Res judicata bars re-litigation of property adjudication; ECHR access to justice claim fails due to identical prior proceedings

Şedinţa publică din data de 31 ianuarie 2024

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată sub nr. x/13.05.2021 pe rolul Tribunalul Vâlcea, reclamanta A. le-a chemat în judecată pe pârâtele B. S.R.L. Piteşti şi C. S.R.L. Piteşti, solicitând:

- să se constate nulitatea absolută a actului de adjudecare nr. 77 din 04 februarie 2005 emis în cadrul dosarului de executare nr. 77/2004 al Biroul Executorului Judecătoresc D. şi a procesului-verbal de licitaţie nr. x din data de 05.01.2005 emis în cadrul dosarului de executare nr. 77/2004 al Biroul Executorului Judecătoresc D.;

- obligarea pârâtei C. S.R.L. să îi lase în deplină proprietate şi posesie imobilul în suprafaţa de 6.651 mp situat în Rm. Vâlcea, Str. x, identificat cu numărul cadastral x, înscris în cartea funciară nr. x a Municipiului Râmnicu Vâlcea, dezmembrat din suprafaţa totală de teren de 8900,59 mp pădure, situat în Rm. Vâlcea, Str. x, identificat cu numărul cadastral x, înscris în cartea funciară nr. x a Municipiului Râmnicu Vâlcea, pe care îl evaluează la suma de 500.000 RON;

- rectificarea cărţii funciare, în sensul radierii din CF nr. x a Municipiului Râmnicu Vâlcea a dreptului de proprietate a C. asupra terenului în suprafaţa de 6.651 mp pădure, situat în Rm. Vâlcea, Str. x, identificat cu numărul cadastral x, înscris în cartea funciară nr. x a Municipiului Râmnicu Vâlcea şi intabularea dreptului de proprietate asupra acestui imobil în favoarea reclamantei A..

Prin cererea modificatoare a cererii iniţiale, reclamanta A., a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună:

- ca o consecinţă a revocării donaţiei ce a făcut obiectul contractului nr. x/2003, solicită şi constatarea nulităţii absolute a actelor subsecvente, în speţă, a actului de adjudecare nr. 77 din 04 februarie 2005 emis în cadrul dosarului de executare nr. 77/2004 a Biroul Executorului Judecătoresc D. şi a procesului-verbal de licitaţie nr. x din data de 05.01.2005 emis în cadrul dosarului de executare nr. 77/2004 a Biroul Executorului Judecătoresc D.;

- ca o consecinţă a nulităţii absolute a actului de adjudecare nr. 77 din 04 februarie 2005 şi a procesului-verbal de adjudecare nr. x/05.02.2005 emise în cadrul dosarului de executare nr. 77/2004 a de Biroul Executorului Judecătoresc D., să oblige pârâta C. să îi lase în deplină proprietate şi posesie imobilul în suprafaţa de 6.651 mp situat în Rm. Vâlcea, Str. x, identificat cu numărul cadastral x, înscris în cartea funciară nr. x a Municipiului Râmnicu Vâlcea, dezmembrat din suprafaţa totala de teren de 8900,59 mp pădure, situat în Rm. Vâlcea, Str. x, identificat cu numărul cadastral x, înscris in cartea funciara nr. x a Municipiului Râmnicu Vâlcea;

- să dispună rectificarea cărţii funciare, în sensul radierii din CF nr. x a Municipiului Râmnicu Vâlcea a dreptului de proprietate a C. asupra terenului în suprafaţa de 6.651 mp pădure, situat în Rm. Vâlcea, Str. x, identificat cu numărul cadastral x, înscris în cartea funciară nr. x a Municipiului Râmnicu Vâlcea şi intabularea dreptului de proprietate asupra acestui imobil in favoarea reclamantei A..

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 1302 din 07 iunie 2022, Tribunalul Vâlcea a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei B. S.R.L., precum şi cererea pârâtei C. S.R.L. privind aplicarea amenzii judiciare. A fost admisă excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de pârâte şi, în consecinţă, a fost respinsă cererea reclamantei, astfel cum a fost modificată. Reclamanta a fost obligată la plata sumei de 3.000 RON, cheltuieli de judecată către pârâta C. S.R.L..

