Defamation by public official on social media: Balancing freedom of expression with right to reputation and distinguishing personal from institutional harm

Şedinţa publică din data de 26 octombrie 2023

Deliberând asupra recursurilor civile, reţine următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor, secţia I civilă la 11 mai 2021, reclamanţii UAT Comuna Pietroasa şi A. au chemat în judecată pe pârâtul B., solicitând ca instanţa să dispună:

- obligarea pârâtului la plata sumei de 50.000 RON, reprezentând daune morale pentru prejudiciul suferit prin atingeri aduse onoarei, reputaţiei şi demnităţii reclamantei UAT Comuna Pietroasa, prin postări denigratoare şi calomniatoare la adresa reclamantei, postări lansate în spaţiul public, pe reţeaua de socializare C.;

- obligarea pârâtului la plata sumei de 210.000 RON, reprezentând daune morale pentru prejudiciul suferit prin atingeri aduse onoarei, reputaţiei şi demnităţii reclamantului A., prin postări denigratoare şi calomniatoare la adresa reclamantului, postări lansate în spaţiul public, pe reţeaua de socializare C.;

- obligarea pârâtului la ştergerea tuturor postărilor, care conţin imagini, expresii sau cuvinte referitoare la persoana reclamanţilor, de pe pagina sa de C. "B.";

- obligarea pârâtului la publicarea, pe cheltuiala sa, a hotărârii pronunţate în prezentul dosar în situaţia admiterii chiar şi în parte a cererii de chemare în judecată, într-un ziar cu răspândire locală şi naţională, cât şi pe pagina sa de C. "B.", în temeiul dispoziţiilor art. 253, alin. (3) lit. a) din C. civ.

2. Sentinţa pronunţată de prima instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 15/C din 18 ianuarie 2022, Tribunalul Bihor, secţia I civilă a admis în parte cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul B..

Pârâtul a fost obligat să plătească reclamantului suma de 12.000 RON, cu titlu de daune morale, să şteargă de pe pagina sa de C. "B." toate postările care conţin imagini, expresii sau cuvinte referitoare la persoana reclamantului, să publice, pe cheltuiala sa, hotărârea într-un ziar cu răspândire locală şi naţională, cât şi pe pagina sa de C. "B.".

Au fost respinse cererea formulată de către reclamanta UAT Comuna Pietroasa şi restul pretenţiilor formulate de către reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul B..

Pârâtul B. a fost obligat să plătească reclamantului A. suma de 2.140 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată parţiale.

3. Decizia pronunţată de instanţa de apel

Prin decizia civilă nr. 1154 din 7 iulie 2022, Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanţii A. şi UAT Comuna Pietroasa, în contradictoriu cu intimatul-pârât B., împotriva sentinţei civile nr. 15/C din 28 ianuarie 2022 a Tribunalului Bihor.

A admis ca fondat, apelul declarat de pârâtul B. în contradictoriu cu intimaţii-reclamanţi A. şi UAT Comuna Pietroasa, împotriva sentinţei civile nr. 15/C din 28 ianuarie 2022 a Tribunalului Bihor, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că:

Pârâtul a fost obligat să plătească reclamantului A. suma de 9.000 RON, cu titlul de daune morale pentru prejudiciul de imagine produs şi să şteargă de pe pagina sa de C. "B." postările ce conţin expresii şi afirmaţii jignitoare, la adresa pârâtului A., aşa cum sunt indicate şi reţinute în considerentele deciziei pronunţate în apel.

A respins cererea reclamanţilor şi a pârâtului de acordare a cheltuieli de judecată la fond.

A menţinut în rest dispoziţiile sentinţei, care nu contravin prezentei decizii.

A respins cererea apelantei UAT Comuna Pietroasa de acordare a cheltuielilor de judecată în apel.

4. Recursurile declarate în cauză

4.1. Recurentul-pârât B. a solicitat, în principal, casarea în parte a deciziei recurate, în sensul schimbării în întregime a sentinţei, cu consecinţa respingerii în întregime a cererii de chemare în judecată, şi, în subsidiar, a solicitat casarea în parte a deciziei recurate, în sensul înlăturării obligaţiei de plată a sumei de 9.000 RON către intimatul-reclamant, formulând următoarele critici:

Instanţa de apel a aplicat greşit normele de drept material prevăzute de art. 70-77 din C. civ., art. 12 şi art. 19 din Declaraţia universală a drepturilor omului şi art. 8 şi art. 10 din Convenţia europeană a drepturilor omului, precum şi jurisprudenţa Curţii europene a drepturilor omului.

