Appeal against final cassation ruling on lawyer fee restitution held inadmissible

Şedinţa publică din data de 18 septembrie 2024

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată în data de 05.11.2020 sub numărul x/2020 pe rolul Judecătoriei Iaşi, reclamantul A. a chemat în judecată pârâta B., solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să oblige pârâta la restituirea sumei de 70.000 RON, actualizată la cursul B.N.R. din ziua plăţii, cu aplicarea de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 35 şi art. 789 din C. proc. civ., art. 1347 - art. 1349, art. 1381, art. 1395 din C. civ., art. 26-28, art. 35, art. 39, art. 86, art. 113 din Legea nr. 51/1995, art. 7, art. 8, art. 50, art. 266 şi art. 282 din Statutul profesiei de avocat.

2. Hotărârea pronunţată de Judecătoria Iaşi

Prin sentinţa civilă nr. 2536/16.03.2022 pronunţată de Judecătoria Iaşi în dosarul nr. x/2020 s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta B. ca neîntemeiată. A fost obligat reclamantul la plata către pârâtă a sumei de 420,30 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

3. Decizia pronunţată de Tribunalul Iaşi

Prin decizia civilă nr. 1583/2023 din 14.09.2023 pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia I civilă s-a respins apelul declarat de apelantul A. împotriva sentinţei civile nr. 2536/16.03.2022 pronunţată de Judecătoria Iaşi în dosarul nr. x/2020, pe care a păstrat-o.

4. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Iaşi

Prin decizia nr. 33 din 7 februarie 2024, Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă a respins recursul formulat de recurentul A. împotriva deciziei nr. 1583/2023 din 14.09.2023 pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia I civilă.

5. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva deciziei nr. 33 din 7 februarie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă a declarat recurs, recurentul A..

În motivare, recurentul învederează că hotărârea pronunţată în cauză este rezultatul unei greşeli materiale, nefondate.

Făcând trimitere la prevederile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul pretinde că hotărârea pronunţată de instanţa de fond nu este motivată în fapt şi în drept, fiind pronunţată cu încălcarea art. 6 CEDO, sens în care instanţa s-a rezumat la a prelua argumentele pârâtei.

Hotărârea instanţei de prim control judiciar apare ca fiind neclară cu privire la temeiul de drept al cererii de apel întrucât din verificarea actelor dosarului rezultă că prima instanţă a făcut aplicarea gresita a dispozitilor C. proc. civ., iar instanţa de apel deşi a reţinut temeiul de drept ca fiind al aceluiaşi cod, totuşi nu a pus în discuţia părţilor temeiul de drept al cererii pentru a lămuri acest aspect şi a înlătura orice speculaţie de care părţile se prevalează. Prin urmare, recurentul apreciază că motivarea instanţei de apel este contradictorie.

Arată recurentul că din expunerea motivelor nu se crează o certitudine cu privire la temeiul de drept asupra căruia instanţa s-a oprit în analizarea cererii de chemare în judecată, fiind încălcat principiul disponibilităţii.

Invocând motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul învederează că instanţa nu poate pronunţa hotărârea reţinând aspecte pe care nu le-a pus, în prealabil, în discuţia părţilor. Astfel, deşi nu a pus în discutia părţilor nulitatea hotărârii primei instanţe, instanţa de apel s-a pronunţat lapidar, fără a acorda cuvântul părţilor pe acest aspect, încălcând principiile oralităţii dezbaterilor şi contradictorialităţii, astfel că hotărârea pronunţată este lovită de nulitate.

Recurentul pretinde că instanţa a acordat greşit cuvântul în replică avocatului intimaţilor, fără a exista dovada realei reprezentări, a ignorat Dispoziţiile Deciziei nr. 9/2000, a încălcat dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 6 CEDO, art. 14 din Constituşie, principiile contradictorialităţii şi echităţii.

Susţine recurentul că potrivit poliţei de asigurare cel care trebuie să suporte despăgubirile produsele de accident este societatea de asigurari C. S.A.

În motivarea căii de atac, recurentul invocă prevederile art. 1350, art. 1516 alin. (1), art. 1270 alin. (1) C. civ., Legea nr. 51/1995, Statutul profesiei de avocat, mai expune situaţii de fapt şi apărări invocate în cauză şi solicită admiterea actiunii, iar prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea intimatei la restituirea sumei de 70.000 RON, cu aplicarea de 0,2 % penalităţi pentru fiecare zi de întârziere, precum şi obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

6. Apărări formulate în cauză.

În cauză nu a fost formulată întâmpinare.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând cauza, în raport de excepţia inadmisibilităţii căii de atac, a cărei analiză este prioritară, în conformitate cu dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

În conformitate cu prevederile art. 483 alin. (1) C. proc. civ., "hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului."

Potrivit dispoziţiilor art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., "sunt hotărâri definitive, hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluţionat fondul cauzei."

Cum decizia nr. 33 din 7 februarie 2024 a fost pronunţată în soluţionarea unui recurs (respins de către Curtea de Apel Iaşi), aceasta nu mai este susceptibilă de reformare pe calea unui alt recurs, după cum rezultă din interpretarea per a contrario a prevederilor art. 483 alin. (1) C. proc. civ., atât timp cât decizia pronunţată de curtea de apel, cu privire la recursul declarat de recurentul A., este o hotărâre definitivă, în sensul dispoziţiilor art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Controlul judiciar al hotărârii judecătoreşti este condiţionat, potrivit dispoziţiilor art. 129 din Constituţia României şi ale art. 457 alin. (1) C. proc. civ. de exercitarea căii de atac în condiţiile legii.

Revine, aşadar, persoanei interesate obligaţia de a sesiza jurisdicţia competentă şi de a formula căile de atac pe care le consideră necesare în apărarea drepturilor sale, însă în condiţiile legii, cu respectarea normelor procesuale civile de ordine publică care reglementează regulile de sesizare a instanţelor judecătoreşti şi de soluţionare a cererilor deduse judecăţii, implicit şi a căilor de atac.

Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie atât o încălcare a principiului legalităţii, cât şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii, motiv pentru care apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

În consecinţă, având în vedere cele anterior reţinute, fiind învestită cu judecata unei căii de atac neprevăzute de lege, Înalta Curte va respinge recursul, ca inadmisibil, împrejurare faţă de care nu se mai impune analiza celorlalte aspecte invocate în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei nr. 33 din 7 februarie 2024 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 18 septembrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.