Divorce jurisdiction fixed at claimant's Romanian domicile; Câmpulung Moldovenesc Court prevails.

Şedinţa publică din data de 26 septembrie 2024

După deliberare, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 26 iunie 2023 pe rolul Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc, sub nr. x/2023, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B., desfacerea căsătoriei încheiate la 5 septembrie 2012 în municipiul Câmpulung Moldovenesc, jud. Suceava, din culpă comună, revenirea pârâtei la numele avut anterior căsătoriei (C.) şi obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată corespunzătoare cotei de 1/2 din suma totală.

În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 373 lit. b), art. 379 alin. (1) teza a II-a, art. 383 alin. (3), art. 934 alin. (2) şi art. 919 C. civ.

Pârâta B. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia de necompetenţă a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc, prin raportare la dispoziţiile art. 915 alin. (2) C. proc. civ., învederând că părţile nu au domiciliul în ţară, locuind în Italia de peste 20 de ani, unde şi-au stabilit reşedinţa, motiv pentru care competenţa de soluţionare a cauzei ar aparţine Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.

Pârâta a formulat cerere reconvenţională, prin care a solicitat desfacerea căsătoriei din vina exclusivă a pârâtului şi revenirea sa la numele avut anterior căsătoriei.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 373 lit. b), art. 379 alin. (1), art. 383 alin. (3) C. civ., precum şi prevederile art. 915 alin. (2) şi art. 934 alin. (3) C. proc. civ.

Prin răspunsul la întâmpinare, reclamantul a susţinut aplicabilitatea dispoziţiilor art. 915 alin. (2) C. proc. civ., menţionând că are domiciliul în România, sens în care Judecătoria Câmpulung Moldovenesc ar fi competentă să soluţioneze cauza.

2. Hotărârea Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc

Prin sentinţa civilă nr. 195 din 26 februarie 2024, Judecătoria Câmpulung Moldovenesc a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată de pârâtă şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.

Pentru a dispune astfel, Judecătoria Câmpulung Moldovenesc a enunţat prevederile art. 915 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. şi a făcut referire la decizia nr. 20 din 24 octombrie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţată în recurs în interesul legii, prin care s-a statuat că, în interpretarea şi aplicarea alin. (2) al articolului menţionat, acordul părţilor cu privire la alegerea instanţei care urmează să soluţioneze acţiunea de divorţ trebuie să fie exprimat în mod expres.

În considerarea deciziei menţionate, instanţa a consemnat că acordul părţilor, prevăzut la art. 915 alin. (2) C. proc. civ., cu privire la alegerea instanţei competente să judece cererea de divorţ trebuie exprimat expres, în scris, iar în situaţia în care litigiul este pendinte, şi verbal în faţa instanţei. A reţinut că, în ambele cazuri, manifestarea de voinţă a părţilor, în sensul opţiunii exprimate pentru o anumită instanţă, trebuie să rezulte explicit, fie din cuprinsul convenţiei, fie din susţinerile formulate în scris sau verbal în faţa instanţei de judecată.

Judecătoria Câmpulung Moldovenesc a constatat că părţile nu au locuinţa în ţară, acest aspect rezultând din certificatele de atestare a şederii permanente pentru cetăţenii Uniunii Europene, din care a rezultat că reşedinţa acestora este în Italia.

Din perspectiva stabilirii competenţei, judecătoria a apreciat că prezintă relevanţă locuinţa în fapt (reşedinţa), iar nu domiciliul declarat, iar din înscrisurile de la dosar (certificatele de atestare de şedere permanentă, hotărârea Tribunalului Milano), precum şi din susţinerile reclamantului (care a acuzat pârâta că doreşte să îl evacueze din casa pe care o deţin în Italia), a concluzionat că reclamantul locuieşte, în fapt, în străinătate, iar nu la imobilul situat în municipiul Câmpulung Moldovenesc.

Judecătoria Câmpulung Moldovenesc a reţinut că normele care determină competenţa teritorială în materie de divorţ sunt imperative, astfel că părţile nu pot deroga decât printr-un acord expres, care în speţă lipseşte, motiv pentru care, faţă de dispoziţiile art. 915 C. proc. civ., a considerat că aparţine Judecătoriei Sectorului 5 al Municipiului Bucureşti competenţa de soluţionare a cauzei.

3. Hotărârea Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti

Prin sentinţa civilă nr. 4681 din 20 mai 2024, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocate de reclamant şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc. Constatând ivirea conflictului negativ de competenţă între Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti şi Judecătoria Câmpulung Moldovenesc, a suspendat judecata cauzei şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării acestuia.