Postările făcute pe pagina proprie de C. au avut ca scop doar scoaterea în evidenţă, aducerea la cunoştinţa publicului a activităţii desfăşurate de intimatul-reclamant, care ocupă funcţia publică de primar al Comunei Pietroasa, neavând scop de defăimare, cum eronat s-a apreciat, deoarece există interesul de informare şi de critică a celui ce îndeplineşte o funcţie în cadrul autorităţii publice locale.

Instanţa de apel nu a avut în vedere că limitele criticii admisibile în privinţa unui om politic sunt mai mari decât în cazul unor persoane particulare. Aşadar, raportat şi la jurisprudenţa Curţii Europene, chiar evocată în cuprinsul considerentelor deciziei recurate, criticile nu se impuneau a fi exprimate în marje mai reduse. Interesul public al postărilor a fost generat de modul în care intimatul-reclamant a înţeles să-şi exercite atribuţiile de serviciu. Prin urmare, instanţa de apel a concluzionat, privitor la anumite postări, că nu se poate reţine atragerea răspunderii materiale, astfel că, pentru aceleaşi motive, se impunea această concluzie şi referitor la celelalte postări, care implicit nu au încălcat drepturile reclamantului.

În opinia recurentului-pârât, postarea de pe C. intitulată "Scrisoare deschisă - în atenţia Ministrului de Justiţie, Ministrului de Interne, şefului de DNA", care a stat la baza a peste 95 % din aşa-zisele calomnii, reprezintă un comentariu asupra unei filmări făcute de către fostul primar în care un cetăţean din Comuna Pietroasa îi povesteşte cum a fost abordat şi cumpărat cu peste 20 de milioane de RON de către oamenii de încredere ai lui A. pentru a vota cu acesta. Întrucât fostul primar nu a depus o plângere penală împotriva lui A., actualul primar, având în vedere gravitatea extremă a faptelor, recurentul-pârât a considerat că trebuie să aducă la cunoştinţă nelegiuirile care s-au întâmplat cu ocazia campaniei electorale, în speranţa că cei competenţi se vor autosesiza. De asemenea, a apreciat că în mod eronat au fost calificate drept defăimătoare afirmaţiile din postarea intitulată "Minune... La Pietroasa! Rahaţii la putere!"

Toate postările au avut acelaşi conţinut structural, însă au fost aplicate măsuri diferite în situaţii similare, deşi scopul urmărit a fost de a aduce la cunoştinţa cetăţenilor, cu bună-credinţă, anumite împrejurări, fapte de o gravitate deosebită, care au grevat activitatea intimatului-reclamant şi administraţiei publice locale. Anumite expresii, care nu sunt pe placul intimaţilor-reclamanţi, nu sunt decât exagerări admisibile pentru a obţine un impact public emoţional adecvat situaţiei relevante, însă acestea au fost în mod eronat calificate ca fiind încălcări ale drepturilor reclamantului.

Sub aspectul întinderii despăgubirilor, cadrul legislativ sau normele comunitare nu prevăd în mod concret limitele de reparare a prejudiciului moral după cum nu sunt stabilite nici criteriile pentru cuantificarea despăgubirilor morale, fiind în competenţa judecătorului să decidă, în funcţie de circumstanţele fiecărei cauze, în privinţa reparării prejudiciului moral. Aşadar, principiul reparării integrale nu poate avea decât un caracter relativ, tocmai datorită dificultăţii cuantificării unui asemenea prejudiciu. Cu toate acestea, se impunea respectarea principiul proporţionalităţii prejudiciului cu despăgubirea acordată şi principiul echităţii, care în materia despăgubirilor morale are în vedere necesitatea ca persoana vătămată să primească o satisfacţie echitabilă pentru prejudiciul moral suferit, cu efecte compensatorii.

Din perspectiva acestor principii, constatarea încălcării dispoziţiilor legale enunţate poate constitui în sine o satisfacţie echitabilă suficientă, astfel că prin aplicarea sancţiunii constând în plata unor despăgubiri de aproximativ 2.000€ se ajunge practic la restrângerea dreptului recurentului-pârât la liberă exprimare. Chiar dacă ar accepta că au fost depăşite limitele unor judecăţi de valoare cu privire la anumite postări de pe pagina de C., nu se impunea obligarea sa la plata unor daune morale în cuantum de 9.000 RON, fiind suficientă obligarea la ştergerea acestora, această sancţiune fiind de natură a aduce o reparaţie morală suficientă intimatului-reclamant.

