Delictual liability for unauthorized land occupation: res judicata, contributory negligence defenses, and damages calculation without expert evidence

Şedinţa publică din data de 26 octombrie 2023

Deliberând asupra recursurilor civile, reţine următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Satu Mare la 3 martie 2020, reclamanta A. S.R.L., prin lichidator judiciar B., în contradictoriu cu pârâţii Administraţia Domeniului Public Satu Mare, Unitatea Administrativ Teritorială a Municipiului Satu Mare, prin primar, şi Consiliul Local al Municipiului Satu Mare, a solicitat obligarea acestora, în mod solidar, la plata despăgubirilor în valoare de 167.535,20 €, la plata penalităţilor reprezentând dobânda legată, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost indicate prevederile art. 1349, art. 1357, art. 1381, art. 1385 şi art. 1386 din C. civ.

Prin cererea precizatoare depusă la 23 octombrie 2020, reclamanta a micşorat valoarea obiectului acţiunii la 30.095 €, reprezentând contravaloarea despăgubirilor pentru terenul în suprafaţă de 118 mp, pentru perioada martie 2017 - februarie 2020, indicând modalitatea de calcul prin care a cuantificat prejudiciul pe care îl impută pârâţilor.

Prin încheierea din 13 iulie 2020, Tribunalul Satu Mare, secţia I civilă a disjuns cererile reconvenţionale formulate de pârâţii Administraţia Domeniului Public Satu Mare, Unitatea Administrativ Teritorială a Municipiului Satu Mare, prin primar, şi Consiliul Local al Municipiului Satu Mare, fiind format dosarul înregistrat sub nr. x/2020, în prezent suspendat în baza art. 36 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă.

2. Sentinţa pronunţată de prima instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 141/D din 24 iunie 2021, Tribunalul Satu Mare, secţia I civilă a respins cererea formulată de reclamanta A. S.R.L., prin lichidator judiciar B., în contradictoriu cu pârâţii Administraţia Domeniului Public Satu Mare, UAT Municipiul Satu Mare prin primar şi Consiliul Local al Municipiului Satu Mare, ca neîntemeiată.

3. Decizia pronunţată de instanţa de apel

Prin decizia civilă nr. 1136 A din 5 iulie 2022, Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă a admis apelul formulat de reclamanta A. S.R.L., prin lichidator judiciar B., în contradictoriu cu intimaţii UAT Municipiul Satu Mare, prin primar, Consiliul Local al Municipiului Satu Mare şi Administraţia Domeniului Public Satu Mare, împotriva sentinţei civile nr. 141/D din 24 iunie 2021, pronunţată de Tribunalul Satu Mare, pe care a schimbat-o în totalitate, în sensul că a admis acţiunea astfel cum a fost precizată.

Pârâţii au fost obligaţi, în solidar, să plătească reclamantei suma de 30.095€, în echivalent în RON la cursul BNR din ziua plăţii, cu titlu de despăgubiri, reprezentând echivalentul lipsei de folosinţă a suprafeţei de 118 mp teren cu nr. cadastral x, înscris în CF nr. x Satu Mare, pentru perioada martie 2017 - februarie 2020, cu dobânda legală aferentă, calculată de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la data plăţii efective.

4. Recursurile declarate în cauză

Recurenţii-pârâţi UAT Municipiul Satu Mare, prin primar, şi Consiliul Local al Municipiului Satu Mare, pe de-o parte, şi Administraţia Domeniului Public Satu Mare, pe de altă parte, au formulat cereri de recurs distincte, prin care au susţinut aceleaşi critici, întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Au considerat că decizia este nelegală, deoarece nu reflectă analiza întregului cadru procesual din perspectiva şi cu respectarea drepturilor şi intereselor fiecăruia dintre participanţii în proces, fiind dată cu aplicarea şi interpretarea greşită a legii. Curtea de apel a ignorat în raţionamentul său aspectele reţinute în mod corect de către tribunal, legalitatea şi temeinicia deciziei fiind afectate de lipsa identificării suprafeţei de 118 mp ce formează obiectul pretenţiilor, lipsa probării calităţii de titular al dreptului de proprietate sau a altui drept real asupra clădirii ce afectează suprafaţa de teren, lipsa unei expertize contabile necesare pentru a identifica lipsa de folosinţă a suprafeţei pe perioada aferentă pretenţiilor intimatei.