3. Hotărârea pronunţată în apel

Prin decizia civilă nr. 2504/2023 din 26 aprilie 2023, Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 1302 din 07.06.2022 pronunţate de Tribunalul Vâlcea, secţia I civilă şi a obligat reclamanta la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 4.000 RON către intimata C. S.R.L.

4. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei nr. 2504/2023 din 26 aprilie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă a declarat recurs reclamanta A..

Prin cererea de recurs, reclamanta a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate pentru motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

În dezvoltarea criticilor de recurs întemeiate pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamanta a susţinut că, prin hotărârea dată de instanţa de apel, i-a fost încălcat dreptul de acces efectiv la justiţie protejat atât de legislaţia internă, art. 21 din Constituţie, cât şi de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturile Omului, apreciind că în cauză trebuia dat eficienţă priorităţii blocului de convenţionalitate, în sensul neaplicării normei interne care reglementează funcţia negativă a autorităţii de lucru judecat.

În acest sens, a învederat că, deşi instanţa a făcut o analiză a speţei din perspectiva îndeplinirii condiţiilor art. 431 alin. (1) C. proc. civ., în cazul concret dedus judecăţii, problematica supusă dezlegării reclama o altă abordare, din perspectiva convenţională, pentru a se statua dacă o atare soluţie ar fi contrară prevederilor art. 6 din Convenţională Europeană.

După ce a făcut trimitere la jurisprudenţa curţii de contencios european şi după ce a prezentat situaţia de fapt, respectiv parcursul litigiilor dintre părţi, recurenta a arătat că instanţa de apel a reţinut că dreptul de proprietate al pârâtei C. S.R.L. nu a fost niciodată desfiinţat, respectiv nu a fost constatat nevalabil printr-o hotărâre judecătorească.

Totodată, a arătat că instanţa de apel nu a avut în vedere că, după pronunţarea hotărârii prin care a fost revocată donaţia imobilului în litigiu, atâta timp cât OCPI Vâlcea a dispus înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate al reclamantei, acesta nu justifica niciun interes pentru a solicita anularea actului de adjudecare. Iar, la momentul la care reclamanta avea interes să justifice o astfel de acţiune de anulare a actului de adjudecare, instanţa de judecată i-a respins cererea, prin admiterea excepţiei autorităţii de lucru judecat.

Făcând trimitere la cauza Lungogi împotriva României, apreciind că speţa pendinte este similară, a arătat că în acea cauză supusă analizei curţii de contencios european s-a statuat că, prin reţinerea autorităţii de lucru judecat, instanţa a încălcat posibilitatea reclamantei de a avea acces efectiv la o instanţă.

Prin criticile întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., reclamanta a susţinut că hotărârea pronunţată de instanţa de apel nu cuprinde motivele pe care se sprijină, precum şi că aceasta conţine motive contradictorii.

Recurenta a învederat că reţinerea instanţei de apel referitoare la faptul că înscrierea/neînscrierea dreptului de proprietate în cartea funciară ar avea efecte asupra titlului de proprietate asupra terenului în litigiu este lipsită de sens, întrucât titlul acesteia de proprietate este o hotărâre judecătorească, iar înscrierea în cartea funciară, potrivit vechiul C. civ., nu avea efect constitutiv de drepturi.

Prin cea de a doua critică, recurenta a susţinut că motivarea instanţei de apel conţine motive contradictorii. În acest sens, a arătat că deşi instanţa de apel a reţinut că titlul de proprietate al reclamantei este constituit de sentinţa civilă nr. 3042/03.06.2005, pronunţată de Judecătoria Vâlcea, în dosarul nr. x/2004, ulterior a statuat că aceasta nu deţine un titlu de proprietate valabil.

În ceea ce priveşte critica formulată în sensul nemotivării hotărârii, recurenta-reclamantă a susţinut că instanţa de apel nu a motivat în niciun fel de ce în cauza pendinte nu trebuie dat eficienţă priorităţii blocului de convenţionalitate, în sensul inaplicabilităţii normei interne care reglementează funcţia negativă a autorităţii de lucru judecat şi al aplicării directe a normei convenţionale.