Dispoziţiile art. 451 şi art. 453 C. proc. civ. au fost interpretate eronat, deoarece, în măsura în care calea de atac a fost admisă, chiar dacă doar în parte, implicit fiind admisă doar în parte acţiunea dedusă judecăţii, se impunea acordarea cheltuielile de judecată în mod parţial.

În drept, au fost indicate prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

4.2. Recurenta-reclamantă UAT Comuna Pietroasa a formulat recurs incident, prin care a solicitat casarea deciziei recurate, trimiterea cauzei spre o nouă judecată a apelului, în ceea ce priveşte analizarea daunelor solicitate de aceasta, formulând următoarele motive de recurs, după expunerea situaţiei de fapt:

Prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., raportat la art. 154 - art. 155 din Codul administrativ şi art. 255 - art. 257 din C. civ., hotărârea recurată este nelegală, întrucât instanţa de apel a interpretat în mod eronat prevederile Codului administrativ atunci când a considerat că jignirile aduse primarului pot fi disociate de autoritatea pe care acesta o reprezintă, mai ales în contextul în care afirmaţiile incriminate au vizat activitatea profesională a primarului, iar nu aspecte ce ţin de persoana sa.

Se poate observa că insultele vizează atât persoana fizică, A., cât şi instituţia primarului şi a primăriei. Din declaraţiile martorilor audiaţi se poate concluziona că efectele acestor postări afectează imaginea instituţiei în rândul comunităţii.

Potrivit art. 154 şi art. 155 din Codul administrativ, primarul reprezintă unitatea administrativ-teritorială, iar conform art. 105 şi art. 106 din acelaşi act normativ, autonomia locală se realizează de autorităţile publice locale care sunt constituite de consiliile locale; prin urmare, orice denigrare a primarului este şi o atingere adusă instituţiei, mai ales în contextul în care insultele adresate de pârât au vizat activitatea profesională a primarului. Persoana primarului nu poate fi disociată de cea a instituţiei din care face parte şi pe care o reprezintă.

Dispoziţiile art. 257 din C. civ. extind aplicarea art. 252-256 din acelaşi cod şi la persoanele juridice.

5. Apărările formulate în cauză

Recurenta-reclamantă UAT Comuna Pietroasa şi intimatul-reclamant A. au formulat întâmpinare la recursul principal, prin care au invocat excepţia nulităţii pentru neîncadrarea criticilor în motivele de recurs, iar în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat.

Prin răspunsul la întâmpinare, recurentul-pârât a solicitat decăderea recurentei-reclamante şi a intimatului-reclamant din dreptul de a invoca excepţii, susţinând că întâmpinarea a fost depusă cu depăşirea termenului legal. De asemenea, a solicitat respingerea excepţiei nulităţii recursului principal.

Recurentul-pârât B. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia tardivităţii recursului incident şi excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de recurs, iar, în subsidiar, respingerea recursului incident ca nefondat.

Prin răspunsul la întâmpinare, recurenta-reclamantă UAT Comuna Pietroasa a solicitat respingerea excepţiei tardivităţii recursului incident, menţionând că atât întâmpinarea, cât şi recursul incident au fost depuse la poştă în data de 21 octombrie 2022, conform art. 491 raportat la art. 474 C. proc. civ.

II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate, pentru considerentele ce urmează a fi expuse:

2.1. Recursul declarat de pârâtul B.

Luând în examinare criticile referitoare la aplicarea greşită a normelor de drept material prevăzute de art. 70-77 din C. civ., precum şi a prevederilor art. 8 şi art. 10 din Convenţia europeană a drepturilor omului, raportat la jurisprudenţa Curţii Europene, Înalta Curte constată că acestea au caracter nefondat, nefiind incident motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Litigiul de faţă impune soluţionarea unui conflict între două drepturi/libertăţi fundamentale, garantate de legislaţia internaţională, europeană şi internă, respectiv dreptul la viaţă privată şi dreptul la liberă exprimare, context în care instanţele de fond au pus în balanţă dreptul recurentului-pârât de a comunica fapte sau idei în mod liber cu dreptul recurenţilor-reclamanţi de a se bucura de protecţia reputaţiei, imaginii şi a demnităţii.

