Restitution claimant lacks standing to challenge already-annulled decision; appeal quashed and remanded.

Şedinţa publică din data de 11 iunie 2024

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

I.1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, la data de 13 iulie 2022, sub nr. x/2022, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Societatea Naţională a Sării S.A., B., C., D. şi E., a solicitat instanţei să dispună constatarea nulităţii absolute a deciziei nr. 106 din data de 12 decembrie 2003, emise de pârâta Societatea Naţională a Sării S.A. de respingere a cererii de restituire în natură şi oferta privind acordarea altor măsuri reparatorii prin echivalent.

Prin încheierea de şedinţă din data de 15 noiembrie 2022, tribunalul a calificat acţiunea ca fiind una de drept comun, în declararea nulităţii absolute a deciziei nr. 106 din data de 12 decembrie 2003, emise de pârâta Societatea Naţională a Sării S.A., întemeiată pe dispoziţiile art. 966-968 C. civ. de la 1864.

I.2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă

Prin sentinţa civilă nr. 317 din data de 23 martie 2023, pronunţată în dosarul nr. x/2022, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă: a admis lipsa calităţii procesuale active a reclamantei A.; a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Societatea Naţională a Sării S.A., B., C., D. şi E., ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.

I.3. Hotărârile pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, atacate prin prezentele recursuri

Prin încheierea de şedinţă din data de 5 octombrie 2023, pronunţată în dosarul nr. x/2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins, ca neîntemeiată, excepţia netimbrării cererii de apel, invocată, prin întâmpinare, de intimaţii-pârâţi B., C., D. şi E..

Prin decizia civilă nr. 1573 din data de 23 noiembrie 2023, pronunţată în dosarul nr. x/2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis apelul formulat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 317 din data de 23 martie 2023 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi Societatea Naţională a Sării S.A., B., C., D. şi E., a anulat sentinţa apelată şi a trimis cauza spre rejudecare primei instanţe.

II. Calea de atac exercitată în cauză

II.1. Înregistrarea recursurilor la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă

Pârâţii B., C., D. şi E. au declarat recurs împotriva încheierii de şedinţă din data de data de 5 octombrie 2023 şi a deciziei civile nr. 1573 din data de 23 noiembrie 2023, pronunţate în dosarul nr. x/2022 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Pârâta Societatea Naţională a Sării S.A. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 1573A din data de 23 noiembrie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă în dosarul nr. x/2022.

Recursurile au fost înregistrate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la data de 29 februarie 2024, sub nr. x/2022, dosarul fiind repartizat aleatoriu, spre soluţionare, completului de judecată nr. 2.

II.2. Motivele de recurs

II.2.1. Cererea de recurs formulată de pârâţii B., C., D. şi E. împotriva încheierii de şedinţă din data de data de 5 octombrie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă în dosarul nr. x/2022

Invocând incidenţa motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenţii-pârâţi au susţinut că instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a art. 50 din Legea nr. 10/2001, atunci când a respins excepţia netimbrării apelului declarat de reclamantă.

Astfel, au afirmat că prevederile art. 50 din Legea nr. 10/2001 trebuie interpretate în contextul întregului act normativ, iar nu ut singuli.

În opinia recurenţilor-pârâţi, cererile sau acţiunile în justiţie legate de aplicarea Legii nr. 10/2001 sunt reprezentate doar de acţiunile şi cererile reglementate de această lege specială, care conferă calitate doar persoanelor îndreptăţite, astfel cum sunt definite de lege, în conformitate cu art. 3 coroborat cu art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

Au arătat că, la data preluării în mod abuziv a imobilului autorilor lor, situat în Bucureşti, str. x, prin sentinţa civilă nr. 1203/1952, depusă la dosar chiar de către partea adversă, se face dovada preluării abuzive a imobilului de la autorii lor în acord cu prevederile art. 24 din Legea nr. 10/2001.

Recurenţii-pârâţi au susţinut că, din coroborarea prevederilor 3 coroborate cu cele ale art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, rezultă că intimata-reclamantă nu are calitatea de persoană îndreptăţită, în sensul legii speciale, neputând fi scutită de la plata taxei judiciare de timbru într-o cauză pe dreptul comun, având ca obiect anulare act - anularea deciziei de respingere a notificării/a cererii de restituire în natură, formulată de o altă persoană/un terţ.

Au subliniat recurenţii-pârâţi că legea specială nu poate fi aplicată altor persoane decât celor prevăzute de aceasta.

II.2.2. Cererea de recurs formulată de pârâţii B., C., D. şi E. împotriva deciziei civile nr. 1573 din data de 23 noiembrie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă în dosarul nr. x/2022

Recurenţii-pârâţi au susţinut că decizia curţii de apel a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, fiind astfel incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În opinia recurenţilor-pârâţi, instanţa de apel a interpretat şi a aplicat greşit normele legale ce reglementează interesul, respectiv art. 33 C. proc. civ.

