Jurisdictional conflict over tortious civil liability for moral prejudice: application of alternative territorial jurisdiction under Article 113(1)(9) CPC and invalidation of the claim as a non-tort declaration of illegality.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice resolved a negative conflict of jurisdiction in favor of the first-instance court (Tribunal of Harghita), ordering the merits of the case to be tried there. The dispute involved a company suing a news agency for civil liability, seeking a retraction, removal, and blocking of defamatory articles, plus 200,000 EUR in damages for moral prejudice and reputational harm. The core legal issue was whether the claim constituted an action for the mere declaration of an illegal act (non-patrimonial) or a tortious civil liability action; the Court classified it as the latter, making the alternative territorial jurisdiction rule for torts applicable. Consequently, the court held that the plaintiff validly exercised its choice under the procedural code to sue in the jurisdiction where the harm occurred (the plaintiff's registered office), thereby compelling the defendant to face the suit in that specific tribunal.
Legislator headnote
AI generatedart. 257 C. civ, art. 1349 C. civ, art. 1357 C. civ, art. 253 C. civ, art. 253 alin. (1) lit. c) din C. civ, art. 95 pct. 1 din C. proc. civ; Jurisdictional conflict over tortious civil liability for moral prejudice: application of alternative territorial jurisdiction under Article 113(1)(9) CPC and invalidation of the claim as a non-tort declaration of illegality: The dispute involved a company suing a news agency for civil liability, seeking a retraction, removal, and blocking of defamatory articles, plus 200,000 EUR in damages for moral prejudice and reputational harm. The core legal issue was whether the claim constituted an action for the mere declaration of an illegal act (non-patrimonial) or a tortious civil liability action; the Court classified it as the latter, making the alternative territorial jurisdiction rule for torts applicable. Consequently, the court held that the plaintiff validly exercised its choice under the procedural code to sue in the jurisdiction where the harm occurred (the plaintiff's registered office), thereby compelling the defendant to face the suit in that specific tribunal.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedThe procedural provision cited in the dispositive that authorizes the court to resolve the negative conflict of jurisdiction by assigning competence to the Tribunal of Harghita.
Full text
Şedinţa publică din data de 8 octombrie 2024
Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cauzei
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Harghita sub nr. x/2023, în data de 06 noiembrie 2023, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Asociaţia Agent B. a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună obligarea pârâtei ca, în termen de 3 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti ce se va pronunţa în prezenta cauză, să procedeze la dezminţirea informaţiilor care au condus la publicarea în ziarul C., în data de 7 septembrie 2022, a articolului "D." (Europa îşi sacrifică pădurile seculare pentru energie), prin retractarea articolului, în sensul că societatea S.C. A. S.R.L. nu este implicată în tăieri nelegale ale arborilor din ariile protejate şi nu a achiziţionat vreodată material lemnos tăiat nelegal din ariile protejate, urmând ca retractarea articolului să fie publicată pe cheltuiala pârâtei, tot în publicaţia C., de 3 ori la câte 3 zile consecutive pe prima pagină a rubricii "International" din publicaţie, atât în cea tipărită, cât şi în cea online.
Solicită obligarea pârâtei ca, în termen de 3 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti ce se va pronunţa în prezenta cauză, să blocheze şi să înlăture articolul intitulat: E., de pe site-ul F., publicat pe pagina de internet https:/x.org/, pe cheltuiala pârâtei.
În subsidiar, pârâta să publice o dezminţire pe site-ul acestei agenţii, în sensul că societatea S.C. A. S.R.L., nu este implicată şi nu a fost niciodată implicată în aprovizionarea materialului lemnos din ariile protejate.
Solicită obligarea pârâtei ca, în termen de 3 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti ce se va pronunţa în prezenta cauză, să procedeze, pe cheltuiala sa, la dezminţirea, în ziare din Europa, a informaţiilor care au condus la publicarea în ziarul C., în data de 7 septembrie 2022, a articolului "D." (Europa îşi sacrifică pădurile seculare pentru energie), prin retractarea articolului, în sensul că firma S.C. A. S.R.L.., cu sediul în judeţul Harghita, nu este implicată în tăieri nelegale din ariile protejate şi nu a achiziţionat vreodată material lemnos tăiat nelegal din ariile protejate, precum şi dezminţirea în publicaţiile online din România, de 3 ori la câte 3 zile consecutiv, atât în publicaţiile tipărite, cât şi în cele online.