Totodată, a arătat că instanţa de apel nu s-a răspuns în niciun fel la apărarea formulată în sensul aplicării în prezentul litigiu a cauzei Caracas împotriva României.

Concluzionând, recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

5. Apărările formulate în cauză

Intimata C. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare, solicitând anularea recursului.

În susţinerea excepţiei, intimata a arătat că primul motiv de recurs constă în reiterarea, pe calea recursului, a primului motiv de apel formulat în faţa primei instanţe de control judiciar, fără a fi aduse critici efective raţionamentului juridic exprimat de curtea de apel.

Cu referire la al doilea motiv de recurs, intimata a arătat că instanţa de apel a arătat în mod clar motivele pentru care în cauză nu se aplică cele statuate de Curtea Europeană în cauza Lungoci contra României.

În subsidiar, intimata a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, având în vedere că, în mod corect, au reţinut instanţele de fond autoritatea de lucru judecat a hotărârilor pronunţate în litigiile anterioare purtate între părţi.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Recursul recurentei este întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., argumentându-se, în esenţă, că, pe de o parte, a fost încălcat dreptul recurentei-reclamante de acces efectiv la justiţie, instanţele de fond dând eficienţă efectului pozitiv al puterii de lucru judecat a hotărârilor pronunţate în dosarele nr. x/2010 şi nr. y/2011, fără a înlătura de la aplicare noma internă care reglementează autoritatea de lucru judecat şi aplicarea prioritară a normelor convenţionale.

În concret, în opinia recurentei-reclamante, în cauza pendinte, nu trebuia analizată întrunirea condiţiilor pentru reţinerea autorităţii de lucru judecat a hotărârilor mai sus menţionate, însă trebuia aplicat, cu prioritate, dreptul convenţional, respectiv statuările curţii de contencios european expuse în cauza Lungoci contra României.

Pe de altă parte, recurenta-reclamantă a susţinut că hotărârea pronunţată de curtea de apel este insuficient motivată, iar motivarea existentă conţine elemente contradictorii.

Criticile recurentei-reclamante subsumate motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ. sunt nefondate.

Fără a proceda la o evaluare a situaţiei de fapt, aspect inadmisibil în calea extraordinară de atac a recursului, Înalta Curte constată că, prin cererea iniţială, recurenta-reclamantă a solicitat să se constate nulitatea absolută a actului de adjudecare nr. 77 din 04 februarie 2005 emis în cadrul dosarului de executare nr. 77/2004 al Biroul Executorului Judecătoresc D. şi a procesului-verbal de licitaţie nr. x din data de 05.01.2005 emis în cadrul dosarului de executare nr. 77/2004 al Biroul Executorului Judecătoresc D. şi, ca o consecinţă, revendicarea imobilului în discuţie şi rectificarea cărţii funciare.

Prima instanţă a respins cererea reclamantei ca neîntemeiată, iar instanţa de apel a confirmat această soluţie, respingând apelul formulat în cauză. Ambele instanţe au constatat existenţa unei identităţi de părţi, obiect şi cauză, deoarece şi în litigiile anterioare (dosarele nr. x/2010 şi nr. y/2011), reclamanta s-a întemeiat pe aceeaşi sentinţă civilă nr. 3042/03.06.2005, prin care a fost revocată donaţia imobilului în litigiu către societatea B. S.R.L..

Astfel, din hotărârile pronunţate în dosarele anterior precizate, rezultă că între părţi s-au derulat raporturi litigioase care au avut ca obiect anularea actului de adjudecare nr. 77/5.01.2005 faţă de care s-a constat prescris dreptul la acţiune, raportat la dispoziţiile art. 520 C. proc. civ., fiind reţinută autoritatea de lucru judecat a sentinţei civile nr. 2986/15.03.2021.

În privinţa capătului de cerere privind revendicarea, s-a reţinut autoritatea lucrului judecat raportat la decizia nr. 179/A/2014 pronunţată în dosarul nr. x/2011, având ca obiect revendicarea bunului adjudecat prin licitaţia publică, şi la sentinţa civilă nr. 643/13.07.2020, pronunţată în dosarul nr. x/2020. În privinţa capătului 3 de cerere s-a reţinut autoritatea de lucru judecat a sentinţei civile nr. 643/13.07.2020, pronunţată în dosarul nr. x/2020.

