Cassation appeal nullity for failure to frame illegalities distinct from lower court merits in restitution compensation dispute

Şedinţa publică din data de 18 septembrie 2024

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Galaţi, secţia I civilă, la data de 11.01.2021, sub nr. x/2021, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Galaţi prin Primar, Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, B., C. şi D., E. şi F., G. şi H., I., J., K. şi L., a solicitat:

- în principal, obligarea pârâtului, Municipiului Galaţi, la plata despăgubirilor estimate provizoriu la suma de 511.400 RON, cu titlu de contravaloare pentru partea din imobilul situat în Municipiul Galaţi, strada x nr. 122(fost 164) care nu poate fi restituită în natură.

- în subsidiar, obligarea aceluiaşi pârât la resoluţionarea Notificării nr. x/2001, ca urmare a imposibilităţii restituirii integrale a imobilul situat în Municipiul Galaţi, strada x nr. 122(fost 164), respectiv executarea integrală a sentinţei civile nr. 4324/16.05.2000 pronunţată de Tribunalul Galaţi.

- obligarea pârâtului, Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, să lase în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul situat în Municipiul Galaţi, strada x nr. 31-33(bloc cu 12 apartamente deţinute de pârâţii persoane fizice);

- obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 480, 481, 1073 şi 1075 C. civ. de la 1864.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Galaţi

Prin sentinţa civilă nr. 187/17.02.2023 Tribunalul Galaţi, secţia I civilă a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamantul A.; a obligat pârâtul către reclamant la plata unei despăgubiri în sumă de 746.877,863 RON cu titlu de contravaloare pentru partea din imobilul situat în Municipiul Galaţi, strada x nr. 122 (fost 164) care nu poate fi restituită în natură; a respins acţiunea în revendicare, formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta B., pentru imobilul situat în Municipiul Galaţi, strada x nr. 31-33, pentru lipsa calităţii procesuale pasive; a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii în revendicare, pentru imobilul situat în Municipiul Galaţi, strada x nr. 31-33, formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii, Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, C. şi D., E. şi F., G. şi H., I., J., K. şi L.; a respins, ca inadmisibilă, acţiunea în revendicare, pentru imobilul situat în Municipiul Galaţi, strada x nr. 31-33, formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii, Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, C. şi D., E. şi F., G. şi H., I., J., K. şi L.; a obligat pârâtul Municipiul Galaţi prin Primar să plătească reclamantului suma de 9.874 RON cu titlu de cheltuieli de judecată; a obligat reclamantul A. să plătească pârâţilor, E., J., I., G., câte 1.000 RON către fiecare, cu titlu de cheltuieli de judecată.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Galaţi

Prin decizia nr. 196/A din 1 noiembrie 2023, Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul-pârât Municipiul Galaţi împotriva sentinţei civile nr. 187/17.02.2023, pronunţate de Tribunalul Galaţi, în dosarul nr. x/2021; a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanţii K. şi L. împotriva sentinţei civile nr. 187/17.02.2023, pronunţate de Tribunalul Galaţi, în dosarul nr. x/2021; a admis apelul declarat de apelanţii-pârâţi E. şi F., J., G. şi H., I. împotriva aceleiaşi sentinţe; a schimbat, în parte, sentinţa civilă nr. 187/17.02.2023, pronunţată de Tribunalul Galaţi, în dosarul nr. x/2021 şi, în consecinţă, a obligat pe reclamantul A. să plătească pârâţilor E., J., I. şi G., câte 3.000 RON către fiecare, cu titlu de cheltuieli de judecată; a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei contestate; a înlăturat orice dispoziţii contrare prezentei decizii; a respins, ca nefondată, cererea accesorie formulată de intimatul-reclamant A. de acordare a cheltuielilor de judecată în apel.

4. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva deciziei nr. 196/A din 1 noiembrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă a declarat recurs pârâtul Municipiul Galaţi, prin Primar, invocând motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În cuprinsul memoriului de recurs, pârâtul a expus solicitările reclamantului din cererea de chemare în judecată, precum şi considerentele sentinţei instanţei de fond- în integralitate- cu privire la imobilul din Galaţi, str. x (fost 164).