Solicită obligarea pârâtei ca, în termen de 3 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti, să procedeze la blocarea şi înlăturarea (ştergerea) ştirii iniţiale din data 7 septembrie 2022 de pe motorul căutare z, cât şi de pe platforma x şi de pe platforma de y, pe cheltuiala pârâtei.
În caz de întârziere a apariţiei articolelor de retractare, de dezminţire şi de blocare, respectiv înlăturare a articolelor din publicaţiile de mai sus, (externe şi interne, fără excepţie), precum şi întârzierea blocării acestei ştiri în z, x şi y, pârâta să fie obligată la plata unei penalităţi de întârziere de 5.464 euro ori contravaloarea în RON, la data plăţii, pentru fiecare zi de întârziere.
Solicită obligarea pârâtei la plata sumei de 200.000 euro ori contravaloarea în RON la data plăţii, drept despăgubiri civile pentru prejudiciul moral cauzat, reprezentând prejudiciu de imagine produs prin afirmaţii calomnioase, defăimătoare privind reputaţia şi probitatea profesională a firmei.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 72 şi 73 C. civ., art. 257 C. civ., art. 1349 C. civ., art. 1357 C. civ., art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă
2.1. Prin încheierea civilă nr. 235 din 12 martie 2024, Tribunalul Harghita, secţia civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocată de pârâta Asociaţia Agent B. prin întâmpinare şi a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii formulate de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva pârâtei şi a cererii reconvenţionale formulată de aceasta din urmă, în favoarea Tribunalului Bucureşti.
Pentru a decide astfel, Tribunalul Harghita a reţinut că prin Decizia nr. 1/2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, s-a statuat că acţiunile pentru repararea prejudiciilor nepatrimoniale, în sistemul prevăzut de art. 253 C. civ., sunt acţiuni nepatrimoniale, care intră în competenţa de soluţionare a tribunalelor, iar acţiunea întemeiată pe 253 alin. (1) lit. c) din C. civ. nu este o specie a răspunderii civile delictuale.
A mai arătat că, în ceea ce priveşte natura juridică a cererii întemeiate pe dispoziţiile art. 253 alin. (1) lit. c) din C. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că acţiunea în constatarea caracterului ilicit al faptei este o acţiune nepatrimonială (în apărarea unui drept nepatrimonial), prin care se tinde la restabilirea dreptului nepatrimonial încălcat, că această acţiune nu este o specie a acţiunilor în răspundere delictuală şi, nefăcând parte din categoria acţiunilor enumerate de art. 94 pct. 1 lit. a)-k) din C. proc. civ., nu intră în competenţa de soluţionare a judecătoriei, astfel că va fi de competenţa tribunalului, ca instanţă de drept comun, potrivit art. 95 pct. 1 din C. proc. civ., care prevede că tribunalele judecă în primă instanţă toate cererile care nu sunt date prin lege în competenţa altor instanţe.
Faţă de aceste dezlegări, Tribunalul Harghita a constatat că nu poate fi aplicată regula competenţei alternative, prevăzută de art. 113 pct. 9 C. proc. civ. în cazul răspunderii civile delictuale, rămânând aplicabilă regula generală cuprinsă în art. 107 C. proc. civ. Pentru cererea reconvenţională a hotărât că instanţa competentă este determinată potrivit art. 123 alin. (1) C. proc. civ.
2.2. Învestit prin declinare, Tribunalul Bucureşti, secţia a III- a civilă, prin sentinţa civilă nr. 822 din 20 iunie 2024, a admis excepţia necompetenţei teritoriale, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Harghita.
A constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecarea cauzei şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului de competenţă.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că reclamanta a invocat săvârşirea de către pârâtă a unei fapte ilicite, faptă ce ar fi dus la încălcarea drepturilor sale nepatrimoniale prevăzute de art. 72 şi 73 C. civ. şi art. 257 C. civ. şi care i-ar fi cauzat astfel un prejudiciu, evaluat la suma de 200.000 euro, fiind incidente prevederile art. 113 alin. (1) pct. 9 din C. proc. civ., în care competenţa teritorială este una alternativă, alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente, revenindu-i reclamantei.