Au arătat că, potrivit doctrinei juridice, prin interes se înţelege folosul practic, material sau moral, iar, în speţă, intimata-reclamantă nu are un interes determinat şi nu a făcut dovada acestuia, contrar celor reţinute de către instanţa de apel.

Recurenţii-pârâţii au subliniat faptul că intimata-reclamantă nu a dovedit niciun interes, fiind un simplu terţ faţă de decizia nr. 106 din data de 12 decembrie 2003 (a cărei anulare se solicită).

Au precizat că instanţa de apel a apreciat că, deşi decizia nr. 106 din data de 12 decembrie 2003 a fost anulată, au existat aspecte - necontestate - asupra cărora instanţa nu s-a pronunţat, astfel că intimata-reclamantă are un interes să o mai anuleze încă odată, deoarece îi încalcă dreptul de proprietate.

Recurenţii-pârâţi au susţinut că instanţa de apel nu a fost învestită să analizeze şi să se pronunţe cu privire la existenţa dreptului de proprietate, având în vedere limitele învestirii, în raport cu principiul disponibilităţii statuat de art. 9 alin. (2) C. proc. civ.

Totodată, au arătat că au fost lipsiţi de dreptul de a formula apărări şi de a depune probe în raport cu acest aspect, care nu a fost supus dezbaterii părţilor, potrivit principiului contradictorialităţii (art. 14 C. proc. civ.), iar nerespectarea acestui principiu şi al garanţiei dreptului la apărare se sancţionează cu nulitatea hotărârii.

Au subliniat că, dacă nu ar ataca hotărârea curţii de apel, va intra în puterea lucrului judecat aspectul reţinut de către instanţă în sensul existenţei dreptului de proprietate al intimatei-reclamante, întemeiat exclusiv pe susţinerile părţii adverse, fapt care nu poate fi acceptat.

Recurenţii-pârâţi au menţionat şi că pe rolul instanţelor se află dosarul nr. x/2018, având ca obiect revendicarea imobiliară formulată împotriva lor de către intimata-reclamantă, acţiune care a fost respinsă în fond de către Tribunalul Bucureşti, ca neîntemeiată, prin sentinţa civilă nr. 1351 din data de 20 noiembrie 2023.

Prin urmare, recurenţii-pârâţi au afirmat că reţinerea de către instanţa de apel a interesului, prin prisma susţinerilor nedovedite ale intimatei-reclamante privind existenţa dreptului său de proprietate, este în totală contradicţie cu realitatea, precum şi cu toate expertizele judiciare efectuate în dosarul nr. x/2018.

Au arătat că, în realitate, intimata-reclamantă nu poate obţine niciun folos practic, fie şi în situaţia ipotetică în care s-ar anula decizia atacată, efectele acesteia neputându-se resfrânge asupra unui terţ.

Ca atare, au apreciat că, neavând interes, intimata-reclamantă nu poate avea nici calitate procesuală activă, astfel că, în mod corect, tribunalul a admis lipsa de interes şi excepţia lipsei calităţii procesuale active, respingând acţiunea ca fiind lipsită de interes şi ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.

II.2.3. Cererea de recurs formulată de pârâta Societatea Naţională a Sării S.A. împotriva deciziei civile nr. 1573 din data de 23 noiembrie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă în dosarul nr. x/2022

Recurenta-pârâtă, susţinând incidenţa motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 şi 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi, rejudecându-se cauza, să se dispună respingerea acţiunii formulate de intimata-reclamantă A., ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.

A arătat că art. 32 C. proc. civ. reglementează condiţiile de exercitare a acţiunii civile, calitatea procesuală fiind una dintre condiţiile ce se cer a fi întrunite, iar conţinutul acestei noţiuni este precizat în cuprinsul art. 36 C. proc. civ., potrivit cu care:

"calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părţi şi subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecăţii. Existenţa sau inexistenţa drepturilor şi a obligaţiilor afirmate constituie o chestiune de fond".

De asemenea, au precizat şi că, astfel, calitatea procesuală activă, condiţie de exerciţiu a acţiunii civile, presupune existenţa unei identităţi între persoana reclamantului şi titularul dreptului din raportul juridic dedus judecăţii, iar, întrucât reclamantul este acela care declanşează procedura judiciară, acestuia îi revine obligaţia de a justifica atât calitatea sa procesuală, cât şi calitatea procesuală a pârâtului.

A menţionat că această obligaţie îşi are temeiul în dispoziţiile art. 194 C. proc. civ., care prevede că cererea de chemare în judecată trebuie să cuprindă, printre alte elemente, obiectul, precum şi motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază pretenţia reclamantului, iar, prin indicarea pretenţiei sale, precum şi a împrejurărilor de fapt şi de drept pe care se bazează această pretenţie, reclamantul justifică îndreptăţirea sa de a formula cererea de chemare în judecată.