Pentru a dispune astfel, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, ulterior evocării dispoziţiilor art. 915 C. proc. civ., a notat că, referitor la noţiunea de "reşedinţă obişnuită" va reţine criteriile stabilite de C.J.U.E. în hotărârea IB, prin care s-a stabilit că din utilizarea termenului "obişnuită" se deduce faptul că reşedinţa trebuie să prezinte un anumit caracter de stabilitate sau de regularitate şi că transferul de către o persoană a reşedinţei sale obişnuite într-un stat membru reflectă voinţa acesteia de a-şi stabili, permanent, interesele. Totodată, a consemnat că asimilarea reşedinţei obişnuite a unei persoane, în speţă a unui soţ, cu centrul permanent sau obişnuit în care se situează interesele sale, nu militează în sensul de a accepta ca o pluralitate de reşedinţe să poată avea, simultan, un astfel de caracter (hotărârea IB, C-289/20 a C.J.U.E. din data de 25. 11.2021)

Coroborând susţinerile reclamantului cu înscrisurile depuse (adeverinţa emisă de angajator), Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a constatat că, la data de 26 iunie 2023 (data introducerii cererii de chemare în judecată), reclamantul locuia în Câmpulung Moldovenesc, str. x, jud. Suceava, iar pârâta locuia în străinătate, în Italia.

În acest sens, a reţinut că, la data de 5 ianuarie 2023, reclamantul a fost angajat de societatea D. S.R.L. în funcţia de conducător auto, în exercitarea atribuţiilor de serviciu traversând spaţiul terestru al mai multor state şi întorcându-se ulterior finalizării curselor la locuinţa sa din Câmpulung Moldovenesc, fiind conturată, astfel, intenţia sa cu privire la stabilirea centrului intereselor sale în România. O astfel de activitate lucrativă a fost apreciată că impune deplasări în mod constant, fiind caracteristice funcţiei ocupate.

Din punct de vedere procedural, instanţa a avut în vedere reşedinţa reclamantului de la data introducerii cererii de chemare în judecată, considerând că nu prezintă relevanţă faptul că, anterior acestei date, reclamantul a locuit în Italia.

Referitor la certificatul de rezidenţă eliberat la 11 octombrie 2023, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a apreciat că nu este aptă să facă dovada caracterului statornic al locuinţei reclamantului, faţă de modalitatea în care un astfel de certificat se eliberează.

Instanţa a notat că, potrivit art. 33 din Decretul Prezidenţial nr. 223/30.05.1989, un astfel de act are o valabilitate de 3 luni şi poate fi obţinut de orice persoană interesată, dovada reşedinţei făcându-se prin prezentarea unei facturi de utilităţi, extrasul de cont, o declaraţie a angajatorului privind adresa reşedinţei sau o adeverinţă de venit. În plus, a constatat între părţi a fost pronunţată o hotărâre judecătorească de separare şi că pârâta nu a înţeles să indice o altă adresă de reşedinţă din Italia a soţului său.

Or, câtă vreme la data introducerii cererii pe rolul Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc, reclamantul avea locuinţa în România, în jud. Suceava, în aplicarea dispoziţiilor art. 915 alin. (1) teza finală C. proc. civ., instanţa a arătat că judecătoria iniţial învestită este competentă să soluţioneze cererea de divorţ.

4. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând conflictul negativ de competenţă, Înalta Curte constată că Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc îi revine competenţa de soluţionare a cauzei, în raport de următoarele considerente:

Conform art. 915 C. proc. civ., (1) "Cererea de divorţ este de competenţa judecătoriei în circumscripţia căreia se află cea din urmă locuinţă comună a soţilor. Dacă soţii nu au avut locuinţă comună sau dacă niciunul dintre soţi nu mai locuieşte în circumscripţia judecătoriei în care se află cea din urmă locuinţă comună, judecătoria competentă este aceea în circumscripţia căreia îşi are locuinţa pârâtul, iar când pârâtul nu are locuinţa în ţară şi instanţele române sunt competente internaţional, este competentă judecătoria în circumscripţia căreia îşi are locuinţa reclamantul; (2) Dacă nici reclamantul şi nici pârâtul nu au locuinţa în ţară, părţile pot conveni expres să introducă cererea de divorţ la orice judecătorie din România. În lipsa unui asemenea acord, cererea de divorţ este de competenţa Judecătoriei Sectorului 5 al Municipiului Bucureşti."

Noţiunea de "locuinţă" din cuprinsul normei legale enunţate reprezintă un element de identificare a persoanei fizice, semnificând ultima locuinţă în care soţii au convieţuit în mod efectiv, unde s-a desfăşurat viaţa lor de familie, prezentând importanţă locuinţa statornică şi principală a persoanei sau adresa unde aceasta locuieşte efectiv.