Cu privire la excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a reclamantului, recurentul-pârât susţine că este necesar a se dovedi că reclamantul este în viaţă, având în vedere expirarea duratei de valabilitate a actelor de identificare a acestuia, iar în alte cauze (dosar nr. x/2019) această dovadă a fost imposibil de realizat.

Susţine recurentul că se impune admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Municipiului Galaţi, prin Primar având în vedere că partea a acţionat, astfel cum prevăd dispoziţiile Legii nr. 112/1995, în calitate de mandatar al statului- şi nu i se poate reţine o culpă întrucât nu a avut puterea decizională cu privire la vinderea sau nu a unor imobile- iar toate sumele obţinute prin vânzarea imobilelor s-au făcut venit la bugetul de stat şi nu au intrat în bugetul local.

Făcând trimitere la prevederile art. 1.357 alin. (2) C. civ., recurentul arată că vinovăţia este una dintre condiţiile răspunderii în general, iar o persoană poate fi condamnată, conform normelor dreptului civil, la repararea pagubei cauzate unei alte persoane, numai dacă prima persoană a avut o conduită damnabilă, bazată pe culpă.

Astfel, în cazul în care o persoană cauzează un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, persoana vinovată este obligată să repare prejudiciul generat, indiferent de forma de vinovăţie pe care o are, inclusiv cea mai uşoară culpă.

Angajarea răspunderii pentru prejudiciile cauzate prin fapta proprie, mai mult, a întregii răspunderi delictuale, presupune existenţa cumulată a patru condiţii sau elemente constitutive: prejudiciul, fapta ilicită, raportul de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, vinovăţia autorului faptei ilicite şi prejudiciabile.

Vinovăţia este acel element al răspunderii civile delictuale civile care vizează latura subiectivă a faptei, adică atitudinea psihică a autorului faţă de fapta sa ori faţă de urmările acestei fapte, la momentul la care a săvârşit-o.

Răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie este o răspundere subiectivă, deci va fi angajată numai dacă există vinovăţia autorului faptei ilicite prejudiciabile. Astfel, art. 1357 alin. (1) C. civ. prevede că obligaţia de reparare a prejudiciului revine celui care 1-a cauzat printr-o faptă ilicită "săvârşită cu vinovăţie". Mai mult decât atât, alin. (2) al aceluiaşi articol precizează:

"Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai uşoară culpă".

Condiţionarea angajării răspunderii de comiterea faptei cu vinovăţie este încă un aspect care atestă puternica relaţie dintre drept şi morală, determinând, în raporturile dintre oameni, un comportament atent, bazat pe încredere reciprocă, conferind o anumită siguranţă acestor raporturi, siguranţa izvorând din conştientizarea regulii că numai acţiunile (sau inacţiunile) de a căror săvârşire ne facem vinovaţi sunt de natură să angajeze răspunderea.

Arată recurentul că în cazul unora dintre formele de răspundere civilă delictuală indirectă prevalează funcţia reparatorie a răspunderii civile delictuale, astfel încât obligarea la repararea prejudiciului cauzat nu presupune existenţa vinovăţiei, vorbindu-se despre răspundere obiectivă.

Vinovăţia este privită ca un proces subiectiv care presupune luarea în considerare a doi factori: (i) factorul intelectiv (de conştiinţă), care constă în reprezentarea faptei, a condiţiilor de comitere, a urmărilor şi a legăturii de cauzalitate între acţiune sau inacţiune şi urmarea imediată şi (ii) factorul volitiv (de voinţă), care implică un proces psihic de deliberare şi luare a unei decizii cu privire la comportamentul pe care autorul urmează să îl adopte.

Aceşti doi factori pot fi influenţaţi de anumite împrejurări imprevizibile, care sunt de natură să afecteze procesul deliberării şi al adoptării deciziei, precum şi să reducă până la dispariţie libertatea de acţiune. Este vorba despre cauze care înlătură vinovăţia: fapta imputabilă exclusiv victimei (dacă vinovăţia este comună autorului şi victimei, fiecare urmează să răspundă în raport cu gradul său de vinovăţie), fapta imputabilă exclusiv unui terţ pentru care autorul nu este ţinut să răspundă, cazul fortuit (acesta nu are însă efect exonerator în cazul formelor de răspundere civilă delictuală obiectivă), forţa majoră.

