Jurisdictional conflict over forced execution against state courts: exclusive territorial competence bars ex officio declination of alternate jurisdiction

Şedinţa publică din data de 19 septembrie 2024

deliberând asupra conflictului negativ dedus judecăţii, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti la data de 23.02.2024, sub nr. x/2024, petenta A. a solicitat instanţei, la cererea creditoarei B., încuviinţarea executării silite a debitorilor Tribunalul Bucureşti şi Curtea de Apel Bucureşti, în baza titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 1301/11.05.2021 pronunţată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr. x/2020, definitivă prin decizia civilă nr. 4775/16.11.2021 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti.

2. Hotărârile care au generat conflictul de competenţă

2.1. Prin sentinţa civilă nr. 3362 din 29 februarie 2024, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti a admis excepţia de necompetenţă teritorială, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii, în favoarea Judecătoriei Râmnicu Vâlcea.

În motivarea soluţiei pronunţate, instanţa a reţinut aplicabilitatea dispoziţiilor art. 127 alin. (2)1 C. proc. civ., faţă de împrejurarea că debitorii sunt instanţele imediat superioare Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti.

A mai reţinut că, deşi în cererea de încuviinţare debitorii instanţe de judecată sunt pârâţi, aspect care ar determina o competenţă alternativă, conform art. 127 alin. (2)1 prin raportare la art. 127 alin. (2) din C. proc. civ., trebuie avut în vedere principiul unicităţii instanţei de executare, chemate să judece o serie de acţiuni ulterioare încuviinţării executării silite în care debitorii instanţe de judecată (ierarhic superioare prezentei judecătorii) ar fi reclamanţi.

Prin urmare, instanţa a admis excepţia necompetenţei teritoriale exclusive a Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii de încuviinţare a executării silite în favoarea Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, judeţul Vâlcea

2.2. Învestită prin declinare, Judecătoria Râmnicu Vâlcea, prin sentinţa civilă nr. 2305 din 22 martie 2024, a admis excepţia de necompetenţă teritorială, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului de competenţă.

În motivarea hotărârii pronunţate, instanţa a reţinut că în speţă nu se pune problema incidenţei art. 127 C. proc. civ., întrucât obiectul acţiunii cu care a fost învestită instanţa este o cerere de încuviinţare a executării silite, care se judecă în procedură necontencioasă.

A menţionat dispoziţiile art. 666 din C. proc. civ., care reglementează soluţionarea cererii de încuviinţare a executării silite, stipulează în sensul că debitorul nu participă la judecarea cererii, nu este citat, nu i se comunică şi nu poate ataca încheierea.

Ca atare, a reţinut că încuviinţarea executării silite intră în categoria procedurilor necontencioase, pentru a căror soluţionare, deşi este nevoie de intervenţia instanţei, nu se urmăreşte stabilirea unui drept potrivnic faţă de o altă persoană.

În acest context, a concluzionat că art. 127 din C. proc. civ. nu-şi găseşte aplicabilitate în cauză, nefiind întrunită condiţia pentru care a fost instituită o atare reglementare, respectiv aceea a înlăturării oricărei suspiciuni de soluţionare părtinitoare a cauzei din pricina calităţii părţii.

În raport de aceste considerente, instanţa învestită prin declinare a reţinut că instanţa competentă să soluţioneze cauza în raport de dispoziţiile art. 666 alin. (1) din C. proc. civ. şi art. 651 alin. (1) din acelaşi cod, este Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti.

Pe de altă parte, cu luarea în considerare şi a modificărilor legislative în privinţa competenţei instanţei de executare, instanţa a subliniat că, şi în raport de dispoziţiile art. 127 C. proc. civ., competenţa de soluţionare a prezentei cereri aparţine tot Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti.

Aceasta întrucât, în condiţiile în care creditorul prin executorul judecătoresc a sesizat una dintre instanţele competente alternativ să soluţioneze prezenta cerere, competenţa în soluţionarea cererii de încuviinţare a executării silite rămâne câştigată în favoarea instanţei alese de petent, având în vedere că potrivit art. 116 din C. proc. civ., reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente.