Au susţinut că instanţa de apel s-a substituit expertului tehnic judiciar atunci când a reţinut că stabilirea cuantumului despăgubirilor presupune un simplu calcul matematic, ce nu necesită cunoştinţe de specialitate. Instanţa de judecată nu poate încălca atribuţiile stabilite de legiuitor în competenţa exclusivă a experţilor judiciari, deoarece nu are pregătirea necesară specifică, dar şi pentru că acest punct de vedere al instanţei încalcă prevederile legale referitoare la delimitarea şi competenţele instanţelor de judecată.

După cum au arătat, temeiul de drept al cererii de chemare în judecată este răspunderea civilă delictuală, însă intimata-reclamantă nu a precizat în ce ar consta culpa pârâţilor, condiţia vinovăţiei fiind tratată în mod superficial şi nu a fost probată.

Nu poate fi acceptat raţionamentul instanţei de apel conform căruia dacă pârâţii nu au niciun drept asupra halei agroalimentare situate pe terenul reclamantei, atunci nu ar fi putut încheia contracte de închiriere cu diverşi comercianţi şi percepe chiria aferentă. Situaţia juridică a halei alimentare, care în prezent nu mai este folosită, nu este una certă, nefăcându-se dovada în sensul că recurenţii-pârâţi sunt proprietari.

În opinia recurenţilor-pârâţi, prejudiciul cauzat nu este cuantificat şi nici motivat, iar cu privire la calculul extrajudiciar prezentat de instanţa de apel menţionează că nu au putut să formuleze obiective şi obiecţiuni.

Începând cu 1 aprilie 2019, în hala agroalimentară nu s-a mai închiriat nicio suprafaţă de teren către diverşi comercianţi, ceea ce înseamnă că nu a mai fost utilizat terenul aflat în proprietatea reclamantei, iar recurenţii-pârâţi nu au împiedicat-o să îşi exercite dreptul său de proprietate.

Au menţionat că intimata-reclamantă nu a efectuat niciun demers pentru eliberarea terenului, motiv pentru care sunt incidente dispoziţiile art. 1371 alin. (1) din C. civ.. Totodată, aceasta a avut cunoştinţă, cu ocazia cumpărării terenului în litigiu, despre faptul că acesta are o destinaţie specială, fiind afectat de acea hală, astfel că sunt incidente prevederile art. 1350 din C. civ., potrivit cărora fapta ilicită a victimei constituie cauza exoneratoare de răspundere civilă delictuală.

Pentru sumele mai vechi de 3 ani, au precizat că invocă excepţia prescripţiei în temeiul prevederilor art. 2517 şi următoarele din C. civ., excepţie invocată şi prin întâmpinarea depusă în cauză.

În aprecierea recurenţilor-pârâţi, intimata-reclamantă nu şi-a probat pretenţiile, iar simpla trimitere la probaţiunea administrată în alt dosar nu este suficientă, nefiind aplicabile dispoziţiile art. 256 C. proc. civ.

Au mai afirmat că nu au putut pune în practică procedura de desfiinţare a construcţiei, întrucât nu şi-au exprimat acordul toţi coproprietarii terenului, în condiţiile în care doar intimata-reclamantă A. S.R.L. a răspuns favorabil notificării pe care au comunicat-o în acest sens.

5. Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă A. S.R.L., în insolvenţă, a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate, formulând următoarele apărări:

Sub un prim aspect, a menţionat că s-a reţinut corect de către instanţa de apel că terenul a fost folosit şi exploatat de către recurenţii-pârâţi, în cauză fiind întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale.

De asemenea, a considerat că în mod întemeiat au fost avute în vedere, prin prisma efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat, toate aspectele pe care le-a învederat în faţa curţii de apel.

În ceea ce priveşte calculul prejudiciului, a susţinut că acesta s-a raportat la algoritmul stabilit de Înalta Curte în litigiul anterior şi la hotărârile Consiliului Local Satu Mare, care nu au fost desfiinţate, motiv pentru care nu s-a justificat efectuarea unei expertize contabile.

A precizat că prin notificarea nr. x din 28 februarie 2022 recurenţii-pârâţi au demonstrat că aspectele reţinute în cauză sunt corecte, recunoscând că terenul reclamantei este ocupat de hala agroalimentară.