Trebuie menţionat că, prin memoriul de recurs, recurenta-reclamantă nu a susţinut că nu ar exista autoritate de lucru judecat, ci a criticat soluţia instanţelor de fond pentru neaplicarea cu prioritate a dispoziţiilor art. 6 din Convenţia Europeană care, în opinia acesteia, înfrânge dispoziţiile interne ce reglementează autoritatea de lucru judecat.

Analizând critica subsumată motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., formulată pe două paliere, respectiv, pe de o parte fiind invocată o nemotivare a hotărârii, iar pe de altă parte, fiind invocată ipoteza motivelor contradictorii, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, având în vedere cele ce urmează.

În ceea ce priveşte nemotivarea hotărârii, recurenta-reclamantă a susţinut că instanţa de apel nu a motivat motivul pentru care, în prezenta cauză, nu trebuie dat eficienţă priorităţii blocului de convenţionalitate respectiv neaplicarea în speţă a celor statuate de Curtea Europeană în cauza Lungoci contra României.

Analizând această critică, se observă că instanţa de apel şi-a justificat soluţia pronunţată cu respectarea cerinţelor art. 425 C. proc. civ., decizia atacată conţinând elementele care fac posibil controlul hotărârii în calea de atac, motivarea fiind clară şi concisă, cuprinzând argumentele care au format convingerea instanţei în sensul soluţiei pronunţate.

Sub acest aspect, lecturarea hotărârii atacate relevă, contrar celor afirmate de recurenta-reclamantă, că instanţa de apel a expus motivele pentru care nu se aplică în cauză cele statuate de Curtea Europeană în cauza Lungoci contra României.

Astfel, instanţa de apel a reţinut că în cauza supusă controlului curţii de contencios european, reclamanta deţinea un titlu de proprietate legal valabil, o hotărâre judecătorească de constatare a acestui drept, pe care nu o deţinuse şi în litigiul iniţial, în care i s-a respins acţiunea în revendicare, reţinând apoi, raportat la situaţia concretă din litigiul pendinte, că reclamanta A. nu deţine un asemenea titlu, astfel că nu există identitate între cele două speţe.

Totodată, a reţinut că art. 6 din Convenţia Europeană şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului garantează dreptul de acces la un tribunal, dar nu în condiţii absolute şi în orice moment, ci cu respectarea normelor impuse de stat, căruia i se conferă dreptul de a stabili unele proceduri şi termene care trebuie respectate, astfel încât să se asigure securitatea juridică a actelor şi a faptelor care ţin de dreptul civil.

Împrejurarea că apelanta-reclamantă nu a respectat, în litigiile anterioare, unele dispoziţii procedurale sau substanţiale, şi astfel anumite cereri au fost respinse ca prescrise ori ca inadmisibile, nu o îndreptăţeşte să aibă garantat oricând dreptul de acces la o instanţă, astfel încât să se adreseze autorităţilor judecătoreşti în orice moment sau în orice mod, printr-un exerciţiu abuziv al dreptului de acces la justiţie.

Concluzionând, instanţa de apel a arătat că principiile ce decurg din art. 6 din Convenţia Europeană nu pot înfrânge existenţa autorităţii lucrului judecat constatat de instanţa română, atât timp cât s-a argumentat de ce s-a ajuns la această soluţie, iar apelanta nu a respectat termenele şi procedurile stabilite de legea internă.

Faptul că recurenta-reclamantă nu este de acord cu soluţia la care a ajuns instanţa de apel nu se traduce într-o motivare necorespunzătoare a deciziei, la fel cum neînsuşirea apărărilor expuse de către parte nu reprezintă o nemotivare a hotărârii, în sensul exigenţelor art. 425 C. proc. civ.. Ceea ce este esenţial este faptul că instanţa de apel a prezentat, în mod clar şi coerent, argumentele pentru care a pronunţat soluţia de respingere a apelului şi de păstrare a soluţiei de respingere a cererii de chemare în judecată, fiind astfel posibilă realizarea controlului judiciar.