Prin prejudiciu se înţelege rezultatul dăunător patrimonial sau moral, care este consecinţa încălcării sau vătămării drepturilor şi intereselor legitime ale unei persoane. În alte cuvinte, prejudiciul reprezintă consecinţa negativă suferită de o persoană ca urmare a faptei ilicite săvârşite de o altă persoană.

Potrivit art. 1381 alin. (1) C. civ., orice prejudiciu dă dreptul la reparaţie, iar alineatele următoare ale aceluiaşi articol stabilesc că dreptul la reparaţie se naşte din ziua cauzării prejudiciului, chiar dacă acest drept nu poate fi valorificat imediat, precum şi că dreptului la reparaţie îi sunt aplicabile, de la data naşterii sale, toate dispoziţiile legale privind executarea, transmisiunea, transformarea şi stingerea obligaţiilor.

Prejudiciul patrimonial este o consecinţă dăunătoare care are o valoare economică, putând fi evaluată pecuniar. Prejudiciul patrimonial poate fi material (de exemplu, deteriorarea sau distrugerea unui bun, pierderea întreţinerii primite de la persoana decedată în urma unui accident, uciderea unui animal, pierderea clientelei, pierderea unui profit, pierderea dreptului rezultat dintr-o licenţă, ruperea abuzivă a negocierilor libere pentru încheierea unui contract, etc.) sau corporal (spre exemplu, reducerea sau pierderea capacităţii de muncă a unei persoane ca urmare a unei vătămări aduse sănătăţii sau integrităţii corporale).

Pentru a fi indemnizabil nu este suficientă condiţia existenţei unui prejudiciu, este obligatoriu ca prejudiciul să îndeplinească mai multe condiţii cu valoare de caractere proprii, care îl definesc ca atare.

În aprecierea recurentului, pentru ca instanţa de judecată să poată dispune repararea prejudiciului, acesta trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: (i) prejudiciul să aibă caracter cert şi (ii) prejudiciul să nu fi fost reparat încă.

Condiţia certitudinii prejudiciului presupune că acel prejudiciu este sigur atât sub aspectul existenţei, cât si al întinderii sale.

Celor două condiţii consacrate analizate (prejudiciul să fie cert şi să nu fi fost reparat încă), literatura de specialitate recentă a mai adăugat: (i) prejudiciul trebuie să fie urmarea încălcării unui drept subiectiv sau a unui interes legitim (art. 1359 C. civ.). Autorul va fi obligat la plata despăgubirilor dacă prejudiciul este cauzat prin încălcarea unor drepturi subiective sau a unor interese care îndeplinesc condiţiile: situaţia de fapt a avut un caracter de stabilitate, o permanenţă îndestulătoare pentru a justifica presupunerea că ar fi continuat şi în viitor, respectiv, să fie vătămat un interes licit şi moral; (ii) prejudiciul trebuie să fie direct între fapta ilicită şi prejudiciul injust cauzat victimei trebuie să existe un raport de cauzalitate (o legătură de la cauză la efect). Acest caracter este dedus printr-o interpretare extensivă a dispoziţiilor art. 1533 C. civ.. Caracterul direct se apreciază în funcţie de un element obiectiv - raportul de cauzalitate. El se referă la prejudiciile cauzate "în mod direct" victimei "imediate", dar acoperă şi sfera prejudiciilor cauzate "în mod indirect" altor persoane - "victime indirecte", în legătură cauzală cu prejudiciul iniţial cauzat "victimei imediate". Astfel, prejudiciul aşa-numit prin ricoşeu este tot un prejudiciu direct, reparabil în măsura în care se stabileşte că este consecinţa aceleiaşi fapte ilicite, produsă asupra unei alte persoane (de exemplu, moartea sau accidentarea unei persoane constituie prejudiciul direct, care provoacă la rândul său prejudicii indirecte, materiale şi morale celor apropiaţi victimei). Prejudiciul indirect nu are legătură cauzală cu fapta ilicită.

O altă condiţie necesară pentru angajarea răspunderii civile delictuale este existenţa unei fapte ilicite.