În cauză, reclamantul A. a învestit Judecătoria Câmpulung Moldovenesc cu soluţionarea acţiunii de divorţ, precum şi a cererilor accesorii, formulate în contradictoriu cu pârâta B..

Prin apărările formulate (întâmpinare şi cerere reconvenţională), pârâta a invocat excepţia de necompetenţă a primei instanţe învestite, în raport de dispoziţiile art. 915 alin. (2) C. proc. civ. şi de faptul că părţile nu au domiciliul în ţară (ci în Italia, unde sunt rezidenţi de peste 20 de ani), învederând că, în raport de aceste elemente, aparţine Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti competenţa de soluţionare a cauzei.

Prin răspunsul la întâmpinare, reclamantul a combătut alegaţiile pârâtei, menţionând că nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 915 alin. (2) C. proc. civ., pe motiv că domiciliul său este în România, respectiv în municipiul Câmpulung Moldovenesc, sens în care judecătoria din această localitate ar fi competentă să soluţioneze cauza.

Primul termen de judecată acordat în cauză a fost 16 noiembrie 2023, când, în prezenţa reclamantului, Judecătoria Câmpulung Moldovenesc a amânat judecata pentru a administra probe în vederea stabilirii competenţei teritoriale.

În acest sens, la dosar a fost depusă adeverinţa nr. 15, emisă de D. S.R.L., potrivit căreia reclamantul este salariatul acestei societăţi, cu sediul în municipiul Câmpulung Moldovenesc, iar, potrivit contractului individual de muncă nr. x din 5 ianuarie 2023, este încadrat în funcţia de şofer, în perioada 8 ianuarie - 8 martie 2024 deplasându-se în interes de serviciu în comunitatea europeană pentru îndeplinirea sarcinilor prevăzute în fişa postului (transportul unor mărfuri).

Similar, reclamanta a depus declaraţia autentificată de Biroul Individual Notarial "E.", potrivit căreia, a atribuit în folosinţa unor terţi, pe perioadă nedeterminată, apartamentul proprietate personală, situat în municipiul Câmpulung Moldovenesc.

La termenul de judecată din 8 februarie 2024, când au avut loc dezbaterile asupra excepţiei de necompetenţă teritorială, reprezentantul convenţional al reclamantului a învederat că, la data introducerii cererii de chemare în judecată, reclamantul avea domiciliul în municipiul Câmpulung Moldovenesc, situaţie aptă să atragă competenţa de soluţionare a judecătoriei din această localitate.

Dimpotrivă, reprezentantul convenţional al pârâtei a apreciat că Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti este competentă să soluţioneze cauza, de vreme ce ultimul domiciliu comun al părţilor a fost în Italia, unde părţile au rezidenţă şi deţin o locuinţă în proprietate comună.

Raportând aceste susţineri la probaţiunea administrată, Înalta Curte constată că Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc îi revine competenţa de soluţionare a cauzei, în aplicarea dispoziţiilor art. 915 alin. (1) teza finală C. proc. civ.

Această concluzie se fundamentează pe faptul că, deşi la dosarul cauzei au fost depuse dovezi cu privire la rezidenţa părţilor, în Italia (atestatele de şedere permanentă pentru cetăţenii Uniunii Europene, conform art. 16 din Legea nr. 30/2007), iar hotărârea Tribunalului şi a Curţii de Apel din Milano, precum şi procesul-verbal al Legiunii Carabinieri "Lombardia", secţia Corsico atestă faptul că împotriva reclamantului a fost emis un ordin de restricţie în această ţară (inclusiv un ordin de evacuare din locuinţa deţinută împreună cu pârâta), menţiunile de pe cartea de identitate a acestuia, precum şi adeverinţa emisă de angajatorul D. S.R.L. din Câmpulung Moldovenesc sunt de natură să-i confirme susţinerile, potrivit cărora, la data introducerii cererii de chemare în judecată pe rolul Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc, domiciliul său era în această localitate, cu societatea comercială de pe plan local menţionată având în derulare un contract individual de muncă încheiat pe perioadă nedeterminată.

Constatând că, la data sesizării primei instanţe învestite reclamantul domicilia în municipiul Câmpulung Moldovenesc, iar părţile litigante nu au făcut dovada existenţei acordului expres prevăzut de art. 915 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte, în baza dispoziţiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., pentru considerentele expuse, va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 26 septembrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform dispoziţiilor art. 402 din C. proc. civ.