Totodată, este de menţionat că motivarea unei hotărâri nu este o problemă de volum, ci una de esenţă, de conţinut, aceasta trebuind să fie clară, concisă şi concretă.

Mai mult, instanţa de judecată nu este obligată să răspundă tuturor argumentelor de fapt şi de drept care susţin cererea de chemare în judecată, ci poate să le analizeze global, printr-un raţionament juridic de sinteză, ori să analizeze un singur aspect considerat esenţial.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor".

Însă, motivul de recurs analizat nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt şi de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanţa având posibilitatea să le grupeze şi să le structureze în funcţie de problemele de drept deduse judecăţii, putând să le răspundă prin considerente comune.

Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătoreşti nu se regăsesc referiri la cauza Caracas contra României, cauză similară şi care statuează tot în sensul celor expuse în cauza Lungoci împotriva României, decizia nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat, neputându-se afirma că hotărârea este nemotivată sau că a fost produsă o vătămare părţii.

În ceea ce priveşte critica potrivit căreia decizia atacată conţine motive contradictorii, Înalta Curte constată şi că acesta este nefondată, întrucât în cuprinsul hotărârii analizate nu se regăsesc considerente contradictorii, instanţa de fond apel structurând într-o manieră clară argumentele avute în vedere în adoptarea soluţiei asupra cererii reclamantei.

Astfel, contrar celor susţinute de recurenta-reclamantă, lecturarea hotărârii relevă că instanţa de apel a reţinut şi expus coerent situaţia de fapt şi istoricul litigiilor purtate între părţi, arătând, în mod judicios, motivele pentru care există identitate de părţi, obiect şi cauză între litigiul pendinte şi litigiile anterioare, respectiv dosarele nr. x/2010 şi nr. y/2011

Făcând o astfel de analiză a cauzei pendinte, instanţa de apel a reţinut, nu cum în mod eronat susţine recurenta-reclamantă, că aceasta avea un titlu de proprietate valabil, respectiv sentinţa civilă prin care a fost revocată donaţia către societatea B. S.R.L., ci că, în dosarul nr. x/2010, reclamanta s-a folosit, în susţinerea cererii, de aceeaşi sentinţă civilă, existând astfel şi identitate de cauză între aceste litigii.

Pentru aceste argumente, toate criticile recurentei-reclamante subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. sunt nefondate şi urmează a fi respinse ca atare.

Lipsită de fundament este şi critica prin care se reclamă încălcarea dreptului recurentei-reclamante de acces la justiţie protejat de art. 21 din Constituţia României şi de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, prin nesocotirea prevederile art. 20 alin. (2) din Constituţia României.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs, subsumat dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susţinut că, în cauza pendinte, instanţa de judecată trebuia să dea prioritate blocului de convenţionalitate, în sensul neaplicării normei interne care reglementează efectul negativ al autorităţii de lucru judecat şi al aplicării directe a normei convenţionale.

În acest sens, a apreciat că speţa pendinte este identică, în ceea ce priveşte situaţia de fapt şi raţionamentul juridic, cauzei Lungoci contra României în care Curtea Europeană a statuat că prin respingerea celei de a doua acţiuni în revendicare, pe motiv că există autoritate de lucru judecat, a fost încălcat dreptul de acces al reclamantei la justiţie.

Însă, recurenta se dovedeşte a fi în eroare atunci când reclamă faptul că instanţele din România trebuiau să aplice cu prioritate reglementările internaţionale, respectiv Convenţia şi jurisprudenţa CEDO, în sensul pretins.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 20 alin. (2) din Constituţia României, "Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile".

Interpretarea texului de lege relevă că judecătorul naţional este obligat a face aplicarea prioritară, directă, a dreptului comunitar atunci când există neconcordanţe între tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte şi dreptul intern, textul legal anterior enunţat completând prevederile art. 3 C. proc. civ. privind consacrarea priorităţii normelor obligatorii ale dreptului Uniunii Europene.

