Constitutional referral refusal upheld; untimely appeal annulled, reinstatement request rejected

Şedinţa publică din data de 26 septembrie 2024

După deliberare, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

Pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a fost înregistrat, la 11 aprilie 2024, sub nr. x/2021/a6*, recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii din 10 aprilie 2024 pronunţate de aceeaşi instanţă în dosarul nr. x/2021.

În cuprinsul memoriului de recurs, recurentul a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 200 alin. (4), art. 194 lit. f) şi art. 402 din C. proc. civ., precum şi ale şi art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.

Prin încheierea de şedinţă din 23 mai 2024, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate menţionate.

2. Recursul

Împotriva încheierii de şedinţă din 23 mai 2024, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2021, recurentul A. a declarat recurs.

În dezvoltarea criticilor formulate, recurentul a susţinut, în esenţă, că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 200 alin. (4) C. proc. civ., invocată în dosarul nr. x/2021 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, constituie un element de noutate şi pune accent pe obligaţia statului de a se asigura că judecătorii/funcţionarii prin intermediul cărora se înfăptuieşte justiţia cunosc şi aplică în mod corect legea, sunt imparţiali şi nu îşi folosesc funcţia influenţaţi de propriile probleme sau limite.

Interpretarea diferită a aceluiaşi articol de lege de către judecători diferiţi a fost apreciată de către recurent că afectează în mod ireversibil exercitarea în bune condiţii a drepturilor sale de acces la o instanţă, la informaţie, la apărare, precum şi la un proces echitabil sau la o cale de atac eficientă.

Recurentul a susţinut că anularea cererilor de chemare în judecată sau de recurs pentru lipsa semnăturii, când cererea este imprimată, semnată, scanată şi expediată instanţei în această formă, încalcă dispoziţiile deciziei nr. 605/2016 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial la 3 ianuarie 2017, situaţia fiind similară şi în ipoteza reglementată de art. 200 alin. (4) C. proc. civ.

Deşi există remedii juridice, potrivit art. 196 alin. (2) C. proc. civ., recurentul a învederat că unii judecători anulează cererile de chemare în judecată sau de recurs anterior stabilirii primului termen de judecată, în camera de consiliu, fără citarea părţilor şi fără acordarea unui termen, cauzând vătămarea drepturilor cetăţeneşti ale justiţiabililor.

A apreciat că solicitarea instanţelor, în sensul depunerii cererilor în original, reprezintă o încălcare a obligaţiilor judecătorilor şi o denaturare a procedurilor judiciare, fiind contrar principiului ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus.

În cuprinsul cererii de recurs, recurentul a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 402 C. proc. civ., mai precis a sintagmei "sau se poate pronunţa prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei" din conţinutul acestuia, care, în opinia sa, nu permite determinarea momentului de început al termenului de recurs, cu precădere a celui de 48 de ore de la pronunţare, prevăzut de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992. Totodată, a reclamat faptul că în sarcina instanţelor nu s-a stabilit obligaţia comunicării hotărârii prin fax, e-mail sau oficiul poştal, precum şi că pe portalul acestora publicarea hotărârii se face cu întârziere, fiind imposibilă determinarea cu precizie a momentului de la care începe să curgă termenul de recurs.

De asemenea, recurentul a solicitat sesizarea instanţei de contencios constituţional cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, respectiv a sintagmei "care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia" din conţinutul acestora, susţinând că prin această prevedere se limitează în mod nejustificat şi abuziv accesul cetăţenilor la Curtea Constituţională, creându-se o stare de incorectitudine, de nesiguranţă şi de nelegalitate în raportul dintre statul de drept, cetăţeni şi drepturile acestora.

În cuprinsul memoriului de recurs, recurentul a formulat cerere de repunere în termenul exercitare a căii extraordinare de atac, învederând că nu a fost prezent la termenul de judecată din 23 mai 2024, când a fost pronunţată hotărârea recurată, că soluţia se dă prin mijlocirea grefei, iar nu direct, în sarcina instanţelor nefiind, în mod greşit, stipulată obligaţia de a încunoştinţa părţile prin e-mail cu privire la soluţia pronunţată, iar soluţiile sunt transpuse pe portal cu întârziere faţă de data pronunţării.

3. Procedura în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Prin rezoluţia din 3 iunie 2024, s-a stabilit termen pentru soluţionarea recursului la 26 septembrie 2024.

La acest termen de judecată, Înalta Curte a invocat din oficiu excepţia de tardivitate a recursului şi a rămas în pronunţare asupra acesteia, conform dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., precum şi cu prioritate asupra cererii de repunere în termenul de recurs.

4. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

4.1 Asupra cererii de repunere în termenul de recurs, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 186 alin. (1) C. proc. civ., "Partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedeşte că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate. (2) În acest scop, partea va îndeplini actul de procedură în cel mult 15 zile de la încetarea împiedicării, cerând totodată repunerea sa în termen. În cazul exercitării căilor de atac, această durată este aceeaşi cu cea prevăzută pentru exercitarea căii de atac."

