Territorial competence for execution challenges determined by the court authorizing enforcement rather than the court granting the enforceable formula

Şedinţa publică din data de 8 octombrie 2024

Asupra conflictului negativ de competenţă, reţine următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Slatina în data de 14.11.2023 sub nr. x/2023, contestatorul A. a formulat, în contradictoriu cu intimata B. S.A., contestaţie la executare privind toate înscrisurile din dosarul de executare nr. 207/EX/2016 de la C., solicitând: anularea tuturor formelor de executare din dosarul nr. x/2016, obligarea pârâtei B. S.A. la cheltuieli de judecată aferente soluţionării cauzei.

2. Hotărârile care au generat conflictul de competenţă

2.1. Prin sentinţa civilă nr. 1758 din 11 aprilie 2024, Judecătoria Slatina, secţia civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale exclusive, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare în favoarea Judecătoriei Sector 6 Bucureşti.

Pentru a decide astfel, a arătat că prin încheierea din data de 17.09.2015, pronunţată de Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti a fost încuviinţată executarea silită în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de credit card nr. x/04.08.2008.

Instanţa a reţinut că este competentă să soluţioneze contestaţia la executare, Judecătoria Sector 6 Bucureşti, având în vedere Decizia nr. 20/2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, dar şi că încheierea de încuviinţare a fost pronunţată de această instanţă.

2.2. Prin sentinţa civilă nr. 6169 din 10 iulie 2024, Judecătoria Sector 6 Bucureşti a admis excepţia de necompetenţă teritorială, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Slatina.

A constatat ivit conflictul negativ de competenţă între Judecătoria Sector 6 Bucureşti şi Judecătoria Slatina.

În motivarea soluţiei, Judecătoria Sector 6 Bucureşti a arătat că prin încheierea din 17.09.2015, Judecătoria Sectorului 6 a dispus în dosarul nr. x/2015 învestirea cu formulă executorie a titlului executoriu constând în contract de card nr. x/04.08.2008.

La data de 26.02.2016, Judecătoria Slatina a încuviinţat executarea silită în dosarul cu nr. x/2016, împotriva debitorului D., cu domiciliul în Judeţul Olt.

A concluzionat că Judecătoria Sector 6 nu este instanţă de executare, aceasta din urmă fiind doar instanţa care a învestit titlul cu formulă executorie, în timp ce competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare, într-o ipoteză precum cea existentă în cauză, se determină conform art. 714 alin. (1) C. proc. civ., adică o atare cerere revine în competenţa teritorială exclusivă a instanţei de executare.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând conflictul de competenţă, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) raportat la cele ale art. 133 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că este sesizată cu un conflict negativ de competenţă care se circumscrie ipotezei prevăzute de art. 133 alin. (2) teza I din C. proc. civ., conflict ivit ca urmare a declinărilor reciproce între Judecătoria Slatina şi Judecătoria Sector 6 Bucureşti.

Ca regulă generală, instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, dacă nu există reglementări derogatorii.

Deşi executarea silită începe odată cu sesizarea organului de executare, (art. 622 alin. (2) C. proc. civ.), prin cererea formulată de creditor, totuşi, încuviinţarea executării silite este procedura care marchează trecerea acestei etape a procesului civil într-o nouă fază, aceea a efectuării actelor de executare în condiţiile în care niciun act de executare nu poate fi înfăptuit decât după obţinerea încuviinţării.

Drept urmare, elementul care condiţionează întreaga fază procesuală execuţională este procedura încuviinţării executării silite.

Astfel, se poate observa că încă din momentul încuviinţării executării silite, (care reprezintă condiţia esenţială a demarării efective a procedurii execuţionale), este determinată instanţa de executare, aceasta fiind unică pe parcursul întregii proceduri de executare silită, potrivit art. 651 alin. (3) din C. proc. civ.

Cu alte cuvinte, odată stabilită instanţa de executare în raport cu criteriile teritoriale prevăzute de norma menţionată, aceasta va rămâne aceeaşi pe întreaga procedură, fiind unica instanţă competentă material şi teritorial a soluţiona toate cererile şi incidentele apărute în cursul executării silite, cu excepţia cazurilor în care legea prevede în mod expres altfel.