Referitor la necesitatea păstrării unui just echilibru între protejarea celor două valori aflate în conflict, Înalta Curte arată că soluţionarea acestui conflict nu permite o analiză separată a libertăţii de exprimare sau a dreptului la viaţă privată, ci impune o cântărire concomitentă a intereselor aflate în joc, în misiunea de a acorda preferinţă unuia dintre ele, astfel cum corect a procedat instanţa de apel, care, pe lângă corecta analiză a condiţiilor din dreptul intern privind răspunderea civilă delictuală, a dovedit o cunoaştere aprofundată a jurisprudenţei CEDO în materie.

Astfel, în ceea ce priveşte punerea în balanţă a libertăţii de exprimare şi a dreptului la viaţă privată, criteriile care decurg din jurisprudenţa CEDO pot fi grupate în mai multe categorii: contribuţia informaţiilor la o dezbatere de interes general; notorietatea persoanei vizate şi obiectul reportajului; comportamentul anterior al persoanei vizate; modalitatea de obţinere a informaţiilor şi veridicitatea lor; conţinutul, forma şi consecinţele publicării; gravitatea sancţiunii aplicate (cauza Axel Springer AG c. Germaniei, § 89-95).

Dintre aceste criterii, ceea ce critică recurentul-pârât este modul în care instanţa de apel s-a raportat la notorietatea persoanei vizate, precum şi la aptitudinea informaţiilor de a contribui la o dezbatere de interes general, acesta fiind nemulţumit că anumite postări pe reţeaua de socializare C. au fost calificate ca fiind denigratoare la adresa reclamantului A..

Ca regulă generală desprinsă din jurisprudenţa Curţii Europene, limitele criticii adresate unui om politic sunt mult mai largi decât cele aplicabile simplilor particulari (Cauza Brasilier c. Franţei, § 41). Astfel, s-a statuat că un om politic acţionează în calitate de persoană publică şi "se expune în mod inevitabil şi conştient unui control atent al faptelor şi gesturilor sale atât din partea ziariştilor, cât şi din partea majorităţii cetăţenilor; în consecinţă, trebuie să arate mai multă toleranţă" (Cauza Lingens c. Austriei, § 42).

De asemenea, analizând jurisprudenţa Curţii, se desprinde necesitatea de a stabili cu prioritate în ce măsură subiectul abordat de un discurs este de interes public. Altfel spus, trebuie verificat dacă afirmaţiile litigioase contribuie la o dezbatere de interes general şi corespund unui drept al publicului de a fi informat. Această calificare a fost realizată în cauză de instanţa de apel, reţinându-se importanţa sa practică. Aşadar, în cazul unui subiect de interes public, limitele criticii admisibile sunt mult mai largi, deoarece temele de interes general se subsumează dreptului publicului de a primi astfel de informaţii, în calitate de participanţi la viaţa cetăţii.

Contrar susţinerilor recurentului-pârât, în determinarea limitelor criticii acceptabile, pentru toate postările deduse analizei, instanţa de apel a valorificat statutul de persoană publică (om politic) al reclamantului A., în aceeaşi măsură în care a analizat şi dacă subiectele abordate în cadrul postărilor sunt de interes public. Aceste două criterii au impus ca, în cadrul metodologiei de punere în balanţă a celor două drepturi aflate în conflict, să fie luate în considerare limite mai largi ale criticii din perspectiva exercitării dreptului la liberă exprimare. Cu toate acestea, verificând în mod punctual postările incriminate, instanţa de apel a ajuns la concluzia corectă că o parte dintre acestea (individualizate la punctele 1-6 de la paginile 9-11 din decizia recurată) prezintă fapte grave care nu au bază factuală sau sunt judecăţi de valoare fără niciun fel de justificare, cu scop şi efect denigrator la adresa reclamantului A., care nu se încadrează în criticile admise în privinţa persoanelor publice.

Examinarea justului echilibru ce trebuie găsit între cele două drepturi puse în antiteză prin acţiunile recurentului-pârât (art. 10 şi art. 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului) a fost realizată de instanţa de apel în lumina jurisprudenţei CEDO (pe care o şi evocă), luând în considerare, pe de-o parte, modalitatea de săvârşire a faptei - prin postarea de materiale pe o platformă de socializare cu mulţi utilizatori, printre care şi părţile litigante - iar pe de altă parte, conţinutul denigrator al materialelor, în care se regăsesc, pe lângă acuze de săvârşire a unor fapte ilegale, chiar de natură penală (fraudă electorală), cuvinte/calificative ori asocieri jignitoare şi denigratoare ("Rahaţii la putere", "un prost", "călău", "Am schimbat pe dracu ... cu TATA DRACILOR" etc.).

