Expulsion dispute and costs-order correction; recourse against interlocutory order held inadmissible because underlying appellate decision was final.

Şedinţa publică din data de 18 septembrie 2024

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea, secţia I civilă la data 21 iulie 2022, reclamantul A. a formulat cerere de chemare în judecată prin care a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea Hotărârii nr. 25a din 16.04.2022, prin care i-a fost retras sprijinul politic şi s-a dispus excluderea sa din B.; obligarea pârâtei la plata unor daune morale, în suma de 7.000 RON, corespunzătoare prejudiciului moral suferit precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecata efectuate cu aceasta cauza.

Prin decizia civilă nr. 156 din 31 ianuarie 2023, Tribunalul Vâlcea, secţia I civilă a admis cererea de chemare în judecată şi a anulat hotărârea nr. 25a din 16.04.2022 emisă de B., fiind respinsă cererea reclamantului privind obligarea pârâtului la plata daunelor morale. Totodată, a fost obligat pârâtul la suma de 20 RON cheltuieli de judecată către reclamant.

Prin decizia nr. 4385 din data de 19 septembrie 2023, Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă a anulat, ca netimbrat, apelul declarat de pârâtul B. împotriva deciziei civile nr. 156 din 31 ianuarie 2023 pronunţate de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr. x/2022, intimat fiind reclamantul A..

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Piteşti la data de 12.10.2023, petentul A. a solicitat, prin apărător, îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul deciziei civile nr. 4385/19.09.2023, în sensul înlăturării omisiunii de a obliga apelanta la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 2.000 RON şi inserării, în dispozitivul deciziei judecătoreşti, a capătului de cerere accesoriu privind obligarea apelantei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.000 RON.

2. Încheierea pronunţată de Curtea de Apel Piteşti

Prin încheierea din 14 noiembrie 2023, Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă a respins cererea formulată de petentul A. privind îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul deciziei civile nr. 4385/19.09.2023, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti în dosarul nr. x/2022; a îndreptat, din oficiu, eroarea materială strecurată în decizia civilă nr. 4385/19.09.2023, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti în dosarul nr. x/2022, în sensul că a înlăturat paragraful final al considerentelor hotărârii.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva încheierii din 14 noiembrie 2023 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă a formulat recurs petentul A., invocând motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului, în esenţă, recurentul pretinde că instanţa a pronunţat hotărârea cu încălcarea prevederilor art. 442 C. proc. civ. întrucât în considerentele deciziei nr. 4385/19.09.2023 -pagina 5 alin. (10)- a soluţionat în mod expres capătul de cerere accesoriu privind acordarea cheltuielilor de judecată şi a obligat apelantul-pârât la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.000 RON, însă dintr-o eroare, sub forma omisiunii, nu a menţionat acest fapt şi în dispozitivul hotărârii judecătoreşti.

Arată că nu este incidentă ipoteza unei cereri de completare a hotărârii judecătoreşti, prevăzută de dispoziţiile art. 444 C. proc. civ., întrucât studiind întreaga hotărâre (considerentele fac corp comun cu dispozitivul hotărârii judecătoreşti) se observă, în cuprinsul acestor considerente, că instanţa de apel a acordat cheltuielile de judecată în cuantumul solicitat.

Menţiunea din considerenete deciziei judecătoreşti, care nu pot fi înalturate şi nici analizate distinct de dispozitivul deciziei, sunt evidente în sensul că instanţa de apel a admis şi capătul de cerere privind cheltuileile de judecată, deci nu a omis să analizeze acest capăt de cerere aceesoriu ci doar a omis să-l insereze şi în dispozitivul deciziei.

Arată recurentul că instanţa de apel a creat o situaţie mai grea reclamantului chiar în procedura de soluţionare a cererii pe care acesta a formulat-o, prin faptul că din oficiu instanţa de apel a înteles să elimine din dispozitivul deciziei menţiunea privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Solicită admiterea recursul, casarea încheierii recurate şi, în rejudecare, admiterea cererii de îndreptare eroare materială, respectiv să dispună instanţa îndreptarea erorii materiale în sensul înlăturării omisiunii de a obliga apelanta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.000 RON şi inserării, în dispozitivul deciziei judecătoreşti, a capătului de cerere accesoriu privind obligarea apelantei parate la plata cheltuileilor de judecată de 2.000 RON.

4. Apărările formulate în cauză

În cauză nu a fost formulată întâmpinare.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând, cu prioritate conform prevederilor art. 284 C. proc. civ., excepţia privind inadmisibilitatea căii de atac a recursului, se reţin următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 21 iulie 2022 (iniţială) reclamantul a solicitat (i) anularea Hotărârii nr. 25a din 16.04.2022, prin care i-a fost retras sprijinul politic şi s-a dispus excluderea sa din B.; (ii) obligarea pârâtului la plata unor daune morale, în suma de 7.000 RON, corespunzătoare prejudiciului moral suferit precum şi (iii) obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecata efectuate cu aceasta cauza.

Instanţa de fond a admis acţiunea şi a anulat Hotărârea nr. 25a din 16.04.2022 emisă de B., fiind respinsă cererea reclamantului privind obligarea pârâtului la plata daunelor morale.

Împotriva sentinţei civile nr. 156 din 31 ianuarie 2023 a promovat apel doar pârâtul B., formulând critici cu privire la soluţia ce vizează primul capăt de cerere, astfel că soluţia privind obligarea pârâtului la plata daunelor morale se bucură de autoritate de lucru judecat.

