Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2020/2024 AI generated

Inadmissibility of unconstitutionality plea for stamp duty exemption provisions lacking nexus to civil transfer jurisdiction case

Case Number Decizia nr. 2020/2024
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's appeal as unfounded, upholding the Court of Appeal's decision to reject the referral of a unconstitutionality objection to the Constitutional Court. The dispute arose in proceedings concerning the transfer of jurisdiction and the reassessment of the stamp duty fee for such a request, where the appellant argued that the stamp duty obligation violated EU rights to justice and requested the referral of Article 30(1) and (2) of Emergency Government Ordinance No. 80/2013. The court held that the appealed provisions, which exclusively provide stamp duty exemptions for state authorities and public revenue matters, lacked the necessary causal link to the case as they did not apply to the individual appellant's specific civil procedure, which is governed by distinct taxation norms under Article 9(b) of the same ordinance. Relying on Article 29(1) of Law No. 47/1992 and Constitutional Court jurisprudence requiring both the applicability of the challenged text and its necessity for restoring legality, the court ruled that the unconstitutionality plea was inadmissible due to the absence of a concrete effect on the resolution of the underlying case.

Legislator headnote

AI generated

art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 9 lit. b) din O.U.G. nr. 80/2013, art. 29 din Legea nr. 47/1992, art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992; Inadmissibility of unconstitutionality plea for stamp duty exemption provisions lacking nexus to civil transfer jurisdiction case: Recurentul a invocat dispoziţiile art. 47 alin. (2) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, menţionând că bugetului Uniunii şi utilizarea acestuia sunt principii de la care judecătorii naţionali nu se pot abate.

Keywords

AI generated
exemption from stamp duties objection of unconstitutionality lack of jurisdiction matter in dispute article of civil procedure pleas in law

Cited Legislation

AI generated
art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992
80/2013, precum şi prevederilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, prin raportare la art.
art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992
În temeiul art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, a admis cererea şi a sesizat Curtea Constituţională a României cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
Invocând incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 488 alin.
art. 9 lit. b) din O.U.G. nr. 80/2013
În raport de obligaţia procesuală de timbraj stabilită în sarcina sa de către instanţa învestită cu soluţionarea cererii de strămutare, în considerarea dispoziţiilor art. 9 lit.
art. 29 din Legea nr. 47/1992
Referitor la condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte constată că una dintre acestea este reprezentată de existenţa legăturii excepţiei de neconstituţionalitate cu soluţionarea cauzei, în orice fază procesuală s-a afla şi oricare ar fi obiectul acesteia.
art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992
80/2013, precum şi prevederilor art. 29 alin.
art. 402 din C. proc. civ
Pronunţată astăzi, 26 septembrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform dispoziţiilor art. 402 din C. proc. civ.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 26 septembrie 2024

După deliberare, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a fost înregistrată, la 22 mai 2024, sub nr. x/2024, cererea formulată de petentul A., în contradictoriu cu intimata B., prin care s-a solicitat strămutarea judecării dosarului nr. x/2023 de la Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti la o altă instanţă egală în grad din circumscripţia Curţii de Apel Bucureşti, pentru motive de bănuială legitimă.

La 30 mai 2024, petentul a solicitat acordarea ajutorului public judiciar, sub forma scutirii de la plata taxei de timbru în cuantum de 100 RON, stabilite pentru soluţionarea cererii de strămutare, motivat de faptul că obligaţia de taxare încalcă dreptul fundamental european de acces la justiţie.

Totodată, la 31 mai 2024, petentul a depus cerere de reexaminare a taxei judiciare de timbru mai sus menţionate, în această procedură invocând excepţia necompetenţei materiale a instanţei şi solicitând sesizarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene cu o întrebare preliminară referitoare la interpretarea dispoziţiilor art. 310 alin. (6) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, precum şi sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 30 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 80/2013, precum şi prevederilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, prin raportare la art. 148 alin. (2) şi (4) din Constituţia României.

Prin încheierea din camera de consiliu din 4 iunie 2024, pronunţată în dosarul nr. x/2024, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins excepţia necompetenţei materiale, ca neîntemeiată. A respins cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene cu întrebarea preliminară, ca neîntemeiată. A respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 30 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 80/2013, ca inadmisibilă. În temeiul art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, a admis cererea şi a sesizat Curtea Constituţională a României cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992. A respins, ca neîntemeiată, cererea de reexaminare a petentului, formulată împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru.

2. Recursul

Împotriva încheierii din camera de consiliu din 4 iunie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă în dosarul nr. x/2024, cu referire la soluţia adoptată asupra cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 30 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 80/2013, petentul A. a declarat recurs.