Instanţa de apel a apreciat corect că au fost depăşite limitele libertăţii de exprimare prin modul în care pârâtul B. a ales să aducă la cunoştinţa publicului subiectele abordate, folosind un limbaj jignitor, care depăşeşte simpla informare şi care a fost folosit cu scopul de a atinge onoarea şi demnitatea reclamantului, contrar celor susţinute prin motivele de recurs. De asemenea, Înalta Curte validează concluzia instanţei de apel în sensul că justul echilibru a fost rupt, întrucât scopul informativ al datelor furnizate nu a fost exercitat cu bună-credinţă, acuzaţiile fiind fără bază factuală şi anumite judecăţi de valoare îmbracă forma unor insulte, depăşind sfera exagerărilor permise în ceea ce îi priveşte pe oamenii politici.

Calitatea reclamantului de funcţionar public, ce reclamă o toleranţă sporită faţă de critică, nu poate însă să îl condamne pe aceasta la o încălcare necondiţionată a valorilor umane, în mod egal ocrotite prin dispoziţiile art. 72 şi art. 252 din C. civ., precum demnitatea, onoarea, reputaţia, integritatea psihică, viaţa privată, după cum corect a apreciat curtea de apel atunci când a decis sancţionarea pârâtului şi obligarea sa la repararea prejudiciului produs. În plus, angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtului a avut loc nu pentru comunicarea de informaţii cu conţinut critic la adresa activităţii desfăşurate de reclamant, ci pentru deturnarea scopului informativ ce a fost utilizat pentru a defăima persoana acestuia, pentru a-i aduce atingere onoarei şi demnităţii prin întrebuinţarea unui limbaj jignitor, pur insultător ori pentru a asocia persoana reclamantului cu imaginea unui funcţionat incompetent şi corupt, asupra căruia planează indiciile săvârşirii chiar a unor fapte de natură penală.

Contrar opiniei recurentului-pârât, postările incriminate au avut conţinut diferit, ceea ce a impus calificarea afirmaţiilor - fapte sau judecăţi de valoare - de către instanţa de apel în acord cu accepţiunea degajată de jurisprudenţa Curţii Europene. Astfel, atunci când anumite exprimări sunt calificate ca vizând "fapte", este vorba despre acuzaţii concrete, determinate, ce se cer a fi dovedite de către autorul lor. Spre deosebire de acestea, din punct de vedere probatoriu, la modul general, judecăţile de valoare nu trebuie dovedite. Totuşi, atunci când judecăţile de valoare tind spre lansarea unor acuzaţii determinate la adresa unei persoane se impune dovada unei baze factuale rezonabile, dată fiind miza acestora şi aptitudinea de lezare a reputaţiei persoanei. De cele mai multe ori, judecăţile de valoare sunt însoţite de afirmaţii factuale care le determină, după cum afirmaţiile factuale sunt foarte rar lipsite de judecăţi de valoare.

În legătură cu acuzaţiile de săvârşire a unor fapte de natură penală (infracţiuni electorale), instanţa de apel a reţinut lipsa lor de fundament în condiţiile în care recurentul-pârât nu a făcut dovada unei minime baze factuale a celor afirmate despre reclamantul A.; prin urmare, acestea au fost calificate drept calomnii, depăşind limitele libertăţii de exprimare. Chiar dacă aceste acuzaţii prezintă interes public, vizând campania electorală de alegere a primarului Comunei Pietroasa, în sarcina recurentului-pârât subzista obligaţia dovedirii unei baze factuale rezonabile. Sub acest aspect, în acord cu jurisprudenţa Curţii Europene, instanţa de apel a apreciat că baza factuală ar fi rezultat din existenţa unei acuzaţii penale oficiale, respectiv a unui dosar penal în curs. Drept urmare, întrucât nu a dovedit că reclamantul A. ar fi fost investigat pentru fraudarea alegerilor, acuzaţiile lansate de recurentul-pârât în cadrul postărilor de la dosarul tribunalului depăşesc limitele dreptului la exprimare de care acesta se prevalează, constituind o ingerinţă în dreptul reclamantului la protejarea propriei imagini.

