A. a solicitat executarea silită a titlului executoriu - sentinţa civilă nr. 140/2008, iar în procedura necontencioasă în care s-a soluţionat cererea de încuviinţare a executării silite a titlului executoriu, Judecătoria Vaslui a procedat la verificarea competenţei în conformitate cu art. 529 alin. (1) C. proc. civ. şi a încuviinţat executarea silită prin încheierea din 08.02.2023, pronunţată în dosar nr. x/2023, astfel că, în cauză, competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare aparţine judecătoriei care a încuviinţat cererea de executare silită şi anume Judecătoria Vaslui, ca instanţă de executare.

A mai precizat că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 127 C. proc. civ., având în vedere faptul că intimata creditoare se află la pensie încă din data de 26.05.2023; prin urmare, dispoziţiile anterior menţionate nu sunt aplicabile şi în raport de considerentele Deciziei 7/2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, potrivit căreia sintagma "instanţa la care îşi desfăşoară activitatea" din cuprinsul art. 127 alin. (1) din C. proc. civ. trebuie interpretată restrictiv, în sensul că se referă la situaţia în care judecătorul îşi desfăşoară efectiv activitatea în cadrul instanţei competente să se pronunţe asupra cererii de chemare în judecată în primă instanţă.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând conflictul de competenţă, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) raportat la cele ale art. 133 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Constată că este sesizată cu un conflict negativ de competenţă care se circumscrie ipotezei prevăzute de art. 133 alin. (2) teza I din C. proc. civ., conflict ivit ca urmare a declinărilor reciproce între Judecătoria Vaslui şi Judecătoria Bacău.

Obiectul demersului judiciar îl reprezintă contestaţia la executare formulată de către contestatoarea Curtea de Apel Iaşi în contradictoriu cu intimaţii A., Tribunalul Vaslui, Ministerul Justiţiei şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva executării silite ce formează obiectul dosarului de executare nr. 25/2023 pentru recuperarea unor sume de bani datorate în baza titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 140 din 25 noiembrie 2008, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi în dosarul nr. x/2008, astfel cum a fost lămurită prin încheierea din 20.04.2021, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi în dosarul nr. x/2021, definitivă prin decizia civilă nr. 24 din data de 19.10.2021, pronunţată de Curtea de Apel în dosarul nr. x/2021.

Contestatorii au formulat contestaţie la executare împotriva executării silite şi actelor de executare constând în: încheierea din camera de consiliu din data de 08.02.2023, pronunţată de Judecătoria Vaslui, în dosarul nr. x/2023, somaţia din 03.05.2023 emisă de Biroul Executorului Judecătoresc B. în dosarul de executare silită nr. x/2023, înştiinţarea din 03.05.2023, emisă de Biroul Executorului Judecătoresc B., în dosarul de executare 25/2023, încheierea din 03.05.2023 emisă de Biroul Executorului Judecătoresc B., în dosarul de executare silită nr. x/2023, prin care s-au stabilit cheltuielile de executare.

În speţă, Judecătoria Vaslui şi-a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Judecătoriei Bacău.

La rândul său, Judecătoria Bacău şi-a declinat competenţa în favoarea Judecătoriei Vaslui, prezentul conflict negativ de competenţă fiind generat de constatările diferite ale instanţelor cu privire la dispoziţiile în temeiul cărora se stabileşte instanţa competentă teritorial a judeca pricina.

Judecătoria Vaslui a făcut aplicarea art. 127 alin. (2) indice 1 C. proc. civ., considerându-l incident în cauză, menţionând că norma de drept pusă în discuţie din oficiu interzice sesizarea instanţei competente dacă instanţa ierarhic superioară este parte într-o cauză de competenţa instanţei sesizate.

În schimb, Judecătoria Bacău a făcut aplicarea art. 651 alin. (1) C. proc. civ., reţinând că, în cauză, competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare aparţine judecătoriei care a încuviinţat cererea de executare silită, şi anume Judecătoria Vaslui, ca instanţă de executare.

Având în vedere că cele două instanţe aflate în conflict au determinat în mod diferit competenţa teritorială de soluţionare a cererii, Înalta Curte reţine că din analiza textului art. 651 din C. proc. civ. se poate observa că în privinţa competenţei materiale legiuitorul desemnează, cu titlu general, judecătoria ca fiind instanţa de executare [concluzie ce se desprinde din finalul primei teze a alin. (1) al art. 651, unde este menţionat că regula aceasta se aplică "în afara cazurilor în care legea dispune altfel"]; din punctul de vedere al criteriului teritorial, norma în discuţie identifică judecătoria care devine instanţă de executare prin aplicarea unui set de reguli succesive.

Astfel, ca regulă generală, instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, dacă nu există reglementări derogatorii.

Deşi executarea silită începe odată cu sesizarea organului de executare, prin cererea formulată de creditor, totuşi, încuviinţarea executării silite este procedura care marchează trecerea acestei etape a procesului civil într-o nouă fază, aceea a efectuării actelor de executare în condiţiile în care niciun act de executare nu poate fi înfăptuit decât după obţinerea încuviinţării.

Drept urmare, elementul care condiţionează întreaga fază procesuală execuţională este procedura încuviinţării executării silite.

Astfel, se poate observa că încă din momentul încuviinţării executării silite, (care reprezintă condiţia esenţială a demarării efective a procedurii execuţionale), este determinată instanţa de executare, aceasta fiind unică pe parcursul întregii proceduri de executare silită, potrivit art. 651 alin. (3) din C. proc. civ.