II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor identice formulate de pârâţi, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate, pentru considerentele comune ce urmează a fi expuse:

Criticile referitoare la carenţele în motivarea deciziei atacate sunt nefondate. Prealabil, trebuie menţionat că susţinerile prezentate în cadrul acestui motiv de recurs supun analizei nu numai aspecte legate de argumentarea hotărârii instanţei de apel, ci şi chestiuni care vizează interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor de drept substanţial sau a celor de drept procesual, care se încadrează în motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 C. proc. civ., urmând a primi răspuns raportat la cerinţele specifice fiecărui motiv.

Contrar susţinerilor recurenţilor-pârâţi, curtea de apel nu a ignorat argumentele reţinute de tribunal în fundamentarea soluţiei de respingere a acţiunii în răspundere civilă delictuală, ci, constatând nelegalitatea şi netemeinicia sentinţei, a prezentat argumentele juridice care susţin admiterea apelului declarat de reclamantă, schimbarea în totalitate a sentinţei atacate şi admiterea acţiunii, cu consecinţa obligării pârâţilor la plata despăgubirilor în cuantum de 30.095 €, reprezentând echivalentul lipsei de folosinţă a suprafeţei de 118 mp, teren cu număr cadastral x Satu Mare, pentru perioada martie 2017- februarie 2020, cu dobânda legală aferentă.

Instanţa de apel a valorificat corect efectul pozitiv al lucrului judecat în privinţa statuărilor jurisdicţionale din dosarul nr. x/2016, întrucât hotărârile judecătoreşti se opun deopotrivă părţilor litigante, cât şi instanţei de judecată, care nu poate stabili contrariului a ceea ce s-a statuat judecătoreşte anterior, în contextul în care circumstanţele factuale, avute în vedere în litigiul anterior, s-au menţinut şi în dosarul de faţă.

Prezumţia legală a puterii de lucru judecat facilitează sarcina probaţiunii, aducând înaintea instanţei constatări ale raportului juridic, făcute cu ocazia judecăţii anterioare, de care este necesar să se ţină seama. Astfel, s-a impus infirmarea concluziei primei instanţe în sensul că decizia de casare nr. 363 din 12 februarie 2020, pronunţată de Înalta Curte în dosarul nr. x/2016 nu se bucură de efectul puterii de lucru judecat în prezenta cauză, în condiţiile în care decizia instanţei de recurs are caracter definitiv chiar dacă s-a dispus casarea, prin urmare chestiunile dezlegate beneficiază de autoritate de lucru judecat. Expunând în mod amplu parcursul şi hotărârile pronunţate în litigiului anterior, curtea de apel a motivat că recursul declarat de Municipiul Satu Mare, prin primar, şi de Consiliul Local al Municipiului Satu Mare împotriva deciziei civile nr. 224/Ap din 15 februarie 2022 a Curţii de Apel Oradea a vizat doar neacordarea cheltuielilor de judecată, motiv pentru care celelalte chestiuni au intrat în puterea lucrului judecat.

Sub un prim aspect, nu se pune problema unei motivări incomplete sub aspectul identificării terenului în suprafaţă 118 mp, pentru care au fost solicitate despăgubiri în prezentul litigiu, raportat la contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 20 decembrie 2016 şi înscrierea în cartea funciară, întrucât instanţa de apel a avut în vedere că acesta face parte din terenul în suprafaţă de 350 mp, înscris în CF nr. x Satu Mare, nr. cadastral x, în privinţa căruia s-a statuat, cu putere de lucru judecat în litigiul anterior, că este ocupat în totalitate de hala agroalimentară din Piaţa nr. 1 Satu Mare.

De asemenea, au fost prezentate motivele pentru care instanţa de apel a înlăturat argumentul referitor la nedovedirea calităţii pârâţilor de titulari ai dreptului de proprietate sau ai altui drept real asupra halei agroalimentare ce afectează terenul aflat în proprietatea reclamantei, esenţial fiind că în litigiul anterior s-a constatat existenţa faptei ilicite a pârâţilor constând în indisponibilizarea terenului reclamantei prin amplasarea unei hale agroalimentare, fiind încălcat dreptul acesteia de proprietate. Pentru a putea fi reţinută, în sarcina pârâţilor, săvârşirea faptei ilicite, constând în îngrădirea dreptului de proprietate al reclamantei, nu se impunea dovedirea unui drept real al pârâţilor asupra halei agroalimentare amplasate pe teren, fiind suficientă dovedirea ocupării abuzive, fără niciun fel de titlu, a terenului, faptă ce încălcă norma de conduită obligatorie - respectarea dreptului de proprietate, opozabil erga omnes.