Lipsită de bază factuală s-a constatat că este şi postarea de pe C. intitulată "Minune... La Pietroasa! Rahaţii la putere!", în legătură cu care recurentul-pârât a invocat caracterul pamfletar, susţinând totodată că a urmărit să scoată în evidenţă faptul că vidanja primăriei a fost trimisă pentru a deversa dejecţiile într-o vale. Deoarece postarea vizează o acuzaţie determinată, afirmaţiile lansate nu pot fi lipsite de o bază factuală rezonabilă, pe care însă recurentul-pârât nu a dovedit-o, astfel că acestea reprezintă o atingere adusă imaginii reclamantului A., neîncadrându-se în libertatea de exprimare sau discursul permis cu anumite exagerări în privinţa oamenilor politici.

Chemată fiind să examineze dacă, în contextul cauzei, interesul publicului şi intenţia autorului afirmaţiilor în discuţie justifică o doză de provocare sau de exagerare, instanţa de apel s-a raportat, de asemenea, la funcţia publică exercitată de reclamant, constatând că postările de la dosarul primei instanţe reprezintă judecăţi de valoare care încalcă limitele unui discurs public pamfletar, permis împotriva oamenilor politici, fiind veritabile jigniri care aduc atingere dreptului reclamantului la imagine.

Totodată, analizând afirmaţiile incriminate, în marja de apreciere de care dispune, curtea de apel a remarcat atitudinea subiectivă a pârâtului, perspectivă din care a dat relevanţă relaţiei sale anterioare cu reclamantul, reţinând că din susţinător fervent a devenit cel mai mare şi aprig critic al acestuia. Aşadar, în procesul de punere în balanţă a art. 8 şi art. 10 din Convenţie, s-a acordat importanţa cuvenită atitudinii subiective a autorului afirmaţiilor, ca element de fapt (ce nu poate fi reapreciat de instanţa de recurs): în concret, decelarea intenţiei reale ce a stat la baza afirmaţiilor pretins defăimătoare - dacă autorul afirmaţiilor a acţionat cu bună-credinţă sau, dimpotrivă, cu intenţia de a jigni sau decredibiliza. Prin urmare, distingând în plan subiectiv între intenţia de a transmite informaţii asupra unor chestiuni ce interesează publicul şi cea de calomniere, insultare ori discreditare a reclamantului, raportat la circumstanţele cauzei, curtea de apel a reţinut că discursul pârâtului adesea încalcă mult limitele exagerării şi se transformă în jigniri şi invective la adresa reclamantului.

Din această perspectivă, nu pot fi primite susţinerile recurentului-pârât în sensul că expresiile utilizate reprezintă exagerări admisibile. Fiind analizate aspectele de ordin stilistic ale exprimării, care de altfel prezintă importanţă egală cu însuşi conţinutul mesajului transmis, stilul în sine reprezentând o formă de exprimare protejată de art. 10 din Convenţie, curtea de apel a realizat în mod clar distincţia între critică şi insultă, constatând că termenii utilizaţi au fost ofensatori şi jignitori pentru persoana vizată, ceea ce a impus restricţionarea libertăţii de exprimare a pârâtului pentru motive relevante şi suficiente, în conformitate cu art. 10 alin. (2) din Convenţia europeană a drepturilor omului. Aceasta, întrucât exagerările permise nu trebuie să depăşească limitele decenţei, iar atunci când acestea îmbracă forma unor insulte, autorul afirmaţiilor nu mai poate reclama acelaşi grad de protecţie.

Raportat la aceste argumente, Înalta Curte constată că instanţa de apel a îmbinat analiza cerinţelor de drept intern - fapta ilicită, vinovăţia, legătura de cauzalitate şi prejudiciul, reglementate de art. 1357 şi următoarele din C. civ., cu exigenţele Convenţiei, luând în considerare factorii relevanţi în realizarea balanţei între art. 10 şi art. 8, astfel cum au fost stabiliţi în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, pronunţând o hotărâre legală.

Recurentul-pârât a formulat critici şi sub aspectul întinderii despăgubirilor la care a fost obligat, susţinând că plata unor daune în valoare de 9.000 RON nu se impunea. În opinia sa, în virtutea principiului proporţionalităţii prejudiciului cu despăgubirea acordată şi a principiului echităţii, constatarea încălcării dispoziţiilor legale poate constitui în sine o satisfacţie echitabilă suficientă.