Recurenta-pârâtă a arătat că, potrivit sentinţe civile nr. 1290/2005, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă în dosarul nr. x/2004, instanţa a reţinut că:

"Examinând decizia nr. 106/12.12.2003, emisă de Societatea Naţională a Sării S.A. prin prisma criticilor formulate şi raportat la materialul probator administrat în cauză, tribunalul reţine următoarele:

Prin decizia atacată a fost respinsă cererea de restituire în natură a imobilului construit şi teren în suprafaţă de 316 m.p. situat în Bucureşti, str. x, formulată de reclamanţi şi a fost făcută o ofertă de despăgubire apreciată ca fiind cuvenită acestora în sumă de 745.866 RON, în limita căreia urmau să se acorde măsuri reparatorii.

Faţă de acest conţinut al deciziei şi faţă de motivele cererii formulate nu se mai impune a fi analizată calitatea de persoane îndreptăţite a notificatorilor şi nici caracterul abuziv al preluării imobilului de către stat, în condiţiile în care aceste aspecte nu au fost contestate de reclamanţi şi nu au fost reţinute în decizie în motivarea respingerii restituirii imobilului. Singurul aspect ce se impune a fi analizat este acela al existenţei sau nu a posibilităţii restituirii în natură a imobilului."

A mai arătat şi că, potrivit deciziei civile nr. 764 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă în dosarul nr. x/2024 (dosar în care printre intimaţii-contestatori a fost tocmai autorul intimatei-reclamante A.), F., G. şi H. au solicitat în contradictoriu cu Societatea Naţională a Sării S.A., în temeiul Legii nr. 10/2001, desfiinţarea deciziei nr. 107 din 15 decembrie 2003 şi restituirea în natură a imobilului compus din suprafaţa de 700 m.p. teren şi construcţie parter plus trei etaje, situat în Calea x, Bucureşti; în motivare, au arătat că sunt persoane îndreptăţite la restituirea în natură a imobilului dobândit de I., soţul şi respectiv autorul lor, prin contractul de vânzare-cumpărare din 12 noiembrie 1946 şi că pârâta, nejustificat, prin decizia contestată, le-a respins notificarea.

Recurenta-pârâtă a menţionat că a fost admis apelul declarat de apelanţii-contestatori J., K., E., L. şi M. împotriva sentinţei civile nr. 1290 din data de 14 noiembrie 2005, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, în dosarul nr. x/2004, în contradictoriu cu intimata Societatea Naţională a Sării S.A. A fost schimbată sentinţa apelată, în sensul că: s-a admis contestaţia formulată de contestatorii J., K., E., L. şi M.. A fost anulată decizia nr. 106/2003 emisă de intimata Societatea Naţională a Sării S.A. A fost obligată intimata Societatea Naţională a Sării S.A. să restituie în natură către contestatori terenul din Bucureşti, str. x, în suprafaţă de 134,23 m.p., identificat prin raportul de expertiză întocmit de N.. Decizia a rămas irevocabilă prin decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 1489 din data de 13 februarie 2009 dată în dosarul nr. x/2004.

Totodată, a solicitat să se constate că nu suntem în prezenţa niciunui fals, deoarece intimata-reclamantă nu a defăimat niciun înscris ca fiind fals.

Faţă de cele anterior arătate, a susţinut că intimata-reclamantă nu are calitate procesuală activă în cauză.

II.3. Apărările formulate în cauză

II.3.1. Întâmpinările formulate de intimata-reclamantă A. cu privire la recursurile declarate de pârâţii B., C., D. şi E.

II.3.1.1. Întâmpinarea la recursul declarat de pârâţii B., C., D. şi E. împotriva încheierii de şedinţă din data de 5 octombrie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă în dosarul nr. x/2022

Intimata-reclamantă a arătat că instanţa de apel a reţinut în mod corect că acţiunea este una de drept comun, în constatarea nulităţii unui act juridic civil, respectiv a deciziei nr. 106 din data de 12 decembrie 2003, emise de recurenta-pârâtă Societatea Naţională a Sării S.A., legată de aplicarea Legii nr. 10/2001, scutită de la plata taxei judiciare de timbru.

A susţinut că legea specială derogă de la legea generală în materia taxelor judiciare de timbru, iar art. 50 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 prevede expres că toate cererile şi acţiunile în justiţie legate de aplicarea prevederilor acestei legi şi de bunurile care fac obiectul acesteia sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru.

În opinia intimatei-reclamante, legiuitorul menţionează scutirea de la plata taxelor judiciare de timbru pentru toate tipurile de acţiuni legate de aplicarea Legii nr. 10/2001, iar nu pentru acţiunile ce au ca obiect aplicarea Legii nr. 10/2001.