Astfel, chiar şi prin raportare la argumentul invocat de instanţa de declinare referitor la unicitatea instanţei de executare chemate să judece o serie de acţiuni ulterioare încuviinţării executării silite, trebuie observat că reclamantul creditor, având acest drept de opţiune la momentul depunerii cererii de încuviinţare a executării silite, îşi asumă încă din momentul sesizării instanţei competente alternativ cu cererea de încuviinţare a executării, alegerea instanţei de executare care poate soluţiona şi alte incidente în legătură cu executarea, în care calitatea procesuală se inversează, debitorul devenind reclamant contestator.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza dispoziţiilor art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Obiectul litigiului cu privire la care s-a ivit conflictul negativ de competenţă vizează cererea de încuviinţare a executării silite a titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 1301/11.05.2021, pronunţată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr. x/2020, definitivă prin decizia nr. 4775/2021 pronunţată la data de 16.11.2021 de Curtea de Apel Ploieşti în acelaşi dosar, formulată petenta A., la cererea creditoarei B..

Conflictul negativ de competenţă ivit între Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti şi Judecătoria Râmnicu Vâlcea a fost generat de interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 127 C. proc. civ., în condiţiile în care calitatea de debitori aparţine Curţii de Apel Bucureşti şi Tribunalului Bucureşti.

Încuviinţarea executării silite este de competenţa exclusivă a instanţei de executare, astfel cum rezultă din prevederile art. 666 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 651 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora "Instanţa de executare soluţionează cererile de încuviinţare a executării silite, contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe".

Conform dispoziţiilor art. 651 alin. (1) din acelaşi Cod, instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului.

În raport de particularitatea speţei, determinată de calitatea debitorilor, Înalta Curte constată incidenţa dispoziţiilor art. 127 alin. (2) şi (2)1 C. proc. civ., potrivit cărora (2) în cazul în care cererea se introduce împotriva unui judecător care îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă să judece cauza, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea; (21) dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în ipoteza în care o instanţă de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz.

În această situaţie, Înalta Curte observă că, în mod greşit, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti şi-a declinat competenţa de soluţionare a cererii de încuviinţare executare silită reţinând aplicabilitatea dispoziţiilor legale precitate şi calitatea de debitoare a Tribunalului Bucureşti şi a Curţii de Apel Bucureşti, instanţe superioare Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, întrucât atunci când respectiva calitate îl vizează pe cel împotriva căruia este formulată cererea, încrederea în imparţialitatea obiectivă a instanţei este lăsată de legiuitor la aprecierea exclusivă a reclamantului, iar nu şi a instanţei de judecată.

Astfel, dispoziţiile art. 127 alin. (2) şi alin. (2)1 C. proc. civ., reglementează o competenţă facultativă pentru situaţia în care judecătorul (procurorul, asistentul judiciar, grefierul) sau instanţa de judecată sunt părţi pârâte în litigiu. În ipoteza acestor texte de lege legiuitorul a prevăzut că pentru cererea introdusă împotriva unui judecător (procuror, asistent judiciar, grefier) care îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă să judece pricina sau împotriva instanţei competente sau unei instanţe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în circumscripţia căreia se află instanţa care ar fi competentă potrivit legii. Caracterul facultativ rezultă din folosirea verbului poate, ceea ce duce la concluzia că reclamantul decide dacă se prevalează sau nu de această posibilitate, putând renunţa la beneficiul oferit de lege.

Sintagma "cauză de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea" din cuprinsul dispoziţiilor art. 127 C. proc. civ. vizează cererile adresate instanţei de judecată, în spectrul acestora fiind incluse şi cererile de încuviinţare a executării silite, potrivit art. 651 alin. (3) C. proc. civ.

În prezenta cauză, creditoarea B. nu a uzat de prevederile art. 127 alin. (2)1 C. proc. civ. şi a introdus cererea la Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, instanţa de la sediul debitoarei Curtea de Apel Bucureşti, prin alegerea făcută stabilind, în mod definitiv, competenţa teritorială în favoarea acestei instanţe.

În această situaţie nu putea să opereze prorogarea de competenţă, reglementată de dispoziţiile art. 127 C. proc. civ., şi nici instanţa nu putea să dispună, din oficiu, fără a încălca voinţa petentei, declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Râmnicu Vâlcea.

În raport de considerentele expuse, Înalta Curte constată că, în speţă, competenţa de soluţionare a pricinii revine Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, urmând ca în temeiul art. 135 C. proc. civ. să stabilească competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea acestei instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19 septembrie 2024.