Cu alte cuvinte, odată stabilită instanţa de executare în raport cu criteriile teritoriale prevăzute de norma menţionată, aceasta va rămâne aceeaşi pe întreaga procedură, fiind unica instanţă competentă material şi teritorial a soluţiona toate cererile şi incidentele apărute în cursul executării silite, cu excepţia cazurilor în care legea prevede în mod expres altfel.

În susţinerea concluziei de mai sus, se evidenţiază Decizia nr. 20 din 27 septembrie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 651 alin. (1), art. 666, art. 712, art. 714 şi art. 112 C. proc. civ., prin care instanţa supremă a stabilit că:

(...) încă din momentul încuviinţării executării silite (care reprezintă condiţia esenţială a demarării efective a procedurii execuţionale) este determinată instanţa de executare, aceasta fiind unică pe parcursul întregii proceduri de executare silită, potrivit art. 651 alin. (2) C. proc. civ.

Altfel spus, odată stabilită instanţa de executare în raport cu criteriile teritoriale prevăzute de norma menţionată, aceasta va rămâne aceeaşi pe întreaga procedură, fiind unica instanţă competentă material şi teritorial a soluţiona toate cererile şi incidentele apărute în cursul executării silite, cu excepţia cazurilor în care legea prevede în mod expres altfel.

Pe cale de consecinţă, ulterior admiterii cererii de încuviinţare a executării silite, calitatea de instanţă de executare a instanţei care a încuviinţat executarea nu doar că este câştigată, dar şi rămâne aceeaşi pe întreaga durată a procedurii execuţionale.

Aceasta înseamnă că în respectiva executare silită nicio altă instanţă nu va putea fi apreciată drept instanţă de executare, motiv pentru care - exceptând derogările anume prevăzute, cum este cazul contestaţiei la titlu, spre exemplu - toate cererile şi incidentele care vor apărea pe parcursul executării silite vor reveni în competenţa aceleiaşi instanţe de executare.

Aşadar, principiul unicităţii instanţei de executare presupune că una şi aceeaşi instanţă soluţionează atât cererile de încuviinţare a executării silite, cât şi cererile având ca obiect contestaţie la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe, potrivit celor prevăzute de alin. (3) al art. 651 din C. proc. civ., respectiva instanţă fiind calificată de legislator drept instanţă de executare"

În consecinţă, atât timp cât a fost încuviinţată executarea silită de către o anumită instanţă de judecată, aceasta din urmă devine instanţă competentă teritorial să soluţioneze contestaţia la executare propriu-zisă formulată de unul dintre debitorii la care se referă titlul executoriu, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

În speţă, Judecătoria Vaslui, prin încheierea din camera de consiliu din data de 08.02.2023, pronunţată de Judecătoria Vaslui în dosarul nr. x/2023, a încuviinţat executarea silită a titlului executoriu - sentinţa civilă nr. 140 din 25.11.2008 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi în dosarul nr. x/2008, astfel cum a fost lămurită prin încheierea din 20.04.2021, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi în dosarul nr. x/2021, definitivă prin decizia civilă nr. 24 din data de 19.10.2021 pronunţată de Curtea de Apel în dosarul nr. x/2021.

Ţinând cont de principiul unicităţii instanţei de executare, principiu care presupune că, odată ce o anumită instanţă a încuviinţat executarea silită, instanţa de executare a fost deja stabilită prin efectul pronunţării încheierii de încuviinţare a executării silite, ca urmare a caracterului imperativ al normei înscrise în art. 714 alin. (1) din C. proc. civ., aplicând prin analogie dezlegările obligatorii ale Deciziei nr. 20 din 27 septembrie 2021, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, Judecătoria Vaslui a devenit instanţa competentă să soluţioneze contestaţia la executare formulată de contestatoarea Curtea de Apel Iaşi.

Acest principiu al unicităţii instanţei de executare reclamă observarea regulilor de determinare a competenţei teritoriale a instanţei care încuviinţează executarea, cu luarea în considerare a tuturor aspectelor relevante din această perspectivă, inclusiv acela care se circumscrie incidenţei art. 127 C. proc. civ., avut în vedere de către Judecătoria Vaslui, care nu mai poate fi invocat după momentul încuviinţării silite, în scopul determinării unei alte instanţe competente teritorial, întrucât, din moment ce creditorii, prin executorul judecătoresc, au ales să introducă cererea de încuviinţare a executării silite la Judecătoria Vaslui, înseamnă că au renunţat la facultatea oferită de către legiuitor de a se adresa unei alte instanţe de acelaşi grad dintr-o curte de apel învecinată cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea.

Drept urmare, stabilirea instanţei competente în vederea soluţionării oricăror incidente ce se puteau ivi în procedura de executare silită, inclusiv cu referire la dispoziţiile art. 127 C. proc. civ., se putea realiza la momentul învestirii Judecătoriei Vaslui cu soluţionarea cererii de încuviinţare a executării silite, respectiv odată cu analiza acesteia şi reţinerea de către această instanţă a competenţei de soluţionare a cererii în favoarea sa, iar nu în cadrul unei contestaţii ivite ulterior, pe parcursul executării silite.

Pentru considerentele expuse, reţinând că determinarea instanţei de executare se realizează, în concret, în raport de instanţa care a încuviinţat executarea silită, demers procesual prin care se fixează competenţa teritorială în favoarea acestei instanţe, Înalta Curte constată că Judecătoria Vaslui este instanţa competentă teritorial să soluţioneze contestaţia la executare dedusă judecăţii, urmând a dispune în acest sens, pe calea regulatorului de competenţă, conform art. 135 alin. (4) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Vaslui.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 8 octombrie 2024.