Legiuitorul a avut în vedere doar posibilul conflict între normele consacrate de Cod şi normele obligatorii ale dreptului Uniunii Europene, aspect ce nu se verifică în speţă.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunţat, în mod constant, asupra principiului autorităţii de lucru judecat (res judicata) în contextul dreptului la un proces echitabil, garantat de articolul 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, statuând că acest principiu implică faptul că, odată ce o hotărâre judecătorească devine definitivă, aceasta nu poate fi reexaminată de către aceeaşi instanţă sau de o altă instanţă, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege (cum ar fi revizuirea în urma descoperirii de noi dovezi).

CEDO a stabilit, prin jurisprudenţa sa, că respectarea acestui principiu este esenţială pentru asigurarea securităţii juridice şi a stabilităţii raporturilor juridice. Totodată, a subliniat că, în principiu, o hotărâre definitivă trebuie să rămână astfel, iar redeschiderea unui proces poate fi justificată doar în circumstanţe excepţionale, cum ar fi atunci când există o eroare fundamentală în procesul judiciar sau noi dovezi esenţiale care nu au fost disponibile anterior.

Cu toate acestea, CEDO recunoaşte că autoritatea de lucru judecat nu este absolută. În anumite cazuri, cum ar fi cele privind încălcarea drepturilor fundamentale, redeschiderea procesului poate fi necesară pentru a corecta o nedreptate gravă.

Însă, în cauza pendinte, raportat la circumstanţele particulare ale speţei, astfel cum în mod judicios a reţinut instanţa de apel, nu există identitate între situaţia juridică a reclamantei A. şi cea a reclamantei din cauza Lungoci contra României.

În cauza mai sus menţionată, curtea de contencios european a fost chemată să analizeze dacă respingerea celei de-a doua acţiuni în revendicare pe motivul existenţei autorităţii de lucru judecat a constituit o încălcare a dreptului reclamantei de acces la justiţie.

Ceea ce este diferit între cele două speţe este că reclamanta Lungoci s-a prevalat, în cel de-al doilea proces, de un titlu de proprietate reprezentat de o hotărâre judecătorească de constatare a dreptului de proprietate, titlu pe care nu îl deţinuse în litigiu anterior şi care nu fusese analizat în prima acţiune în revendicare formulată.

În cazul concret dedus judecăţii, recurenta-reclamantă s-a prevalat de aceeaşi sentinţă civilă nr. 2297/2003, pronunţată în dosarul nr. x/2003 al Judecătoriei Râmnicu Vâlcea şi de acelaşi titlu de proprietate nr. x/2003 eliberat autorului defunct, ambele analizate şi evaluate de instanţele de judecată în litigiul anterior soluţionat definitiv.

Susţinerea recurentei în sensul că, până la momentul revocării donaţiei prin hotărâre definitivă şi irevocabilă, nu justifica un interes pentru anularea actului de adjudecare nr. 77/04.02.2005 nu poate constitui un motiv pentru reanalizarea cauzei, aceasta fiind o apărare ce putea fi opusă numai în litigiul anterior, în care s-a reţinut că dreptul la acţiune al reclamantei în constatarea nulităţii actului de adjudecare este prescris.

Drept urmare, în mod corect, a reţinut instanţa de apel că principiile prevăzute de articolul 6 din Convenţia Europeană nu pot prevala asupra autorităţii de lucru judecat stabilite de instanţele române, atâta timp cât această soluţie a fost fundamentată şi motivată corespunzător, iar apelanta nu a respectat termenele şi procedurile prevăzute de legislaţia internă.

Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte, reţinând că decizia recurată a fost pronunţată cu respectarea prevederilor legale, nefiind incidente motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (1) din acelaşi cod, va respinge ca nefondat recursul declarat.

Faţă de soluţia pronunţată, în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va dispune obligarea recurentei la plata sumei de 5.000 lei‚ cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimata-pârâtă S.C. C. S.R.L., reprezentând onorariu de avocat, acestea fiind dovedite cu chitanţa nr. x din 22 decembrie 2023, aflată la fila x bis din dosarul de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 2504/2023 din 26 aprilie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă.

Obligă recurenta-reclamantă la plata sumei de 5.000 lei‚ cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimata-pârâtă S.C. C. S.R.L..

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 31 ianuarie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.