II.3.1.2. Întâmpinarea la recursul declarat de pârâţii B., C., D. şi E. împotriva deciziei civile nr. 1573A din data de 23 noiembrie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă

Intimata-reclamantă, redând cele reţinute de curtea de apel în analiza apelului pe care l-a declarat, în esenţă, a apreciat că instanţa de apel a reţinut în mod corect că interesul său determinat, legitim şi personal, născut şi actual este dovedit de includerea unei suprafeţe de teren care i-ar aparţine în suprafaţa de teren restituită în natură, tocmai ca urmare a contestării decizie emise de intimata-pârâtă Societatea Naţională a Sării S.A. de respingere a cererii de restituire în natură şi oferta privind acordarea altor măsuri reparatorii prin echivalent nr. 106 din data de 12 decembrie 2003, fiind astfel îndreptăţită să conteste în faţa instanţei elemente care au condus la restituirea bunului care îi încalcă dreptul de proprietate.

A arătat şi că, tot în mod corect, instanţa de apel a apreciat că o soluţie contrară i-ar închide accesul la posibilitatea de contestare în instanţă a calităţii de persoană îndreptăţită a notificatorilor, aspect care nu a fost analizat de instanţa de judecată cu ocazia soluţionării contestaţiei formulate împotriva deciziei nr. 106 din data de 12 decembrie 2003, emise de intimata-pârâtă Societatea Naţională a Sării S.A.

II.3.2. Întâmpinarea formulată de intimata-reclamantă A. la recursul declarat de pârâta Societatea Naţională a Sării S.A. împotriva deciziei civile nr. 1573A din data de 23 noiembrie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă

În combaterea recursului declarat de pârâta Societatea Naţională a Sării S.A. împotriva deciziei civile nr. 1573A din data de 23 noiembrie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, intimata-reclamantă a reluat cele arătate în combaterea recursului formulat de pârâţii persoane fizice împotriva aceleiaşi decizii, afirmând şi că intimata-pârâtă Societatea Naţională a Sării S.A. acţionează vădit împotriva propriului interes care este acela de a recupera în patrimoniul societăţii diferenţa de suprafaţă de teren restituită prin frauda la lege a autorilor intimaţilor-pârâţi persoane fizice.

II.3.3. Răspunsul la întâmpinare

Recurenţii-pârâţi B., C., D., E. şi Societatea Naţională a Sării S.A. nu au depus răspunsuri la întâmpinările formulate de intimata-reclamantă A..

II.4. Procedura desfăşurată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă

După efectuarea procedurilor de comunicare reglementate de art. 490 alin. (2) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 18 aprilie 2024, a fost fixat termen de judecată, în vederea soluţionării recursurilor, în şedinţă publică, la data de 11 iunie 2024, când Înalta Curte a reţinut cauza în pronunţare.

II.5. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă

II.5.1. Recursul declarat de pârâţii B., C., D. şi E. împotriva încheierii de şedinţă din data de 5 octombrie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă în dosarul nr. x/2022

Examinând încheierea recurată, prin prisma criticilor formulate, precum şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele:

Pin încheierea din data de 5 octombrie 2023, pronunţată în dosarul nr. x/2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins excepţia netimbrării apelului declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 317 din data de 23 martie 2023 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, reţinând că în speţă sunt incidente dispoziţiile art. 50 din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora cererile sau acţiunile în justiţie legate de aplicarea prevederilor Legii nr. 10/2001 şi de bunurile care fac obiectul acesteia sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru.

Totodată, a constatat că încheierea din data de 13 ianuarie 2023, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin care s-a respins cererea de reexaminare a taxei judiciare de timbru, formulată de intimata-reclamantă în primă instanţă, deşi are caracter definitiv, îşi limitează efectele la faza procesuală în care aceasta a fost pronunţată.

Recurenţii-pârâţi, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. au criticat soluţia de respingere a excepţie netimbrării cererii de apel formulate de intimata-reclamantă, arătând că tribunalul a calificat acţiunea ca fiind una de drept comun - anulare act - şi susţinând, pe de o parte, că în primă instanţă a fost achitată taxă judiciară de timbru calculată la valoare, iar, pe de altă parte, că dispoziţiile art. 50 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 nu sunt aplicabile speţei.

Este nefondată critica recurenţilor-pârâţi prin care aceştia pretind nelegalitatea încheierii atacate faţă de împrejurarea că instanţa de apel a respins excepţia netimbrării apelului, reţinând că operează scutirea prevăzută de legea specială de reparaţie, în contextul în care tribunalul a stabilit că părţii adverse îi revine obligaţia de a achita taxă judiciară de timbru calculată la valoare (soluţie definitivă prin respingerea cererii de reexaminare - încheierea pronunţată de tribunal la data de 13 ianuarie 2023, în dosarul nr. x/2022).

Ca atare, ceea ce susţin recurenţii-pârâţi este că, în speţă, curtea de apel era ţinută de cele statuate de către prima instanţă, astfel că nu putea să reţină că intimata-reclamantă este scutită în apel de la plata taxei judiciare de timbru.