În susţinerea concluziei de mai sus, se evidenţiază Decizia nr. 20 din 27 septembrie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, prin care s-a statuat că, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 651 alin. (1), art. 666, art. 712, art. 714 şi art. 112 C. proc. civ., instanţa supremă a stabilit că încă din momentul încuviinţării executării silite (care reprezintă condiţia esenţială a demarării efective a procedurii execuţionale) este determinată instanţa de executare, aceasta fiind unică pe parcursul întregii proceduri de executare silită, potrivit art. 651 alin. (2) C. proc. civ.

Altfel spus, odată stabilită instanţa de executare în raport cu criteriile teritoriale prevăzute de norma menţionată, aceasta va rămâne aceeaşi pe întreaga procedură, fiind unica instanţă competentă material şi teritorial a soluţiona toate cererile şi incidentele apărute în cursul executării silite, cu excepţia cazurilor în care legea prevede în mod expres altfel.

Pe cale de consecinţă, ulterior admiterii cererii de încuviinţare a executării silite, calitatea de instanţă de executare a instanţei care a încuviinţat executarea nu doar că este câştigată, dar şi rămâne aceeaşi pe întreaga durată a procedurii execuţionale.

Aşadar, principiul unicităţii instanţei de executare presupune că una şi aceeaşi instanţă soluţionează atât cererile de încuviinţare a executării silite, cât şi cererile având ca obiect contestaţia la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe, potrivit celor prevăzute de alin. (3) al art. 651 din C. proc. civ., respectiva instanţă fiind calificată de legislator drept instanţă de executare.

În consecinţă, atât timp cât a fost încuviinţată executarea silită de către o anumită instanţă de judecată, aceasta din urmă devine instanţă competentă teritorial să soluţioneze contestaţia la executare propriu-zisă formulată de unul dintre debitorii la care se referă titlul executoriu, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

În speţă, prin încheierea din 17.09.2015 Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti, a dispus nu încuviinţarea executării silite, cum a reţinut Judecătoria Slatina, ci învestirea cu formulă executorie a titlului executoriu constând în contract de card nr. x/04.08.2008.

Încuviinţarea executării silite a fost dispusă de Judecătoria Slatina în dosarul cu nr. x/2016, prin încheierea din data de 26.02.2016, împotriva debitorului D., cu domiciliul în Judeţul Olt.

Ţinând cont de principiul unicităţii instanţei de executare, principiu care presupune că, odată ce o anumită instanţă a încuviinţat executarea silită, instanţa de executare a fost deja stabilită prin efectul pronunţării încheierii de încuviinţare a executării silite, ca urmare a caracterului imperativ al normei înscrise în art. 714 alin. (1) din C. proc. civ., aplicând prin analogie dezlegările obligatorii ale Deciziei nr. 20 din 27 septembrie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Judecătoria Slatina a devenit instanţa competentă să soluţioneze contestaţia la executare.

Împrejurarea că titlul executoriu reprezentat de contractul de credit a fost învestit cu formulă executorie de Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti nu o transformă pe aceasta în instanţă de executare, competentă a soluţiona contestaţia la executare ce face obiectul cauzei de faţă, întrucât legiuitorul a reglementat în mod distinct instanţa competentă a soluţiona cererea de învestire cu formulă executorie (judecătoria în circumscripţia căreia se află domiciliul sau sediul creditorului ori al debitorului), pe de o parte, şi instanţa competentă a soluţiona contestaţia la executare (instanţa de executare, respectiv judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau sediul debitorului), pe de altă parte.

În acest context normativ, instanţa care învesteşte titlul executoriu cu formulă executorie nu se confundă cu instanţa de executare şi nici nu devine instanţă de executare.

Pentru considerentele expuse, reţinând că determinarea instanţei de executare se realizează, în concret, în raport de instanţa care a încuviinţat executarea silită, demers procesual prin care se fixează competenţa teritorială în favoarea acestei instanţe, Înalta Curte constată că Judecătoria Slatina, este instanţa competentă teritorial să soluţioneze contestaţia la executare dedusă judecăţii, urmând a dispune în acest sens, pe calea regulatorului de competenţă, conform art. 135 alin. (4) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Slatina.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 8 octombrie 2024.