Fapta ilicită constă într-o acţiune sau inacţiune prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv, se produce un prejudiciu dreptului subiectiv sau chiar interesului ce aparţine unei persoane.

În niciun caz nu se poate vorbi în cazul de faţă despre nerespectarea dreptului obiectiv deoarece recurentul a aplicat întocmai reglementarea în vigoare la momentul respectiv - Legea nr. 112/1995.

Exercitând prerogativele recunoscute de lege unui drept subiectiv, titularul acestuia nu poate fi considerat că acţionează ilicit, chiar dacă prin exerciţiul normal al dreptului său au fost aduse anumite restrângeri sau prejudicii dreptului subiectiv al unui terţ ("qui suo iure utitur neminem laedit").

Potrivit art. 1353 C. civ. "cel care cauzează un prejudiciu prin chiar exerciţiul drepturilor sale nu este obligat să îl repare, cu excepţia cazului în care dreptul este exercitat abuziv", caz în care sunt incidente dispoziţiile art. 15 C. civ. şi art. 12 C. proc. civ.

Exercitarea normală a dreptului subiectiv presupune: respectarea legii, a uzanţelor şi a bunelor moravuri; respectarea limitelor externe ale dreptului subiectiv, atât de ordin material (de exemplu, proprietarul unui teren nu poate să construiască dincolo de linia vecinătăţii), cât şi de ordin juridic (spre exemplu, creditorul nu poate pretinde debitorului său mai mult decât acesta îi datorează); respectarea limitelor interne ale dreptului subiectiv, adică exercitarea acestuia numai potrivit scopului în vederea căruia este recunoscut de lege; exercitarea dreptului subiectiv cu bună-credinţă.

Legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu rezultă atât din dispoziţiile legale [art. 1349 alin. (2), art. 1357 alin. (1) C. civ..], dar este şi subînţeleasă, neputându-se concepe obligarea unei persoane la plata unor despăgubiri atâta timp cât nu se poate dovedi că fapta sa ilicită a produs prejudiciul pentru care s-ar pretinde despăgubiri.

Potrivit tuturor argumentelor expuse, rezultă, fără putinţă de tăgadă, că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru a atrage răspunderea recurentului.

5. Apărări formulate în cauză.

Intimatul-reclamant A. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, iar în subsidiar, a solicitat respingerea căii de atac, ca nefondată.

Arată intimatul că recursul nu este motivat astfel cum prevăd dispoziţiile legale întrucat nu se aduce nici o critică de nelegalitate împotriva hotărârii recurate - fiind reluate în întregime toate criticile de fond pe care recurentul le-a susţinut în faţa instanţei de apel - astfel că solicită instanţei de recurs să constate nulitatea recusului, în conformitate cu dispozitile art. 489 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţa a intimatulut-reclamant, arată că a depus în faţa instanţei de apel copia paşaportului elveţian al intimatului, cu valabilitate până la 13.04.2024, astfel că instanţa de apel a respins în mod corect excepţia, ca fiind neîntemeiată.

Chestiunea calităţii procesuale pasive a Municipiului Galaţi, prin Primar, a fost soluţionată şi tranşată definitiv cu ocazia soluţionării dosarului nr. x/2014, aspect reţinut şi de către instanţa de fond în cuprinsul hotărârii atacate.

Contrar argumentelor recurentului, temeiul de drept invocat în susţinerea acţiunii în despăgubiri formulată de către intimatul - reclamant nu a făcut niciodată trimitere la răspunderea civila delictuala, ci a vizat dreptul creditorului la dobândirea exacta a obligaţiei, conform dispoziţiilor art. 1073 C. civ. de la 1864 şi art. 1075, în considerarea caracteristicilor obligaţiei invocate şi faţă de drepturile proprietarului, conform art. 480 şi art. 481 C. civ. de la 1864.

De asemenea, în mod corect, au fost avute în vedere dispoziţiile art. 1075 C. civ. de la 1864 potrivit cărora obligaţiile de a face sau de a nu face se schimbă în dezdaunare, în caz de neexecutare din partea debitorului.

Pentru a se putea dispune executarea prin echivalent este necesar, pe de o parte, să existe o obligaţie stabilită în sarcina debitorului, iar pe de altă parte, aceasta să nu poată fi executată în natură.