Potrivit art. 31 alin. (1) şi art. 32 din O.U.G. nr. 80/2013, determinarea cuantumului taxelor judiciare de timbru pentru acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti se face de către instanţa de judecată. Taxele judiciare de timbru se datorează atât pentru judecata în primă instanţă, cât şi pentru exercitarea căilor de atac, în condiţiile prevăzute de lege.

Din interpretarea dispoziţiilor anterior redate, rezultă că, în căile de atac, revine instanţei de control judiciar atributul de a statua cu privire la obligaţia de a achita taxa judiciară de timbru pentru soluţionarea căii de atac, atât din perspectiva caracterului timbrabil sau netimbrabil al cererii, cât şi a cuantumului taxei judiciare de timbru datorate.

Astfel, la momentul aprecierii asupra taxei judiciare de timbru în calea de atac, în lipsa unor norme legale care să oblige la respectarea dezlegărilor date anterior în cauză cu privire la chestiunea timbrajului, sunt lipsite de relevanţă cele dispuse sub acest aspect în precedentele fazele procesuale.

Această concluzie este întărită şi de dispoziţiile art. 38 din acelaşi act normativ care recunosc posibilitatea instanţei învestite cu soluţionarea unei căi de atac ordinare sau extraordinare, ca, în situaţia în care constată că în fazele procesuale anterioare taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, să dispună obligarea părţii la plata taxelor judiciare de timbru aferente.

Prin urmare, Înalta Curte constată că în mod legal instanţa de apel a reţinut că încheierea de şedinţă din data de 13 ianuarie 2023, prin care tribunaul a respins cererea de reexaminare a modului de stabilire a taxei judiciare de timbru formulată de intimata-reclamantă, stabilind că partea datorează taxă judiciară de timbru pentru soluţionarea cererii de chemare în judecată, îşi limitează efectele la faza procesuală în care aceasta a fost pronunţată.

Nu este fondată nici critica prin care recurenţii-pârâţi afirmă respingerea greşită a excepţiei netimbrării apelului, ca urmare a constatării de către instanţa de apel a incidenţei dispoziţiilor art. 50 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

Potrivit acestor dispoziţii legale, cererile sau acţiunile în justiţie legate de aplicarea prevederilor prezentei legi şi de bunurile care fac obiectul acesteia, sunt scutite de taxe de timbru.

Or, prin prezentul demers judiciar, intimata-reclamantă a învestit instanţa de judecată cu o cerere de anulare a unei decizii emise în temeiul Legii nr. 10/2001, vizând un bun ce se pretinde a face obiectul acestui act normativ, astfel că împrejurarea invocării de către intimata-reclamantă a normelor de drept comun şi a calificării de către prima instanţă a cauzei ca fiind o cerere de anulare act, întemeiată pe norme de drept comun, nu poate înlătura legătura pricinii cu dispoziţiile legii speciale.

Cum premisa necesară aprecierii incidenţei excepţiei netimbrării unei cereri este reprezentată de stabilirea în sarcina părţii a obligaţiei de achitare a taxei judiciare de timbru, urmată de neîndeplinirea obligaţiei, şi cum, în speţă, curtea de apel a reţinut, în conformitate cu dispoziţiile legale aplicabile, că operează scutirea de la plata taxei judiciare de timbru, în mod corect aceasta a respins, ca neîntemeiată, excepţia netimbrării apelului, invocată de intimaţii-pârâţi persoane fizice, prin întâmpinare.

Faţă de cele anterior arătate, constatând conformitatea încheierii atacate cu normele de drept aplicabile, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâţii B., C., D. şi E. împotriva încheierii de şedinţă din data de 5 octombrie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

II.5.2. Recursurile declarate de pârâţii B., C., D., E. şi de pârâta Societatea Naţională a Sării S.A. împotriva deciziei civile nr. 1573A din data de 23 noiembrie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate, precum şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele:

Înalta Curte reţine că atât recurenţii-pârâţi persoane fizice, cât şi recurenta-pârâtă Societatea Naţională a Sării S.A. au criticat decizia recurată în ceea ce priveşte soluţia dată asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale active a intimatei-reclamante A., susţinând, în esenţă, că instanţa de apel a apreciat în mod greşit că partea adversă justifică un interes în promovarea prezentei acţiuni, în contextul în care decizia a cărei anulare se solicită a fost deja anulată prin decizia civilă nr. 495A din data de 20 septembrie 2006, pronunţată în dosarul nr. x/2004.

Această critică comună va fi analizată prin prisma motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în care este încadrabilă, având în vedere că, în speţă, ceea ce se susţine în dezvoltarea celor două recursuri este aplicarea greşită a unei norme de procedură civilă, respectiv a art. 33 C. proc. civ.