În legătură cu aceste susţineri, deşi este real că poate face obiectul controlului instanţei de recurs utilizarea criteriilor de determinare a daunelor acordate în compensarea prejudiciului moral, Înalta Curte reţine că prin recurs nu au fost deduse critici cu un atare conţinut, recurentul-pârât rezumându-se să afirme că era suficientă obligarea sa la ştergerea postărilor care încalcă dreptul la imagine al reclamantului şi că nu se impunea obligarea sa la plata daunelor morale în cuantum de 9.000 RON. Or, instanţa de recurs nu poate reevalua sancţiunea aplicată, respectiv cuantumul daunelor morale acordate reclamantului, întrucât acestea sunt cuantificate prin valorificarea circumstanţelor fiecărei cauze în parte. Aşadar, criticile recurentului-pârât dezvoltă şi combat elemente ale situaţiei de fapt, de netemeinicie, care nu pot face obiectul controlului de legalitate. Totodată, se poate observa că aceste critici sunt învederate pentru prima dată în faţa instanţei de recurs, fiind omisă invocarea acestora prin motivele de apel, motiv în plus pentru care nu pot fi primite, în acest sens stipulând în mod expres prevederile art. 488 alin. (2) C. proc. civ.

În ceea ce priveşte nemulţumirea recurentului-pârât în sensul că se impunea ca instanţa să îi acordare parţial cheltuielile de judecată, în temeiul art. 451 - 453 C. proc. civ., raportat la soluţia de admitere, în parte, a apelului pe care l-a declarat, implicit fiind admisă doar în parte acţiunea, acestea se încadrează în motivul de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât privesc aplicarea normelor de procedură civilă prevăzute de art. 453 C. proc. civ., iar nu în motivul reglementat de pct. 8 al aceluiaşi text legal, care sancţionează aplicarea greşită a normelor de drept material.

Normele de procedură a căror aplicare greşită este reclamată de recurentul-pârât stipulează astfel:, (1)Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată. (2)Când cererea a fost admisă numai în parte, judecătorii vor stabili măsura în care fiecare dintre părţi poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată. Dacă este cazul, judecătorii vor putea dispune compensarea cheltuielilor de judecată." Drept urmare, textul legal se aplică în ipoteza în care cererea reclamantului are mai multe capete de cerere şi numai unele au fost admise sau când există cereri din partea ambelor părţi, admise în întregime ori în parte.

Culpa procesuală a pârâtului faţă de reclamantul A. a fost reţinută în mod corect de către instanţa de apel, raportat la art. 453 C. proc. civ., impunându-se respingerea cererii sale de acordare a cheltuielilor de judecată la fond, faţă de soluţia pronunţată în cauză. Astfel, prima instanţă a admis în parte cererea formulată de reclamantul A., acordându-i daune morale în valoare de 12.000 RON, deşi a solicitat daune în valoare de 210.000 RON, fiind admise împotriva pârâtului şi capetele de cerere privind obligaţia de şterge postările şi de a publica, pe cheltuiala sa, hotărârea într-un ziar de răspândire locală şi naţională, cât şi pe pagina de C.. De asemenea, tribunalul a respins cererea formulată de reclamanta UAT Comuna Pietroasa. Admiterea apelului declarat de pârât a avut ca efect schimbarea în parte a sentinţei apelate, numai sub aspectul întinderii daunelor morale şi a dispoziţiei de ştergere a postărilor, având în vedere că doar o parte dintre acestea sunt denigratoare. Se poate observa că au fost admise toate capetele de cerere formulate de reclamantul A., soluţia de admitere în parte vizând doar întinderea despăgubirilor morale solicitate, motiv pentru care instanţa nu a aplicat prevederile art. 453 alin. (2) C. proc. civ.

Cât priveşte valorificarea dispoziţiilor art. 453 C. proc. civ. raportat la soluţia de respingere a cererii formulate de reclamanta UAT Comuna Pietroasa, aceasta fiind parte căzută în pretenţii, se constată că recurentul-pârât nu a formulat motive de apel în acest sens împotriva sentinţei, deşi putea să o facă, astfel că instanţa de recurs nu poate primi asemenea critică, invocată omisso medio, faţă de prevederile art. 488 alin. (2) C. proc. civ., care stipulează în sensul că "Motivele prevăzute la alin. (1) nu pot fi primite decât dacă ele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori, deşi au fost invocate în termen, au fost respinse sau instanţa a omis să se pronunţe asupra lor."