Pentru ca partea să beneficieze de dreptul reglementat prin dispoziţiile legale enunţate, este necesară îndeplinirea cumulativă a mai multor condiţii, respectiv, ca aceasta să nu fi respectat un termen procedural imperativ, nerespectarea termenului să fie cauzată de motive temeinic justificate şi dovedite, împrejurarea care a împiedicat-o să-şi exercite dreptul în termen să se fi produs înăuntrul acestuia, iar formularea cererii de repunere în termen şi îndeplinirea actului de procedură neexercitat să fie făcută în termen de 15 zile de la data încetării împiedicării.

Prin inserarea sintagmei "motive temeinic justificate" în cuprinsul textului art. 186 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a avut în vedere situaţii de natură obiectivă, ce exclud culpa părţii, care ar fi condus la exercitarea în afara termenului prevăzut de lege a unui drept procedural.

În cauză, o astfel de ipoteză nu poate fi reţinută.

Înalta Curte reţine că, în argumentarea cererii de repunere în termenul de promovare a căii extraordinare de atac a recursului, recurentul a invocat absenţa sa de la termenul de judecată din 23 mai 2024, când a fost pronunţată încheierea recurată, că soluţia a fost dată prin mijlocirea grefei, iar nu direct, instanţa neavând obligaţia de a încunoştinţa părţile prin e-mail cu privire la hotărârea pronunţată, iar soluţiile sunt transpuse pe portal cu întârziere în raport de data pronunţării.

Deşi recurentul a apreciat că aceste aserţiuni au aptitudinea de a justifica întârzierea cu care a exercitat calea de atac a recursului împotriva încheierii din 23 mai 2024 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2021, contrar acestor afirmaţii, se constată că, din perspectiva cerinţelor impuse de art. 186 alin. (1) C. proc. civ., temeiurile de fapt de care înţelege să se prevaleze nu se circumscriu unor împrejurări mai presus de voinţa sa, care să-l fi împiedicat să acţioneze în condiţiile legii.

Dimpotrivă, alegaţiile recurentului nu exclud propria sa culpă în exercitarea obligaţiei procesuale, ci o lipsă de diligenţă din această perspectivă raportată la particularitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate (de incident procedural care reclamă urgenţă în soluţionare), în privinţa căruia legiuitorul a circumstanţiat calea de atac ce poate fi promovată împotriva soluţiei de respingere, stipulând în mod expres recursul, precum şi faptul că acesta poate fi exercitat în termen de 48 de ore de la pronunţare, conform dispoziţiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.

Faţă de această împrejurare, susţinerile recurentului, prin care a imputat instanţei anumite deficienţe de comunicare a hotărârii pronunţate, precum şi invocarea absenţei sale de la termenul la care cauza a fost soluţionată, nu au aptitudinea de a justifica aplicarea ipotezei prevăzute la art. 186 alin. (1) C. proc. civ., de vreme ce termenul de recurs împotriva încheierii de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, reglementat prin norme speciale, derogatorii de la dreptul comun, curge de la pronunţare, iar, potrivit dispozitivului hotărârii recurate, pronunţarea acesteia s-a făcut în şedinţă publică, potrivit 402 C. proc. civ.

Elocvente în acest sens sunt dispoziţiile art. 10 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora "Părţile au obligaţia să îndeplinească actele de procedură în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau de judecător, să-şi probeze pretenţiile şi apărările, să contribuie la desfăşurarea fără întârziere a procesului, urmărind, tot astfel, finalizarea acestuia", lipsa de diligenţă a recurentului în exercitarea în termen a căii extraordinare de atac neputând fi asimilată unor motive temeinic justificate, care, în accepţiunea art. 186 alin. (1) din cod, să conducă la o împiedicare a îndeplinirii obligaţiei procesuale conform prescripţiilor legale, cererea de repunere în termen fiind, în aceste condiţii, neîntemeiată.

4.2 Examinând recursul din perspectiva excepţiei tardivităţii, în raport de dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, "Dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare. Recursul se judecă în termen de 3 zile".

Art. 181 alin. (1) pct. 1 din acelaşi act normativ prevede că, atunci "când termenul se socoteşte pe ore, acesta începe să curgă de la ora zero a zilei următoare".

Conform art. 185 alin. (1) C. proc. civ., "Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate."

În cauză, recursul poartă asupra încheierii din 23 mai 2024 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2021, prin care a fost respinsă cererea recurentului privind sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 200 alin. (4), art. 194 lit. f) şi art. 402 din C. proc. civ., precum şi a prevederilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.

Potrivit înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, cererea de recurs a fost transmisă Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin poşta electronică, la 29 mai 2024.

Din coroborarea dispoziţiilor art. 185 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. cu cele ale art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 reiese că termenul în care putea fi formulat, cel mai târziu, recursul s-a împlinit la 27 mai 2024, dată calculată în raport de prevederile art. 181 alin. (2) C. proc. civ.

Ca atare, Înalta Curte constată că promovarea recursului s-a făcut cu încălcarea termenului prevăzut de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va anula, ca tardiv, recursul formulat de petentul A. împotriva încheierii din 23 mai 2024 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă, în dosarul nr. x/2021.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de repunere în termen.

Anulează, ca tardiv, recursul formulat de petentul A. împotriva încheierii din 23 mai 2024 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă, în dosarul nr. x/2021.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 26 septembrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform dispoziţiilor art. 402 din C. proc. civ.