Dispoziţiile art. 32 C. proc. civ. enumeră condiţiile de exercitare a acţiunii civile, condiţii care trebuie întrunite cumulativ, şi anume ca autorul acesteia: să aibă capacitate procesuală, în condiţiile legii; să aibă calitate procesuală; să formuleze o pretenţie; să justifice un interes.

În prezentul recurs, se pune în discuţie nelegalitatea hotărârii instanţei de apel în raport cu cea de-a patra condiţie, respectiv cea care pretinde justificarea de către intimata-reclamantă a unui interes în promovarea litigiului.

Obiectul cauzei, astfel cum a fost reţinut de către instanţele devolutive, îl reprezintă o acţiune de drept comun în constatarea nulităţii unui act juridic (decizia nr. 106 din data de 12 decembrie 2003, emisă de recurenta-pârâtă Societatea Naţională a Sării S.A.), întemeiată pe dispoziţiile art. 948, art. 966-968 C. civ. de la 1864, formulată de un terţ, respectiv de o persoană care nu este nici emitentul actului şi nici nu este vizată în mod direct de către acesta.

În speţă, prin întâmpinarea formulată în faţa primei instanţe, recurenţii-pârâţi B., C., D. şi E. au invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a intimatei-reclamante, precum şi excepţia lipsei de interes a acesteia în declanşarea prezentului litigiu.

Analizând excepţiile invocate de recurenţii-pârâţi, tribunalul a reţinut că decizia nr. 106 din data de 12 decembrie 2003, emisă de recurenta-intimată Societatea Naţională a Sării S.A., a fost anulată în toate elementele ei şi, prin urmare, a constatat că intimata-reclamantă nu a justificat un interes în formularea acţiunii, astfel că nu are nici calitatea procesuală activă de a invoca nulitatea absolută a acestei decizii.

Contrar celor constate de către prima instanţă, curtea de apel a apreciat că intimata-reclamantă are calitate procesuală activă în cauză, justificând un interes în promovarea acţiunii, respectiv să conteste în justiţie elemente care au condus la restituirea bunului care, conform susţinerilor sale, îi încalcă dreptul de proprietate.

Pentru a ajunge la această concluzie, instanţa de apel a reţinut că, deşi prin decizia civilă nr. 495A din data de 20 septembrie 2006, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2004, decizia emisă de unitatea deţinătoare a imobilului a fost anulată fără nicio distincţie în privinţa elementelor anulate, iar recunoaşterea calităţii de persoană îndreptăţită a notificatorilor şi a caracterului abuziv al preluării, care a fost cuprinsă în decizia anulată, a supravieţuit anulării, câtă vreme demersul notificatorilor s-a materializat prin restituirea terenului, iar instanţa nu a analizat elementele neconstestate.

Interesul, condiţie a acţiunii civile, astfel cum este reglementat de art. 33 C. proc. civ., este reprezentat de folosul practic, material sau moral, urmărit de cel care a pus în mişcare acţiunea civilă, iar, pentru a stabili dacă o parte are interes în exercitarea acţiunii civile, instanţa trebuie să prefigureze folosul efectiv pe care aceasta l-ar obţine în ipoteza admiterii acesteia.

În ceea ce priveşte cerinţele legale ale condiţiei interesului de a acţiona, potrivit art. 33 C. proc. civ., acesta trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual.

Condiţia determinării interesului vizează stabilirea folosului practic ce poate fi realizat de parte în concret în eventualitatea admiterii acţiunii, fiind echivalentă cu cerinţa existenţei interesului însuşi.

Aplicând aceste noţiuni teoretice la speţa de faţă, rezultă că, în analiza legalităţii hotărârii recurate în raport cu critica prin care se pretinde greşita soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesuale active a intimatei-reclamante, ca urmare a interpretării şi aplicării greşite a art. 33 C. proc. civ., se impune a se verifica dacă intimata-reclamantă poate obţine un folos efectiv în situaţia în care prezenta acţiune a fi admisă şi s-ar dispune anularea deciziei nr. 106 din data de 12 decembrie 2003, emise de recurenta-intimată Societatea Naţională a Sării S.A.

Înalta Curte reţine că, în motivarea cererii de chemare în judecată, intimata-reclamantă a precizat că a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului situat în Bucureşti, Calea x, colţ cu str. x şi a afirmat că are calitatea şi dreptul de a formula în nume propriu orice fel de acţiune în vederea obţinerii întregului drept de proprietate asupra imobilului menţionat, astfel cum apare în actele de dobândire a autorilor săi, foştii proprietari, precum şi în cererile de restituire formulate.

A mai arătat intimata-reclamantă că, prin decizia a cărei anulare se solicită, emisă de recurenta-pârâtă Societatea Naţională a Sării S.A, s-a constatat că pretenţiile autorilor recurenţilor-pârâţi persoane fizice asupra imobilului ce reprezenta obiectul notificării sunt dovedite, dar a fost respinsă cererea de restituire în natură şi s-au ofertat măsuri reparatorii prin echivalent.