Faţă de considerentele expuse, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtul B. ca nefondat, nefiind îndeplinite condiţiile motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

2.2. Recursul incident declarat de reclamanta UAT Comuna Pietroasa

Invocând motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă pretinde că au fost încălcate dispoziţiile art. 154 - art. 155 din Codul administrativ şi art. 255 - art. 257 din C. civ., deoarece instanţa de apel nu a apreciat că afirmaţiile defăimătoare privind activitatea desfăşurată de reclamantul A., în calitate de primar al Comunei Pietroasa, reprezintă, implicit, o încălcare a dreptului la imagine al unităţii administrativ-teritoriale, raportat la rolul şi atribuţiile primarului.

Verificând considerentele expuse în fundamentarea soluţiei de respingere a apelului declarat de reclamanta UAT Comuna Pietroasa, se constată că instanţa de apel a dat eficienţă prevederilor art. 257 din C. civ., recunoscând dreptul persoanei juridice la apărarea drepturilor sale nepatrimoniale, însă a constatat că afirmaţiile denigratoare lansate în cadrul postărilor pârâtului se raportează exclusiv la persoana primarului şi eventual la persoane din jurul acestuia, nefiind dovedită intenţia de a denigra Comuna Pietroasa.

În cauză, dreptul la reparaţie solicitat de reclamantă nu a fost recunoscut, întrucât postările defăimătoare au fost apreciate drept fapte ilicite prin care pârâtul a adus atingere dreptului la imagine şi reputaţie al reclamantului A., în cadrul acţiunii în răspundere civilă delictuală impunându-se disocierea între reclamantul - persoană fizică şi reclamanta - persoană juridică, care au pretins că sunt persoane prejudiciate de afirmaţiile pârâtului.

Orice prejudiciu dă dreptul la reparaţie, conform art. 1381 alin. (1) din C. civ., iar pentru a putea fi reparat, prejudiciul trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: să fie cert, să nu fi fost reparat încă, să fie direct, să fie personal şi să rezulte din încălcarea sau atingerea unui interes legitim.

Este adevărat că primarul reprezintă unitatea administrativ-teritorială, însă rolul şi atribuţiile sale în calitate de autoritate publică executivă a administraţiei publice locale, astfel cum sunt prevăzute de art. 154 - art. 155 din Codul administrativ, nu pot eluda caracterul personal al prejudiciului, care presupune că doar persoana care a suferit un prejudiciu injust are dreptul de a pretinde repararea lui. Or, recurenta-reclamantă pretinde în mod nejustificat că afirmaţiile defăimătoare care vizează aspecte ce ţin strict de persoana care ocupă funcţia de primar al Comunei Pietroasă îi aduc atingere dreptului său la imagine, din moment ce unitatea administrativ-teritorială este o entitate juridică distinctă, care cuprinde populaţia rurală unită prin comunitate de interese şi tradiţii (art. 98 din Codul Administrativ), şi nu se confundă cu reprezentantul său, care este ales periodic, motiv pentru care, în lipsa unor afirmaţii prin care să se urmărească denigrarea comunei, aceasta nu este îndreptăţită la reparaţie. Mai mult, curtea de apel a constatat că postările analizate în cauză nu relevă intenţia pârâtului de a denigra comuna, dimpotrivă acesta urmăreşte ca prin discursul său să îmbunătăţească soarta comunei, atribuindu-şi rolul de apărător fervent al acesteia.

Susţinerile prin care recurenta-reclamantă urmăreşte reaprecierea declaraţiilor martorilor audiaţi în sensul că efectele postărilor afectează imaginea sa în rândul comunităţii nu pot fi examinate de instanţa de recurs, întrucât dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. permit exclusiv un control de legalitate a hotărârii pronunţate în apel, în limitele determinate de motivele de casare prevăzute de art. 488 din acelaşi cod. Operaţiunea de apreciere a probelor administrate în cauză şi de stabilire a situaţiei de fapt revine instanţelor de fond, prin urmare criticile sub aceste aspecte privesc netemeinicia hotărârii şi nu se încadrează în motivele de nelegalitate prevăzute de lege.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul incident declarat de reclamanta UAT Comuna Pietroasa, nefiind întrunite cerinţele motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din acelaşi cod.

Soluţia de respingere a recursului incident implică şi cheltuielile de judecată solicitate de recurenta-reclamantă, care fiind căzută în pretenţii, în condiţiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., nu poate beneficia de sumele de bani achitate cu acest titlu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursul declarat de pârâtul B. şi recursul incident declarat de reclamanta UAT Comuna Pietroasa împotriva deciziei civile nr. 1154/A din 7 iulie 2022 a Curţii de Apel Oradea, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26 octombrie 2023.