În ceea ce priveşte obiectul cererii de chemare în judecată iniţiale, Înalta Curte constată că Legea partidelor politice nr. 14/2003 reglementează procedura de soluţionare a cererii de înregistrare a unui partid politic, inclusiv calea de atac (apel) împotriva hotărârii instanţei privind admiterea cererii de înregistrare, hotărârea curţii de apel fiind definitivă (art. 21 alin. (4).

Prin decizia Curţii Constituţionale nr. 530 din 12 decembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 23 din 13 ianuarie 2014, a fost declarată neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 16 alin. (3) din Legea nr. 14/2003 ("Dobândirea sau pierderea calităţii de membru al unui partid politic este supusă numai jurisdicţiei interne a partidului respectiv, potrivit statutului partidului"), întrucât acestea încalcă prevederile art. 21 din Constituţie, reţinându-se că cererea membrului de partid căruia i s-a aplicat sancţiunea excluderii din partid nu poate ajunge niciodată să fie examinată în mod efectiv de un judecător imparţial şi independent, liberul acces la justiţie fiind nu doar limitat, ci complet anihilat. Curtea a reţinut, totodată, că se încalcă şi plenitudinea de jurisdicţie a instanţelor judecătoreşti, astfel cum aceasta este reglementată de art. 126 alin. (1) din Constituţie.

Ca urmare a pronunţării deciziei Curţii Constituţionale nr. 530/2013, litigiile care au ca obiect anularea hotărârilor de excludere a unor membri dintr-un partid revin, spre soluţionare, în virtutea prevederilor art. 18 şi art. 21 din Legea nr. 14/2003 şi aplicării principiului prevăzut de art. 5 alin. (3) C. proc. civ., referitor la judecarea pricinilor potrivit dispoziţiilor edictate pentru instituţia juridică asemănătoare (cea mai apropiată), instanţelor de judecată de drept comun prevăzute în Legea nr. 14/2003, respectiv tribunalul, în primă instanţă şi curţii de apel, în calea de atac a apelului.

Regimul juridic al exercitării căilor de atac în această materie respectă, pentru argumente de analogie şi simetrie juridică, ierarhia instituită de art. 21 alin. (2) din Legea nr. 14/2003, cu menţiunea că instanţele de drept comun vor fi, conform art. 95 pct. 1 şi art. 107 C. proc. civ., cele din circumscripţia teritorială în care domiciliază sau îşi au sediul părţile.

Aplicând aceste considerente şi dispoziţii legale în speţă, Înalta Curte constată că litigiul dedus judecăţii a fost soluţionat în fond de Tribunalul Vâlcea, iar în apel de Curtea de Apel Piteşti.

Dând eficienţă dispoziţiilor art. 21 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 14/2003 şi reţinând că alin. (4) al acestui articol stabileşte caracterul definitiv al hotărârii pronunţate în apel, reiese că decizia civilă nr. 4385/19.09.2023 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă nu este susceptibilă de recurs, fiind definitivă.

Normele legale menţionate se coroborează cu cele ale art. 634 alin. (1) pct. 4 teza I C. proc. civ., conform cărora sunt hotărâri definitive, cele date în apel fără drept de recurs. Rezultă că deciziile definitive, date în soluţionarea apelului, nu pot fi supuse recursului şi ca atare, are caracter inadmisibil calea de atac exercitată împotriva unor atare hotărâri.

Faţă de cele arătate, încheierea din 14 noiembrie 2023 împotriva căreia a fost declarată calea extraordinară de atac a recursului nu este susceptibilă de recurs, întrucât în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 446 C. proc. civ. potrivit cărora "încheierile pronunţate în temeiul art. 442 şi 443, precum şi hotărârea pronunţată potrivit art. 444 sunt supuse aceloraşi căi de atac ca şi hotărârile în legătură cu care s-a solicitat, după caz, îndreptarea, lămurirea sau înlăturarea dispoziţiilor contradictorii ori completarea."

Ca atare, întrucât hotărârea cu privire la care s-a susţinut că ar conţine erori materiale este definitivă (decizia civilă nr. 4385/19.09.2023), reiese că nu este supusă căii de atac a recursului nici încheierea din 14 noiembrie 2023 prin care s-a soluţionat cererea de îndreptare a erorii materiale strecurate în cuprinsul respectivei hotărâri.

În atare condiţii, Înalta Curte constată că dispozitivul încheierii recurate conţine menţiunea greşită "cu recurs în 30 de zile de la comunicare (…)", iar instanţa are obligaţia de a analiza căile de atac în limitele şi cu respectarea condiţiilor impuse de lege în respectarea principiului preeminenţei dreptului şi, implicit, a principiului securităţii raporturilor juridice, conform căruia o hotărâre definitivă nu mai poate forma obiectul controlului de legalitate, în afara căilor extraordinare de atac expres şi limitativ prevăzute de lege.

Legalitatea căilor de atac, prevăzută expres de dispoziţiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., presupune faptul că o hotărâre judecătorească poate fi supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta.

Aşa fiind, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.

Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii, cu respectarea acesteia.

În consecinţă, pentru argumentele anterior arătate, Înalta Curte urmează să respingă, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii din 14 noiembrie 2023 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii din 14 noiembrie 2023 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 18 septembrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.