Totodată, a învederat că, prin admiterea contestaţiei împotriva deciziei nr. 106 din data de 12 decembrie 2003, emise de recurenta-pârâtă Societatea Natională a Sării S.A., prin decizia civilă nr. 495A din data de 20 septembrie 2006 pronunţată de către Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2004, recurenta-pârâtă Societatea Natională a Sării S.A. a fost obligată să restituie în natură imobilul teren liber de construcţii, în suprafaţă de 134,23 m.p. situat în Bucuresti.

A subliniat intimata-reclamantă că, în urma soluţionării cererii ce a format obiectul dosarului nr. x/2004, recurenta-pârâtă Societatea Naţională a Sării S.A. a fost obligată să restituie în natură imobilul autorilor intimaţilor-pârâţi persoane fizice, care astfel au dobândit proprietatea terenului în suprafaţă de 134,23 m.p., ce include şi o suprafaţă de teren ce a aparţinut autorilor săi, acesta fiind interesul promovării prezentei acţiuni.

De asemenea, a arătat şi că, în urma soluţionării unei alte cereri, ce a format obiectul dosarului nr. x/2004, autorii intimaţilor-pârâţi au mai dobândit şi suprafaţa de 173,36 m.p., iar, ulterior, aceştia au alipit cele două corpuri de proprietate rezultând un singur imobil în suprafaţă totală de 310 m.p. ce include şi diferenţa de suprafaţă de teren ce a aparţinut autorului său, respectiv 59 m.p.

Ca atare, Înalta Curte constată că intimata-reclamantă a pretins că interesul său în promovarea acţiunii este acela de a obţine întregul drept de proprietate asupra imobilului situat în Bucureşti, Calea x, colţ cu str. x, astfel cum acesta apare în actele de dobândire a autorilor săi, precum şi în cererile de restituire formulate, în condiţiile în care o suprafaţă de teren din acesta a fost dobândită de autorii intimaţilor-pârâţi persoane fizice.

Într-adevăr cele arătate de intimata-reclamantă confirmă existenţa interesului acesteia de a efectua demersuri pentru a beneficia de toate atributele dreptului de proprietate pe care îl pretinde asupra întregului imobil cu privire la care susţine că îi aparţine şi din care o parte ar fi fost dobândită de autorii recurenţilor-pârâţi persoane fizice, prin fraudarea legii, însă, determinarea interesului părţii în promovarea unei anumite acţiuni în justiţie nu se apreciază la modul general, ci în concret, în raport cu obiectul învestirii instanţei în cauza respectivă şi cu folosul practic pe care aceasta l-ar putea obţine în cazul admiterii acelei cereri de chemare în judecată.

În speţă, prin decizia nr. 106 din 12 decembrie 2003, emisă în procedura reglementată de Legea nr. 10/2001 de către recurenta-pârâtă Societatea Naţională a Sării S.A.: s-a respins cererea de restituire în natură a imobilului constituit din teren în suprafaţă de 314 m.p. situat în Bucureşti formulată de notificatorii O., J., K., E. şi L. prin notificarea nr. x din data de 1 august 2001; s-a stabilit că valoarea echivalentă a imobilului imposibil de restituit, cuvenită notificatorilor, este de 745.866.000 RON, în limita cărora se vor acorda măsuri reparatorii. Totodată, s-a menţionat că pentru imobilul notificat şi care nu poate fi restituit în natură, în calitate de persoană îndreptăţită, notificatorii pot opta pentru: acordarea de acţiuni la societăţile comerciale tranzacţionate pe piaţa de capital; acordarea de titluri de valoare nominală, folosite exclusiv în procesul de privatizare.

Prin decizia civilă, definitivă şi irevocabilă, nr. 495A din data de 20 septembrie 2006, pronunţată în dosarul nr. x/2004, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a anulat decizia nr. 106 din 12 decembrie 2003, emisă de către recurenta-pârâtă Societatea Naţională a Sării S.A., pe care a obligat-o să restituie în natură către reclamanţii M., J., K., E. şi L. terenul din Bucureşti, str. x, în suprafaţă de 134,23 m.p., identificat prin raportul de expertiză întocmit de N..

Prin efectele nulităţii se înţeleg consecinţele juridice ale aplicării sancţiunii nulităţii, respectiv urmările survenite în cazul desfiinţării, în întregime sau în parte, a unui act juridic lovit de nulitate. Efectul nulităţii se poate exprima sintetic prin adagiul quod nullum est, nullum producit effectum.

Principalul efect al nulităţii actului este cel al retroactivităţii, astfel încât toate efectele actului anulat sunt înlăturate, ajungându-se să se considere că, de fapt, actul juridic nu a fost niciodată încheiat.

Cum, în speţă, potrivit situaţiei de fapt reţinute de instanţele devolutive şi necontestate de părţi, instanţa de judecată a pronunţat o hotărâre definitivă şi irevocabilă de anulare a deciziei emise de recurenta-pârâtă, fără a se preciza că nulitatea vizează doar o parte a deciziei, este evident că aceasta din urmă a fost anulată în integralitatea sa, fiind lipsită de orice efect.