Invocând incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a susţinut că, în mod greşit Curtea de Apel Bucureşti a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate menţionată, reţinând că aserţiunile invocate în susţinerea excepţiei sunt lipsite de fundament juridic şi străine de dispoziţiile legale criticate.

Recurentul a afirmat că motivarea soluţiei instanţei este în contradicţie cu principiile statului de drept, precum şi cu valorile Uniunii Europene, distribuirea aleatorie a cauzelor constituind unul dintre fundamentele dreptului la un proces echitabil.

De asemenea, a susţinut că utilizarea fondurilor europene fără asigurarea aparenţei distribuirii aleatorii a cauzelor conduce la scăderea încrederii în justiţie, cu precădere atunci când nu se acordă scutirea de la plata taxei judiciare de timbru sau când se constată o folosire a acestora în scopul dezvoltării unor programe informatice, incapabile de o distribuire aleatorie a cauzelor.

Recurentul a invocat dispoziţiile art. 47 alin. (2) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, menţionând că bugetului Uniunii şi utilizarea acestuia sunt principii de la care judecătorii naţionali nu se pot abate.

3. Apărările formulate

Intimata, legal citată pentru termenul din 26 septembrie 20204, stabilit pentru soluţionarea recursului, nu a depus întâmpinare.

4. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând recursul prin prisma criticilor formulate şi a normelor legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele:

În esenţă, criticile recurentului privesc soluţia de inadmisibilitate a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 30 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 80/2013, care ar fi fost respinsă pe motiv că aserţiunile invocate în susţinerea acesteia erau lipsite de fundament juridic şi străine de dispoziţiile legale contestate.

Un alt motiv de critică invocat de către recurent a vizat o pretinsă nerepartizare aleatorie a cauzelor, de un sistem informatic inapt de o asemenea distribuire, precum şi o prezumtivă utilizare a fondurilor europene într-un mod deficitar, de natură să afecteze dreptul justiţiabilului la un proces echitabil, precum şi drepturile prevăzute în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

Criticile evocate nu sunt fondate.

Înalta Curte constată că recurentul a învestit Curtea de Apel Bucureşti cu soluţionarea cererii de strămutare a dosarului nr. x/2023 al Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, invocând existenţa unor motive de bănuială legitimă.

În raport de obligaţia procesuală de timbraj stabilită în sarcina sa de către instanţa învestită cu soluţionarea cererii de strămutare, în considerarea dispoziţiilor art. 9 lit. b) din O.U.G. nr. 80/2013, recurentul a formulat cerere de acordare a ajutorului public judiciar, solicitând scutirea de la plată, pe motiv că obligaţia de taxare încalcă dreptul fundamental european de acces la justiţie, precum şi cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru.

În această din urmă procedură, recurentul a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 30 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 80/2013, cererea fiind respinsă de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă prin încheierea din camera de consiliu din 4 iunie 2024, pronunţată în dosarul nr. x/2024, pentru neîndeplinirea uneia dintre condiţiile prevăzute cumulativ la art. 29 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 47/1997.

Verificând, din perspectiva celor expuse, legalitatea încheierii recurate, Înalta Curte urmează a valida soluţia curţii de apel şi a reţine că, deşi valorificarea excepţiei de neconstituţionalitate s-a solicitat în cadrul unui litigiu pendinte şi că normele pretins neconstituţionale privesc dispoziţii cuprinse într-un act normativ aflat în vigoare (respectiv, Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 80/2013), acestea nu au legătură cu cauza în care au fost invocate.

Referitor la condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte constată că una dintre acestea este reprezentată de existenţa legăturii excepţiei de neconstituţionalitate cu soluţionarea cauzei, în orice fază procesuală s-a afla şi oricare ar fi obiectul acesteia.

În raport de această reglementare, se impune efectuarea unei analize a interesului procesual al recurentului cu privire la rezolvarea excepţiei de neconstituţionalitate, prin prisma elementelor cadrului procesual, precum şi a stadiului în care pricina se află.