Recurenţii-pârâţi nu pot profita de situaţia juridică incertă a halei agroalimentare pe care o administrează pentru a înlătura răspunderea ce le revine pentru fapta ilicită săvârşită, deoarece "orice persoană fizică sau persoană juridică trebuie să îşi exercite drepturile şi să îşi execute obligaţiile civile cu bună-credinţă, în acord cu ordinea publică şi bunele moravuri" (art. 14 din C. civ.), astfel că nimeni nu se poate prevala de propria culpă în susţinerea intereselor sale (nemo auditur propriam turpitudinem allegans). În acest sens, curtea de apel a constatat în mod pertinent că pârâţii au încheiat contracte de închiriere cu diverşi comercianţi şi au încasat chiria aferentă, deşi în faţa instanţelor pretind că nu au niciun drept asupra halei agroalimentare situate pe terenul reclamantei.

Tot în dezacord cu tribunalul, curtea de apel a constatat că nu era necesară efectuarea unei expertize contabile pentru stabilirea cuantumului prejudiciului, raportat la împrejurarea că despăgubirile pentru lipsa de folosinţă a terenului au fost cuantificate, pentru anul 2017, în conformitate cu algoritmul de calcul prevăzut la lit. a) pct. 16 - a) din Anexa nr. 1 a Hotărârii Consiliului Local Satu Mare nr. 266/2016 privind aprobarea taxelor şi tarifelor ce vor fi aplicate începând cu anul 2017, iar, pentru perioada ianuarie 2018 - februarie 2020, conform Anexei nr. 1, pct. I-19 din Hotărârea Consiliului Local Satu Mare nr. 264/2017 privind aprobarea taxelor şi tarifelor pe anul 2018, Anexei nr. 1, pct. I-25 din Hotărârea Consiliului Local Satu Mare nr. 316/2018 privind aprobarea taxelor şi tarifelor pe anul 2019 şi Anexei nr. 1 pct. I-25 din Hotărârea Consiliului Local Satu Mare nr. 267/2019 privind aprobarea taxelor şi tarifelor pe anul 2020.

În cauză, faţă de dispoziţiile art. 330 alin. (1) C. proc. civ., administrarea expertizei contabile se afla la latitudinea instanţelor fondului, nefiind incident un caz în care legea prevede obligativitatea administrării acestui mijloc de probă. Cu puterea de apreciere conferită de lege, instanţa de apel a reţinut că nu sunt necesare cunoştinţe de specialitate pentru efectuarea calculului matematic în vederea stabilirii prejudiciului, motiv pentru care criticile privind utilitatea expertizei nu pot fi primite, în recurs putând fi cenzurată doar legalitatea (admisibilitatea) mijlocului de probă, nu însă şi concludenţa şi utilitatea probelor.

Contrar afirmaţiilor recurenţilor-pârâţi, în considerentele deciziei instanţei de apel este explicată în mod riguros modalitatea de evaluare a despăgubirilor, fiind validat criteriul de calcul prevăzut în anexele hotărârilor Consiliului Local Satu Mare, care prevăd taxele şi tarifele aplicate de Administraţia Domeniului Public în pieţele din Municipiul Satu Mare în perioada pentru care s-a solicitat acoperirea prejudiciului, curtea de apel dând totodată eficienţă puterii de lucru judecat a deciziei nr. 363 din 12 februarie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă şi sub acest aspect. Considerentele deciziei atacate reliefează atât legalitatea criteriului valoric aplicat, care se raportează la elemente obiective, de natură a asigura repararea integrală a prejudiciului, cât şi ansamblul de operaţii matematice făcute în scopul determinării valorii totale a prejudiciului. Procedând la evaluarea judiciară a prejudiciului, nu se poate reţine că instanţa şi-a depăşit prerogativele care îi sunt atribuite prin lege pentru a realiza activitatea de înfăptuire a justiţiei, care în cauză a presupus verificarea îndeplinirii condiţiilor răspunderii civile delictuale (printre care se numără şi stabilirea prejudiciului).

Pentru argumentele prezentate anterior, Înalta Curte reţine că sunt nefondate şi criticile prin care s-a susţinut că instanţa ar fi utilizat o modalitate de calcul extrajudiciară, lacunară şi lipsită de obiectivitate.