Ca atare, contrar celor reţinute de către curtea de apel, intimata-reclamantă nu poate obţine niciun folos practic dintr-o eventuală anulare a deciziei cu privire la care poartă prezentul litigiu, fiind vorba despre un act juridic care a fost deja anulat şi care este lipsit de orice efect.

Cele reţinute de curtea de apel cu privire la împrejurarea că, prin decizia civilă nr. 495A din data de 20 septembrie 2006, dată în dosarul nr. x/2004, instanţa nu s-a pronunţat cu privire la calitatea de persoană îndreptăţită a notificatorilor şi la caracterul abuziv al preluării, ci a reţinut că acestea au fost stabilite de unitatea deţinătoare a imobilului şi nu au fost contestate de către părţi, nu pot înlătura concluzia că partea nu justifică vreun interes în formularea unei cereri de anulare a unui act juridic deja anulat, care nu mai este în fiinţă şi care este lipsit de efecte, atât pentru trecut, cât şi pentru viitor.

Totodată, în contextul în care prin decizia, definitivă şi irevocabilă, nr. 495A din data de 20 septembrie 2006, pronunţată în dosarul nr. x/2004 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-a dispus restituirea în natură a imobilului care a făcut obiectul notificării, este lipsită de relevanţă împrejurarea dacă intimata-reclamantă ar mai putea sau nu contesta, pe calea unei acţiuni în justiţie, calitatea de persoane îndreptăţite a notificatorilor.

Pe de altă parte, Înalta Cute constată că, prevalându-se de dreptul de proprietate pretins, intimata-reclamantă are deschisă calea unei alte acţiuni în justiţie pentru valorificarea dreptului de proprietate, de altfel, aceasta investind deja Tribunalul Bucureşti cu o acţiune în revendicare îndreptată împotriva intimaţilor-pârâţi, ce face obiectul dosarului nr. x/2018, aflat în faza procesuală a apelului.

Prin urmare, având în vedere toate cele anterior reţinute, Înalta Curte constată că, în cauză, intimata-reclamantă A. nu justifică un interes în promovarea prezentei acţiuni, neidentificându-se folosul practic pe care aceasta l-ar putea obţine în urma dispunerii anulării unui act juridic deja anulat şi, ca atare, nu are calitate procesuală activă în cauză, împrejurare faţă de care soluţia curţii de apel de respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale active a intimatei-reclamante este una dată cu aplicarea greşită a art. 33 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte criticile prin care recurenţii-pârâţi B., C., D. şi E. au afirmat nesocotirea de către instanţa de apel a principiului disponibilităţii părţilor şi a dreptului lor la apărare, întrucât a reţinut existenţa dreptului de proprietate al intimatei-reclamate, fără a fi fost învestită cu o cerere în acest sens şi fără a pune acest aspect în discuţia părţilor, Înalta Curte reţine caracterul nefondat al acestora.

Ceea ce a reţinut instanţa de apel, în analiza efectuată asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale active şi a excepţiei lipsei de interes a intimatei-reclamante, nu este existenţa dreptului de proprietate al acesteia, ci a arătat că partea are interes să conteste în justiţie elemente care au condus la restituirea bunului, care, potrivit susţinerilor sale, îi încalcă dreptul de proprietate.

Cu alte cuvinte, contrar celor susţinute de recurenţii-pârâţi persoane fizice, curtea de apel nu a statuat în sensul existenţei dreptului de proprietate al intimatei-reclamante, ci a arătat că partea pretinde existenţa dreptului său de proprietate, precum şi încălcarea acestuia ca urmare a restituirii bunului în discuţie, şi din acest motiv justifică un interes în exercitarea prezentei acţiuni civile.

Faţă de cele anterior reţinute, constatând că instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a art. 33 C. proc. civ., împrejurare ce determină incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din acelaşi act normativ, Înalta Curte, în temeiul art. 496 şi art. 497 C. proc. civ., va admite recursurile declarate de pârâţii B., C., D. şi E. şi de pârâta Societatea Naţională a Sării S.A. împotriva deciziei civile nr. 1573A din data de 23 noiembrie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, va casa decizia recurată şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel, rejudecare cu ocazia căreia se va ţine seama de cele statuate prin prezenta decizie, în sensul că intimata-reclamantă nu justifică un interes în exercitarea prezentei acţiuni civile şi, prin urmare, nu are calitate procesuală activă în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâţii B., C., D. şi E. împotriva încheierii de şedinţă din data de 5 octombrie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Admite recursurile declarate de pârâţii B., C., D. şi E. şi de pârâta Societatea Naţională a Sării S.A. împotriva deciziei civile nr. 1573A din data de 23 noiembrie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11 iunie 2024.