Normele vizate de neconstituţionalitate - art. 30 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 80/2013 - au următorul conţinut:

"(1) Sunt scutite de taxa judiciară de timbru acţiunile şi cererile, inclusiv căile de atac formulate, potrivit legii, de Senat, Camera Deputaţilor, Preşedinţia României, Guvernul României, Curtea Constituţională, Curtea de Conturi, Consiliul Legislativ, Avocatul Poporului, de Ministerul Public şi de Ministerul Finanţelor Publice, indiferent de obiectul acestora, precum şi cele formulate de alte instituţii publice, indiferent de calitatea procesuală a acestora, când au ca obiect venituri publice. (2) În înţelesul prezentei ordonanţe de urgenţă, în categoria venituri publice se includ: veniturile bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetelor locale, bugetelor fondurilor speciale, inclusiv ale bugetului Fondului de asigurări sociale de sănătate, bugetului Trezoreriei Statului, veniturile din rambursări de credite externe şi din dobânzi şi comisioane derulate prin Trezoreria Statului, precum şi veniturile bugetelor instituţiilor publice finanţate integral sau parţial din bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetele fondurilor speciale, după caz, veniturile bugetului fondurilor provenite din credite externe contractate ori garantate de stat şi ale căror rambursare, dobânzi şi alte costuri se asigură din fonduri publice, precum şi veniturile bugetului fondurilor externe nerambursabile."

Potrivit obiectului de reglementare, dispoziţiile legale evocate stabilesc, în mod exclusiv, scutirea de la plata taxei judiciare de timbru în cererile ai căror titulari sunt autorităţi ale statului (Senat, Camera Deputaţilor, Preşedinţia României, Guvernul României, Curtea Constituţională, Curtea de Conturi, Consiliul Legislativ, Avocatul Poporului, de Ministerul Public şi Ministerul Finanţelor), precum şi în situaţia particulară în care acestea au ca obiect venituri publice.

În speţa pendinte, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a fost formulată de către recurent în cadrul unei cereri de reexaminare, promovate împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru aferente unei cereri de strămutare, care nu formează obiect de reglementare a dispoziţiilor art. 30 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 80/2013 şi pentru care legiuitorul a instituit un sistem de taxare diferit, prin norme special adoptate în acest sens, respectiv prin art. 9 lit. b) din acelaşi act normativ, conform căruia, "Următoarele cereri formulate în cursul procesului sau în legătură cu un proces se taxează astfel: b) cereri de strămutare în materie civilă - 100 RON".

Astfel, este corectă constatarea curţii de apel în sensul că între prevederile legale vizate de neconstituţionalitate şi cauza dedusă judecăţii nu există conexiunea stipulată la art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, iar o eventuală sesizare a Curţii Constituţionale ar fi nejustificată de vreme ce, prin aceste norme, legiuitorul a circumstanţiat scutirea de la plata taxei judiciare de timbru, exclusiv, cu privire la anumite persoane, din categoria cărora recurentul nu face parte.

Pentru a fi admisibilă şi a genera în sarcina instanţei obligaţia de înaintare a cererii de sesizare la Curtea Constituţională, dispoziţia legală a cărei neconstituţionalitate se solicită a fi constatată trebuie să producă un efect real, concret, asupra soluţiei ce urmează a se pronunţa în cauză.

Ca orice mijloc procedural, excepţia de neconstituţionalitate nu poate fi utilizată decât în scopul şi cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituţionalităţii unei dispoziţii legale care are legătură cu soluţionarea cauzei, în acest sens, Curtea Constituţională statuând că "legătura cu soluţionarea cauzei" presupune "atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiţii ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigenţele pe care le impun dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, în privinţa pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului" (a se vedea, spre pildă, Decizia nr. 818 din 7 decembrie 2017 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 311 din 10 aprilie 2018, paragraful 19).

Ca atare, modalitatea de soluţionare a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale de către curtea de apel nu i-a produs recurentului vătămarea reclamată (încălcarea dreptului la un proces echitabil), mai ales că acesta a uzat de mecanismele puse la îndemână de legiuitor în scopul protejării justiţiabilului în materia timbrajului, în situaţia în care un cuantum prea mare al taxei judiciare de timbru i-ar îngrădi accesul la justiţie, formulând cerere de acordare a ajutorului public judiciar, precum şi cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru aferente strămutării.

În acest context, susţinerile recurentului, în sensul că motivarea soluţiei instanţei este în contradicţie cu principiile statului de drept, cu valorile Uniunii Europene (art. 47 alin. (2) din Carta drepturilor fundamentale), precum şi cu principiul distribuirii aleatorii a cauzelor, care ar constitui unul dintre fundamentele dreptului la un proces echitabil sunt lipsite de relevanţă, de vreme ce analiza efectuată în prezenta cale extraordinară de atac a relevat faptul că excepţia de neconstituţionalitate invocată nu îndeplineşte cumulativ cerinţele de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1) din legea nr. 47/1992, lipsind legătura sa cu cauza dedusă judecăţii.

În lipsa acestei ipoteze, pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul A. împotriva încheierii din 4 iunie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2024.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul A. împotriva încheierii din 4 iunie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2024.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 26 septembrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform dispoziţiilor art. 402 din C. proc. civ.