De asemenea, este nereal că recurenţii-pârâţi nu ar fi avut posibilitatea de a expune un punct de vedere faţă de această modalitate de evaluare a prejudiciului, în cauză fiind respectat principiul contradictorialităţii, în condiţiile în care aceştia au luat cunoştinţă de valoarea obiectului acţiunii civile şi de modalitatea de calcul. Prin cererea depusă de reclamantă la 23 octombrie 2020 în faţa primei instanţe, valoarea despăgubirilor a fost micşorată la 30.095 €, iar în cuprinsul cererii s-a precizat că această sumă a fost calculată având în vedere statuările din decizia nr. 363 din 12 februarie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, prin raportare la tarifele prevăzute de Hotărârile Consiliului Local Satu Mare nr. 266 din 22 decembrie 2016, nr. 264 din 23 noiembrie 2017, nr. 316 din 20 decembrie 2018 şi 267 din 19 decembrie 2019, care au fost redate punctual. Aceste aspecte au fost reiterate prin cererea de apel formulată de reclamantă, pe care curtea de apel a apreciat-o ca fiind întemeiată. Drept urmare, recurenţii-pârâţi au avut posibilitatea efectivă de a-şi organiza apărarea inclusiv în etapa apelului şi de a exercita dreptul de a discuta şi argumenta chestiunea privind modalitatea de calcul a despăgubirilor solicitate de reclamantă, astfel că nu pot fi constatate motive de nelegalitate din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Luând în examinare criticile încadrabile în motivul de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată, de asemenea, caracterul nefondat al acestora.

Susţinând lipsa faptei ilicite, lipsa culpei şi a prejudiciului, recurenţii-pârâţi au afirmat că terenul intimatei-reclamante nu ar mai fi fost utilizat, întrucât nu au mai închiriat spaţii către comercianţi începând cu 1 aprilie 2019. Această alegaţie nu poate înfrânge prezumţia de lucru judecat a chestiunilor privind existenţa faptei, vinovăţiei şi a prejudiciului, întrucât fapta ilicită şi culpabilă reţinută în sarcina pârâţilor constă în ocuparea fără drept a terenului intimatei-reclamante cu hala agroalimentară, iar prejudiciul presupune lipsirea acesteia de prerogativele folosinţei şi posesiei. Or, din această perspectivă, aşa cum a statuat şi curtea de apel, nu are însemnătate împrejurarea că recurenţii-pârâţi nu au mai exploatat începând cu 1 aprilie 2019, prin închiriere, terenul ocupat. Ca atare, cu respectarea prevederilor art. 1385 din C. civ., la stabilirea întinderii prejudiciului şi a valorii reparaţiei au fost avute în vedere cele două componente ce intră alcătuirea sa: pierderea efectiv suferită de reclamantă (damnum emergens) şi beneficiul nerealizat (lucrum cessans) pe care l-ar fi obţinut în condiţii obişnuite, dar pe care nu le-a obţinut din cauza faptului prejudiciabil.

Fără temei sunt şi susţinerile recurenţilor-pârâţi în sensul că ar fi incidente prevederile art. 1371 alin. (1) şi art. 1352 din C. civ., prin prisma cărora au reclamat că pasivitatea reclamantei ar conduce la reţinerea vinovăţiei comune, iar împrejurarea că aceasta a cunoscut că hala se afla pe teren la momentul achiziţionării acestuia ar reprezenta o cauză exoneratoare de răspundere.

Dispoziţiile art. 1.371 alin. (1) din C. civ. prevăd că: "În cazul în care victima a contribuit cu intenţie sau din culpă la cauzarea ori la mărirea prejudiciului sau nu le-a evitat, în tot sau în parte, deşi putea să o facă, cel chemat să răspundă va fi ţinut numai pentru partea de prejudiciu pe care a pricinuit-o." Acest text de lege reglementează situaţia în care victima a contribuit la cauzarea sau la agravarea prejudiciului ori nu a luat măsurile normale care erau în puterea sa pentru a diminua sau evita prejudiciul, deşi putea să o facă, implicarea victimei impunându-se a fi realizată cu vinovăţie, aspect ce rezultă din folosirea expresiei "cu intenţie sau din culpă". Consecinţa aplicării acestei reguli are drept efect diminuarea cuantumului despăgubirilor datorate de făptuitor, acesta fiind responsabil numai pentru partea de prejudiciu pe care a pricinuit-o.