A mai arătat că prejudiciul s-a produs în mod cert la sediul social al reclamantei unde au fost înregistrate presupusele pierderi de profit şi unde a fost afectată imaginea acesteia în comunitatea locală, respectiv în judeţul Harghita, societatea reclamantă fiind înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Harghita, aspect ce reies din cuprinsul cererii de chemare în judecată, în care se indică sediul social ca fiind în Comuna Joseni, judeţul Harghita.
În continuarea considerentelor, în ceea ce priveşte invocarea de către Tribunalul Harghita a Deciziei nr. 1/2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, a apreciat că prin această decizie Înalta Curte a dat o dezlegare problemei privind competenţa materială a instanţei, iar nu a celei teritoriale, în cazul cererilor întemeiate pe prevederile art. 253 alin. (1) lit. c) din C. civ., stabilind că aceasta revine tribunalului, ca instanţă de drept comun.
Instanţa a apreciat că, în speţă, pretinsul prejudiciu s-a produs chiar în circumscripţia teritorială a Tribunalului Harghita, care fiind una dintre instanţele competente să soluţioneze cererea, trebuia să respingă excepţia invocată, alegerea de competenţă fiind deja realizată de reclamantă, în conformitate cu prevederile art. 116 C. proc. civ.
II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la prezentul conflict negativ de competenţă
Examinând conflictul negativ de competenţă cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispoziţiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Se constată că pentru a rezolva problema competenţei, trebuie stabilită natura acţiunii civile deduse judecăţii.
Acţiunea are ca obiect obligarea pârâtei la dezminţirea unor informaţii, la retractarea, blocarea şi înlăturarea unor articole pe cheltuiala acesteia, obligarea la plata unor penalităţi în caz de întârziere în executarea obligaţiei de a face, precum şi obligarea la plata unor despăgubiri în cuantum de 200.000 euro.
Prin urmare, acţiunea de faţă nu este una în constatarea caracterului ilicit al faptei pentru a se putea aprecia, în virtutea considerentelor Deciziei nr. 1/2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, că nu ar fi o acţiune în răspundere delictuală.
Ca specie a acţiunii în realizare, acţiunea de faţă este întru totul o acţiune în răspundere delictuală prin care se urmăreşte înlăturarea şi repararea unui prejudiciu moral prin obligarea pârâtei la încetarea încălcării unor drepturi şi la plata unor despăgubiri, într-o manieră similară dispoziţiilor art. 253 alin. (1) lit. b) şi alin. (3) din C. civ., iar nu în temeiul art. 253 alin. (1) lit. c) C. civ., cum indică Tribunalul Harghita; de asemenea, se solicită repararea prejudiciului prin plata unor despăgubiri, similar dispoziţiilor art. 253 alin. (4) C. civ.
Instanţele fiind învestite, aşadar, cu soluţionarea unei acţiuni întemeiate pe răspunderea civilă delictuală, în problema competenţei teritoriale este aplicabilă nu doar regula de drept comun din dispoziţiile art. 107 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit cu care cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu dispune astfel, ci şi prevederile art. 113 alin. (1) pct. 9 din C. proc. civ.
Astfel, prin art. 113 C. proc. civ. este stabilită o competenţă teritorială alternativă, în alin. (1) pct. 9 stipulându-se că, în afară de instanţele prevăzute la art. 107-112, mai este competentă instanţa în a cărei circumscripţie s-a săvârşit fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul pentru cererile privind obligaţiile izvorâte dintr-o asemenea faptă.
Întrucât prejudiciul s-a produs la sediul social al reclamantei, comuna Joseni, judeţul Harghita, societatea reclamantă fiind înregistrată cu sediul la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Harghita, aceasta este instanţa competentă teritorial să soluţioneze pricina conform art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ.
Totodată, în speţă, sunt incidente şi dispoziţiile art. 116 C. proc. civ. în sensul că "Reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente". Aceasta semnifică faptul că prin manifestarea de voinţă în sens procesual de a înregistra pe rolul Tribunalului Harghita acţiunea având ca obiect acordarea despăgubirilor morale cauzate prin fapta ilicită a pârâtei, reclamantul a învestit în mod legal această instanţă, fixând în mod definitiv competenţa în favoarea acesteia.
Pentru considerentele înfăţişate, în temeiul prevederilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., competenţa de soluţionare a cauzei va fi stabilită în favoarea Tribunalului Harghita.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Harghita.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 8 octombrie 2024.