În prezenta cauză, condiţia existentei unei obligaţii în sarcina pârâtului Municipiul Galaţi este îndeplinită cât timp prin sentinţa civilă nr. 4324/16.05.2000 acesta a fost obligat să lase imobilului situat in Galaţi, str. x (actual nr. 122) în deplină proprietate şi linistată posesie a reclamantului.

Cea de a doua condiţie, privind imposibilitatea de executare în natură, este îndeplinită în cauză după cum reiese din procesul-verbal de punere în posesie din 16.02.2015 (anexa 11).

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând recursul în raport de excepţia nulităţii pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., invocată prin întâmpinare de intimatul-reclamant A., a cărei analiză este prioritară, faţă de prevederile art. 248 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Recursul este calea de atac de reformare, nedevolutivă, extraordinară şi nesuspensivă de executare, prin care partea interesată solicită, în condiţiile şi pentru motivele expres prevăzute de lege, desfiinţarea unei hotărâri date fără drept de apel, în apel sau a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.

Potrivit art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, iar, potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din acelaşi cod.

Din economia textelor legale anterior citate rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus şi motivat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar şi ca susţinerile formulate să se circumscrie motivelor de nelegalitate expres şi limitativ reglementate.

În consecinţă, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., calea de atac va fi lovită de nulitate.

Înalta Curte reţine că argumentele recurentului nu reprezintă critici de nelegalitate propriu-zise şi nu pot face obiect concret de analiză pentru instanţa de recurs, întrucât, în realitate, recurentul a reluat ad litteram criticile expuse în cadrul motivelor de apel, care au primit deja dezlegare jurisdicţională din partea instanţei de apel.

Astfel, se observă, de plano, că întreaga motivare din memoriul de recurs reprezintă simple reiterări ale criticilor expuse în cadrul motivelor de apel, care au fost, deja, analizate şi dezlegate de instanţa devolutivă de control judiciar.

Deşi memoriul de recurs se întinde pe un număr considerabil de pagini (16 pagini), debutează cu expunerea capetele de cerere deduse judecăţii prin acţiunea iniţială, precum şi considerentele sentinţei instanţei de fond.

În continuare, recurentul solicită admiterea excepţiei lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a reclamantului întrucât s-ar fi împlinit perioada de valabilitate a actelor de identificare ale intimatului A., astfel că s-ar fi impus a se dovedi că partea reclamantă este încă în viaţă, în contextul imposibilităţii dovedirii acestei împrejurări în alte cauze.

Această critică a primit dezlegare prin decizia recurată în sensul că din înscrisurile aflate la dosar reiese că paşaportul emis pe numele intimatului are valabilitate până la data de 13.04.2024, iar Municipiul Galaţi nu a produs probe contrare, astfel că se poate prezuma că intimatul - reclamant A. este în viaţă, având capacitate de folosinţă, în sensul dispoziţiilor art. 28 coroborate cu prevederile art. 35 C. civ.

În acest context, Înalta Curte reţine că memoriul de recurs nu cuprinde o motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu claritate a acelor critici care, circumscrise fiind motivelor de recurs îngăduite de lege, sunt de natură a evidenţia nelegalitatea hotărârii.

În aceeaşi notă, fără legătură cu considerentele instanţei de apel, este şi critica privind lipsa calităţii procesuale pasive a Municipiului Galaţi, prin Primar.

Anume, instanţa de apel a reţinut calitatea procesuală pasivă a Municipiului Galaţi, prin Primar în raport cu autoritatea de lucru judecat a sentinţei civile nr. 3895/03.04.2015, pronunţate de Judecătoria Galaţi, în ceea ce priveşte calitatea de debitor a Municipiului Galaţi în referire la obligaţia ce rezultă din sentinţa civilă nr. 4324/16.05.2000, pronunţată de Judecătoria Galaţi. Întrucât "acţiunea în despăgubire l-a vizat pe debitorul obligaţiei rezultate din sentinţa civilă nr. 4324/16.05.2000 pronunţata de Judecătoria Galaţi, acesta este cel care are calitate procesuală pasivă în cauză, fiind solicitată executarea aceleiaşi obligaţii, dar prin echivalent."