Conduita intimatei-reclamante, constând în neiniţierea unui demers legal pentru eliberarea terenului ocupat de către recurenţii-pârâţi, nu poate fi asimilată unei fapte culpabile concurente, care să se înscrie în lanţul cauzal generator al prejudiciului şi care ar constitui o circumstanţă legală de diminuare a obligaţiei de despăgubire, în contextul în care recurenţii-pârâţi au continuat să ocupe fără drept terenul, deşi cunoşteau situaţia sa juridică, anterior, în dosarul nr. x/2016, fiind chiar obligaţi la plata despăgubirilor pentru lipsa de folosinţă a întregii suprafeţe de teren (350 mp). Prin urmare, în mod corect a reţinut curtea de apel că pasivitatea intimatei-reclamante nu poate conduce la privarea sa de dreptul de a recupera prejudiciul ce i-a fost cauzat.

De asemenea, împrejurarea că intimata-reclamantă a cunoscut, la data achiziţionării terenului, că acesta era ocupat de hala agroalimentară, nu are valenţele unei fapte ilicite, care să poată fi calificată drept cauză exoneratoare de răspundere civilă delictuală în sensul prevederilor art. 1352 din C. civ., contrar celor susţinute de recurenţii-pârâţi.

Răspunderea civilă delictuală a recurenţilor-pârâţi este atrasă pentru ocuparea fără titlu a terenului intimatei-reclamante, perspectivă din care este indiferent dacă, la momentul achiziţionării imobilului, aceasta cunoştea că era ocupat de hala agroalimentară, întrucât o asemenea conduită nu poate fi interpretată drept un acord pentru utilizarea terenului.

În finalul cererilor de recurs se observă că au fost reluate apărările formulate în faţa instanţelor de fond, fără a fi antamată legalitatea deciziei instanţei de apel. Astfel, recurenţii-pârâţi au făcut o simplă trimitere la excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, fără a formula o critică propriu-zisă sub acest aspect, care să releve o eventuală greşeală care ar putea fi imputată instanţei de apel.

Au mai susţinut că intimata-reclamantă nu şi-a probat pretenţiile, ci a făcut referire la probele administrate în alt dosar, cu care recurenţii-pârâţi nu sunt de acord, menţionând că nu sunt aplicabile prevederile art. 256 C. proc. civ. Aceste afirmaţii nu deduc analizei instanţei de recurs critici de nelegalitate a deciziei atacate, întrucât exprimă punctul de vedere al recurenţilor-pârâţi în legătură cu temeinicia pretenţiilor solicitate pe calea acţiunii deduse judecăţii, chestiune ce nu mai poate fi evaluată în recurs, care este o cale extraordinară de atac prin care poate fi suspusă examinării doar conformitatea hotărârii cu regulile de drept aplicabile, astfel cum stipulează expres dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. De asemenea, se constată că instanţa de apel nu a aplicat prevederile art. 256 C. proc. civ. în materie de probe, ci, în cauză, prezumţia legală a puterii de lucru judecat a facilitat sarcina probaţiunii, aducând înaintea instanţei constatări ale raportului juridic, făcute cu ocazia judecăţii anterioare, de care în mod corect s-a ţinut seama, după cum s-a argumentat deja.

Cât priveşte împrejurarea că recurenţii-pârâţi au notificat intenţia de a demola construcţia ce ocupa terenul intimatei-reclamante, se observă că acest demers a fost iniţiat în anul 2022, pe parcursul prezentului litigiu, astfel că nu poate produce efecte juridice în sensul diminuării sau înlăturării răspunderii civile delictuale raportat la fapta ilicită imputată în cauză, care priveşte ocuparea fără drept a terenului reclamantei, în suprafaţă de 118 mp, pentru o perioadă anterioară, respectiv martie 2017 - februarie 2020.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de pârâţi, nefiind întrunite cerinţele motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 şi pct. 8 din acelaşi cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de pârâţii Unitatea Administrativ Teritorială a Municipiului Satu Mare, prin primar, Consiliul Local al Municipiului Satu Mare şi de pârâta Administraţia Domeniului Public Satu Mare împotriva deciziei civile nr. 1136/A din 5 iulie 2022 a Curţii de Apel Oradea, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26 octombrie 2023.