Or, recurentul nu tinde, prin critici punctuale, la infirmarea considerentelor regăsite în hotărârea atacată, astfel că simplele susţineri formulate prin cererea de apel şi reiterate, ca atare, integral, prin memoriul de recurs, nu pot fi deduse spre examinare instanţei de recurs, ca fiind critici de nelegalitate.

În egală măsură, cu o motivaţie identică, ce nu este aptă să răspundă cerinţelor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurentul pretinde că nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale- vinovăţia, prejudiciul, fapta ilicită şi legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu-, sens în care expune argumente teoretice şi generale, fără legătură cu normele de drept analizat şi aplicat de către instanţa de apel.

În concret, Curtea de Apel Galaţi a reţinut că "nu a fost contestată, în apel, aplicarea dispoziţiilor art. 1073 C. civ. (1864), respectiv a dispoziţiilor art. 1075 C. civ. (1864), apelantul invocând exclusiv considerente teoretice ce privesc condiţiile de îndeplinit pentru angajarea răspunderii civile delictuale, fără trimiteri la situaţia din speţă."

Se constată că întreaga argumentaţie din memoriul de recurs reprezintă o reluare a susţinerilor cuprinse în cererea de apel, cu ignorarea dezlegărilor instanţei de apel ce au vizat aplicarea prevederilor art. 1073 şi art. 1075 C. civ. de la 1864.

Or, motivele din apel nu pot fi invocate tale quale în cadrul recursului, întrucât, procedând astfel, practic recurentul critică soluţia primei instanţe.

Deşi recurentul-pârât a susţinut incidenţa motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., această invocare este una formală, în condiţiile în care partea nu a dezvoltat critici concrete de nelegalitate care să vizeze raţionamentul instanţei de apel.

Prin urmare, în raport cu scopul recursului, instituit de art. 483 alin. (3) C. proc. civ., potrivit căruia în această etapă procesuală se verifică, în condiţiile legii, conformitatea hotărârii recurate cu regulile de drept aplicabile, se constată că, fără să combată în vreun fel argumentele instanţei de apel, astfel cum au fost menţionate în decizia atacată şi fără a formula critici susceptibile de cenzură în recurs, recurentul a nesocotit existenţa judecăţii anterioare şi natura căii extraordinare de atac a recursului.

Condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greşelilor anume imputate instanţei şi încadrarea lor în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În calea extraordinară de atac a recursului, ceea ce constituie obiect al judecăţii este exclusiv legalitatea hotărârii pronunţate în apel, prin prisma respectării regulilor de drept, iar în lipsa dezvoltării unor argumente care să situeze criticile formulate în sfera temeiurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., exercitarea efectivă a controlului de legalitate de către instanţa de recurs nu este posibilă.

În alţi termeni, întinderea controlului judiciar al instanţei de recurs este condiţionată de cuprinsul criticilor formulate prin cererea de recurs şi de limitele conferite de dispoziţiile legale, astfel încât nemulţumirea părţii cu privire la soluţia pronunţată nu poate constitui obiectul analizei instanţei de recurs.

Prin urmare, se constată că recurentul nu a indicat, în mod efectiv, în ce constau greşelile de judecată în aplicarea regulilor de drept incidente, din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., şi nici nu au fost identificate motive de casare de ordine publică, astfel încât nu este posibilă verificarea legalităţii deciziei recurate, motiv pentru care se impune a fi aplicată sancţiunea nulităţii recursului, în conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din acelaşi cod.

De asemenea, ca parte căzută în pretenţii, recurentul va fi obligat să plătească intimatului-reclamant A. cheltuieli de judecată în recurs în cuantum de 2.000 RON constând în onorariu avocaţial, conform chitanţei aflate la dosar recurs, apreciind că suma acordată cu acest titlu este una rezonabilă faţă de complexitatea cauzei şi activitatea prestată de avocat în prezenta fază procesuală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de pârâtul Municipiul Galaţi, prin Primar împotriva deciziei nr. 196/A din 1 noiembrie 2023 a Curţii de Apel Galaţi, secţia I civilă.

Obligă pe recurentul-pârât Municipiul Galaţi, prin Primar la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.000 RON, reprezentând onorariu de avocat, în favoarea intimatului-reclamant A..

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 18 septembrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.